Tip:
Highlight text to annotate it
X
Extras cu SubRip 1.17 si Verificat de CdinT
cdint@hotmail.com
I deliver perfection...
and don't brag about it! :D
UNIVERSITATEA PRINCETON SEPTEMBRIE 1947
Matematicienii au câştigat războiul.
Matematicienii au descifrat codurile japonezilor...
şi au creat bomba atomică.
Matematicieni ca voi.
Scopul declarat al sovieticilor
e comunismul mondial.
În medicină sau în economie...
în tehnologie sau în spaţiu...
apar noi câmpuri de luptă.
Pentru a câştiga, ne trebuie rezultate...
publicabile, aplicabile.
Care dintre voi va fi următorul Morse?
Următorul Einstein?
Care dintre voi va fi
vârful de lance al democraţiei...
al libertăţii şi al inovaţiilor?
Astăzi, lăsăm viitorul Americii
pe mâinile voastre capabile.
Bine aţi venit la Princeton, d-lor.
Nu ajunge că Hansen a primit bursa Carnegie.
O şi păstrează pentru el.
E prima oară când premiul Carnegie e împărţit.
Hansen e foarte supărat.
Se gândea deja la Wheeler Lab,
noul institut de cercetare de la MIT.
Anul ăsta acceptă un singur om.
Hansen e ales mereu primul.
Se iroseşte cu matematica.
Ar trebui să candideze la preşedinţie.
Trebuie să existe o explicaţie matematică
pentru urâţenia cravatei tale.
Mulţumesc.
Neilson, criptografie simbolică.
Neils a descifrat un cod japonez.
A scăpat lumea de fascişti.
Sau cel puţin asta spune el fetelor.
El e Bender. Fizică atomică.
- Şi tu eşti?
- Am întârziat?
- Da, d-le Sol.
- Bine. Salut!
- Richard Sol.
- Povara geniului.
- Uite-l!
- Atâţia candidaţi, atât de puţin timp.
- D-le Sol.
- Ce faceţi?
- Bender.
- Îmi pare bine.
- Felicitări, d-le Hansen.
- Mulţumesc.
Mai iau unul.
Poftim?
Scuză-mă, am crezut că eşti chelnerul.
- Fii cuminte.
- Nu e punctul forte al lui Hansen.
A fost o greşeală.
Martin Hansen.
Martin, nu-i aşa?
Da, John.
Bănuiesc că eşti obişnuit cu greşelile de calcul.
Ţi-am văzut probele de tipar...
amândouă.
Cea despre cifrurile naziste...
şi cea despre ecuaţiile nonliniare...
şi sunt sigur că nu există nici o idee...
originală sau inovativă în ele.
Savurează băutura!
D-lor, el e John Nash...
misteriosul geniu din Virginia de Vest.
Celălalt câştigător al bursei Carnegie.
- Bine.
- Da?
Sigur că da.
Iisuse!
Colegul de cameră risipitor soseşte.
Coleg de cameră?
Doamne, nu!
Ştiai că atunci când eşti mahmur...
nu ai suficientă apă în organism...
pentru ciclurile Krebs?
Exact asta se întâmplă şi când mori de sete.
Deci moartea prin însetare...
e asemănătoare...
cu mahmureala care până la urmă te omoară.
John Nash?
Salut.
Charles Herman.
Îmi pare bine.
Bravo! Excelent!
Se ştie oficial. Sunt iar aproape om.
D-le poliţist, l-am văzut pe şoferul care m-a lovit.
E Johnny Walker.
Aseară am ajuns la timp pentru...
cocteilurile de la secţia de engleză.
"Cocoşul" meu...
a avut de-a face
cu o tânără drăguţă pasionată de...
D.H. Lawrence. Nimic nu te poate întrerupe?
- Am venit să lucrez.
- Da? Bine.
Înţeleg. Fir-ar!
Colegul meu de cameră e un bou?
Ascultă.
Dacă nu spargem gheaţa...
ce-ar fi s-o punem în pahar?
Care-i povestea ta?
Eşti băiatul sărac
care n-a ajuns la Exeter sau Andover?
În ciuda bogăţiei, sunt un tip echilibrat.
Sunt foarte dificil.
Poate că te descurci mai bine printre integrale,
decât printre oameni.
Învăţătoarea mea spunea
că am primit o porţie dublă de creier...
dar numai jumătate de porţie de suflet.
Ce frumos spus!
Adevărul e că...
nu-mi prea plac oamenii.
Şi nici ei nu mă prea plac.
Dar de ce, având în vedere farmecul tău?
Serios, John.
Matematica...
Matematica nu te va conduce niciodată
la un adevăr suprem.
Şi ştii de ce?
Pentru că e foarte plictisitoare.
Ştii că jumătate dintre studenţi
au fost deja publicaţi?
Nu pot pierde timpul cu toate cursurile şi...
cărţile astea.
Memorez presupunerile mărunte
ale unor muritori de rând.
Trebuie să cercetez...
dinamicile ce guvernează lumea.
Să găsesc o idee originală.
Doar aşa mă voi putea face remarcat.
- Doar aşa voi...
- Conta.
Da.
- Cine urmează?
- Am jucat destul go pentru o zi.
- Haide!
- Urăsc jocul ăsta.
Sunteţi nişte laşi!
Nimeni nu acceptă provocarea mea?
Hai, Bender!
Sol îi spală rufele câştigătorului tot semestrul.
- I se pare cuiva incorect?
- Deloc.
- Uită-te la el.
- Nash!
Îţi schimbi principiile?
Sper să pot extrage un algoritm
care să le definească mişcarea.
Dement.
Parcă te lăsaseşi de şcoală.
Ai de gând să mergi la cursuri sau...
Cursurile îţi lenevesc creierul.
Distrug potenţialul creativităţii autentice.
Nu ştiam asta.
Nash ne va uimi pe toţi cu geniul lui.
E un alt fel de a spune
că nu are curajul să concureze cu noi.
Ţi-e frică?
Îngrozit. Înspăimântat. Înţepenit.
Stupefiat de tine.
Nu le apreta.
Le calci şi le împătureşti.
Vreau să te întreb ceva, John.
Te rog, Martin.
Bender şi Sol au refăcut corect demonstraţia
lui Allen a ipotezelor lui Perron.
Muncă reuşită...
fără inovaţie.
- Sunt flatat. Tu eşti?
- Flatat.
Am făcut scheme pentru două arme
aflate în studiu la Ministerul Apărării.
Prostii fără originalitate.
Realizările lui Nash: zero.
Sunt un om răbdător. Ai şi o întrebare?
Dacă n-o să-ţi vină niciodată o idee originală?
*** te vei simţi când voi pleca la Wheeler...
iar tu, nu?
Dacă pierzi?
N-ar fi trebuit să câştigi.
Eu am mutat primul şi am jucat perfect.
Aroganţa învinsului.
Jocul are probleme.
Domnilor, marele John Nash.
Eşti aici de două zile.
Ştii că Hansen tocmai a mai publicat o lucrare?
Eu nu-mi găsesc nici subiectul pentru doctorat.
Partea pozitivă e
că ai inventat pictura pe fereastră.
Un grup de băieţi joacă fotbal.
Aici sunt nişte porumbei care se bat pe firimituri.
Şi o femeie care fuge după cel ce i-a furat poşeta.
John, ai fost martor la un jaf.
E ciudat.
În comportamentul competitiv,
cineva pierde mereu.
Şi nepoata mea ştie asta, iar ea nu e decât atât.
Dacă aş putea stabili un echilibru...
în care predominanţa
nu e un eveniment singular...
în care nu pierde nimeni.
Gândeşte-te ce efect ar avea
asupra scenariilor de luptă...
Când ai mâncat ultima oară?
- De când n-ai mâncat?
- A schimburilor monetare?
Ştii, mâncare.
Nu respecţi visarea cognitivă, ştiai?
Da. Dar pizza...
Respect foarte mult pizza.
Şi berea, fireşte.
Respect berea.
Respect berea!
- Bună seara, Neils.
- Salut, Nash.
Cine câştigă? Tu sau tu?
- Bună seara, Nash.
- Salut. Salut, Nash.
Se uită la tine.
Bună, Nash.
Neils încearcă să-ţi atragă atenţia.
- Glumeşti.
- Nu.
- Du-te cu Domnul!
- Întoarce-te bărbat.
- Soarta ţine cu cei curajoşi.
- La luptă!
D-lor, vă reamintesc că şansele mele de succes...
se îmbunătăţesc cu fiecare încercare.
O să fie o clipă memorabilă.
Poate vrei să-mi iei ceva de băut.
Nu ştiu ce trebuie să spun...
ca să te conving să faci sex cu mine...
dar putem presupune
că am spus ce era necesar?
E vorba de schimb de fluide, nu?
Putem să trecem direct la sex?
Ce drăguţ ai fost.
O noapte plăcută, jigodie!
Doamnelor, staţi!
Mi-a plăcut partea cu schimburile de fluide.
A fost...
fermecătoare.
Vino cu mine, John.
Voiam să stăm de vorbă.
Profesorii fac evaluările de la jumătatea anului.
Ne hotărâm ce candidaţi să susţinem.
Wheeler, d-le. Asta ar fi prima mea opţiune.
De fapt, nici nu am altă opţiune.
Colegii tăi au venit la cursuri,
au scris lucrări, au fost publicaţi.
Eu încă mai caut...
- Ideea originală.
- Dinamica directoare.
E foarte inteligent,
dar mi-e teamă că asta nu ajunge.
- Îmi daţi voie?
- Mulţumesc.
Lucrez la inserţiuni multiple.
Stratagemele negocierii sunt promiţătoare.
Dacă mi-aţi putea aranja
o întâlnire cu profesorul Einstein.
V-am rugat de nenumărate ori.
Aş putea să-i arăt reformularea...
John.
Nu vezi ce fac ei acolo?
Felicitări, profesore Max.
Mulţumesc, d-le.
Sunt stilourile.
Sunt rezervate unui membru al departamentului
care obţine realizări remarcabile.
Ce vezi, John?
Recunoaştere.
Bravo, profesore.
Încearcă să vezi reuşite.
E vreo diferenţă?
Nu te-ai concentrat.
Îmi pare rău,
dar cu dosarul tău nu te putem trimite nicăieri.
O zi bună.
Şi complimente, domnule.
Mulţumesc mult.
Nu văd.
Iisuse, John!
Nu pot da greş.
- Asta e tot ce sunt.
- Hai afară!
Trebuie să fac ceva.
- Nu mă pot uita mereu în gol.
- Ajunge, John!
Fă ce ţi se spune,
supune-te regulilor, citeşte-le cărţile...
du-te la cursuri.
Hai! Foloseşte-ţi capul! Omoară-te!
Nu te juca aiurea.
Foloseşte-ţi capul!
Deschide-ţi mintea aia bună de nimic!
Fir-ar să fie, Charles! Care e problema ta?
Nu e problema mea.
Şi nu e nici a ta.
E problema lor.
Răspunsul tău nu e "fă ce ţi se spune".
E acolo...
unde ai lucrat tu.
A fost grea.
Isaac Newton avea dreptate.
- A dibuit el ceva.
- Isteţ tip.
Nu-ţi face griji, e a mea. Vin şi-o iau imediat.
Cade, domnilor!
Respiră adânc.
Nash, nu mai frunzări foile cinci secunde.
Nu vă fac cinste cu bere, domnilor.
N-am venit pentru bere, prietene.
Mai crede cineva
că fata ar trebui să se mişte cu încetinitorul?
Oare vrea o nuntă mare?
Alegem spade? Sau pistoale, la apus?
Nu îţi aminteşti nimic?
Adu-ţi aminte lecţia lui Adam Smith...
părintele economiei moderne.
"În competiţii,
ambiţia individuală serveşte binelui comun."
Fiecare pentru el, domnilor.
Cei care pierd se mulţumesc cu prietenele ei.
Eu n-o să pierd.
Poţi duce o blondă la apă,
dar n-o poţi forţa să bea.
Nu mişcaţi!
Se uită încoace. Se uită la Nash.
Doamne! Acum e în avantaj...
dar aşteaptă să deschidă gura.
Mai ţineţi minte data trecută?
A fost de pomină.
- Adam Smith trebuie revizuit.
- Ce tot spui?
Dacă toţi o vrem pe blondă...
o să ne blocăm unul pe altul.
Nici unul n-o va câştiga.
Apoi vom încerca cu prietenele ei...
dar vom fi respinşi,
pentru că nimeni nu vrea să fie a doua opţiune.
Şi dacă nu încearcă nimeni cu blonda?
Nu ne mai călcăm pe picioare...
şi nu le jignim pe celelalte fete.
Doar aşa vom câştiga.
Doar aşa vom face toţi sex.
Adam Smith a spus:
"Cele mai bune rezultate apar...
când fiecare membru al grupului
face ce-i mai bine pentru el."
Corect. Incomplet. Bine?
Pentru că cele mai bune rezultate apar...
când fiecare membru al grupului...
face ce e mai bine pentru el...
şi pentru grup.
Dacă aşa încerci să pui mâna pe blondă,
du-te naibii!
Dinamica directoare. Adam Smith...
se înşela.
- Haide.
- Cu grijă!
Mulţumesc.
"C" de "S" egal cu "C" de "T".
Îţi dai seama că vrei să contrazici
150 de ani de teorie economică?
Da, domnule.
- Nu eşti un pic cam arogant?
- Ba da, d-le.
D-le Nash...
cu o realizare de asemenea amploare...
sunt sigur că vei putea pleca oriunde doreşti.
La Wheeler Labs...
îţi vor cere să recomanzi doi membri ai echipei.
Stills şi Frank sunt foarte buni.
Sol şi Bender, d-le.
Sol şi Bender sunt matematicieni extraordinari.
Te-ai gândit că poate au şi ei planurile lor?
Am reuşit!
Wheeler, am reuşit!
Noroc!
Un moment stânjenitor.
Dinamica directoare.
Felicitări, John!
- Noroc! Pentru Wheeler Labs!
- Pentru Wheeler!
PENTAGON 1953 - DUPĂ CINCI ANI
D-le general, a sosit analistul de la Wheeler Lab.
Dr. Nash, haina dv.?
Mulţumesc, domnule.
Şeful echipei de la Wheeler, dr. John Nash.
- Mă bucur că aţi putut veni.
- Bună ziua.
Pe aici!
Am interceptat transmisii radio de la Moscova.
Computerul nu găseşte un model,
dar sunt sigur că e un cod.
De ce, d-le general?
Aţi avut vreodată o presimţire, dr. Nash?
Mereu.
Am realizat mai multe cifruri.
Vreţi să studiaţi datele preliminare?
- Doctore?
{y:i}- 6-7-3-7.
{y:i}0-3-6...
{y:i}8-4-9-4.
{y:i}9-1-4-0-3-4.
Îmi trebuie o hartă.
46-13-08, 67-46-90.
Starkey Corners, Maine.
48-03-01.
91-26-35.
Prairie Portage, Minnesota.
Sunt latitudini şi longitudini.
Mai sunt cel puţin zece.
Se pare că trimit ordine peste graniţă, în SUA.
Extraordinar.
Domnilor, trebuie să acţionăm repede.
- Cine e şeful cel mare?
- Ai făcut un mare serviciu patriei.
- Căpitane!
- Da, d-le.
Condu-l pe dr. Nash.
Ce transportă ruşii, d-le general?
Căpitanul Rogers te va conduce
într-o zonă cu acces liber.
Mulţumesc.
D-le dr. Nash, urmaţi-mă, vă rog!
{y:i}Nici unul dintre cei care au spus
{y:i}că nu agreează metoda...
{y:i}nu ne-a oferit o altă metodă care să fie eficientă.
- E dr. Nash.
- Bine.
LABORATOARELE MILITARE WHEELER
CAMPUSUL MIT
- Mulţumesc.
- Ai dat lovitura la Pentagon?
Au scos cuvântul "secret" din dicţionar?
Bună. Iar s-a stricat aerul condiţionat.
*** să salvez lumea de aici, dacă mă topesc?
Suntem alături de tine.
Două excursii la Pentagon în patru ani.
- Cu două mai multe decât noi.
- Şi e tot mai bine.
Tocmai am primit o nouă misiune excepţională.
Ruşii au bomba cu hidrogen,
naziştii umplu America de Sud...
chinezii au o armată de 2,8 milioane de oameni...
iar eu fac *** de rezistenţă asupra unui baraj.
Iar ai apărut pe coperta revistei "Fortune".
Observă că vorbesc doar despre tine,
nu despre noi.
Trebuia să fiu doar eu.
Nu numai că m-au lipsit de medalia Fields...
dar m-au şi pus pe copertă,
alături de tipii ăia de doi bani...
de experţii în banalităţi.
Care e diferenţa dintre geniu şi aproape geniu?
Destul de mare.
E fiul tău. Ai zece minute.
- Întotdeauna am zece minute.
- Înainte de noul curs?
Nu-mi dai o scutire de la doctor?
Tu eşti doctor, John, şi nu, nu-ţi dau.
Cunoşti rutina, avem aceste facilităţi superbe...
în care MIT strânge minţile luminate de azi
pentru a educa minţile luminate de mâine.
- Bieţii fraieri.
- O zi bună la şcoală!
Sună clopoţelul.
Nerăbdătoarele minţi ale viitorului.
Putem lăsa o fereastră deschisă? E foarte cald.
Confortul vostru nu contează,
când e vorba să-mi aud vocea.
Personal...
cred că acest curs
e o pierdere de timp pentru voi...
şi, ce e mult mai rău...
şi pentru mine.
Dar am ajuns aici.
Puteţi veni la curs sau nu.
Vă puteţi face temele doar dacă doriţi.
Am început.
D-ră.
Scuzaţi-mă!
Scuzaţi-mă!
Bună!
Avem o mică problemă.
E foarte cald aici cu ferestrele închise...
şi e foarte multă gălăgie cu ele deschise.
Mă întrebam dacă puteţi...
lucra în altă parte vreo 45 de minute?
- Nici o problemă.
- Mulţumesc mult.
- Pauză!
- Am înţeles.
Să mergem! Faceţi curat.
*** veţi descoperi în calculele
cu variabile multiple, pot exista...
mai multe soluţii pentru o problemă.
*** spuneam, problema aceasta...
vă va lua multora mai multe luni.
Altora...
le va lua toată viaţa.
Profesore Nash.
William Parcher.
Şeful cel mare...
la dispoziţia dv.
Cu ce pot ajuta Ministerul Apărării?
- Îmi oferiţi o mărire de salariu?
- Să ne plimbăm!
- Ce-aţi făcut la Pentagon a fost impresionant.
- Aşa e.
Oppenheimer spunea "un geniu cunoaşte
răspunsul înainte să audă întrebarea".
Îl ştiţi pe Oppenheimer?
A dezvoltat proiectul sub supravegherea mea.
Care proiect?
- Acel proiect.
- Nu e aşa simplu, nu?
Aţi pus capăt războiului.
Am incinerat 150.000 de oameni într-o clipă.
Faptele măreţe au preţuri mari, d-le Parcher.
Principiile sunt luxul
ce şi-l permit cei de pe margine, d-le Nash.
O să ţin minte asta.
John, n-ai familie...
n-ai prieteni apropiaţi.
- De ce?
- Mă consider un lup singuratic.
Dar şi pentru că oamenii nu mă plac.
În anumite acţiuni...
lipsa de contacte personale
ar putea fi considerată un avantaj.
- E o zonă restricţionată.
- Mă cunosc.
Ai mai fost aici?
Ni s-a spus la instructaj
că depozitele astea sunt abandonate.
Nu e tocmai aşa.
Spunându-ţi ce o să-ţi spun...
îţi ofer acces la date strict secrete.
Dezvăluirea informaţiilor secrete
se pedepseşte cu puşcăria.
Ai înţeles?
Ce operaţiune?
Pregă*** de
BIROUL SERVICIILOR STRATEGICE
Sunt o idee bună.
Uzina e la Berlin,
noi am rechiziţionat-o la sfârşitul războiului.
Inginerii nazişti încercau să construiască
o bombă atomică portabilă.
Sovieticii au intrat în clădire
înaintea noastră şi am pierdut porcăria aia.
Ordinele de la Pentagon.
Erau legate de asta, nu?
Sovieticii nu sunt atât de uniţi pe cât se crede.
O parte a Armatei Roşii, autointitulată
{y:i}Novaia Svoboda...
"Noua Libertate", a pus mâna pe bombă...
şi vrea s-o detoneze pe teritoriu american.
Planul lor e să facă multe victime printre civili.
Omul e la fel de crud pe cât e de creativ.
Noua Libertate are agenţi infiltraţi în SUA.
McCarthy e un idiot, dar, din nefericire,
asta nu înseamnă că se înşală.
Noua Libertate îşi contactează agenţii...
prin coduri infiltrate în ziare şi reviste...
şi aici intervii tu.
John, ce te scoate în evidenţă...
e faptul că eşti...
cel mai bun spărgător de coduri
pe care l-am văzut.
Ce anume vrei să fac?
Să studiezi o serie de periodice.
Scanează fiecare număr,
găseşte coduri ascunse şi descifrează-le.
Aşează bărbia pe aparat.
- Priveşte în lumină.
- Puls 88, constant.
S-ar putea să te deranjeze un pic.
Te pişcă puţin, nu?
Tocmai ţi-a implantat o diodă cu radiu.
Stai liniş***, nu e periculoasă.
Izotopul se descompune controlat.
Ca rezultat, numerele astea se schimbă în timp.
Sunt codurile de acces la locul de lansare.
Am ajuns spion?
MAMĂ! PĂZEŞTE-TE ÎMPOTRIVA ZILELOR
"PERICOLUL MIZERIEI"!
Vino!
Trebuie să fii foarte important.
E în regulă, Mike.
La ce lucrezi?
E secret.
Toţi au aşteptat jumătate de oră.
- Pentru?
- Curs.
Azi n-aţi fost la curs.
Bănuiesc că...
nu mi s-a simţit lipsa.
Problema pe care aţi lăsat-o pe tablă...
am rezolvat-o.
- Ba nu.
- Nici nu v-aţi uitat.
N-am spus despre câmpurile vectoriale
că sunt funcţii raţionale.
Soluţia ta e elegantă.
Deşi în această situaţie...
e incorectă.
- Tot aici eşti.
- Tot aici sunt.
De ce?
Mă întrebam, profesore Nash...
dacă vă pot invita la cină.
Mâncaţi, nu?
Da, uneori.
O masă pentru o persoană. Prometeu înlănţuit...
cu pasărea dându-i târcoale, ştii *** e.
Nu, n-ai de unde să ştii.
Lasă adresa la birou. Vin să te iau vineri...
şi mergem să mâncăm.
Încă ceva. Ai un nume
sau trebuie să-ţi spun tot "domnişoară"?
D-le guvernator...
- v-o prezint pe...
- D-ra Alicia Larde.
D-le profesor, vă rog. Dv. şi guvernatorul.
O clipă! Îmi cer scuze.
Vreau o copie. E prima mare întâlnire.
Deci, voi, băieţii, trebuie să arătaţi bine...
o stare ce nu vă caracterizează în general.
Aşa. E mai bine.
- Îl surprind.
- Fă asta în continuare.
D-le profesor.
Dumnezeu trebuie să fie pictor.
Altfel, de unde am avea atâtea culori?
Eşti pictoriţă?
Nu asta am spus...
dar, da, sunt.
Poftim.
Eu.
Partenera ta.
Încearcă interacţiunile umane
şi comportamentul social.
E un plan bun.
Mi-ar plăcea şampania.
Mă găseşti afară.
Mă duc să aduc şampania.
Mulţumesc.
Mulţumesc pentru asta.
Păstreaz-o!
Cred că hotărârile se iau cu noroc.
- Tu?
- Nu.
Nu cred în noroc.
Dar cred în atribuirea de valori lucrurilor.
Odată, am încercat să le număr.
Am ajuns până la 4.348.
Eşti extrem de ciudat.
Pun pariu că ai succes la fete.
Suntem doi ciudaţi.
Alege o formă.
Ce?
Alege o formă, un animal, orice.
Bine.
O umbrelă.
Încă o dată.
Încă o dată.
- Bine. Ce vrei?
- Fă o caracatiţă.
VIAŢĂ ARTIFICIALĂ, TREI ZILE
rece - bine - mai bine - cel mai bine
*** ne-am pensionat în 15 ani
cu 300 $ pe lună
VIAŢĂ ARTIFICIALĂ, TREI ZILE
VIAŢĂ ARTIFICIALĂ
STRICT SECRET
Nu vorbeşti prea mult, nu?
Nu pot vorbi despre munca mea, Alicia.
Nu mă refer la muncă.
Îmbunătăţirea interacţiunilor umane...
pentru a deveni sociabile necesită un efort uriaş.
Am tendinţa de a grăbi schimbul de informaţii...
fiind direct.
- Deseori, rezultatul nu e plăcut.
- Hai să vedem!
Bine.
Te găsesc atrăgătoare.
Comportamentul tău agresiv îmi arată
că şi tu simţi acelaşi lucru.
Dar ritualul cere
să continuăm activităţile platonice...
înainte de a face sex.
Continuu cu aceste activităţi...
dar adevărul e...
că nu vreau decât să facem sex
cât se poate de repede.
Acum o să-mi dai o palmă?
*** ţi s-a părut?
BOGĂŢII ARTISTICE DIN ANZI
SUA - vechi
Ce faci?
Încerc să izolez anumite modele
care apar în timp în periodice.
Tu?
Vorbiţi ciudat, d-le Nash.
Vă cunosc?
Unchiul meu spune că sunteţi inteligent,
dar nu şi politicos...
şi că n-ar trebui să mă supere răutăţile dv.
Cine e unchiul dv.?
Colegul de cameră risipitor...
se întoarce.
Vino încoace, Charles.
Sora mea a murit într-un accident.
Nu prea departe, Marcee!
Soţul ei era prea beat ca să ştie
că e prea beat ca să conducă.
Am luat-o la mine.
- E aşa de mică.
- E tânără. Aşa sunt toţi.
Lucrez la Harvard...
în atelierul marelui autor.
Idiotul de D.H. Lawrence.
Cred că ar trebui să-ţi cumperi o carte nouă.
Am citit multe despre tine.
Ce mai faci, John?
La început, munca mea aici a fost banală...
dar a apărut o nouă misiune şi...
Nu-ţi pot da detalii.
Strict secret? Acţiuni secrete?
Ceva de genul ăsta.
- Şi...
- Da?
Am cunoscut o fată.
- O fiinţă umană?
- *** sapiens.
- Bipedă?
- Da. Şi, contrar probabilităţilor...
mă găseşte atrăgător
din mai multe puncte de vedere.
Doamne, e minunat!
Deşi nu are gusturi.
- Să mă însor cu ea?
- Doamne, sigur.
Totul merge bine.
Slujba e bună. Am suficienţi bani.
Asta pare a fi decizia bună.
Dar *** ştii sigur?
Nimic nu e sigur, John.
E singurul lucru sigur pe care-l ştiu.
Bună seara.
Alicia, nu fi supărată.
Am pierdut noţiunea timpului...
la muncă.
Îmi cer scuze.
N-am avut timp să-l împachetez.
La mulţi ani.
Faţetele refractive ale sticlei
creează dispersie pe tot spectrul de lumină...
şi când te uiţi înăuntru vezi...
Toate culorile.
Mai ştii când spuneai că Dumnezeu
trebuie să fie pictor, din cauza culorilor?
Ai spus asta acasă la guvernator.
Nu ştiam că mă asculţi.
Te ascultam.
E superb.
Alicia, relaţia noastră garantează
o afecţiune pe termen lung?
Am nevoie de o dovadă,
de date empirice verificabile.
Iartă-mă, lasă-mă o clipă...
să-mi redefinesc
noţiunile feminine de romantism.
O dovadă?
Date verificabile.
Bine.
Cât de mare e Universul?
Infinit.
De unde ştii?
- Toate datele indică asta.
- Dar a fost dovedit?
Nu l-ai văzut. De unde ştii sigur?
Nu ştiu, dar cred.
La fel e şi cu dragostea.
Acum...
partea pe care n-o ştii...
e dacă vreau să mă mărit cu tine.
Zâmbeşte la aparat!
Bravo!
Felicitări!
Arăţi superb.
Bună, ce mai faci?
- Pa!
- La revedere!
Aveţi grijă!
CAMBRIDGE - OCTOMBRIE 1954
Guvernul SUA - 73864D
Urcă. Repede!
Ne urmăresc.
- Cine ne urmăreşte?
- Misiunea a fost compromisă.
Jos!
Stai acolo.
- Ia asta.
- Nu împuşc pe nimeni.
- Ia arma!
- Nu.
Rămâi în spate. Nu mişca.
John?
Bună.
Unde erai?
- Sol...
- Da, am vorbit cu el.
A spus că ai plecat de mult de la birou.
De ce nu m-ai sunat?
Te simţi bine?
Iubitule?
John...
te rog, vorbeşte. Spune-mi ce s-a întâmplat.
John, deschide uşa.
Deschide! Lasă-mă să intru!
Vorbeşte!
John!
Deschide uşa!
Aveţi grijă la maşini, copii.
John.
William.
Nu pentru asta m-am angajat.
Când aud rateuri de maşină sau uşi izbite...
Te înţeleg mai bine decât crezi.
Calmează-te, John.
Ascultă-mă. Ne apropiem de locaţia bombei...
în mare parte datorită ţie.
Nu crezi că teama ta e un preţ mărunt?
William, starea mea s-a schimbat.
Alicia e gravidă.
Ţi-am spus că legăturile sunt periculoase.
Tu ai ales să te însori cu ea.
Nu te-am împiedicat.
Poţi garanta siguranţa tuturor...
doar continuându-ţi munca.
O să demisionez.
Ba nu.
De ce nu?
Pentru că eu îi împiedic pe ruşi
să afle că lucrezi pentru noi.
Dacă nu mai lucrezi pentru mine...
nu te mai ajut nici eu.
Parcher!
John, te simţi bine?
John?
Stinge-o! Stinge lumina!
De ce ai făcut asta?
- De ce aprinzi lumina?
- Ce ai păţit?
Trebuie să te duci la sora ta.
Am lăsat maşina în spate.
Ia-o pe Commonwealth, evită străduţele.
Rămâi în aglomeraţie.
John, nu plec nicăieri!
Când ajungi la sora ta, aşteaptă să te sun.
- Ia-ţi lucrurile.
- Nu plec!
Termină!
Te rog, Alicia.
O să-ţi explic când o să pot.
UNIVERSITATEA HARVARD
CONFERINŢA NAŢIONALĂ DE MATEMATICĂ
Unchiule John!
Bună, micuţo!
Cineva are nevoie de o îmbrăţişare.
Te-am văzut în program şi m-am gândit:
"*** să pierd discursul
inimitabilului John Nash?"
Ce e?
Am probleme. Cred că am nevoie de ajutor.
Spune-mi, ce e?
Profesore Nash!
Bine ai venit!
După?
Vedem că zerourile funcţiei Riemann Zeta...
corespund singularităţilor...
în spaţiu-timp...
Singularităţile în spaţiu-timp...
Şi teoria numerelor convenţionale...
Dispare în faţa explorărilor relativiste.
Uneori, aşteptările noastre
sunt trădate de numere.
Variabilelor nu li se pot atribui valori raţionale.
Profesore Nash!
- Stai!
- Profesore Nash?
Profesore Nash, să evităm un scandal, bine?
Ce vrei?
Mă numesc Rosen.
Dr. Rosen. Sunt psihiatru.
Iartă-mă, dacă nu par convins.
Vreau să vii cu mine, John.
Doar să discutăm.
Se pare că n-am de ales.
Ajutor! Să mă ajute cineva!
Ajutor!
Ajutaţi-mă! Lasă-mă!
Ştiu cine eşti!
Nu!
Charles, sunt ruşi!
Cheamă pe cineva!
- Sunt ruşi!
- Prinde-i piciorul.
Lasă-mă în pace.
Nu vă apropiaţi de mine!
Gata.
E mai bine.
Totul e în regulă aici.
Ai grijă la cap.
{y:i}John?
{y:i}Mă auzi?
Calmează-te.
Efectul Thorazinei trece mai greu.
Îmi pare rău că eşti legat.
Ai un croşeu de dreapta formidabil.
Unde sunt?
La spitalul psihiatric MacArthur.
Mi se pare foarte improbabil.
Ai făcut o greşeală.
Munca mea nu are aplicaţii militare.
Ce muncă, John?
Nu ştiu nimic.
Nu e bine să ai secrete.
Charles?
Charles?
N-am vrut să te implic în asta.
Îmi pare rău.
Charles?
Colegul de cameră risipitor e dat de gol.
"Mi-ai văzut numele pe listă"?
Ticălos mincinos!
Cu cine vorbeşti? Spune-mi ce vezi.
*** se spune "Charles Herman" în rusă?
*** se spune în rusă?
Nu e nimeni aici, John.
E chiar acolo.
Termină! Nu ştiu nimic!
Termină! Nu ştiu nimic!
Mă numesc John Nash.
Sunt reţinut împotriva voinţei mele.
Să sune cineva la Ministerul Apărării.
Mă numesc John Nash.
Sunt reţinut împotriva voinţei mele.
Ce a păţit?
John e schizofrenic.
Oamenii atinşi de această boală
sunt deseori paranoici.
Dar munca sa.
E implicat în conspiraţii.
Ştiu.
În lumea lui John,
un astfel de comportament e acceptat...
şi încurajat.
De aceea, boala lui a rămas netratată...
mai mult decât de obicei.
*** adică? De cât timp?
Poate de când a terminat facultatea.
Cel puţin, atunci au început halucinaţiile.
Ce vrei să spui? Ce halucinaţii?
Din câte ştiu eu, cel puţin una.
Un coleg de cameră imaginar,
pe nume Charles Herman.
Charles nu e imaginar.
Sunt buni prieteni
de când au fost la Princeton.
L-ai întâlnit vreodată pe Charles? A venit la voi?
Stă foarte puţin în oraş, ţine discursuri.
- A fost la nunta voastră?
- Avea cursuri.
I-ai văzut fotografia, ai vorbit cu el la telefon?
E ridicol!
Am sunat la Princeton.
Conform dosarelor lor, John a locuit singur.
Ce e mai probabil? Că soţul tău...
un matematician fără pregătire militară...
- .... e un spion ce se luptă cu ruşii...
- Vorbeşti de parcă ar fi nebun.
Sau că nu mai distinge realitatea?
Nu-l pot ajuta decât arătându-i diferenţa...
dintre realitate şi imaginea din mintea lui.
Haide.
La ce lucra?
Munca lui e secretă.
Vorbea despre şeful lui...
un tip pe nume William Parcher.
Poate că dl. Parcher ne poate lămuri problema.
Dar nu pot ajunge la el fără autorizaţie.
Vrei să te ajut să obţii date
privind munca soţului meu?
John mă crede spion rus.
Asta crezi şi tu?
- Ce a spus doctorul?
- E bolnav?
Nu ştiu.
Vreau să văd la ce lucra John.
- Nu poţi intra în biroul lui.
- E secret, Alicia.
Stai.
Dumnezeule.
Doamne.
De ce n-ai spus nimic?
Alicia, John a fost întotdeauna...
puţin mai ciudat.
Spunea că sparge coduri.
- Erau informaţii secrete.
- Strict secrete, ale armatei.
Asta făcea?
E posibil.
Mereu primim directive
destinate numai câtorva indivizi.
- E posibil.
- Posibil, dar puţin probabil.
În ultimul timp era mai agitat şi când ai sunat...
Asta făcea în fiecare zi?
Tăia reviste?
Nu numai asta.
- Îmi pare rău.
- Nu-i nimic.
Mi-ai lipsit.
Trebuie să discutăm.
Bine.
Alicia, m-am gândit...
şi îmi dau seama că felul meu de a fi...
şi incapacitatea de a discuta
situaţia asta cu tine...
trebuie să-ţi fi părut o nebunie.
Nu ţi-am dat de ales.
Înţeleg...
- şi îmi pare rău.
- Nu-i nimic.
Totul va fi bine.
Totul va fi bine.
Trebuie să vorbim încet.
Se poate să ne asculte. Pot avea microfoane.
O să-ţi spun totul acum.
Încalc protocolul, dar trebuie să ştii...
pentru că trebuie să mă ajuţi să scap de aici.
Am executat misiuni secrete pentru guvern.
Există o ameninţare...
de proporţii catastrofale.
Cred că ruşii mă consideră foarte important.
De asta nu mă elimină.
Mă ţin aici ca să mă împiedice să lucrez.
Du-te la Wheeler.
- Găseşte-l pe William Parcher.
- Opreşte-te.
Opreşte-te!
Am fost la Wheeler.
Bine.
Nu există nici un William Parcher.
Ba există. Am lucrat pentru el.
Ce ai făcut? Ai spart coduri?
Ai lăsat pachete pentru guvern
în cutii poştale secrete?
De unde ştii asta?
Sol te-a urmărit.
- I s-a părut inofensiv.
- Sol m-a urmărit?
SECRET
N-au fost deschise niciodată.
Nu e adevărat.
Nu există nici o conspiraţie.
Nu există nici un William Parcher.
E doar în mintea ta.
Ai înţeles, scumpule?
Eşti bolnav.
Eşti bolnav, John.
John?
{y:i}Cod roşu.
{y:i}Dr. Rosen, cod roşu. Sala de observaţii 2.
John?
Implantul nu mai e.
Nu-l găsesc.
Nu mai e.
Coşmarul schizofreniei...
e că nu ştii ce e adevărat.
Închipuie-ţi...
că afli că oamenii şi locurile...
şi momentele cele mai importante
pentru tine nu au dispărut, nu au murit...
ci, mai rău, nici n-au existat.
Prin ce iad ai trece?
Administrăm insulină.
8.42.
Cât de des?
De 5 ori pe săptămână, 10 săptămâni.
UNIVERSITATEA PRINCETON - DUPĂ UN AN
John vorbea mereu cu drag
de şederea lui la Princeton.
Hansen conduce departamentul acum.
Ne tot reaminteşte asta.
Da.
John nici nu se apropie de campus. Îi e ruşine.
Vrei asta?
Alicia, *** rezişti?
Iluziile au dispărut.
Dacă ia medicamente
şi trăieşte într-un mediu lipsit de stres...
Nu, *** te simţi tu?
Deseori simt...
obligaţia de a sta.
Sau vina de a dori să plec.
Furie împotriva lui John,
împotriva lui Dumnezeu şi...
Dar...
apoi îl privesc...
şi mă oblig să-l văd pe bărbatul
cu care m-am măritat.
Şi el devine acel bărbat.
S-a transformat în cel pe care-l iubesc.
Şi eu m-am transformat în cea care-l iubeşte.
Nu se întâmplă mereu, dar...
e suficient.
Cred că John e un bărbat norocos.
E lipsit de noroc.
- Aici stăm.
- Aici?
E aproape de serviciu.
John? Ai un oaspete.
Bună.
Sper că nu deranjez.
Salut!
- O ţigară?
- Nu, mulţumesc.
M-am lăsat.
- Bună!
- Bună, John.
L-ai cunoscut pe Harvey?
- Nu e...
- Linişteşte-te.
N-are rost să fii nebun,
dacă nu poţi să te şi distrezi.
Iisuse, John. Ar fi trebuit să ştiu.
Poftim.
- Le iau mai târziu.
- Trebuie să le iei acum.
- Să-ţi aduc ceva?
- Nu-i nevoie.
Bine.
Eram la nişte cursuri în oraş.
Mă întorc diseară.
Bender voia să treacă...
să te vadă. Să te salute.
E prea sensibil?
Da.
Probabil că şi eu aş fi.
Dar eu nu pot scăpa de mine.
Încerc să rezolv ipoteza Riemann.
Da?
Dacă îi uimesc...
trebuie să mă reprimească.
Dar mă încurcă medicamentele...
pentru că e greu...
să găseşti soluţia.
John, ar trebui s-o iei mai uşor.
Mai sunt şi alte lucruri în viaţă, pe lângă muncă.
Care anume?
La ce te gândeşti?
Ce fac oamenii?
E viaţa, John.
Activităţi există, dă-le un scop.
Ai putea să ieşi din casă.
Poate...
să şi vorbeşti cu oamenii.
Ai putea să duci gunoiul.
Şi mai e câte ceva în...
Cu cine vorbeai?
Cu gunoierul.
Gunoierii nu vin noaptea.
Pe aici vin.
Iartă-mă.
Medicamentele?
Nu ştiu ce să fac.
Mama o să mai ţină copilul pentru o vreme.
Pot să lucrez trei ore suplimentare.
Mă duc la culcare.
Noapte bună.
Mă bucur să te văd, John.
A trecut ceva vreme.
Parcher?
Da, d-le.
Nu eşti adevărat!
Ba da. Nu fi ridicol!
Eu n-aş lua-o încolo.
Trebuie să te întorci la muncă.
Bomba a fost amplasată în SUA.
Ştiind că nu trebuie
să ieşi în evidenţă, "Mahomed"...
am adus muntele la tine.
Am localizat bomba undeva pe coasta de est.
Dar încă nu ştim cu precizie unde e.
Codurile lor sunt tot mai complexe.
Uite, John!
Ce?
Ce?
- Dr. Rosen a spus...
- Şarlatanul ăla!
"Evadare schizofrenică din realitate", nu?
Aiureli psihologice!
Uită-te la mine, John!
Uită-te la mine!
Îţi par o închipuire?
La Wheeler nu figurezi nicăieri.
Crezi că avem liste cu personalul?
Îmi pare rău că ai trecut prin aşa ceva.
Am depus eforturi serioase ca să te aduc înapoi.
Te pot readuce pe postul tău la Wheeler.
Pot spune lumii ce ai făcut.
Am nevoie de tine acum, soldat.
Mă temeam că nu eşti adevărat.
Princeton, New Jersey - aprilie 1956
Vine furtuna.
Mă duc să strâng rufele.
Îi umplu cada.
E în regulă.
În regulă.
John!
Aproape că am reuşit. Charles, ai grijă de copil.
Nu!
- Charles era cu el. Nu era nici o problemă.
- Nu e nimeni aici.
Nu e nimeni aici!
I-au făcut injecţii de camuflare.
Eu îl văd datorită unor substanţe
eliberate în sânge...
de implantul dizolvat.
Nu-ţi puteam spune, trebuia să te protejez.
Alicia!
- Nu!
- Cu dr. Rosen, vă rog.
Trebuie s-o opreşti, John.
Las-o în pace!
- Cu cine vorbeşti?
- Nu e vina ei.
- Iar o să ne dea de gol.
- Ba nu.
O să te întorci la spital.
- Răspunde!
- O să moară mulţi oameni.
Alicia, te rog, lasă telefonul jos.
- Nu pot permite asta.
- Alo?
Cu dr. Rosen. E la birou?
Îmi pare rău, John.
Nu!
- Ştii ce ai de făcut.
- Lasă-mă în pace.
- Prezintă un risc prea mare.
- Lasă-mă!
N-am vrut să te rănesc.
Termin-o! Ştie prea multe.
Unchiule John?
Ai grijă de ea, idiot jalnic,
sau am eu grijă de tine.
John, fă ce-ţi spune!
Mişcă, soldat!
Acum.
Unchiule John?
John, te rog!
Acum!
{y:i}Alicia şi Charles nu coexistă
{y:i}în acelaşi câmp interactiv.
{y:i}Parcher şi Charles...
{y:i}Charles şi Marcee nu pot coexista cu Alicia.
{y:i}Înţeleg.
Ea nu îmbătrâneşte niciodată.
Marcee nu poate fi adevărată.
Nu îmbătrâneşte deloc.
Acum îi vezi?
Da.
De ce n-ai mai luat medicamente?
Pentru că nu puteam lucra.
Nu puteam avea grijă de copil.
Nu puteam...
Nu-mi puteam satisface soţia.
Crezi că e mai bine să fii nebun?
Va trebui să începem cu doze mai mari
de insulină şi cu un medicament nou.
Nu.
- Trebuie să existe şi altă soluţie.
- Schizofrenia e degenerativă.
În unele zile nu apare nici un simptom,
dar, în timp, e tot mai rău.
E o problemă, atâta tot.
O problemă fără soluţie. Iar eu rezolv probleme.
Nu e matematică.
Nu poţi găsi o formulă
care să schimbe felul în care vezi lumea.
- Trebuie să-mi folosesc mintea.
- Nu sunt teoreme sau demonstraţii.
- Nu există ieşiri logice.
- De ce?
Pentru că problema e tocmai în mintea ta.
Pot să fac asta.
Pot s-o rezolv. Îmi trebuie doar timp.
E copilul?
Copilul e la mama, John.
Fără tratament...
fanteziile te vor controla...
întru totul.
Eşti gata?
Rosen aşteaptă afară.
Nu pot să mă întorc la spital.
Nu vin acasă.
A spus că, dacă vei reacţiona aşa...
pot semna eu actele de internare.
Poate că n-o să le semnezi.
Poate că o să-mi laşi puţin timp.
O să încerc să rezolv problema.
Orice ai face...
Rosen are dreptate într-o privinţă.
N-ar trebui să stai aici.
Sunt un pericol.
Mi-ai fi făcut rău, John?
Nu ştiu.
Ar trebui să-l laşi pe dr. Rosen
să te ducă la mama ta.
Mi-a spus să plec.
Înţeleg.
Rosen vrea să-l sun dacă încerci să mă omori.
Vrei să ştii ce e adevărat?
Asta.
Asta.
Asta.
Asta e real.
Poate că partea...
care ştie când visezi şi când nu...
nu e aici.
Poate că e aici.
Trebuie să cred...
că ceva extraordinar e posibil.
Universitatea Princeton - după două luni
Vino!
Salut, Martin.
Iisuse Christoase!
Nu.
Pe ăsta nu-l am. Complexul martirului
are o formă cu totul diferită.
Am auzit ce s-a întâmplat şi...
am vrut să-ţi scriu, te-am căutat la MacArthur...
dar plecaseşi, şi...
E fostul birou al lui Helinger.
Da.
I l-am furat.
Se pare că ai câştigat, până la urmă.
S-au înşelat, John. Nimeni nu câştigă.
Ia loc, te rog.
Mă bucur să te văd.
Ce te readuce la Princeton?
Îmi pare rău, trebuie să-i spui.
Spune-i că eşti un geniu. Eşti un geniu!
Spune-i că munca ta e vitală. Te rog!
Se poate să ignoraţi ce am făcut?
Sigur, doar suntem prieteni.
Asta suntem, Martin? Prieteni?
Sigur că da.
Sigur. Asta am fost mereu.
Eu şi Alicia credem...
că încadrarea în comunitate...
m-ar putea ajuta.
Că un anume nivel de ataşament,
locuri şi oameni cunoscuţi...
m-ar ajuta...
să scap...
de iluziile pe care le am.
Cer foarte mult şi acum, că am venit...
sunt sigur că vei spune nu.
Dar aş fi vrut să mai stau pe aici.
Ai nevoie de un birou?
Nu.
Nu, pot lucra în bibliotecă.
Tipul încearcă să intre în bibliotecă...
- dar nu are acte.
- De ce nu se citesc memo-urile?
Apoi îşi iese din minţi.
Nu eşti adevărat!
Nu există nici o misiune.
Rahat!
Nu eşti adevărat!
Asta eşti, soldat? Un demon nefolositor?
Dementul satului?
- Nu sunt soldat.
- O să ajungi la închisoare!
Bătrân, inutil, neputincios.
Nu e nici o misiune.
În timp ce tu te vei legăna şi vei saliva,
lumea se va face scrum.
Nu eşti adevărat!
Vorbeşti cu mine, soldat.
Nu e nici o misiune! Nu sunt soldat!
E în regulă, John.
Am auzit ce s-a întâmplat. Îmi pare rău.
- Nu sunt soldat.
- John. Nash!
Nash, e în regulă.
Nash.
Doamnelor şi domnilor, marele John Nash!
John?
{y:i}Să le fi văzut feţele!
Toată lumea mă privea.
Ştii că stresul declanşează iluziile.
Ştiu.
Dar în drum spre casă...
Charles a fost cu mine.
Uneori mi-e dor de discuţiile cu el.
Poate că Rosen are dreptate.
Poate ar trebui să mă întorc la spital.
Nu. Vino aici!
Mai încerci şi mâine.
Nu mă poţi ignora la nesfârşit.
Mi-ai fost un prieten bun.
Cel mai bun.
Dar nu mai vorbesc cu tine.
Nu pot.
E valabil şi pentru tine, micuţo.
Adio.
Adio.
Aş vrea să ştiu dacă pot asista la cursul dv.
E o onoare, profesore Nash.
S-a întâmplat ceva?
E primul meu curs.
Bună dimineaţa...
tinere minţi nerăbdătoare.
N-o să ţină, John.
Te faci de râs.
E patetic!
Tu eşti patetic!
Mi-e ruşine pentru tine.
Doamne!
Vii? O să întârzii.
- Tată, mi-ai luat cartea.
- Poftim?
- Mi-ai luat cartea.
- Da.
Mulţumesc.
- La revedere.
- Pa.
Ne vedem diseară.
Pa, iubitule.
Universitatea Princeton - octombrie 1978
Ai rezolvat teoria Riemann?
Ce părere ai?
E o analogie cu extensiile noncomutative
ale lui Frobenius.
Aşa e.
Dar nu funcţionează decât sporadic,
deci, nu. Dar...
cred că fac progrese.
Eşti John Nash, nu?
- Toby Kelly.
- Salut.
Ţi-am studiat lucrările scrise la Princeton.
Să găseşti ceva cu totul original,
*** ai făcut tu...
Eram tânăr.
Am dezvoltat o teorie.
Cred că pot dovedi...
că extensiile Galois ocupă spaţii.
Că totul e conectat.
Că totul e inclus în acelaşi subiect.
Când ai mâncat ultima oară?
- Poftim?
- Ştii, mâncare.
Soţia mea...
adoră maioneza.
Mulţumesc.
Continuă.
Elementul logic...
e în cele două categorii.
Alicia!
Alicia!
Se apropie cu o viteză maximă de...
să spunem 15 km pe oră.
Pe roata bicicletei "B" e o muscă...
care poate zbura cu 30 km pe oră...
şi care pleacă de pe roata lui "B"
către roata bicicletei "A"...
zburând între ele până când
cele două biciclete se ciocnesc...
şi biata muscă e strivită.
Aici e important să te concentrezi şi să înţelegi...
cu ce ai de-a face. Matematica e foarte clară...
şi e o formă de artă, orice ţi-ar spune oamenii...
mai ales cei de la biologie. Nu-i asculta!
Să mă întorc la problema noastră.
S-ar putea să fur asta...
să scriu o carte şi să devin celebru.
Mă gândeam să predau.
O clasă cu 50 de studenţi
poate descuraja pe oricine.
În plus, eşti un profesor groaznic.
Oamenii se vor obişnui cu mine.
Speram să mai pot fi de folos cu ceva.
*** rămâne cu...
Ştii tu.
Au dispărut?
Nu, n-au dispărut.
Poate că nu vor dispărea niciodată.
Dar m-am obişnuit să-i ignor
şi cred că mă lasă în pace.
Crezi că aşa e
cu toate visele şi coşmarurile, Martin?
Trebuie să le hrăneşti, ca să rămână în viaţă?
Dar te bântuie, totuşi.
Sunt trecutul meu. Toţi suntem bântuiţi de trecut.
La revedere.
O să vorbesc cu şefii departamentului.
Poate la primăvară.
Nash.
Ţi-e frică?
Îngrozit.
Înspăimântat. Înţepenit.
Stupefiat de tine.
Ar fi bine s-o suni pe Alicia, altfel...
- O sun.
...o să am probleme.
- Mulţumesc.
- La revedere.
- O zi bună.
- La revedere.
Universitatea Princeton - martie 1994
Lucrările la mine, d-le Bayer.
Profesore Nash?
- Îl vezi?
- Da.
Sigur?
N-ai îndoieli? E în câmpul tău vizual?
Bine.
Iartă-mă, dar întotdeauna
sunt suspicios cu oamenii noi.
- Pe săptămâna viitoare, profesore.
- La revedere.
Acum, că ştiu că eşti real,
cine eşti şi cu ce te pot ajuta?
Profesore, sunt Thomas King.
Thomas King?
Am venit să vă spun
că sunteţi propus la premiul Nobel.
Iartă-mă, dar sunt surprins.
În ultimii ani,
echilibrul dv. a devenit piatra de căpătâi...
a economiei moderne.
Brusc, tuturor le place teoria.
Şi celelalte proiecte ale mele,
*** ar fi inserţiunile multiple?
Aplicarea problemei negocierii...
pentru licitaţia de spaţii de emisie
sau în cazurile antitrust...
- Cazurile antitrust?
- Da.
Nu m-aş fi gândit niciodată la asta.
Am ajuns cumva la un nivel de sinceritate
vecin cu prostia?
- Nu.
- Pentru că nu m-aş fi gândit la asta.
Vrei ceai?
Eu nu intru acolo.
De obicei, îmi mănânc sandvişul în bibliotecă.
Hai, John, să bem nişte ceai. E o zi măreaţă.
Majoritatea mărcilor de ceai comercializate
nu sunt pe gustul meu.
Eu nu...
Există câteva ceaiuri din India de nord
suficient de concentrate...
Îmi place aroma lor. N-am mai fost în sala asta...
de mulţi ani. Oare ce fel de ceai servesc?
Mulţumesc, domnişoară.
Lucrurile s-au schimbat serios.
Am un fiu de vârsta asta.
Harvard.
Credeam că nominalizările
la premiul Nobel sunt secrete.
Credeam că afli
doar dacă ai câştigat sau ai pierdut.
Aşa se întâmplă în general,
dar circumstanţele actuale sunt deosebite.
Premiile sunt substanţiale.
Necesită finanţări private şi...
imaginea instituţiei Nobel e...
Înţeleg, ai venit să vezi dacă sunt nebun?
Să afli dacă aş strica totul în caz că aş câştiga?
Dacă aş dansa pe podium,
dacă m-aş dezbrăca şi aş cotcodăci ca o găină?
Da, ceva de genul ăsta.
Dacă v-aş face de râs?
E posibil.
Vedeţi...
Eu sunt nebun.
Iau cele mai noi medicamente...
dar tot mai văd lucruri care nu există.
Doar că nu le bag în seamă.
E ca un regim pentru minte,
aleg să nu-mi satisfac unele apetite.
*** ar fi pofta mea de modele.
Poate apetitul de a-mi imagina şi de a visa.
Profesore Nash.
Mă bucur să te văd, John.
Mulţumesc.
- E o onoare, d-le.
- Mulţumesc mult.
E un privilegiu, profesore.
Profesore.
- Bravo, John.
- Mulţumesc, Tom.
Mulţumesc.
Mulţumesc.
Mulţumesc, Ed.
A fost cu totul neaşteptat.
Decernarea premiului Nobel - Stockholm, Suedia
Decembrie 1994
{y:i}Mulţumesc.
{y:i}Întotdeauna am crezut în numere.
{y:i}În ecuaţii şi în argumente logice
{y:i}ce duc la raţiune.
{y:i}Dar după ce le-am urmărit o viaţă...
{y:i}întreb ce e cu adevărat logic?
{y:i}Cine decide ce e raţional?
{y:i}Călătoria mea m-a dus prin domeniul fizic...
{y:i}prin cel metafizic...
{y:i}printre iluzii...
{y:i}şi înapoi.
{y:i}Şi am făcut cea mai importantă
{y:i}descoperire a carierei mele.
{y:i}Cea mai importantă descoperire din viaţă.
{y:i}Doar în ecuaţiile misterioase ale iubirii...
{y:i}poate fi găsită o raţiune logică.
{y:i}Sunt aici, în seara asta, datorită ţie.
{y:i}Eşti raţiunea existenţei mele.
{y:i}Eşti întreaga mea raţiune.
{y:i}Mulţumesc.
Mă bucur că te-am cunoscut.
O să chem maşina, tată.
La revedere.
- Eşti gata de drum?
- Da.
Într-adevăr, da, te rog.
Mulţumesc mult.
Mulţumesc.
Ce e? Ce s-a întâmplat?
Nimic.
Absolut nimic.
Vino cu mine, domnişoară.
Am maşina afară. Vrei să ne plimbăm?
Unde mergem?
Teoriile lui Nash au influenţat comerţul mondial,
relaţiile de muncă şi au dus
la descoperiri în biologia evoluţionistă.
John şi Alicia Nash trăiesc în Princeton.
John lucrează constant
la departamentul de matematică.
Şi acum merge zilnic pe jos până în campus.
Subtitles by SOFTITLER