Tip:
Highlight text to annotate it
X
Traducerea şi adaptarea: SHAKTI & LOVENDAL
E-mail: red_roxana84@yahoo.com
E-mail: ovidiu_iacob@yahoo.com
Vii sau nu ?
Casa De Lângă Lac
- Bună ziua, mă scuzaţi..
- Un moment.
- Completează asta şi aşteaptă acolo.
- Nu, eu sunt dr. Forster.
Mi s-a spus să mă prezint aici.
Te vei ocupa de 22 de pacienţi
de pe acest palier.
22 ?
E o dimineaţă liniş***ă. Dacă ai probleme,
sună-mă pe pager,
dar să nu-ţi faci un obicei.
Studenţii te vor ajuta cu hârtiile.
Ce caută aici ?
Am cerut un RMN... imediat.
- Transportul durează 4 ore.
- În 4 ore poate muri.
Nu mai contează.
Dr. Forrester, RMN la dreapta, apoi
de două ori la stânga, liftul până la 2,
vezi indicatoarele şi apoi te
întorci aici înapoi.
Dr. Kly... !
- Mă duceţi undeva ?
- Eu aşa sper, domnule.
- *** vă simţiţi astăzi ?
- Voi supravieţui ?
Da. Bineînţeles.
Alex ! Am făcut faimoasa mea plăcintă
de spanac.
Nu pot !
E foarte frig. Să nu cumva să te
îmbolnăveşti, OK ?
Eu nu mă îmbolnăvesc niciodată.
Deci... Am auzit că ai cumpărat o casă şi
se pare că sunt ultima care află.
- Credeam că ţi-am spus.
- Aşteaptă.
Unde ?
În afara oraşului, în zona lacului.
Pe mal ? Acolo nu sunt case.
Aşteaptă !
E chestia aia pe mulţi piloni şi..
aaa..
- Eşti bine ?
- Da.
Ai înnebunit ?
De ce ai cumpărat casa aia, Alex ?
E din sticlă, n-ai pic de intimitate.
- Mona.
- Ce ?
Ia-ţi nişte cizme.
Durează până te obişnuieşti.
Sunt Madhvi.
Kate Forster.
Bună.
Eşti la etajul greşit.
Unde ţi-ai făcut rezidenţiatul ?
La un spital comunitar din
North Shore.
Dragă noule proprietar,
Bine ai venit în noua ta casă.
Ca fost proprietar, îţi doresc să te
simţi la fel de bine aici,
aşa *** m-am simţit şi eu.
Am anunţat schimbarea adresei şi
la poştă dar ştii ce aiureală poate fi..
aşa că te rog să-mi trimiţi orice
scrisoare care vine pe numele meu...
Ţi-aş fi recunoscătoare.
Noua mea adresă e notată mai jos.
Mulţumesc anticipat.
P.S.
Îmi pare rău pentru urmele de labe
de la intrare, erau acolo când
m-am mutat. La fel şi cutia din mansardă.
Urme de labe ?
Despre ce naiba vorbeşte ?
Bună, fetiţo.
Trebuie să repar lumina.
Şi să cumpăr mâncare pentru câini.
Şi pentru oameni.
Hei.
Hei !
Hei ! Vino aici !
15 de grade Celsius de ziua
Sf. Valentin.
Nu poate fi Chicago.
La televizor au spus că e vorba
de încălzirea globală.
Gheţarii încep să se topească.
Apa acoperă Terra.
Slavă Domnului că nu vom mai trăi
ca s-o vedem şi pe asta.
Crimă şi Pedeapsă.
- Ce-i asta ?
- Nimic. E de-a tatălui tău.
- Dostoievski ?
- Da.
E vorba despre un tip care îi taie
gâtul unei bătrâne cu un topor.
Şi până acum, umblă aiurea plin de
remuşcări.
- Chestia asta e bună.
- Da ?
Da. Foarte bună.
La ce te gândeşti ?
La nimic.
Când a murit tatăl tău, a fost greu.
Încă mai este.
Păstrând cărţile lui, îl simt cumva
lângă mine.
Ştiind că a răsfoit şi el aceleaşi pagini
şi a citit aceleaşi rânduri.
O ambulanţă pe Daily Plaza !
Un om a fost lovit de un autobuz.
Treceţi pe trotuar ! Pe trotuar !
Sunteţi bine, domnule ?
Treceţi pe trotuar !
Treceţi pe trotuar !
Trebuie să săpaţi fundaţia la numărul
17, astăzi.
- Ştiu că eşti mai nou pe aici, băiete.
- Poftim ?
Nu pot termina numărul 17 decât
săptămâna viitoare.
Haide, nu trebuie să mă abureşti
şi ştii asta foarte bine.
Ia-i pe Clemmens şi Rodriguez
de pe acoperişuri.
Jorge poate conduce excavatorul
pe care nu-l folosim.
Şi îi ai şi pe ăia 4 sau 5 care stau
degeaba să se ocupe de numărul 10.
Paulie, Carlos, Frank,
Danny şi pe ăla..
- Rafael.
- Rafael.
- Haide !
- OK.
Hei !
- Bună.
- Bună.
Am auzit de ce s-a întâmplat
în Daily Plaza.
Mi s-a spus că te-ai străduit mult cu
bărbatul acela.
Da... m-am luptat din răsputeri.
Kate, am să-ţi spun ce le spun tuturor
doctorilor tineri,
sperând că mă vor asculta.
Ai o zi liberă ? Du-te cât mai departe
de locul ăsta.
Du-te undeva unde te simţi
împăcată.
Dragă d-ră Forster,
Am primit scrisoarea ta şi mă
tem că s-a creat o neînţelegere.
Din câte ştiu eu, casa de pe lac
e vacantă de mai mulţi ani.
Poate scrisoarea era destinată casei
Sandburg, din josul lacului.
Am spus că nimeni n-a locuit acolo
de câţiva ani,
dar sunt curios de urmele de labe.
Dragă domnule Wyler. Cunosc foarte
bine casa Sandburg şi vă asigur că..
n-am locuit niciodată acolo.
Sunt de modă veche dar nu cred că
o "cabană" ar trebui să aibă 6000 mp2
Deci... Să mai încerc o dată.
Am locuit în casa de pe lac.
Apoi m-am mutat şi acum locuiesc
la 1620 North Racine, în Chicago.
V-aş fi recunoscătoare dacă aţi
redirecţiona corespondenţa
spre noua mea adresă.
Aaa... şi apropo...
suntem în 2006.
Aşa a fost tot anul, întrebaţi
pe cine doriţi.
2006 !
Ce vrea să zică cu 2006 ?
Dumnezeule !
- Bună dimineaţa, domnule Wyler.
- Bună dimineaţa, domnule Wyler.
- Bună dimineaţa !
- Bună dimineaţa !
Domnule Wyler.
Domnule...
Ei bine, este evident că m-am inspirat
pentru metafora...
E vorba de două ore !
- La ce te referi ?
- La sadic, aspru, aspru.
- E un bătrân aspru.
- Cred că dramatizezi cam mult.
Unde te duci ?
Nu pot să cred că mai funcţionează.
Da.
- Arăţi ca naiba.
- Şi eu ţi-am dus dorul.
Nu-l lua în seamă.
- Case pe Riviera.
- Glumeşti !
Nu pot să cred. Mă întorc după
4 ani şi uite cu ce mă aleg.
Ce e ?
Fratele meu crede că e
Frank Lloyd ăla.
Eii haide..
Tata te ţine sechestrat
ca să-i construieşti fabrica.
N-ai construit nici măcar o cabină
telefonică
ori o cuşcă de hamsteri.
Ciudat că spui asta, am o cuşcă
de hamsteri, creaţie proprie.
- Prefabricată, fără fundaţie. Ce spui ?
- Vezi ? Despre asta vorbesc.
Tu eşti un vizionar.
- Şi că veni vorba, mi-am luat o casă.
- Unde ?
- Pe un lac.
- O casă pe lac ? Chiar că devii cineva.
E o dărăpănătură.
E părăsită de ani de zile.
A, deci ai cumpărat o casă abandonată,
bântuită... da, e un motiv bun ca să
vinzi tot, să pleci şi să te alături
unui grup amărât de constructori.
- Fii atent. Am şi un câine.
- Ai un câine ?
A apărut la casă.
Din senin.
- Ce facem aici ?
- Trebuie să expediez o scrisoare.
Aici ar trebui să fie.
1620 North Racine.
Nu-i nimic aici.
Ne întâlnim cu cineva ? Locuieşte
cineva pe aici ?
1620 N. RACINE, APARTAMENTE
DE LUX ÎN CONSTRUCŢIE.
Da... aşa am crezut.
Să sunăm la uşă ?
Stimată domnişoară Forster.
Am fost la 1620 North Racine.
Şi nu există.
E doar un şantier în lucru
Din poze arată bine, dar abia peste
18 luni.
Ce-mi scapă ?
Poate ai scris o adresă greşită...
pentru că şi data ai scris-o greşit.
Dacă vrei să-ţi fac jocul,
dacă eşti într-adevăr în anul 2004,
atunci...
fie *** spui tu.
Îţi aminteşti ziua aia ?
Tu nu erai fericită.
Îţi aminteşti ?
Ştiu.
OK, corespondentul meu misterios,
am înţeles.
Dacă într-adevăr eşti acolo unde
tu crezi că eşti...
vei avea nevoie de asta.
Va cade o ninsoare de primăvară
şi toată lumea se îmbolnăveşte.
Aşa că... multă odihnă şi multe
lichide.
Sfatul medicului.
Da, bine.
Da, vino la tata.
Oare este posibil aşa ceva ?
De ce nu ?
Jackie !
Jack !
Haide, Jack, hai fetiţo !
Jack !
Ştiu că e imposibil, nu e posibil,
dar se întâmplă.
Bine.
Unde sunt ?
Casa de pe lac.
După *** vezi şi eu sunt la casa de pe
lac şi m-am cam săturat de jocul ăsta.
Şi am să plec. Pa !
Mulţumesc ! Paaa !
Poate ar trebui să ne cunoaştem
*** se cuvine.
Sunt medic iar scopul meu este
să vindec bolnavii.
Sau măcar încerc să o fac.
Sunt arhitect, îmi place
să construiesc.
Şi chiar dacă actualul proiect
nu e cel ideal,
îmi permite să fiu aici,
în locul ăsta...
Şi asta mi-e de ajuns.
Dar spune-mi ceva. Dacă tu lucrezi
acum la un spital din Chicago,
unde ai fost înainte...
în timpul meu ?
Acum 2 ani, în timpul tău, făceam
medicină internă în Madison.
Spune-mi despre viitor.
*** e în anul 2006 ?
Mă tem că lumea nu s-a schimbat
prea mult.
Bine, că ne îmbrăcăm cu toţii în
costume metalice
şi conducem maşini zburătoare
şi...
Nimeni nu mai vorbeşte pentru că
ne putem citi gândurile.
Dar adevărul e, omule din trecut, că
nu s-au schimbat prea multe în 2006.
Şi vorbind de trecut, m-am gândit la
urmele de labe.
*** e posibil ?
Ei bine...
Cred că avem acelaşi câine.
Aa, da ?
*** e al tău ?
Conform veterinarului, al meu are
8 ani, în timpul meu.
6 în timpul tău.
E slabă, are nişte ochi trişti.
Sforăie şi doarme ca un om.
Nu ştiu de ce, dar îi spun Jack.
Salut, Jack !
Bună.
Ce faci ?
Ar fi trebuit să dormi.
- Se va căsători cu el ?
- Tu ce crezi ?
Nu ştiu.
E cam bătrân.
Nu-i chiar aşa bătrân.
Ultimul iubit al mamei era chel.
Era de treabă.
Dar mama nu s-a căsătorit cu el.
A presimţit ceva rău. Asta spune ea.
Poate asta ar trebui să facă şi doamna
aia. Să se aştepte la ceva rău.
Poate.
Dar dacă nu-i atentă, îşi va petrece
toată viaţa aşteptând.
Îmi pare rău că n-am mai ajuns pe
la cutia poştală în ultima vreme.
A fost o săptămână lungă cu multe
ture de noapte.
Îmi pare bine să aud de tine.
Credeam că m-ai părăsit.
Trebuie să ştii că eşti unica mea
legătură cu viitorul.
*** de nu vorbim despre lucrurile
care ne plac ?
Mm... ia să vedem.
Să-i citesc clasicii lui Jack.
- Cine e preferatul ei ?
- Dostoievski.
Preferatul meu e acest oraş. Ziua,
când lumina e atât de clară...
încât pot atinge fiecare detaliu,
fiecare cărămidă şi fereastră din
clădirile pe care le iubesc.
Haide, plimbă-te cu mine.
Sâmbăta asta. Am să-ţi arăt.
Eşti nebun.
- De ce te deranjezi atât pentru mine ?
- Nu-i nici un deranj !
Aici e vară.
- OK, e rândul tău. Lucruri preferate.
- De unde să încep ? OK.
Când miros florile înainte să
le văd.
Când începe să plouă tocmai când
s-a terminat picnicul.
Şi... îmi place *** miros labele
lui Jack.
N-ai uitat cumva să-l pomeneşti
pe soţul tău ?
Oh, desigur că îmi iubesc soţul.
Şi el e doctor. Medic estetician.
- Pentru mici animale de fermă.
- Bun. Şi eu sunt căsătorit.
Am 8 copiii şi nici unul nu seamănă
cu mine. Asta mă îngrijorează Kate.
Şi pe mine m-ar îngrijora.
- Sunt singur.
- Şi eu la fel.
Uau... uau... numărul 27 !
E o bijuterie. Tata îmi spunea că ea
e bunica tuturor caselor din oraş.
Mă lua la plimbare aşa *** te iau
şi eu acum.
- Alex.
- Kate ?
Aş fi vrut să ne plimbăm împreună.
Kate, sunt aici cu tine. Mulţumesc
pentru frumoasa sâmbătă împreună. Alex.
Împreună.
Ce crezi ?
- Pare un băiat drăguţ
- Pare un băiat drăguţ. Altceva ?
- Are o caligrafie minunată !
- Mamă.
Uită-te la datele de pe scrisori.
Datele !
Ah, vrei să zici de chestia cu timpul.
E doar un detaliu.
Doar un detaliu ?
În legătură cu acea zi...
nu era un moment bun, eram foarte
grăbit.
Desigur.
- Ai nişte piese frumoase aici.
- Da..
Muzica e bună.
Muzica ajută.
După *** a spus Nietzsche,
viaţa fără muzică nu ar avea sens.
Cred că ţi-am mai spus-o.
Toarnă-ţi un pahar.
Ai învăţat să apreciezi un vin bun
până acum ?
Normal.
Va trebui să-ţi ierţi tatăl pentru
curiozitate dar...
Unde naiba ai fost în toţi
aceşti ani ?
Am crezut că vremea imaturităţii
a trecut.
- Scuze. Ce-ai spus ?
- Poftim ?
Poţi să urci dacă vrei.
- La ce lucrezi ?
- Ah, doar îmi... aminteam una alta.
Nu-i o treabă uşoară, crede-mă.
Nici prea interesant, în cazul meu.
Tatăl tău îşi scrie memoriile.
- Apărem şi noi în ele ?
- Tu ce crezi ? Aţi vrea asta ?
Dar tu ?
Desigur. Faceţi parte din viaţa
tatălui vostru.
De ce vorbeşti cu mine la persoana
a treia ?
Pentru că scriu despre mine, cred.
De ce ? Nu-ţi convine ?
M-am gândit că..
ţi-ar plăcea astea.
- Ce-s astea ? Ceva la care ai lucrat ?
- Nu, sunt ale tale.
Din casa pe care tocmai am cumpărat-o.
De pe lac.
A da, am auzit.
Au zis că un amărât de constructor
de apartamente a pus mâna pe ea.
Ei haide, fă-i pe plac lui taică-tu !
Nu ştii de glumă ? Pentru Dumnezeu !
Haide !
Spune-mi !
Pe unde ai fost ?
Chiar vreau să ştiu.
Încercam să uit de tine.
Sau să te iert.
Ai reuşit ?
Nu.
Anunţă-mă dacă ai nevoie de
ajutor la amintiri.
O da, am s-o fac !
- Gata ?
- Gata.
Menţineţi tensiunea.
Are puls. Încet.
Tare lungi zilele astea.
Am lucrat 30 de ore fără oprire.
De câte ori am un moment de respiro,
realizez cât de mult m-am izolat.
Crede-mă că devii puţin disperat.
Asta ? OK.
Uite.
O mutare bună. Bravo !
Bravo.
Nu că m-aş plânge, îmi place
ceea ce fac.
Şi plimbarea noastră prin Chicago
m-a făcut să-i văd frumuseţea.
Dar inima mea tânjeşte după
casa de pe lac.
Şi după copacii de acolo.
Mi-e tare dor de copacii aceia.
Nu-ţi face griji, Kate.
Vom fi împreună în timp, chiar
dacă suntem despărţiţi...
voi găsi o cale de a fi aproape
de tine,
şi de-a avea grijă de tine.
Nu, nu, nu !
Katherina !
Ia asta.
Ar trebui să mănânci mai mult.
Eşti prea slabă. Mai ţii minte ***
mâncai când erai mititică ?
Da, da îmi amintesc.
Acum spune-mi dacă v-aţi scris sau nu.
- Dacă i-am scris tatălui tău ?
- Nu, lui Clark Gable. Da ! Tatei.
Eu...
- Ce este mamă ?
- Înainte de tatăl tău...
Da...
A fost...
băiatul ăsta.
- L-ai iubit ?
- Da.
Şi de ce nu te-ai căsătorit cu el ?
Ca să îmi poţi pune întrebarea
asta într-o zi.
Arată mai mică.
Când a construit-o ?
Tu nu erai născut,
iar eu aveam 8 ani.
Hosewitz sau Frank Lloyd Wright.
Ştii că tata a jucat cărţi cu amândoi.
- Mi te alături ?
- OK.
Nu ştiu să înot.
Ar fi trebuit să fie o scară
până la mal.
O verandă acoperită.
Aici eşti ca într-o cutie.
O cutie de sticlă prin care vezi tot
ce te-nconjoară.
Şi nici nu poţi atinge ceva.. nu ai
nici o legătură cu ce te înconjoară.
Nu ştiu... a plantat arţarul acela
care creşte în mijlocul casei.
Pentru conţinut.
Pentru conţinut şi control.
Casa asta e destinată proprietăţii
şi nu legăturilor.
Adică, e frumoasă. Te atrage.
Dar... e incompletă.
Vorbeşte despre dânsul.
Tata a ştiut să construiescă o casă,
nu un cămin.
Dar ştii ceva ? Cred că vrea ca noi
să facem ceea ce el n-a putut.
Dar afirmând asta, ar însemna
să spunem că...
a lăsat-o neterminată.
Că putea face mai mult.
Şi asta îl chinuie.
Îţi aminteşti să fi fost aici
cu mama ?
Îmi amintesc că s-a străduit mult
ca lucrurile să meargă bine aici.
Cu noi...
Cu el...
Dar ce spui de firma
"Visionary Vanguard" ?
Ce să fie cu ea ?
Haide ! Nu poţi spune că eşti fericit
construind căsuţe pentru turişti.
- Nimeni n-o să te admire pentru asta.
- Să mă admire ?
Da ! "Visionary Vanguard" !
- Ăsta era idealul tău.
- Nu pot. Dar poţi păstra numele.
- Nu, haide. Trebuie să fim amândoi.
- Henry, îmi pare rău, nu pot.
- Eu...
- Ce ?
- Am alte planuri.
- Ai o iubită ?
Mm... nu... nu...
- Ce-a fost asta ? Ai ezitat.
- Nu, n-am ezitat.
Hai omule, n-am timp de aşa ceva.
Ce treabă are timpul cu aşa ceva ?
Vei spune că sunt nebun.
Dragă, domnule Wyler.
Eşti dispus să joci un joc
cu mine ?
Acum doi ani, în aceiaşi zi
luam trenul 145 spre Madison
în staţia Riverside şi am uitat
ceva acolo.
Era un cadou pentru tatăl meu.
Dacă îl găseşti, poţi să-l pui
te rog în cutia poştală ?
Ar însemna mult.
A ta, Kate.
Ultima strigare pentru trenul 145
către Madison !
Toată lumea în vagoane !
Te voi suna.
PERSUASIUNE... de Jane Austen
Kate, am găsit-o.
E la mine.
Într-o zi ţi-o voi da, crede-mă.
Ştiu cât de importantă
e pentru tine.
Poate că nu-ţi aminteşti,
dar ne-am văzut.
Cel puţin eu te-am văzut.
Nu mi-ai spus niciodată cât de
frumoasă eşti.
Poate ai văzut pe altcineva.
În anul acela am avut o coafură
oribilă.
Păr lung, şaten, ochi blânzi şi
plini de mirare.
Bine.
M-ai văzut.
Dar eu tot nu ştiu *** arăţi.
Bine. De ce nu ne întâlnim în
viitor să-mi spui ce crezi ?
OK, de ce nu mă suni pe 10 iulie
2006, la...
21:05 ?
Alo ?
- Kate ?
- Da.
Sunt Morgan.
- Morgan.
- Da, sunt aici la Chicago.
Am venit pentru o întâlnire care
s-a anulat şi m-am gândit să te sun.
- Nu.
- Nici eu, tocmai mi-am dat seama...
că mor de foame.
Putem mânca ceva aici.
- Bine.
- Da ?
- Arată destul de bine, nu ?
- Nu, Morgan, ăsta e...
Ai încredere în mine.
Un moment, vă rog.
- Am dori o masă pentru doi.
- Numele dumneavoastră ?
- A... nu avem rezervare.
- Îmi pare rău domnule, dar...
- Suntem ocupaţi până în octombrie.
- Octombrie ?
O să vă sun eu.
- A mers bine.
- Nu-i mare lucru.
Ei haide, termino. E cel mai bun local
din oraş şi nimeni nu mănâncă aici.
- Nu-i vorba de asta.
- Dar atunci ?
Nu m-am comportat *** trebuie.
- Nu cred că merită.
- Ai spus că nu-i mare lucru.
Am spus că bem o cafea, iar o cafea
poate duce la o cină iar o cină la...
La ce ?
Recunosc că uneori mă cam las
dus de val...
Te cam laşi ? Morgan, te laşi dus de val
prea mult uneori..
Ne întâlneam de o săptămână şi deja
planuiseşi tot viitorul nostru.
Eu îmi făceam rezidenţiatul, tu erai
cu afacerile imobiliare,
la sfârşit de săptămână veneam
la tine acasă
şi tu chemai tot oraşul să mă cunoască.
Da şi dacă îmi amintesc bine, te-ai
împrietenit foarte repede cu cineva.
- Cu cine ?
- Ştii cu cine. Cu un tip.
- Care tip ?
- Cel cu care te-am prins sărutându-te !
Nu mă sărutam cu el.
Ce ? Suntem la liceu acum ?
Atunci ce-a fost ?
Un sărut ! A fost doar un sărut cu
un tip oarecare..
Sunt ani de zile... ştii ce ?
Domnilor !
Unitatea 381 de pe proprietatea
Riviera...
este terminată.
Felicitări !
Bună treabă !
- Una e gata...
- Mai sunt 44.
Nu suntem speriaţi de întârziere,
suntem doar... alarmaţi.
Va ieşi bine.
Băieţii îşi cunosc meseria.
Ne-ar mai trebui un excavator
şi apa... la numărul 14.
- Taci !
- Poftim ?
- Mă dezamăgeşti.
- De ce ?
Pentru că tu ar trebui să deţii
controlul aici.
- Credeam că îl deţin.
- Păi n-ai observat astea.
Nu-ţi aminteşti că mi-ai spus
să-mi cumpăr !
Da, da.
Uau ! Nu mă gândeam chiar la aşa
ceva dar..
Îţi plac ?
- Îmi plac.
- Cred că ar trebui să ieşim împreună.
În seara asta.
Dacă nu..
Aşteaptă-mă, Alex !
Jack !
Jack !
- E al tău ?
- Da. Scuze. Mersi.
Vino aici, Jack.
Ce-a fost în capul tău, fetiţo ?
Ce-a fost ?
- Niciodată n-a mai fugit aşa.
- Trebuie supravegheaţi.
- *** îl cheamă ?
- E o căţea. Jack.
Jack. Potrivit nume pentru o căţea.
Ar trebui să iau unul pentru iubita mea.
Îi plac câinii foarte mult.
- Ne-am mai întâlnit cumva ?
- Nu, nu cred.
- Morgan Price.
- Alex Wyler.
- Ai nevoie de ajutor cu asta ?
- Da. Locuieşti aici ?
De câteva luni. Am o casă pe lac.
- Pe lac ? Chiar ?
- Alex !
- Slavă Domnului, ai găsit-o.
- Da. Mona...
- Morgan. Morgan...
- Bună !
- Bună.
- Bună.
- Îmi pare bine de cunoştinţă.
- La fel.
Frumoase ghete.
Ascultaţi ce... Nu cred că voi bea
totul de unul singur.
Voi invita diseară cîţiva prieteni
pentru o petrecere.
Voi doi sunteţi bine veniţi.
Hei, Alex...
Aceasta este cartea mea de vizită.
Şi eu caut un loc care să fie
lângă lac.
OK.
Prietenei mele Kate, nu i-a plăcut
niciodată locul acesta.
I-am promis că voi căuta ceva nou,
atunci când îşi termină casa din Madison.
Aşa că, în cazul în care auzi ceva...
- Desigur. Ea e doctoriţă ?
- Da.
Alex !
- Bucuros de cunoştinţă, Morgan.
- La fel.
Hei Morgan, la ce oră e petrecerea
aceea ?
La ora 8. E ziua lui Kate.
E ziua lui Kate.
Haide, Jack !
- Bună.
- Bună.
- Să vă servesc cu ceva ?
- Cu un pahar cu apă vă rog.
- Mulţumesc.
- Cu plăcere.
În concordanţă cu normele sociale
cele mai acceptate,
o persoană nu ar trebui să bea
singură după ora 10,
numai dacă are o scuză bună.
Care e scuza ta ?
Doamne, nu ai nici o scuză.
Eu am.
Fata mea cea mică a plecat
la colegiu în această dimineaţă.
Marie.
O vezi *** se bălăceşte în scutece
într-o zi
apoi altă dată *** se urcă în maşină
îndreptându-se spre California.
Sper doar că o să se descurce.
Nu cumva... medicina ?
Hei ! Ce mai faci ? Îmi pare bine
să te văd.
Vreau să faci cunoştinţă cu nişte
prieteni de-ai mei.
Alex, Morgan, Suzan, Johnny...
Haideţi să luăm ceva de băut.
Haideţi. Barul e aici.
Barul se află aici. Haideţi.
Hei, aceasta este Marjorie.
De ce n-ai spus că azi e ziua
ta de naştere ?
Am fi pregă*** un tort pentru tine
sau ceva de genul acesta.
Timpul a trecut repede. Nu-mi place
să fac o mare chestie din asta.
Eşti foarte ocupată cu lucrul...
Nu-i nimic rău în asta.
Dar câteodată te întrebi ce altceva
mai ai în viaţă în afară de muncă.
Familie ? Iubit ?
Am avut... Odată...
Îl chema Morgan.
Morgan... Morgan...
Ce nume sexy...
Surpriză !
La mulţi ani, Kate !
- Ea este Kate.
- Cred că am făcut cunoştinţă.
Aceştia sunt Alex şi Mona.
Ei ne vor ajuta să găsim o casă
lângă lac.
Nu-i aşa ?
Ai mâncat din tort ?
Oricum... asta am făcut...
Şi acum sunt fericită şi acesta
a fost lucrul corect de făcut.
Deci... întotdeauna scrii ?
Nu am putut să nu remarc faptul că
de fiecare dată când eşti liberă
de la spital, scrii câte ceva.
Există cineva...
E un fel de relaţie la distanţă.
*** v-aţi întâlnit ?
- Încă nu ne-am întâlnit.
- Ce ?
- Ştii... povestea vieţii mele.
- Cred că glumeşti.
Am ţinut totul la distanţă...
Pe fiecare.
Bărbatul care era chiar lângă mine,
ce vroia să se căsătorească cu mine...
l-am respins, am fugit de el.
Între timp, singurul bărbat pe care
nu l-am întâlnit niciodată...
Lui... doresc să-i ofer inima mea.
- Cred că ţi-a trimis nişte scrisori...
- Da...
Desigur.
Dumnezeule... se află în închisoare,
nu-i aşa ?
Nu.
Eşti una din femeile acelea,
nu-i aşa ?
Nu... Este un tip de lângă lac.
E arhitect.
Dumnezeule.
La mulţi ani.
Mulţumesc.
- Sper să ai parte de un an bun.
- Mulţumesc.
Sunt Alex... tipul cu casa de
pe lac.
Da. Ce mai faci ?
Pot ?
Deci... Ne vei căuta un loc
lângă lac, nu ?
- Să sperăm... Dacă pot.
- Eşti agent imobiliar ?
Nu... Eu doar am o casă pe lac.
E mişto ?
Da, îmi place. O voi închiria
după ce mă voi muta.
Chiar aşa ?
Kate..
Ai...
Ai citit romanul "Persuasiune" ?
Ce ?
- Scris de Jane Austen.
- Ştiu cine l-a scris.
E cartea mea favorită.
De ce... de ce îmi spui de acest roman ?
De ce ai adus aminte de el ?
Un prieten de-al meu mi l-a
oferit recent...
şi mă întrebam despre ce e vorba
în roman.
E minunat.
- Da.
- Da.
Este despre... aşteptare.
Este vorba despre două persoane care
se cunosc, aproape se îndrăgostesc,
dar... pentru că nu e timpul potrivit,
trebuie să se despartă.
Peste câţiva ani, ei se întâlnesc
din nou şi îşi acordă o şansă...
şi nu se ştie dacă n-a trecut
prea mult timp...
Au aşteptat prea mult...
Şi... era prea târziu ca relaţia
lor să meargă.
- Şi de ce ţi-a plăcut ?
- Nu ştiu.
Adică, nu mă înţelege greşit.
Vreau să spun că e frumos...
- Nu... E groaznic.
- E groaznic. E groaznic.
E groaznic.
- Este...
- Da. Este groaznic.
Este o întrebare personală, dar...
Ai trecut... vreodată... prin ceva
similar ?
Eu ? Nu.
Când... aveam 16 ani...
Eram total îndrăgostită după
un tip.
Cânta la chitară... şi...
Am fugit de acasă şi m-am mutat în
San Francisco pentru a trăi cu el.
M-a convins că am o voce minunată.
Visam să devin cântăreaţă.
Îmi place San Francisco.
El a fost prima mea iubire.
Probabil şi singura.
Cred că a fost un tip minunat.
Eu... Nu ştiu...
Poate că a fost, dar n-a durat
prea mult timp pentru a afla.
Adevărul e că... nici măcar nu mai
ţin minte *** arăta.
- Serios ?
- Da...
E păcat.
Tata... tatăl meu a apărut, de fapt...
Da, a venit...
Avea probleme... şi mi-a spus
să mă întorc în Chicago.
Era bolnav... el...
Visul lui era ca eu să devin
doctoriţă.
Şi, în cele de urmă, a devenit
şi visul meu.
Avea dreptate.
Mă simt bine că pot ajuta oameni.
Apoi el a murit.
Kate...
Ce ?
Eu...
Tu... ?
- Eu am...
- Ce ?
Cunoşti acest cântec ?
Da.
Cânţi ?
Nu. Nimeni nu doreşte să mă
audă cântând.
Nu ai vrea să mă auzi cântând.
Eu... Nu am vrut... ştii...
Da...
Dar pot dansa.
Aşa trebuie să fie...
Aşa trebuie să fie pentru
îndrăgostiţi...
Nu ar trebui să fie singuri...
Nu-i aşa de bine când eşti
singur...
Aşa că vino la mine...
Căci acum putem fi ceea ce
ne doream...
Te iubesc... şi-acum îmi
dau seama...
Că aşa trebuie să fie...
Aşa trebuie să fie...
Aşa trebuie să fie pentru
îndrăgostiţi...
Nu ar trebui să fie singuri...
Nu-i aşa de bine când eşti
singur...
Sunt foarte sigur...
Că nu mi s-a mai întâmplat
aşa ceva înainte...
Te-am întâlnit... şi acum
sunt sigur...
Că nu mi s-a mai întâmplat
aşa ceva înainte...
Nu mi s-a mai întâmplat
aşa ceva înainte...
Nu mi s-a mai întâmplat
aşa ceva înainte...
Kate !
Hei... Alex era...
Alex îmi povestea despre... casa
de pe lac.
- Sună minunat.
- Excelent.
Alex... e târziu.
Da... Da...
- Noapte bună.
- Noapte bună.
Tu erai.
De ce n-ai spus nimic ?
Ai fi gândit că eram nebun, beat,
sau ambele.