Tip:
Highlight text to annotate it
X
Nimic, domnule.
Nici urmă de Niobe sau Ghost.
Doar pastile albastre.
Încercăm să-i contactăm?
E zadarnic. Ceva îmi spune că nu merge.
- Ne întoarcem?
- Dacă nava mai merge, ne trebuie.
Mi-era teamă că o să spui asta.
Caută în toate conductele,
găurile şi crăpăturile.
Scanează cât poţi de mult şi de repede.
În conducte roiesc Santinelele.
Cu cât îi găsim mai repede, cu atât mai bine.
M-am gândit că ţi-e foame.
Mulţumesc.
Vreo schimbare?
Nu.
- El în ce stare e?
- O să fie bine.
Cel puţin, până îşi revine.
- Ce vrei să spui?
- Căpitanul vrea să-l ia la întrebări.
Ar fi bine să aibă nişte răspunsuri.
Ai văzut tăieturile?
Cred că sunt făcute de el.
- De ce?
- Poate are Delir Virtual. Nu ştiu.
*** am spus, ar trebui să aibă un răspuns bun.
Roland, vreau să mai cauţi o dată în Matrix.
- Ce?
- Pe Neo.
*** să fie în Matrix? Nu e conectat.
Te rog. Pentru mine.
Asta mă intrigă.
Ce?
Graficul neural nu e ca al unui om în comă.
Ciudat e că le văd tot timpul.
- Unde?
- La cei conectaţi.
Nimic. Nada. Nu e înăuntru.
- Am proiecţiile, domnule.
- Cât timp?
Din momentul intrării, cu viteza de acum,
Maşinile o să fie în Zion în 20 de ore.
Iisuse Cristoase!
Bun, hai să ne mişcăm cu un scop.
AK, te vreau la hologramă.
Mauser, vreau oameni la arme tot timpul.
Ai grijă să folosim cât mai puţine discuri.
- Avem un apel.
- Ce?
Operator.
E Seraph.
Aduc veşti de la Oracol.
Trebuie să vii imediat.
Bună dimineaţa.
- Cine eşti?
- Mă cheamă Sati. Pe tine Neo.
Tata zice că n-ai ce căuta aici.
Zice că te-ai rătăcit.
Te-ai rătăcit, Neo?
- Unde sunt?
- Aici e staţia de tren.
- Nu sunt în Matrix?
- Acolo merge trenul.
Acolo mergem noi, dar tu nu poţi veni cu noi.
- De ce nu?
- Nu te lasă.
- Cine?
- Vatmanul. Nu-mi place de el.
Dar tata zice că trebuie să-l ascultăm,
că altfel ne lasă aici pentru totdeauna.
Morpheus, Trinity, vă mulţumesc că aţi venit.
Un lucru am învăţat sigur.
Nimic nu iese exact *** vrei.
- Cine eşti?
- Oracolul.
Aş vrea să existe o cale uşoară
de a trece peste asta, dar nu există.
Îmi pare rău că a trebuit să se întâmple,
că nu pot sta aici, aşa *** vă amintiţi de mine,
- ...dar n-a fost să fie.
- Ce s-a întâmplat?
Am făcut o alegere şi m-a costat
mai mult decât am vrut.
Ce alegere?
Să vă ajut, să-l îndrum pe Neo.
*** adevărata încercare pentru fiecare
alegere e să o faci încă o dată,
ştiind foarte bine ce te-ar costa,
bănuiesc că mi-a plăcut
alegerea, pentru că
iată-mă făcând-o din nou.
- Ştii ce s-a întâmplat cu Neo?
- Da.
E prins într-un loc dintre
lumea asta şi cea a Maşinilor.
Legătura e controlată
de un program numit Vatmanul.
O foloseşte ca să facă trafic
de programe în Matrix.
Dacă află unde e Neo înainte
să ajungeţi la el, mă tem că
- ...alegerile noastre o să devină dificile.
- De ce?
Din cauza celui pentru care Vatmanul lucrează.
Merovingian.
A pus recompensă pe capul vostru.
Trebuie să fiţi prudenţi tot timpul.
Seraph ştie să-l găsească
pe Vatman. O să vină cu voi.
M-a apărat ani de zile.
Sper să poată face la fel pentru voi.
Vă rog, veniţi cu mine.
Oracole...
Ştiu, Morpheus.
Văd că eşti plin de îndoieli,
înceţoşat de nesiguranţă.
După tot ce s-a întâmplat,
te aştepţi să te cred?
Nu.
Aştept doar ce-am aşteptat întotdeauna.
Să te hotărăşti naibii o dată.
Crede-mă sau nu.
Nu pot să-ţi spun decât că prietenul tău
e la ananghie. Are nevoie de ajutorul tău.
Are nevoie de tot ajutorul nostru.
- Eşti din Matrix?
- Da.
Nu.
- Adică am fost.
- De ce ai plecat?
- A trebuit.
- Şi eu a trebuit să plec de acasă.
Sati, vino încoace, draga mea.
Lasă-l în pace pe bietul om.
Bine, tată.
Îmi pare rău. E încă foarte curioasă.
- Te ştiu.
- Da. Din restaurantul francezului.
Sunt Rama-Kandra. Ea e soţia mea,
Kamala şi fata mea, Sati.
E o onoare să te cunoaştem.
- Sunteţi programe.
- Da.
Sunt directorul operaţiunilor
de reciclare de la Centrala Electrică.
Soţia mea e programatoare
de soft interactiv. Are imaginaţie.
Ce faci aici? Locul tău nu e aici.
Doamne, îmi cer scuze.
Soţia mea e foarte directă.
Nu-i nimic.
N-am un răspuns.
- Nici nu ştiu ce loc e ăsta.
- E nicăieri.
Locul dintre lumea ta şi lumea noastră.
- Cine e Vatmanul?
- Lucrează pentru francez.
De unde am ştiut că o să spui asta?
Francezul nu uită şi nu iartă.
- Îl ştii?
- Ştiu doar ce trebuie să ştiu.
Dacă vrei să duci ceva
din lumea noastră în a ta,
unde nu îi e locul, te duci la el.
Asta faci aici?
- Rama, te rog.
- Nu vreau să fiu crud, Kamala.
S-ar putea să nu mai vadă
un chip uman tot restul vieţii.
Îmi pare rău.
- Nu e nevoie să răspunzi.
- Nu mă deranjează.
Răspunsul e simplu.
O iubesc foarte mult pe fata mea.
E cel mai frumos lucru văzut vreodată.
Dar în lumea noastră, nu e de ajuns.
Toate programele create trebuie să aibă un scop.
Dacă nu au, sunt şterse.
M-am dus la francez
ca să-mi salvez fiica.
- Nu înţelegi.
- N-am auzit niciodată...
Un program vorbind de dragoste.
- E un sentiment uman.
- Nu, e un cuvânt.
Importantă e legătura
pe care cuvântul o implică.
Văd că eşti îndrăgostit.
Poţi să-mi spui ce ai da
ca să păstrezi legătura asta?
Orice.
Poate motivul pentru care eşti aici
nu e foarte diferit de al meu.
El e.
- Nu vă apropiaţi de mine!
- Nu vrem necazuri.
- Nu vă apropiaţi!
- Avem nevoie de ajutorul tău.
Nu vă pot ajuta.
Nimeni nu poate!
Nu!
Fir-ar să fie!
- Când trebuie să vină trenul?
- E deja în întârziere.
Vatmanul nu întârzie de obicei.
Crezi că are vreo legătură cu mine?
N-aş şti să-ţi spun.
Cine poate şti lucrurile astea?
Numai Oracolul.
- O ştii?
- Toată lumea o cunoaşte.
Am consultat-o
înainte să mă duc la francez.
A promis să aibă grijă de Sati
după ce ne luăm rămas bun.
Rămas bun?
- Nu rămâneţi cu ea?
- Nu se poate.
Aranjamentul cu francezul
a fost doar pentru fata noastră.
- Noi trebuie să ne întoarcem.
- De ce?
- Asta e karma noastră.
- Crezi în karma?
E un cuvânt, ca şi dragostea.
Un fel de a spune:
"Sunt aici pentru asta".
Nu-mi dispreţuiesc karma.
Sunt recunoscător pentru ea.
Pentru soţia mea minunată,
pentru fata mea frumoasă.
Sunt daruri, aşa că fac
ce trebuie ca să le onorez.
- Tati, trenul!
- Ia-ţi geanta. Repede.
Pot să ţi-o duc eu?
Bine.
Mai repede! Am întârziat!
- Tu cine eşti?
- E un prieten.
Te cunosc.
- Deci asta vroiau.
- Trebuie să mă întorc.
Îţi dau cât vrei.
Tot o să urc în tren.
Nu, nu, nu.
O să stai aici până spune Merovingianul.
Dacă-l cunosc bine,
o să stai aici foarte multă vreme.
- Nu vreau să-ţi fac rău.
- Nu înţelegi.
Eu am făcut locul ăsta.
Aici, eu fac regulile.
Aici, eu rostesc ameninţările.
Aici, sunt Dumnezeu.
Urcaţi în tren sau rămâneţi aici cu el.
Hai înapoi la Oracol.
Va şti ce e de făcut.
Nu. Ştim ce e de făcut.
La naiba!
Glumeşti!
Sfinte Sisoe, n-are aripi.
Înţeleg.
Eşti gata să mori.
Trebuie să-i vorbesc.
Pe uşa asta n-o să intri
decât peste cadavrul meu.
Aşa să fie.
Armele sunt interzise în club.
La capătul acestui lift e o fată la vestiar
şi, dacă avem noroc,
un bărbat care te verifică de arme.
Şi dacă n-avem noroc?
Sunt mai mulţi bărbaţi.
Pot să vă iau... Dumnezeule!
Ce naiba?
Nu pot să cred!
Fiul risipitor se întoarce.
Ai venit după recompensă, Seraph?
Câte gloanţe aveţi în armele alea?
Nu ştiu, dar nu cred că aveţi destule.
- Vrem doar să vorbim.
- Da, sunt convins.
Aţi trecut prin iad pentru asta.
Uite ce-am să fac.
Lăsaţi armele şi vă promit
o ieşire sigură de aici.
- La toţi trei?
- Da.
Desigur.
Cine ar fi crezut că o să ne vedem
aşa curând după ultima întâlnire?
Soarta e prea blândă.
Şi *** tu, micul meu Iuda,
i-ai adus aici,
nu pot decât să presupun
că ghicitoarea şi-a găsit altă carapace.
Dezamăgitor, dar nu de neaşteptat.
Sper, totuşi, să aibă bunul simţ
să se înveţe minte
şi să nu uite că nu există
fapte fără consecinţe.
Iar dacă luaţi ceva de la mine,
o să plătiţi preţul.
Ştii de ce suntem aici?
Zău, ce întrebare e asta?
Sigur că ştiu.
E treaba mea să ştiu.
Unii ar crede că e o coincidenţă
ciudată, eu, însă, nu.
Sunt, totuşi, curios *** s-a întâmplat.
- Tu ştii?
- Nu.
Nu?
Bănuiam eu.
Dar e întotdeauna mai bine să întrebi, nu?
Vrem să facem o învoială.
Mereu direct la subiect, nu, Morpheus?
Bine. Am ceva ce vrei.
Ca să cădem la o învoială,
tu trebuie să ai ceva ce vreau eu.
Nu?
Întâmplător, există ceva ce vreau.
Ceva ce am vrut de prima dată
de când am venit aici.
Se spune că nu pot fi luaţi,
doar daţi.
Ce?
Ochii Oracolului.
V-am mai spus, nu poţi scăpa
de natura universului.
Asta v-a adus la mine.
Acolo unde unii văd coincidenţă,
eu văd consecinţă.
Acolo unde alţii văd şansă,
eu văd preţ.
Aduceţi-mi ochii Oracolului
şi am să vă dau înapoi salvatorul.
Mie mi se pare o învoială
foarte corectă şi rezonabilă.
Da? Nu?
N-am timp de prostiile astea.
Vrei o învoială? Ce zici de asta?
Mi-l dai pe Neo sau murim toţi aici şi acum.
Interesantă învoială.
Chiar eşti gata să mori pentru omul ăsta?
- Fii sigur.
- O s-o facă.
Dacă e nevoită, o să ne omoare pe toţi.
E îndrăgostită.
E uimitor cât de asemănător e
tiparul dragostei cu cel al nebuniei.
S-a scurs timpul.
Ce alegi, Merv?
Bine. Te-ai băgat aici.
Poţi să şi ieşi.
Eşti pregă***?
Aproape, domnule. Au legături antice.
- L-aţi găsit pe Neo?
- Nu-l vezi?
Am văzut ceva, dar n-am ştiut ce e.
Nu pot pleca încă.
Trebuie să mă duc la ea.
Acum?
E ultima mea şansă.
Ăsta e secretul.
- Să-ţi foloseşti mâinile.
- De ce?
Şi fursecurile cer dăruire, ca orice altceva.
Neo!
Speram să le termin înainte să vii.
Sati, draga mea, e timpul să le guşti.
Du-i castronul lui Seraph
şi vezi dacă sunt gata.
Bine.
- Mă bucur că ai ieşit.
- Şi eu.
Deci, mă recunoşti?
- O parte din tine.
- Aşa funcţionează.
Pierzi nişte biţi, păstrezi nişte biţi.
Încă nu-mi recunosc chipul în oglindă,
dar tot îmi plac bomboanele.
Nu, mulţumesc.
Mai ştii *** erai când ai intrat
prima dată pe uşa mea?
Emoţionat ca un boboc.
Şi uită-te la tine acum.
M-ai surprins, Neo, şi încă o mai faci.
Şi de la tine am avut câteva surprize.
Sper că am fost de ajutor.
M-ai ajutat să ajung aici.
Întrebarea e de ce?
Unde duce asta?
- Unde se termină?
- Nu ştiu.
- Nu ştii sau nu vrei să-mi spui?
- Ţi-am mai spus,
nimeni nu vede dincolo de o alegere
pe care n-o înţelege. Nimeni.
- Ce alegere?
- Nu contează, e alegerea mea.
Eu le am pe ale mele, tu pe ale tale.
Asta include şi ce să-mi spui şi ce nu?
- Sigur că nu.
- De ce nu mi-ai spus de Arhitect?
De Zion, de cei de dinaintea mea?
De ce nu mi-ai spus adevărul?
- Pentru că nu era momentul să ştii.
- Cine a hotărât asta?
Ştii cine.
Cunoaşte-te pe tine însuţi.
Eu.
Cred că e timpul să mai aflu câte ceva.
Şi eu cred la fel.
*** mi-am separat mintea de corp
fără să mă conectez?
*** am oprit patru Santinele cu gândul?
Ce naiba se întâmplă cu mine?
Puterea celui Unic se extinde
dincolo de lumea asta.
De aici până acolo de unde a venit.
- Unde?
- La Sursă.
Asta ai simţit când ai atins
Santinelele, dar nu erai pregă***.
Ar trebui să fii mort, dar se pare
că n-ai fost gata nici pentru asta.
Arhitectul a zis că dacă nu mă întorc la Sursă,
Zionul o să fie distrus.
Te rog. Poate noi nu vedem
dincolo de alegerile noastre,
dar omul ăla nu vede dincolo de nici o alegere.
- De ce nu?
- Nu le înţelege. Nu poate.
Pentru el, sunt variabile într-o ecuaţie.
Pe rând, fiecare variabilă
trebuie rezolvată şi contracarată.
Ăsta e scopul lui, să echilibreze ecuaţia.
Scopul tău care e?
S-o dezechilibrez.
De ce? Ce vrei?
Acelaşi lucru ca şi tine, Neo.
Şi sunt dispusă să merg
la fel de departe ca şi tine.
Sfârşitul războiului.
O să se sfârşească?
Într-un fel sau altul.
Zionul poate fi salvat?
Îmi pare rău, n-am un răspuns
la întrebarea asta.
Dacă există un răspuns,
într-un singur loc îl poţi afla.
- Unde?
- Ştii unde.
Şi dacă nu poţi afla răspunsul,
mă tem că nici unul dintre noi
n-o să mai apuce ziua de mâine.
Ce înseamnă asta?
Tot ce are un început
are şi un sfârşit.
Văd sfârşitul apropiindu-se.
Văd întunericul răspândindu-se.
Văd moarte.
Şi numai tu stai în calea lui.
Smith.
Foarte curând, o să aibă puterea
să distrugă lumea asta.
Dar n-o să se oprească aici.
Nu poate.
N-o să se oprească
până nu mai rămâne nimic.
Cine e?
Eşti tu.
Opusul tău, negativul tău.
Rezultatul ecuaţiei
ce încearcă să se echilibreze.
- Dacă nu-l pot opri?
- Într-un fel sau altul, Neo,
războiul ăsta o să se sfârşească.
În seara asta viitorul ambelor lumi
o să fie în mâinile tale
sau în ale lui.
*** te simţi? Bine?
Am nevoie de timp.
- Normal.
- Căpitane Roland!
- Ce e, Maggie?
- Bane şi-a revenit.
Bine. Poate are el nişte răspunsuri.
Îmi place la nebunie mirosul ăsta.
O să-mi fie dor de el.
- Oracole...
- Ştiu.
Ştiu.
Sati, draga mea,
ia câteva fursecuri şi du-te cu Seraph.
Mă pot întoarce? Aş vrea să mă întorc.
- Şi eu.
- Atunci ne vedem mâine.
Sper, draga mea. Sper.
Mi-e frică, Seraph.
Vino.
Ne urmăreşte.
Ia te uită. A trecut ceva timp.
Când te urmăream parcă urmăream o fantomă.
Te-am mai înfrânt altădată.
E adevărat. Dar, după *** vezi,
lucrurile s-au mai schimbat.
Iar tu trebuie să fii ultimul Exilat.
- Oracolul mi-a zis de tine.
- Zău?
Ce ţi-a spus despre mine?
Că eşti un om rău.
Nu sunt chiar aşa de rău,
dacă ajungi să mă cunoşti.
Marele şi puternicul Oracol.
În sfârşit, ne întâlnim.
Bănuiesc că mă aşteptai, nu?
Oracolul atotştiutor nu e niciodată surprins.
*** ar putea fi? Ştie tot.
Dacă e adevărat, ce caută aici,
când ştia că vin?
De ce n-a plecat?
Poate ştiai că o să fac asta, poate nu.
Dacă ştiai, ai făcut fursecurile
şi ai pus tava acolo
în mod intenţionat,
ceea ce înseamnă că stai acolo
tot în mod intenţionat.
Ce-ai făcut cu Sati?
"Şi fursecurile au nevoie
de dăruire, ca orice altceva".
Eşti un nemernic.
Tu ştii mai bine, mamă.
Fă ce-ai venit să faci.
Bine, doamnă.
Sincer, aş vrea să fiu de ajutor,
dar nu-mi amintesc nimic.
Şi tăieturile de pe braţe?
Sunt făcute de mai mult de o zi.
În mod sigur.
Aveţi dreptate, domnule.
Par făcute de mine.
Dar de ce mi-aş face aşa ceva?
Doar dacă n-am fost eu însumi, bineînţeles.
Dar dacă nu sunt eu, atunci cine sunt?
- A fost testat de DV?
- Da, domnule. A ieşit negativ.
Dar arată multă activitate neurală neobişnuită,
impulsuri sinaptice încrucişate
şi semne de traumă recentă,
cu cicatrice ale ţesuturilor cortexului.
Vreau adevărul, orice-ar fi.
Fă-l să-şi amintească.
Am găsit-o!
- Pe Logos?
- Da, domnule.
Era şi timpul să primim nişte veşti bune.
Termalii recepţionează vreun semn de viaţă?
Nu, domnule. Nu încă.
- Şi nava?
- Carena e intactă.
- Aterizează şi ţine un om în spate.
- Da, domnule.
Fă un diagnostic al navei cât de repede posibil.
Aveţi grijă, domnule.
Santinelele sunt viclene.
Poate fi o capcană.
Ce s-a auzit?
Lăsaţi alea, băieţi.
Îi trebuie doar un impuls.
- Niobe.
- Morpheus.
- Eşti bine?
- Da.
N-am ştiut ce s-a întâmplat după...
- Îmi pare rău.
- Nu-i nimic.
Şi eu mă bucur să te văd.
- L-ai scos pe Neo?
- Da.
- De unde ştii de asta?
- De la Oracol.
- Ai văzut-o?
- Înainte să ne găsească Santinelele.
- Ce ţi-a spus?
- Acelaşi lucru ca întotdeauna.
Exact ce-am vrut să aud.
În 12 ore, Maşinile
o să spargă zidurile docului.
La toate simulările am văzut
că odată ce Maşinile ajung înăuntru,
şansele supravieţuirii noastre scad dramatic.
Obiectivul nostru primar e
să distrugem sau să dezafectăm excavatoarele.
Dacă reuşim, poate
le putem opri să ajungă în oraş.
Dacă nu, putem duce o defensivă eficientă
numai la intrarea în Templu.
E destul de îngustă ca să le înghesuim
şi să ne concentrăm forţele.
Am înţeles că ai mai cerut voluntari.
- Exact.
- Ce forţă
vrei să trimiţi la docul primar?
Unităţile de Personal Blindat
şi jumătate din infanterie.
- Jumătate din infanterie?
- Dacă ar fi după mine, domnule consilier,
aş lua fiecare femeie şi copil,
le-aş pune o armă în mână
şi i-aş duce direct la doc.
Poate e mai bine că nu e după tine.
Timpul le va lămuri pe toate.
Comandante, încă o întrebare.
Avem vreo veste de pe Nabucodonosor?
Nu şi de-acum nu mai avem motive
să credem că o să mai primim.
Poate.
Dar putem spera.
Mă tem că speranţa e un lux
pentru care n-am timp.
- Zee, ce faci?
- Proiectile.
Evacuează nivelul nostru.
Trebuie să plecăm.
- Nu vin cu voi.
- Ce?
Au chemat voluntari să apere docul.
Copii, staţi aici.
Ştiu ce simţi, Zee, dar nu poţi face asta.
- Trebuie.
- De ce?
Pentru că-l iubesc.
La fel de mult *** mă iubeşte şi el.
Dacă eu eram acolo şi el aici,
ştiu ce-ar fi făcut.
Dar o să fii ucisă. E o nebunie, Zee.
Poate. Dacă era Dozer
şi ai şti că singura şansă
să-l mai vezi o dată ar fi să aperi docul,
ce-ai face?
Proiectile.
Ce naiba se întâmplă aici?
Un accident, domnule. N-am văzut...
- Îmi pare rău.
- Cine naiba eşti?
Voluntar în unitate, domnule.
Ce caută un schilod ca tine,
născut în tuburi, în unitatea mea?
Vreau să-mi aduc contribuţia, domnule!
Trebuie să apărăm docul.
- Câţi ani ai, puştiule?
- 18.
Ar fi trebuit să spui 16. Te-aş fi crezut.
Bine. Am 16.
Vârsta minimă e 18.
La 16 eşti prea tânăr.
Maşinilor nu le pasă cât am.
O să mă omoare oricum.
Foarte adevărat.
Daţi-mi o şansă, domnule.
N-o să vă dezamăgesc.
Dacă mă dezamăgeşti,
o să vezi că eu şi Maşinile avem ceva în comun.
Activează motorul.
Merge iar.
Vrei să ne conectăm ca să încarci softul?
Ar fi minunat.
Vrei să cureţi şi ecranul?
Conexiunea e gata. O reactivez.
Arată bine, dar...
E ceva în neregulă cu Matrixul.
Ba nu. Vedeţi ce vedem şi noi.
- Ce naiba se întâmplă?
- Orice-ar fi, nu e de bine.
Maşinile au preluat joncţiunea 21.
După *** văd eu, dacă întrerupem transmisia aici
şi intersectăm cu 153, le surprindem.
Mergem primii, avansăm cât de adânc
putem şi tragem P.E.M.-ul nostru.
Să sperăm că putem face o gaură
destul de mare ca să poţi trece.
N-arată bine, dar după *** văd eu,
e singura cale de întoarcere.
Ba nu.
Mai e o cale. Linia de rezervă.
Merge până aici, la 1000 m de 21.
Dacă avem noroc, trecem fără să-şi dea seama.
E o linie mecanică. E imposibil.
- Nimeni n-o poate pilota.
- Eu pot.
- Aiurea!
- Am făcut-o.
- A fost demult, Niobe.
- Pot s-o fac.
O să fii singura care poate.
Noi nu te putem urma.
Bună.
Ştiu că timpul e mereu împotriva noastră.
Îmi pare rău că mi-a luat atâta.
- Dar vroiam să fiu sigur.
- De ce?
- Ştiu ce am de făcut.
- Ce?
N-am *** s-o spun pe ocolite.
- Trebuie să iau una din nave.
- Ce?
Să te duci unde?
În Oraşul Maşinilor.
Ştiu că e greu de înţeles.
Ba nu e. Eşti complet nebun.
Tot trebuie să mă duc.
Nici o navă nu s-a apropiat
la mai puţin de 100 km.
- N-o să reuşeşti.
- Trebuie să încerc.
- Asta ţi-a spus Oracolul?
- Nu.
E o tâmpenie!
Dacă vrei să te sinucizi, fă-o,
dar nu sacrifica una din navele noastre.
- Crede-mă. Trebuie să mă duc.
- Aiurea!
Eu sunt căpitanul navei!
Eu spun unde merge!
O să ajungă în iad înainte să ţi-o dau ţie!
- O poate lua pe-a mea.
- Nu poţi face asta.
Nu îndrăzni să-mi spui ce pot şi ce nu pot face
cu nava mea după discursul ăla.
- Pentru Dumnezeu, Niobe!
- O conduc pe asta. Să o ia pe-a mea.
Dacă plecăm într-o oră, ajungem
în Zion odată cu Maşinile.
E un plan la fel de bun ca oricare altul.
E în zadar.
Două nave, două direcţii.
Pare providenţial, nu Morpheus?
- N-ai crezut niciodată în cel Unic.
- Nici acum nu cred.
Atunci de ce o faci?
Cred în el.
Mulţumesc.
- Pentru ce e?
- Ca să te relaxezi.
Ca să-ţi aminteşti mai uşor.
Dacă nu vreau să-mi amintesc?
De ce ai vrea asta?
Dacă am tras eu P.E.M.-ul?
Dacă am distrus eu navele
şi sunt vinovat de moartea
tuturor acelor oameni?
Dacă am făcut asta,
n-aş fi în mare siguranţă aici, nu?
Desigur, nici tu n-ai fi în siguranţă.
Sunt gata.
Trinity,
vreau să-ţi spun ceva.
Trebuie să înţelegi ceva.
Ştiu că trebuie să mă duc.
Dar mai mult de atât,
nu ştiu.
Ştiu. Nu crezi că te mai întorci.
Am ştiut din clipa în care ai spus că
trebuie să pleci. Ţi-am citit-o pe faţă.
Aşa *** tu ai ştiut din clipa
în care te-ai uitat la mine
că o să vin cu tine.
Mi-e frică, Trin.
Şi mie.
Mi-a luat 10 minute să mă leg la un bocanc.
Dar îţi mai spun ceva.
Acum 6 ore, i-am spus Merovingianului
că sunt gata să dau orice pentru tine.
Ştii ce s-a schimbat în ultimele 6 ore?
Nu.
Nimic.
- Ai încărcat muniţia?
- Aproape, domnule.
Mai repede. Timpul zboară.
Nu le laşi nimic?
A zis că n-are nevoie.
Nu-mi iau rămas bun. Îţi urez noroc.
Mulţumesc.
Sper că ştii ce faci.
Şi eu.
A fost o onoare, domnule.
Nu, onoarea e încă a mea.
- Suntem gata, domnule.
- Era şi timpul.
Am întârziat deja, căpitane.
Hai să-i dăm bice.
Pa, iubito.
Ai grijă de ei.
Eşti gata?
Motorul merge încă.
O fi o siguranţă. Mă duc să verific.
Ar fi trebuit să ştiu că o
să-şi trimită târfa înainte.
Bane.
Nimeni nu mi-a scăpat
de atâtea ori ca tine.
Îmi ziceam mereu că e ultima oară.
Când eram sigur că te-am prins,
ne scăpai printre degete.
Nici nu-ţi pot spune cât de supărător poate fi.
Ce tot spui?
Cred că o să-mi facă la fel de multă
plăcere să te omor ca şi pe el.
Neo, Bane a înnebunit!
O să mi-o plăteşti.
- Mai sunt 27 km.
- Căpitane, avem o urgenţă!
- Ce e, AK?
- Maggie, domnule.
E moartă. Ucisă.
Cred că Bane a făcut-o.
Fir-ar să fie!
Ştiam eu! Ştiam că şi-a pierdut minţile.
El a tras P.E.M.-ul!
Fir-ar să fie, trebuia
să-l învăţ minte cu bătaia!
Am căutat în toată nava, domnule.
Nu e aici.
- Ştiu unde e.
- Pe Logos.
Trebuie să ne întoarcem.
- Dacă au nevoie de ajutorul nostru?
- Prea periculos.
- De ce?
- Dacă i-a omorât,
poate controla alt P.E.M.
În clipa asta, sunt pe cont propriu.
Ca noi.
Domnule Anderson.
Eşti la fel de previzibil în
lumea asta ca şi în cealaltă.
- Ce?
- E nebun.
Aşa ţi se pare ţie, dar eu şi domnul Anderson ştim
că aparenţele pot fi înşelătoare.
Confuz, domnule Anderson?
Totul o să se limpezească într-o clipă.
Mulţumesc că mi-ai adus arma.
Poţi s-o pui acolo.
N-o face.
- Trage acum!
- Da, trage. Arde-ne de vii.
Fă-o. Altfel ne omoară pe amândoi.
Uită-te la el.
Ştie că trebuie s-o facă, dar n-o face.
- Nu poate.
- Fă-o.
Dă-te de lângă armă şi întoarce-te.
Dă-i drumul.
Familiar, nu?
Noi doi am mai fost aici. Îţi aminteşti?
Eu da. Numai la asta mă gândesc.
- Cine eşti?
- Tot nu mă recunoşti?
Mărturisesc, e greu şi să gândesc,
prizonier în bucata asta putredă de carne.
Îi simt duhoarea cu fiecare gură de aer.
E un nor sufocant de care nu poţi scăpa.
Dezgustător!
Uite cât de fragil e!
Nimic atât de slab nu poate supravieţui.
- Ce vrei?
- Vreau ce vrei şi tu.
Da. Exact, domnule Anderson.
Priveşte dincolo de carne.
Uită-te prin gelatina moale a acestor
ochi bovini şi vezi-ţi duşmanul.
- Nu.
- Ba da, domnule Anderson.
- Nu se poate.
- Nu e loc unde nu mă pot duce,
nu e loc unde să nu te găsesc.
- E imposibil!
- Nu imposibil.
Inevitabil.
Adio, domnule Anderson.
Asta trebuie să fie.
Nu!
Aş vrea să te poţi vedea, domnule Anderson.
Mesia orb.
Eşti un simbol pentru semenii
tăi, domnule Anderson.
Neajutorat.
Deplorabil.
Aşteptând să ţi se curme suferinţa.
Te văd.
Nu s-a terminat, domnule Anderson.
Nu s-a terminat.
- Trinity!
- Neo.
Neo.
Ochii tăi!
O să fie bine.
E în regulă, Trin.
Dar cred că va trebui să pilotezi tu.
Seismicitatea arată 22 de
minute până la pătrundere.
N-au de unde să ştie că nu avem
un P.E.M. O să atace în valuri.
Concentrează ofensiva asupra
excavatoarelor. UPB-urile pe poziţii.
Da, domnule.
Hai, mişcă!
Bine!
Asta e!
Mă ştiţi toţi, aşa că am s-o spun pe şleau.
Dacă ne-a sunat ceasul, asta e.
Dar dacă trebuie să ne dăm viaţa
în faţa nemernicilor ăstora, vă cer doar
să le facem viaţa un iad înainte!
Da!
- Ţi-e frică, Charra?
- Normal.
Dar îţi propun un târg.
Dacă tu încarci, eu trag.
S-a făcut.
- Sfinte, ia uitaţi-vă.
- Linişte.
- Cât mai e până la deschidere?
- 1,4 km.
- Încă generăm un câmp prea fierbinte.
- Ghost, opreşte sistemele auxiliare.
- Treci pe manuală. Redu zgomotul la 4.
- O să cadă.
- Uşurel.
- 700 m.
Dacă ne-am apropia destul...
600 m.
Acolo.
La naiba!
- S-a terminat. Vin.
- Putere maximă!
Puneţi oameni la arme! La toate!
Ghost, tu eşti cel mai bun ţintaş.
Du-te cu ei. Morpheus, ia-i locul!
Vin, iubito.
Vin.
- Încetineşte! Asta nu e Logos!
- Ţine-te, Roland. Pornim.
Sfinte! Nu ştiam că nava
asta poate face aşa ceva!
Au străpuns docul!
Pregătiţi-vă!
Pentru Zion!
La naiba!
Haide!
În cerc!
Reîncarcă!
Reîncarcă 9!
Hai! Mai repede!
Atenţie la stânga!
Nu le lăsaţi să treacă!
Zuka!
Dumnezeule!
Unde naiba e infanteria mea?!
Vreau maşina aia doborâtă!
Luaţi asta!
La naiba!
- Boghiul 2 la breşă!
- Fir-ar să fie!
La naiba, are fundu' mare!
- Ţine-le departe de mine!
- Sunt o puzderie!
- Căpitane, vedeţi?
- Ţintesc antena! Opreşte-le!
La naiba!
Da.
Ţine-mă de curea.
Vreau doar o ţintă clară.
La naiba!
Charra!
- Se apropie ceva!
- Se apropie multe!
- E altceva, domnule.
- Ce e?
Cred că o navă de-a noastră.
- Imposibil.
- Holograma încearcă s-o identifice.
- Contactează-i. Vreau codurile de acces.
- Încercăm, domnule. Nu răspund.
E o cursă. Nu e a noastră.
Nu poate fi.
E o linie mecanică.
Nimeni n-o poate pilota.
- Înainte 30 grade cu 80%.
- 30 grade. 80%.
Înclină 60 grade la tribord. 20%.
- La naiba! Hai, ţine pasul!
- Încerc!
Domnule, holograma a confirmat.
E Hammer, domnule.
*** se poate?
E atacată şi avariată grav.
Cu viteza actuală, ajunge
la Poarta 3 în 12 minute.
P.E.M-ul ar putea distruge
toate Santinelele de aici.
Ba mai mult de atât. Ar distruge
tot sistemul nostru de apărare.
Dacă tragem P.E.M.-ul, pierdem docul.
Domnule, am pierdut deja docul.
Deschide poarta.
Poarta 3 nu răspunde!
Suntem avariaţi grav, domnule!
Am pierdut controlul!
N-o putem deschide!
Ieşirea.
La semnalul meu, dă-mi putere
maximă ca s-o înclin la tribord.
Putere maximă,
90 grade.
Acum!
Rezistă, iubito.
Da' ştii să pilotezi, femeie!
N-am ajuns încă. *** stăm cu poarta?
Santinelele au intrat în doc.
Am ajuns prea târziu?
- Câte UPB-uri funcţionează?
- 13, domnule.
Dă-mi-o pe cea mai apropiată de Poarta 3.
Reîncarcă!
Plouă cu metal.
Du-te!
Du-te!
Atenţie! Se întorc!
În spatele tău!
S-a înţepenit!
Lasă-l, puştiule! Fugi de aici!
Am reuşit!
Căpitane Mifune.
Nu!
Vine.
Vine.
Hammer.
Ce?!
Trebuie să deschizi poarta.
Taie contragreutăţile.
Poţi s-o faci.
Grăbeşte-te. Nu e timp.
Căpitane,
n-am terminat programul de instrucţie.
Nici eu.
- Închide-l!
- Opreşte curentul!
N-o să reuşim. Trebuie
să tragem P.E.M.-ul acum.
Haideţi, vă rog.
Ţine greutatea înainte.
Uşor ca o pană.
Holograma arată că UPB-ul lui Mifune
merge şi se îndreaptă spre Poarta 3.
Nu apăsa prea tare pe trăgaci.
UPB-ul lui Mifune e la Poarta 3.
- Cât mai e?
- 2 minute până la impact.
- Căpitane Mifune, recepţionezi?
- Nu cred că-i merge radioul.
Mifune,
aici Lock.
Nu ştiu dacă mă auzi, dar dacă da,
Hammer e la două minute de tine.
Ai două minute să deschizi poarta.
Link.
Căpitanul către puntea principală!
Încărcaţi P.E.M-ul!
Fă-o, puştiule.
Neo. Cred.
- Da!
- Reuşim?
N-am ajuns până aici.
Aproape am ajuns.
Arde-i, Link!
- Ai reuşit.
- Nu.
Am reuşit.
Eşti un pilot dat naibii.
Unele lucruri nu se schimbă
niciodată pe lumea asta.
Altele da?
Din fericire,
unele se schimbă.
Link!
- Zee?
- Link!
Ştiam că ai să vii. Ştiam.
Ţi-am promis.
L-ai purtat.
Glumeşti?
Nu-l mai scot niciodată.
Trei căpitani, o navă.
Bănuiesc că celelalte au fost pierdute
în împrejurări la fel de zadarnice.
Şi eu mă bucur să te văd, Jason.
Consiliul aşteaptă explicaţii.
Iertaţi-mă că nu vin, dar trebuie
să încerc să opresc potopul ăsta.
Îmi scapă ceva?
Credeam că am salvat docul.
Asta e problema voastră.
Nu vedeţi mai mult de 5 minute în viitor.
P.E.M.-ul a dezactivat aproape
toate sistemele şi UPB-urile.
În locul Maşinilor, aş trimite
toate Santinelele acum.
Ai salvat docul, căpitane?
Tocmai i l-ai servit pe tavă.
Haide! Taie-l!
Puntea e liberă!
Auzi?
Fă cablul!
- Vreau sistemul în reţea!
- La doc, comandante. Santinele.
Ordonă retragerea.
Sigilează tunelul. Acum!
Mişcaţi-vă!
Dumnezeule!
- Liber.
- Fă-o!
Rândul vostru.
Le-ai dat nava ta?
- Exact, doamnă consilier.
- Ştiind ce are de gând să facă cu ea?
Oracolul n-a zis nimic?
Mi-a zis că Neo va avea nevoie de ajutor
şi că voi alege dacă i-l dau sau nu.
Ce şanse poate avea o navă împotriva
întregului lor sistem de apărare?
Nici una. E imposibil.
Dar n-a vrut să asculte.
Nici muniţie n-a vrut să ia.
Îşi pierduse minţile de tot.
Ba nu.
Neo face ceea ce crede că trebuie să facă.
Nu ştiu dacă ce face e bine sau dacă
o să ajungă în Oraşul Maşinilor.
Iar dacă ajunge, nu ştiu
ce poate face ca să ne salveze.
Dar ştiu că atâta timp cât mai are suflare,
n-o să se dea bătut.
Şi nici noi n-o putem face.
Scade temperatura.
Pornim.
Suntem deasupra culturilor, nu?
De unde ştii?
Le simt.
Acolo.
Ăla e drumul nostru.
Îl vezi? Trei cabluri.
Cabluri de curent.
Ia-te după ele.
Ce fac?
Nu ştiu.
Locotenente!
Fir-ar să fie!
Ce facem acum, comandante?
E o chestiune de timp acum.
Maşinile o să pătrundă
prin zidurile acestui oraş.
Recomand Consiliului să se alăture
celorlalţi civili din Templu.
Cât avem?
Două ore. Poate mai puţin.
Oamenii au fortificat intrarea cu destulă
artilerie ca să ne spunem ultimul cuvânt.
După asta, nu mai pot face nimic.
Comandante, crezi că avem
vreo şansă de supravieţuire?
Nu pe mine trebuie să mă
întrebaţi, doamnă consilier.
Ci pe el.
- De ce?
- El crede în miracole.
Acolo. Munţii ăia.
Acolo e.
- Vezi ce e acolo?
- Da.
Dacă-mi spui că o să reuşim, o să te cred.
O să reuşim.
Trebuie.
Santinele.
Sunt prea multe!
Te ţin!
- Neo, ajută-mă!
- Nu le pot înfrânge.
- Ce facem?
- Urcă deasupra lor.
- Ce?
- La cer. E singura soluţie.
Atunci ne ridicăm.
Frumos.
Forţează contactul.
Nava o să pornească.
Din nou! Încet.
Acum!
Trin?
Trinity!
Trinity!
- Sunt aici.
- Unde?
Aici.
Am reuşit.
Ai spus că o să reuşim.
E incredibil, Trin.
Lumină peste tot.
Ca şi când totul a fost făcut din lumină.
Aş vrea să poţi vedea ce văd eu.
Mi-ai arătat deja atât de multe.
Ce e, Trinity? Ce ai?
Nu pot veni cu tine, Neo.
Am venit cât de departe am putut.
Ce e?
Nu!
Nu, nu, nu!
E în regulă.
E timpul.
Am făcut tot ce-am putut.
Acum tu trebuie să faci restul.
Trebuie să termini.
Trebuie să salvezi Zionul.
Nu pot.
- Nu fără tine.
- Ba poţi.
O s-o faci.
O cred. Am crezut-o întotdeauna.
Trinity.
Trinity, nu poţi muri.
Nu poţi.
Nu poţi.
Ba pot.
M-ai înviat o dată.
Dar nu şi de data asta.
Mai ştii,
pe acoperiş, după ce m-ai prins,
ultimul lucru pe care ţi l-am spus?
Ai spus că-ţi pare rău.
Aş fi vrut să nu o fi spus.
Era ultimul meu gând.
Mi-am dorit încă o şansă
ca să pot spune ce era cu adevărat însemnat.
Să-ţi spun cât de mult te iubesc.
Cât de recunoscătoare am fost
pentru fiecare clipă alături de tine.
Dar până să ştiu *** să spun
ce vroiam, a fost prea târziu.
Dar m-ai înviat.
Mi-ai împlinit dorinţa.
Încă o şansă ca să pot spune
ce vroiam să spun cu adevărat.
Sărută-mă.
Încă o dată.
Sărută-mă.
Duceţi muniţia la locul ei!
Mai aveţi o şansă să nu greşiţi.
Ridicaţi aia.
- Repede.
- Haideţi!
Neo,
dacă ai de gând să faci ceva, fă-o repede.
Vreau doar să spun ce am venit să spun.
După aia, fă ce vrei. N-o să te opresc.
Vorbeşte!
Nu mai poţi stăpâni programul Smith.
Curând o să se înmulţească
în oraşul ăsta ca şi în Matrix.
Nu-l poţi opri.
- Dar eu pot.
- N-avem nevoie de tine!
N-avem nevoie de nimic!
Dacă e adevărat, am făcut o greşeală
şi ar trebui să mă omori acum.
Ce vrei?!
Pace.
Ce fac?
Ce faci?!
Morpheus!
Dacă dai greş?
N-o să dau.
Neo,
luptă pentru noi.
Domnule Anderson, bun venit înapoi.
Ne-a fost dor de tine.
Îţi place *** am amenajat locul?
Se termină în seara asta.
Ştiu. Am văzut-o.
De-aia restul de mine o să se
delecteze doar cu spectacolul.
Pentru că noi ştim deja că eu am să te înfrâng.
Simţi, domnule Anderson,
*** te împresoară?
Eu simt.
Ar trebui să-ţi mulţumesc.
În fond, viaţa ta m-a învăţat
scopul vieţii în general.
Scopul vieţii e să se sfârşească.
De ce, domnule Anderson?
De ce? De ce?
De ce o faci?
De ce să te ridici?
De ce să mai lupţi?
Crezi că lupţi pentru ceva?
Pentru altceva decât pentru viaţa ta?
Poţi să-mi spui pentru ce?
Ştii măcar?
Pentru libertate, adevăr?
Poate pentru pace?
Oare pentru dragoste?
Iluzii, domnule Anderson.
Capricii ale percepţiei.
Construcţii temporare ale
unui intelect uman fragil
ce încearcă cu disperare
să justifice o existenţă
fără însemnătate, fără scop!
Toate la fel de artificiale ca însuşi Matrixul,
deşi numai o minte umană ar inventa
ceva atât de insipid ca dragostea.
Trebuie să vezi asta, domnule Anderson.
Trebuie s-o ştii de-acum. Nu poţi câştiga.
E inutil să mai lupţi!
De ce, domnule Anderson? De ce insişti?!
Pentru că asta aleg.
Asta e lumea mea! Lumea mea!
Stai.
Am văzut asta.
Asta e. Ăsta e sfârşitul.
Da. Stăteai întins chiar acolo, exact aşa.
Iar eu...
Eu stau aici, chiar aici.
Şi ar trebui să spun ceva.
Spun:
"Tot ce are un început are şi un sfârşit, Neo".
Ce? Ce-am spus?
Nu, nu e bine. Nu poate fi bine.
Nu te apropia de mine!
De ce te temi?
E o şmecherie!
Ai avut dreptate, Smith.
Ai avut mereu dreptate.
Era inevitabil.
S-a terminat?
O, nu!
Nu, nu e drept.
S-a făcut.
Nu e logic.
A reuşit.
Ne-a salvat.
Ne-a salvat.
S-a terminat! A reuşit! A reuşit!
A reuşit! S-a terminat!
A reuşit! A reuşit!
- Ce e? Ce s-a întâmplat?
- Neo a reuşit!
- Ce?
- A încheiat războiul!
Maşinile au plecat!
Războiul s-a terminat, domnule!
Zion! Zion!
Zion, s-a terminat!
S-a terminat!
Războiul s-a terminat!
Războiul s-a terminat!
Mi-am imaginat clipa asta
atâta amar de vreme.
E adevărat?
Neo, oriunde ai fi,
îţi mulţumim.
Bună dimineaţa.
Ia te uită! Ce surpriză!
Ai jucat un joc foarte periculos.
Schimbarea e întotdeauna periculoasă.
Cât de mult crezi că o să dureze această pace?
Cât poate.
Şi ceilalţi?
Care ceilalţi?
Cei ce vor să iasă.
E limpede că o să fie eliberaţi.
Am cuvântul tău?
Ce crezi că sunt? Uman?
Oracole!
Ne temeam că n-o să te găsim.
Totul e în regulă acum.
Uite!
Ia uite!
Frumos!
Tu l-ai făcut?
Pentru Neo.
E frumos.
Sunt sigură că i-ar plăcea.
O să-l mai vedem vreodată?
Bănuiesc că da.
Într-o zi.
Ai ştiut dintotdeauna?
Nu, nu, n-am ştiut.
Dar am crezut.
Am crezut.