Tip:
Highlight text to annotate it
X
Timp de peste 100 de ani,
Crimele comise de Jack Spintecătorul
în Whitechappel au uluit lumea.
Veţi vedea o punere în scenă
a acelor evenimente.
Povestea noastră se bazează
pe cercetări prelungite,
inclusiv pe dosarele oficiale,
cu permisiunea Ministerului de Interne,
şi pe interviuri cu criminologi
de frunte şi oficiali ai Scotland Yard.
În zorii zilei de vineri,
31 august 1888,
o prostituată săracă a fost măcelărită
pe o stradă din Londra.
Numele ei era Mary Ann Nichols.
Odată cu moartea ei, a început
o teroare atât de cumplită,
încât lumea îşi mai aminteşte
încă de Jack Spintecătorul.
Un penny! Ziarul "Star"!
Crimă în Whitechappel!
Luaţi-vă ziarul "Star"!
Crimă în Whitechappel!
80.000 de prostituate,
o ruşine pentru naţiune.
- Infracţiunea e un mod de viaţă?
- E adevărat, d-le?
Ăsta e un ziar serios,
nu unul de scandal.
Câte exemplare am vândut
săptămâna trecută şi câte vindem azi?
- E doar o crimă, Bates.
- Dar ar putea deveni o cruciadă.
Femei ca ea
sunt ucise în fiecare lună.
Asta spun. E o junglă. Polonezi,
francezi, evrei, veniţi de peste tot.
Mare minune
că nu sunt crime în fiecare zi.
O singură scânteie
şi tot cartierul East-End sare-n aer.
Şi tu eşti scânteia?
Tocmai am fost la Scotland Yard.
Abberline se va ocupa de caz.
- Da, d-le O'Connor?
- Gura! Cine?
Inspectorul Frank Abberline.
Pentru o prostituată moartă?
Abberline e cel mai bun detectiv al lor.
- Ce se întâmplă?
- East End a scăpat de sub control.
Poliţia se pierde cu firea, nu?
Bună dimineaţa, d-le sergent.
- 'Neaţa, Pete. Unde-i Abberline?
- Jos.
- Bună. Unde e inspectorul Abberline?
- La numărul 5, d-le sergent.
Comisarul-şef Arnold
vrea să te vadă.
- Ştie unde sunt?
- Nu, e singurul care nu ştie.
Citeşte asta.
- Poliţia a pierdut controlul?
- Da...
Adu-mi un brici.
- Ce-a mai spus scârţarul?
- Crede că am nevoie de odihnă.
- Nu ştiam că i se spune şi aşa.
- Ador Whitechappel.
Bine. Într-o zi te vor trimite definitiv
aici: finalul unei cariere strălucite.
- Nu începe acum, George.
- De ce faci, Fred?
Tuturor ne place să bem,
dar dacă pui tu mâna pe o sticlă...
Ai spus ce aveai de spus.
Las-o baltă. Aici e. Bucks Row.
- Pune-l înapoi, şmechere.
- Voiam doar să văd cât e ceasul.
4:30.
Ce faci, fiule?
E clar că nu iau ceaiul cu Regina.
Spăl sângele.
Dânsul e inspectorul Abberline,
de la Scotland Yard. Drepţi!
Mă scuzaţi. Inspectorul Spratling
ne-a ordonat să facem curat.
- Ştii ce era acolo? O dovadă.
- De asta sunteţi aici?
Au adus Scotland Yardul
pentru că poliţia locală nu face faţă?
- Tu cine mai eşti?
- Benjamin Bates de la "Star".
De ce e Scotland Yard
interesat de o crimă locală?
Cititorii mei vor să ştie.
Intră.
Comisarul-şef Arnold...
Închide uşa.
Cine l-a trimis
pe Abberline la Whitechappel?
Eu răspunde de secţia de detectivi.
A fost alegerea mea.
Câte astfel de articole crezi
că mai suportă directorul Warren?
Anul trecut au fost revolte
în piaţa Trafalgar, soldate cu răniţi.
Vina a căzut pe director. "Duminica
sângeroasă". Primul ministru n-a uitat.
- Ce legătură are asta cu Abberline?
- Ştiu că bea mult.
Aţi ales un beţiv pentru treaba asta.
Luaţi loc.
Crimă? E un mod de a spune.
Ucigaşul a secţionat gâtul până la
vertebre, a scos uterul şi rinichii.
Biata femeie nu a fost ucisă,
ci măcelărită.
Doctore Llewellyn, aseară, potrivit
raportului, aţi spus că a fost "operată".
- La ce vă refereaţi, la un avort?
- Nu, nimic de genul ăsta.
- Dar aţi spus, "operată".
- Nu e doar o înjunghiere.
Ca legist în Whitechappel,
am văzut destule, vă asigur.
- Sunt poliţist de 14 ani.
- Carnea a fost smulsă cu forţă.
- Dar...
- Ce anume?
- Tăieturile sunt precise, chirurgicale.
- E un chirurg, ca dvs.?
Chirurgii salvează vieţi,
nu le distrug.
Un membru al profesiei mele n-ar face
asemenea incizii. N-au un scop medical.
Dar cunoaşte bine
anatomia umană.
Ştie unde se află organele,
dar asta nu înseamnă că e doctor.
- Şi un măcelar ştie aceste lucruri.
- Mulţumesc.
Nu vă mai reţin.
A fost o zi lungă.
- Văd că audierea are loc mâine.
- Exact. Noapte bună.
- *** să prezentăm dovezi până mâine?
- Nu putem.
- Adică e ceva plănuit?
- Nu ştiu încă, dar ceva nu-i în regulă.
La prima oră, vreau o listă cu doctorii,
veterinarii, măcelarii şi felcerii,
toţi cei care ştiu să lucreze
cu cuţitul pe o rază de 8 km.
Vreau să ştiu unde au fost
aseară şi de ce.
- Dar cămătarii, peştii, bătăuşii?
- Şi ei.
- Află ce-i cu doctorul nostru.
- Llewellyn? E medic legist.
Citeşte raportul poliţistului de gardă.
Bună seara.
Potrivit raportului, a examinat-o
de două ori pe fată aseară.
- Prima oară a găsit doar gâtul tăiat.
- A fost golită de organe.
Să-l găsim pe cel care a scris raportul,
inspectorul John T. Spratling.
- Oricât de mizer ar fi...
- Nicăieri nu-i ca acasă.
- Ce e?
- Căutăm un poliţist.
- Foarte amuzant.
- Un inspector local, Spratling.
- L-ai găsit. Cine sunteţi?
- Sergent Godley, Scotland Yard.
Un detectiv adevărat de la Scotland Yard
ne spune *** să ne facem treaba.
Sergent Godley? Doamne...
Aici, sergenţii fac ceaiul.
- Şi inspectorii ce fac?
- Abberline.
Am nevoie de un birou curat.
Ăsta e mizerabil.
Sergent Kerby?
George bea ceaiul cu zahăr, eu nu.
Bună, Jack. *** merge colecta?
Scoţi profit
sau n-ar trebui să te întreb.
- Ce cauţi aici, Abberline?
- Anchetez cazul Nichols.
Mary Ann Nichols, prostituată de rând,
ucisă aseară, în Bucks Row,
examinată de dr. Llewellyn,
în prezenţa ta, acum 16 ore.
Îi lipseau jumătate din organe.
Sună cunoscut?
Avea vânătăi în zona de jos a
maxilarului, în partea dreaptă a feţei.
În partea stângă,
la 2 cm sub maxilar,
era o incizie care se termina
în partea dreaptă, aşa.
Această incizie de 20 cm
a fost făcută cu atâta forţă,
încât a ajuns până la vertebre.
De ce-i laşi să continue?
Nu sunt pregătiţi.
Vreau să văd cine e aici.
Acestea nu erau singurele răni
de pe corp, doctore Llewellyn?
Nu. Abdomenul fusese tăiat
de la baza coastelor...
Tânărul reporter
şi-a găsit un prieten.
Bates, de la "Star".
Era la locul crimei.
Ştiu, dar cine e cu el?
Matahala cu pălărie.
- Pare a fi artist.
- Sau anarhist. Nu e de pe aici.
Aceste răni arată că ucigaşul
avea cunoştinţă de medicină?
Nu cred că organele puteau fi scoase
fără cunoştinţe minime de anatomie.
Doctor?
Linişte, vă rog!
Sunt detectivul care anchetează cazul.
Vreau să solicit o amânare.
- Aveţi şi alte dovezi?
- Cazul e proaspăt. N-am dovezi.
- Vreţi amânarea pentru anchetă?
- Exact.
Şi pe mine m-a surprins această grabă.
Linişte!
Audierea e amânată pe termen
nelimitat, la cererea poliţiei,
pentru a permite
strângerea dovezilor.
- Ce înseamnă asta?
- Îşi sapă groapa. Cheamă o birjă.
- Ce-o să faceţi acum?
- Îl găsesc pe şeful lui.
Da, audierea a fost amânată
la cererea lui.
- Cât de rapid este acest Spratling?
- Vreţi să-l înlocuiţi pe Abberline?
Dacă face din moartea unei prostituate
o piesă de teatru, voi scăpa de el.
Pot să spun ceva?
Abberline conduce ancheta.
Dacă-l înlocuiţi acum, oamenii se vor
întreba de ce. Presa ne va distruge.
Asta face şi acum.
Suntem între ciocan şi nicovală.
Vorbesc eu cu el.
- Şi dacă nu vrea să asculte?
- O să mă asculte, garantez.
Whitechappel
1 septembrie 1888.
Care timp? N-avem timp!
Ţi-am dat acest caz pentru că
directorul vrea arestări!
Nu peste o lună sau o săptămână,
ci acum. Ştii de ce?
"Poliţia e descumpănită. Nu au dovezi.
Nu există lege în East End?"
- Nu răspund de ziare!
- Dar răspunzi în faţa mea.
- Vreau cazul închis!
- De ce?
Mary Nichols era o prostituată ieftină
N-a fost ucisă pentru bani.
Vecinii spun că n-avea duşmani
şi doctorii spun că n-a fost violată!
- Cineva a tăiat-o bucăţi pe stradă!
- Atunci, găseşte-l.
Îl vreţi pe ucigaş
sau inventez un vinovat?
Ia loc, Frederick.
- Un whisky bun?
- Nu, mulţumesc, nu beau.
Noi doi suntem la fel.
Am crescut cu greutăţi.
- De cât timp eşti inspector?
- De 14 ani.
Trebuia să fii deja comisar.
E un joc. Trebuie să ai grijă *** joci.
- Tu asta faci?
- Suntem doar pioni.
Tu, eu, prostituatele ieftine,
iar în jurul nostru, regi şi regine.
Cei ca noi nu pot câştiga,
ar trebui să ştii deja asta.
Îngroapă cazul
şi ne vedem înapoi la Scotland Yard.
D-nul Lees aşteaptă. Să-i spun să plece?
- Nu, George. Vin.
D-le Lees, dânsul e d-nul Abberline.
- Ştiţi cine sunt?
- După reputaţie, da.
Viziunile mele
au fost de folos poliţiei.
- Băiatul din râu, îmi amintesc.
- Şi alte cazuri.
Luaţi loc, vă rog.
L-am văzut pe ucigaş. Nu la faţă.
Ba da, la faţă, dar nu clar.
Viziunile mele sunt intuitive,
nu ca o fotografie, înţelegeţi?
L-aţi văzut pe ucigaş
într-o viziune?
Închipuiţi-vă două mori de vânt
care se învârtesc. Fiecare e o faţă.
Împreună, dar separate, ca roţile
unei trăsuri. Două roţi, două feţe.
- Adică sunt doi ucigaşi?
- Nu, un ucigaş cu două feţe.
- Două feţe, dar acelaşi om.
- Mă tem că nu mai înţeleg.
Victima avea o pălărie de paie,
cu o pană verde.
o rochie maro, cu două petice
şi un pantof fără toc. Am dreptate?
Am dreptate, nu-i aşa?
Căutaţi un om cu două feţe.
Doar nu crezi în ghicitori, Fred?
Sigur i-a spus cineva.
- Dar de ce e atât de importantă?
- Mary Nichols?
Întâi, doctorul nu observă că
a fost eviscerată, apoi curăţă sângele,
se ţine cea mai rapidă audiere
şi în seara asta aflu că nu pot câştiga.
Afară!
Ce vrei să spui?
Dacă victima nu e importantă,
atunci ucigaşul trebuie să fie.
- Ştii cine e Lees, nu?
- Vorbeşte cu morţii bătrânelor bogate.
- E un nebun.
- E mai mult decât atât.
E un prieten apropiat şi ghicitorul
Majestăţii Sale, regina Victoria.
Aţi făcut bine că aţi venit
la Ben Bates, d-le Lees.
Publicul ne va fi recunoscător
amândurora.
- Asta aţi văzut în viziunea dvs.?
- Nu chiar, d-ră Prentice.
- Părul e prea lung.
- Dar e pe-aproape, nu?
- Lasă-l să spună.
- Ziarul va fi tipărit în trei ore.
Plec în trei minute, dacă nu mă laşi
în pace. Păr mai scurt, aţi spus?
Da, şi ar trebui să arate
mult mai înspăimântător.
Ştii de cine îmi aminteşte
cu părul mai scurt?
- O să-mi pierd slujba.
- Da Richard. Da, el e.
Richard Mansfield,
actorul american.
Face furori în piesa lui Robert Louis
Stevenson, la teatrul Lyceum.
- Desigur. Aţi văzut piesa, d-le Lees?
- Nu merg niciodată la teatru.
- Mulţimile mă deranjează.
- Cred c-ar trebui să mergeţi.
O să vi se pară interesant.
Sunteţi liber în seara asta?
Ca invitat al ziarului "Star",
desigur.
Bună dimineaţa, George.
- Ştii ceva despre suspecţi?
- Care suspecţi?
Vă aşteaptă la teatrul masonic.
Eu trebuie să vă duc acolo. Sunt opt.
- Îţi baţi joc de mine, fiule?
- Nu, d-le.
Acestea sunt ordinele d-lui Spratling.
Opt suspecţi.
- Sunt gata, d-le.
- Cine naiba sunt?
Lista crimei, a inspectorului Spratling.
Charlie e "manglitor". Apoi e Arthur...
- Poftim?
- "Manglitor" e cel care jefuieşte.
- Ştiu ce înseamnă. Ce e lista crimei?
- Pe ei îi adunăm, când are loc o crimă.
- Aceeaşi oameni?
- În bună parte, da.
Publicul e mulţumit.
Aşa spune inspectorul Spratling.
- Şi apoi?
- Le dăm drumul.
Ei nu se supără. Majoritatea sunt
voluntari, ca să primească supă.
Eu am făcut-o, d-le! Domnul mi-e martor,
l-am omorât cu mâna mea.
Era un soldat roman împuţit,
un spion al blestematului de Cezar
şi merita să moară!
Şi eu la fel, bunule domn.
Te iert!
Doamne Sfinte!
- Ce să fac cu ei, d-le?
- Dă-le supă.
Hai, George, avem de lucru.
- Aliniaţi-vă!
- La o parte!
E dezgustător!
Aliniaţi-vă!
- Jumătate din lume o ştia pe Mary.
- E timpul să verificăm cârciumile.
- Credeam că nu mai bei.
- Nu eu, tu. Trage cu urechea.
- Începe cu Brittania, pe colţul...
- Străzii Dorset, ştiu.
Apoi Ten Bells,
unde se duc toate prostituatele,
Am vorbit cu o grămadă
în ultimele şase ore.
N-o să te spun nevestei.
Mai vorbeşte cu câteva.
Ce crede şeful tău că face?
Asta e anticameră, nu biserică.
Fă-mi un ceai, Kerby.
- Ai auzit, John?
- Fără zahăr.
Te-ai întors în Whitechappel, Mary Jane?
Unde-ai fost de data asta?
Ici-colo. Un domn m-a dus la Paris.
E superb în perioada asta.
- Eşti incredibilă.
- Râsetele, muzica...
O vreme am fost model pentru un artist.
Mi se spunea Marie Jeanette.
- N-a fost niciodată la sud de Tamisa.
- Ba da.
Vreau să ştiu cine a omorât-o pe
Mary Nichols. Trebuie să ştii ceva.
- Avea clienţi fideli?
- Dacă erau orbi. Ai văzut *** arăta?
- De morţi, numai de bine.
- Ţi-ai pus 'fabrica de bani' pe scaun?
Timpul înseamnă bani.
Nu e ieftină, dar era acrobată.
Doamne, păzeşte! Îl ştii pe prietenul
meu, arhiepiscopul de Canterbury?
- Hotărăşte-te. Pe care o vrei?
- Ce obraznic!
- Nu e şeful tău, nu, Mary?
- Nu.
- Noapte bună, Annie.
- Taci şi tu.
O să aibă nevoie de un protector,
la *** merge treaba.
- Care treabă?
- Sper să nu afli.
- Ce să nu afle?
- Nu vorbeam cu tine.
Nu, eu vorbesc cu tine.
Ce să nu afle?
- Duhneşte aici.
- Te-am întrebat ceva. Ce să nu afle?
- Hai afară, să vorbim.
- Ia mâna de pe mine, că-ţi sparg faţa!
Mare greşeală!
Cară-te cât mai ai faţă!
Hai! N-ai curaj?
- Nu-l ajutăm?
- Eşti în afara programului.
Ai dreptul să-ţi termini paharul.
Ce mai aştepţi?
Te omor!
Am spus că-mi pare rău!
Dă-l afară!
Ce privelişte minunată!
- Cine e?
- Nu ştiu, dar îl arestez.
- De cât timp eşti aici?
- M-am uitat pe geam, dar te descurcai.
- Bună, Billy.
- Nu ştiam că e omul dvs., sincer!
- Dar tu eşti omul meu, nu?
- Nu ştiu nimic. V-aş spune, dac-aş şti.
Da, sigur. Dă-i drumul, George.
Îl săltăm mâine, dacă avem nevoie de el.
- Unul din informatorii tăi?
- La fel ca tatăl lui.
Aceeaşi poveste. Am fost în Bucks Row
şi ceva nu-i în regulă.
- Ce anume?
- Nimeni n-a auzit-o ţipând.
- Cel puţin opt familii stau acolo.
- Aşa e în Whitechappel.
Nici usturoi n-au mâncat, nici gura
nu le miroase, şi când e vorba de crimă.
Asta nu e doar crimă, George,
e altceva.
- Vă promit că nu veţi fi dezamăgit.
- De-asta s-au dat toţi la o parte.
- Cine e?
- Nepotul reginei.
Prinţul Albert Victor, duce de Clarence
şi Avondale şi viitorul rege al Angliei.
V-am promis o seară specială, nu?
Richard Mansfield
în "Dr. Jekyll şi d-nul Hyde"
Să rezolvăm ce-a rămas?
Gândeşte-te înainte să răspunzi, Lanyon.
Voi face *** hotărăşti.
Dacă accepţi, vei pătrunde într-o
nouă lume a cunoaşterii şi puterii.
Vei fi uluit!
Vei fi stăpânul Satanei.
Am ajuns prea departe
ca să mă opresc înainte de final!
Prea bine.
Tu, care ai negat virtuţile
medicinei transcendentale,
tu, care ai luat în râs mereu
colegii, superiorii...
Priveşte.
- Nu.
- D-le Lees.
- Dă-i nişte coniac.
- I-am văzut cele două feţe.
Să-l oprească cineva.
Ghicitorul reginei a văzut ucigaşul!
A văzut ucigaşul în vis!
Doctore Llewellyn...
Să vorbim despre sânge.
Femeia a fost eviscerată.
- A pierdut masiv sânge.
- Eufemistic vorbind.
- Cât sânge era pe caldarâm?
- Era întuneric, dar era mult sânge.
Atât de întuneric, încât n-aţi observat
că abdomenul îi fusese tăiat
de sub coaste până sub pelvis
prin partea stângă a stomacului?
La început, nu?
- Câţi litri de apă, d-le doctor?
- Doi-trei. E greu de spus.
Un litru. L-am măsurat eu.
Înşelător, nu-i aşa?
Verşi o ceaşcă de ceai şi crezi că e
o inundaţie, dar e doar atât lichid
Ce vreţi să spuneţi, inspectore?
Nu putem fi siguri c-a fost ucisă
acolo unde a fost găsită.
A sosit vizitatorul.
L-am lăsat în biroul dvs.
Cheamă o birjă pentru dr. Llewellyn.
- Asta e tot, inspectore?
- Pentru moment, da, d-le doctor.
Care e problema
cu piesa de la teatrul Lyceum?
- Adică face asta pe scenă?
- În faţa publicului.
- Incredibil.
- N-am exagerat în articolul de azi.
Dacă mâine îmi dai un desen realist
îl tipăresc, cu articolul d-lui Bates.
- Cât de realist?
- Inspirat din viaţă, d-ră Prentice.
E ficţiune.
Dr. Jekyll şi d-nul Hyde nu există.
Dar actorul există.
Ştiu ce credeţi, dar nu sunt nebun.
Veniţi la teatru şi vedeţi cu ochii dvs.,
vă implor.
Bine, dar nu spuneţi
nimănui, clar?
Vă temeţi să nu fiţi luat în râs.
Eu am suportat asta toată viaţa.
Oamenii încearcă să distrugă
ceea ce nu înţeleg.
Încearcă să vă distrugă pe dvs., nu?
O seară bună, d-le Lees.
Nu, ticăloşilor!
N-o să vă fie atât de uşor.
Pare a fi o revoltă.
Ce-a spus Lees?
Mâine, la prima oră, vreau să găseşti
cel mai bun expert în nebunie.
- De la spitalul Barts?
- De unde trebuie.
Avem nevoie de cel mai bun specialist
din ţară în domeniul nebuniei.
- Crezi că Lees e nebun?
- Sper că nu.
Mi-a oferit o descriere
a criminalului.
Mulţumesc, domnule.
- Ce-ai aflat?
- Sir Williams Withey Gull.
Doctor în medicină, chirurg,
Societatea Regală de Medicină,
membru al Consiliului Medicilor,
preşedinte al Societăţii clinice,
a publicat cărţi
despre boli ale creierului,
articole despre vivisecţie
şi femei oligofrene.
Şi doctor al Majestăţii Sale, Regina.
Inspectorul Abberline
şi sergentul Godley.
Bună ziua.
- Sir William.
- Nu sunt atât de distins.
Sunt dr. Acland. Vine imediat.
Vreţi nişte lapte?
- Da, vă rog.
- Nu, mulţumesc.
Charles Darwin, membru al Societăţii
Regale, la fel ca Sir William.
- Toţi strămoşii noştri erau maimuţe.
- El e. "Originea omului".
- Laptele nu e bun?
- Ba da. Mulţumesc.
Aici eraţi?
Îmi pare rău că v-am lăsat să aştepţi.
- Sunt Wiilliam Gull.
- Eu sunt inspectorul Abberline.
- El e sergentul Godley.
- Luaţi loc.
V-a oferit cineva prânzul,
sau nu aveţi nevoie de mâncare?
- Am mâncat...
- O clipă.
Să nu întârzii deseară, Theo.
Îi primim pe francezii aceia.
Francezii sunt un argument pentru
teoria lui Darwin. O zi bună, domnilor.
Ginerele meu. O minte sclipitoare,
deşi s-a născut în puf.
- Nu-l acuz pentru asta. Dvs.?
- Ar trebui să-l cunosc mai bine.
Bun răspuns.
Şi acum întrebarea dvs.
Ce anume e nebunia?
N-o să epuizăm subiectul
într-o după amiază.
Puteţi fi mai precis?
E posibil să fii pe jumătate dement,
acum normal şi nebun peste o clipă?
Fascinantă întrebare.
Eu cred că e perfect posibil,
dar nu veţi găsi asta în nici un manual.
De ce?
Conceptul unei minţi cu mai multe feţe
e prea radical pentru medicina de azi.
În câţiva ani va fi acceptat,
desigur,
dar până atunci punem aceste fenomene
pe seama demenţei precoce.
Un om ar putea fi sănătos şi nebun,
ca doi oameni diferiţi?
Sigur, dar majoritatea colegilor mei
ar râde batjocoritor de o asemenea idee.
Cunoştinţele rănesc, d-le inspector,
mai ales dacă sunt noi.
Să ne gândim la bietul Darwin.
Avea dreptate, desigur,
dar milioane de oameni educaţi
încă mai cred că rasa umană
a început cu doi amanţi goi,
ce făceau năzbâtii în Grădina Raiului.
Încercaţi să rostiţi numele lui Darwin
în faţa unui preot,
sau numele meu în faţa
a jumătate din Consiliul Medicilor.
Dacă un om ar avea două minţi, ele
ar putea fi opuse, una bună şi una rea?
Un sfânt şi un monstru
într-un singur om?
Da. Nu văd de ce nu.
Prea bine.
Tu, care ai negat virtuţile
medicinei transcendentale,
tu, cel care şi-a luat mereu în râs
colegii, superiorii...
Priveşte.
Nu-mi pasă cine sunt, nu primesc
pe nimeni după reprezentaţie, clar?
- Le-am spus asta.
- Mai spune-le odată!
V-am spus că nu primeşte pe nimeni.
Sunteţi mulţumiţi?
- Pe mine mă va primi.
- Nici dac-aţi fi Prinţul de Wales.
- O să stăm puţin de vorbă.
- Ce faci? Dă-mi drumul!
Cine naiba sunteţi?
Dacă nu plecaţi imediat,
va trebui să chem poliţia.
Eu sunt poliţia, d-le...
Bună seara, Frederick.
Bună, Emma.
Ce frumos. Vă cunoaşteţi.
Şi tu eşti poliţist, nu?
- D-nul Lees e clarvăzător.
- Un poliţist şi un clarvăzător.
- Ar trebui să plec.
- Da? Am comandat cina.
- Iartă-mă, te rog, dar sunt obosită.
- Credeam că vorbim despre schiţe.
Le las aici şi le iau dimineaţă.
Noapte bună, domnilor.
Noapte bună, Emma.
Ajunge.
Despre ce e vorba?
Spuneţi-ne *** vă transformaţi
în monstru, ce vă trece prin minte?
Deci aţi dat buzna aici ca să aflaţi
*** mă transform în Hyde?
- Vreţi adevărul?
- Vă rog.
- Nu ştiu.
- E o anchetă a poliţiei.
- Răspundeţi la întrebare.
- O anchetă a poliţiei?
Răspunde-i!
Ce ciudat! Bine.
Observ şi imit, înţelegi?
Fac asta iar şi iar, până devin
cine vreau să devin. Mulţumit?
Deci, dacă joci un doctor,
mergi şi observi doctorii la muncă?
Bravo.
Şi pe celălalt, d-nul Hyde...
*** creezi o astfel de fiinţă.
Prin talent pur.
Aceştia sunt cei mai răi.
Am fost costumierul lui Irving.
A fost teroare.
- Noapte bună, d-ră Prentice.
- Noapte bună, John.
- *** e Mansfield?
- Nu le trădez niciodată încrederea.
- Buzele-mi sunt pecetluite.
- În legătură cu ce?
Femeile, în primul rând.
Iar locurile în care se duce...
Adică bordeluri,
localuri în care se consumă opiu?
Uneori, da. Altfel *** aş observa
personajele? Asta mi-e meseria.
- Deci l-aţi cunoscut pe Hyde?
- Sunt mai mulţi oameni, nu înţelegi?
Vocea e a unui criminal din New York,
chipul e al unuia din Londra...
- În East End, poate?
- Nu trebuie să răspund.
Ba trebuie. Ai fost vreodată
în Whitechappel, Spitalfields?
Se prea poate.
Nu-mi amintesc detaliile.
Când l-ai văzut ultima oară
pe adevăratul domn Hyde?
- Anul trecut, săptămâna trecută?
- Nu ţin un jurnal.
- Sau vinerea trecută?
- Ce vrei să spui?
O femeie a fost ucisă, şi dacă d-nul Hyde
era în East End, aş vrea să-l cunosc.
- Crezi că sunt implicat în asta?
- În ce?
Vreau să-l cunosc pe cel
care ţi-a dat celălalt chip,
cel care arată ca d-nul Hyde,
şi o să mă duci la el acum!
- De data asta eşti sigur?
- Recunosc uşa.
- Şi acest domn Hyde te va recunoaşte?
- Dacă nu, mă vor recunoaşte fetele.
Femeile mă recunosc adesea.
M-am săturat de remarcile tale.
Dacă sunt suspect, spune, pentru că
sunt prieten cu capete încoronate. El e.
- Ticălosule!
- Ai grijă *** vorbeşti.
- Ţi-am adus un prieten al regilor.
- Eşti Abberline. Credeam că ai murit.
- Mă mir că mă mai ţii minte.
- Nu uit niciodată o voce.
Bună seara. N-am vorbit,
dar am fost aici vinerea trecută.
- Sigur mă ţii minte.
- Cine e?
Nu e ziua ta norocoasă, Mansfield.
Rodman e orb.
Să sperăm c-ai avut dreptate
în privinţa fetelor.
- O fată străină, Anne Anneka.
- E un domn la ea.
- Hai să-l scoatem,
- Foarte amuzant, d-le Abberline.
Nu!
Bună seara, d-le.
Ce seară frumoasă!
Lasă-l să plece, George.
Ştiu cine e,
la fel şi jumătate din Whitehall.
- Eşti Anneka?
- Nu, Annette.
L-ai mai văzut pe omul acesta?
Nu-ţi fie teamă.
Nu.
Eşti sigură?
Nu.
- Dixie!
- Dragul de Dixie.
Am fost aici vinerea trecută, pe la 11.
Ai spus că e ziua ta.
- Cât a stat?
- Toată noaptea.
Uneori dormea Monique,
alteori dormeam eu.
Toată noaptea.
Cred că de-asta îşi amintesc de mine.
- Ţi-am dat un cadou. Îl mai ai?
- Asta?
- Ai spus că e aur, acum e verde.
- Poate d-asta îşi amintesc de tine.
Noapte bună, d-le Mansfield.
Noapte bună.
O seară frumoasă!
Birjar...
Pot să duc undeva?
Mulţumesc.
Cred că Lees s-a dus acasă, cu Dixie.
Azi ai păr, mâine eşti chel ca-n palmă.
Ia tu birja.
Eu trebuie să mă gândesc...
Te gândeşti la o d-ră pe care am văzut-o
la teatru în seara asta, Emma Prentice?
- Noapte bună, George.
- Nu fi fraier. Îţi aduce necazuri.
Stai!
Afară! Coboară din birjă!
- Ce naiba crezi că faci?
- Ni s-a spus să oprim pe toată lumea.
S-a mai comis o crimă
pe strada Hanbury. E şi mai groaznică.
- Kerby a văzut-o şi a dat-o afară!
- Urcă! Pe strada Hanbury!
Când am văzut-o,
am început să urlu şi a venit poliţia.
- *** te cheamă?
- John Richardson.
Kerby, ia-i pe oameni de la gard.
Nu e un spectacol de circ.
L-am găsit pe frânghie, la uscat.
E un şorţ de piele, ud.
Văd. Pune-l înapoi.
Ai trimis după legist?
Da. Cel de la secţia de aici
tocmai a sosit cu inspectorul Spratling.
Kerby, vreau ca totul
să rămână *** e,
poliţiştii să plece din curte
şi oamenii să plece de la gard!
Valea! Toată lumea afară!
Nu dvs., d-le Richardson.
- La ce oră aţi trecut pe aici?
- La 4:30.
- Şi ea nu era aici?
- La 4:30, nu.
- Te duceai la muncă?
- Da.
- Foloseşti cuţitul?
- Sigur, dar...
Nu eu am făcut-o.
Puteţi întreba pe oricine.
Înăuntru sunt doi detectivi
care iau declaraţii. Dă-le-o pe a ta.
N-are rost să urli la Kerby.
Sergentul tău unde e?
Cu siguranţă ne umple de urme
prin curtea asta! Asta, cu siguranţă.
Poliţia, deschide!
Deschide uşa, Mansfield,
sau o sparg!
Deschide uşa!
Mă auzi? Sparg uşa!
Ce vrei?
Ce naiba mai e?
Am stat toată noaptea cu voi.
- Astea sunt hainele?
- Ce e asta?
- Sunt hainele pe care le aveai aseară?
- Da.
Îmbracă-le, acum.
Aveţi grijă la picioare...
- Acelaşi ucigaş, doctore Llewellyn?
- Da, nu-ncape nici o îndoială.
- Aţi văzut astea?
- Da. Cred că sunt ale ei.
N-au căzut pur şi simplu.
Sunt aranjate cu grijă, precis.
Acum e un sălbatic, care spintecă
o femeie ca pe un sac de grâu,
şi în clipa următoare împătureşte
cu grijă o bucată de muselină,
îi aranjează pieptenele şi pastilele.
Ce credeţi despre asta?
Dvs. sunteţi detectivul.
Spuneţi-mi dvs.
Bună dimineaţa, doctore Phillips.
Vă mulţumesc că aţi venit.
Îl ştiţi pe legistul secţiei?
Ne va oferi o a doua părere.
- Bună dimineaţa, Llewellyn.
- O a doua părere despre ce?
Despre mutilări.
Mă scuzaţi.
Înainte să plecaţi, puteţi să-mi spuneţi
unde aţi fost azi noapte?
Mulţumesc pentru pont, d-le Spratling.
"Star" e mereu foarte generos.
- Cine naiba sunt?
- Cel cu pălărie e Mansfield, actorul.
Celălalt e Robert James Lees,
ghicitorul şi prietenul reginei.
Cine a omorât-o
pe Annie Chapman?
*** vă cheamă?
Precis aveţi un nume drăguţ.
O ştiaţi pe Annie?
- Ce naiba se întâmplă?
- Ridicaţi picioarele.
Şi celălalt.
Şi dvs., d-le Lees.
Se spăla când am ajuns. E curat.
Nici o picătură de sânge. Şi el la fel.
- Sunt pantofii de-aseară?
- Da.
Nu dormise nimeni în patul
lui Mansfield. Aşternuturile erau reci.
Aţi fost plecat toată noaptea
sau staţi prost cu circulaţia?
Ce fac cu timpul meu e treaba mea.
Azi mă-ntâlnesc cu ambasadorul american.
Îmi e bun prieten.
Când îi voi spune despre asta...
Va fi încântat că ne-ai acordat ajutorul
pentru care-ţi suntem recunoscători.
- Să nu pleci fără să-mi spui.
- Pentru asta ne-ai adus aici?
- Găseşti tu alt motiv?
- Du-te naibii!
- Care-i povestea dvs., d-le Lees?
- M-am dus direct acasă.
Birjarul o să-şi amintească,
pentru că mi-a fost rău pe drum.
- Am avut o viziune oribilă.
- Şi ce-aţi văzut de data asta?
Un bărbat înalt în curte, sânge, tot,
dar era prea târziu.
Asta-i problema cu lumea spiritelor.
Nu vă anunţă înainte de eveniment.
O zi bună, d-le Lees.
Credeţi că sunt un şarlatan, nu?
O văd în ochii dvs.
Dacă nu vezi şi asta-n ochii mei,
o să-ţi spun cu voce tare.
Dacă l-ai văzut pe ucigaşi, ai grijă
cui spui, s-ar putea să vină după tine.
- Ambasadorul... Ai grijă, Fred.
- Da.
Criminalule!
Uite-l şi pe celălalt!
Spânzuraţi-l şi pe el!
Cineva încinge spiritele.
Spânzuraţii!
Pe aici, domnilor. Vă aşteaptă o birjă
din partea ziarului "Star".
Pune-l pe unul din băieţi
să-l găsească pe birjarul lui Lees
şi află dacă s-a născut un copil
pe aici azi noapte.
De ce?
Dr. Llewellyn a spus c-a asistat
la o naştere, undeva în apropiere
dar nu-şi aminteşte numele mamei.
Încă verificăm doctori şi măcelari de
data trecută. Mai avem nevoie de oameni.
Dormi câteva ore.
Mă ocup eu de Mansfield.
Dacă vrei să vorbeşti cu Emma Prentice,
mă duc eu. De fiecare dată când o vezi...
De ce mă mai obosesc?
Cine e?
- Ai întârziat aproape un an.
- Am fost ocupat.
Am avut o seară interesantă ieri,
cu prietenul tău.
- Adică, v-aţi îmbătat?
- Nu. Acum beau doar după-amiază.
- E vorba doar de afaceri, da?
- Îţi place să ţii uşa deschisă?
E curent aici.
- Ce vrei, Freddie?
- Tot ce ştii despre Mansfield.
Nu e nimic de ştiut. E tânăr, chipeş,
celebru, inteligent, talentat.
- Bogat?
- Isteţ, popular, amuzant.
- Educat?
- Cu relaţii.
Şi chel ca-n palmă.
Se va termina prost.
Mereu e aşa.
- Dar înainte ne distrăm, nu?
- Da? Uitasem.
Şorţ de piele!
Pizer!
Terminaţi!
- Ce naiba crezi că faci?
- Au găsit un şorţ lângă cadavru, nu?
El poartă aşa ceva.
Criminalul! Spânzuraţi-l!
Pizer! Criminalul! Spânzuraţi-l!
Da, sigur. Mă tem c-am vorbit prea mult.
Din cauza şampaniei.
Nu veţi tipări tot, nu?
- Aveţi încredere-n mine.
- Da. La revedere.
Eşti bine, amice?
Vor să mă omoare!
E beat! Lăsaţi-l!
Nu mă lăsaţi!
O să mă omoare!
Ajutaţi-mă! Cineva!
Vă rog! Ajutaţi-mă!
Ţi-am spus deja...
Deci n-avea nici un peşte?
Nu toţi peştii sunt la fel, nu?
Billy, vino aici.
Nu toţi peştii sunt la fel,
sergent.
Tocmai am spus asta, Liz.
E cea mai urâtă privire
pe care o poţi arunca?
Sergentul vrea să ştie
dacă Annie Chapman avea un peşte.
Şi dacă avea, ce?
N-ar fi ajutat-o cu nimic.
Se zvoneşte că un poliţist face asta,
unul de-al vostru.
Nu-l băga în seamă.
Eu iau digestive după ce vorbesc cu el.
O să ţin minte.
Anunţă-mă dacă afli ceva, Cathy.
Sigur, Georgie. Te superi
că-ţi spun aşa? Ai faţă de Georgie.
Digestive... Ce amuzant!
Iei digestive după ce vorbeşti cu el.
Asta-i problema, dacă bei cu noi, Liz:
eşti mereu cu şase ginuri în urmă.
- Vor să mă omoare, sunt sigur.
- Calmaţi-vă, d-le Lees.
Mulţumesc, Derek.
Luaţi loc. Aşa.
Am desenat trăsura cât de bine am putut.
Avea un blazon pe uşă.
- Asta e trăsura care va lovit?
- Da.
- Dar n-aţi văzut faţa vizitiului.
- Ce contează. Trăsura e importantă.
N-o voi uita niciodată. Am mers cu ea
când am fost s-o văd pe regină.
- Pe regină?
- E trăsura regală.
- Sunteţi sigur?
- Da.
Are un blazon pe uşă.
Aparţine grajdurilor regale.
Aţi spus cuiva despre asta?
Nu, am venit direct aici.
Să nu spuneţi.
Cred că înţelegeţi importanţa
a ceea ce aţi spus.
Ai văzut cine era, Fred?
Nepotul reginei.
Era Prinţul Albert Victor,
duce de Clarence, sergent.
D-le Thackeray, sunteţi sigur
că n-au ieşit trăsuri ca aceasta ieri?
Absolut. Trăsura care a plecat
a aşteptat ieri toată ziua.
Celelalte două au fost revopsite.
Le puteţi vedea, dacă doriţi.
Ar putea cineva... Nu ştiu *** să spun.
Să împrumute una câteva ore?
Acestea sunt grajdurile regale,
nu o companie de birje.
Sigur că da.
Îmi pare rău că v-am răpit timpul.
- O zi bună, d-le Thackeray.
- O zi bună, d-le inspector.
Staţi. O să întreb un vizitiu din afară.
Ei ştiu ce-i disponibil.
- Vizitiu din afară? De ce?
- Crede că vrem să luăm o trăsură.
O să-l strâng de gât pe Lees.
Blazon regal pe naiba!
O să întârzii la director.
- Am auzit că vreţi o trăsură.
- Nu.
- Aşa mi-a spus şeful grajdurilor.
- E o greşeală. N-ai înţeles bine.
Stai puţin. Vino aici.
Crezi că-mi poţi găsi una ca asta?
Lucrez pe cont propriu.
Găsesc orice, pe bani, desigur.
- E ziua ta norocoasă. Ne vedem deseară.
- Bine. Succes.
- Vă trebuie şi cai sau doar trăsura?
- Depinde, nu?
Ai făcut bine că mi-ai spus. Dar, din
câte zici, nu crezi povestea lui Lees.
Nu fără dovezi.
Când ai început ancheta acestui caz,
n-am crezut că eşti omul potrivit.
Te-ai ocupat foarte discret
de treaba cu trăsura regală. Exemplar.
Peste 40 de minute, mă întâlnesc
cu Primul Ministru. Vreau să vii şi tu.
- Eu, d-le director?
- Dumneata, inspectore.
Prinţul Albert Victor îmi dă mereu 5
lire după o noapte în oraş, în East End.
- Îl duci şi pe Prinţ?
- Nu personal. Lucrez pe cont propriu.
Asta e trăsura mea, proprietatea mea.
Sunt la palat două zile pe săptămână.
- Şi în rest?
- Medici. Doctori. Duc mulţi chirurgi.
- Sunt pe toate listele.
- Ce liste?
Ale marilor spitale.
Restul le las pe seama ţăranilor.
- Doctorii au nevoie mereu de trăsură.
- Şi eu sunt doctor.
- Serios?
- Sunt chiar bun. Am învăţat.
Vezi multe-n cărţi. Dacă mă năşteam
într-o familie bună, eram deja chirurg.
- Totul depinde de minte.
- Şi tu ai minte-n cap.
Şi mâini de chirurg.
Nemişcate ca pietrele.
Atât e ceasul? Trebuie să plec. Trebuie
să fiu la spital în jumătate de oră.
Întreabă de mine la grajduri. John
Netley. Mi se spune "doctorul Netley".
- Pe tine *** te cheamă?
- George.
O să-ţi caut o trăsură, George.
Dar deţineţi controlul? E un comitet
de justiţiari în Whitechappel, nu?
Ce urmează, mulţimi înarmate pe străzi?
Data trecută aţi trimis şi trupele.
Aceea a fost o răscoală politică.
Acesta e un caz de crimă.
Secretarul de Stat al Ministerului
de Interne ar vrea să spună ceva.
Mulţumesc. Acum un an,
am avut o revoltă în Piaţa Trafalgar.
Au fost oameni răniţi, aici, în inima
celui mai mare imperiu din istorie.
Ziarele i-au spus "Duminica sângeroasă"
şi tu ai fost considerat răspunzător.
Acum avem justiţiari înarmaţi
pe străzile din Whitechappel.
Guvernul nu mai tolerează conflictele
civile, indiferent de motiv,
nici pentru caz de crimă,
iar regina crede la fel.
D-le Abberline, dvs. răspundeţi de caz.
Aveţi tot ce vă trebuie?
- Am nevoie de mai mulţi oameni.
- Se ocupă directorul.
D-le Prim-Ministru,
d-le Secretar de Stat...
Grijile reginei ne privesc pe ea
şi pe noi, pe nimeni altcineva.
Ce e cu zvonurile legate de nepotul ei,
Prinţul Albert Victor?
Se spune că prinţul a fost văzut
într-o casă de proastă condiţie.
Un bordel?
Ce neplăcut...
- Unde?
- În Whitechappel.
Chiar în zona unde au loc
aceste crime.
Ia asta de aici.
E clar. Acelaşi cuţit,
aceleaşi tăieturi, acelaşi ucigaş.
Puteţi face ceva pentru mine la audiere,
doctore Phillips?
Sigur. Ce anume?
Puteţi păstra o caracteristică
a acestei crime absolut secretă?
- Nu spuneţi nimănui ce e.
- Vă pot ajuta, doctore Llewelyn?
Mi-am uitat geanta.
Mă scuzaţi.
- Uluitor comportament.
- Da.
Nu contează ce omiteţi,
cât timp doar noi doi ştim ce e.
- Să păstrez secretă o rană?
- Nu ceva esenţial, dar ceva important.
Apoi îmi spuneţi mie în secret.
Ne scuzaţi, avem mult de lucru.
Vizitiul tău caută trăsuri negre?
Să-şi bage minţile-n cap.
Se crede doctor. Tu ce veşti ai?
Vom primi oameni în plus, transport,
tot ce vrei, trebuie doar să cerem.
- Directorul ţi-a oferit toate astea?
- Nu chiar.
- Atunci *** le-ai obţinut?
- Prin farmec.
Vreau şi o listă cu navele, şlepurile şi
remorcherele ancorate în portul Londrei
la momentul crimelor, numele membrilor
echipajului, inclusiv căpitanul.
Deci doctori, studenţi la medicină,
măcelari, bucătari, bărbieri
şi toţi cei care au cazier,
între Aldgate şi Mile End.
- Dar artişti, d-le?
- Artişti?
Unii taie cai, să vadă *** funcţionează,
ca George Stubbs, care era artist.
Bine, fiule. Şi artiştii.
Pe tabla asta, avem tot ce ştim
despre cel pe care-l căutăm.
Sunt declaraţiile celor 9 martori care
au văzut victimele vorbind cu cineva
cu puţin timp înainte de a fi ucise.
Notaţi-vă. Sunteţi gata?
Până în 1.80 m, haină lungă,
şapcă sau caschetă,
cu un pachet sau o geantă,
păr deschis la culoare, poate cărunt,
30-40 de ani, poate mai în vârstă,
vorbeşte încet, poate e străin.
- Pot fi jumătate din londonezi.
- Ai putea fi tu, Kerby.
Cunoaşte zona, e puternic
şi poate avea cunoştinţe de medicină.
- Pare a fi o moaşă.
- Sper că nu eşti căsătorit cu una.
- Dar peştii?
- Îi verificăm oricum. Alte întrebări?
Mergeţi.
Ştiţi că poliţia îşi pune
jumătate din oameni în haine civile?
Nu mai avem uniforme?
Nu, o să v-o ia înainte.
M-am gândit că vreţi să ştiţi.
- După ce se termină, o să le-o fac eu.
- Ba nu.
- De ce?
- Pentru c-o să le-o fac eu.
- Unde crezi că te duci?
- Unde e Abberline?
Llewellyn a asistat la o naştere
în noaptea aceea, la d-na Kandinski.
N-aveau ceas în casă,
aşa că nu ştim când a plecat.
Lasă-l pe listă.
- Ţi-am spus că nu te duci niciunde?
- Unde se ascunde?
Vreau să vorbim.
Numele meu este George Lusk.
Preşedintele comitetului justiţiarilor.
Mă întrebam când o să-ţi arăţi mutra.
O să-ţi arăt mai mult decât mutra.
Îţi arăt 100 de oameni înarmaţi.
La ce sunt buni?
Nu puteţi face străzile sigure pentru
oamenii muncitori, aşa că te vom ajuta.
Da? Scoateţi ceara din urechi,
pentru că am ceva să-ţi spun.
Am crescut printre aceşti oameni.
Ei contează pentru mine.
Ştiu ce contează pentru tine.
Ţi se citeşte pe faţă. Puterea.
Ascultă-mi sfatul şi du-te acasă!
Revoluţia nu va începe săptămâna asta.
- Ai fost cam dur, nu?
- Cred c-am îmbătrânit.
Audierea e mâine.
Vrei să vezi raportul lui Phillips?
Urăsc politicienii. Găseşte un voluntar
care să stea cu ochii pe gaşca lui Lusk.
De ce?
Dac-aş fi ucigaşul, m-aş băga în gaşcă
şi m-aş căuta noaptea. Tu, nu?
S-a făcut. Şi trăsura fantomă?
Să-l mai urmăresc pe John Netley?
Doctorul vizitiu?
- Nu. Cei ca el sunt nişte rahaţi.
- Ca deratizatorul din Peckham?
- Nu, ăla era un rahat cu ochi.
Minunat.
Relaxează gâtul.
- Ultima oară, ţi-a relaxat creierul.
- Da, mamă.
- Fii mai vesel. Câştigăm.
- Promiţi?
Da, prietene.
Îţi promit solemn.
Linişte vă rog. Am cerut
ca toţi copiii să fie scoşi din sală,
din cauza naturii dovezilor
care vor fi prezentate.
Îi rog pe cei din presă să se gândească
dacă toate detaliile merită publicate.
Spuneţi, doctore Phillips.
Abdomenul femeii fusese tăiat.
Intestinele fuseseră desprinse
din legăturile mezenterice,
scoase cu totul
şi puse pe umărul cadavrului.
După unghiul tăieturilor, cuţitul
a fost ţinut evident în mâna stângă,
nu în cea dreaptă, căci toate tăieturile
au fost făcute în această direcţie.
- Stângaci. Llewellyn n-a observat asta.
- Uite cine a intrat.
Nu-l deranjează să fie văzut.
...şi partea din spate a vezicii
au fost scoase, împreună cu vaginul.
- Aceste organe au fost scoase separat?
- Da.
Cu pricepere medicală?
N-am mai văzut asemenea lucruri din
partea unui membru al profesiei mele.
- Deci a fost un atac nebunesc?
- Nu, dimpotrivă.
Organele au fost scoase intenţionat,
unul câte unul.
Unui bun chirurg i-ar fi luat cel puţin
15 minute să le scoată pe rând.
Mulţumesc, doctore Phillips.
Vă vom asculta şi mâine.
- 15 minute? Nu s-a grăbit.
- Prietenul nostru pleacă.
...în urma sângerării
cauzate de tăierea gâtului.
- Doctore Acland.
- Inspectore, mă bucur să vă văd.
Nu ştiam că vă interesează cazul.
Dvs. aţi produs interesul, venind la
spital. Îl ştiu de mult pe dr. Phillips.
- Mergeţi la operă?
- Din cauza hainelor?
- Nu, la melodrama de la teatrul Lyceum.
- "Jekyll şi Hyde".
Da, am bilete gratuite.
Singura mea şansă de a fi celebru.
Actorul mi-a cerut sfaturi.
Joacă rolul unui doctor.
E fermecător, un american, pe nume
Mansfield, destul de celebru, cred.
- Şi ce sfaturi i-aţi dat?
- I-am arătat *** se scot viscerele.
- Mansfield a văzut o autopsie?
- Da. Se pregătea pentru rol.
De regulă
oamenii leşină la autopsii,
dar el mi-a trimis bilete gratuite,
deci nu l-a prea deranjat.
O zi bună, domnilor.
- Mă întreb dacă Mansfield e stângaci.
- Eu mă întreb dacă Acland e stângaci.
În picioare Pizer! E Jack Pizer,
pantofar. I se spune "Şorţ de piele!
- Ştii de ce eşti aici?
- Da, voiau să mă linşeze,
- Au aruncat cu pietre în geam.
- Unde ţi-e ficatul?
- Nu mi-au dat ficat. E fasole.
- Nu mâncarea. Unde ai ficatul?
- Ăia sunt rinichii. Prinde.
- Dreptaci.
Ăsta e Isenschmid, măcelarul.
Voiau să-l înece.
- Ştii engleză?
- Da, sigur.
- Unde ai ficatul?
- Aici.
Unde e, mai precis?
- Eşti măcelar, nu?
La porc, ştiu precis.
La oameni, poate aici?
Nu, doar în Bavaria. În restul lumii,
acolo ai vezica. Ia cuţitul.
Vise plăcute, d-le Isenschmid.
- Amândoi sunt dreptaci. Dă-le drumul.
- S-a făcut.
- Tu unde ai ficatul?
- Sub coaste, în partea dreaptă.
- Voia să fiu sigur că ştii.
- Du-te să te culci, George.
Mulţumesc. Îmi fac turele la 3
şi iau trăsura la 5:30.
Bine, doctore Acland.
- Îmi cer scuze, credeam că eşti singur.
- Intră, Theo.
- Aveam nevoie de o a doua părere.
- O să încerc. Bună ziua, inspectore.
Ai putea să scoţi un rinichi
sau vezica pe întuneric?
Fără să tai alte organe.
Nu mă dezamăgi. Le-am spus că ginerele
meu o poate face legat la ochi.
Nu. Un centimetru la stânga sau la
dreapta şi tai alte organe.
- Bănuiesc că e vorba de crimă.
- Da.
- Nu putea să aibă o lampă?
- Orice e posibil.
Mă iertaţi. Am nevoie de părerea dvs.
despre hemiplegie. Vă las dosarul?
O să-l laşi oricum,
orice ţi-aş spune eu.
Mă scuzaţi, inspectore.
Lucruri tind să o ia razna în spital.
- Asta e tot?
- Mai e ceva, dacă aveţi o clipă.
Unul din marile paradoxuri ale vieţii e
că doar timp mi-a rămas, la vârsta mea.
Cu ce vă pot ajuta?
- Aţi văzut piesa "Jekyll şi Hyde"?
- Nu, dar am impresia că am văzut-o.
Theo numai despre asta vorbeşte.
Mi se pare o prostie totală.
Dar aţi spus că cineva
poate fi doi oameni diferiţi.
Nu bând o poţiune, ci schimbându-se
din interior, din proprie voinţă.
Adică intenţionat?
Când eram copil, o rană
infectată putea duce la moarte.
Azi, pot să mă tai intenţionat
la deget,
Să-l las să se infecteze şi apoi să-l
vindec repede, băgându-l în antiseptic.
Acum câţiva ani,
lumea ar fi râs de o asemenea idee.
Prin experimente s-a găsit adevărul.
Aşa se va întâmpla şi cu mintea.
Ar putea exista un "Jekyll şi Hyde",
care se poate transforma în monstru?
Da. Nu văd de ce nu. Dar ar avea
puterea să revină la dr. Jekyll?
E o întrebare la fel de fascinantă,
nu credeţi?
Bună seara, d-le.
- Nu dormeam, d-le.
- Sigur că nu. Du-te acasă.
Vă pot ajuta cu ceva, d-le?
Noapte bună, Derek.
Cine eşti, ticălosule?
Dragă şefule, tot aud
că poliţia m-a prins.
Gluma aceea cu şorţul de piele
m-a dat pe spate.
Urăsc prostituatele şi nu mă voi opri
de la a le sfârteca până nu sunt prins.
- La următoarea ispravă...
- L-am găsit.
- Unde naiba ai fost?
- La justiţiari. Bună, d-le Paulsen.
La următoarea ispravă, îi voi tăia
de tot urechile, ca să mă distrez.
Tu n-ai face la fel?
Al dvs. sincer, Jack Spintecătorul.
P.S. Nu vă supăraţi că vă dau numele
de scenă. Acum se zice că sunt doctor.
- E visul oricărui ziarist.
- Vrem doar să vă facem pe plac.
O cumpăr. Discutăm preţul mai încolo.
D-nul Bates vine cu dvs. în Whitechappel.
Eu scriu articolul de fond. Vreau
o ediţie specială la vânzare într-o oră.
A sosit dimineaţă
la Agenţia Centrală de Ştiri.
D-nul Paulsen a adus-o direct la "Star".
Avem exclusivitate.
- Eu primesc trei pe zi.
- Cu cerneală roşie? Urâtă treabă.
- Toţi de la agenţie au fost şocaţi?
- Da.
Oamenii fac astfel de glume. Li se pare
amuzant. Mie, nu. La revedere.
Nu ne puteţi spune câtea cuvinte,
pentru cititori? Asta aşteaptă.
Ba o să-ţi dau o duzină de scrisori,
mai plictisitoare decât asta.
Mai bine scrie ce vrei.
- Citeşte asta, George.
- Nu încă una.
"Fratele meu a făcut-o! "Evreii
sunt de vină", "Sunt un vultur uriaş"
Citeşte ultimul rând.
La următoarea ispravă îi voi tăia de tot
urechile şi le voi trimite poliţiei,
să mă distrez. Şi ce?
- Ştii ce n-a spus Phillips la audiere?
- Secretul pe care l-a păstrat?
A tăiat urechile.
Nu de tot, doar le-a ciuntit.
Eu ştiam asta, Phillips ştia,
la fel şi ucigaşul.
De ce spune glumeţul ăsta
"Data viitoare, o să i le tai de tot"?
- Nu dovedeşte că ucigaşul a scris-o.
- Nu. Doar dacă mai e unul.
- Altul?
- Vreau toate declaraţiile.
O s-o găsim şi dacă ne ia toată noaptea.
Nu sta degeaba, du-te şi adu-le.
Jack Spintecătorul!
Scrisoare de la criminal!
Luaţi-vă ziarul!
Mă bucur să te văd, Charles. Ia loc.
Asta e tot pentru seara asta. Mulţumesc.
Primul Ministru vrea să ştie dacă ai
auzit zvonul care circulă prin cluburi.
- Ce zvon?
- Despre nepotul reginei, Prinţul Albert.
Cu tot respectul pentru Primul Ministru,
se vorbeşte urât despre prinţ de mult.
În legătură cu Whitechappel? Ultimele
bârfe îl leagă de un bordel de acolo.
Se spune că se duce acolo pe ascuns
şi e un vizitator frecvent.
- E adevărat?
- Nu e nevoie.
Dacă e vorba de viitorul rege
al Angliei, adevărul nu contează.
Zvonul va rămâne în amintire. Daunele
pentru monarhie sunt incalculabile.
- Regina ştie?
- Nu pot să spun.
Dacă ziarele află, toţi anarhiştii şi
anti-monarhiştii vor cere o revoluţie.
A început deja. Justiţiarul
George Lusk are 100 de adepţi.
Şi câţi crezi că vor fi, dacă numele
prinţului apare în asemenea articole?
- Ce-mi cereţi să fac?
- Găsiţi-l pe ucigaş, oricine ar fi.
Ne ocupăm noi de restul.
- Ce căutăm?
- Perechi. Ţi-am mai spus.
Sunt 171 de declaraţii individuale.
Nu există două care să se potrivească.
Doi măcelari în aceeaşi cârciumă,
doi marinari pe aceeaşi navă.
Trebuie să existe o legătură.
Nu te opri.
Pentru Dumnezeu, Liz, ia asta.
Ai nevoie de protecţie, eu ţi-o ofer.
E simplu.
Cât o să mă coste,
trei nopţi de lucru pe săptămână?
Să n-ai încredere în el.
Tatăl lui a fost spânzurat.
- Vezi-ţi de treaba ta. Poftim.
- Frumos din partea ta.
- Încă un rând?
- Da.
Încă un rând.
- Cine a scris-o?
- Partenerul lui.
Trebuie să fi avut unul, altfel ***
putea să lucreze 15 minute în curte?
- De asta căutăm perechi?
- Exact.
I-am recuperat, Mary.
- Mai degrabă i-a ciupit.
- Nu, le-a pus toc. Sunt ai mei.
Am fost la puşcărie. Poliţiştii au spus
că sunt beată. Le-am dat şi numele tău.
- Ce prieteni buni ai.
- Tu nu eşti prietenul nimănui.
Dar sunt protectorul tău, nu?
De ce martorii nu se pun de acord
asupra străinului pe care l-au văzut?
Ba e blond, ba e cărunt.
Ba e de înălţime medie, ba e înalt.
Ba are şapcă, ba are caschetă.
Nu ştiu pe cine descriu.
- Pentru că sunt doi.
- Trebuie să fie doi.
Undeva, în maldărul ăsta
trebuie să fie o pereche. Nu te opri.
Noapte bună, d-le.
Noapte bună, Rodman.
- Dacă nu te vrea, las-o în pace!
- Nu-ţi mai spun încă odată!
- Du-te şi câştigă-ţi pâinea!
- Vezi *** e, Mary?
- Cară-te, babo!
- O să mă întorc, o să vezi!
*** vrei?
Protecţie sau de una singură?
Sex, răzbunare, jaf.
Nu se potrivesc deloc. Îmi pare rău.
- Ce lipseşte de aici?
- Motivul. Nu există motiv.
Lusk - Bates...
Mansfield - Acland...
Lees... Llewellyn.
- M-am gândit că vrei nişte ceai.
- Mulţumesc.
E mai bun decât al lui Kerby.
Ar trebui să ne ajutăm reciproc.
Ajută-mă tu primul.
Ai băut destul, Cathy.
Se simte de aici.
Fii drăguţ, bagă-ţi capul într-o găleată
şi dă-i un picior.
Ce e?
Doamne!
Găseşte-l pe Spratling, acum!
Strada Berner, şantierul lui Duffield!
Bună. Ce drăguţ eşti.
Bună.
Dormi?
Dacă bate ceasul, o să te transformi
în stană de piatră, ştiai?
Voiam doar un pahar de gin.
N-a fost nimeni pe stradă.
Roagă-te pentru ea.
Am trimis după un preot,
d-le Diemschutz.
Am soţie, două surori... Atâtea femei
ucise! De ce nu faceţi nimic?
Facem, d-le Diemschutz.
I-ai luat declaraţia?
A găsit-o între 1 şi 1:05. Sângele era
cald. O omorâse de câteva clipe.
O femeie e măcelărită
şi voi discutaţi despre oră!
De ce nu face nimic poliţia?
- A făcut-o?
- Ce să facă?
Data următoare, o să tai urechile
doamnei şi o să le trimit poliţiei.
- Nu le-a tăiat.
- Deci scrisoarea e un fals.
- Ca toate celelalte.
- Uite ceva ce nu e fals.
- *** a aflat?
- Veştile circulă! Luaţi cadavrul!
A omorât încă una!
În Mitre Square!
Am trimis după şef.
Asta e cumplită!
Mai încet,
vrei să stârneşti o răzmeriţă?
Deci n-ai nevoie de noi.
Aşa ai spus.
N-are nevoie de noi!
Plecaţi de aici, sau te închid
pentru incitare la răzmeriţă!
Eşti terminat, Abberline!
Ne ocupăm noi de acum!
Luaţi cadavrul.
Vino, George!
Poliţia nu face nimic!
Vă zic eu de ce, prieteni!
Nu vrea să fie linişte pe străzi!
- O declaraţie?
- Ţine-ţi gura!
O să public asta.
Nevestele voastre nu contează.
Fiicele voastre, la fel. Voi, la fel!
Să ne organizăm!
Veniţi cu noi!
- Aici e Mitre Square?
- Sunteţi d-nul Abberline?
- Unde e cadavrul?
- L-au luat.
Acum 10 minute.
L-au dus la morgă.
Am spălat sângele *** am putut,
dar n-am perie.
- Ai spălat sângele?
- Aşa mi s-a spus.
Şeful a fost aici. Vă aşteaptă
în strada Goulston. Credeam că ştiţi.
E o bucată de şorţ.
A fost tăiată cu un cuţit.
Înmuiată în sânge.
De ce a lăsat-o aici?
Să arate că inscripţia
nu e un fals?
Apropie lampa.
Evreii nu sunt învinovăţiţi degeaba.
Deci trebuie învinovăţiţi
pentru ceva, nu, şefule?
- Uite *** a scris "evrei". "Juwes".
- De asta v-am chemat.
Şterge tot.
- M-aţi chemat?
- Da.
Am găsit o bucată din
şorţul moartei.
- Care?
- A doua, Din Mitre Square.
- Scuzaţi-mă. Ce faci?
- Aşa mi s-a spus.
Eu am dat ordin.
E o mizerie antisemită.
Evreii nu sunt învinovăţiţi degeaba.
Zona asta e plină de imigranţi. Mulţi
sunt evrei şi lumea îi antipatizează.
Dacă se zvoneşte că ucigaşul e evreu,
vor fi linşaţi. S-a mai întâmplat.
- Dacă e evreu, de ce-a scris asta?
- Exact ca să credem că e evreu.
N-ai pic de creier?
George, notează inscripţia.
Şi atenţie la ortografie.
"Juves". Ar putea fi important.
- În ce fel?
- Spuneţi-mi dvs., d-le comandant.
Îţi spun. Nu ştie să scrie
şi asta e tot.
- Şterge!
- Stai.
- Ce e asta?
- O scrisoare către Agenţia de Presă.
E acelaşi scris?
- Nu, e complet diferit.
- Atunci, şterge. Să n-o văd în ziare.
Ne vedem la secţie.
143 de agenţi deghizaţi.
Alte câteva sute, în uniforme,
şi, după câteva săptămâni,
n-am făcut nici un progres.
Am luat sute de declaraţii,
am dublat numărul oamenilor pe străzi
şi toţi informatorii
sunt la post.
Dar trebuie să facem ceva!
Secretariatul de stat e bombardat
cu scrisori de la ceva numit
Comitetul de Pază.
George Lusk. Un bandit.
Bandit sau nu,
se oferă să ne ajute.
Se oferă să ne facă necazuri.
Nici Secretariatul, nici eu
nu putem accepta asta.
Stârneşte numai scandal. Şi se
foloseşte de crime în interesul lui.
- E anarhist?
- Îşi spune socialist.
Dar dacă vreţi o răzmeriţă.
Lusk e omul ideal.
Iar dacă îi acceptaţi "ajutorul",
eu îmi dau demisia. Vorbesc serios.
Toate crimele au avut loc
la câteva străzi distanţă.
Toate victimele erau prostituate.
Nimeni n-a văzut şi n-a auzit nimic.
De fiecare dată.
- Cineva de-acolo, am spus-o.
- Dar femeile sunt spintecate.
Înseamnă că ucigaşul
era plin de sânge.
Înseamnă că trebuie să se ascundă.
Unde merge?
- E clar că l-a ascuns cineva.
- De ce? Poate că locuieşte singur.
- De ce merg cu el prostituatele?
- O întrebare foarte bună.
Poate e cineva pe care-l cunosc
sau în care au încredere.
- Un doctor? Sau un preot?
- Sau cineva dintre autorităţi.
- Unul dintre noi?
- Nu e de râs!
Nu. De aceea trebuie să interogăm
pe toată lumea.
Bărbat, femeie, copil!
Cineva trebuie să ştie ceva!
Ştim *** arată. În mare.
Din declaraţiile luate deja.
În următoarele trei zile,
mergeţi din uşă în uşă.
Dacă cineva ştie ceva,
notaţi tot şi-mi aduceţi aici!
Întrebări?
La treabă!
'Neaţa.
În faţa poliţiei, s-a strâns lumea.
Iar aici e articolul.
"George Lusk vorbeşte".
- Campania merge bine, nu?
- Taci şi fă-ţi treaba.
O batistă albă, cu marginea roşie.
O cutie de chibrituri, cu vată în ea.
Două pipe.
O tabacheră roşie,
cinci bucăţi de săpun,
o cutie cu ceai şi zahăr,
o pereche de ochelari sparţi
şi un piepten.
O mănuşă roşie
şi un ghem de lână.
Ce faceţi aici, dr. Llewellyn?
N-a fost ucisă în zona dvs.
Examinez rănile să văd dacă sunt
la fel cu cele ale lui Elizabeth Stride.
- Ea a fost ucisă în zona mea.
- Şi se potrivesc?
Poftim raportul.
Citiţi singur.
Cine e? Credeam
că medicii poliţiei ne ajută.
Mai ai scrisoarea aceea?
Falsul 412? Imediat.
Prostiile acelea?
"O să-i tai urechile, să mă amuz"?
- N-a făcut-o.
- Nu lui Liz Strade.
Asta e Cathy Eddowes.
Priveşte!
A făcut-o!
I-a tăiat urechile!
Ca să se amuze.
- Dar dacă scrisoarea nu e o farsă...
- Tocmai îi priveşti scrisul.
- M-am gândit că vrei nişte ceai.
- Mulţumesc.
E mai bun decât al lui Kerby.
Ar trebui să ne ajutăm reciproc.
Ajută-mă tu primul.
Ai băut destul, Cathy.
Se simte de aici.
Fii drăguţ, bagă-ţi capul într-o găleată
şi dă-i un picior.
Ce e?
Doamne!
Găseşte-l pe Spratling, acum!
Strada Berner, şantierul lui Duffield!
Bună. Ce drăguţ eşti.
Bună.
Dormi?
Dacă bate ceasul, o să te transformi
în stană de piatră, ştiai?
Voiam doar un pahar de gin.
N-a fost nimeni pe stradă.
Roagă-te pentru ea.
Am trimis după un preot,
d-le Diemschutz.
Am soţie, două surori... Atâtea femei
ucise! De ce nu faceţi nimic?
Facem, d-le Diemschutz.
I-ai luat declaraţia?
A găsit-o între 1 şi 1:05. Sângele era
cald. O omorâse de câteva clipe.
O femeie e măcelărită
şi voi discutaţi despre oră!
De ce nu face nimic poliţia?
- A făcut-o?
- Ce să facă?
Data următoare, o să tai urechile
doamnei şi o să le trimit poliţiei.
- Nu le-a tăiat.
- Deci scrisoarea e un fals.
- Ca toate celelalte.
- Uite ceva ce nu e fals.
- *** a aflat?
- Veştile circulă! Luaţi cadavrul!
A omorât încă una!
În Mitre Square!
Am trimis după şef.
Asta e cumplită!
Mai încet,
vrei să stârneşti o răzmeriţă?
Deci n-ai nevoie de noi.
Aşa ai spus.
N-are nevoie de noi!
Plecaţi de aici, sau te închid
pentru incitare la răzmeriţă!
Eşti terminat, Abberline!
Ne ocupăm noi de acum!
Luaţi cadavrul.
Vino, George!
Poliţia nu face nimic!
Vă zic eu de ce, prieteni!
Nu vrea să fie linişte pe străzi!
- O declaraţie?
- Ţine-ţi gura!
O să public asta.
Nevestele voastre nu contează.
Fiicele voastre, la fel. Voi, la fel!
Să ne organizăm!
Veniţi cu noi!
- Aici e Mitre Square?
- Sunteţi d-nul Abberline?
- Unde e cadavrul?
- L-au luat.
Acum 10 minute.
L-au dus la morgă.
Am spălat sângele *** am putut,
dar n-am perie.
- Ai spălat sângele?
- Aşa mi s-a spus.
Şeful a fost aici. Vă aşteaptă
în strada Goulston. Credeam că ştiţi.
E o bucată de şorţ.
A fost tăiată cu un cuţit.
Înmuiată în sânge.
De ce a lăsat-o aici?
Să arate că inscripţia
nu e un fals?
Apropie lampa.
Evreii nu sunt învinovăţiţi degeaba.
Deci trebuie învinovăţiţi
pentru ceva, nu, şefule?
- Uite *** a scris "evrei". "Juwes".
- De asta v-am chemat.
Şterge tot.
- M-aţi chemat?
- Da.
Am găsit o bucată din
şorţul moartei.
- Care?
- A doua, Din Mitre Square.
- Scuzaţi-mă. Ce faci?
- Aşa mi s-a spus.
Eu am dat ordin.
E o mizerie antisemită.
Evreii nu sunt învinovăţiţi degeaba.
Zona asta e plină de imigranţi. Mulţi
sunt evrei şi lumea îi antipatizează.
Dacă se zvoneşte că ucigaşul e evreu,
vor fi linşaţi. S-a mai întâmplat.
- Dacă e evreu, de ce-a scris asta?
- Exact ca să credem că e evreu.
N-ai pic de creier?
George, notează inscripţia.
Şi atenţie la ortografie.
"Juves". Ar putea fi important.
- În ce fel?
- Spuneţi-mi dvs., d-le comandant.
Îţi spun. Nu ştie să scrie
şi asta e tot.
- Şterge!
- Stai.
- Ce e asta?
- O scrisoare către Agenţia de Presă.
E acelaşi scris?
- Nu, e complet diferit.
- Atunci, şterge. Să n-o văd în ziare.
Ne vedem la secţie.
143 de agenţi deghizaţi.
Alte câteva sute, în uniforme,
şi, după câteva săptămâni,
n-am făcut nici un progres.
Am luat sute de declaraţii,
am dublat numărul oamenilor pe străzi
şi toţi informatorii
sunt la post.
Dar trebuie să facem ceva!
Secretariatul de stat e bombardat
cu scrisori de la ceva numit
Comitetul de Pază.
George Lusk. Un bandit.
Bandit sau nu,
se oferă să ne ajute.
Se oferă să ne facă necazuri.
Nici Secretariatul, nici eu
nu putem accepta asta.
Stârneşte numai scandal. Şi se
foloseşte de crime în interesul lui.
- E anarhist?
- Îşi spune socialist.
Dar dacă vreţi o răzmeriţă.
Lusk e omul ideal.
Iar dacă îi acceptaţi "ajutorul",
eu îmi dau demisia. Vorbesc serios.
Toate crimele au avut loc
la câteva străzi distanţă.
Toate victimele erau prostituate.
Nimeni n-a văzut şi n-a auzit nimic.
De fiecare dată.
- Cineva de-acolo, am spus-o.
- Dar femeile sunt spintecate.
Înseamnă că ucigaşul
era plin de sânge.
Înseamnă că trebuie să se ascundă.
Unde merge?
- E clar că l-a ascuns cineva.
- De ce? Poate că locuieşte singur.
- De ce merg cu el prostituatele?
- O întrebare foarte bună.
Poate e cineva pe care-l cunosc
sau în care au încredere.
- Un doctor? Sau un preot?
- Sau cineva dintre autorităţi.
- Unul dintre noi?
- Nu e de râs!
Nu. De aceea trebuie să interogăm
pe toată lumea.
Bărbat, femeie, copil!
Cineva trebuie să ştie ceva!
Ştim *** arată. În mare.
Din declaraţiile luate deja.
În următoarele trei zile,
mergeţi din uşă în uşă.
Dacă cineva ştie ceva,
notaţi tot şi-mi aduceţi aici!
Întrebări?
La treabă!
'Neaţa.
În faţa poliţiei, s-a strâns lumea.
Iar aici e articolul.
"George Lusk vorbeşte".
- Campania merge bine, nu?
- Taci şi fă-ţi treaba.
O batistă albă, cu marginea roşie.
O cutie de chibrituri, cu vată în ea.
Două pipe.
O tabacheră roşie,
cinci bucăţi de săpun,
o cutie cu ceai şi zahăr,
o pereche de ochelari sparţi
şi un piepten.
O mănuşă roşie
şi un ghem de lână.
Ce faceţi aici, dr. Llewellyn?
N-a fost ucisă în zona dvs.
Examinez rănile să văd dacă sunt
la fel cu cele ale lui Elizabeth Stride.
- Ea a fost ucisă în zona mea.
- Şi se potrivesc?
Poftim raportul.
Citiţi singur.
Cine e? Credeam
că medicii poliţiei ne ajută.
Mai ai scrisoarea aceea?
Falsul 412? Imediat.
Prostiile acelea?
"O să-i tai urechile, să mă amuz"?
- N-a făcut-o.
- Nu lui Liz Strade.
Asta e Cathy Eddowes.
Priveşte!
A făcut-o!
I-a tăiat urechile!
Ca să se amuze.
- Dar dacă scrisoarea nu e o farsă...
- Tocmai îi priveşti scrisul.
- Ne-a trimis ceva scris de mâna lui?
- A făcut mai mult de atât.
Tocmai s-a spânzurat.
Cheamă-l pe Bates, imediat!
Două crime în aceeaşi noapte!
Ţara cere dreptate,
şi cel mai bun reporter al meu
a dispărut fără urmă!
Să văd, d-le Paulsen.
Întotdeauna vă ajut cu plăcere.
Evident pentru o mică răsplată.
- A venit dimineaţă?
- E semnată "Jack Spintecătorul".
N-am glumit, şefule
când ţi-am vândut pontul.
Două, de data asta.
Numărul unu...
"A scrâncit".
Numărul unu a scrâncit puţin. N-am
apucat să-i iau urechile pentru poliţie.
E acelaşi scris.
Eşti sigur?
Agenţia Centrală e o agenţie
respectabilă. Ştim ce spunem.
- De unde ştiu că e autentică?
- Nu ştiţi. Asta e treaba poliţiei.
În locul dvs., i-aş da-o lui Abberline.
După ce, întâi, aş tipări-o.
Cu onorariul obişnuit.
Aţi plă*** mult?
Scrisul e acelaşi.
Nu vi se pare autentică?
Le-am spus reporterilor dvs.,
primim multe scrisori ciudate.
Mai ales în cazurile de crimă.
Preferatul meu e cel care se crede
vultur. Ne scrie săptămânal.
- Sper că nu v-am răpit timpul.
- Deloc. De asta suntem aici.
- La revedere.
- Mulţumesc.
Nu pot să cred!
Parc-ar vrea să fie prins.
"Prima a scrâncit puţin.
N-am apucat să-i tai urechile".
Din cauza lui Diemschutz.
Aproape a trecut peste el.
Sau peste ei.
- Crezi că sunt mai mulţi?
- Ia 15 minute să secţionezi cadavrul.
Aşa a spus dr. Phillips
la autopsia lui Nichols.
- Cineva a stat de pază?
- Tu ai face asta singur?
Să spunem că au fost mai mulţi.
De-asta pe zid era alt scris.
"Evreii nu sunt învinovăţiţi degeaba".
De ce au scris asta?
De ce au scris ceva?
Vrea să se joace cu noi.
Unii cred că nu pot fi prinşi.
- Dar nu are mobil.
- Trebuie să aibă.
- Nu există crimă fără mobil.
- Şi care e?
Femeile nu aveau bani,
am exclus răzbunarea, nu le-a violat...
- De data asta, e altceva.
- Le vinde organele?
- La jumătate le lipsea stomacul.
- Ar fi prea riscant.
Criminalul
are un motiv puternic.
Magie neagră?
Vreo societate secretă?
Ceva ce implică
mai mulţi indivizi.
Nu ai senzaţia că cineva ştie ceva
ce noi nu ştim?
L-au chemat pe şef.
au spălat sângele...
Doi oameni, Două chipuri. Lees.
Ghicitorul reginei?
Fii serios, e un trişor.
Ştie să scrie, nu?
Adu-l la mine.
Secretarul de stat,
d-le Prim Ministru.
Intră, Henry. Ia loc.
Whitechappel.
Regina îmi trimite telegrame.
Se teme să nu fie perturbată
ordinea publică.
De când cu Comitetul de Pază,
îi împărtăşesc îngrijorarea.
Parlamentul ar putea
să nu mai voteze guvernul nostru.
Va trebui să-l înlocuieşti
pe cel care se ocupă de caz.
Vreau un chip nou.
Comandantul Warren e încăpăţânat.
N-o să vrea să renunţe la Abberline.
Nu vorbesc de Abberline.
Warren trebuie înlocuit.
Acum, zvonurile despre
prinţul Albert Victor...
- Ce-ai aflat?
- Sunt doar zvonuri.
Vorbim de nepotul reginei! Dacă merge
în case rău famate, trebuie să ştim!
Nu avem dovezi.
Sunt doar speculaţii.
Pe naiba! Toată lumea îl caută
pe ucigaşul din Whitechappel!
Dacă numele prinţului e asociat cu
aşa ceva, e în joc viitorul monarhiei!
Spune-mi adevărul, înainte
ca zvonurile să ajungă la regină.
Unde e Lees?
Pluteşte prin aer.
Întâi, a trebuit să aştept
să termine şedinţa de spiritism.
Apoi, mi-a spus că regina i-a cerut
să-i cheme soţul din morţi.
Apoi am ascultat iar
povestea cu trăsura.
iar pe drum mi-a ilustrat toată
povestea cu "Dr. Jekyll şi d-nul Hyde".
Am surzit deja cu o ureche.
- Unde e?
- Poftim?
Nu el te-a făcut surd.
Cel puţin din câte ştiu.
E alături, face descrierea
trăsurii care l-a doborât.
Adu asta.
Aţi scris, d-le Lees?
Nu e o descriere amănunţită.
Era o trăsură neagră, cu blazon.
Nu ştiu de ce aveaţi nevoie să scriu.
Desenul e mult mai clar.
Sergentul mi-a spus că vreţi
să-mi vorbiţi. Despre ce?
După ce ne-aţi spus că aţi
fost lovit de o trăsură,
am mers la palatul Buckingham,
la grajdurile regale.
Am avut dreptate, nu?
Era o trăsură regală.
- Nu, d-le Lees.
- Dar am mers cu ea...
Când aţi fost la regină, ştim.
Gata, d-le Lees.
Ce joc jucaţi?
- Joc? Nu mint, chiar am văzut.
- Vedeţi multe lucruri!
- Apariţii...
- Şi monştri.
- Haine de femei moarte!
- Şi crime, înainte să se producă!
Şi oameni cu două feţe,
ca dr. Jekyll şi d-nul Hyde!
Sunteţi orbi?
V-am dus la teatru
ca să vedeţi
că un om poate avea două feţe!
Până nu credeţi ce vă spun,
crimele vor continua! La nesfârşit!
E pentru revista "Strand".
Arată bine, nu?
- Care dintre ei?
- Doctor Jekyll, fireşte.
Dacă e monstru pe scenă,
nu înseamnă că e şi în viaţa reală.
- De ce-l vânezi?
- Nu-l vânez. Doar că...
Nu-mi spune că asta ţi-e meseria. Ar
fi putut fi orice. Doctor, profesor...
De ce femeile nu spun niciodată
"explorator", sau ceva palpitant?
- Arăţi jalnic.
- N-am mai băut de şase săptămâni.
Bine, Freddy. Vrei să-i zâmbesc
marelui Mansfield când îi duc desenul
iar apoi să aflu dacă, dincolo
de farmecul lui nu urăşte femeile.
Să-ţi fac un raport,
ca sergenţii tăi?
Nu, repetă-ţi doar de zece ori,
înainte să adormi.
Sigur, poate vrea să afle şi el dacă
mie îmi plac bărbaţii. Te-ai gândit?
Dacă vrea, spune-i c-am învăţat
totul de la tata.
Care era fierar
şi toată viaţa a lovit câte ceva.
Iar vrei să mă aperi? Ultima dată,
aproape ai ajuns la închisoare.
- Cu cel care zicea că-ţi e soţ?
- Nu soţ. Logodnic.
Atunci, l-am pocnit la timp, nu?
Emma... Să nu rămâi
nici o clipă singură cu el.
Vorbesc serios.
Situaţia de azi. Opt săptămâni
de declaraţii şi de întrebări.
Am vorbit cu fiecare măcelar,
doctor, bucătar.
Am interogat aproape toţi
locuitorii din Whitechappel.
Evrei, germani, polonezi, francezi...
Avem poliţişti peste tot
Dar ucigaşul continuă
să fie liber.
Cineva, undeva, ştie ceva.
Aşa că răspândim fluturaşi.
- Dacă a plecat din ţară?
- Restul lumii nu e sarcina mea.
Dar ca să vă simţiţi bine,
Europa şi America sunt cu ochii pe noi.
Şi vor fi încântate
să audă de fluturaşi.
Fiecare secţie o să primească aşa ceva.
Îi răspândim ca pe confetii.
Când o să ai tu vreo idee, anunţă-mă
din timp. Să nu mor din cauza şocului.
La treabă!
Ia-l şi pe Joe, Derek,
şi mergeţi în fiecare local.
Am înţeles.
Dr. Jekyll în persoană!
Sau e d-nul Hyde?
Bună seara, Mansfield.
Te relaxezi după spectacol?
Tot micuţa Anette?
Sau acum mergi să bei?
Nu sunt obligat să răspund
la întrebări impertinente.
Şi îmi stai în cale.
Mulţumesc.
D-nul Hyde, categoric.
Era Richard Mansfield, actorul.
Urmăreşte-l pas cu pas.
Bine, d-le.
Bună seara.
Vă fac cinste cu un pahar?
Sau vreţi o doamnă.
O cheamă Mary Jane.
Proaspăt sosită
din insula de smarald.
- Îmi pare bine, Mary Jane.
- Marie Jeanette. Sunt din Paris.
Serios? Eu sunt din Boston.
Spune-mi Dixie.
Chelner!
- Tu, afară!
- Poliţia.
- Nu înţeleg ceva, Fred.
- Ce anume?
Intră, Terry.
Plouă?
A agăţat târfa, a dus-o la el,
a rămas acolo toată noaptea.
La 8 a chemat o trăsură
şi a trimis-o înapoi în Whitechappel.
- Fata are vreun nume?
- Marry Kelly.
Notează-l în dosarul lui Mansfield.
Pot să mă schimb întâi?
Cred că am făcut pneumonie.
- Ştii *** se spune. Nu rezişti...
- ...nu trebuia să intri în joc!
Mulţumesc.
Ce nu are sens?
Dacă sunt mai mulţi ucigaşi,
ce-i uneşte?
Uită-te la noi. Lucrăm mână-n mână.
Dar dacă unul începe să omoare...
Nimeni nu ştie să bată la uşă?
- V-a trimis un cadou.
- Ce-au mai inventat geniile presei?
- Aşa e d-le Paulsen?
- Întocmai.
- Deci, doctore?
- Un rinichi uman. Ce să vă spun?
- E al uneia dintre victime?
- Nu ştiu.
- E prea degradat?
- Nu e degradat deloc.
Dar aveţi dreptul şi la altă părere.
Încercaţi la dr. Phillips.
- E plecat.
- Serios?
Scuzaţi-mă, mă aşteaptă pacienţii.
Lasă, Abberline. Biletul contează.
Dragă d-le Lusk, îţi trimit jumătate
din rinichiul de la o femeie.
Cealaltă jumătate am prăjit-o
şi am mâncat-o. A fost foarte bună.
Semnat: prinde-mă când poţi.
- O copie excelentă, nu?
- Da.
De ce i-a scris brusc, lui Lusk?
Celelalte bilete erau trimise
la agenţia dvs. de presă, aşa că,
de ce i-a scris acum lui Lusk?
Va trebui să-l găsiţi
şi să-l întrebaţi.
Capul sus, dom' sergent.
Nu cred că a avut un gust aşa rău.
Probabil l-a mâncat cu ceapă.
- Ce faci cu el?
- Îl duc la medicul reginei.
Vechiul nostru prieten.
Sir William Gull.
- Aştept aici.
- De ce?
Ştii *** mă simt când văd aşa ceva.
Gull o să-l taie, o să toarne acid...
- Ştii *** se spune, "Nu rezişti...
- ...nu trebuie să intri în joc".
Bună, George.
Mă mai ţii minte? De la grajdurile
regale? John Netley.
Da, e un rinichi uman,
de la o femeie de circa 45 de ani.
Un caz de alcoolism avansat. Suferea
şi de boala lui Bright. Uită-te şi tu.
E de la Catherine Eddowes?
Asta vreau să ştiu.
Să văd raportul autopsiei.
- Vă simţiţi bine, Sir William?
- Da, sunt doar puţin obosit.
Rinichiul a fost ţinut în alcool.
*** ar face un medic, dr. Acland?
Alcoolul e uşor de procurat.
Nu doar doctorii au aşa ceva.
Da, aş spune
că e rinichiul bietei femei.
Sunteţi sigur?
- Ce lungime are artera renală, Theo?
- Opt centimetri, după *** ştiţi bine.
Cinci centimetri au rămas în trup.
Aceştia sunt ceilalţi trei.
- A fost extirpat de un profesionist?
- Adică de un medic?
De ce insistaţi asupra doctorilor?
Nu trebuie să fii doctor, ca să scoţi
un rinichi! Măcelarii o fac zilnic!
Puneam doar o întrebare.
Din ziua în care mi-aţi pus
întrebări în privinţa nebuniei,
ginerele meu urmăreşte cazul
cu mare atenţie.
Şi toată discuţia din presă despre
doctori i-a afectat orgoliul profesional.
- Prostii!
- Nu, doar paranoia. Nimic îngrijorător.
Îl ţii minte pe John Netley,
de la grajdurile regale?
Da. Nu trebuia să fii cu ochii
după o trăsură neagră?
Am avut treabă.
Îmi povestea despre medicii
pe care îi duce. Nu-i aşa?
Îi duc numai pe cei importanţi.
Sunt vizitiu cu renume.
Chiar acum aştept un medic celebru.
A dus şi membri
ai familiei regale. Nu, John?
Dar nu cu trăsura mea.
Când duci pe cineva de la palat,
primeşti una grozavă.
Spune-i despre prinţ.
Prinţul Albert Vee?
Un flăcău pe cinste.
Aşa îi spunem noi, la grajduri.
"Vee", de la Victor.
- N-ar fi trebuit să vă spun, nu?
- Ce fel de "flăcău"?
Ştiu când trebui să-mi ţin gura.
Pe mine nu mă prindeţi.
Ştiţi ce e asta? Fiere.
Am studiat-o.
Şi eu sunt puţin doctor.
Mi-a venit medicul. Trebuie să plec.
- E dus.
- Ce ţi-a spus Sir William?
E de la Cathy Eddowes.
Canibal în Londra!
Citiţi!
Spintecătorul mănâncă rinichi.
Am stat doar o oră cu el,
dar nu cred că urăşte femeile.
Dar nici nu le preţuieşte prea tare.
Toată viaţa lui nu pare să fie
decât o lungă poveste de dragoste.
Adică orice femeie e bună?
Nu, nimeni nu mai contează.
Nu dacă eşti Richard Mansfield.
Şi care era celălalt lucru?
Ai spus că mai e ceva.
E mult mai interesant.
E vorba de nepotul reginei.
Ce e cu el?
Un anume reporter mi-a spus
că prinţul Albert Victor,
duce de Clarence
a vizitat un bordel.
- De fapt, mai multe.
- Arată-mi un prinţ care n-a făcut-o.
Dar acesta merge deghizat. Iar
locul lui preferat e... Whitechappel.
Prinţul e pe lista ta?
- Cine ţi-a spus, Emma?
- Ben Bates de la "The Star".
- O ştire delicioasă!
- Sper să n-o mai răspândeşti.
- Poate fi periculos.
- Uneori eşti tare plictisitor.
Cred că din cauza slujbei tale. De ce
nu încerci să faci ceva palpitant?
De exemplu, să fii explorator.
Iertaţi-mă, vin mai târziu.
- D-nul sergent Godley, nu?
Îl mai ţii pe maestru
pe drumul drept şi îngust?
- Te conduc, Emma.
- Mai bine, nu.
Lumea ar putea vorbi,
iar asta e periculos.
Apropo, iau cina cu el.
Deseară, la Cafe Royal.
Nu-ţi face griji, suntem opt la masă.
Nici un pericol.
Închide uşa, George.
- Ce e?
- Stai jos şi ascultă.
Să le fi văzut faţa,
când au privit rinichiul!
Nu ştiau unde să se uite,
ce să spună, ce să gândească.
- Erau tulburaţi.
- Aş vrea să am vocabularul tău.
Deci? O să publici
vestea despre prinţ?
Puterea presei e ameninţarea
pe care o reprezintă.
Lasă-i să-şi facă griji.
Bună, Bates. Ne răzvrătim?
- Ce doreşti, sergent?
- Să discutăm.
- Despre ce?
- Despre un zvon pe care-l răspândeşti.
- Ce zvon?
- Despre un anume prinţ. La Whitechappel.
Nu ştiu despre ce vorbeşti.
Dacă tipăreşti un singur cuvânt
fără dovezi, confiscăm ediţia.
Sau, mai bine, te închidem pe tine.
Asta m-ar face foarte fericit.
- Nu mă invitaţi să beau ceva?
- Scuze.
- I-ai spus cuiva?
- Numai sergentului meu.
- Încearcă să stabilească faptele.
- Faptele?
Oamenii nu vor să le distrugem
bârfele prin fapte.
E vorba de prinţul
care ar putea ajunge regele Angliei.
Dacă strănută, are pneumonie.
Dacă se apropie de Whitechappel,
el e Jack Spintecătorul.
Bârfa e mult mai puternică
decât faptele concrete.
Şi dacă zvonurile sunt adevărate?
Dacă prinţul merge prin bordeluri,
se stârneşte un scandal.
Apoi, lumea uită.
Dar dacă e bănuit de crimă, criza
ar putea afecta tot Imperiul Britanic.
Ce să fac?
Şi eu am jurat să respect legea,
fără frică sau părtinire.
Cât timp sunt şeful poliţiei,
voi face asta, oricine ar fi ucigaşul.
- Ne-am înţeles?
- Da, d-le.
Dacă Mary Nichols
ar fi fost Lady Nichols,
prim-ministrul însuşi
ar fi venit să facă anchetă.
Dacă Annie sau Cathy ar fi fost
ducese, trimiteau toată armata.
Dar ele sunt numai femeile noastre.
Aşa că nu contează.
Trăiască Revoluţia!
Trăiască Karl Marx!
Ce guraliv!
Mie mi s-a părut minunat.
Mă duc să vorbesc cu el.
Spune doar prostii!
Cei ca el nu plătesc niciodată.
Du-te naibii!
Vreau să vorbesc cu el.
D-le Lusk...
Discursul dvs. a fost minunat!
Mai ales partea despre libertate.
Şi dacă ţi-aş spune că ai putea
să ajuţi revoluţia... soră?
Am încercat tot, dar tace mâlc.
Invocă libertatea presei.
Dacă zvonul e adevărat,
vom fi vânaţi. Ştii asta, nu?
Nu sunt prost.
Ştiu ce înseamnă familia regală.
Tu ai familie.
Nu eşti obligat să faci asta.
- Vreau să spun...
- Ştiu ce vrei să spui.
- De când lucrăm împreună?
- De patru ani.
Atunci, ar trebui să mă cunoşti.
Nu-mi fac griji decât noaptea.
Te anunţ când e momentul,
Bucks Row, a doua pe dreapta.
Gata, Billy, lasă-ne în pace!
- Nu ştii ce faci, Mary Jane.
- Scapă de peşti şi de gunoaie.
Întoarce-te în canele,
de unde ai venit.
Şi tu de unde ai venit?
- De la "Heton" şi Oxford?
Şi te străduieşti să vorbeşti ca noi?
Ştiu ce urmăreşti, Lusk!
Cunoaşterea e un lucru periculos, nu?
Numărul 1, Mary Nichols.
Picioarele aici, capul acolo.
- Şi foarte puţin sânge.
- De unde ştii?
- Fusese şters până am venit.
- Priveşte ferestrele.
- Ce legătură au?
- O să vezi.
Unde ai fost?
- Ţi-am adus un fotograf.
- Numai unul? Vreau mai mulţi.
Cine sunt doamnele?
Ne-am mai întâlnit.
Pe strada Hanburry.
Aşa e, după moartea lui Chapman!
Şi tu eşti prostituată, nu?
Numărul 2, Annie Chapman.
A fost târâtă aici, ucisă
şi măcelărită încetul cu încetul.
- Crezi asta?
- *** adică?
Priveşte!
- Cine e?
- Poliţia.
Noapte bună!
Vino, George.
Doctorul de la poliţie nu l-a ajutat.
Nu ştiu de ce ai primit tu rinichiul.
Le mai trebuie încă o singur crimă
şi nu vor mai înţelege chiar nimic.
O altă crimă?
Nimic nu e mai sigur, Bates.
Atunci, ne vedem
în faţă la Scotland Yard.
La 9:30. Fix.
Abia începuse s-o spintece
pe Liz Stride, când a venit trăsura.
- Diemschutz, care a găsit-o.
- N-a apucat să-i taie urechile.
- Cât era ceasul?
- Între 1 şi 1:05.
Uită-te la ceas.
Gata? Fugi!
Nu e vorba doar de anarhişti,
ci şi de republicani, irlandezi...
Acum a apărut şi organizaţia asta:
"Femeile din estul Londrei".
- 4000 de semnături.
- Toată lumea are o cauză.
- Am auzit că s-a oprit un spectacol.
- Jekyll şi Hyde.
Ca să nu-l inspire pe criminal.
Tot oraşul a luat-o razna, Tom.
- E foarte periculos.
- Dar n-o să demisionezi, nu?
Nu până nu se rezolvă cazul.
Avem nevoie de tine, nu?
Atenţie! În seara asta,
preluăm puterea pe străzi!
Începem lupta cu duşmanul!
Ne revendicăm libertatea.
La Scotland Yard!
Jos cu Warren!
Nouă minute.
Nu putea să alerge aşa.
Ar fi atras atenţia.
- Un sfert de oră?
- Cel puţin.
Să spunem 1:15.
Deci o ucide pe Cathy Eddowes
şi îi scoate aproape toate organele,
Nu uita, e întuneric.
Apoi, lasă cadavrul acolo.
- Încă 25 de minute.
- Asta înseamnă 40.
A fost omorâtă la 1:45.
Mai rămân 5 minute.
Dacă nu găsea fata?
10 sau chiar 15 minute?
Dacă poliţistul nu descoperea
cadavrul imediat?
- Atunci, nu se poate.
- Doar dacă a ajuns aici mai repede.
- Imposibil.
- Ba nu. Dacă a venit cu trăsura.
- Iar trăsura nu merge singură.
- Asta e!
A venit cu trăsura!
Şi nu e unul singur!
- Ăsta e răspunsul.
- Sunt mai mulţi şi au trăsură.
Asta e, Fred!
Repede!
Vino!
Jos cu Warren!
Repede, la porţi!
"Jos cu Warren"?
- Cu mine au treabă.
- Pleacă pe ieşirea din spate.
- Poate ar trebui să demisionez.
- Nu!
Încă puţin şi preluăm controlul!
Dacă există o societate secretă,
ar putea fi câteva sute.
Nu, sunt doar doi.
Ştii de ce?
Din cauza a ce spun martorii.
Toţi descriu străinul văzut.
Ba e înalt, ba scund,
ba tânăr, ba bătrân...
- Pe cine descriu?
- Doi oameni diferiţi.
De asta există două scrisuri.
Unul ţine frâele,
celălalt spintecă femeile.
Trăsura e în mişcare.
De asta, tăieturile nu au precizie.
Lasă cadavrul
într-un loc retras.
. Şi nu prea e sânge acolo...
- Fiindcă sângele e în trăsură.
Dar riscă! Dacă unul de-ai noştri
opreşte trăsura?
Nu trăsura asta, George.
Nimeni nu opreşte trăsura asta.
- Doi oameni?
- Exact. Credem că sunt doi.
Şi au o trăsură.
Spune-le tuturor fetelor.
- D-nul Spratling ştie?
- Acum, da.
- Le-am spus.
- Să mergem la "Zece clopote".
- Doi oameni, în trăsură?
- Poveşti de la Scotland Yard.
Termină-ţi băutura.
- Acum, ce mai e? Tocmai plecam.
- Priviţi puţin acest desen.
- Trăsura care era să vă omoare.
- Ce e cu ea?
- Aţi spus că e o trăsură regală?
- Aşa arăta.
"Arată ca o trăsură regală"? Dar
aţi spus că aţi mers cu ea, la regină.
- E o trăsură regală sau nu?
- Avea un blazon în lateral.
Poate asta m-a derutat.
Mie îmi place să mi se vorbească
deschis şi nu faceţi asta.
Fii atentă, Mary.
În ziua când merg cu doi
la preţ de unu, mă las.
- Tu eşti nou. *** te cheamă?
- Millie.
E prima ei seară. N-o speria.
Nu are cel mai frumos păr din lume?
- Vino, scumpo.
- Ai grijă de Millie.
- Mai sunt încă trei localuri aici.
- Ştiu, Derek.
Supranaturalul nu e uşor de înţeles.
- V-am spus, văd un om cu două chipuri.
- Eu văd doi oameni.
Nu ştiam că...
Bună seara, d-le...
- Nu-mi amintesc numele dvs.
D-nul Mansfield venise la o şedinţă
de spiritism. Legată de cariera lui.
- *** vă mai merge?
- Aţi auzit de "Jekyll şi Hyde".
Dintr-o dată,
jucam cu sala pe jumătate goală.
Nu pot să mai fiu monstru.
Noroc!
Sunteţi cel mai bun la asta, nu?
Vă transformaţi imediat.
Ce urmăriţi?
Ce urmăriţi dvs., rugându-l
pe dr. Acland să vă arate o autopsie?
- Vă plac cadavrele măcelărite?
- Îmi pregăteam rolul, ca dr. Jekyll.
Nu accept să...
Cântă!
Să-l oprească cineva!
Părul lung şi blond...
Are părul frumos...
Un bărbat în armură.
- Ce se întâmplă?
- Are o viziune. Să plecăm.
Ca un cavaler cu sabie...
Un cavaler în armură...
- Bea asta.
- O taie!
- Sigur te simţi mai bine?
- Sigur.
Vino mâine şi-ţi prezic viitorul.
Nu mă conduce.
Se pare că aţi devenit prieten
cu Richard Mansfield, d-le Lees.
Viziunile mele
sunt întotdeauna corecte.
Căutaţi un bărbat în armură
şi o fată cu părul lung şi blond.
O să moară.
Ce ţi-au făcut, Billy?
- E vina mea. Trebuia să-mi ţin gura.
- Când?
- Am o slujbă pentru tine.
- Nu ies pe stradă, Billy.
- Ne-au spus că doi bărbaţi...
- Nu trebuie să ieşi. Vine la tine.
Millie, am ceva şi pentru tine.
Plăteşte bine.
- Încă unul, d-le Netley?
- Da. Şi mă cheamă dr. Netley.
Un ceai, dom' sergent?
- Ce sunt astea?
- Nimic. Doar declaraţii.
- Unde e Abberline?
- Cred c-a plecat acasă.
Crezi c-a plecat acasă? Comandantul
vrea să-l vadă aici, mâine la 11.
Uită-te pe unde mergi!
Şi încheie-te la guler!
- Dom' sergent!
- Da, Derek.
Era dom' comandant,
de la Scotland Yard!
Ştiu, Derek.
- Şi ce caută în Whitechappel?
- Nu ştiu.
- Ce citiţi?
- Găseşte-ţi ceva de lucru, Derek.
- Vino, Millie!
- Gata, vin.
- N-o forţa, Billy!
- N-o forţez, o ajut!
Vino, trebuie să ajungă.
E prima ei noapte!
Vino, scumpo.
Să nu te urci în trăsură.
Dacă nu-ţi place *** arată, intră
în cârciumă, aici eşti în siguranţă.
O să fie bine.
Ne vedem mâine.
- Credeam că ai plecat acasă.
- Nu aici e casa mea?
Comandantul vrea să te vadă.
Mâine, la 11.
- Am primit astea, în sfârşit.
- De la tribunal?
Tot ce a făcut în ultimele trei luni.
- Lista de la Londra?
- Nu, din Scoţia.
- Poftim?
- Prinţul e în Scoţia de zece săptămâni.
- Eşti sigur?
- Am verificat toate listele.
A ţinut discursuri, a fost la
vânătoare... N-a plecat din Scoţia o zi.
Să-l vedem acum pe d-nul Bates!
Lees îi prezicea viitorul
lui Mansfield? Şi l-ai crezut?
După ce a început să "zboare"
prin cameră, nu.
- Ce pun la cale?
- Ştiu cât ştii şi tu.
Un cavaler în armură
şi o fată cu părul blond...
- Vino, Fred.
- Eu mai stau, să mă gândesc.
- Nu să bei, nu?
- Noapte bună.
- Nu uita de întâlnirea cu comandantul.
- Da, George.
Intră, e deschis.
Să vă iau haina?
S-a întâmplat ceva?
Doamne! Nu!
Strada Dorset, 9 noiembrie
Bună dimineaţa.
Pregătiţi chiria, trec s-o iau.
N-ai niciodată liber? E parada
lordului primar, lasă-ne!
- Nenea cu chiria!
- Vino înăuntru.
- Îţi plătesc mâine, John.
- Bine.
Chiria!
Ziua de plată!
Haide, Mary,
n-ai plă*** de şase luni!
Eşti sigur că prinţul a fost
în Scoţia tot timpul?
Sunt circularele oficiale
de la Curte.
Alteţa sa, prinţul Albert Victor, a fost
pe 30 august cu regina, la Invercauld.
- Iar pe 7 septembrie, la Glen Mulch.
- Iar apoi la Balmoral.
Într-o seară, a luat cina
cu peste 30 de invitaţi, până la 1:30.
Deci dacă n-a făcut aripi,
ca să zboare până la Londra...
Nu poate fi Jack Spintecătorul. Era
la 700 de km distanţă, cu 50 de martori.
Majordomi, valeţi, jumătate din
familia regală, alţi oaspeţi.
Intră!
- Iertaţi-mă, d-le comandant...
- Vin, d-le Armstrong.
Parada lordului primar.
Farsa anuală.
Oamenilor le place. E sărbătoare.
Nu le-ar mai plăcea, dacă ar trebui
să defileze înzorzonat aşa.
- Putem sta de vorbă?
- Pe drum.
Nu, d-le comandant.
Trebuie să vorbim acum.
Am înţeles că în ochi rămâne ultima
imagine văzută înainte de moarte.
Fotograful a adus
o lentilă specială.
În caz că e adevărat.
La revedere, domnilor.
Ţi-a înaintat demisia.
Am pierdut un om pe cinste.
Frederick, d-le Bowyer...
Deci aţi venit să luaţi chiria.
Ce s-a întâmplat?
M-am uitat pe fereastră şi am văzut
toate... părţile, peste tot.
N-a mai rămas nimic din ea...
E în ordine, liniştiţi-vă.
Un bărbat în armură.
Ce facem, Fred?
Când o să-l prind, oricine
ar fi făcut asta, îl omor!
Cine a omorât-o pe Mary?
Trebuia să se vadă cu cineva special.
Cine o ura aşa?
Abberline! Uite-l!
Spânzuraţi-l!
Poliţiştii vă sunt duşmani!
Nu le pasă de oamenii de rând!
Jos Poliţia!
Vedeţi? Ei vă sunt duşmani!
Deschide, Mansfield!
Poliţia, deschide!
Nu puteţi da buzna, aşa!
- Unde e?
- La teatru, probabil.
- Ce e ăsta?
- Costumul lui pentru Richard al III-lea.
Unde e?
Unde te duci?
Cu tine vorbesc!
Cine naiba eşti?
Sunt cabinierul, nu dădaca lui!
Pleacă în America şi-i strâng
lucrurile, asta e tot ce ştiu.
- Unde a fost aseară?
- Cu vreo femeie, ca de obicei.
Nu vedeţi că n-a dormit acasă?
Asta e lovitura de graţie.
Minunat!
Rămâi în poziţia asta.
Aşa...
O să lucrez cât pot de repede.
Ai uitat asta.
- Unde ai fost aseară?
- Cu Robert Lees. Erai acolo.
Marţi seară, te-ai culcat cu o fată,
Mary Jane Kelly.
- Acum e moartă.
- Serios? De ce a murit?
A spus că se întâlneşte
cu cineva "special".
Unde ai plecat de la Lees?
- Freddie, linişteşte-te...
- Întreab-o pe doamna.
Întreab-o!
Îi spui?
Nu-i spui?
Richard şi cu mine
am luat cina împreună.
- Şi apoi?
- Am plecat acasă.
Doar nu credeai că am
dezonorat-o pe doamna.
Nu vreau să-mi mai faceţi portretul.
De fată, nu mai avem ce
să ne spunem. Nu-mi plac prietenii dvs.
Toţi oamenii sunt
în ochii tăi, criminali!
- Aseară o tânără a fost...
- De ce nu mă acuzi şi pe mine?
Să-mi pregătesc alibiul?
Să spun că m-am culcat cu el?
- Te rog, Emma...
- Degeaba, Freddie.
Aparţinem unor lumi diferite.
Nu te apropia de mine!
Joacă Lancelot şi Guinevere,
fireşte că e în armură!
E şi o fată cu părul lung.
E mai mult decât o coincidenţă!
Nu e o coincidenţă!
Viziunile mele sunt celebre!
De ce credeţi că le dau sfaturi
reginei şi nobililor?
Răspundeţi, aţi mai văzut asta?
E o reproducere ieftină!
Se poate cumpăra de oriunde?
Deci n-aţi părăsit casa azi-noapte?
Nici o clipă?
Spuneţi-i inspectorului Abberline
că nu am legătură cu crimele.
Şi resping orice insinuare că aş fi.
Eu v-am contactat
pentru a vă ajuta.
Dar, dacă mă mai deranjaţi,
voi folosi toate mijloacele
de care dispun
ca să fiţi înlăturat din funcţie.
Nu sunt lipsit de prieteni.
Şi acum, plecaţi, vă rog.
E pe aici, pe undeva, George.
Trebuie să fie.
Toate crimele au avut loc pe o
rază de mai puţin de 2 kilometri.
Ar putea fi din partea locului.
Dar au folosit o trăsură.
- Metoda de operare?
- Le-au scos organele interne.
Ucigaşul ar putea fi doctor.
Dar nu neapărat.
- Amândoi sunt plini de sânge.
- Trebuie să-şi spele hainele.
Sau să le arunce.
- Şi dacă le pot arunca...
- Nu sunt săraci.
- Llewellyn.
- Medicul nostru.
Refuză să coopereze,
are cunoştinţe medicale...
Dar are alibi
în cazul Nichols.
- Lusk.
- Implicat politic, violent...
- Şi cunoaşte zona.
- Dar are cunoştinţe medicale?
- Lees.
- Medium fără cunoştinţe medicale.
Şi are alibi
în cazul Chapman.
Dar a descris
cavalerul în armură.
Acland, doctor. A luat parte la cazul
Chapman, sub un pretext neconvingător.
Lasă-l pe listă.
Mansfield.
Prietenul actor.
Are alibi în cazul Chapman.
Dar se petrece la autopsii,
fiindcă i-a arătat Acland.
- Subliniază-l. Asta e tot?
- Da.
- Şi tu mânuieşti bine cuţitul.
- Şi tu, la fel. Trece-ne pe listă.
Frumos.
Lady Gull.
Bună ziua, d-le inspector.
Îmi pare rău că v-am lăsat
să aşteptaţi atât.
- Vreţi un ceai?
- Înţeleg că Sir William se odihneşte.
Coboară imediat. Profită de orice
pretext să ignore sfatul medicilor.
- E bolnav?
- Nu chiar.
A suferit
un atac cerebral mai demult,
iar ginerele nostru insistă
să se odihnească.
Şi el e medic. Dr. Acland.
Dar nu se lasă convins uşor.
Nu ştiam c-a suferit un atac cerebral.
Da, acum nu mai dă consultaţii.
Doar o zi, două, la spital.
E foarte deprimat,
nu-l obosiţi, vă rog.
Slavă Cerului, mă caută cineva!
Pregăteşte un ceai, draga mea.
Văd că te-ai gândit deja.
- Sper că nu v-am deranjat.
- Nici gând.
Când îmbătrâneşti, eşti tratat
ca un copil. Trimis la culcare.
Acum, că aţi venit,
am voie să mănânc prăjituri.
Luaţi loc.
Cu ce vă pot ajuta?
Ce fel de om ar putea face asta
unei tinere?
Doamne!
- Când s-a întâmplat?
- Noaptea trecută.
- Ce fel de om caut?
- E ceea ce numit "psihopat".
Cineva cu tulburări mentale.
Şi probleme sexuale cronice, aş spune.
Conform medicului poliţiei,
victima n-a...
N-a existat un contact ***?
Mă miră.
- Aţi mai văzut aşa ceva?
- Niciodată.
M-am ocupa de vivisecţii, fireşte,
pentru binele ştiinţei.
Dar ce scop ar avea aşa ceva?
Distrugerea completă
a unui om sănătos? Nu înţeleg.
*** l-aş putea recunoaşte?
Nu va fi uşor. Probabil pare normal,
până în timpul crizei de nebunie.
Noi credem că sunt doi.
Interesant. Ar trebui să aibă
multă încredere unul în altul.
- Să fie rude?
- Posibil.
Vreo religie neobişnuită,
poate convingeri politice...
Ceva care să facă voinţa unuia
să i se subordoneze celuilalt.
- Convingeri politice?
- Sigur.
Convinge un om neînsemnat
că slujeşte o cauză măreaţă,
un experiment unic,
şi va face orice pentru tine.
- Inclusiv va ucide?
- Fireşte.
Arde vrăjitoare pe rug,
îţi torturează duşmanii...
Şi totul, cu zâmbetul pe buze. Convins
că e îndreptăţit. Istoria o dovedeşte.
Convinge un om neînsemnat...
Întotdeauna vor exista
conducători şi conduşi.
Aşa e şi în poliţie, nu?
- Sari, Theo!
- Unde e bunicul?
Minunat.
Aşteaptă-ne, Netley!
D-le inspector!
- D-nul Abberline. Ţi-am vorbit despre el.
- Îmi amintesc. Îmi pare bine.
Iar el e fiul meu, Theo William.
Aţi fost la tata?
Da, d-nă Acland,
am vorbit cu Sir William.
Sper că l-ai lăsat bine dispus.
Uneori, poate fi un tiran.
- La revedere, domnilor.
- Dr. Acland, d-nă Acland...
- Asta e trăsura!
- Au dat jos blazonul!
Am văzut urma. Iar vizitiul era
John Neily, de la grajdurile regale.
- "Convinge un om neînsemnat"...
- O să-l prindem, Fred.
I-am prins, George!
Acum i-am prins pe amândoi!
- E prea târziu, nu mai pot face nimic.
- Am nevoie de actul ăsta, azi.
S-au primit şi alte acte azi.
Telegrame. Uite una care-ţi spune tot.
Această nouă şi cumplită crimă arată
că e nevoie de acţiuni hotărâte,
- Sunt cuvintele reginei.
- Dar aţi spus chiar dvs...
Acum o oră, Secretarul de Stat
i-a trimis următorul răspuns:
D-nul Henry Matthews vă anunţă
că guvernul a hotărât azi
să accepte demisia comandantului-şef
al poliţiei, Sir Charles Warren.
- Ţi-am răspuns la întrebare?
- Nu, Sir Charles.
- Până la miezul nopţii, sunteţi şef.
- Vorbeşte luni, cu succesorul meu.
Mi-aţi spus să vi-l aduc pe Jack
Spintecătorul. Semnaţi şi vi-l aduc.
În seara asta!
Ia mâna de pe mine!
Lucrez la grajdurile regale!
Lăsaţi-mă!
Muncesc pentru oameni importanţi!
Am observat.
Ce faci?
Ridică creta!
Îmi rupi mâna!
Ce cretă?
De jos. Ridic-o!
Acum scrie pe zid, "Evreii"...
- Nu ştiu să scriu!
- Şi *** ai studiat medicina, vierme?
Scrie! "Evreii nu sunt
învinovăţiţi degeaba."
- Lasă-mă...
- Scrie! Evreii!
J-u-w...
O să fii spânzurat, dr. Netley!
Nenorocitule!
Mai repede!
Nu doar scrisul te acuză.
Şi peştele!
Care peşte?
Nu cunosc nici un peşte!
Cel care te-a trimis la Mary Jane.
El o să te recunoască, nu?
Ţi-am spus, nu cunosc nici un peşte.
De ce ţi-ai pus blazonul regal
pe uşa trăsurii?
- Ce blazon?
- Ca să nu fii oprit, nu?
Când trăsura era plină de sânge.
Nimeni n-ar fi deschis uşa,
dacă o credea trăsură regală
Lasă-mă...
Ce ţi-a promis? Bani?
Ţi-a spus că o să devii doctor?
Acum râde de tine!
Fiindcă o să fii spânzurat!
Dacă n-ar fi foaia asta.
Ea te salvează, John Netley.
Ascultă-mă cu atenţie.
Rodman!
Pe 9 noiembrie,
Mary Jane Kelly a fost ucisă.
Deschide, poliţia!
Secretarul de Stat îi va cere
Maiestăţii Sale graţierea
pentru orice complice
care va furniza informaţii
ce vor duce la condamnarea
celui sau celor care au comis crima.
Rodman!
Ce e?
E semnată de Sir Charles Warren,
comandantul-şef al Poliţiei.
- Fata franţuzoaică, Annette...
- E înăuntru.
Intră.
Domnul să ne apere,
o să ai graţierea reginei.
Dar va trebui s-o meriţi.
O să i-l dai pe Jack Spintecătorul!
În seara asta!
Închide uşa.
Mă ţii minte? Am fost aici
acum două luni, cu Mansfiel, actorul.
I-ai spus Dixie, ţii minte?
Eşti de la Poliţie!
Nu-ţi fie frică!
- Dar n-am făcut nimic.
- Ştiu.
Ce-ai zice să-ţi dăm bani
să te întorci la Paris?
Sau oriunde vrei tu să mergi.
Îţi dăm 20 de lire.
- Dar de ce?
- Ca să ne ajuţi.
Poliţia ştie cine e Jack Spintecătorul?
Comandantul demisionează!
Ştie poliţia cine e
Jack Spintecătorul?
Am împachetat tot, d-le Mansfield.
Şi ce mai aştepţi?
Se obişnuieşte ca la
sfârşitul colaborării,
cabinierul să primească
o mică atenţie.
Vă duc geanta.
Trăsura trebuie să sosească.
Noapte bună, d-le doctor.
La ce te uiţi?
Bună seara, d-le.
Pot să vă ajut?
- Unde e Abberline?
- Nu ştiu.
Ce-a fost asta?
- Vin din nou dimineaţă.
- Noapte bună, dr. Llewellyn.
Aştept acolo, d-le.
Cătuşele!
L-ai prins, George?
Gull!
Îmi distrugi experimentul!
E nebun!
Marele meu experiment!
Ele sunt doar nişte târfe!
Distrugeţi tot!
- Dă-te, George.
- Nu, Fred.
- Dă-te, George.
- Nu, o să fii spânzurat!
Respiră! E viu!
- Care e situaţia?
- A făcut o hemoragie puternică.
Dacă mai pierde sânge,
va muri în câteva ore.
- Şi dacă nu?
- În câteva săptămâni sau luni.
E ca şi mort.
Nu-şi va reveni niciodată.
- La ce lucra socrul dvs.?
- Poftim?
Ne tot vorbea despre munca lui.
La ce lucra?
Nu mai lucra aproape deloc.
Era bolnav...
Doamne!
La ce lucra?
Făcea un studiu despre demenţă.
Mai ales despre scindarea minţii.
Două minţi într-un singur om?
Ca Jekyll şi Hyde?
Credea că mintea umană are două
laturi, ca două feţe ale monedei.
Sănătatea şi nebunia.
Dar nu cred că...
L-a numit "experiment".
Ce experiment făcea?
- Nu aveam acces la toate studiile lui.
- Răspundeţi!
Controlează-te, Abberline!
Pentru el, nebunia era
o boală ca toate celelalte,
care trebuia înţeleasă,
înainte de a fi vindecată.
Şi folosea femeile astea
pe post de cobai?
Pentru Dumnezeu,
suferise un atac cerebral!
El era cobaiul! Încerca
să-şi înţeleagă propria demenţă!
Adică era nebun?
- Nu e nevoie de asta...
- Ba este!
Era nebun?
Da!
Câţi oameni ştiu adevărul?
Dintre civili.
Vizitiul şi fata.
De ce?
Netley n-o să vorbească,
altfel ar fi judecat şi el.
Fata poate fi plă***ă.
Mai rămânem doar noi trei,
angajaţi în slujba reginei.
Ce vreţi să spuneţi?
În următoarele 18 minute,
mai sunt încă şeful poliţiei.
- Doar nu vreţi să tăcem...
- Omul e ca şi mort.
N-ar putea apărea la proces,
de ce să producem alte suferinţe?
A ucis cinci femei.
Dar e şi medicul reginei,
şi un savant strălucit!
- A ucis cinci femei!
- Ascultă-mă.
Dacă nu eşti de acord,
poţi vorbi cu succesorul meu.
Dar te previn, va fi
de aceeaşi părere. Stai jos!
- Noapte bună, d-le.
- Sergent...
Toate cele bune, d-le comandant.
- Ce se întâmplă acum?
- Nimic.
De ce să le distrugem viaţa
soţiei şi fiicei lui?
De ce să atragem ruşinea
asupra ştiinţei medicale?
- Asta a spus Warren?
- Asta vor spune cu toţii.
Noul comandant, prim-ministrul,
poate şi regina, dacă află.
Apoi dosarele vor dispărea
şi cazul va fi clasat la "nerezolvate".
- Dar e vinovat!
- Şi e medicul reginei.
Gândeşte-te la eventualul scandal,
la tulburările politice...
Gândeşte-te la binele public.
- La ce te aşteptai, prietene?
- La dreptate.
Da!
La dreptate, pur şi simplu!
Atunci, ar fi trebuit
să mă laşi să-l împuşc.
Nu?
Sir William Gull a mai trăit 14 luni.
Încălcând regulile medicale,
certificatul de deces a fost semnat
de ginerele lui, dr. Theodore Acland.
Cauza morţii: hemoragie cerebrală.
John Netley a murit căzând
sub roţile trăsurii lui, în 1903.
Moartea lui a fost considerată
un "accident".
Sir Charles Warren
a luptat în războiul cu burii
şi a pus bazele
organizaţiei cercetaşilor.
A murit în 1927.
Robert Lees a publicat câteva cărţi
despre telepatie şi reîncarnare.
A murit în 1931.
Actorul Richard Mansfield
s-a întors în America,
unde s-a căsătorit cu actriţa
Beatrice Cameron şi a murit în 1907.
George Godley a ajuns inspector
şi s-a pensionat în 1908.
După ce a anchetat
celebrul scandal Cleveland,
inspectorul Abberline a părăsit
poliţia şi a murit în 1929.