Tip:
Highlight text to annotate it
X
Există pesti care nu pot fi prinsi.
Nu ca ar fi mai rapizi
sau mai puternici decat alti pesti.
Au ceva mai mult de atat...
Un astfel de peste era Bestia.
Inca de pe vremea cand m-am nascut era deja o legenda.
Scapase de mai multe momeli de 100$
decat orice peste din Alabama.
Unii spuneau ca pastele ar fi fantoma unui hot
care se inecase in raul cu 60 de ani in urma.
Altii pretindeau ca e un dinozaur
ramas din perioada cretacica.
Eu nu am dat doi bani
pe speculatiile si superstitiile astea.
Tot ce stiam era ca incercasem sa prind pestele ala
de cand eram un baietel ca tine.
Si in ziua in care te-ai nascut...
Ei bine, aia a fost ziua in care, in sfarsit, l-am prins.
Incercasem tot ce se putea:
viermi, momeli, unt de arahide,
unt de arahide cu branza...
Dar in ziua aia am avut o revelatie.
Daca pestele ala era fantoma lui Henry Walls,
atunci o momeala obisnuita n-avea sa mearga...
Trebuia sa folosesc ceva ce isi dorea cu adevarat.
Degetul?
Aur.
Asa ca mi-am legat inelul de cea mai tare guta posibila,
destul de tare cat sa tina un pod,
macar pentru cateva minute.
Si apoi am aruncat in amonte.
Bestia a sarit si l-a apucat,
inainte ca inelul sa atinga apa.
Si la fel de repede a rupt si guta.
Ei bine, vezi in ce incurcatura eram.
Verigheta mea, simbolul
fidelitatii mele fata de sotie,
cea care in curand avea sa fie mama copilului meu...
-Fa-l sa taca...
...era acum pierdut in matele unui peste
imposibil de prins.
Si ce-ai făcut?
L-am urmarit si in amonte, si in aval.
Pestele, Bestia...
...toata lumea credea ca e un el,
cand de fapt era o ea.
Era plina de icre si trebuia sa
le depuna in curand.
Acuma, aveam o problemă.
Puteam sa eviscerez pestele
si sa-mi iau inelul inapoi,
dar asta ar fi insemnat sa omor
cel mai destept peste de pe raul Ashton.
*** sa il lipsesc pe fiul meu de sansa
de a prinde si el un peste ca asta?
Pestoaica si cu mine...
Am avut acelasi destin.
"Am facut parte din aceeasi ecuatie."
Ai putea sa intrebi...
Dragă, e inca noaptea ta...
...de ce s-a infipt asa de repede in aur,
cand nimic altceva nu il atrasese?
Asta a fost lectia pe care am invatat-o in acea zi,
in ziua in care s-a nascut fiul meu.
Cateodata, singura cale de a cuceri
pe o femeie de neatins
este sa ii oferi o verigheta.
Ce e? Un tata nu are voie sa vorbeasca
despre fiul lui?
Eu sunt o nota de subsol in povestea asta, tata.
Un context pentru marea ta aventura,
care, intamplarea face, nici macar nu a existat.
Tu vindeai produse noi in Wichita
cand m-am nascut eu.
Haide, Will...
Toti iubesc povestea asta!
Ba nu. Eu nu iubesc povestea asta,nu o mai iubesc,
nu dupa ce am auzit-o de o mie de ori!
Stiu ficare cuvant pe de rost, tata.
Pot sa povestesc la fel de bine ca tine.
Pentru o seara, o singura seara din viata ta,
centrul universului nu a fost Edward Bloom.
*** de nu intelegi asta?
Imi pare rau sa te fac sa te simti prost.
Tu te faci de ras singur, tata.
Numai ca nu iti dai seama.
Din seara aceea, nu am mai vorbit
cu tatal meu trei ani.
William Bloom, de la United Press International,
daca as putea macar...
Cred ca totusi comunicam, indirect.
In felicitarile de Craciun, mama scria
pentru amandoi.
Iar cand ii sunam, mama spunea ca tata
e dus cu masina sau inoata in piscina.
*** era de asteptat, nu am vorbit
niciodata de faptul ca nu ne vorbeam.
Adevarul e ca nu ma vedeam semanand cu tata.
Si nici el nu vedea nimic care sa-i semene la mine.
Eram ca doi starini care se cunosteau foarte bine.
Spunand povestea vietii tatalui meu,
e imposibil sa separi adevarul de fictiune,
omul de legenda.
Tot ce pot sa fac e sa povestesc
totul asa *** mi-a spus el.
Nu e intotdeauna logic,
si mare parte nici macar nu s-a intamplat.
Da-mi inelul inapoi!
- Multumesc.
- Dar cam in felul asta e povestea.
Nasterea sa insasi a pus pecetea
asupra vietii ciudate care avea sa urmeze.
Nu mai lunga decat a altora, dar mai intensa.
Si oricat de bizare erau povestile lui,
finalurile erau cele mai surprinzatoare.
Da, da, e aici.
E mama ta.
Si ce spune Dr. Bennett?
Sigur, o sa vorbesc cu el.
Da, astept.
E grav?
Da, e mai mult decat credeau.
Or sa opreasca chimioterapia.
- Trebuie sa pleci.
- Poate in noaptea asta.
Merg cu tine.
Nu, nu trebuie.
Merg cu tine.
Care sa fie?
"Maimuta-n Hambar" sau "Caine-n strada"?
Ala despre vrajitoare.
O sa visezi urat.
Nu mi-e frica.
Nici mie nu mi-era, la inceput.
Asta s-a intamplat in mlastinile
de langa Ashton.
Copiii nu aveau voie acolo,
din cauza serpilor, paianjenilor
si a nisipurilor miscatoare care
te inghiteau inainte sa apuci sa tipi.
Eram cinci acolo in noaptea aia:
Eu, Ruthie, Wilbur Freely,
si fratii Price, Don si Zacky.
Si nici-unul nu stiam ce avea sa urmeze.
E binestiut faptul ca mai toate orasele
de o anumita marime au o vrajitoare,
macar ca sa manance copiii obraznici
si eventual un catel care s-a abatut in curtea ei.
Vrajitoarele folosesc niste oase
ca sa faca famece si sa blesteme
si sa faca pamantul roditor.
E adevarat ca avea un ochi de sticla?
- Am auzit ca tiganii i-au facut asta.
- Ce-i aia tigan?
- Mama ta e o tiganca.
- Mama ta e o catea.
Nu mai injura.
Sunt doamne de fata.
- Rahat.
- La naiba.
- Baga-mi-as.
- Inchideti lanternele! O sa va vada.
Totusi, din toate vrajitoarele din Alabama...
una singura era mai de temut.
Pentru ca avea un ochi de sticla despre care
se spunea ca are puteri magice.
Am auzit ca daca te uiti fix in el,
vezi *** ai sa mori.
Asta e o minciuna, asta este.
Nici macar nu e o vrajitoare adevarata.
Daca tot esti asa sigur, du-te si ia ochiul.
Cica il tine intr-o cutie pe noptiera.
Sau iti este prea frica?
O sa intru acuma si o sa iau ochiul.
- Pai, hai!
- Bine, ma duc.
- Bun, fa-o.
- Bine, o fac.
Edward, nu!
O sa faca sapun din tine! Asta face.
Face sapun din oameni.
Doamna, ma numesc Edward Bloom
si stiu niste oameni care vor sa va vada ochiul.
- Ai luat ochiul?
- L-am adus.
Hai sa-l vedem.
Am vazut *** o sa mor.
Eram batran si am cazut.
Eu nu eram batran.
Ma gandeam la moarte.
La *** e sa vezi *** ai sa mori.
Vreau sa zic, pe de o parte,
daca numai la moarte de gandesti,
te da peste cap chestia asta.
Dar poate sa te si ajute, nu?
Pentru ca ai sti ca peste toate
celelalte ai sa treci cu bine.
Cred ca as vrea sa stiu.
Deci asa o sa mor.
Buna, mama.
- Aia e masina doctorului Bennett?
- Da. E sus cu tatal tau acum.
Si *** se simte?
E imposibil. Nu vrea sa manance.
Si pentru ca nu mananca, e mai slab.
Si pentru ca e mai slab,
nu vrea sa manance.
Cat timp i-a mai ramas?
Nu vorbi despre asta. Nu inca.
- Will.
- Dr. Bennett. Ce bine ca va vad.
Sotia mea, Josephine.
Incantat.
- Suntei in luna a saptea.
- Fix!
E baiat.
Incearca sa-i dai sa bea una de-astea.
N-o sa vrea, dar tu incearca.
Tata?
Vrei putina apa?
O sa ai o surpriza.
Da?
Nasterea unui copil schimba totul.
Apar scutecele si ragaiturile
si masa de la miezul noptii...
- Ai facut tu asa ceva?
- Nu.
Dar am auzit ca e ingrozitor.
Apoi stai ani de zile incercand
sa corupi si sa inseli acest copil,
sa-i bagi numai prostii in cap,
ca el sa ajunga pana la urma absolut normal.
Crezi ca sunt gata?
Ai invatat de la cei mai buni.
Bea jumate, macar. Ii zic mamei ca ai baut tot.
Toata lumea are de castigat.
Lumea n-ar trebui sa se ingrijoreze atata.
Nu mi-a sosit ceasul. Nu asa o sa mor.
- Sigur?
- Sigur. Am vazut in ochi.
Batrana de langa mlastina?
- Era vrajitoare.
- Nu, era batrana si probabil senila.
Mi-am vazut moartea in ochiul ala,
si nu asa o sa se intample.
- Atunci *** o sa se intample?
- Surpriza! Nu vreau sa ti-o stric.
Mama ta credea ca noi doi n-o sa mai vorbim.
Ia uita-te la noi. Vorbim foarte bine.
Suntem amandoi povestitori.
Eu vorbesc, tu scrii.
E acelasi lucru.
Tata...
Sper sa vorbesc cu tine despre
unele lucruri cat timp sunt aici.
Vrei sa spui, cat timp sunt eu aici.
Vreau sa stiu versiunea adevarata a lucrurilor:
intamplari, povestiri...
Tu.
Maica-ta n-a avut grija de piscina.
- Ai putea sa o repari tu, daca vrei...
- Bine, o s-o repar.
- Stii unde sunt detergentii?
- Am facut asta cat ai fost plecat.
Niciodata n-am fost un om de casa, Will.
Prea multe ingradiri.
Si acum, sa fiu tintuit la pat...
Moartea e cel mai rau lucru
care mi s-a intamplat vreodata.
Parca ai zis ca nu o sa mori.
Am spus ca nu am sa mor asa.
Ultima parte va fi mult mai bizara.
Crede-ma cand iti spun.
Dr. Bennett a spus ca trebuie
sa stau acasa o saptamana.
O nimica toata. Odata a trebuit
sa stau in pat trei ani.
- Ai avut pojar?
- As fi vrut eu...
Adevarul e ca nimeni nu stia
cu siguranta ce se intampla.
In general, oamenii se maturizeaza treptat,
in timp ce eu ma grabeam.
Muschii si oasele mele nu puteau
tine pasul cu ambitia corpului meu.
Asa ca am stat vreo trei ani la pat
cu enciclopedia ca unic
mijloc de explorare.
Ajunsesem pana la "g",
sperand sa gasesc raspuns la
"gigantificarea" mea,
cand am dat peste un articol
despre carasul auriu comun.
"Daca este tinut intr-un vas mic,
carasul auriu va ramane mic."
"Avand mai mult spatiu, el va creste
de doua, trei sau patru ori mai mult."
Atunci m-am gandit ca poate
motivul cresterii mele
era ca sunt predestinat lucrurilor mari.
Pana la urma, un urias nu poate
avea o viata de dimensiuni comune.
De indata ce oasele mi s-au
fixat in forma adulta,
am pus la cale sa imi iau
o locuinta mai mare in Ashton.
Edward Bloom!
Eram cel mai mare lucru
pe care il vazuse vreodata Ashton-ul.
Pana intr-o zi, cand a sosit un strain.
Linistiti-va, toata lumea!
- Gata!
- Dle primar, a mancat un lan intreg de grau!
- Mi-a mancat cainele!
- Daca dumneata nu ai sa-l opresti, il oprim noi!
Nu voi tolera violente de masa in acest oras.
- A incercat cineva sa vorbeasca cu el?
- Nu te poti intelege cu el!
E un monstru!
Am sa fac eu asta.
Am sa vorbesc cu el.
Sa vad daca pot sa-l fac sa plece.
Creatura aia te poate strivi
fara sa se straduiasca prea tare.
Crede-ma, va trebui sa se straduiasca.
Ma numesc Edward Bloom
si vreau sa vorbesc cu tine!
Pleaca!
Nu plec nicaieri pana nu te arati!
Am spus "pleaca"!
Inarmat cu faptul ca stiam
dinainte *** am sa mor,
stiam ca uriasul nu ma va omori.
Si totusi, preferam sa imi
tin oasele intregi.
De ce esti aici?
Ca sa ma mananci.
Cetatenii au decis sa trimita o jertfa umana
si eu m-am oferit voluntar.
Am mainile cam atoase...
dar picioarele sunt bune.
Pana si pe mine ma tenteaza sa le mananc.
Deci...
daca ai putea sa termini mai repede,
nu ma dau in vant dupa durere, sincer...
Haide! Nu am *** sa ma intorc!
Sunt jertfa umana!
Daca ma duc inapoi, or sa ma creada las.
Prefer sa fiu cina decat las.
Uite, poti sa incepi cu mana.
Pe post de aperitiv.
Nu vreau sa te mananc.
Nu vreau sa mananc pe nimeni.
Numai ca mi se face asa de foame...
Sunt mult prea mare.
Te-ai gandit vreodata
ca poate nu esti tu prea mare,
ci orasul asta e prea mic?
Am auzit ca in adevaratele orase
sunt cladiri asa de inalte,
ca nu le poti vedea capatul.
- Serios?
- Da, nu te-as minti.
Si bufeturi cu tot ce poti sa mananci.
Tu poti sa mananci mult, nu?
Da, pot.
Atunci de ce iti pierzi timpul
intr-un orasel?
Esti un om mare.
Ar trebui sa fii intr-un oras mare.
Tu incereci de fapt sa ma faci
sa plec, asa-i?
*** te cheama, uriasule?
- Karl.
- Pe mine, Edward.
Si sincer, vreau sa pleci, Karl.
Dar vreau si eu sa plec cu tine.
Zici ca orasul asta
e prea mic pentru tine?
Ei bine, e prea mic si pentru
un om cu ambitiile mele.
Deci, ce spui?
Ma insotesti?
Bine.
Bine.
Acum, in primul rand,
trebuie sa te pregatim pentru oras.
Edward Bloom, primul fiu al Ashton-ului,
cu inima grea te vedem plecand.
Dar ia cu tine aceasta cheie a orasului
si sa stii ca oricand vei vrea sa te intorci,
toate usile iti vor fi deschise.
In dupa-amiaza in care am plecat din Ashton,
toata lumea avea cate un sfat pentru mine.
Gaseste-ti o fata draguta!
Apara-ti onoarea, Edward Bloom!
Dar era cineva la al carui sfat
am tinut cel mai mult.
Ea a spus ca cel mai mare peste din rau
ajunge asa pentru ca nu este prins niciodata.
- Ce-a zis?
- Ma depaseste.
Erau doua drumuri pe care se iesea din Ashton:
unul nou care era pavat si
altul mai vechi care nu era.
Oamenii nu-l mai foloseau pe cel vechi
si isi castigase faima de a fi bantuit.
Avand in vedere ca nu aveam de gand
sa ma mai intorc in Ashton,
acum parea un moment bun sa aflu
ce era cu drumul ala vechi.
Cunosti pe cineva care a mers pe drumul asta?
Poetul ala, Norther Winslow.
Se ducea la Paris, in Franta.
Cred ca i-a placut.
Nimeni n-a mai aflat nimic de el de-atunci.
Iti spun eu *** facem.
Tu du-te pe dincolo, eu am s-o iau pe aici
si ne vedem la capat.
Incerci sa fugi, asa-i?
Uite.
Ca sa fii singur, poti
sa imi tii tu rucsacul.
Nenorocitule...
Vine un moment cand orice om chibzuit
isi calca pe orgoliu
si recunoaste ca a gresit fundamental.
Adevarul e ca nu am fost niciodata un om chibzuit.
Si ce-mi aduc aminte de la scoala de duminica
e ca, cu cat ceva e mai dificil,
cu atat mai mare e rasplata la sfarsit.
Prietene!
- Bine ai venit. *** te numesti?
- Edward Bloom.
- "Bloom", ca in "floare"?
- Da.
A, uite, aici esti. "Edward Bloom".
Nu te asteptam asa devreme.
- Ma asteptati?
- Nu asa devreme.
- Trebuie ca ai luat-o pe scurtatura.
- Da, era sa mor aproape...
Viata o sa-ti faca asta. Si adevarul e ca
drumul lung e mai usor, dar e mai lung.
Mult mai lung.
Si acum esti aici, asta conteaza.
- Ce loc e asta?
- Orasul Spectre.
Cel mai bine ascuns secret din Alabama.
Zice aici ca esti din Ashton, adevarat?
Ultima persoana pe care
am avut-o din Ashton a fost Norther Winslow.
Poetul?
Ce s-a intamplat cu el?
E inca aici.
Hai sa-ti iau ceva de baut.
Iti povestesc totul.
La naiba, o sa-ti povesteasca el.
Trebuie sa ma intalnesc cu cineva
si deja am intarziat.
Baiete, ti-am mai spus,
ai ajuns devreme.
Acuma zi tu daca nu e cea mai buna
placinta pe care ai mancat-o vreodata.
Chiar ca e.
Totul are un gust mai bun aici.
Pana si apa e dulce.
Nu se face nici prea fierbinte,
nici prea rece, nici prea uda.
Noaptea, vantul suiera printre copaci
si ai putea jura ca a fost o simfonie
cantata numai pentru tine.
Jenny!
Vino inapoi aici!
Jenny!
- Stai, am nevoie de ei!
- Nu e pe lume pamant mai moale ca la oras.
- Aproape ca rimeaza!
- E poetul nostru laureat.
Haide!
M-am invoit sa stau acolo
in dupa-amiaza aia,
macar ca sa inteleg *** se putea
ca un loc sa mi se para atat de straniu
si de familiar in acelasi timp.
Am lucrat la poezia asta 12 ani.
Adevarat?
Asteptarile sunt mari.
Nu vreau sa-mi dezamagesc admiratorii.
Imi dai voie?
Nu are decat trei versuri.
De-asta niciodata nu trebuie sa arati
creatiile inca in lucru.
L-am prins.
Sunt lipitori aici!
- Ai vazut-o pe femeia aia?
- *** arata?
- Pai, era...
- Era dezbracata?
Da, era.
Nu era o femeie, era o pestoaica.
Nimeni nu o poate prinde.
Pestii arata diferit pentru oameni diferiti.
Tata mi-a zis ca arata precum
cainele negru pe care l-a avut cand era mic
si care s-a intors din morti.
La naiba!
- Cati ani ai?
- Optsprezece.
Eu am opt. Deci, cand o sa am eu 18,
tu o sa ai 28.
- Si cand o sa am 28, tu o sa ai 38.
- Esti buna la matematica.
Si cand o sa am 38, tu o sa ai 48.
Nu e mare diferenta asta.
Dar e destul de mare acum, nu?
Iubesc Spectre-ul...
Jenny crede ca esti o partida buna.
Toate credem asta.
Ce?
Am zis ca esti o partida buna!
Trebuie sa plec.
In noaptea asta.
De ce?
Orasul asta e mai mult
decat poate cere un om.
Si daca ar fi sa ajung sa stau aici,
m-as considera norocos.
Dar adevarul este ca nu sunt pregatit
sa ma stabilesc aici.
Nimeni n-a plecat de aici vreodata.
*** o sa te descurci fara pantofi?
Pai, banuiesc ca o sa doara. Tare.
Imi pare rau, dar... Cu bine.
- Nu ai sa gasesti un loc mai bun!
- Nici nu ma astept la asta.
Promite-mi ca ai sa te intorci.
Promit. Intr-o zi...
Cand chiar o sa trebuiasca.
In noaptea aceea am ajuns la doua concluzii:
Prima, ca un drum periculos devine
si mai rau daca e intuneric.
A doua, ca ma ratacisem
fara speranta si irevocabil.
Aceasta padure avea sa devina cimitirul meu.
Oricat de greu imi fusese sa ajung in Spectre,
imi era destinat sa ma intorc acolo intr-un final.
Pana la urma, nimeni nu poate evita moartea.
Si atunci am realizat
ca nu asta e sfarsitul vietii mele.
Ca nu asa am sa mor.
Amice!
Unde-ti sunt pantofii?
Mi-au cam luat-o inainte.
Nu stiu daca ai vazut,
dar Josephine are niste poze
publicate in ultimul Newsweek.
Serios? Minunat!
Am stat o saptamana in Maroc
ca sa fac articolul asta.
A fost incredibil.
Trebuie sa luam si noi o copie.
Nu stiu daca stii, Josephine,
dar papagalii africani, in Congo-ul natal,
vorbesc numai franceza.
Serios?
Esti norocos daca scoti de la ei patru
patru vorbe in engleza .
Dar daca e sa mergi prin jungla,
ii auzi vorbind cea mai elevata franceza.
Papagalii astia vorbesc despre orice:
politica, filme, moda...
Tot in afara de religie.
De ce nu religie, tata?
E nepoliticos sa vorbesti despre religie.
Nu stii niciodata pe cine poti jigni.
Josephine a fost de fapt
in Congo anul trecut.
Aha, deci stii.
Salut.
Buna. *** te simti?
Visam.
Ce visai?
De obicei nu-mi aduc aminte, decat daca
sunt rau-prevestitoare.
Stii ce inseamna cuvantul asta?
Adica atunci cand visezi
ceva ce o sa se intample.
Ca intr-o noapte, cand am visat
un corb ca vine la mine
si imi spune: "Matusa ta o sa moara."
M-am speriat asa de tare
ca i-am trezit pe ai mei
dar mi-au spus ca n-a fost decat un vis
si sa ma duc sa ma culc la loc.
Dar a doua zi dimineata,
matusa Stacy a murit.
E groaznic.
Groaznic pentru ea, dar gandeste-te la mine,
un baietel cu astfel de puteri.
Peste vreo trei saptamani,
corbul mi-a aparut iar in vis
si mi-a spus: "Tatal tau o sa moara."
Nu stiam ce sa fac.
Pana la urma, i-am spus tatei,
dar mi-a zis: "Nu te ingrijora."
Dar vedeam ca e tulburat.
A doua zi dimineata, nu era deloc in apele lui.
Se tot uita in jur,
parca astepta sa ii cada ceva in cap.
Pentru ca mie corbul nu-mi spusese
*** are sa se intample,
numai vorbele astea:
"Tatal tau o sa moara."
A plecat devreme de acasa
si a stat mult plecat.
Si cand s-a intors, arata foarte rau,
de parca asteptase toata ziua sa cada securea.
I-a spus mamei:
"Am avut cea mai rea zi din viata mea."
"Zici ca tu ai avut o zi proasta?",
a raspuns ea.
"Azi dimineata laptarul a cazut
mort in veranda."
Stii, mama si-o tragea cu laptarul...
- Pot sa-ti fac o poza?
- Nu-ti trebuie poza.
Cauta cuvantul "frumos" in dictionar, si gata!
Te rog...?
Bine.
Am poze de la nunta sa-ti arat.
E una foarte frumoasa
cu tine si cu tata.
Vreau sa vad poze de la nunta.
N-am vazut nici-una.
Asta pentru ca nici n-a fost
o nunta propriu-zisa.
Soacra-ta nu trebuia sa se marite cu mine.
Era logodita cu altcineva.
- Nu stiam.
- Will nu ti-a spus?
Poate e mai bine asa.
Ti-ar fi povestit aiurea, oricum.
Numai faptele, nimic din atmosfera.
A, deci e o poveste lunga?
Pai, nu e nici scurta...
Tocmai plecasem din Spectre
si eram pe cale sa imi aflu destinul.
Nestiind sigur care avea sa fie acesta,
am profitat de fiecare ocazie care mi se oferea.
Doamnelor si domnilor!
Poate credeti ca ati cunoscut neobisnuitul.
Poate credeti ca ati cunoscut bizareria.
Dar eu am calatorit
in cele cinci colturi ale lumii
si, dati-mi voie sa va spun,
asa ceva nu am mai vazut!
Cand l-am intalnit pe omul acesta,
culegea portocale in Florida.
Colegii lui ii spuneau
"El Penumbra", "Umbra",
pentru ca atunci cand lucrai langa el,
nu mai vedeai lumina zilei!
Nu vreau sa va sperii, doamna,
dar, daca ar vrea, omul asta
v-ar putea strivi capul
intre degetele de la picioare
ca pe o aluna.
Dar nu o va face.
Nu, doamnelor si domnilor.
Nu ii va face nici-un rau, pentru ca
este uriasul nostru bland.
Doamnelor si domnilor,
vi-l prezint pe Colos!
Doamnelor si domnilor,
baieti si fete,
va multumesc ca ati venit.
Aveti grija *** conduceti pana acasa.
Multumesc ca ati venit.
In acea noapte, Karl si-a gasit menirea.
Si eu pe a mea. Aproape.
Se spune ca atunci cand iti intalnesti
iubirea vietii tale, timpul se opreste.
Si este adevarat.
Ceea ce nu se spune este ca
atunci cand porneste iar,
trece prea repede ca sa il mai prinzi din urma.
- *** te numesti?
- Karl.
Karl...
Spune-mi, Karl, ai auzit vreodata
termenul "servilism involuntar"?
"Contract subliminal"?
- Nu.
- Perfect.
Uite.
Poftim.
Dle Soggybottom, vino aici,
ca sa semneze pe spatele dumitale.
Multumesc.
Hei, baiete!
- Prietenul tau tocmai a devenit o vedeta.
- Asta e minunat.
- Avocatul meu, Dl. Soggybottom.
- Incantat de cunostinta.
Ce s-a intamplat?
N-am mai vazut un client asa de tuflit
de cand s-a asezat elefantul pe sotia fermierului!
"Tuflit"...?
Vezi? Ii place uriasului.
Tocmai am vazut-o pe femeia cu care
am sa ma insor. Sunt sigur.
Dar am pierdut-o.
Ghinion. Majoritatea barbatilor trebuie
sa se insoare inainte de a-si pierde sotiile.
Toata viata am sa o caut de acum incolo.
Ea, sau sa mor singur.
La naiba, pustiule.
Lasa-ma sa ghicesc.
Foarte frumusica?
Parul blond-rosiatic?
- Rochie albastra?
- Da.
Il cunosc pe unchiul ei.
Prieteni de familie.
Cine e? Unde locuieste?
Las-o balta, nu-ti pierde timpul.
Nu e de nasul tau.
Poftim? Nici macar nu ma cunoasteti.
Ba *** sa nu. Erai mare si tare in Hickville
dar aici, in lumea reala, esti un nimeni.
N-ai nici planuri, nici nu lucrezi.
N-ai decat hainele de pe tine.
Ba am un rucsac plin de haine!
Cineva mi-a furat rucsacul.
Ai fost un peste mare intr-un lac mic,
dar asta este oceanul
si tu te ineci.
Intoarce-te in Puddleville.
O sa fii fericit acolo.
Ziceati ca nu am un plan. Ba am.
Am sa gasesc fata aia, am sa ma insor cu ea
si am sa traiesc cu ea toata viata.
Nu muncesc, dar as munci
daca mi-ati da dvs ceva de lucru.
Si poate ca nu am multe lucruri
dar sunt mai hotarat decat toti oamenii
pe care i-ati cunoscut vreodata.
Imi pare rau, baiete.
Nu fac acte de caritate.
Haide, uriasule.
Asteapta. Uite, am sa muncesc zi si noapte
pentru dvs, si nu trebuie sa ma platiti.
Nu trebuie decat sa imi spuneti cine e.
Pentru fiecare luna lucrata la mine,
iti spun un lucru despre ea.
Asta e ultima mea oferta.
Sa mergem.
Din momentul ala, am facut
tot ce imi cerea Dl. Calloway.
Treceau si trei zile fara sa mananc,
si patru fara sa dorm.
Singurul lucru care ma tinea in picioare
era promisiunea ca am sa o cunosc pe
fata cu care o sa ma casatoresc.
Dle Calloway. Azi se face o luna.
Fata asta, iubirea vietii tale...
Florile ei preferate sunt narcisele.
Narcisele.
Narcisele.
Narcisele!
Tinandu-se de cuvant,
Amos mi-a spus in fiecare luna cate ceva
despre fata visurilor mele.
Se duce la facultate.
La facultate!
Se duce la facultate.
Ii place sa asculte muzica.
Muzica. Ii place muzica.
De-a lungul lunilor, am aflat o multime
de lucruri despre fata care avea sa-mi fie sotie,
dar nu *** o cheama sau unde sa o gasesc.
Venise timpul. Nu mai puteam astepta.
Dle Calloway.
Sunt eu, Edward Bloom.
Trebuie sa va vorbesc.
Dle Calloway!
Nu, asteapta!
In noaptea aceea am descoperit ca multe
din lucrurile pe care le consideram rele
sunt numai atinse de singuratate
si de lipsa afectiunii sociale.
N-am omorat nimic, asa-i?
Cativa iepuri. Dar cred ca unul
era mort dinainte.
Asa se explica indigestia.
Multumesc.
M-am inselat in privinta ta, baiete.
Poate ca nu ai multe, dar ceea ce ai,
ai foarte mult.
Poti sa cuceresti orice fata.
Numai pe una o vreau eu.
Numele ei...
...este Sandra Templeton.
Se duce la Auburn.
Semestrul e pe sfarsite,
asa ca ar fi bine sa te grabesti.
Multumesc.
- Bafta, pustiule.
- Multumesc, domnule.
Dupa ce mi-am luat ramas bun, am schimbat
trei trenuri ca sa ajung in Auburn dupa-amiaza.
Nu ma cunosti, dar numele meu e Edward Bloom...
si te iubesc.
Mi-am petrecut ultimii trei ani muncind
ca sa aflu cine esti.
Am fost impuscat, injunghiat si calcat in picioare.
Mi-am rupt coastele de doua ori.
Dar a meritat totul, ca sa te vad acum
si sa vorbesc in sfarsit cu tine.
Pentru ca imi este scris sa ma insor cu tine.
Am stiut cand te-am vazut la circ,
si stiu acum mai mult ca oricand.
- Imi pare rau.
- Nu trebuie sa iti ceri scuze.
Sunt cea mai norocoasa persoana
pe care ai intalnit-o pe ziua de azi.
Nu, imi pare rau, dar sunt logodita.
Dar te inseli. Te cunosc.
Cel putin dupa reputatia ta.
Edward Bloom din Ashton.
De fapt, si eu sunt logodita
tot cu un baiat din Ashton. Don Price.
E un pic mai mare ca tine ca varsta.
Bine...
Felicitari.
Imi cer scuze de deranj.
Termina! Nu e deloc amuzant.
Bietul baiat.
Destinul e crud.
Dupa ce m-am chinuit sa plec din Ashton,
fata pe care o iubeam era logodita
cu unul din cei mai mari imbecili din oras.
Vine o vreme cand un barbat trebuie sa lupte,
si o vreme cand trebuie sa accepte
ca soarta i-a fost invisa,
zarurile au fost aruncate
si numai un nebun ar merge mai departe.
Si adevarul e ca mereu am fost un nebun.
Sandra Templeton! Te iubesc!
Si ma voi casatori cu tine!
"O iubesc pe Sandra Templeton."
"O iubesc pe Sandra."
- Narcise?
- Florile tale preferate.
De unde ai luat atatea?
Am sunat peste tot in cinci state.
Le-am spus ca e singura cale de a o face
pe sotia mea sa se marite cu mine.
Nici nu ma cunosti.
Am tot restul vietii inainte
ca sa fac asta.
Sandra!
E Don. Promite-mi ca nu-i faci rau.
Daca asta vrei, atunci iti jur ca nu.
- Bloom!
- Don.
Ce naiba faci? E prietena mea. A mea!
Nu stiam ca e proprietatea cuiva.
Ce-ai patit?
- Ti-e prea fica sa ripostezi?
- Am promis sa nu o fac.
Inceteaza!
Don! Termina!
Desi eu mancam bataia vietii mele,
Don Price a fost invis pana la urma.
Activitatea fizica i-a agravat
o afectiune congenitala a valvei.
Pe scurt, avea inima prea slaba.
Don! Nu ma voi casatori cu tine niciodata!
Poftim?
- Adica il iubesti pe asta?
- E aproape un strain, si tot il prefer tie.
Pana la urma, Sandra si-a pastrat
data ceremoniei la capela.
Numai mirele se schimbase.
Parca ziceai ca n-ati facut
cununie religioasa.
Eram gata de asta,
dar a intervenit ceva.
E medicamentul care iti face sete?
Adevarul e ca toata viata mi-a fost sete.
N-am stiut niciodata de ce exact.
Odata, cand aveam 11 ani...
Vorbeai de nunta.
Nu am uitat. Facem o digresiune.
Vezi tu, majoritatea oamenilor
povestesc liniar, cap coada.
Nu e complicat, dar nici interesant.
- Imi plac povestile tale.
- Si mie imi place de tine.
Cand lucrezi la circ,
nu ai adresa fixa.
Asa ca in trei ani s-au adunat
multe scrisori necitite.
Cand am fost in spital, patru saptamani,
m-a gasit in sfarsit postasul.
Se parea ca, desi inima
mea ii apartinea Sandrei,
restul trupului era properitatea
guvernului american.
Serviciul militar dura
trei ani pe vremea aceea
si, dupa ce asteptasem trei ani
numai ca sa o intalnesc pe Sandra,
stiam ca nu voi putea supravietui
atata timp departe de ea.
Asa ca m-am inscris
in toate misiunile periculoase care apareau,
cu speranta ca mi se va reduce
timpul la mai putin de un an.
Hai! Hai!
Cand mi s-a propus misiunea secreta
de a fura planurile electrocentralei
Wong Kai Tang,
am profitat imediat
de sansa de a-mi servi patria.
Hai! Hai!
Aveti vreunul nevoi?
*** ai putut sa sari versul ala?
M-ai facut de ras acolo, de una singura.
Nu erai singura!
Tu cine naiba esti?
Nu o sa va fac rau.
Ba bine ca nu.
Pazea!
Spune-le oamenilor tai
sa nu ne mai deranjeze!
Si coboara cortina!
va rog, am nevoie de ajutor.
Ce te face sa crezi
ca o sa te ajutam?
O ora am povestit
despre dragostea mea pentru Sandra K. Templeton
si de nenorocirea care
m-a adus in fata lor atunci.
Ca intotdeauna,
aceasta dragoste a fost salvarea mea.
Era scris sa fie asa.
Am pus la cale un plan
minutios de evadare,
implicand o baleniera spre Rusia,
o barja spre Cuba
si o canoe mizerabila spre Miami.
Cu totii stiam ca va fi periculos.
Si ce-o sa facem
cand ajungem in America?
Va fac rost de contracte. Il cunosc
pe cel mai influent om din show-biz.
- Bob Hope?
- Mai mare decat el.
Gata?
Si asa, gemenele si cu mine
ne-am inceput complicata calatorie
in jurul lumii.
Din pacate, nu se puteau
trimite vesti inapoi in America.
Deci nu a fost de mirare
cand armata a crezut ca am murit.
Dupa patru luni, cel mai rau cosmar
al Sandrei a luat sfarsit.
Cand suna telefonul,
nu se gandea ca poate eu sunt.
Cand trecea o masina,
nu se ridica sa se uite pe geam.
Am vorbit cu tatal tau aseara.
Nu mi-ai spus niciodata
*** s-au cunoscut ai tai.
S-au cunoscut in Auburn.
Si amanuntele?
*** s-au indragostit unul de altul...
Circul. Razboiul.
Nu mi-ai spus nimic din toate astea.
Asta pentru ca mare parte
nici macar nu s-a intamplat.
Dar e romantic.
- Ce?
- Mai bine ma abtin sa discut
despre romantism cu o frantuzoaica.
Il iubesti pe tatal tau?
Toata lumea il iubeste.
Este un tip foarte simpatic.
Il iubesti?
Trebuie sa intelegi.
In copilarie, era mai mult
plecat decat acasa.
Si am inceput sa cred ca ducea
o viata paralela in alta parte.
Alta familie, alta casa.
Si ca ne lasa si se duce la ei.
Sau...
Sau poate nici nu exista o a doua familie,
poate nu si-a dorit niciodata o familie.
Oricum ar fi, ii place mai mult
cea de a doua viata
si povesteste atata pentru ca
nu poate sa sufere locul asta plicticos.
- Dar nu e adevarat.
- Atunci care e adevarul?
Nu mi-a spus macar o data ceva adevarat.
Uite...
Stiu de ce iti place de el.
Stiu de ce toata lumea il place.
Dar am nevoie sa stiu de la tine
ca nu sunt nebun.
Nu esti nebun.
Si cred ca trebuie sa vorbesti cu el.
- Ti-am povestit vreodata de...
- Da.
De artar si de Buick?
Am auzit-o.
Stiu pe cineva care nu o stie.
Copacul a cazut pe masina,
i s-a scurs seva,
care a atras mustele,
care s-au lipit de ea,
si au zburat cu masina cu tot.
Dar adevarata poveste
e *** mi-am luat masina.
- Vedeti...
- Tata...?
- Fiule.
- Putem sa vorbim ceva?
- Cred ca ma apuc de spalat vasele.
- Te ajut si eu.
Stii de iceberguri, tata?
Daca stiu?
Am vazut un iceberg odata.
Il duceau in Texas
pentru apa potabila.
Nu s-au gandit nici-o secunda ca ar putea fi
un elefant inghetat inauntru.
De-ala paros. Mamut.
- Tata!
- Ce-i?
Incerc sa spun o metafora.
Atunci, nu trebuia
sa incepi cu o intrebare,
pentru ca oamenii
vor sa raspunda la intrebari.
Trebuia sa incepi asa:
"Treaba cu icebergul e ca..."
Treaba cu icebergul
e ca nu vezi decat 10% din el.
Restul de 90% e sub apa.
Si asa e si cu tine, tata.
Nu vad decat o mica parte
care iese din apa.
Adica nu ma vezi decat pana
la nas? Sau pana la barbie?...
Tata, habar n-am cine esti
pentru ca nu mi-ai spus
nimic niciodata.
Ba ti-am spus o mie de lucruri, Will.
Cu asta ma ocup.
- Spun povesti.
- Tu...
...spui minciuni, tata.
Spui minciuni amuzante.
Povesti ii spui unui copil
de cinci ani ca sa adoarma.
Nu sunt mitologii elaborate
pe care le pastrezi pana cand fiul tau
implineste 10, 15, 20, 30 de ani.
Si te-am crezut.
Am crezut povestile tale
mult mai mult timp decat ar fi trebuit.
Si cand mi-am dat seama ca
tot ce mi-ai spus tu era imposibil,
m-am simtit ca un prost
ca am avut incredere in tine.
Esti ca Mos Craciun
si Iepurasul de Pasti.
La fel de fermecator si de fals.
Crezi ca sunt fals.
Numai la suprafata, tata.
Dar asta e tot ce am vazut.
Uite...
In curand o sa am si eu un copil.
M-ar distruge daca n-ar ajunge
niciodata in viata lui sa ma inteleaga.
Te-ar distruge?
Ce vrei, Will?
Ce vrei sa fiu?
Doar tu insuti.
Bun, rau, totul... Numai arata-mi
odata cine esti.
N-am fost nimic altceva decat eu insumi
din ziua in care m-am nascut.
Si daca nu poti vedea asta,
e vina ta, nu a mea.
Tatal tau s-a hotarat
ca are nevoie de un birou,
si, bineinteles, nu merge
sa si-l faca acasa.
Asa ca...
Tu stii mai bine ca mine ce e important.
Ce e asta?
Din timpul razboiului.
Tatal tau a fost dat disparut.
L-au crezut mort.
Chiar asa s-a intamplat?
Nu tot ce spune tatal tau e nascocire.
Ma duc sa vad ce mai face.
Trebuie sa te intinzi putin.
Bine, du-te.
Dupa razboi, fiii Alabamei
au venit acasa si isi cautau de munca.
Toti aveau un avantaj fata de mine.
Erau vii, pe cand eu eram oficial decedat.
Neavand de ales,
m-am angajat comis voiajor.
Imi convenea.
Daca e un lucru
care se poate spune despre Edward Bloom
e ca sunt o persoana sociabila.
- Felicitari.
- Multumesc, domnule.
Calatoream si saptamani
in sir cateodata.
Dar din doua in doua vineri,
puneam toti banii pe care ii castigam
intr-un cont
special pentru o casa buna,
cu gardulet alb.
Cativa ani mai tarziu, s-au adugat
alte produse si alte orase,
pana cand teritoriul meu s-a extins
de la coasta pana in vestul Texasului.
Edward?
Edward Bloom?
- Sunt eu, Norther Winslow.
- Nu pot sa cred!
Eram uimit sa il vad
pe cel mai mare poet
din Ashton si din Spectre
tocmai in Texas.
Tin sa-ti spun ca atunci cand ai plecat
din Spectre, am avut o revelatie.
Dincolo era o alta viata
pe care eu nu o traiam.
Asa ca am calatorit.
Am vazut Franta, Africa
si jumatate din America de Sud.
In fiecare zi, o noua aventura!
Asta este motto-ul meu.
Asta e minunat, Norther.
Ma bucur pentru tine.
Acum cu ce te ocupi?
Jefuiesc locul asta.
Toata lumea la pamant!
Arunca-l incoace.
Vrei sa iei tu ala?
Ce?
Pistolul.
Eu o sa golesc sertarele
iar colegul meu
o sa se ocupe de seif.
Sa-l ajutati pe prietenul meu, bine?
Sa mergem!
Imi pare rau, doamna.
Sincer.
Chiar nu vreau sa ranesc pe nimeni.
Nu e vorba de asta, numai ca...
...nu sunt bani.
Am dat faliment.
Sa nu spuneti nimanui.
"Savings & Loan" s-a dovedit
a fi deja jefuita,
nu de banditi inarmati,
ci de speculanti imobiliari din Texas.
Sa mergem!
Norther!
Trebuie sa fie vreo 400$ aici!
Si asta numai din sertare.
Sa vedem ce ai adus din seif.
Numai atat?
- Din tot seiful.
- Ma tem ca da.
Scrie ca e contul tau asta.
Nu voiam sa pleci cu mana goala.
Trebuie sa stii ceva.
Motivul pentru care nu am bani...
I-am spus lui Norther despre
inconstanta profitului in petrolul texan
si efectele ei asupra pretului la imobiliare
si *** lejeritatea executarii
procesului fiduciar
a facut ca economiile si imprumuturile
sa fie deosebit de vulnerabile.
Auzind acestea,
Norther a ajuns la o singura concluzie:
Trebuie sa ma duc pe Wall Street.
Acolo sunt toti banii.
Am stiut atunci ca,
in timp ce cariera mea de infractor se terminase...
Edward, multumesc de ajutor!
...a lui Norther de-abia incepuse.
Cand Norther a facut
primul milion de dolari,
mi-a trimis un cec de 10 mii.
M-am opus, dar mi-a spus ca este venitul meu
de consultant in cariera.
Era destul sa ii iau sotiei mele
o casa buna, cu gard alb.
Si daca imi permiteam asta,
era cea mai mare bogatie posibila.
Ma uscam.
Vad...
Cred ca ar trebui
sa iti luam o stropitoare,
ca sa te udam ca pe o feriga.
Haide.
Eu nu cred ca o sa ma usuc vreodata.
Buna.
Esti Jennifer Hill?
Da.
Si tu, Will.
Am vazut o poza,
asa te-am recunoscut.
Uite ce, Kenny.
Hai sa nu mai facem lectia azi.
O repetam saptamana viitoare.
- Trebuie sa i-i dau inapoi mamei?
- Nu te spun daca nu i-i dai.
*** l-ai cunoscut pe tata?
Pai, era pe traseul lui de vanzari,
asa ca mereu era aici
si il stia tot orasul.
Ati avut o aventura?
Ce-ai zis-o!.
Ma asteptam sa tot ocolim subiectul
inca vreo jumatate de ora.
L-am vazut cu femei.
Flirteaza. Intotdeauna a facut-o.
Si, intr-un fel,
am presupus ca o inseala pe mama.
Numai ca n-am avut niciodata dovezi.
Pot sa te intreb ceva?
Daca ai descoperit actul asta,
de ce nu-l intrebi pe Eddie?
Pentru ca e pe moarte.
Uite...
Nu stiu cat vrei sa stii
despre toate astea.
Ti-ai format o parere despre tatal tau
si as gresi daca as schimba-o,
mai ales dupa atata timp.
Tatal meu vorbeste despre lucruri
pe care nu le-a facut niciodata,
si sunt sigur ca a facut multe lucruri
despre care nu vorbeste.
Incerc sa gasesc o cale de mijloc.
Primul lucru pe care trebuie sa il intelegi
e ca tatal tau n-a vrut sa ajunga aici.
Si totusi, a ajuns.
De doua ori.
Prima data, prea devreme.
A doua oara, prea tarziu.
Pe atunci, tatal tau
lucra pe cont propriu.
Daca se poate spune ceva
despre Edward Bloom
e ca era o persoana sociabila
si era placut de lume.
Intr-o noapte, se intorcea acasa
dupa trei saptamani de calatorie
cand a inceput o furtuna
*** nu mai vazuse in viata lui.
Destinul are obiceiul
de a oferi surprize.
Omul vede diferit lucrurile
in momente diferite ale vietii.
Orasul nu mai parea la fel,
acum ca imbatranise.
Un nou drum adusese
lumea din afara in Spectre
si cu ea, banci, garantii si datorii.
Peste tot intalneai
oameni adusi la faliment.
In licitatia de azi avem Orasul Spectre.
Licitatia incepe de la 10.000$.
Asa ca Edward Bloom
s-a hotarat sa cumpere orasul.
50.000!
Nu-mi venea sa cred.
Niciodata nu fusese un om bogat,
dar ii facuse pe altii bogati
si acum le cerea ajutorul.
Mare parte din ei
nici nu vazusera Spectre-ul.
Nu il puteau descrie decat
in cuvintele lui Edward.
Asta era tot ce-i trebuia.
Le-a vandut un vis.
La inceput, a cumparat fermele.
Apoi a cumparat casele.
Si dupa aceea a cumparat magazinele.
Orice ar fi cumparat,
nu le cerea oamenilor sa plece
sau sa plateasca chirie.
Nu le cerea decat
sa faca ceea ce faceau si inainte.
Asa se asigura ca orasul
nu va muri niciodata.
In 6 luni, trustul lui
cumparase tot orasul.
Cu o singura exceptie.
Tu trebuie sa fii Edward Bloom.
De unde stii?
Nimeni n-ar veni aici
decat daca ar avea afaceri de facut.
Si nimeni nu face afaceri cu mine
in afara de tine.
Cumperi orasul.
Se pare ca am omis partea asta,
si as vrea sa-mi repar scaparea.
Ca orasul sa se pastreze,
trustul trebuie sa il detina in totalitate.
Asa am auzit.
O sa iti ofer mai mult decat face.
Si nu o sa trebuiasca sa te muti.
Nu se va schimba nimic decat numele din acte,
ai cuvantul meu.
Acuma, fa-ma sa inteleg.
Tu cumperi mlastina de la mine,
si eu o sa locuiesc in ea?
Tu o sa detii casa,
dar ea o sa fie inca a mea?
Eu o sa fiu aici, si tu o sa vii
si o sa pleci cand vrei, dintr-un loc in altul.
Am inteles bine?
Mai pe larg, da.
Atunci o sa spun nu, dle. Bloom.
Daca nimic nu se schimba,
prefer sa nu se schimbe
asa *** nu s-a schimbat nici pana acum.
Nu o sa pierzi nimic.
Intreaba pe oricine din oras.
De ce cumperi terenul asta, dle Bloom?
E vreo criza a varstei de mijloc?
In loc sa-ti iei o decapotabila,
iti iei un oras?
Ma simt fericit cand ajut oamenii.
Nu cred ca ar trebui sa fii fericit.
- Iarta-ma. Te-am jignit?
- Nu.
Ai facut exact ce ai promis.
Te-ai intors.
Numai ca te asteptam mai devreme.
Esti fiica lui Beamen.
Acum ai alt nume.
Te-ai casatorit?
Eu aveam 18 ani, el 28.
S-a dovedit a fi o diferenta prea mare.
N-o sa iti dau casa, dle Bloom.
Inteleg.
Multumesc pentru timpul acordat.
E blocata.
- Imi pare rau...
- Nu-i nimic. Las-o asa.
- Nu, eu...
- Te rog. Pleaca.
- Dar...
- Pleaca.
Cei mai multi barbati in aceasta situatie
si-ar accepta infrangerea si ar trece mai departe.
Dar Edward nu era ca toti barbatii.
Aveau personalitati total diferite
dar numai doua picioare.
Pe masura ce lunile treceau,
isi gasea tot mai multe lucruri de reparat,
pana cand baraca a devenit de nerecunoscut.
Partea cea mai buna, fireste,
era sa gaseasca material nou.
Pana sa ajung cu gemenele in Havana,
ne facusem deja un numar nou,
numai cu ukulele si armonica.
- Bine...
- Poti sa le lasi aici.
Nu.
Nu. Nu trebuie sa te simti jenata.
Nu trebuia sa iti las impresia asta...
- O iubesc pe sotia mea.
- Stiu.
Si din prima zi cand am vazut-o
pana in ziua cand voi muri,
- ea o sa ramana unica.
- Norocoasa fata.
Imi pare rau, Jenny.
Imi pare rau.
Asteapta! Edward!
Intr-o zi, Edward Bloom a plecat
si nu s-a mai intors
in orasul pe care il salvase.
Cat despre fata...
Se spune ca a devenit vrajitoare
si ca a innebunit.
Si ea a devenit o legenda.
Si povestea s-a terminat acolo unde a inceput.
Logic vorbind, tu nu ai *** sa fii vrajitoarea,
pentru ca ea era batrana cand el era tanar.
Pai...
e logic daca gandesti ca tatal tau.
Pentru el nu exista decat doua femei:
mama ta si celelalte.
Si intr-o zi
mi-am dat seama ca iubesc un om
care nu o sa ma iubeasca niciodata.
Traiam intr-un basm.
Nu cred ca ar fi trebuit sa iti spun toate astea.
Nu, nu. Voiam sa stiu...
Ma bucur ca stiu.
Voiam sa fiu
la fel de importanta pentru el ca tine.
Si...
n-am ajus sa fiu.
Eu eram inchipuire.
Si cealalta viata, voi...
Voi erati reali.
Mama?
Josephine?
Josephine?
Will!
- Ce s-a intamplat?
- Tatal tau a avut o comotie.
E sus cu mama ta si cu Dr. Bennett.
O sa fie bine?
Ma intreb daca am voie
sa stau aici cu el...
- Adica, in caz ca se trezeste, trebuie sa fiu aici.
- Raman.
De ce nu te duci acasa cu Josephine?
Raman eu in noaptea asta.
- E bine asa?
- Sigur.
Will, ma suni daca e ceva...
Sigur ca sun. Poti sa pleci.
- Vrei sa mai stai cu el?
- Da. Multumesc.
Ma bucur sa vad ca nu incerci
sa porti o discutie cordiala.
Unul din lucrurile care ma irita cel mai tare
e cand oamenii incearca
sa vorbeasca cu cei care nu-i aud.
Avem un avantaj.
Eu si tata nu am vorbit niciodata.
Tatal tau ti-a povestit vreodata
despre ziua in care te-ai nascut?
Da, de o mie de ori.
A prins un peste imposibil de prins.
Nu asta. Adevarata poveste.
Ti-a spus-o?
Nu.
Mama ta a venit pe la trei.
A adus-o o vecina,
pentru ca tatal tau era plecat
cu afacerile in Wichita.
Te-ai nascut cu o saptamana mai devreme
dar nu au fost complicatii.
A fost o nastere perfecta.
Tatalui tau i-a parut rau ca n-a fost acolo,
dar pe vremea aceea nu se obisnuia
ca barbatii sa asiste la nasteri,
asa ca n-ar fi fost
o prea mare diferenta daca ar fi venit.
Si asta este povestea nasterii tale.
Nu prea palpitanta, asa-i?
Si banuiesc ca daca as avea de ales
intre versiunea adevarata
si una elaborata,
cu un peste si o verigheta,
as alege-o pe cea inventata.
Dar asa sunt eu.
Mi-a placut versiunea ta.
Tata?
Tata! Vrei sa chem asistenta?
Ce vrei? Ce pot sa fac?
Vrei niste apa?
Apa?
Raul.
Raul?
Spune-mi *** sa intampla.
*** se intampla ce?
*** am sa mor.
Adica ce ai vazut in ochi?
Nu stiu povestea aia, tata.
Nu mi-ai spus-o niciodata.
Bine, bine.
O sa incerc.
Trebuie sa ma ajuti.
Zi-mi *** incepe.
Uite asa.
Bine, bine.
Bine, deci, e dimineata
si eu si cu tine suntem la spital.
Si eu adorm si apoi ma trezesc
si te vad, si parca te simti mai bine.
Tata? ...
Esti altfel...
- Tata?
- Sa plecam de aici.
Si eu spun: "Tata, nu esti in stare sa..."
"Adu-mi scaunul ala..."
Grabeste-te! Nu mai avem mult.
Daca trecem de etajul asta, am scapat.
Si ne urcam in scaun...
- Mai repede!
... ca si *** evadam din spital.
- Will... Ce faci?
Trecem pe langa Dr.Bennett,
care incearca sa ne opreasca.
Opriti-i!
Zburam pe hol.
Ne fugareste o ceata de infirmieri.
Si mama si Josephine sunt la capat.
N-avem timp de explicatii!
Fenteaza-i!
Zburam peste bordura
si acolo e Chargerul tau rosu vechi,
dar acum e nou, nou nout.
Si eu te ridic si tu esti usor,
nu pot sa-mi explic asta.
Lasa aia! Nu ne trebuie.
Apa. Vreau apa.
- Unde mergem?
- La rau!
Trebuie sa o luam pe la Glenville
ca sa evitam traficul,
pentru ca oamenii de la biserica
merg prea incet.
Si cu cat ne apropiem de rau...
-A venit!
...vedem ca toata lumea e deja acolo.
Absolut toata lumea!
E incredibil.
Povestea vietii mele...
Ce e mai ciudat e ca nimeni nu e trist.
Toata lumea se bucura ca te vede
si isi iau ramas bun.
Bun ramas tuturor!
Adio! Adieu!
Fata mea din rau.
Devii ceea ce ai fost intotdeauna.
Un peste foarte mare.
Si asa se intampla.
Exact asa.
Mama?
Ti s-a intamplat sa auzi o gluma de atatea ori
incat sa nu ti se mai para amuzanta?
Si apoi o mai auzi o data
si brusc devine noua.
Iti aduci aminte de ce ti-a placut la inceput.
Si el a spus ca se lupta cu uriasul
care era inalt de 15 picioare!
- Nu cred.
- Tata, e adevarat, nu?
- Asa este.
- Vezi? Era un urias.
Cred ca asta a fost ultima gluma a tatalui meu.
Un om spune o poveste de atat de multe ori,
incat pana la urma el devine povestea.
Care traieste dupa el.
Si asa, devine nemuritor.