Tip:
Highlight text to annotate it
X
23.976 Ro
UNDEVA, CÂNDVA
Ia spune Richard... Kudos.
Ai găsit ceva esenţial
şi adevărat în această regizare.
- Da ?
- Absolut ! Clar, e vorba de Vietnam.
Suferă de existenţialism suburban...
Este vorba despre ce
vrei tu să fie vorba.
- Richard, ne place piesa.
- Mulţumesc.
- Înţelegi asta ?
- Foarte bine.
O să vorbesc cu tine mai târziu.
Ai dat lovitura.
Ai dat lovitura !
Ea e... Îmi pare rău, dar
nu-ţi ştiu numele.
Pam ? Aceasta este Shelley,
prietena mea.
Bună. Ce faci ? Eu sunt
Richard şi mi-e sete.
Atunci o să vorbesc cu tine mai
târziu. La revedere.
Uită-te la...
Bună, Dan. Ce mai faci ?
Kudos. A fost o piesă frumoasă.
Sigur. Absolut.
- Mă tem că nu ştiu...
- Mike Neeley. Chicago Alternative.
Shelley, trebuie să vorbesc
cu tipul acesta.
- Ce se întâmplă ?
- Asta este pentru tine, de la noi toţi.
Shelley ! Mulţumesc.
Shelley, uită-te la asta.
Ce se întâmplă aici ?
Toată lumea a semnat asta ?
- Da, toţi au semnat.
- Grozav ! Mulţumesc.
- Unde ai semnat ?
- În interior.
Bine, am ceva veşti...
în seara asta, a fost un
agent în sală şi a zis...
...crede că această piesă este
bună pentru Broadway.
Da. Ştiu.
- Să ţinem pumnii.
- Fii serios. Hai să mâncăm o prăjitură.
Penelope, grozav !
Bine. Acum, cred că lucrul
care se cuvine să-l facem este...
Ce să facem ?
Lasă-mă să mă ocup eu de asta.
Cred că nu trebuie să tăiem tortul,
am păstrat asta pentru mai târziu.
Întoarce-te la mine.
Cine era ?
- N-am văzut-o în viaţa mea !
- Ce ţi-a dat ?
- O, Doamne !
- O, Doamne !
Asta e o petrecere sau ce ?
Hai să mâncăm o prăjitură !
*** a fost piesa ?
Ţi-a plăcut ?
Te simţi bine ?
PREA MULTĂ PRIMĂVARĂ
de Richard Collier
CHICAGO
8 ani mai târziu
- Aha !
- Aha, ce ?
- Aha, unde pleci ?
- Plec într-o călătorie.
- Unde ?
- Habar n-am.
- Ce se întâmplă cu piesa ?
- Ei bine, nu e gata.
- Bine. Când va fi gata ?
- Nu ştiu.
O, Doamne ! Richard, sunt
oameni care aşteaptă piesa asta.
- Ea merge cu tine ?
- Nu, nu cred.
Ne-am despărţit.
White Sox" joacă acasă diseară...
...în Comiskey Park
împotriva celor de la Yankees...
... Cubs a început înotul
pe coasta de vest...
- Cât timp veţi sta aici ?
- Doar în noaptea asta.
Bine. Dacă vreţi
să semnaţi aici, domnule.
Sigur.
Arthur, 313, te rog.
- Să aveţi o şedere plăcută.
- Mulţumesc mult.
Mulţumesc.
Sunteţi aici pentru prima
oară, domnule... ?
Collier. Da. Din anumite motive,
niciodată n-am găsit timp să vin aici.
- Mereu am auzit ce frumos a fost.
- Când a fost asta ?
Acum opt ani. Am fost
student la Millfield College.
Da ? Studenţii vin
şi acum aici la restaurant...
...şi în camere...
Mi se pare că a fost
un bal de absolvire aici...
în... '47, nu-i aşa ?
Da ? Sunteţi aici de aşa
de mult timp ?
Sunt aici din 1910.
- 1910 ?
- Da, da.
Am venit aici cu părinţii când aveam 5 ani.
Tatăl meu era recepţioner.
Obişnuiam să-l enervez
jucându-mă cu mingea prin hol.
Se supăra aşa de tare câteodată,
încât mă mir că am ajuns la 6 ani.
Trei, George.
Aveţi o privelişte drăguţă aici.
Minunat.
Ia să vedem...
- Poftim.
- Mulţumesc, domnule Collier.
Dacă pot face ceva pentru dumneavoastră
să mă anunţaţi.
Mă cheamă Arthur şi locuiesc
în căsuţa din spatele hotelului.
Bine. Mulţumesc mult.
Ne mai vedem, Arthur.
Ne-am mai întâlnit vreodată ?
- Ne-am mai...
- Nu, nu. Nu cred.
- Nu, nu sigur nu.
- Un sejur plăcut, domnule Collier.
- Mulţumesc!
- Domnule ?
- Da. Când deschideţi ?
- În aproximativ 40 minute, domnule.
- 40 de minute ?
Da, domnule.
Muzeul de istorie al Hotelului
Arthur. Salut !
Da, Domnule Collier ?
Arthur, ştii în muzeul de istorie...
...e o fotografie.
O femeie tânără...
- Plăcuţa cu numele lipseşte.
- Da, este Elise McKenna.
A fost o actriţă faimoasă la vremea ei.
A jucat într-o piesă
în teatrul hotelului.
Scuză-mă...
Ziceai că era un teatru aici ?
Jos, lângă lac.
Sigur ? Când s-a jucat
această piesă ?
Oh... În 1912.
1912 ?
Hei, Arthur !
Arthur, hei. Ascultă.
Ia-mi bagajul şi duc-l înapoi în cameră.
Grozav. Mulţumesc mult.
Şi poţi să-mi spui unde este
cea mai apropiată bibliotecă ?
În oraş, chiar după biserică.
Grozav. Ai grijă la mână.
Mulţumesc. Magnific !
Mulţumesc mult !
Pe curând, Arthur !
Da.
Da !
O, Doamne!
"Una dintre cele mai venerate actriţe
de pe scena americană...
... pentru mulţi ani,
a fost cea mai mare atracţie în teatre."
"Sub îndrumarea managerului ei,
William Fawcett Robinson...
...Elise McKenna a fost prima
actriţă americană
care şi-a creat o aură de mister
în ochii publicului."
"Nu a mai fost văzută în
public în ultimii ani,
aparent fără o viaţă
în afara scenei,
chintesenţa perfectă a izolării."
Scuzaţi-mă. Aveţi
ceva biografii teatrale...
care nu se găsesc în rafturile
de cărţi şi reviste rare ?
Da, avem nişte reviste,
dar sunt în spate şi
trebuie să le găsesc şi
Puteţi face
asta pentru mine, vă rog ?
- Păi... bine.
- Mulţumesc. Sunt în spate.
- Bine.
- Grozav !
Poftim.
Mulţumesc.
Elise McKenna.
Aceasta este ultima sa fotografie.
- Da ?
- Bună. D-ra Roberts ?
- Da.
- Bună. Mă numesc Richard Collier şi...
tocmai am citit cartea dvs. despre
actriţe americane celebre...
şi mi-a plăcut foarte mult.
Şi ce anume doriţi ?
Informaţii despre
Elise McKenna.
Ce fel de informaţii ?
Sunt scriitor şi mă gândeam
să scriu o piesă bazată pe viaţa ei
şi, desigur, trebuie să vorbesc...
- Îmi pare rău.
Doamnă, vă rog !
Vă rog, nu.
Nu e pentru o piesă...
D-ră Roberts,
este ceva personal.
Nu înţeleg.
De unde aveţi ăsta ?
Ea mi l-a dat, doamnă.
La premiera unei piese
pe care am scris-o...
... la Millfield College acum 8 ani.
Era foarte preţios pentru ea.
Niciodată...
Niciodată nu îl lăsa din mână.
A dispărut în noaptea în care a murit.
A murit în noaptea aceea ?
Nu vreţi să intraţi, vă rog ?
Mulţumesc.
Am câteva lucruri pe care le-am păstrat
pentru colecţia teatrului.
Acesta a fost un costum
dintr-o piesă în care a jucat.
D-ră Roberts,
*** era ea ?
Când am cunoscut-o era bună
şi amabilă, dar...
era aşa de închisă în sine,
parcă avea sufletul gol.
Da, dar nu a fost
dintotdeauna aşa, nu ?
O, nu. Chiar de loc.
Cei care au cunoscut-o
când era tânără
spuneau că era spontană şi
strălucitoare şi plină de veselie.
Puternică. Hotărâtă.
Nicidecum aşa *** a fost mai târziu.
- Ce a făcut-o să se schimbe ?
- Nu ştiu, dar...
...schimbarea a avut loc prin 1912.
După ce a jucat într-o
piesă, la Grand Hotel.
Acesta era managerul ei,
William Robinson.
Era chiar aşa de ciudat aşa
*** aţi scris în carte ?
Era ceva ciudat în relaţia lor.
Ia te uită la asta!
- Pot să... ?
- Bineînţeles.
Este incredibil !
Acest tip, Finney, mi-a fost
profesor de filozofie la Millfield.
- Adevărat ?
- Da.
Citea încontinuu cartea asta.
CĂLĂTORIA ÎN TIMP
Ea a comandat macheta asta.
Ce este ?
Este piesa mea preferată.
Nu înţeleg ce se întâmplă.
- D-le dr. Finney ?
- Va trebui să mă însoţeşti, tinere.
Am o altă oră.
*** te numeşti ?
- Collier, domnule. Richard Collier.
- Student ?
Da, am fost.
Acum 9 ani.
Ştiu că ţin cursuri interesante,
dar 9 ani ?
- Cu ce pot să te ajut ?
- Am o întrebare să vă pun, domnule.
- Spune !
- E posibilă călătoria în timp ?
Asta da întrebare.
O să-ţi povestesc ceva...
...Richard, nu ?
- Da, domnule.
Eram în Veneţia...
în 1971.
Am stat la un foarte vechi hotel.
Foarte vechi.
Construcţia, mobila, toate.
Atmosfera era arhaică,
dacă mă-nţelegi?
Şi în camera mea, m-am
simţit ca şi *** aş fi fost
cu un secol înainte de 1971.
- Înţelegi ?
- Da, domnule.
Deci, cu alte cuvinte şi locaţia este
foarte importantă.
Nu foarte importantă,
dar esenţială.
Restul e aici.
Într-o după amiază,
stăteam întins în pat.
Tot ce mă înconjura făcea parte
din trecut,
până şi sunetele pe care le auzeam.
Şi m-am gândit atunci la o noţiune.
M-am întrebat, ce-ar fi
să-mi hipnotizez mintea ?
Să-mi sugerez că nu suntem în 1971,
ci în 1571.
Am închis ochii...
şi am început să-mi sugestionez
creierul.
E august, în 1571
şi sunt la Hotel Del Vecchio.
Şi mi-am repetat fiecare detaliu
iarăşi şi iarăşi,
mereu şi mereu.
Şi ?
Păi...
N-o să ştiu niciodată, Richard.
N-am mai încercat niciodată.
Şi nu sunt sigur că vreau să mai încerc.
M-am simţit complet
epuizat după aceea.
Şi dacă s-a întâmplat cu adevărat...
am fost acolo o fracţiune de secundă,
ţine minte.
- O scăpărare.
- Da, domnule, înţeleg, dar...
...aţi fost acolo.
Aşa am crezut şi eu.
N-a fost perfect, îţi garantez.
Dar *** putea să fie altfel ?
Erau obiecte în jurul meu
care îmi aminteau de prezent...
...şi ştiam că erau acolo.
Dacă ar fi să încerc din nou...
şi crede-mă că nu am
o astfel de intenţie.
Dar dacă aş încerca
m-aş disocia complet de prezent.
Aş îndepărta tot ce
mi-ar aduce aminte de prezent.
Apoi, cine ştie ?
Scuze.
- Bună.
- Bună, ce mai faci ?
Aveţi monezi din 1912 ?
Vreau să spun, exact din 1912.
Asta e.
Foarte bine...
Nu e chiar rău.
Arată chiar bine.
Bună seara, d-ră McKenna!
Nu mă cunoaşteţi, dar mă veţi cunoaşte.
Bună seara, d-ră McKenna.
Nu mă cunoaşteţi,
dar mă veţi cunoaşte.
Bine.
Este 27 iunie 1912.
Stai în pat
la Grand Hotel
şi este 6:00 PM în ziua de 27 iunie 1912.
Mintea ta acceptă asta, necondiţionat.
Este 6:00 PM în ziua de 27 iunie 1912.
Elise McKenna se află în hotel
chiar în acest moment.
Managerul ei,
William Fawcett Robinson...
este în hotel chiar în acest moment.
Acum, în acest moment, aici.
Elise McKenna şi cu tine...
- Dumnezeule, ce prostie !
- Nu-i prea inteligent.
...împreună la Grand Hotel diseară,
în 27 iunie 1912.
6:00 PM,
pe 27 iunie 1912.
Elise McKenna şi cu tine.
- La revedere !
Elise McKenna,
acum, în acest hotel.
Ea şi trupa de actori, care sunt în
acest hotel, în acest moment...
... chiar şi tu stai întins în pat
la Grand Hotel în 27 iunie 1912.
6:00 PM în ziua de 27 iunie 1912.
Scena este pregă***ă pentru
piesa lor de mâine seară.
Mintea ta
acceptă asta, necondiţionat.
Este 6:00 PM în ziua de 27 iunie 1912.
Ai călătorit în timp.
Curând, vei deschide ochii...
şi vei ieşi pe hol,
vei coborî scările
şi o vei găsi pe Elise McKenna.
Ea este în hotel
chiar în acest moment.
La naiba !
Nu e nici o îndoială
în mintea ta.
- Acum, acum, acum.
Este 6:00 PM în ziua de 27 iunie 1912.
Ceea ce gândeşti va deveni lumea ta.
Mintea ta acceptă,
este 27 iunie 1912.
Trebuie să se întâmple !
Ştii asta !
O ştii.
Trebuie să se întâmple !
Nu e nici o îndoială.
O ştii.
Trebuie să se întâmple !
Relaxează-te.
Acceptă.
Relaxează-te... şi acceptă.
Taci !
- Da. Nu e rău !
- Grozav.
Uită-te picturile astea!
Cred că sunt vechi de 100 de ani, nu ?
Nu sunt drăguţe ?
Ce loc, nu ?
- Îţi plac astea ?
- Sunt frumoase.
- Sunt ale tale.
- Cred că sunt din cristal.
- Crezi ?
- Da, trebuie să fie.
- Uită-te la restul lucrurilor.
- Trebuie să fie.
GRAND HOTEL
Registrul oaspeţilor
Uită-te aici.
O pictură originală.
Da, dar uită-te ce frumoasă este.
Arthur !
Arthur ? Arthur ?
Arthur ?
Arthur !
Haide, trezeşte-te !
Bună! Arthur, îmi pare foarte rău
că te trezesc aşa, dar...
eşti singurul care mă poate ajuta.
Ascultă. Ştii obiectele din muzeu.
De unde provin ?
Există vreun depozit sau aşa ceva ?
Arthur, te rog.
De unde provin acele obiecte ?
Din... mansardă, domnule Collier.
Haide.
Hai să începem.
12 !
McKenna.
Da.
Am fost acolo.
Am fost acolo.
Este 6:00 PM în ziua de 27 iunie 1912.
Nu e nici o îndoială
în mintea ta.
Este 6:00 PM...
- Sigur.
Camera 416... camera 416.
9:18... mâine dimineaţă.
9:18... 9:18...
mâine dimineaţă.
Crede.
Crede...
Crede...
1912, 1912, 1912.
1912, 1912.
Am făcut-o.
Oo... Frate !
Am făcut-o !
Maude !
M-am întors !
- Eşti gata ?
- Nu.
Nu ştiu de ce te porţi aşa.
Într-adevăr !
Bănuiesc că nu ştii.
Şi eu ce trebuie să fac
la această remarcă ?
Ce doreşti, Rollo.
Ce doreşti.
O să avem această discuţie exasperantă...
...de fiecare dată când
observ existenţa unei alte femei ?
Observi existenţa ?
Asta cu greu descrie totala ta absorbire
în aprecierea fiecărui centimetru din ea.
"Totală absorbire"...
- Nu mă mai iubeşti.
- O, Maude.
- O, Doamne !
- Vreau să mă întind pentru o clipă.
- E o idee bună.
Bună idee !
Te previn. M-am săturat de această
ciorovăială constantă.
Aşa zici tot timpul:
"Nu discut despre asta".
Ăsta e răspunsul tău la toate.
Dacă n-o să-ţi revii
o să plec fără tine.
Scuzaţi-mă. Aţi văzut pe cineva care
încerca să intre aici ?
Da ! Un tânăr.
A fugit pe acolo.
Ar trebui să reclam asta.
Într-adevăr, domnule.
Aş fi reclamat chiar eu,
dacă aş fi ştiut că...
Bună ziua, d-ră McKenna.
Nu mă cunoaşteţi.
Bună ziua.
d-ră McKenna.
Bună ziua, d-ră McKenna.
Am venit de peste 68 de ani...
Pot să vă vorbesc ?
- Da ?
- Da, domnule ?
Este d-ra McKenna aici ?
Nu. Mă tem că nu este.
Puteţi să-mi spuneţi unde este ?
Îmi pare rău,
n-am nici o idee, domnule.
Prima lovitură.
O, îmi cer scuze.
Ieşiţi ?
Nu aici, Arthur.
- Tu eşti Arthur ?
- Da, domnule.
Poftim.
Arthur !
Nu înăuntru.
Elise McKenna în ÎNŢELEPCIUNEA INIMII
Vineri, 28 iunie 1912, ora 20:30.
Îmi pare rău.
Trebuie să o am !
Nu cât trăiesc eu,
n-o s-o ai !
*** doreşti.
Îţi garantez... satisfacţia !
Să plecăm la două ore după spectacol ?
- E imposibil, acest om e nebun.
- Aşa doreşte.
- Îl ştii pe Robinson.
- M-aş ruga la Dumnezeu să nu-l cunosc.
În regulă.
Dacă e aşa de grăbit să ne scoată de aici,
lasă-l să ne ajute să distrugem scena.
Ce?
Scuze. Aţi văzut-o pe d-ra McKenna ?
Ai un mesaj pentru ea ? Lasă-mi-l mie
şi o să i-l dau de îndată ce soseşte.
Cât despre preţiosul domn Robinson...
- Doamnă ! Nu vreau să te uiţi aici.
- Da, dar eu vreau.
Şi nu te vei căsători cu ea.
- Şi zic, trebuie să o am.
- Nu cât trăiesc eu, n-o s-o ai.
Renunţă, Cecily.
- Nu e dreptul tău să vorbeşti.
- Terminaţi !
Oameni buni este
o comedie, nu e "Regele Lear".
Hai să nu îngropăm dramaturgul
înainte de vreme.
Scuzaţi-mă !
Îmi pare rău că vă deranjez.
Mă întrebam dacă ştiţi unde
este d-ra McKenna ?
Foarte bine, foarte bine.
Să reluăm.
De la început.
De la început, Madeline.
Pot să vă vorbesc, vă rog,
d-ră McKenna ? Pot să...
Pot să vorbesc cu...
D-ra McKenna, eu...
Nu, nu.
Elise. Pot să...
Băiete.....
D-ră McKenna...
Bună ziua, d-ră McKenna ?
- Eu sunt...
- Confuz, dragule ?
Ce s-a întâmplat ?
N-ai mai văzut o actriţă în desuuri ?
O căutam pe d-ra McKenna.
- Probabil că se plimbă pe
malul lacului, dragule.
- Mulţumesc.
- Fii atent, fiule.
- Scuzaţi-mă.
Tu eşti ?
Tu eşti ?
Da.
- Te simţi bine ?
- Da, da. Foarte bine.
- Îmi pare rău dacă te-am speriat.
- O, nu.
- Eu cred că da.
- Te duc la cină acum.
Pot să vorbesc
cu tine, te rog ?
Ceva probleme ?
Cine era acest tânăr ?
Habar n-am.
- S-a prezentat ?
- N-a avut timp.
- Făceai conversaţie, McKenna.
- Nu.
Ei, nu chiar.
Nu, nu trebuie să te
uiţi înapoi. Ne urmăreşte.
Mergi mai departe.
Te ajung din urmă.
- Eşti oaspete aici, domnule ?
- Tu eşti Robinson.
Eşti oaspete în acest hotel ?
Da, sunt.
Atunci o să te rog să n-o mai
superi pe d-ra McKenna în viitor.
Dacă nu, o să pun să te dea afară.
Ce i-ai spus ?
Ce le spun tuturor celor de teapa lui.
Rochia ta din actul 2.
Nu prea îmi place, să ştii.
Va trebui refăcută.
O să discut cu Maria mai târziu.
Bună dimineaţa. Rezervare
pentru 4 persoane, Woods.
Woods... da. Domnule pentru ce oră
a fost făcută rezervarea ?
Domnule, vă pot ajuta cu ceva ?
Iau cina cu d-ra McKenna.
Mulţumesc.
- Bună seara.
- Ce faceţi, domnule ?
Ţi-am spus eu că trebuia să
plecăm la "Poughpeepskie".
- Poughkeepsie.
- "Poughpeepskie".
Şi ţi-am spus că nu vreau
să mai discut despre asta.
Nu e vorba deloc de replici...
Dacă aceşti actori ar vrea...
Nu e blegul ăla care credea că poate
juca Hamlet în stagiunea trecută?
- Dragul meu, ne întâlnim iar !
- Da, bună.
Admir oamenii care n-au nici o
prejudecată privind moda.
- Poftim ?
- Costumul tău !
N-am mai văzut
aşa un costum de vreo 10 ani.
- 10 ani ?
- Da.
Tot o mai cauţi pe d-ra McKenna ?
- Da. De fapt...
- Acolo !
- Mulţumesc.
- A bientot !
Ce crezi că faci ?
Dansez cu tine.
Dar nici măcar nu ne cunoaştem.
- Eu ştiu totul despre tine.
- Da, sunt sigură.
Ce vrei să spui ?
- Dacă vrei să mă scuzi...
- Nu, nu n-ai înţeles.
- Cred că da.
- Nu, nu, te rog, nu pleca.
N-ai idee de cât de departe am venit
ca să fiu cu tine.
Nu trebuie să te temi de mine.
Acest om este un intrus.
Vrei să fii amabil să-l pofteşti afară ?
Dacă doriţi, domnule.
Un moment.
Merg şi eu cu el.
McKenna...
Eşti sigură că asta vrei ?
Nu-ţi face griji, William.
Mă întorc imediat.
Mulţumesc mult...
Mi-a fost aşa de ruşine...
- Numele, te rog ?
- Richard Collier.
- Unde locuieşti ?
- Chicago.
- Ocupaţia ?
- Scriitor.
Scriitor...
Da, dar nu sunt aici din cauza asta.
- Şi spui că ştii totul despre mine.
- Păi, da...
Dar e absurd. Nu poţi şti
totul despre mine.
Nu ne-am mai întâlnit.
Îmi eşti complet necunoscut.
Dar acolo...
de ce ai spus,
"Tu eşti" ?
Nu trebuie să-ţi răspund la asta.
Ştiu că nu trebuie.
Aş vrea să poţi totuşi.
Ce e cu el ?
Doar are grijă de mine,
*** a avut întotdeauna.
De ce ?
Par periculos ?
Aşteaptă, aşteaptă.
Când pot să te mai văd ?
Nu ştiu.
Păstrează linia, Marie.
Păstrează supleţea liniei.
Şi să fie gata pentru
mâine dimineaţă.
O să mă străduiesc.
Zâmbeşti, McKenna ?
Se pare.
Frumos tânăr.
Dacă ar avea şi maniere...
- O să fiu cu ochii pe el.
- Sunt sigură.
El este acela, William ?
El este ?
Numai tu poţi să fi sigură.
Acum...
piesa de mâine seară.
Ţine minte.
Stai în faţa lor.
Păstrează misterul.
Întotdeauna misterul.
- "Exces controlat".
- "Exces controlat".
Somn uşor, McKenna.
Bine.
Cine este ?
Richard Collier.
Bună dimineaţa.
Ai dormit bine ?
- Minunat.
- Îmi pare rău.
Nici eu.
Eu am aţipit pe-o canapea pe terasă,
aşa că...
Nu ai nici măcar o cameră ?
Da, o să mă cazez la ora 9:18.
Camera 416.
Vreau să zic,
nu vrei să luăm micul dejun ?
La 6 dimineaţa ?
A, bine. Mai târziu ?
Nu iau micul dejun
în zilele când am spectacol.
Nu. Sigur că nu.
- Prânzul ?
- D-le Collier !
Nu, nu, nu. Nu dl. Collier !
- Nu e acesta numele tău ?
- Ba da, acesta-i numele, dar...
- Şşşt!
- Ce e?
Marie. Doarme în camera alăturată.
- Marie ?
- Camerista.
Îmi pare rău.
Da... bineînţeles că numele meu
este Collier,
dar speram să-mi spui
pe numele mic, Richard.
- De ce ar trebui ?
- Nu ştiu.
Sper doar să vrei.
Când pot să te mai văd azi ?
Repet toată ziua.
- Toată ziua ? E o nebunie ! Nu poţi...
- Şşşt! Să n-o trezeşti.
Vrei să te plimbi cu mine ?
Măcar atât poţi să faci ?
Nu pot.
Tânără doamnă, dacă n-o să te plimbi
cu mine, o să înnebunesc !
Garantat nebun
şi o să fac lucruri nebuneşti.
Plimbă-te cu mine. Te rog.
Spune: "Richard" - adică eu -
"Mulţumesc."
"Mi-ar face plăcere să merg cu tine,
să te cunosc,
să nu-mi fie teamă de tine şi
să rezolvăm totul."
Spune: "Da".
Da.
La ora 1.
În faţa hotelului.
E nebună după mine.
Te pot convinge să mănânci cu mine ?
De unde eşti, Collier ?
Din Chicago. Şi dumneavoastră ?
Mi-a fost dat să înţeleg
că eşti scriitor.
Aţi înţeles bine.
Nici o îndoială că visezi
s-o vezi pe d-ra McKenna...
într-una dintre "piesele" tale.
Am folosit pluralul.
Sper că ai scris mai multe !?
Şi le-am şi produs.
- Da ?
- Mm-hmm.
Sunt la curent cu ultimele apariţii
pe scena americană
în ultimii 10 ani.
- Poate am văzut vreuna ?
- Nu, mă îndoiesc.
Şi eu la fel de mult
că o s-o vezi pe McKenna
jucând în vreuna dintre piesele tale.
De asta credeţi că sunt aici, nu ?
De ce eşti aici ?
E vorba de bani ?
Nu cred că sunteţi convins nici de asta.
Există legi, Collier.
Te previn.
Nu voi ezita să fac apel la ele.
O, da ? Cu ce acuzaţie ?
- Am terminat discuţia, domnule.
- Nu.
Ba da. Poţi fi sigur de asta.
- Bună ziua, domnule.
- Bună ziua.
Scuzaţi-mă.
Arthur !
Iertaţi-mă din nou, domnule.
- Îmi pare rău, domnule.
- Nu-i nimic.
Aş dori o cameră, vă rog.
Nu aveţi una ?
Am sosit azi noapte şi
am stat la un prieten.
Aveţi o cameră, domnule ?
Oh... da, da.
Mulţumesc.
Cu un pat, 3 dolari pe zi.
Separat utilizarea băii.
Vreţi să semnaţi în registru, domnule ?
Scuzaţi-mă.
Îmi pare rău, sigur asta e camera ?
Camera ?
Nu înţeleg.
O, îmi pare rău, d-le Biehl.
Această cameră e rezervată.
Am uitat să pun o notiţă în dreptul ei.
Îmi pare rău.
Bine.
- Trebuie să semnez ?
- Vreţi, vă rog ?
Scuzaţi-mă.
Lăsaţi-mă să termin asta
pentru dumneavoastră.
Grand Hotel.
9:18.
Mulţumesc, domnule.
- Bingo !
- Mă scuzaţi ?
Oh... Nimic.
În ce cameră aveţi bagajele ?
Nici o problemă.
Le iau singur mai târziu.
Mulţumesc mult.
Ne mai vedem, Arthur.
- 'neaţa.
- 'neaţa.
Uimitor.
- Bună !
- Bună !
- Arăţi minunat.
- Mulţumesc.
- Mergem ?
- Sigur.
Scuze, am întârziat.
Complicaţii.
- Ce ai păţit la faţă ?
- M-am ras.
Lama cea nouă nu era prea ascuţită.
Nu vreau sa-mi imaginez *** ai arăta
dacă lama era mai ascuţită.
O, nu. Nu pot să cred !
Trebuie să cred.
E ca un buldog.
Vrei să vorbesc cu el ?
N-ai rezolva nimic.
Cred că ştiu ce o să fac.
Hei, aşteaptă-mă!
Domnule Collier,
nu e uşor să fii o actriţă de succes.
De-a lungul anilor, eu
am considerat necesar să mă protejez.
Înţelege,
te rog înţelege...
că sunt acum cu tine,
deşi ne-am cunoscut doar aseară.
De ce ai spus
"Tu eşti ?"
Aşteptam...
Pe mine ?
Pe cineva.
Pe cine ?
Spune-mi.
- Cred că o să râzi.
- De ce ? E amuzant ?
Într-un fel.
William mi-a spus că vei veni.
- Robinson ?
- Da.
Ştia, cumva.
Chiar ştia.
Ştie o groază de lucruri
înainte de a se întâmpla.
Cariera mea...
Mi-a spus că...
într-o zi voi cunoaşte un bărbat care...
îmi va schimba viaţa.
Ţi-a spus că trebuie să te temi
de acel bărbat ?
Da.
Şi...
ce crezi acum ?
Crezi...
crezi asta ?
Nu.
Sigur că nu.
Ce frumos !
Ce cânţi ?
Este din Rapsodia de Rachmaninoff.
L-am văzut cu filarmonica o dată.
Îmi place muzica lui,
dar n-am mai auzit această piesă.
Adevărat ?
O să i te prezint, odată.
Scuze, am ţinut trăsura prea mult.
Mulţumesc.
Vezi faţa băiatului ?
Or să ne spânzure pentru
furt de cai.
Scoate-ţi limba.
- Ce ?
- Scoate-ţi limba !
De ce ?
O, nu.
Cel mai neobişnuit moment
din viaţa mea, d-le Collier.
Cred că o să supravieţuieşti,
d-ră McKenna.
Cât e ceasul ?
4:30.
- Trebuie să ne întoarcem.
- Trebuie ?
- Nu mai poţi rămâne ?
- Nu, trebuie să mă odihnesc un pic.
- Piesa !
- Piesa.
E minunat.
De unde ai ăsta ?
Mi-a fost dăruit.
Bine, mergem ?
Deci...
Când pleacă trupa ?
Diseară.
Unde plecaţi ?
La Denver.
Mulţumesc pentru o
după-amiază foarte plăcută.
Nu mai putem vorbi ?
- Chiar trebuie să mă odihnesc un pic.
- Te rog.
Bine atunci, doar pentru un moment.
Despre ce vroiai să mai vorbim ?
Nu.
O, Doamne.
Ce se întâmplă ?
McKenna ?
McKenna ?
Intră.
Cred că ar fi mai bine să pleci.
Ai aşteptat în tot acest timp
să ne întoarcem ?
- N-avem timp de discuţii...
- Ai aşteptat ?
Da ! Te surprinde ?
Relaţiile noastre sunt
strict de afaceri.
Strict de afaceri ?
M-am angajat să lucrez cu tine
ca actriţă, d-le Robinson.
Nu ca un ştergător de ghete.
Nu încerca să-ţi ştergi pantofii cu mine !
Richard...
O să las un bilet pentru
tine la intrarea în teatru.
"Exces controlat", McKenna ?
La revedere.
- Bună ziua, domnişoară.
- Nu e bună deloc.
Chiar rea.
- Nu mai cobor încă o dată.
- Ce s-a întâmplat, domnişoară ?
Tocmai am luat prânzul...
cu bărbatul cu care tatăl meu e
hotărât să mă căsătorească.
- Bancherul Harwell.
- Bancherul Harwell, da.
Cu tot cu cei 67 de ani,
un metru jumate înălţime
şi o sută de kilograme ale lui !
Are bani, domnişoară.
Şi nu uită să spună asta tuturor.
Mă mir că vrea să se căsătorească.
Are o căsnicie aşa de fericită
cu averea lui...
Poate n-o să fie aşa de rău, domnişoară.
Trebuie să vă placă ceva la el.
Da ! Absenţa lui.
Bărbatul visurilor mele
e ca o nălucă acum !
Şi ce bărbat e acela ?
Cel pe care mi l-am creat în minte.
Genul de om...
la care fiecare femeie visează...
în adâncul inimii ei.
Aproape că-l văd în faţa mea.
Ce i-aş spune?
"Dacă ai fi cu adevărat aici"...
"Iartă-mă".
"N-am mai cunoscut acest sentiment"...
"Am trăit fără el toată viaţa mea".
"E de mirare că nu te-am recunoscut"?
"Tu mi l-ai
adus pentru prima oară".
"E vreo cale să...
să-ţi spun *** s-a schimbat viaţa mea"?
"Vreo cale să-ţi spun ce
farmec mi-ai dăruit"?
"Sunt aşa de multe de spus,
nu găsesc alte cuvinte
în afară de:
te iubesc.
Aşa i-aş spune
dacă ar fi cu adevărat aici.
Pentru numele lui Dumnezeu, ce faci ?
- Nimic.
- Nimic ?
Rescrii prima scenă în întregime ?
- O să aduc acţiunea pe făgaşul ei.
- Elise, poţi să aştepţi un moment ?
Trebuie să facem acea fotografie.
Foarte bine.
Un moment, să mă schimb.
Repede !
Şi puţină prestanţă...
Da, da. Da, foarte
drăguţă ! Foarte drăguţă.
Doar un moment.
Gata.
Să focalizăm pe acea minunată...
Da, da, da !
Acum punem placa fotografică.
Un moment. Acum.
Un zâmbet, te rog.
Nu, nu chiar. Ar trebui să te gândeşti
la ceva vesel şi strălucitor.
Da, asta era.
Asta e. Stai aşa.
- Perfect !
- Absolut perfect.
Şi zic, trebuie să o am !
Nu cât trăiesc eu, n-o s-o ai.
Domnule Collier ?
Eu sunt cel care o iubeşte !
Pentru dvs.
Nici tu !
Îi pot oferi toate plăcerile vieţii
mai degrabă decât o viaţă plăcută.
ŤDomnule, trebuie să-ţi vorbesc imediat.
E o problemă de viaţă şi de moarte.
Te aştept în foişorul din spatele teatrului.
J.W. Robinsonť
Ai idee de câţi ani...
sunt cu Domnişoara McKenna ?
Din martie 1903.
Martie 1903.
E corect.
Avea 16 ani atunci.
Era acolo...
pe scena aceea murdară...
în acea piesă patetică.
Strălucind toată.
Mi-a luat doar câteva secunde
să realizez...
exact ce trebuie să devină.
Doamna Robinson ?
Tu chiar crezi
că am crescut-o,
îngrijit-o, modelat-o
învăţat-o în toţi anii aceştia
să devină doar o soţie ?
Atunci, ce ?
O STEA.
Numai cineva...
cu limitele vârstei tale
poate crede că întreaga mea
pasiune pentru această femeie
nu e decât fizică !
Eşti incapabil să înţelegi
că fiecare moleculă din ea
este menită să o facă
cea mai mare
actriţă a generaţiei sale ?
Vă datorez scuze.
Poftim ?
Vă înţeleg acum.
Aveţi cele mai bune intenţii pentru ea.
- Iar tu...
- Şi eu la fel.
Sigur, va continua să joace,
va continua să crească
şi va deveni tot ce vă
doriţi ca ea să fie.
- Cu tine alături ?
- Da.
Cu mine alături.
Niciodată !
Dumnezeule !
Chiar credeţi că vă aparţine ?
Collier...
Ştiu cine eşti.
De când ai venit aici.
Am ştiut de la început.
Ai venit s-o distrugi.
Dumnezeule, nu sunteţi în toate minţile.
- Gata.
- Gata ?
- O singură ieşire la scenă ?
- Audienţa va fi furioasă !
- Marie, l-ai găsit ?
- Nu, d-ră McKenna.
- Ai încercat în camera lui ?
- Nu era acolo !
- Ce spun cei de la recepţie ?
- Nu l-au văzut nici ei.
- N-a lăsat vreun mesaj ?
- Nu, îmi pare rău.
N-are nici un sens....
Ce putea să i se întâmple ?
Marie !
Marie, ajută-mă să mă schimb, repede.
Aşteaptă, Marie.
Mulţumesc, Marie.
Performanţa ta din actul întâi, eu...
...trebuie să spun...
...a fost ceva excentric.
Unde e ? Ce i-ai făcut ?
Nu i-am făcut nimic McKenna.
Dl. Collier a plecat.
- Asta-i tot.
- Ce vrei să spui ?
A plecat...
din hotel...
şi din viaţa ta.
Nu te cred.
Trebuie să recunosc.
Era mai fermecător decât...
alţii pe care i-am întâlnit în trecut...
tu şi eu.
Puţin mai sincer, totuşi.
Deci e cel de care mi-ai vorbit ?
Nu.
Te-ai înşelat asupra lui, nu-i aşa ?
Tu te-ai înşelat.
Îl iubesc...
şi mă va face foarte fericită.
Înţelegi ?
Îl iubesc.
Ce mai contează acum, a plecat !
Îl voi găsi, William.
Să nu îndrăzneşti să mă opreşti.
Acum, scuză-mă, trebuie
să mă îmbrac.
Sigur.
Pot să-ţi reamintesc
că plecăm într-o oră ?
Mulţumesc.
Elise !
Elise ?
Elise ?
Domnule ?
Sunteţi bine ?
- Trupa... a plecat ?
- Trupa ?
Cei care au jucat piesa aseară.
Unde sunt ? Au plecat ?
Au plecat imediat ce au
împachetat, domnule.
O, haide, Arthur.
O să întârziem.
Richard !
- Eşti bine ?
- Da.
- Credeam că te-am pierdut.
- Niciodată.
Niciodată, niciodată, niciodată !
Te vei căsători cu mine, nu-i aşa ?
- Scuze.
- Nu ?
Sigur.
Râdeam doar de faptul *** m-ai
întrebat, asta-i tot.
- Pentru o clipă...
- Ce ?
Am crezut că ai o soţie şi
copii pe undeva.
O, Elise...
Aş vrea să fiu totul pentru tine.
Eşti !
Eşti !
Spune-mi despre tine, iubitul meu...
- Ei...
- Ce fel de piese scrii ?
Sunt piese şi pentru mine ?
- Aş putea...
- Aş vrea să joc în piesele tale.
Asta dacă o să mai joc vreodată
după seara trecută.
- Vei juca.
- O, Richard !
Piese bune.
- Ce ?
- Scriu piese bune.
Nu te las niciodată să răspunzi ?
- Nu.
- Scuze.
Cât crezi că e ceasul ?
Nu ştiu.
Nu-mi pasă.
Te iubesc.
O, nu te uita... Bine.
- E 5.
- Chiar ?
Nu mi-e somn, ţie?
Nu.
Primul lucru pe care
o să-l fac pentru tine...
L-ai făcut deja.
- Al doilea lucru, atunci.
- Ce ?
Să-ţi cumpăr un costum nou.
Nu înţeleg. Se pare că nimănui
nu-i place costumul meu.
- Poţi să-i condamni ?
- Stai puţin.
Dar, costumul meu e fermecător.
Ăsta ce are ?
Şi ce dacă e vechi de 10 ani ?
- De cel puţin 15.
- 15 ?
Cred că este fabulos.
Ia să vedem...
E un costum grozav
şi e păstrat foarte bine.
Mânecile sunt la fix.
Asta e foarte bine, fiindcă
mâinile mele au peste 2 metri lungime.
Şi are buzunare peste tot.
Pot să scot şi un iepure de aici.
Asta e partea cea mai tare. Ăsta e un
compartiment special pentru monede...
Richard ?
Richard ?
Richard !
Richard ! Richard !
Richard !
Richard !
*** e traficul ?
Condiţiile de circulaţie sunt bune...
Şi chiar la aeroportul Kennedy.
La Jackson a avut loc un accident
chiar în mijlocul autostrăzii.
Traficul dinspre Ohio spre Jackson
este susţinut...
Nu. Nu, nu.
Nu !
Nu !
29 iunie 1912.
Este 29 iunie 1912.
Este... Oh, Dumnezeule, te rog...
29 iunie. M-am întors.
M-am întors. O, Doamne !
29 iunie 1912.
Nu !
Domnule Collier ?
Sigur e acolo ?
Păi, camerista spune că e acolo de 3 zile.
Sunteţi bine, domnule ?
Foloseşte cheia de rezervă.
Domnule Collier ?
O, Doamne !
- Să-l punem în pat.
- Aşa, încet.
- Încet, încet !
- L-am luat.
- Mai bine ridică-i picioarele.
- Aşa.
E bine aici.
Bine.
Uşor.
Centrala ? Cheamă-l pe dl dr. Paul
sus în camera 313 imediat.
Se pare că nu a mâncat de o săptămână.
- Mai bine trimitem după o ambulanţă.
- O chem acum.
Ce păcat. Dacă aş fi ştiut...
Centrala ? Cheamă ambulanţa.
- O să trăiască, nu-i aşa ?
- Nu ştiu.
- Sunt pe drum.
- *** îi este ?
O să avem nevoie de oxigen.
Am jos. Îl aduc acum.
Ţine-i de cald cu pătura.
Aşa un om bun.
Ce păcat !
Mă întreb ce s-a întâmplat.
Nu trebuie să-l lăsăm să moară
până ajung ei aici.
Glady, aici e din nou Arthur,
în camera domnului Collier...
Trebuie să obţinem...
SFÂRŞIT
Traducerea: joesoft@yahoo.com
Corectura: Gaboss