Tip:
Highlight text to annotate it
X
Deşi toate ţările lumii ar dori să conteste
acest lucru, noi, francezii, ştim adevărul.
Cea mai bună mâncare din lume
e preparată în Franţa.
Cea mai bună mâncare din Franţa
e preparată la Paris.
Unii spun că cea mai bună
mâncare din Paris
e preparată de bucătarul Auguste Gusteau.
Restaurantul lui Gusteau
e cel mai bun din Paris,
fiind rezervat cu patru luni în avans.
Şi proprietarul său a ajuns pe coperta
celor mai bune reviste culinare din Franţa,
făcându-i pe concurenţii săi invidioşi.
E cel mai tânăr bucătar,
din toate timpurile
care a primit o cotaţie de cinci stele.
Cartea de bucate a lui Gusteau,
"Oricine poate să gătească",
a ajuns în topul
celor mai bine vândute cărţi.
Dar nu toată lumea
a celebrat succesul său.
Un titlu amuzant,
"Oricine poate să gătească".
Dar şi mai amuzant e că
Gusteau chiar crede asta.
Eu, pe de altă parte,
iau gătitul în serios.
Şi, nu, nu cred că
poate s-o facă oricine.
Traducerea şi adaptarea:
veveriţa_bc & alin022 @ www.titrări.ro
Ăsta sunt eu.
Cred că e evident că trebuie
să-mi reorganizez viaţa puţin.
Care e problema mea?
În primul rând, sunt un şobolan.
Ceea ce înseamnă că viaţa e dură.
În al doilea rând,
am un nivel al simţurilor gustativ
şi olfactiv foarte ridicat.
Faină, ouă, zahăr.
Boabe de vanilie...
puţină zeamă de lămâie.
Poţi mirosi toate astea?
Ai un talent înnăscut.
El e Emile, fratele meu.
Se lasă foarte uşor impresionat.
Deci, poţi mirosi ingredientele?
Şi ce?
El e tatăl meu.
El nu e niciodată impresionat.
De asemenea se întâmplă
să fie şi liderul clanului nostru.
Care e problema în a avea
simţuri foarte dezvoltate?
- Stai, stai, stai! Nu mânca aia!
- Ce se întâmplă aici?
S-a dovedit că mirosul acela ciudat
era otravă de şobolani.
Dintr-odată, tata nu a mai considerat
că talentul meu e inutil.
Mă simţeam destul de mândru
de talentul meu.
Asta până când tata mi-a dat o slujbă.
Curată.
Curată.
Exact... detector de otravă.
Curăţică.
Imaculată.
Ceea ce înseamnă curată.
Ştii, imaculată e similar cu...
Nu mai contează.
Mai departe...
Asta l-a făcut pe tata să fie mândru.
Nu te simţi mai bine, Remy?
Ai ajutat cauza noastră nobilă.
Nobilă?
Suntem hoţi, tată.
Şi ceea ce furăm e,
să recunoaştem, gunoi.
Nu se numeşte furat,
dacă nimeni nu-l vrea.
Dacă nu-l vrea nimeni,
atunci de ce-l furăm?!
Suntem...
Să zicem că avem puncte
de vedere diferite.
Asta ştiu sigur.
Dacă eşti ceea ce mănânci, atunci
vreau să mănânc doar lucrurile bune.
Dar pentru tata...
Mâncarea e ca un combustibil.
Dacă eşti mofturos cu ceea ce-ţi umpli
rezervorul, motorul tău va ceda.
Acum taci şi mănâncă-ţi gunoiul.
Dar dacă tot vom fi hoţi,
de ce să nu furăm lucrurile
bune din bucătărie?
- Acolo unde nimic nu e otrăvit.
- În primul rând, nu suntem hoţi.
În al doilea rând,
nu te apropia de bucătărie,
şi fereşte-te de oameni,
e periculos.
Ştiu că ar trebui
să-i urăsc pe oameni, dar...
Mă atrage ceva la ei.
Nu numai că supravieţuiesc,
dar şi descoperă, creează.
Uitaţi ce-au făcut cu mâncarea.
*** aş putea să descriu asta?
Mâncarea bună e la fel ca muzica.
Gustul, culoarea, o poţi mirosi.
Există excelenţă pretutindeni.
Trebuie doar să fiţi conştienţi pentru a
a vă opri şi a o servi.
Gusteau avea dreptate.
Uimitor.
Fiecare savoare e unică în felul său.
Dar, combinând o savoare cu alta,
ceva nou se crează.
Acum, am o viaţă secretă.
Singurul care ştia de asta era Emile.
Hei, Emile. Emile!
Am găsit o ciupercă. Haide.
Tu te pricepi să ascunzi mâncarea.
Ajută-mă să găsesc
un loc bun să pun asta.
Nu mă înţelege.
Dar în preajma lui pot să fiu eu însumi.
De ce mergi aşa?
Nu vreau să fiu nevoit
să mă spăl mereu pe labe.
Te-ai gândit vreodată că mergem
în aceleaşi labe cu care manevrăm mâncarea?
Te-ai gândit vreodată ce băgăm în gură?
Întotdeauna.
Când mănânc nu vreau să gust toate
locurile prin care mi-au umblat labele.
Fă ce vrei în continuare.
Dar dacă tata te va vedea
mergând aşa, sigur nu-i va plăcea.
Ce ai acolo?
Ai găsit brânză?
Şi nu orice brânză,
"Tomme de chevre de pays".
Asta va merge perfect cu ciuperca mea.
Şi şi şi... rozmarin.
Rozmarin cu...
Poate, poate... câteva picături
de rouă de pe iarba asta.
Arunc-o peste grămadă.
Şi apoi...
Nu vrem să aruncăm asta
la grămadă cu gunoiul.
Asta e ceva special.
Dar, trebuie să ne întoarcem
la colonie înainte de apus, altfel tata...
Emile! Sunt nenumărate
posibilităţi neexplorate aici.
Trebuie să gătim astea.
*** vom găti astea?
Asta e întrebarea.
Da!
Cheia e să roteşti continuu.
Să obţii gustul de afumat,
încet şi peste tot.
Furtuna aia se apropie.
Hei, Remy. Nu crezi că,
poate nu ar trebui să fim aşa...
Trebuie să guşti asta!
Asta e... Are acest...
gust cremos, extrem de afumat.
E un fel de... Ceva în genul...
Un gust trăsnet.
Nu crezi?
*** ai numi savoarea asta?
Fulgerătoare.
Da, e fulgerătoare.
Trebuie să mai facem asta o dată.
Când vine următoarea furtună,
vom merge pe acoperiş...
Ştiu ce-i lipseşte. Şofran.
Cu puţin şofran asta va deveni...
Şofran.
De ce am impresia...
- E în bucătărie!
- Că e în bucătărie?
- Şofran.
- Nu e bine.
- Şofran.
- Nu-mi place asta. Se va trezi.
Am fost aici de un milion de ori.
*** dă pe canalul de gă***,
bum, nu se mai trezeşte.
Ai fost aici de un milion de ori?
Îţi spun, şofranul va fi
exact ceea ce lipseşte.
- Gusteau garantează asta.
- În regulă. Cine e Gusteau?
Doar cel mai mare bucătar din lume.
A scris cartea asta de bucate.
- Stai, stai, stai... Tu citeşti?
- Nu în mod excesiv.
Doamne. Tata ştie?
Poţi umple o carte, de fapt multe cărţi,
cu lucrurile pe care nu le ştie tată
şi ei le au, de aceea citesc.
- Care e, de asemenea, secretul nostru.
- Nu-mi plac secretele.
Toată chestia asta cu gătitul,
cititul şi uitatul la televizor,
când citim şi gătim.
E ca şi *** m-ai implica
într-o infracţiune şi eu ţi-aş permite.
De ce îţi permit?
De ce întârzie copiii ăia aşa mult?
Şofran de L'Aquila.
Italian, nu?
Gusteau a spus că e excelent.
Ce bine că bătrâna
e o iubitoare a artei culinare.
Să nu mai vorbim,
e vorba de gătitul dumneavoastră.
Hei, ăla e Gusteau.
Emile, priveşte!
Gătitul nu e pentru cei cu inima slabă.
Trebuie să ai imaginaţie,
o inimă puternică.
Trebuie să încerci lucruri
care s-ar putea să nu meargă.
Să nu laşi pe nimeni să-ţi stabilească
limitele datorită locului de unde provii.
Singura ta limită e sufletul tău.
Ceea ce spun e adevărat.
Oricine poate să gătească.
Dar numai cei neînfricaţi
pot fi foarte buni.
Pură poezie...
Dar nu a durat la nesfârşit.
Restaurantul lui Gusteau
şi-a pierdut una din cele cinci stele
după o evaluare nefavorabilă a celui
mai mare critic culinar din Franţa,
Anton Ego.
A fost o lovitură puternică
pentru Gusteau,
şi bucătarul a murit din cauza
unui infarct, la scurt timp după asta.
Ceea ce, conform tradiţiei a dus
la pierderea a încă unei stele.
Gusteau e mort?
Nu!
O s-o duci la colonie.
- Ajutor! Remy, ajutor!
- Emile, începe să balansezi lustra.
Te prind eu!
Emile, balansează-te către mine.
Evacuaţi!
Fugiţi, către bărci.
Cartea!
Mişcaţi-vă! Mişcaţi-vă!
Grăbiţi-vă!
Aşteptaţi-mă şi pe mine!
- Toată familia e aici. Unde e Remy?
- Aici. Acuma vin.
Vin acum!
Ţine-te bine fiule.
Dă-i ceva de care să se agaţe.
Haide. Vâsleşte, fiule.
Haide!
Întinde-te după ea!
Trebuie să reuşeşti.
- Remy!
- Tată!
Haide, vei reuşi.
Vei reuşi.
Băieţi, aşteptaţi!
- Tată?!
- Remy, haide.
Nu! Aşteptaţi-mă.
Staţi!
Remy, haide.
Tată?!
Tată?
Pe unde s-o iau?
Am aşteptat...
un sunet,
o voce,
un semn,
ceva.
Dacă îţi e foame,
du-te sus şi caută, Remy.
De ce ai aşteptat aşa mult?
Tocmai mi-am pierdut familia,
toţi prietenii.
Poate că pentru totdeauna.
- De unde ştii asta?
- Păi, eu...
Eşti o ilustraţie.
De ce vorbesc eu cu tine?
Tocmai ţi-ai pierdut familia,
toţi prietenii.
- Eşti singur.
- Da...
Păi, tu eşti mort.
Dar asta nu se compară
cu îndeplinirea dorinţelor.
Dacă te vei concentra
pe ce ai lăsat în urmă
nu vei putea niciodată să vezi
ce te aşteaptă în viitor.
Acum, du-te sus şi uită-te în jur.
Ce faci?!
Mi-e foame şi
nu ştiu unde sunt,
nu ştiu când
voi mai găsi mâncare.
Remy, eşti mai bun de atât.
Eşti un bucătar.
Iar un bucătar face,
pe când un hoţ fură.
Tu nu eşti un hoţ.
Dar mi-e foame.
Mâncarea va veni, Remy.
Mâncare întotdeauna vine la
cei care iubesc să gătească.
Nu ai curajul s-o faci.
Paris?
Tot timpul ăsta am fost sub Paris?
E minunat.
Cel mai minunat.
La Gusteau, restaurantul tău?
M-ai condus către restaurantul tău.
Se pare că aşa am făcut.
Da. Aşa e! Te-am condus către el.
Trebuie să văd asta.
Mai am nevoie de supă, vă rog!
Am nevoie de două porţii de somon,
trei salate şi trei file-uri!
Două comenzi, somon!
Trei file-uri, în lucru!
Am nevoie de farfurii!
Bună ziua, bucătar şef Skinner!
*** e seara dumneavoastră?
Salut, şefule. Uite cine a venit.
Alfredo Linguini, băieţelul Renatei.
Ţi-o aminteşti pe Renata.
Vechea prietenă a lui Gusteau.
- Da. Ce mai faci...
- Linguini.
Da, Linguini.
Frumos din partea ta
că ai venit în vizită.
- Ce face...
- Mama mea...
Renata.
Da, Renata.
Ce mai face?
Bine. Păi, nu chiar bine.
A avut şi momente mai bune.
- Adică...
- A murit.
Îmi pare rău.
Nu trebuie. A crezut în Rai.
Aşa că e acoperită.
Ştiţi, din punctul de vedere
al vieţii de apoi.
Ce-i asta?
A lăsat-o pentru dumneavoastră.
Cred că a sperat că va fi de ajutor...
pentru mine, să obţin o slujbă...
- Aici.
- Desigur. Gusteau nu ar fi ezitat.
- Orice fiu al Renatei...
- Da, bine.
Vom îndosaria asta şi dacă
va fi un post disponibil curând...
- Deja l-am angajat.
- Ce?
*** îndrăzneşti să angajezi
pe cineva fără aprobarea mea?
Aveam nevoie de un băiat
care să se ocupe de gunoi.
Gunoi, bine.
Mă bucur că s-a rezolvat.
Nu-mi vine să cred. O bucătărie a unui
restaurant de delicatese.
Iar eu am posibilitatea
să mă uit.
Ai citit cartea mea.
Să vedem cât de bine ai făcut-o.
Care e bucătarul şef?
Tipul ăla.
Cine e următorul în ierarhie?
Bucătarul adjunct.
Acolo.
Bucătarul adjunct răspunde de bucătărie
când bucătarul şef nu e în preajmă.
Sosangiul, cel care răspunde de sosuri.
Foarte important.
Decoratorul şef şi decoratorul adjunct.
Ambii sunt foarte importanţi.
Ajutoare, ajutoare de bucătari,
sunt foarte importanţi.
Eşti un şobolan isteţ.
Acum, cine e ăla?
- Cine, el? E un nimeni.
- Nu e un nimeni pentru că e în bucătărie.
E un "plongeur",
sau ceva de genul ăsta.
Spală vasele sau duce gunoiul.
El nu găteşte.
- Dar, ar putea.
- Nu.
De unde ştii?
Ce am spus eu întotdeauna?
"Oricine poate să gătească."
Da, oricine poate. Asta nu înseamnă
că oricine ar trebui s-o facă.
Ei bine, asta nu-l opreşte pe el.
Vezi?
Ce face?
Nu! Nu!
Nu, e teribil!
Distruge supa.
Nu-l observă nimeni?
E restaurantul tău, fă ceva!
Ce pot să fac?
Sunt o plăsmuire a imaginaţiei tale.
Dar distruge supa.
Trebuie să-i spunem bucătarului şef...
Remy!
Ce mai aştepţi?
Chestia asta cu apariţia ta,
va deveni ceva obişnuit?
Ştii *** s-o repari.
Asta e şansa ta.
Supa!
Unde e supa?
Daţi-vă la o parte!
Fă loc, îngrijitorule!
Tu găteşti?
*** îndrăzneşti să găteşti
în bucătăria mea?
*** de ai avut curajul
măcar să încerci
să faci o prostie
atât de monumentală?
Ar trebui să pun să fii închis!
O s-o fac.
Am legea de partea mea!
Larousse!
Scapă-mă de omul asta.
Pune-l la presă ca să-i stoarcem
grăsimea din cap!
- Ce tot îngâni acolo?
- Supa.
Supa?
Opreşte supa aia!
Nu!
Chelner!
Linguini!
Eşti concediat!
C-o-n-c-e-d-i-a-t.
Concediat!
Vrea să vorbească cu bucătarul.
- Ce a spus clientul?
- Nu era un client oarecare.
- Era un critic.
- Ego?
- Céline Leclere.
- Leclere?
Ce a spus?
- I-a plăcut supa.
- Stai!
*** adică să stau?
Din cauza ta sunt în încurcătura asta.
Cineva întreabă de supa ta.
Ce fel de şmecherie ai făcut?
Eu...
Mai sunt concediat?
- Nu poţi să-l concediezi.
- Ce?
Lui Leclere i-a plăcut supa lui, nu?
A avut un motiv să-ţi spună asta.
Dacă va scrie o recenzie despre asta
şi va afla că l-ai concediat
pe bucătarul care a preparat-o...
E doar un îngrijitor...
Care a gă*** ceva ce i-a plăcut ei.
*** putem să pretindem că reprezentăm
numele lui Gusteau
ducă nu urmăm crezul său
cel mai important?
Şi care ar fi acest crez,
domnişoară Datu?
"Oricine poate să gătească."
Poate că am fost puţin prea dur
cu noul nostru îngrijitor.
Şi-a asumat un risc.
Şi ar trebui să-l recompensăm,
aşa *** ar fi făcut Gusteau.
Dacă vrea să înoate în ape învolburate,
cine suntem noi să-i luăm acest drept?
- Parcă evadai.
- Da.
Din moment ce te-ai arătat aşa interesată
de cariera lui de bucătar,
tu vei fi responsabilă de el.
Mai e cineva interesat?
Atunci, treceţi la treabă!
Tu eşti ori foarte norocos,
ori foarte ghinionist.
Vei face supa încă o dată.
Şi de data asta, voi fi foarte atent.
Foarte atent.
Ei cred că s-ar putea să fii un bucătar.
Dar, ştii ce cred eu, Linguini?
Cred că eşti un şmecheraş
care a întrecut măsura...
Şobolan!
Prindeţi şobolanul!
Linguini, ia ceva în care să-l punem.
- Ce să fac acum?
- Ucide-l.
- Acum?
- Nu. Nu în bucătărie. Ai înnebunit?
Ştii ce s-ar întâmpla cu noi dacă cineva
ar şti că avem şobolani în bucătărie?
Ne-ar închide restaurantul.
Reputaţia noastră
şi aşa atârnă de un fir de aţă.
Du-l departe de aici.
Cât mai departe.
Ucide-l.
Scapă de el.
Du-te!
Nu te uita aşa la mine.
Nu eşti singurul care e prins.
Ei se aşteaptă ca eu s-o prepar din nou.
Adică, nu sunt ambiţios.
Nu am încercat să gătesc.
Doar am încercat să mă feresc de belele.
Tu eşti cel care a început
să se joace cu mirodeniile!
Ce-ai aruncat acolo?
Oregano?
Nu? Ce, rozmarin?
Asta e mirodenie, nu?
Rozmarinul?
N-ai aruncat rozmarin acolo?
Atunci ce era cu învârtitul şi
aruncatul...
Am nevoie de slujba asta.
Am pierdut aşa de multe.
Nu ştiu să gătesc şi acum vorbesc
cu un şobolan, de parcă...
Ai dat din cap?
Tot timpul ai dat din cap?
Mă înţelegi?
Deci nu sunt nebun!
Stai puţin, stai puţin...
Eu nu ştiu să gătesc, nu-i aşa?
Dar tu... Tu poţi!
Nu?
Nu fi aşa de modest,
eşti şobolan pentru numele lui Dumnezeu.
Orice ai făcut,
le-a plăcut la nebunie.
Da...
Ar putea să meargă...
Le-a plăcut supa!
Le-a plăcut supa!
Crezi că ai putea s-o faci din nou?
Bine, o să-ţi dau drumul acum.
Dar suntem împreună în asta, nu?
Bine.
Deci... asta e!
Adică, nu e mult,
dar e... ştii tu...
... nu mult.
Putea fi şi mai rău.
Are căldura, lumină,
o canapea şi un televizor aşa că...
... ce-i al meu e şi al tău.
Eşti...
E ăsta un vis?
Cel mai frumos vis!
- Ce putem avea noi...
- Dar de ce aici?
De ce acum?
De ce nu aici?
De ce nu acum?
Ce loc e mai bun să visezi,
decât Parisul?
'Neaţa, bucătar mic!
Scularea!
Nu!
Idiotule!
Ştiam că asta o să se întâmple!
Am lăsat un şobolan în casa mea
şi i-am spus că ce-i al meu e şi al lui.
Ouăle au dispărut! Prostule!
A furat mâncarea şi a fugit!
La ce să mă aştept? Asta primesc
dacă mă încred într-un şobolan.
Ce... Bună!
E pentru mine?
E bună!
Ce-ai pus în ea?
De unde ai luat aia?
Uite, e delicioasă,
dar nu fura.
O să cumpăr nişte mirodenii, da?
Nu, nu!
O să întârziem în prima mea zi!
Haide, bucătar mic!
"Deşi eu, la fel ca mulţi alţi critici
am scris despre"
"irelevanţa restaurantului lui Gusteau
de când marele bucătar a murit,"
"supa asta a fost o revelaţie!"
"O experienţă condimentată
de un gust nemaipomenit."
- Celine Leclere?
- Da!
"În ciuda unei sorţi potrivnice,
La Gusteau ne-a recaptat atenţia."
"Doar timpul va spune dacă o merită."
Ei bine...
Ştii...
Uite, ştiu că e o prostie şi e ciudat,
dar niciunul din noi
nu poate să facă asta singur,
aşa că trebuie s-o facem împreună, nu?
Eşti cu mine?
Aşadar, hai s-o facem!
Bun venit în Iad!
Acum... recreează supa!
Stai cât vrei...
toată săptămâna dacă e nevoie.
Supa.
Aşa n-o să meargă,
bucătar mic!
O să-mi pierd minţile
dacă mai facem asta!
Trebuie să ne gândim la altceva.
Ceva ce nu implică muşcături
sau pişcături sau...
să alergi în sus şi-n jos pe corpul meu
cu picioruşele tale şobolan.
Muşcat, nu!
Furnicături, nu!
Fără furnicături sau muşcături,
ai înţeles bucătar mic?
Bucătar mic?
Ţi-e foame...
Bine, hai să ne gândim.
Tu ştii să găteşti,
iar eu ştiu să par uman.
Trebuie doar să găsim un sistem
prin care eu să fac ce vrei tu,
într-un fel care să nu dea de înţeles că
sunt controlat de un şobolan bucătar.
Vrei să mă asculţi,
am luat-o razna!
Sunt într-un frigider şi
vorbesc cu un şobolan!
Linguini?
Trebuie să comunicam!
Nu pot să verific într-una
dacă încuviinţezi sau nu...
Şobolanul!
L-am văzut!
- Şobolanul?
- Da, da! Un şobolan.
Ce trucuri ai...
Ce cauţi aici?
Eu doar mă familiarizam cu...
ştiţi dumneavoastră...
- Legumele şi alte asemenea...
- Ieşi afară!
Nu te poţi obişnui niciodată
prea mult cu legumele, să ştii!
A fost pe-aproape!
Eşti în regulă acolo sus?
*** ai făcut asta?
E ciudat de involuntar!
O singură privire şi am ştiut.
Amândoi aveam
aceeaşi idee nebunească.
Unde mă duci?
Stai.
Gata.
În sănătatea dumneavoastră!
Asta ar trebui să fie de-ajuns.
Felicitări! Ai reuşit să repeţi
succesul tău accidental.
Dar trebuie să ştii
să faci mai mult decât o supă,
dacă vrei să supravieţuieşti
în bucătăria mea, băiete.
Colette va fi responsabilă să te înveţe
*** facem noi treburile pe aici.
Ascultă, vreau doar să ştii cât de onorat
mă simt să învăţ de la aşa o...
Nu, tu să asculţi! Vreau doar
să ştii exact cu cine ai de-a face.
Câte femei vezi în bucătăria asta?
Doar pe mine!
De ce crezi că e aşa?
Pentru că bucătăria de înalt rafinament
se bazează pe e o ierarhie ticăloasă,
construită pe nişte reguli
create de bărbaţi proşti şi snobi.
Reguli care fac imposibil ca femeile
să acceadă în această lume.
Dar totuşi, sunt aici.
*** de s-a întâmplat asta?
Pentru că...
Ei bine, pentru că tu...
Petru că sunt cea mai dură
din bucătăria asta!
Am muncit prea mult ca să ajung aici,
şi n-o să-mi pun slujba în pericol
pentru un îngrijitor care
a fot norocos, ai priceput?
Uşor de gă***, uşor de mâncat!
Gusteau face mâncarea chinezească
uşor de preparat!
Excelentă treabă, Francoise.
Ca de obicei.
E bine, nu-i aşa?
Vreau să lucrezi la ceva despre cel mai nou
concept al meu despre mâncarea congelată.
"Gusteau's Corn Puppies"!
Sunt ca nişte crenvuşti pe băţ,
doar că mai mici.
De mărimea unei înghiţituri.
Din ăia din Wharton?
Cârnaţi ieftini înmuiaţi în unt
şi prăjiţi bine.
Ştii tu, americani.
Inventează ceva!
Poate Gusteau cu pardesiu şi foarte gras.
Sau ca un porumb uriaş
în costum de căţel.
Da, dar te rog, cu demnitate.
Cheamă-l pe avocatul meu.
Ei bine, testamentul stipulează că
dacă după o perioadă de doi ani
de la data morţii
nu apare niciun moştenitor,
posesiunile lui Gusteau vor trece în
proprietatea bucătarului său şef, adică tu.
Ştiu ce stipulează testamentul!
Ceea ce vreau să ştiu e dacă
această scrisoare...
dacă acest băiat schimbă ceva.
Nu e o asemănare prea mare.
Nu este absolut nicio asemănare.
El nu e fiul lui Gusteau.
Gusteau n-a avut copii.
Şi nici nu se putea moment mai prost.
Termenul limită din testament
expiră în mai puţin de o lună.
Deodată un băiat soseşte cu o scrisoare
de la recent decedata mamă,
în care susţine că
Gusteau e tatăl său?
E foarte suspect!
- I-a aparţinut lui Gusteau?
- Da! Da, da.
- Îmi permiţi?
- Desigur, desigur.
- Dar băiatul nu ştie.
- Ea susţine că nu i-a spus niciodată,
şi nici lui Gusteau
şi îmi cere să nu-i spun nici eu.
- De ce tu? Ce vrea?
- O slujbă pentru băiat.
- Doar o slujbă?
- Păi, da...
Atunci de ce-ţi faci griji?
Dacă lucrează aici,
vei putea să-l supraveghezi
în timp ce eu încerc să aflu
câte din astea sunt adevărate.
O să am nevoie de tine să strângi
nişte mostre de ADN de la băiat.
Ia aminte la ce spun!
Toată treaba e foarte suspectă!
- Ştie ceva...
- Relaxează-te, e îngrijitor.
Cred că poţi să te descurci cu el.
- Ce faci?
- Tai legume.
- Îţi tai legumele?
- Nu!
Iroseşti energie şi timp.
Crezi că gătitul e o activitate drăguţă?
*** era mama în bucătărie?
Mama n-a trebuit niciodată să termine
cina repede când comenzile curg într-una
iar toate sunt diferite cu
timpi de preparare diferiţi dar
care trebuie să ajungă pe mesele clienţilor
în acelaşi timp, calde şi perfecte.
Fiecare secunde contează
şi nu poţi să faci ca mama!
Ce înseamnă asta?
Păstrează-ţi postul curat.
Dacă nu-ţi speli vasele,
ce-o să se întâmple?
Se adună un morman de
vase nespălate,
mâncarea nu mai pleacă,
comenzile se adună, dezastru.
O să-ţi fac uşor de reţinut.
Păstrează-ţi postul curat sau te omor!
Mânecile tale arată ca la porci!
Ţine-ţi braţele aproape de corp, aşa, vezi?
Mereu să te întorci în poziţia asta.
Bucătarii se mişcă repede,
ustensile ascuţite, oale fierbinţi.
Ţine braţele lipite,
aşa o să minimizezi tăieturile şi arsurile
şi o să-ţi păstrezi mânecile curate.
Marca unui bucătar,
murdărie peste tot, mânecile curate.
Ştiu regula lui Gusteau. Toate mâncărurile
de la Gusteau au ceva neaşteptat.
Îţi voi arăta.
I-am memorat toate reţetele.
- Întotdeauna să faci ceva neaşteptat.
- Nu! Urmează reţeta!
Dar tu tocmai ai spus...
Nu, nu, nu!
Era treaba lui să fie spontan.
E treaba noastră să urmăm reţeta.
*** iţi dai seama cât e de bună
o pâine fără s-o testezi?
Nu după miros, nu după *** arată,
ci după sunetul crustei.
Ascultă!
O simfonie de pârâituri.
Numai pâinile grozave sună astfel.
Singura cale prin care să faci rost
de cele mai bune produse,
e să primeşti primul transport al zilei.
Şi sunt doar două căi
de a primi primul transport.
Să îţi creşti singur legumele,
sau să-l mituieşti pe cultivator.
Cel mai bun restaurant
primeşte primul transport.
Oamenii spun că bucătăria de înalt
rafinament e dovadă de snobism.
Aşa că şi bucătarii trebuie să fie snobi.
Dar nu e aşa mereu.
El de acolo...
A fugit de-acasă la vârsta de 12 ani.
A fost angajat de nişte circari
pe post de acrobat.
A fost concediat pentru că s-a încurcat
cu fata prezentatorului.
- Horst a stat la închisoare.
- Pentru ce?
Nu ştie nimeni în mod sigur.
Schimbă povestea de fiecare dată
când îl întrebi.
Am fraudata o corporaţie importantă.
Am jefuit a doua cea mai mare bancă
din Franţa, folosind doar un pix.
Am creat o gaură în stratul de ozon
la Avignon.
Am omorât un om cu degetul ăsta!
Să nu joci niciodată cărţi cu Pompidou.
A primit interdicţie
în Las Vegas şi în Monte Carlo.
- Larousse a fugit din rezistenţă.
- Care rezistenţă?
Nu vrea să zică.
Se pare că n-au câştigat.
Deci vezi?
Noi suntem artişti.
Piraţi. Ce fel de bucătari suntem noi?
Noi?
Da, eşti unul de-al nostru acum.
Noi.
Noi. Apropo, mulţumesc pentru
toate sfaturile legate de gă***.
- Şi eu îţi mulţumesc ţie.
- Pentru ce?
Pentru că mi-ai mulţumit.
Şobolanul!
- Dar, dar...
- Doar mi-am scăpat cheile!
V-aţi hotărât asupra
comenzii dumneavoastră?
Supa voastră e excelentă!
Da, dar o comandăm de fiecare dată!
Da, ce altceva mai aveţi?
Avem un foarte bun platou...
Da ştiu asta. Fostul proprietar
era faimos pentru asta.
Ce noutăţi are bucătarul?
Cineva a întrebat ce e nou!
- Nou?!
- Da!
- Ce să le spun?
- Păi ce le-ai spus?
- Le-am spus că întreb!
- Ce tot îngâni acolo?
- Clienţii întreabă ce e nou!
- Ce să le spun?
- Şi ce le-ai spus?
- Le-am spus că o să întreb!
E simplu!
Scoateţi o reţetă veche de-a lui Gusteau.
Ceva ce n-am mai făcut de ceva vreme...
Ei ştiu chestiile vechi.
Le place supa lui Linguini.
Au cerut mâncare făcută de Linguini?
Multor clienţi le place supa.
Asta e tot ce spun.
Asta spuneam?
Foarte bine,
dacă-l vor pe Linguini,
spune-le că bucătarul Linguini
a preparat ceva special pentru ei,
ceva care în mod clar
nu e în meniu.
Nu uita să pui accent pe faptul
că e făcut de Linguini.
Acum e şansa ta să-ncerci ceva
demn de talentul tău, Linguini!
O preferată uitată a bucătarilor.
Momiţe de viţel a la Gusteau.
- Colette te va ajuta.
- Am înţeles.
Grăbiţi-vă,
clienţii noştri sunt flămânzi!
Sunteţi sigur?
Reţeta aia a fost un dezastru!
Gusteau însuşi a spus asta.
Ăsta e genul de provocare
de care are nevoie un bucătar tânăr.
"Momiţe de viţel a la Gusteau"
Momiţe de viţel acoperite
cu o crustă sărată,
tentacule de sepie,
fructe de măceş, ciuperci?
Sos picant de ardei iute.
Nu ştiu reţeta asta,
dar e de-a lui Gusteau aşa că...
Lalo! Avem nişte... da?
Da!
Noi?
Mă întorc imediat!
Nu mă băgaţi în seamă pe mine.
Caut ceva.
Trebuie să le adun pe toate repede.
Să vedem... Aici!
O să mă întorc...
Mulţumesc!
Scuzaţi-mă!
Se pare că am nevoie de asta.
O să mă întorc...
Hei! O să iau asta...
condimentul ăsta.
Bun.
Ce faci?
Trebuia să prepari reţeta lui Gusteau!
- Asta e reţeta!
- Reţeta nu cere ulei de trufe!
Ce altceva...
Improvizezi?
N-avem timp de experimente!
Clienţii aşteaptă!
Ai dreptate!
Ar trebui să te ascult!
- Încetează!
- Ce să încetez?
Mă înspăimânţi!
Orice ai face, încetează!
- Unde e comanda specială?
- Imediat!
- Credeam că o facem amândoi!
- Dar o facem amândoi!
- Atunci ce faci?
- E foarte greu de explicat.
- Comanda specială!
- Vine imediat!
Stai să-i pun sosul!
- Să nu îndrăzneşti!
- Nu, nu!
Scuze!
Încă nu e gata mâncarea lui Linguini?
Ba da, e la fel de proastă
*** ne-o amintesc.
- Tocmai a ieşit.
- Ai gustat-o?
Desigur, înainte s-o schimbe.
Bun. Poftim?
*** s-o schimbe?
A schimbat-o în timp ce era servită...
Le-a plăcut la nebunie!
Şi alţi clienţi au comandat asta!
Linguini, mai am încă şapte comenzi!
E... minunat.
Comandă specială!
Comandă specială!
Ia o pauză, bucătar mic.
Ia nişe aer!
Ai dat lovitura în seara asta.
Ţi-am luat toca!
Serios, acuma.
Mi-ar face plăcere să discut cu tine,
Linguini, în biroul meu.
- Am necazuri?
- Necazuri? Nu!
Puţin vin, nişte discuţii amicale,
doar noi bucătarii.
"Plongeurul" nu mai vine la tine
pentru sfaturi, nu-i aşa, Colette?
Are tot ce-i trebuie.
Să închinăm în cinstea succesului tău,
nu, Linguini?
- Bravo ţie!
- L-am luat doar din politeţe.
Eu nu prea beau, ştiţi?
Sigur că nu.
Nici eu n-aş bea aşa ceva.
Dar ar trebui să fii
un idiot de proporţii elefantine
ca să nu apreciezi acest
Chateau Latour din '61.
Iar dumneata, domnule Linguini,
nu eşti deloc idiot.
Să închinăm pentru non-idioţenia ta!
- Remy!
- Emile?
Nu-mi vine să cred, eşti în viaţă!
Am crezut că n-o să vă mai văd niciodată!
Am crezut că n-ai supravieţuit.
Ce mănânci?
Nu prea ştiu...
Cred că a fost o învelitoare cândva.
Poftim? Nu!
Eşti în Paris, acum, puiule!
E oraşul meu! Niciun frate de-al meu
nu mănâncă resturi în oraşul meu.
Remy! Furi? I-ai spus lui Linguini
că poate avea încredere în tine.
Şi poate.
E pentru fratele meu.
Dar băiatul şi-ar putea pierde slujba.
Asta înseamnă că şi eu mi-aş pierde-o.
Totul e sub control, da?
- Mai vrei vin?
- N-ar trebui, dar... Bine!
Deci, unde ai învăţat meserie, Linguini?
Unde am învăţat?
Da... bine.
În mod sigur nu te aştepţi să cred
că asta e prima oară când găteşti.
- Nu e.
- Ştiam eu!
E... a doua, a treia,
a patra, a cincea oară!
Luni a fost prima oară.
Dar am dus gunoiul
de o mulţime de ori înainte de asta.
Da, da, da.
Mai bea nişte vin.
Spune-mi, Linguini,
despre interesele tale.
Îţi plac animalele?
Poftim? Animalele?
De care?
Cele obişnuite... câini, pisici,
cai, porcuşori de Guineea...
Şobolani?
Ţi-am adus ceva de...
Nu! Nu! Nu! Nu! Nu!
Scuipă tot imediat!
Trebuie neapărat să te învăţ
*** stă treaba cu mâncarea.
Închide ochii!
Acum... ia o înghiţitură... de...
Nu! Nu! Nu!
N-o înghiţi de-a dreptul!
Prea târziu!
Poftim!
Şi mestec-o încet...
Gândeşte-te numai la gust.
- Vezi?
- Nu prea.
Cremoasă, sărată şi dulce în acelaşi timp,
gust plăcut de alune...
Simţi asta?
- Simt gustul plăcut de alune.
- Închide ochii.
Acum gustă asta!
E cu totul altceva, nu? Dulce, crocantă,
puţin înţepătoare la final...
- Bine.
- Acum...
Încearcă-le împreună.
Cred că simt ceva acolo...
Ar putea fi gustul plăcut de alune...
- Vezi? Asta e!
- Ar putea fi gustul înţepător...
Acum imaginează-ţi toate gusturile grozave
laolaltă în combinaţii infinite,
gusturi pe care nu le-a încercat nimeni...
descoperiri care urmează să fie făcute...
Cred că... iar m-am pierdut.
Dar a fost interesant.
Cel mai interesant gunoi pe care...
Ce facem?
Tata încă nu ştie că eşti în viaţă.
Trebuie să mergem la colonie.
Toată lumea o să fie încântată.
- Da! Dar...
- Poftim?
Chestia e că eu cam trebuie să...
Ce trebuie să faci
mai mult decât... familia?
Ce e mai important aici?
Păi...
N-ar strica o vizită...
- Ai avut vreodată un şobolan?
- Nu.
- Ai împărţit un laborator cu şobolanii?
- Nu.
Poate ai locuit într-un canal odată?
Nu, nu, nu, nu.
Ştii ceva despre şobolani,
ştii bine că ştii.
Ştii că ştii că ştiuca ştie...
rat-a-taa.
Hei, de ce i se spune aşa?
- ***?
- Ratatouille.
E un fel de tocăniţă, nu?
De ce i se spune aşa?
Dacă vrei să dai nume unei mâncări,
ar trebui să-i dai un nume
care sună delicios.
Ratatouille nu sună delicios.
Sună ca şobolan şi ***.
*** de şobolan,
care nu sună deloc delicios.
Din păcate, s-a terminat vinul.
Fiul meu s-a întors!
Să găsesc pe cineva care
să te înlocuiască
pe post de detector de otravă
a fost un dezastru.
Nu a fost nimic otrăvit,
slavă Domnului, dar...
... n-a fost deloc uşor.
Tu n-ai făcut să fie uşor.
- Ştiu. Îmi pare rău, tată.
- Important e că tu eşti acasă.
- Da, în legătură cu asta.
- Arăţi slăbit.
Din ce cauză? Din lipsă de mâncare
sau surplus de snobism?
E greu să fii singur în lume, nu-i aşa?
Sigur, dar nu mă plâng din cauza asta,
pentru că pot să am grijă de mine.
Mi-am găsit un loc drăguţ,
aşa că o să pot veni în vizită des.
Nu se compară nimic cu o bălăceală
în crunta realitate care să te facă să...
- ... vii în vizită?
- O să vin, promit. Des.
- Nu rămâi?
- Nu.
Nu e mare lucru tată,
doar că...
Nu credeai c-o să rămân
aici o veşnicie, nu-i aşa?
În cele din urmă pasărea
trebuie să părăsească cuibul.
Noi nu suntem păsări,
suntem şobolani.
Noi nu ne părăsim cuiburile,
le facem mai mari.
- Poate că sunt un alt fel de şobolan.
- Poate că nu eşti şobolan deloc.
Poate că e un lucru bun.
Hei! Formaţia e în formă
în seara asta, nu?
Tot ce faci e să iei, tată.
M-am săturat de luat.
Vreau să fac lucruri.
Vreau să adaug ceva în lumea asta.
- Vorbeşti ca un om.
- Care nu sunt la fel de răi pe cât spui.
- Da, ce te face aşa de sigur?
- Măiculiţă!
Am avut ocazia
să-i observ îndeaproape...
- Da? Cât de aproape?
- Destul de aproape.
Şi nu sunt atât de răi
pe cât spui tu că sunt.
Vino cu mine.
Vreau să vezi ceva.
Ştiţi, eu o să rămân aici.
Să te asiguri că podelele şi tejghelele
sunt curate înainte să închizi.
Staţi.
Vreţi să rămân şi să fac curat?
E vreo problemă?
- Nu.
- Bun băiat!
Ne vedem mâine.
Am ajuns.
Uită-te bine, Remy.
Asta se întâmplă când un şobolan
se acomodează puţin prea mult cu oamenii.
Lumea în care trăim
aparţine duşmanului.
Trebuie să trăim cu grijă.
Noi avem grijă de semenii noştri, Remy.
O lume cu reguli.
Aşa o lume.
Nu.
Poftim?
Nu!
Tată, nu te cred.
Tu vrei să zici că viitorul nu poate fi
decât mai mult din ce-am văzut acum?
Asta e orânduirea lucrurilor.
Nu poţi schimba natura.
Schimbarea e natura, tată...
partea din noi pe care o putem influenţa.
Şi începe când decidem noi.
Unde te duci?
Cu puţin noroc, înainte.
Salut!
Încetează!
'Neaţa!
Bună dimineaţa!
Deci, bucătarul şef...
Te-a invitat la un pahar de vin.
E mare lucru.
E mare lucru!
Ce ţi-a spus?
Ce?
Ce, nu poţi să-mi spui mie?
Scuză-mă că-mi bag nasul în profunda ta
relaţie personală cu bucătarul şef.
Înţeleg acum...
M-ai pus să-ţi arăt
nişte trucuri din bucătărie
ca să-l impresionezi pe şef,
apoi pe mine nu mă mai bagi în seamă?
Trezeşte-te!
Credeam că eşti diferit.
Credeam că şi tu crezi că
sunt diferită.
Nu eram obligată să te ajut!
Dacă eram egoistă,
te lăsam să te îneci.
Dar voiam ca tu să ai succes.
Îmi plăcea de tine.
Greşeala mea.
Colette!
Stai, stai! Colette!
S-a terminat, bucătar mic.
Nu pot să mai continui.
Colette!
Stai, stai, stai!
Stai, stai!
Nu pleca cu motocicleta!
Uite, nu mă pricep la vorbe.
Nu mă pricep nici la mâncare.
Cel puţin nu fără ajutorul tău.
Urăsc falsa modestie.
E doar o altă cale de a minţi.
- Eşti talentat.
- Nu! Păi nu am! Pe bune! Nu eu fac asta!
Când am adăugat ingredientul acela în plus,
în loc să urmez reţeta aşa *** ai spus,
nu eu am făcut-o!
- Ce vrei să zici?
- Că eu n-aş fi făcut asta!
Eu aş fi urmat reţeta,
ţi-aş fi urmat sfatul,
ţi-aş fi urmat sfatul
până la capătul lumii,
pentru că iubesc...
sfatul tău.
- Poftim?
- Dar...
- N-o face.
- Am un secret.
E puţin tulburător...
Am un şo...
- Ce? Ce?
- Am un şo...
- Ai o iritaţie?
- Nu! Nu, nu!
Am un mic, mititel, micuţ...
un bucătar mic
care-mi spune ce să fac.
- Un mic bucătar?
- Da! Da!
E sus aici!
În creierul tău?
De ce-mi vine aşa de greu
să vorbesc cu tine?
Bine, hai că-ţi zic.
Tu mă inspiri.
O să risc totul.
O să risc să par cel mai mare idiot
şi psihopat pe care l-ai văzut vreodată.
Vrei să ştii de ce învăţ aşa de repede?
Vrei să ştii de ce sunt
un bucătar aşa de bun?
Nu râde!
O să-ţi arăt!
Nu! Nu!
- Ce este, Ambrister?
- Gusteau...
- Se închide în sfârşit, nu-i aşa?
- Nu.
- Alte probleme financiare?
- Nu.
A anunţat o nouă linie de rulouri cu ouă
făcute la microunde?
Ce e? Ce e?
Spune odată!
A revenit... E popular.
- N-am mai fost la Gusteau de ani de zile.
- Nu, domnule.
- Ultima mea recenzie e veche de tot.
- Da, domnule.
Am spus, "Gusteau şi-a găsit în sfârşit
locul meritat în istorie,"
"chiar lângă un alt bucătar
de valoare egală,"
- Domnul Boyardine.
- Touche!
Acolo l-am lăsat.
Alea au fost ultimele mele cuvinte.
- Ultimele cuvinte.
- Da.
Atunci spune-mi, Ambrister,
*** ar putea fi popular?
- Nu! Nu, nu, nu, nu, nu! Nu!
- ADN-ul se potriveşte.
Tehnica de lucru, totul se verifică,
chiar e fiul lui Gusteau.
Dar nu se poate întâmpla pur şi simplu.
Totul e o înscenare, băiatul ştie.
Uită-te la el *** se preface că e idiot.
Se joacă cu mintea mea
ca o pisică cu un ghem...
de... ceva...
- Aţă?
- Da, face pe prostul!
Mă tachinează cu şobolanul ăla!
- Un şobolan?
- Trăieşte cu el, cu bună ştiinţă!
Încearcă să mă facă să cred
că e important.
- Şobolanul?
- Exact!
Şi este important şobolanul?
Sigur că nu!
El doar vrea ca eu să cred că e.
Văd falsitatea situaţiei.
Un şobolan apare în prima noapte
de lucru a băiatului.
Eu îi dau ordin să-l omoare
şi acum vrea să îl văd peste tot!
E aici!
Am vedenii oare?
Am înnebunit?
E adevărat sau nu?
Nu, refuz să fiu atras
în micul lui joc!
Să-mi fac griji în privinţa asta?
În privinţa dumneavoastră?
Nu-l pot concedia,
e în centrul atenţiei!
Dacă-l concediez acum,
toată lumea se va întreba de ce.
Ultimul lucru pe care mi-l doresc
e să se amestece lumea în asta.
De ce vă faceţi griji?
Nu e bine să fie presa aici?
Nu e bina ca numele lui Gusteau
să ţină prima pagină a ziarelor?
Nu deasupra feţei lui!
Gusteau are deja o faţă.
Şi e prietenoasă, adorabilă şi
e cunoscută şi vinde burrito,
milioane şi milioane de burrito.
Termenul final expiră în trei zile.
Atunci îl puteţi concedia oricând
încetează să mai fie valoros.
Şi nimeni nu va şti vreodată.
Mi-am făcut griji pentru
mostra de păr pe care mi-aţi dat-o.
- A trebuit s-o trimit înapoi la laborator.
- De ce?
Pentru că prima oară când s-a întors,
a fost identificată drept păr de rozătoare.
Nu, nu, nu!
Încearcă asta.
E mai bună.
Ce creaturi dezgustătoare!
Mi s-a reamintit cât e de fragil totul,
*** mă vedea lumea de fapt...
Şi era din ce în ce mai bine.
Remy!
Frăţioare!
Ne temeam că n-o să mai vii.
- Hei, Remy, ce mai faci?
- Bună, ce mai faci?
Le-ai spus?
Emile, exact asta ţi-am spus să nu faci.
Dar îi cunoşti pe tipii ăştia,
sunt prietenii mei.
Nu credeam că te referi la ei.
- Uite, îmi pare rău.
- Nu-mi spune mie că-ţi pare rău.
- Spune-le lor că-ţi pare rău.
- Hei, e vreo problemă aici?
Nu, nu este!
Aşteptaţi aici.
E încuiată.
- Remy, ce cauţi aici?
- Bine, Emile vine cu toţi...
Eu i-am spus să n-o facă.
I-am spus că dacă-l ia gura pe dinainte...
E un dezastru.
Oricum, le este foame,
cămara e încuiată şi am nevoie de cheie.
- Ei vor ca tu să furi mâncare?
- Da. Nu!
E complicat. E vorba de familie.
Ei nu au idealurile tale.
Idealuri?
Dacă bucătarul Chipeş ar avea idealuri,
crezi că aş mai sta cu grătarul
în braţe aici?
- Sau cu burrito de făcut la microunde?
- Sau cu frigărui de pui?
Noi ne îngrăşăm
ca să vindem ceva aici.
Nu-i pot lăsa să-mi folosească
imaginea, Remy. Sunt mort.
Gura!
Trebuie să gândesc.
Se răspândeşte vestea.
Dacă nu pot să-i fac să tacă...
Întregul clan o să fie pe urmele mele,
cu gurile deschise...
Aici era.
Hei, testamentul tău!
E chiar interesant.
- Te superi dacă...
- Chiar deloc.
"Bucătarul Alfredo Linguini"
Linguini?
De ce ar sta dosarul lui Linguini
la un loc cu testamentul tău?
Ăsta era biroul meu.
Dragă domnule Skinner...
Testamentul lui Auguste Gusteau
Auguste şi cu mine eram foarte apropiaţi.
Scris în Paris pe 23 iunie
"Scris cu propria mână"
Te rog să nu-i spui lui Alfredo.
... moştenitorii în viaţă...
Alfredo e fiul lui Gusteau.
"moştenitori în viaţă", "Linguini",
"fiul lui Gusteau".
E fiul tău?
- Am un fiu?
- *** de nu ştiai asta?
Sunt o plăsmuire a imaginaţiei tale.
Tu nu ştiai!
Eu de unde era să ştiu?
Fiul tău e proprietarul de drept
al acestui restaurant.
Nu! Nu!
Şobolanul!
Şobolanul!
Mi-a furat documentele!
Îmi scapă!
Tu!
- Ieşi afară din biroul meu!
- Nu e în biroul tău.
Tu eşti în al lui.
"Bucătar în ascensiune declarat proprietar
al restaurantului La Gusteau."
"Un nou proprietar, un nou La Gusteau."
"Steaua în ascensiune a lui Gusteau."
... şi totuşi nu ai învăţat
în nicio şcoală publică?
Care e secretul geniului tău?
Secretul?
Vreţi adevărul?
Eu sunt fiul lui Gusteau.
E în sângele meu, cred.
N-ai fost conştient de acest lucru
decât de puţin timp.
Aşa e.
Şi după presupusa preluare a conducerii
acestui restaurant, *** ai aflat?
Păi, o parte din mine
a ştiut pur şi simplu.
Partea cu Gusteau?
De unde ai inspiraţie?
Inspiraţia are multe nume.
A mea se numeşte Colette.
Mi-a rămas ceva între dinţi.
- Da, inspectore.
- Semnalez o infestare cu şobolani.
Mi-a năpădit restaurantul...
adică restaurantul La Gusteau.
La Gusteau.
Cred că pot să trec pe-acolo.
Să vedem.
Prima masă liberă e peste trei luni.
Trebuie să veniţi acum.
- E un restaurant cu delicatese.
- Domnule, am notat informaţia.
Dacă cineva îşi anulează rezervarea,
o să mă duc.
Dar şobolanul.
Trebuie să... Gusteau... documentele mele.
A trecut de ora deschiderii.
Trebuia să fi terminat acum o oră.
Bonjour, mon cherie!
Stai cu noi.
Tocmai vorbeam despre inspiraţia mea.
Da, îi spune micul lui bucătar.
Nu asta, scumpo.
Mă refeream la tine.
- Dumneata eşti domnul Linguini?
- Bună ziua.
Scuze că îţi întrerup
prematura sărbătorire,
dar am considerat că
ar fi corect din partea mea
să-ţi dau o mică şansă,
de vreme ce eşti nou la acest joc.
- Joc?
- Da.
Şi vei juca fără adversar.
Ceea ce este, după *** cred că
ai presupus, neregulamentar.
Tu eşti Anton Ego.
Eşti cam încet pentru cineva
cu o ascensiune aşa de rapidă.
Iar tu eşti cam slab,
pentru cineva căruia îi place mâncarea.
Mie nu îmi place mâncarea,
o iubesc.
Dacă n-o iubesc,
n-o înghit.
Mă voi întoarce mâine seară,
cu mari aşteptări de la tine.
Roagă-te să nu mă dezamăgeşti.
Ascultaţi, nu ne place să fim nepoliticoşi,
dar suntem francezi.
Să plecăm!
A vrut să spună că
e ora cinei şi că suntem francezi.
Nu te uita aşa la mine.
Îmi distrăgeai atenţia în faţa presei.
*** să mă concentrez dacă
tu mă trăgeai de păr mereu?
Şi încă ceva, părerea ta
nu e singura care contează aici.
Şi Colette ştie să gătească, ştii?
Gata, destul!
Ia o pauză, bucătar mic,
nu sunt păpuşa ta,
iar tu nu eşti păpuşarul meu.
Şobolanul e cheia.
Cred că eşti dus cu pluta,
bucătar mic.
O să vină Ego, iar eu trebuie
să mă concentrez.
N-am mai văzut aşa ceva.
Da! De parcă ai fi amicul lui pufos,
sau ceva de genul ăsta.
Îmi pare rău, Remy.
- Ştiu că sunt prea mulţi...
- Nu-i nimic, e în regulă.
Am fost egoist.
- Vă este foame?
- Glumeşti?
Bun.
Fac cinste cu cina.
Ne ducem după ce se închide.
De fapt, spune-i tatei
să aducă tot clanul.
Bucătar mic?
E grozav, băiete.
O slujbă în interior.
Văd farmecul.
Bucătar mic?
Bucătar mic!
Salut, bucătar mic.
Credeam că te-ai întors la apartament.
Apoi, când am văzut că
nu eşti acolo...
nu ştiu...
nu mi s-a părut corect să lăsăm
lucrurile aşa *** le-am lăsat, aşa că...
Ascultă, nu vreau să ne certăm.
Am fost foarte stresat, ştii?
Foarte multe s-au schimbat
într-un timp foarte scurt, ştii?
Deodată sunt un Gusteau
şi trebuie să fiu un Gusteau!
Oamenii vor fi dezamăgiţi,
e atât de ciudat...
N-am mai dezamăgit
pe nimeni înainte,
pentru că n-a avut nimeni
aşteptări de la mine.
Şi singurul motiv pentru care
se mai aşteaptă cineva
la ceva din partea mea acum eşti tu.
N-am fost corect faţă de tine.
Nu m-ai dezamăgit niciodată
şi n-ar trebui să uit asta.
Ai fost un bun prieten,
iar eu...
Ce-i asta?
Ce se petrece aici?
Furi mâncare?
*** ai putut?
Credeam că-mi eşti prieten!
Am avut încredere în tine!
Ieşi afară,
tu şi cu prietenii tăi şobolanii.
Şi să nu te mai întorci!
Sau o să mă port cu tine aşa *** ar trebui
să se poarte restaurantele cu dăunătorii.
Ai dreptate, tată.
Pe cine păcălesc?
Suntem ceea ce suntem
şi suntem şobolani.
O să plece în curând,
acum ştiţi *** să intraţi.
Furaţi cât vreţi.
- Tu nu vii?
- Mi-am pierdut pofta de mâncare.
V-aţi hotărât asupra
comenzii dumneavoastră, domnule?
Da, ţi-aş vrea inima,
prăjită pe o frigare.
- Intră!
- Azi e ziua cea mare.
- Ar trebui să le spui ceva.
- *** ar fi?
Tu eşti şeful.
Inspiră-i.
Atenţiune!
Lume, azi e o noapte mare.
Vine apetitul
şi va avea un ego nemărginit.
Vreau să zic Ego.
El vine...
Criticul?
Şi va comanda...
ceva...
Ceva din meniul nostru.
Iar noi va trebui s-o gătim.
Nu poţi s-o laşi în urmă, nu-i aşa?
N-ar trebui să stai pe-aici
cât e restaurantul deschis.
- Nu eşti în siguranţă.
- Mi-e foame!
Iar eu n-am nevoie de mâncare
din interior ca să fiu fericit.
Cheia, prietene,
e să nu fii mofturos.
- Observă!
- Nu! Stai!
Nu! Nu, nu, nu!
Ce ne facem?
Mă duc să-l chem pe tata.
Vei fi crezând tu că eşti bucătar,
dar tot eşti doar un şobolan.
Sigur că a retras o stea
ultima oară când a fost aici.
Sigur că probabil l-a ucis pe Gust... tata.
E "juju" foarte rău în asta.
Dar vă spun un lucru!
Ego e aici!
Anton Ego e doar un alt client.
Să gătim!
Da! Hai să...
Bine.
Aşadar, m-am gândit la un plan simplu.
Vei crea pentru mine o nouă gamă de
mâncăruri congelate marca Skinner.
Iar eu, în schimb,
te voi lăsa să trăieşti.
La revedere, şobolanule!
V-aţi hotărât asupra
comenzii dumneavoastră, domnule?
Da, cred că da.
După ce am citit o grămadă de articole
exagerate despre noul vostru bucătar,
ştii ce-mi doresc cu înfocare?
Puţină perspectivă.
Asta-i tot!
Aş dori puţină perspectiva proaspătă,
limpede şi bine asezonată.
Îmi poţi sugera un vin bun pentru asta?
Cu... ce anume, domnule?
Perspectivă.
Proaspătă, presupun?
Foarte bine, de vreme ce
nu mai aveţi perspectivă şi
nimeni altcineva nu pare să o mai aibă
în afurisitul ăsta de oraş,
facem o înţelegere.
Tu aduci mâncarea,
iar eu aduc perspectiva,
care s-ar potrivi foarte bine
cu o sticlă de Cheval Blanc din 1947.
Mă tem că...
alegerea dumneavoastră
pentru cină...
Spune-i bucătarului tău, Linguini, că vreau
orice îndrăzneşte el să-mi servească.
Spune-i "să mă lovească"
*** ştie el mai bine.
Vreau ce şi-a luat şi el.
Aşadar, am renunţat.
De ce spui asta?
Suntem într-o cuşcă,
în interiorul unui portbagaj de maşină,
aşteptând viitorul constituit din
mâncăruri congelate.
Nu, eu sunt cel din cuşcă.
Eu am renunţat.
Tu eşti liber.
Sunt la fel de liber pe cât
îţi imaginezi tu că sunt.
- La fel ca tine.
- Te rog. M-am săturat să mă prefac.
Mă prefac că sunt şobolan pentru tata,
mă prefac că sunt om pentru Linguini.
Mă prefac că tu exişti
ca să am cu cine vorbi.
Tu îmi spui doar lucruri
pe care le ştiu deja.
Ştiu cine sunt!
De ce am nevoie de tine să-mi spui?
De ce am nevoie să mă prefac?
Dar nu ai nevoie, Remy.
Niciodată n-ai avut.
Nu! Cealaltă stângă a mea!
Tată!
- Remy!
- Frăţioare!
Emile!
Vă iubesc!
- Unde te duci?
- Înapoi la restaurant!
- Vor da greş fără mine!
- Ţie de ce-ţi pasă?
Pentru că sunt un bucătar!
E reţeta ta!
*** se poate să nu-ţi ştii reţeta?
Nu mi-am notat-o.
Pur şi simplu mi-a venit.
Atunci fă să-ţi vină din nou, da?
Pentru că nu pot servi aşa ceva!
- Unde mi-e comanda?
- Nu putem să le servim altceva?
Ceva ce n-am inventat eu?
- Asta comandă!
- Faceţi-i să comande altceva!
- Spuneţi-le că nu mai avem!
- Nu se poate! De-abia am deschis.
Am altă idee.
Ce-ar fi să le servim comenzile?
Putem să le facem!
Spune-ne ce-ai făcut!
- Nu ştiu ce-am făcut!
- Trebuie să le spunem clienţilor ceva!
Spuneţi-le...
Remy!
Nu face asta!
- Sunt aici!
- O să te vadă! Opreşte-te!
Nu vorbesc despre mine!
Vorbesc despre ce trebuie făcut acum!
Nu vă atingeţi de el!
Mersi că te-ai întors,
bucătar mic.
Ştiu că pare o nebunie, dar...
Adevărul sună nebunesc uneori,
dar asta nu înseamnă că nu e.
Adevărul...
Şi adevărul e că...
Nu am talent deloc.
Dar acest şobolan e în spatele
tuturor reţetelor.
El e bucătarul, adevăratul bucătar.
A stat ascuns sub toca mea.
Mi-a controlat acţiunile.
El e motivul pentru care pot să gătesc
mâncarea care-i încântă pe toţi.
El e motivul pentru care
Ego e în spatele acelei uşi.
M-aţi lăudat pe mine pentru darul lui.
Ştiu că e greu de crezut, dar, hei,
aţi crezut că ştiu să gătesc, nu?
Uitaţi, funcţionează.
E o nebunie, dar funcţionează.
Putem fi cel mai mare restaurant din Paris,
iar acest şobolan...
Acest bucătar mic şi genial
ne poate duce acolo.
Ce spuneţi?
Sunteţi cu mine?
Tată!
Tată...
Nu ştiu ce să zic.
M-am înşelat în privinţa prietenului tău.
Şi în privinţa ta.
Nu vreau să crezi că aleg asta
în detrimentul familiei.
Nu pot să aleg între
două jumătăţi de-ale mele.
Nu vorbesc despre gă***.
Vorbesc despre curaj.
Asta chiar înseamnă
aşa de mult pentru tine?
Nu suntem bucătari,
dar suntem familia ta.
Tu ne spui ce să facem,
iar noi o să facem.
Inspector Sanitar Dist. 5
Opriţi-l pe inspectorul sanitar!
Echipa alfa! Hai, hai, hai!
Restul, staţi şi ajutaţi-l pe Remy!
Angajaţii trebuie
să se spele pe mâini!
Echipa trei se va ocupa de peşte!
Echipa patru, la mâncăruri prăjite!
Echipa cinci, la bară!
Echipa şase, sosuri!
La locurile voastre!
Haideţi, haideţi, haideţi!
Să se ocupe de amestecat cei
care pot să meargă în două picioare!
Avem nevoie de cineva care
să servească la mese!
Îmi cer scuze pentru orice întârziere,
dar suntem cam puţini în seara asta.
Staţi cât trebuie.
Asigură-te că friptura aia
e frăgezita *** trebuie!
Haideţi, haideţi!
Uşor cu sosul ăla aici.
Hai, mai mult unt!
Uşurel cu caşcavalul ăla!
Atenţie cu somonul,
pictaţi un tablou!
Fără prea multe condimente în compoziţie!
Nu lăsa untul să se separe.
Continuaţi să munciţi!
Aşează uşurel legumele!
Gustare! Lingurile jos!
Bun! Prea multă sare! Bun!
Nu fierbeţi roşiile!
- Emile!
- Scuze!
Colette, stai! Colette!
Te-ai întors!
- Colette, eu...
- Să nu te-aud!
Dacă stau să mă gândesc,
s-ar putea să mă răzgândesc.
Numai să-mi spui ce vrea
şobolanul să gătească.
Ratatouille?
E o mâncare ţărănească.
Eşti sigur că vrei
să-i serveşti asta lui Ego?
Ce e?
Prepar ratatouille.
Tu *** l-ai prepara?
Ratatouille?
Cred că glumesc.
Cine a făcut acest ratatouille?
Vreau nişte explicaţii.
Nu-mi amintesc ultima oară când
am rugat un chelner
să-i transmită complimentele mele
bucătarului.
Iar acum mă aflu în extraordinara poziţie
ca bucătarul să-mi fie chelner.
Mulţumesc, dar în seara asta
sunt doar chelnerul dumneavoastră.
Şi cui îi mulţumesc pentru masă?
Scuzaţi-mă puţin.
Tu trebuie să fii bucătăreasa.
Dacă vreţi să-l cunoaşteţi pe bucătar,
va trebui să aşteptaţi până când
vor pleca toţi clienţii.
Aşa să fie.
Mai întâi Ego crede că e o glumă,
dar pe măsură ce Linguini îi explică,
zâmbetul lui Ego dispare.
Nu are nicio reacţie în afară de
a pune câte o întrebare ocazională.
Şi când povestea e gata, Ego se ridică,
ne mulţumeşte pentru masă
şi pleacă fără vreo vorbă.
În ziua următoare,
apare şi cronica lui.
În multe feluri,
munca unui critic e uşoară.
Riscăm foarte puţin,
totuşi ne bucurăm de o poziţie
deasupra celor care
ne oferă munca lor şi
pe ei înşişi judecăţii noastre.
Creştem pe baza criticilor negative.
E amuzant să te ridici din lăcomie.
Dar cruntul adevăr pe care noi,
criticii, trebuie să-l înfruntăm,
e acela în marea orânduire a lucrurilor?
Un gunoi obişnuit e probabil
mai plin de înţelesuri
decât criticismul nostru,
desemnându-l astfel?
Dar vine un moment când un critic
riscă într-adevăr ceva.
Şi acela este la descoperirea
şi apărarea noului.
Lumea deseori nu priveşte
cu ochi buni noile talente, noile creaţii.
Noul are nevoie de prieteni.
Aseară am trăit ceva nou.
O masă extraordinară dintr-un sos
unic şi neaşteptat.
Să spun că atât masa cât şi creatorul ei
mi-au pus la îndoială prejudecăţile
despre gătitul de calitate?
E un adevăr spus numai pe jumătate.
M-au atins până în adâncul sufletului.
În trecut, nu am făcut un secret
din faptul că
nu mi-a plăcut faimosul motto
al bucătarului Gusteau,
"oricine poate să gătească".
Dar mi-am dat seama că doar acum
înţeleg cu adevărat ce a vrut să spună.
Nu toată lumea poate deveni
un mare artist.
Dar un mare artist
poate proveni de oriunde.
E greu să ne imaginăm
origini mai umile ca
acele ale geniului care
acum găteşte la Gusteau,
care e, în opinia acestui critic,
nimic mai puţin decât
cel mai bun bucătar din Franţa.
Mă voi întoarce la Gusteau în curând,
cu poftă de mai mult.
A fost o noapte grozavă,
cea mai fericită din viaţa mea.
Dar singurul lucru previzibil
în viaţă e imprevizibilitatea sa.
Trebuia să le dăm drumul
lui Skinner şi inspectorului sanitar
şi sigur că ne-au pârât.
Mâncarea n-a mai contat.
Imediat ce-au ieşit de-acolo,
"erau şobolani în bucătărie"...
Restaurantul a fost închis,
Ego şi-a pierdut
slujba şi credibilitatea,
dar să nu vă pară prea rău pentru el,
îi merge foarte bine ca
mic investitor în afaceri.
- Pare foarte fericit.
- Tu de unde ştii?
Trebuie să plec!
Am de făcut cina.
Ştii *** îi place.
Mersi, bucătar mic.
Pot să vă recomand un desert
pentru seara asta?
- Nu asta faci mereu?
- De care aţi dori?
Surprinde-mă!
Credeţi-mă, povestea
e şi mai bună când o spun eu.
Aduceţi nişte mâncare aici!
Murim de foame!
La Ratatouille
SFÂRŞIT
Traducerea şi adaptarea:
veveriţa_bc & alin022 @ www.titrări.ro