Mr. Magorium's Wonder Emporium - Română Transcript

Traducerea, adaptarea şi sincronizarea: subs.ro TEAM (c) www.subs.ro Traducătorii din subs.ro TEAM: AMC, Meredith Grey, Sleepwalker Sincronizarea textului: Starhawk, Magazin Magic al Domnului Magorium Este povestea mea preferată din toate timpurile Chiar dacă totul începe într-o pivniţă. V-o voi spune aşa *** a fost scrisă de tipul ăsta, Bellini... care locuieşte sub incredibilul, remarcabilul Magazin Magic al Domnului Magorium. Şi da, doarme cu o păpuşă. Treaba lui Bellini este să construiască toate cărţile pentru toţi copiii care vin la magazin. Şi în plus scrie despre viaţa domnului Magorium. Odată, domnul Magorium a făcut jucării pentru Napoleon L-a bătut pe Adraham Linclon la şotron şi ţine socoteala timpului petrecut cu susul în jos. Sunt unii care îl cred un geniu. Mama crede că este excentric. Iar un tip din Detroit îl numeşte inexplicabil, Steve. Dar povestea lui Magorium se apropie de sfârşit. E în regulă. Toate poveştile, chiar şi preferate trebuie să se termine la un moment dat. Şi când se termină... este momentul ca o altă poveste să înceapă. Începutul sfârşitului începe cu un capitol intitulat "Molly Mahoney nr 1". Molly Mahoney era managerul magazinului. Ucenica domnului Magorium şi unica mea prietenă. Dimineaţa, Mahony cânta la pian încercând să termine primul ei concert. Dar nu putea să găsească notele potrivite. Când era mai mică, toată lumea credea că e un geniu al muzicii, o pianistă de succes. Iar ea a crezut asta. Dar când s-a făcut mare, nu a mai fost aşa de sigură. Oare de ce adulţii nu mai cred în ce credeau când erau mici. Nu ar trebui să fie mai isteţi? Mahoney avea nevoie de ocazia de a-şi dovedi că poate mai mult decât crede. Iar acea ocazie era pe cale să se arate. Şi astfel începe capitolul. Cu pălăria mea care se agăţase. - Eric! - Bună, Mahony! - Te-ai întors. - Da. Credeam că tabăra durează patru săptămâni. Nu, nu. Una singură. Mi-a rămas pălăria acolo. Se pare că ai nevoie de o scară. Nu, doar trebuie să sar mai sus. Eric, sunt cel puţin 2 metri. Chiar 2 metri? - Serios? - Cel puţin. - Crezi că ar trebui să încep devreme? - Da. - Ţi-ai făcut prieteni în tabără? - Da, pe Jeff. - Există în realitate? - Da. E un animal? Era o veveriţă. Bună dimineaţa. Te-am prins. E o modalitate bună de a pierde un tren. Inele... Casa... - Mahoney. - Bună dimineaţa, domnule. Deja? Intră, intră. - *** ai dormit? - Cu susul în jos. Mortimer, dă-te jos de pe canapea. - Îţi plac napii? - Nimănui nu-i plac napii. - Nu-ţi place budinca de napi? - Probabil că nu. Pacat, pentru că am pregă***. Speram să putem vorbi din nou despre ce am discutat aseară. Despre faptul că hârtia nu bate piatra? Nu, despre posibilitatea de a-mi găsi o altă slujbă. - Asta ziceam şi eu. - Ce? Am stat treaz toată noapte ca să fac budinca şi să mă gândesc. Mi-am dat seama ca am magazinul de peste 113 ani. - E o grămadă de timp, Mahony. - Da, aşa e. Sunt 114 ani şi nici măcar o dată nu m-am uitat pe o chitanţă. Habar nu am cât valorează magazinul. - Nu prea e bine. - Exact. Mortimer, prinde! Zebră proastă. O să angajez un contabil. - Un ce? - Un contabil. După *** sună cred că e o combinaţie între un "dulap" şi un " mutant". Şi cred că de asta avem nevoie. Mi unat, dar... Sunt aproape sigură că acel cuvânt... Am sunat la una din agenţiile alea şi au spus că vor trimite unul din cei mai buni mutanţi ai lor astăzi. Deci am rezolvat problma. - *** e rezolvată? - Foarte bine. - Vino cu mine. - Domnule, vorbesc serios. - Ce e? - M-am blocat. - În podea? - Nu, domnule. - Atunci unde? - Ca persoană. Vă amintiţi, când eram mică puteam cânta al doilea concert de Rachmaninov şi toată lumea vorbea de potenţialul meu. Acum am 23 de ani... şi lumea încă vorbeşte de potenţialul meu. Dacă îmi cereţi să cânt ce ştiu mai bine... cânt tot al doilea concert de Rachmaninov. Pot să-ţi sugerez să uimeşti lumea cu concertul Nr 1 de Molly Mahony? Asta vreau şi eu. Dar m-am blocat. Vino cu mine. - Asta, draga mea, este pentru tine. - Mulţumesc. - Ce este? - Un cub Congreve. - Pare o cutie de lemn. - Este o cutie de lemn. Dar acum este cutia ta de lemn. Mulţumesc. Chiar mă gândeam seara trecută că nu am suficiente cutii de lemn. Aventurile neobişnuite au nevoie de instrumente neobişnuite. Porniţi într-o aventură? Deja trăim într-una, draga mea. Tot ce pot spune e asta. Cu încredere, dragoste... cutia asta şi contabilul mutant te vor duce într-un loc la care nu ai visat niciodată. Iar acum, să deschidem magazinul. Aşteptaţi, domnule! Mortimer, ieşi din frigider! - Da, draga mea. - Sunteţi în pijama. - Eric, pot să-ţi împrumut pălăria? - Sigur. Scuze, îmi puteţi spune cât costă peştele mobil? Acela? Este 50 de dolari. 50? Nu vi se pare prea mult? Dacă observaţi, sunt peşti vii. Dacă nu vreţi să cheltuiţi atât, avem un altul cu 17 dolari. Dar nu sunt vii. Şi au colesterol. - Molly? Molly Mahone? - Da. Sunt Dave. Dave Wolf. Am fost împreună la cursul de fizică. - Da, bună. - Bună. - Încă lucrezi aici? - Da. Tu ce faci? - Eu sunt inginer. - Felicitări. E ciudat. Nu te-aş fi recunoscut dacă nu făceai mişcarea aia cu degetele. Îmi foloseşte la casa de marcat. - Încă mai cânţi la pian? - În fiecare zi. Stau aici o săptămână. Unde cânţi? Acasă. M-am gândit că... - Vrei să îmachetez astea? - Nu, mulţumesc. Mi-a făcut plăcere să te vad. Mă întrebam ce s-a întâmplat cu tine. - Mi-a părut bine să te văd. - Da, şi mie. Stai. Îmi pare rău. Mingiuţele întotdeauna încercă să fugă. Bine, afară! Afară! Şi tu! Şi tu! Îmi pare rău. Ai grijă. Bine. Bună. Sunt... la cumpărături. Cumpărături. Doar... la cumpărături. Orice ţi-ar spune, nu trebuie să stai la coadă. Ne scuzaţi, domnişoară. Ne puteţi ajuta? Pot încerca. Nepotul meu vrea o maşină de pompieri, cadou de ziua lui cu scară şi cu furtun, dar nu o pot găsi. Pare o treabă potrivită pentru Cartea cea Mare. Conţine toate jucăriile pe care le avem în magazin. "M" de la "maşină" sau "P" de la "pompieri". Să încercăm la "P". - *** aţi făcut asta? - Nu am făcut eu. Sigur aţi făcut ceva. Deşi pare incredibil, nu am făcut nimic. Cartea face totul. Este fermecată. Haideţi băieţi, mai sus, mai sus! Foarte bine. Scuze, domnişoară. Bună ziua. Bună. M-a chemat domnul Magorium. Eşti prea bine îmbrăcat pentru un păpuşar. Nu, nu. Sunt Henry Weston. Contabilul. Am venit pentru un interviu. Bună ziua. Eu sunt Mahony. Sunt managerul magazinului. Mă bucur să vă cunosc. Când cei de la agenţi m-au trimis nu am bănuit că e vorba de un magazin de jucării. Dacă toţi copiii ăştia află că e vorba de un magazin de jucării o să avem probleme. - Era o glumă. - Da, ştiu. Probabil că vreţi să vorbiţi cu domnul Magorium. Aşteptaţi puţin. Bună. Ce e? Ce? Nu e frumos să te holbezi la oameni. De ce nu mergi la... Se întâmplă tot timpul. Bine aţi venit. Sunt Magorium, impresar pentru jucării. Fascinat de minuni şi purtător de pantofi. Ai venit pentru postul de contabil. Da, sunt Henry Weston. Spune-mi seria Fibonacci de la 11 la 16. 89, 144, 233, 377, 610 Perfect. Chiar avem nevoie de numărul 4? - Dacă vă plac pătratele, da - Îmi plac. Bine. Acum, despre proporţia la un hot dog. De ce e întotdeauna este suficient muştar? - Cremvursti în plus? - Da, dar de ce? - Pentru că poţi să scapi unul. - Ce idiot... poate să scape un hotdog? Totul este posibil, domnule. "Totul este posibil". Cât e de adevărat. Eşti exact mutantul pe care îl caut. - Eşti angajat. - Ce? Eşti angajat. Eşti persoana de care am nevoie. - Nu eşti de acord, Mahoney? - Nu, nu prea. Bine. Am aflat lucruri bune despre tine. - Da? - Nu încă, dar o voi face. Văd că ţi-ai adus abacul. Haide. Hai, o să-ţi arăt magazinul. Cap, cap, cap... gâscă. Vindem tot felul de lucruri incredibile, Mutantule. De la forme mici la dirijabile. Am magazinul ăsta de 113 ani, de când am venit în ţara asta. Deşi inventez jucării de la mijlocul anilor 1770. Mă scuzaţi... Aţi spus 1770? După *** îţi dai seama, contabilitatea e un concept nou pentru mine. Asta înseamnă că aveţi cel putin 240 ani. Deja te-am angajat, Mutantule. Nu trebuie să te dai mare. Urmează-mă. Am ajuns. - Nu am aruncat nimic. - Da, văd. Toate astea sunt chitanţe? Marea lor majoritate. Unele sunt documente importante. Altele pot fi lucruri pe care nu le-am înrămat. Nu-mi dau seama care e diferenţa. - Deci nu aţi ţinut socoteala veniturilor. - Nu. - Nu aţi plă*** impozite... - Nu. Nu v-aţi înnoit licenţa... - Să înnoiesc... - Lăsaţi. Vă daţi seama că pentru a determina valoarea magazinului este o sarcină extrem de dificilă. Şi dacă aţi reuşit să evitaţi falimentul... să fiţi evacuat sau trimis la închisoare pentru evaziune fiscală... De ce vreţi să faceţi asta acum? Poţi păstra un secret? Firma are o regulă strictă privind confidenţialitatea. Dar poţi păstra un secret? Da, domnule. - Plec. - Părăsiţi magazinul? Din această lume. Vezi pantofii ăstia? I-am găsit într-un mic magazin din Toscana şi m-am îndrăgostit de ei aşa de tare că am comandat suficiente perechi să-mi ajungă toată viaţa. Asta e ultima pereche. Dacă îmi dai voie... mă aşteaptă un joc de bile şi trebuie să-mi încălzesc degetele mari. Eric, eşti gata pentru joc? Domnule Magorium, vi se pare în regulă? Ce anume? Nu, nu pare de loc în regulă. Trebuie să ţinem asta sub observaţie, Eric. Nu vă faceţi griji. Mă simt bine aici sus. Acest capitol se numeşte Pe bune, uită-te! Casă Mingi Pe bune, uită-te! Nu se poate! Hai! E foarte tare! Să mă ajute cineva! Ajutor! Ajutor! O minge impresionantă. Nu ai *** să te fereşti. Băiatul ăsta e ciudat. Mahoney, l-ai văzut pe domnul... Bună. L-ai văzut pe domnul Magorium? Da. E cam atât de înalt... are sprâncene ciudate... - E sus. - Mulţumesc. Trebuie să înveţi să glumeşti, Mutantule. Râd pe dinăuntru. Domnule Magorium. Mutantule. - Domnule Magorium - Îmi acceţi provocarea la şotron? Aveţi probleme serioase. Nu am nici un fel de problemă. - Ba da. - Nu prea cred. Ce spuneţi de factura de la firma asta din Brazilia? Le datoraţi 300.000 de dolari pentru o clanţă magică? - E ridicol. - Mulţumesc. 300.000 de dolari pentru o clanţă? Nu am plă*** niciodată mai mult de 200. Prinde. Dar Bellini? Bellini e cel născut în pivniţă, cel care face cărţile. - Aveţi un chiriaş în pivniţă? - S-a năcut acolo. Nu îi pot cere să plece. În concordanţă cu registrul de personal, aţi avut în registre câteva personaje fictive. - *** ar fi? - Regele planetei Yaweh. Nu este imaginar. Nu e chiar rege şi planeta Yaweh nu există, dar nu e imaginar. Dacă nu există planeta... Domnule Weston, nu-i poţi învinui pe oameni că au aspiraţii. Îmi pare rău. Am acaparat totul. Credeam că e amuzant, dar... Îmi pare rău. Cine l-a construit? - Eu. - Serios, cine te-a ajutat? Nimeni. Mahoney! Am o întrebare. - Repede. - Bine, Mutantule. Vreau să-mi explici povestea fabricată de domnul Magorium. - Ce poveste fabricată? - Cea pe care o am aici. Am o hârtie semnată de Thomas Edison. Da? "PS. Mulţumesc pentru idee". Şi are un bec alături. E adevărată? Nu, nu este adevărată. E semnată de Thomas Edison. Ţi se pare ceva ce ar putea exista în realitate? Este totuşi semnătura lui. Te rog, stai puţin. Am nevoie de o explicaţie simplă. Sigur. Este un magazin de jucării fermecat. - Nu există aşa ceva. - Sigur că există. Când spul "magic", vrei să spui "special"? - Nu, vreau să spun magic. - Unic? - Magic. - Ce zici de... "super tare"? În spatele meu se află un magazin de jucării. Este mare, este ciudat, dar... este doar un magazin de jucării. Am ştiut din momentul când am văzut costumul ăla. - Ce ai ştiut? - Eşti un tip care foloseşte des "doar". - *** e tipul ăsta? - Este ca tine. Acelaşi păr, acelaşi costum. Aceiaşi pantofi. Se plimbă şi orice s-ar întâmpla spune: "E doar un magazin". "E doar o bancă" "E doar un copac". E doar ceea ce este. Nimic mai mult. Dar ăsta e doar un magazin. Sunt sigură că este pentru tine. Străluceşti? Vino să vezi stelele la Planetariul Edwards. Trebuie să recunosc că m-ai dezamăgit. Înţeleg că eşti trist, speriat sau chiar suspicios, dar ăsta nu e un motiv să transformi griul în negru. Mă aşteptam la un astfel de comportament de la un magazin nou, poate. Sau de la unul puţin mai în vârstă, dar un magazin de vârsta ta? Aşa ceva este revoltător. Adevărul este că mâine plec. Şi draga de Mahoney va avea grijă de tine. Îmi pare rău, draga mea, dar este un fapt pe care această purtare nu-l va schimba. Te iubeşte. Aşa *** te iubesc şi eu. Trebuie să înfruntăm totul cu hotărâre, bucurie şi curaj. Aşa că îţi sugerez să nu te mai porţi aşa. Mă aştept să-ţi revii. Şi pune cea mai bună îmbrăcăminte atunci când voi pleca. Acest capitol se intitulează "Veselie (fun) şi minte (mental) e fundamental" Mai este şi tipul ăsta nou, Mutantul, care este un pic cam ţeapăn. Dragul meu, ai stat toată ziua la magazin? - Am învăţat o grămadă de lucruri. - *** ar fi? Am ridicat o statuie, am câştigat 20.000 de lira la minge. Şi *** să câştigi tot timpul la Solitair fără să trişezi. Eric, toate astea le faci de unul singur. Sunt şi oameni în jur. Am convenit că te poţi întoarce din tabără mai devreme dacă încerci să-ţi faci prieteni. Nu e vina mea că oamenii nu mă plac. Oamenii te iubesc după ce te cunosc. Ba nu. Cred că sunt ciudat. Pentru că ridici statui de unul singur. Pentru că nimeni nu vrea să se joace cu mine. Ai rugat pe cineva să se joace cu tine? Nu prea. Eric, trebuie să dai oamenilor o şansă. Ştiu *** va fi. Nu ştii, dragul meu. Ai încredere în mine. Oamenii sunt plini de surprize. Alege pe cineva. Pe oricine. Alege o persoană pe care nu o cunoşti Să vezi ce se întâmplă. - Nici nu ştiu *** să încep. - E uşor. Începe prin a spune: "Bună". Bună Eu sunt Eric. Eu sunt Henry. Îţi place să joci moara? Îmi plăcea când eram copil. Vrei să joci? Lucrez. Dar când termini? Eu nu termin niciodată de muncit. Mahoney! Mahoney! - Domnule. - Îţi spun o ghicitoare. - Nu acum, domnule. - E uşor. Ce e mic, minunat şi spune "au"? Nu ştiu. Au! Amuzant. Domnule, ce se întâmplă cu acest colţ? Se pare, contrar eforturilor mele, magazinul nu se împacă prea bine cu ideea plecării mele. Ce? Staţi puţin. Ce plecare? Trebuia să fie o surpriză spectaculoasă... dar se pare că magazinul are alte planuri. E unul din preferatele mele, Kristine! Ce trebuia să fie o surpriză? Îţi las ţie magazinul. Îmi lăsaţi mie magazinul? Surpriză! Surpriză, surpriză! - Mă scuzaţi... - Da, domnule. Aveţi cumva cartea "George cel serios merge la spital"? Mahoney? O să întreb. Este o carte extraordinară. Ai făcut o alegere bună. - Aţi citit-o? - Bellini. Dacă am citit-o? Am luat prânzul chair cu omul cu pălărie galbenă. Vorbind serios, domnule. Ce e, Mahoney? Nu pot să accept magazinul. Dar mi-ai spus că ai nevoie de o ocupaţie nouă. Spuneam că vreau să compun. Nu să conduc un magazin. De ce nu? Faci o treabă foarte bună. - Domnule Magorium. - Da. Mulţumesc, Bellini. Este pentru domnul roşcat de acolo. - Domnule Magorium. - Da. De ce nu mi-aţi spus de asta? Poate nu ai înţeles regula unei surprize. Şi dacă nu vreau magazinul? - De ce să nu-l vrei? - Pentru că nu-l pot conduce. - De ce nu? - Pentru că dvs trebuie să-l conduceţi. Nu e un motiv prea bun. Se numeşte Magazinul Minunat al domnului Magorium. Rimează! Ca să nu mai spun sunteţi fermecat. Iar eu nu sunt. Şi dvs ce o să faceţi dacă eu conduc magazinul? Eu plec. Plecaţi? - Mă scuzaţi - Da? E ceva în neregulă cu cartea pe care mi-aţi dat-o. Care e problema? Nu se înţelege nimic. Cartea glumeşte. Îi voi spune imediat lui Bellini. Mulţumesc. - Domnule Magorium! - Da, Mark? Veniţi cu mine. Se întâmplă ceva foarte ciudat. Ce e? Pictam cu degetele, ca de obicei, şi Katie s-a uitat în sus... şi vedeţi? Toate culorile au pălit. Trebuie să verificăm Uşa. Cercuri La naiba! Trenuri Marjorete! Mahoney, verifică te rog Cartea cea Mare. Vreau o acadea. Mahoney, legile gravităţii au început să se apice. I-am cerut Cărţii o acadea şi am primit un lemur. Un lemur? Nu ţinem lemuri. Nici nu cred că ştiu ce e un lemur. Stai. E cumva primatul ăla care... Domnule! Nu avem timp! Nu avem timp să vorbim despre lemuri? Aşa e. Unde e Eric? Trebuia să fac ceva. Eric, avem nevoie de tine. A apărut o problemă. Lasă-mă! Să mă ajute cineva! Ai grijă, mamă! Trebuie să plecăm. Avem câteva probleme în magazin. Vă rog să ieşiţi pe uşa principală, cu calm şi în ordine. Încercaţi să evitaţi chestiile unsuroase. 3,2,1, lansăm. - Domnule. - Închide magazinul. Iar apoi vino sus repede. La naiba! - Ce se întâmplă? - Nu ştiu. Încerci te rog să prinzi lemurul? Nu ştiu *** să-l prind. Sunt dentist. Nici eu nu ştiu. Am doar 9 ani. Mă suzaţi. Sunt nemulţumită de cartea asta. Am deschis-o şi... Magazinul este închis. - Sunt toţi aici? - Aşa se pare. Eu, de fapt, nu sunt. Te rog să stai jos, Mahoney. Vom începe discuţia. Trebuie să-mi cer scuze. Eu şi Mortimer pregătisem nişte gustări dar a mâncat clătitele. - Cine e Mortimer? - Zebra. - Ce? - Zebra. Las-o baltă, Eric. Linişte, linişte. - Aşa, pentru început, Eric. - Da, domnule. - Ai o pălărie interesantă. - Mulţumesc, domnule. În al doilea rând pe ordinea de zi. Magazinul este extrem de supărat, fapt remarcat prin debandada creată. Debandadă? Nu ai văzut? *** e posibil să nu vezi? Pierde o grămadă de lucruri, domnule. Nu am pierdut notificarea venită de la Comisia Statală. Rişti să primeşti un SP435 şi o scrisoare de notificare. A fost în birou. Am înţeles. Cred că magazinul este din ce în ce mai trist şi astăzi a avut un atac din cauza plecării mele. Am încercat să imprim magazinului aceeaşi atitudine... aceeaşi imaginaţie şi emoţie ca a copiilor care vin să se joace aici. Şi cu toate astea a avut aceleaşi reacţii ca unii clienţi. Izbucnirea. Exact, Mahoney. Poate are nevoie de puţin timp. Mă scuzaţi. *** se poate ca un magazin să se enerveze? Nu i-a explicat nimeni Mutantului că e un magazin fermecat? Eu am încercat... Este un magazin magic, Mutantule. Poate face o grămadă de lucruri. Dar nu a început să se înverzească până nu a venit Henry. - Eu? - Mi-am dat seama de asta, Eric. - Ce? - O, Mutantule! Dacă îţi enervez teritoriul magic, puteţi completa un formular pentru a cere un alt agent. Toată viaţa ta constă în a completa formulare? Câteodată le primesc. Linişte. Linişte. Pierzi din vedere faptul că nu eu sunt responsabil de ce s-a întâmplat astăzi. Mă scuteşti puţin? Ajunge! Chiar dacă prezenţa domnului Weston a coincis cu nervozitatea magazinului, nu el e cauza. Singurul motiv pentru care domnul Weston este aici este să stabilească moştenirea lăsată lui Mahoney. Moştenirea? Vreţi să spuneţi că va conduce magazinul? Ce tare! *** adică moştenirea? Eşti moştenitorul lui. Eşti trecută în testament. De ce sunt trecută în testament? De ce tu ştii că există un testament? Ţi-am spus, draga mea. Plec. Am crezut că va refereati la pensie, sau la o vacanţă. Despre ce fel de plecare vorbiţi? Mahoney. Cred că vrea să spună că merge în Rai. - Aşa e? - Rai, Elisium, Shangrila... M-aş putea întoarce ca bondar. Eşti pe moarte? Focul moare draga mea. Eu voi pleca. -Aşteaptă. -Mahoney. Aşteaptă. -Eşti bolnav. -Nu. Nu? Şi când plănuieşri să pleci? În jur de 4:30. Astă dimineaţă vorbea prostii. - Prostii? -Apoi a făcut febră şi a căzut. Nu am făcut aşa ceva. Cel puţin cinci minute, iar când şi-a revenit era astfel. -Delira? -Să delirez? A vorbit numai aiureli. Numai prostii. Pretinde să aibă un magazin magic. Chiar am! Lucrezi acolo. Şi pretinde că are 242 ai şi este un inventator. Nu am 242! Am 243. Ai fost la petrecerea mea. Ai cumpărat baloanele. Da, are iluzii. E posibil să fi avut un preinfarct. Un preinfarct? Singurul atac pe care l-am avut a fost unul de genialitate. Soră, îi poţi administra un sedativ? De ce minţi astfel? - Pentru că trebuie. - Dar îţi vor lua pantalonii foc. Domnule, nu-mi pasă. Trebuie să trăiţi. Iubito... am trăit. - Bună. - Bună. - Este cu adevărat greu. - Da, este. - Trebuie să-ţi spun că sunt preocupat. - Şi eu. Nu pot găsi nicio asigurare. Poftim? Asigurările costă enorm. - Mutantule. - Da? Poate fi pe moarte. Asta înseamnă că ar trebui să fimmai pregătiţi. Mai pregătiţi? Am aflat acum o oră. -Încerc să ajut. -Eşti de-a dreptul neplăcut. - Doar că... - Doar că ce? Nimic. Poate ar trebui să te duci acasă. - Aş putea rămâne... - Mutante? Du-te acasă. Bine. - Ştii? - Bună. Nu ar trebui să fii aşa dură cu Mutantul. Vrea să vorbim de aigurări. Ştiu, dar numai despre asta ştie să vorbească. Ce ne vom face? Nu ştiu. - Dar mai este o problemă. - Care? - Dl. Magorium. - Da? Nu are pijamale. Doctorii nu găsesc nimic neînregulă cu tine. Bineînţeles că nu. Sunt sănătos. -Atunci de ce pleci? -Mi-a sosit ceasul. Asta e tot? Ce ar mai putea fi? Ce ne vom face fără tine? Veţi conduce magazinul. Domnule, dar nu ştiu ***. -Pentru asta ţi-am dat cubul. -Dar stă acolo. Ce ai făcut cu el? Nu ştiu ce am făcut cu el. Este o bucată de lemn. Nu te poţi gândi la nimic? Sunt sigură că mă pot gândi la un milion de lucruri care să fac cu el. Chiar sunt un milion de lucruri de făcut cu el. dar Mahoney, ce crezi că se va întâmpla când cineva doar vrea... Crede în el? Dle, nu înţeleg. Eric. Ce sarcină te aduce... în această cameră pentru bolnavi de abia asiguraţi? Bună, doctore. Ţi-am adus nişte lucruri de care credeam că ai nevoie de la magazin. Super! Eric, vrei să-i ţii companie dlui. Magorium până mă duc să vorbesc cu medicul? - Bineînţeles. - Mahoney... de ce ai nevoie de doctor? Eşti bolnavă? Ce ai adus, Eric? Bine. - Îi dăm drumul. - Îi dăm drumul! - Pijama. - Da! O pastă de dinţi. Este important că e elecrică! Şi? Un microscop. Una furtun. Şi piesa de prins. Nişte table de lemn. Ei bine, mulţumesc! Şi asta. -Eric, ce este? -Este un eufoniu. Magnific! Dă-mi-l. Dacă nu are nimic trebuie să-l externăm. Nu putem fi responsabili pentru un om sănătos... indiferent cât de în vârstă sau magici se consideră. Ideea este că trebuie să-l iei acasă. Trebuie să înţelegeţi. A decis că e timpul să plece. Şi ceea ce trebuie să faceţi este să vă asiguraţi că are pentru ce trăi. Ce naiba... Ce faci? Cânt la eufoniu. La ce? Mă gândeam că pot da un concert mâine la corul psihiatriei. Oamenii încearcă să doarmă. Acest spital nu are nevoie de o semnătură pentru a lua eufoniul unui pacient? -Unde naiba ai găsit asta? -Eu l-am găsit. Într-un dulap. Noi nu ţinem instrumente medicale într-un dulap. Atunci de unde-l puteam lua? Ce faci acolo sus? Stau pe un scaun. Asta este! Amândoi plecaţi de aici. Haideţi! Puteţi să-l vizitaţi mâine. - La revedere. - La revedere, Eric. La revedere, Mahoney. - Să nu pleci înainte de mâine. - Bine. Cât despre tine, tinere, ai nevoie de odihnă. Sunt de acord. A fost epuizant. Ce făcea copilul pe scaun? Se asigura că am suficient loc să dorm. Dacă ar trebui să mă ajuţi... dacă ar trebui să împarţi anumite cunoştinţe care să mă ajute să repar totul. Te rog... fă-o acum. Bine, o voi face singură. Acest capitol se intitulează: O schimbare de inimă, minte şi pantaloni. - Bună dimineaţa. - Bună. Ce mai face? Mutantule, voi lua câteva obiecte dl. Magorium, iar azi plec. Eu sunt să lucrez în birou. Decât dacă vrei să lucrez aici. Poţi lucra unde vrei, Mutantule. Mă refeream în caz că este vreo urgenţă cu jucăriile. În caz că are nevoie de ceva îl pot ajuta. - Ai putea ajuta. - Da, aşa este. În caz că este ziua lui Timmy şi are mâinile pline de Lego. Vrei să te ocupi azi de magazin? - Sunt deja aici... - Mutantule. Bine, aş vrea să-l conduc. Am aşteptat două ore pe o bancă incomodă... - pentru a mă oferi pentru asta. - De ce? Pentru că sunt un imbecil. M-am imţit prost deoarece am crezut să crezi că nu-mi pasă. Îmi pasă Doar că... unii oameni aduc flori... alţii felicitări... sau îmbrăţişează oameni. Eu mă asigur că actele oamenilor sunt puse la punct. Aşa că... azi m-am gândit să încerc ceva diferit. Pentru că te plac şi chiar vreau să te ajut. Mutantule, când te uiţi la mine, ce vezi? Nişte ochi frumoşi. Nu, vream să spun... Vezi o strălucire? Acum? O strălucire pe faţa ta? Nu. Ca o strălucire. Ce fel de strălucire? Ca ceva care se reflectă sau ca ceva mare care încearcă să iasă. Ştii ce? Nu contează. Poate că nu este o stălucire. Poate o scânteie? - Las-o baltă. - O licărire? Este în regulă. Ai ticul pe care-l faci cu mâinile. - Este un gest. - Nu este o strălucire? Bună dimineaţa Clopot Albastru. Bună dimineaţa dle. Uite, pantaloni! - Ce este cu ei? - Nimic, doar că... pantaloni! Şi eu. - Incredibil! Spre magazin! - De fapt, veniţi cu mine. - Sunt un pic emoţionată. - De ce? Deoarece este ceva pueril. - De abia aştept. - Bine. Pregă***? - Când spun "Şi" - Nu, întotdeauna este la "şi". Bine. Când spun "triskoidekaphobria" Acesta este unul bun! Pe locuri? Fiţi gata? Triskoidekaphobria! Triskoidekaphobria! Pot vorbi vă rog cu administratorul? Tim? Tipul acesta vrea să-ţi vorbească. - Vă pot ajuta. - Este o onoare. Acum am o întrebare despre hot-dog. Acesta a fost ultimul. - 37 de secunde. - Foarte bine. - Acum aşteptăm. - Nu, respirăm. Pulsăm. Ne regenerăm Inimile noastre bat. Mintea noastră crează. Sufletele noastre ingeră. 37 de secunde bine utilizate reprezintă o eternitate. Ce este misterios, Mahoney, este că nimeni nu ştie. Ai crede că cineva din industria hot-dog are o idee despre această anomalie. -Aici e bine. -Aici e bine? Mahoney. Sunt foarte confuz. - Acum ce fac? - Dansează. Eşti extraordinară! Ce ultimă zi fantastică. Nu te opri! Dansează în continuare. Nu, e-n ordine, domnule. De ce ai făcut toate astea? Vroiam să vezi toate lucrurile mărunte de care îţi va fi dor dacă vei pleca. Înţeleg. Eu credeam că asta e ultima zi a cuiva care nu mai vrea să trăiască. Nu poate fi ultima ta zi. - Dar este. - Nu. Iar acum, mulţumită ţie, este una remarcabilă. Nu mai trebuie decât să folosesc un telefon public, iar viaţa mea va fi completă. Ce? Aici? Ai dreptate. Eşti un geniu. Te descurci foarte bine cu cifrele. Ar trebui să predai. - Bună dimineaţa. - Da, bună dimineaţa. - E linişte azi. - Da, nu a venit nimeni. Toţi au plecat departe. - Ai fost singur toată dimineaţa? - Da. Şi magazinul nu s-a prăbuşit în jurul tău? Ce faci? Notez codurile mărfurilor. Nu, cu Einstein. - Cu cine? - Cu Einstein. Einstein? Mă prosteam doar. - Îmi ocupăm timpul. - Adică te prefăceai? Ce? Nu, nu... Îţi menţineam mintea activă. Nu prea aveam la ce altceva să mă gândesc. - Înţelegi la ce mă refer? - Da. - Bun. - Asta înseamnă a te preface. E-n regulă. Poţi sta aici şi să te joci cât vrei cu jucăriile, Mutantule. Nu voi spune nimănui. - Poftiţi. - Grozav. Să mergem. Magazin Magic al Domnului Magorium Noi vindem jucării, nu reparăm transmisii de maşini. Eric, te sun de la un telefon public! Mă bucur pentru dumneavoastră, domnule. Am să-ţi spun două lucruri. În primul rând, super pălăria ta. - Mulţumesc, domnule. - Şi în am doilea rând, mi-aş dori să-ţi găseşti nişte prieteni. - Bine? - Bine. Te iubesc. Acum, dă-mi Mutantul la telefon. Henry, e pentru tine. - Alo? - Mutantule? Am ceva extrem, extrem de important să-ţi spun. Vă rog să introduceţi încă 35 de cenţi. Alo? Vă rog, introduceţi 35 de cenţi. Alo? Alo? Vă rog, introduceţi 35 de cenţi. O rezolvăm noi. Bine. Mai încearcă o dată. Haide. Haide, eşti ridicol. Va trebui să începi s-o faci. Încearcă din nou. - Ce faci? - Avem un arc nervos. Ne înţelegem bine. Facem o echipă bună. Da, cred că da. Jucăriile mai sunt, însă, supărate. Da. Terminăm pe ziua de azi? - Aşa se pare. - Bine - Dame. - Ce? Dame. - Nu, trebuie să mă întorc la agenţie. - Haide, Henry. - Un joc. - Îmi pare rău. Altă dată. Măcar unul? - Henry! - Da, domnule. Uite, te superi... Da? De obicei Mahoney mă duce acasă, iar acum e cam târziu. - Vrei să te conduc până acasă? - Mulţumesc. Nu te-am întrebat de unde-ţi cumperi pălăriile. Din camera mea. În fiecare zi te văd cu o pălărie diferită. Da, le colecţionez. Le colecţionezi? Domnul Magorium spune că am cea mai frumoasă colecţie de pălării din câte a văzut. Ştiu oameni care au câteva pălării, dar nu cred că am mai auzit de un colecţionar de pălării. Vrei să le vezi? - Încearcă să nu fii incitat prea tare. - S-a făcut. Destul de frumos, nu? Când ai spus "multe", mă aşteptam la vreo 20. Am mai mult de atât. - Le porţi pe toate? - Sigur. De ce le-aş avea dacă nu le-aş purta? - Vrei să probezi câteva? - Nu, mulţumesc. Cred că amândoi ştim că vrei să probezi o pălărie. Nu am nici cea mai ***ă idee de unde să încep. Trebuie să găsim dragonul şi periuţa de dinţi, excelenţă. După ce a devorat jumătate din oraş, respiraţia îi este îngrozitoare. A mâncat oraşul? A mâncat pe brutar şi pe nevastă-sa. A mâncat dulgherul şi pe cei trei fii ai săi. Iar ca desert, vino mai aproape. A mâncat pantofarul! Bună idee, bufonule, du-te şi spală dragonul pe dinţi. - Eu? Nu mă place. - Şi? *** adică şi? E foarte mare şi... eu arăt foarte mult ca o scobitoare dintr-o măslină. E cineva? - Cine e el? - Mutantul. - Ce? - Henry. Henry. Îmi pare rău. Henry. Henry şi mai ***? Henry Weston. Lucrez la... Ce cauţi în casa mea? Nu fii rea cu el. Henry e prietenul meu. Sunt? Da. Tare! Nu eşti cam bătrân ca să te costumezi? Da, da, exact. Absolut. Plus că e foarte târziu. Am nişte treabă pe care ar trebui s-o fac, pe care o s-o fac.. acum. - Ne vedem mai târziu. - Nu ai alte treburi, Eric? De fapt, a lucrat toată ziua la magazin... Parcă spuneai că pleci. Da. Mă scuzaţi. Ne mai vedem. - Mahoney, e-n regulă. - Nu pleca. Fiica mea. Nu sunt pregă***ă. Nu sunt pregă***ă să se termine. Îmi pare rău. Când regele Lear moare în actul 5, ştii ce a scris Shakespeare? A scris "el moare". Atâta tot. Nimic mai mult. Fără fanfara, fără metafore, fără cuvinte extraordinare de final. Esenţa celei mai influente lucrări din literatură dramatică este... "el moare". Shakespeare, un geniu, a scris doar "el moare". Şi de fiecare dată când citesc acele două cuvinte, mă simt copleşit. Şi ştiu că e normal să fii trist, dar nu din cauza cuvintelor "el moare", şi datorită vieţii de dinaintea cuvintelor. Mi-am trăit toate cele 5 acte, Mahoney. Şi nu îţi cer să fii veselă pentru că trebuie să plec. Te rog doar să dai pagină, să continui să citeşti şi să laşi următoarea poveste să înceapă. Şi dacă va întreba vreodată cineva ce s-a întâmplat cu mine, le povesteşti viaţa mea cu toate minunile din ea, şi o sfârşeşti cu un simplu şi modest "a murit". Te iubesc. Şi eu te iubesc. Viaţa ta este o ocazie. Profită de ea. Adio, iubirea mea. Nu e aşa de rău. Putem s-o aducem înapoi, nu-i aşa, Mahoney? Să ne ocupăm de magazin şi să vedem ce se întâmplă. Îmi pare rău, Eric. Te voi ajuta, dar nu pleca. - Mahoney, nu pleca. - Îmi pare rău. Are nevoie doar de puţină magie. Ştiu. Eu nu am aşa ceva. Acest capitol se numeşte "Un nou Început". - Eric? - Ce faci? Cânt Jennifer Juniper. De ce? Pentru că cineva a cerut-o. - Nu, de ce eşti aici? - Pentru că trebuie să fac bani, Eric. - Atunci deschide magazinul. - Nu pot. Uite, mi-ar place să conduc magazinul, dar nu pot. Nu sunt domnul Magorium. - De asta e de vânzare? - Da. Uite, îmi pare rău. Nu am vrut să te dezamăgesc. - Tu asta îţi doreşti? - Nu. - Dar nu ştiu să fac altceva. - Nu mai spune asta! Eric, îţi înţeleg tristeţea. Şi pentru mine este foarte greu. Dar eu nu mai pot fi un copil. De asta domnul Magorium ţi-a dăruit magazinul. Doamne, nu-i de mirare că închideţi. E deprimant. - Pot să mă joc acolo? - Sigur. Ce? Jack, nu! Te rog, nu atinge nimic! Doamnă, este în regulă. Se poate juca cu tot ce vrea. Să vă arăt aceste scări în spirală. Ştii *** funcţionează? Îţi voi arăta. Genial! Foarte frumos! E un magnet. - *** funcţionează un magnet? - Nu ştiu. Este.. Este ceva magic? Ei bine.. cred că da. O excelentă sursa de distracţie. Eu mă gândeam la altceva. Trebuie să spun că folosinţă acestui loc este complet nepractică. Nu a fost construit pentru lucruri practice. Cu siguranţă, este un loc foarte mare pentru un asemenea preţ. Sunt incluse şi reparaţiile? Da. Maşina de înregistrat.. topoganul, pomul, planetele.. - rachetă.. - Bine. Superb. Vă voi anunţa. Jack, dragule, haide. Plecăm. - Mamă, trebuie să vezi asta! - Nu am timp. Mami trebuie să vadă şi alte proprietăţi. Păstrăm legătura. Mamă, e magic! Am venit să îţi fac o ofertă substanţială pentru magazin. Ce? Deşi nu sunt în stare să ofer suma întreagă, cred că vei fi interesat în propunerea mea. Acolo scrie că îmi permit să îi ofer lui Mahoney o sumă de 237 de dolari în monede şi cenţi, şi un cec de Crăciun de la bunica mea. Şi sunt dispus să-mi dau şi alocaţia şi o sumă considerabilă din profitul pe care îl voi face cu magazinul. Gândeşte-te că vârsta mea este un avantaj deoarece am mai mulţi ani din viaţa rămaşi decât un bătrân. Ceea ce înseamnă mai multe alocaţii. - De ce faci asta? - Eu... vreau să intru în afacerile imobiliare. Să schimb câteva proprietăţi. Să-mi las amprenta asupra oraşului. Singurul lucru în care putem investi este în viitor. Amice.. Eric, opreşte-te. Nu vreau ca altcineva să aibă magazinul. - Nu vreau să se schimbe. - Bine. - Pun la bătaie şi colecţia mea de pălării. - Nu pune şi pălăriile la bătaie. Trebuie să se poată face ceva. Te rog! Mutantule, e pe cale să facă o greşeală enormă. N-o pot lăsa să facă asta. În calitate de prieten. Ajută-mă. Te rog. Bună. Bună. Ce s-a întâmplat aici? Nu cred c-ai înţelege. Am ştiri. - Da. - Ai o ofertă pentru magazin. E o ofertă bună. În bani gheaţă. De la doamna care a venit mai devreme, astăzi. Ştiu că e târziu, dar femeia e foarte insistentă. Speram să te uiţi peste ea la noapte şi să te hotărăşti până mâine dimineaţă. Crezi că ar trebui să accept? Ei bine... Crezi că ar trebui să accept? Din punct de vedere profesional, e o ofertă unică şi e mai mult decât ne-am fi aşteptat. Cred că ai fi o proastă să nu accepţi. Dar nu am venit aici în calitate de oficial. Am venit aici în calitate de prieten. Şi cred că ar trebui să păstrezi magazinul. - Nici măcar nu crezi în el. - Nu, dar... Nu pot. Vreau, dar pur şi simplu nu pot. Nu poţi? Da, cred că nu. - Ce ai acolo? - Cubul Congreve. Se presupune a mă ajută să dezleg un mare mister. - Pare a fi un cub de lemn. - Asta şi e. Se presupune a dezlega un mister cu un cub de lemn? E un cub magic, Mutantule, care, aflat în mâinile potrivite, ar revela ceva măreţ, - ceva inimaginabil. - Aşa ceva e imposibil. Asta nu înţelegi tu. Ceva ce ai ratat. Fiecare minut din fiecare zi, în fiecare colţ din acest magazin s-a întâmplat imposibilul. - Chiar crezi chestia asta? - Da Că magazinul era magic? Nu ţi-ai dat seama? Că acel cub de lemn e mai mult decât doar un cub de lemn? Da. Cred asta din toată inima. Dar adevărul e că doar domnul Magorium putea s-o facă. Era munca sa, nu a mea. Doar... Apreciez faptul că ai venit până aici. - Însă s-a terminat. - Mai spune că acel cub de lemn nu este magic. Ba este magic. Ce-i cu tine, mutantule? Mai spune o dată. Că e mai mult decât un cub de lemn. Este cu siguranţă mai mult decât un cub de lemn. Un lucru e sigur, se mişcă. Mişcă-te. Haide, poţi mai mult de atât. Mişcă-te! E-n regulă, nu te îngrijora. De vei cădea, te voi ridică imediat. Mişcă-te! Acest capitol se numeşte "Trebuie să crezi pentru a vedea". Sau "Glumind pe seama Mutantului". Mutantule.. Mutantule.. Trebuie să te trezeşti, Frumoasă Adormită. Sunt oameni aici. Ce? Trezeşte-te, somnorosule. - Bună dimineaţa. - Scuze că te trezesc. Ai dormit destul. - Ce-i cu capul tău? - Mă doare. M-am lovit destul de rău. - Serios? - Da, cred că de asta am leşinat. Ce vrei să spui? - Când s-a mişcat cubul. - Nu am văzut asta. Ba da, aseară. Aseară m-am dus acasă. Înainte de asta. Am leşinat. - Cred că eşti derutat. - Ba nu. Am leşinat. - După ce cubul a zburat. - Ce cub? Ce cub? Mahoney! Cubul Congreve. L-ai făcut să zboare prin cameră. Cred că ai visat. Te-am lăsat aici să termini actul de tranzacţie, - şi ai adormit. - Ba nu, cu siguranţă că nu! Am leşinat după ce ai făcut cubul ăla să zboare. Nu contează. Vând magazinul. Ce? Ai uitat de ofertă? Semnăm contractul azi. - Nu poţi! - De ce nu? - Pentru că e magic! - Chiar crezi că magazinul e magic? Da, cred. Nu e prea greu de crezut? Nu, nu cred. Deloc. Acum.. cred că îl poţi face să fie tot ce vrei să fie. Tu eşti. Tu eşti cubul de lemn. - Sunt un cub de lemn? - Da, Mahoney, tu eşti. Nu trebuie să crezi în cub nici în magazin, nici în mine. Trebuie să crezi în tine. Sfinte Sisoe. Ce este? O scânteie. Şi aşa a început povestea lui Molly Mahoney. Traducerea, adaptarea şi sincronizarea: subs.ro TEAM (c) www.subs.ro Traducătorii din subs.ro TEAM: AMC, Meredith Grey, Sleepwalker Sincronizarea textului: Starhawk,