Tip:
Highlight text to annotate it
X
25.000 Romanian
from DVD RETAiL
În pădurile din Rusia,
e o vrăjitoare rea !
Oamenii doar îi şoptesc
numele cu frică !
Dinţi de fier ascuţiţi,
mâini cu care prinde vântul,
cu care fură copiii din aşternut,
la miezul nopţii.
Zboară cu un mojar cu piuliţă,
pe întunecatul cer al Rusiei.
Dacă o vedeţi,
ar fi bine să fugiţi...
Baba Yaga.
Vrăjitoarea din Pădurea de Fier
e mai rea decât oricine.
Baba Yaga.
Lupii se tem să o atace.
Vântul se teme să o întreacă.
Toată Rusia se teme să o înfrunte,
cu excepţia unuia !
BARTOK MAGNIFICUL
Femeile şi copiii în faţă,
domnii în spate, vă rog.
Nu împingeţi, e loc destul
pentru toţi, domnule.
Nu încercaţi asta acasă. Acest
număr din spectacol este plănuit.
Rămâneţi cu mine, oameni buni,
pentru că acum vine partea frumoasă.
Odată, în Mongolia,
am observat un foc.
Ardea un oraş întreg
şi flăcările erau tot mai mari.
Lumea striga
"salvaţi-ne, sau ne vom coace toţi".
Am înghiţit flăcările şi apoi
am băut un lac întreg.
Mi se spune Bartok Magnificul,
cel specific, cel grozav,
cel magnific.
Un mamifer atât de inflamabil,
care a salvat situaţia.
Vă spun B, A, R, T, OK.
Oameni buni,
ăsta cântăreşte 4 tone jumate.
Du-te imediat acolo şi opreşte-l
pe liliacul ăla mic şi prost !
Nu, Ludmila, lasă-l în pace.
Îmi place de el, e comic.
- Înălţimea ta ! Nu poţi să...
- Da ?
*** doriţi.
Lasă-l în pace.
Acesta e un balaur,
o copie exactă.
Are lejer 150, 200 de tone.
Scuipă foc.
Te omoară cu o lovitură de coadă.
Aveţi grijă domnule, mai bine
vă păziţi decât să vă pară rău.
Odată, în Ungaria,
a apărut acest balaur.
E foarte flămând,
n-a mâncat de ani de zile.
M-a prins şi eram practic terminat,
dar mi-am adunat puterile
şi folosind greutatea balaurului
împotriva sa, l-am aruncat de pe mine
şi i-am tras una în plexul solar,
alta în rinichi şi l-am dezumflat,
pentru că ştiam Kung Fu.
De aceea sunt...
Bartok Magnificul...
...cu un ha şi un ha-ia
care contează.
Acel balaur n-a mai mâncat
din ziua aceea. Mulţumită lui...
...B, A, R, T, OK.
Bartok Magnificul,
e de nădejde, fără îndoială.
Şi cerul să o ajute pe harpia
ce îmi va sta în cale.
Cred că aşa mi-e firea
sau *** se spune.
Acest liliac va merge la luptă
pentru voi, orice s-ar întâmpla.
Vă spun eu.
B, A, R, T, OK.
- Gata spectacolul.
- Slavă Domnului.
Nu te grăbi, uriaşule.
Serios ? De ce nu încerci asta ?
Abrac, ai grijă !!
Acum priviţi cu atenţie.
Ăsta e jumătate de salt
şi asta e o platoşă de marinar.
Iar asta se numeşte legarea ursului.
Da ! Da !
Mulţumesc, oameni buni.
Serios, mulţumesc. Sunteţi prea buni.
Bravo ! Bravo !
Prinţul Ivan !
Prinţule Ivan !
Acela e un inel pentru un Romanov.
Nici un om de rând
nu-l poate purta !
De ce ?
Pentru că ! Pentru că aşa
a fost dintotdeauna.
Atunci poate e timpul
pentru o schimbare.
Foarte bine, Înălţimea Ta.
Să mergem !
Mulţumesc că mi-ai ajutat poporul.
Te rog, nu fi absurd.
Măcar atât am putut face.
Ia uite ce străluceşte.
Nu poţi dărui bijuteriile
regale oamenilor de rând,
mai ales artiştilor de stradă.
Îi încurajezi.
Păi, am vrut să-l încurajez.
Ludmila, nu fi aşa.
Oamenilor le place liliacul.
Ai văzut *** i-a făcut să zâmbească ?
A fost frumos să-i văd fericiţi.
Prostii !
Mie mi s-a părut comic.
Vol, tu ce crezi ?
Şi mie mi-a plăcut.
Când s-au aşezat penele şi liliacul
stătea acolo ţinând o găină...
- A fost foarte amuzant !
- Vezi ?
- Sau... când a lovit...
- Tăcere !
Da, Înălţime, ştiu,
dar într-o zi vei fi ţar.
Trebuie să arăţi
respect coroanei tale.
Dacă nu o faci, *** vrei
să o facă ţăranii ?
Înălţime, mă asculţi ?
M-am săturat
să te ascult, Ludmila.
Dacă sunt viitorul ţar,
atunci voi face *** doresc
şi tu trebuie să arăţi
respect coroanei.
Îmi cer scuze.
Una pentru mine
şi una pentru mine.
Una, două, trei pentru mine,
şi una două, trei, patru
pentru mine...
De ce faci asta ?
Urăsc când faci asta.
Tot timpul mă distrează asta.
Hai, acum, doar n-ai să laşi
faptul că te-am speriat
să strice una dintre cele mai bune
reprezentaţii ale noastre.
Ai fost inspirat azi, concentrat...
pătruns de moment,
depăşind cu mult
ceea ce arată talentul tău.
Mulţumesc mult.
Şi eu... e suficient să spun
că moartea mea de azi
l-ar fi făcut de ruşine
pe Prometeu, legat de o stâncă.
Gata, gata, Zozi, cu stânca
şi cu astea, Doamne.
Aş vrea să te auzi ce spui,
e atât de iritant.
Criticii !
Şi ce Dumnezeu faci acum ?
Împart câştigul.
Ce vrei să spui ?
De ce nu pui la un loc tot câştigul ?
Oricum suntem întotdeauna împreună.
Nu, nu, aşa e corect.
Doar n-ai de gând
să păstrezi aia, nu ?
Despre ce vorbeşti ?
El mi l-a dat.
Da, dar e un copil. E un inel regal
şi ar trebui să ştii asta.
Da, păi... poate nu ştiu.
Nu pot decât să sper
că într-o zi vei şti.
Aşa, împărţit perfect egal.
Poftim.
- Perfect egal ?
- Da.
- Ambele părţi sunt la fel ?
- Exact la fel.
Foarte bine ! Atunci n-o să te superi
dacă iau partea asta.
Hei, hei ! Stai puţin, amice.
*** rămâne cu punerea
la un loc a câştigului ?
Îi dai inelul înapoi prinţului ?
Ce-i cu graba asta ?
Nu pleacă nicăieri... Doamne !
Nu se poate.
Dar aseară era în patul lui
şi noi...
- Aţi cercetat împrejurimile ?
- Fiecare centimetru.
- Şi ?
- Nimic. A dispărut.
Unde ? Stai... Cerule mare !
Ce-i asta ?
Un indiciu ?
Trebuie să-i anunţăm pe ţărani.
Oameni buni ai Moscovei,
prinţul a fost răpit !
Dar ştiu cine l-a răpit
pe ţarul nostru.
Pentru că ea şi-a pierdut
acest dinte de fier.
Baba Yaga !
Da ! Baba Yaga !
Poate cineva să ne ajute ?
Gândiţi-vă, oameni buni,
gândiţi-vă !
Cine ? Cine l-ar putea
salva pe prinţul nostru
din ghearele lui Baba Yaga ?
Ştiu eu pe cineva !
Zozi, mai încet acolo sus.
Stai, micul meu tovarăş ! Treci
la cârmă, închide tambuchiurile.
Mare agitată înainte !
Se apropie furtuna !
Hei-rup ! Mult la dreapta.
Toată lumea, eliberaţi puntea !
Legaţi vela principală.
Duşmani la orizont.
Ce... vine cineva ?
Văd cu ochişorul meu.
Cazaci.
Cazaci !
Ştiam eu că nu trebuia
să păstrezi inelul.
Repede, ascunde-te.
Dacă vor vedea că nu eşti mort,
o să ne omoare.
Grăbeşte-te.
Grăbeşte-te. Ascunde-te !
Opreşte !
Bine, mă opresc.
Tu eşti Bartok Magnificul ?
Nu, nu sunt eu, n-am fost niciodată,
deşi am auzit că e foarte talentat...
Tăcere !
Bine, am să tac.
Nu e o problemă pentru mine.
- Să tac, am să amuţesc imediat...
- Ce e aia ?
BERTOK...
Bertok Magnificul, e altceva.
Spectacolele mele
sunt în altă parte.
Tu, vii cu noi.
Nu, oameni buni...
eu chiar... am o treabă...
Bine atunci... o să fie amuzant.
Bună ziua, impresivitatea
voastră regală.
Dacă e vorba de inel, luaţi-l.
Închină-te în faţa regentei.
Închină-te !
Bine. Mă închin ! Mă închin !
Nu trebuie să-mi repeţi.
Îmi place o închinăciune frumoasă.
Bartok Magnificul.
Ne bucurăm aşa mult că ai venit.
Vă rog... Chiar vă bucuraţi ?
Tânărul nostru ţar a fost răpit
de vrăjitoarea cea rea, Baba Yaga.
Poporul nostru şi familia regală
au apelat la tine ca să-l salvezi.
Nici să nu te gândeşti.
Du-te în Pădurea de Fier
şi adu-l înapoi pe ţarul nostru.
Oameni buni din frumosul
oraş al Moscovei.
Nu mi-ar face o plăcere mai mare
decât să-mi risc viaţa
pentru a-l aduce înapoi pe fabulosul
vostru prinţ, şi vorbesc serios.
Nu vorbesc doar aşa.
E foarte deosebit.
Din păcate, programul meu
este foarte aglomerat.
Să vedem, am o hidră
în Sankt Petersburg.
Pe 20 trebuie să fiu în Ucraina,
nu pot să mă scuz aici.
Poate mi-aş putea face timp
când mă întorc din Minsk.
Te asigur,
vei fi răsplă*** regeşte.
Nu, serios, eu...
poate că amân hidra pentru iunie.
Adică... nu ! Chiar nu pot...
hidra... e teribilă.
Are opt capete...
plesneşte din coadă...
mănâncă oameni... nu e frumos...
dar vă mulţumesc foarte mult.
Domnule Bartok.
Doamne, vin necazurile.
Te rog, magnificule Bartok,
salvează-l pe ţarul meu.
Nu o face !
Păi, vezi...
e complicat, dar...
Nu !
Vă rog.
Am să fac asta !
Nu !
Hai, termină, de câte ori
îl poţi salva pe ţar ?
Ura ! Bartok.
Sau să fii mâncat de o vrăjitoare.
Mulţumesc !
Bine, mulţumesc pentru însoţire,
de aici mă descurc singur.
Zozi, *** te simţi acolo ?
Ascultă, te scot imediat
dar mai întâi vreau să ştii
ce prieten special
cred că îmi eşti...
Eşti sufletist. Eşti iubitor.
Eşti de nădejde, cinstit,
cumpătat, curat, respectuos.
Eşti furios !
Eşti supărat pe mine, nu-i aşa ?
Eşti iritat. Eşti îmbufnat.
Poţi să o spui.
- Dă-i drumul, scoţi fum pe urechi...
- Bartok !
Da, stai aşa, n-am terminat.
Eşti mânios ! Eşti scos din minţi.
Bartok !
Adică, efectiv, eşti aici,
şi totuşi, eşti aici...
Înţelegi... pentru că eşti
aici şi totuşi...
Bine, nu pot fi toate
pietre preţioase.
- Bine ? Am terminat.
- Cred că ar trebui să facem asta.
A fost fetiţa. M-a omorât.
I-ai auzit cântecul din voce ?
Nimeni nu putea să reziste la asta.
Scuză-mă, ce-ai spus ?
- Ar trebui să facem asta !
- Ar trebui ?
Da, dar nu spune nimeni
că nu va fi dificil.
Aşa e ! Exact !
- Chiar periculos.
- Periculos ? Bine, atunci asta e.
E clar, mergem
la Sankt Petersburg.
Bartok, oamenii ăştia ţi-au cerut
să-i ajuţi cu un motiv.
Pentru că au văzut ceva în tine.
Ţi-e atât de greu
să vezi asta în tine ?
Cineva are nevoie de tine
şi aşa începe.
Cineva crede că vei reuşi.
Eşti speriat, şi ce dacă ?
Pariez că în tine
e un posibil erou.
E mai mult decât curaj
sau decât să fii puternic.
Astea sunt lucruri uşoare.
Ai încredere. Fii tare !
E blând. E deştept.
Acel posibil erou din tine.
- Închide ochii.
- Cred că văd.
- Nu ţi-e teamă.
- Ar putea fi.
Aproape că pot prezice asta.
Gata cu trucurile. Fără false
aparenţe din spatele trăsurii.
Poate că voi salva
o viaţă într-o zi.
Sau vei ucide un balaur.
- Cineva are nevoie de tine.
- Ce-ai mai putea face ?
Dar riscă şi vezi....
Suntem pe drum...
- În regulă.
- Bine.
- Un posibil erou.
- Imposibil erou.
- Un posibil erou în tine.
- În mine ?
- Da, în tine !
- În mine.
Cine-ţi face peisajele ?
Bine, e oficial.
Sunt înspăimântat.
Uite coliba vrăjitoarei tale.
Doamne. Ia uite.
Îmi pare atât de rău.
V-am speriat ?
Da ! Da, poţi spune asta.
De ce-aţi venit aici ?
Am venit după prinţul Ivan.
Încântător !
Şi *** v-aş putea ajuta ?
Lasă-l să intre să vorbească
cu vrăjitoarea aia diabolică,
Baba Yaga, şi se descurcă
el mai departe.
Şi eşti sigur că eşti
în stare de asta ?
Ai auzit vreodată
de Bartok Magnificul ?
Trebuia ?
Îţi plac ghicitorile ?
- Ghicitorile ?
- Ghicitorile ?
- Poţi răspunde la una ?
- Dacă răspund, mă laşi să intru ?
De ce nu ?
Ia să vedem. Gata ?
Dacă o porţiune din gard
are 21 metri lungime şi 1,5 m lăţime
şi porţiunea paralelă
are aceeaşi lungime
dar ambele porţiuni perpendiculare
sunt de două ori mai lungi.
Îl ţinem pe 6.
Care... este cheia care
va deschide uşa vrăjitoarei ?
Scuză-mă. N-am fost atent aici.
Care era ultima parte ?
Care este cheia care
va deschide uşa vrăjitoarei ?
Credeam că e o problemă
de aritmetică.
Un şperaclu.
Exact asta voiam să spun,
un şperaclu.
Zozi, mi-ai luat-o înainte.
M-ai auzit spunând
că poţi intra şi tu ?
Ia-o tu înainte.
Eu te aştept aici.
Dar...
Se pare că eu n-am voie,
şi oricât m-ar durea
să nu pot fi cu tine la această
răscruce critică a vieţii tale,
am să accept, *** ar trebui să faci
şi tu, că voi fi cu tine cu spiritul.
Cu spiritul, nu ?
Întotdeauna ! Încă o dată
în necaz, dragi prieteni.
Încă o dată, vom apăra zidurile
cu englezii noştri morţi. În pace...
Mulţumesc că pomeneşti de mort.
Serios. Mă ajută foarte mult.
Ia te uită.
Alooo ! Prinţe Ivan ?
E cineva acasă ?
Cine e în casa mea ?
Miros un şobolan...
Viaţa unei vrăjitoare
e foarte singuratică.
Nu e nimeni cu care să vorbesc,
decât copacii.
Atâţia ani în care nu m-am veselit.
Dar presimt o schimbare...
Pentru că în seara asta,
nu e nimeni pe hol.
Nimeni la stânga
sau la dreapta,
dar toate holurile mele spun
că e cineva în casă în seara asta.
Nimeni lângă vatră.
Nimeni nu bea din ceai.
Focul meu arde tot mai sus,
cineva e în casă cu mine.
Vrăjitoarele sunt oameni
cu o intuiţie magică.
Şi ea are un sentiment
atât de fascinant.
Chiar dacă nimeni
nu e în bucătărie.
Ştim că e cineva
aproape, dragă.
Nu e nimeni în pod,
nimeni în scaunul meu.
Dar sunt atât de simţitoare.
Cineva e în casa mea, pe undeva.
Unde eşti ? Nu m-ai părăsi,
ştii că aş suferi. Unde...
Nu ştii când ai terminat.
Nimeni în oglindă,
nimeni lângă uşă.
Dar mă apropii.
E cineva în casa mea,
cu siguranţă.
Nimeni mic şi prost, nu !
Nimeni roz şi alb, hei !
Nimeni, iată-mă venind
pentru că e cineva în casa mea.
E cineva în casa ei.
Şi nimeni nu va ieşi în seara asta.
A fost uşor pentru tine.
Taci !
Da, sigur. *** spui tu...
nu mai scot un piuit.
Ai intrat în casa mea !
De fapt, capul tău mare, de lângă
uşă... el mi-a dat cheia.
Mai bine ţine-o tu...
e foarte bine.
Linişte ! Ai venit după prinţ.
Dar de ce te-au trimis pe tine ?
O creatură murdară,
nici şobolan, nici pasăre.
Cu siguranţă nu eşti un adversar
pe măsura mea, diabolica Baba Yaga.
Da... păi aparenţele
pot fi înşelătoare... cred ?
Da, aşa e.
Ştiu unde e prinţul.
Vai, ce surpriză.
Bine, bine, o să mă opresc.
Oricum... pentru ca eu
să-ţi arăt unde este,
mai întâi trebuie să dovedeşti
că eşti în stare să-l salvezi.
Uite, sunt în stare.
Sunt foarte în stare.
Nu sunt alţii
mai în stare decât...
Scuze, scuze.
Nu mă pot abţine, continuă.
Caut trei lucruri în pădurea mea.
Îţi voi spune unde să le găseşti
şi va trebui să mi le aduci.
O întrebare scurtă,
complet ipotetică, desigur.
Şi dacă nu pot ?
Poţi sau nu poţi.
Dar dacă nu poţi, ai să mori.
Nu ca erou, iar Moscova
nu-şi va mai vedea prinţul.
Pare o adevărată situaţie
de victorie sau victorie...
- Când încep ?
- Deja ai început.
Am început ?
Mergi spre sud spre
cariera de gheaţă...
- Carieră de gheaţă.
- ... şi adu-mi-o pe Piloff.
O aduc pe Piloff.
Atât ? Să ţi-o aduc pe Piloff ?
Nu, credeam că voiai
să mai spui ceva.
Bine, *** am să o recunosc
pe Piloff ?
Du-te şi spune-i prietenului tău
blănos că dacă te ajută,
veţi muri amândoi.
Bine, asta ar trebui să o scriu.
"Veţi muri amândoi".
Amănuntele astea.
Bine, cred că acum o să plec.
Ne vedem mai târziu.
De fapt e chiar fermecător
pentru un craniu atât de mare.
După ce treci
de natura lui curioasă.
Doamne, mă simt de parcă
am mers ore întregi.
Chiar am mers.
Habar nu am unde suntem.
... nu altfel decât Oedip,
orbit de broşa mamei sale,
ce a plecat să rătăcească pământul,
neştiind niciodată.
Zozi !
Iar fac asta. Mă opresc.
Se face frig ?
Trebuie să spun,
e foarte interesant.
Primul dintre cele trei daruri
pe care trebuie să-l găseşti
şi să i-l aduci.
Nu pot ajuta în nici un fel.
Aşa a spus.
Îngheţ !
De ce e aşa frig ?
Salutare.
Bingo... Piloff !
Salutare...
Niciodată nu am musafiri.
Asta este... Ştiţi ce este ?
Este o plăcere. O adevărată plăcere.
Tu trebuie să fii Piloff.
Iar tu trebuie să te fi rătăcit.
Ce încântător.
Atât ? O mică drumeţie.
Puţină vreme rece...
apoi să duc chestia asta mică
la vrăjitoare ?
Asta va fi floare la ureche !
Vai de mine !
Salutare, eu sunt Bartok.
Îmi pare rău pentru asta,
mica mea prietenă, dar trebuie
să te duc înapoi la Baba Yaga !
Vai de mine, asta nu e bine.
Vezi tu, sunt înţepenită.
E de nesuportat. Nici nu mai ştiu
de când sunt aici. În ce an suntem ?
Aoleu !
*** merge ?
Nu merge bine.
- Mă gâdilă !
- Doamne, chiar e bine prinsă !
Trage ! Trage !
Da ! Da !
E destul ca să te înnebunească,
nu-i aşa ?
Vai de mine !
După *** aud,
faci progrese mari.
Asta a fost aproape.
Am simţit de parcă reuşisem ceva.
Dumnezeule, eşti foarte hotărât.
Îmi place asta.
Toată chestia asta
e foarte interesantă.
- Bun aşa.
- Viorea.
Prietena mea, mergem la Baba Yaga
cu sau fără bagajul în plus.
Atâta distracţie.
Mă distrez prea bine.
Da, păi...
măcar unul dintre noi.
Ai grijă, ai grijă.
Copaci !
Bartok ! Am aterizat
şi sunt teafără !
- Eşti încă pe lespede ?
- Da !
Ce bine.
Ce liliac mic şi puternic.
De fapt te descurci foarte bine.
Sunt foarte impresionat.
Asta e una dintre zilele acelea
pe care nu le uiţi niciodată,
când tot ce doreai să se întâmple,
se întâmplă, dar mai bine !
Sunt atât de bucuroasă.
Ştii ceva, Bartok, ar trebui să
încerci şi tu să-ţi aminteşti asta.
Da, am să-mi notez
în minte, bine ?
Vorbind de distracţie,
am reuşit, Bartok, a fost excelent.
Poţi să crezi asta, Bartok,
am târât lespedea asta
prin toată pădurea,
şi m-am eliberat
la 3 metri de casă. E amuzant.
Da, e hilar.
Şi unde, dragă Doamne,
crezi că mergi ?
Înăuntru, la Baba Yaga !
- Ai cheia ?
- Nu, a luat-o ea.
Hai termină, glumeşti, nu ?
Oricât de tare mă loveşti,
oricât de tare mă doare,
întotdeauna îmi place să fluier.
Ce sunt eu ?
Fluierul piciorului !
Fluierul piciorului !
Cheia te rog.
Rămân dator.
Chiar eşti bun la ghicitori.
Pe asta ai auzit-o ?
Ce are dimineaţa patru picioare...
Mi-ai adus-o pe Piloff.
Bună, Baba.
Eram prinsă de o piatră.
Doamne !
Nu, nu, nu te aşeza !
Dar sunt obosit !
Bine, bine, nu mă aşez.
Acum du-te şi adu-mi coroana
lui Oble, fierarul.
- Oble ? Pare mare. E mare ?
- Enorm !
E mult mai mare decât tine.
- Piloff !
- Scuze.
- Du-te !
- Dar sunt extenuat.
Dacă nu pleci,
prinţul Ivan va muri.
Pe unde ?
Mergi spre est până se întunecă,
apoi caută un foc în pădure.
Atât ? Merg spre est
şi caut un foc ?
Nu "mulţumesc", nu "bună treabă",
nimic.
Încă ceva.
Dă-mi cheia !
Dar de ce ? Am rezolvat
ghicitoarea de două ori deja.
Dă-mi-o.
Bine, ia-o.
Hai, ia-o.
Doamne... să ajuţi lumea
chiar te termină.
Oameni buni ai Moscovei,
prinţul a fost luat dintre noi.
Cu voia lui Dumnezeu,
se va întoarce,
dar între timp afacerile statului
trebuie să continue, şi eu,
ca regentă, îmi voi da
toată silinţa pentru a asigura
siguranţa şi respectul
pentru tronul Rusiei.
E ridicol. Sunt aici,
dând în brânci, şi pentru ce ?
Îţi spun eu, dacă mă întorc şi ea
o să arunce coroana în supă,
am să fac scandal.
Între timp, n-am văzut
nici urmă de prinţ.
Ia te uită.
E mare, nu e nici o îndoială,
dar poate e prietenos.
Crezi ?
Hai să încercăm.
Am să strig la el
şi am să-l întreb dacă pot
să împrumut pălăria lui.
Am să pomenesc de Baba Yaga,
poate sunt prieteni.
Ce rău poate face ?
Bună ziua, bunule domn.
Da, foarte bine. Am venit
să aducem daruri, domnule.
Nu daruri adevărate, ci daruri
de iubire şi afecţiune.
În schimbul lor ne-ar plăcea
să ducem pălăria ta la Baba Yaga.
- Ce-a zis ?
- Habar n-am.
Dicţia, dragul meu băiat,
poate fi cea mai importantă din lume.
Bine, arde, arde. E fierbinte.
E fierbinte. E fierbinte.
Da, tu şi cu mine, prietene,
sunt sigur...
Noi vrem doar să luăm coroana aia
a ta şi... o să plecăm.
Bine. Ce zici de asta ?!
Ce zici de... e fierbinte,
arde, arde, arde !
Face parte din spectacol.
E totul... plănuit.
Rămâi alături de mine
pentru că acum vine partea frumoasă.
Bravo !
Zozi, vino !
Bartok, încă vine !
Ia uită-te la tine.
Ai reuşit. Ai reuşit.
E un tip special !
Linişte, Piloff !
Şi o aruncă în supă. Perfect !
Mâine ai cea mai grea misiune.
Fără ceapă.
Da, la pachet, te rog.
Hei, ce-i cu tărăboiul ăsta
de dimineaţă ?
*** rămâne cu zgâlţâitul uşor ?
Sau cu mirosul unei cafele bune ?
Folosind doar această coroană
şi lespedea din carieră,
smulge pana magică din cer.
Bine, dă-mi voie
să te întrerup o clipă,
pentru că e devreme.
N-am mâncat de vreo
două zile şi sunt puţin agitat.
- Dar ce are asta cu prinţul ?
- Totul.
Pentru că,
din punctul meu de vedere,
doar îţi aduc ingrediente
pentru supică.
Iartă-mă, ce nesimţitoare sunt.
Eşti încă obosit ?
Sincer ? Da, sunt.
Poftim.
Acum te-ai trezit ?
Da, da, spuneai ceva
despre o pană ?
O pană magică. Pluteşte sus în aer,
în mijlocul unui petec de cer senin.
O pană vine la tine.
- Încă ceva.
- Ce anume ?
Nu ai voie să zbori.
Nu ai voie să zbori !
Ba nu ! *** am să fac asta ?
Ajută-mă !
Nu pot.
Poate dacă încerc.
Ai grijă, vreau doar să...
Arde ! Sunt extenuat.
N-am mâncat de câteva zile.
Asta nu e viaţă pentru mine.
Nu contează.
Un imposibil erou în tine...
Am încercat ! Am făcut tot ce puteam.
Ne putem descurca şi fără Moscova
şi n-am să o las pe vrăjitoarea aia
nebună să mă găsească !
Slavă Domnului.
Poţi să-ţi imaginezi,
dacă îndeplineam misiunea,
oriunde am fi mers,
oamenii ar fi ştiut cine suntem.
Ne-am fi petrecut restul vieţii,
alergând să salvăm oameni.
Apucările şi atingerile
necontenite ale admiratorilor,
e mai mult decât
poate suporta cineva.
Cu siguranţă.
Acum putem să fugim. Ne ascundem
de Baba Yaga vreo doi ani,
lucru ce îmi convine.
Oricum am rămas în urmă
cu hibernatul.
Apoi începem iar cu spectacolele
şi tu poţi să te prefaci că eşti
ceea ce ţi-ai dorit
dintotdeauna.
În plus, asta e absurd.
*** ar trebui să ajungi
la 10 metri în aer
cu o coroană mare şi o lespede ?
Nu ai ***.
Nu, nu pot, mai ales acum
când e făcut bucăţele.
E... bucăţele.
Dar desigur.
Acum îl luăm pe prinţ.
Când o uşă nu e o uşă ?
Când e întredeschisă...
joacă de copii !
Acum deschide mare, intru.
Am reuşit. Poftim. Trei din trei.
Nu credeai că sunt în stare, nu ?
Acum dă-mi-l pe prinţ.
Mi-ai dat cele trei lucruri
din pădure de care aveam nevoie
dar înainte să-ţi arăt
unde e prinţul,
am nevoie de ceva
de la tine.
Dar *** aş putea să ştiu ce anume
dacă nu mi-ai spus niciodată ?
E o frumuseţe sau nu ?
Nu se mai fac aşa.
Nu, nu asta.
Bine. Bine, uite.
Piesa de rezistenţă !
Un portret cu autograf
al lui Ivan cel Groaznic.
L-am prins într-o dispoziţie bună.
Nu, nu e asta.
Nu ? Atunci, ce zici de...
E ceva de aici.
Poftim.
Ce e aşa amuzant ?
Opreşte-te.
De ce nu încetezi să râzi
de necazul altora ?
Nu mi-ai spus niciodată
că trebuie să-ţi dau ceva.
Eşti o trişoare şi o mincinoasă.
Bătrână flecară cu dinţii tăi de fier
şi cu hocus-pocus-ul tău.
Nu e de mirare
că toată lumea te urăşte !
- Bartok ?
- Da, ce doreşti ?
La revedere.
Da, sigur, la revedere.
- Ce faci ?
- Sunt doar o bătrână proastă.
N-am vorbit serios.
Nimeni nu te urăşte.
Bine ? Eu... aş vrea
să-ţi pot oferi ce ai nevoie.
Tocmai ai făcut-o.
Cel mai important ingredient
din inima ta.
Acum merită. Şi va vedea.
Hai, grăbeşte-te, micuţule
şobolan pasăre.
N-am toată ziua la dispoziţie.
Turnul...
- Nu tu l-ai luat, nu-i aşa ?
- N-am spus niciodată că l-am luat.
N-ai luat niciodată vreun copil.
Oamenii vor crede ce vor...
Sunt fericită să fiu singură
în pădure şi să nu fiu deranjată.
Ţine ! Ia asta,
poate îţi va trebui.
Ce este ?
Un elixir magic. Asta îţi va permite
să fii, aşa *** eşti în sufletul tău.
Când o vei bea,
oricum eşti în suflet
aşa vei deveni şi pe dinafară,
de zece ori mai mare.
Stai puţin. Adică tot timpul am făcut
toate lucrurile alea pentru mine ?
Acum lasă-mă
şi salvează-l pe prinţ.
Aş putea...
ce zici de o îmbrăţişare ?
- O îmbrăţişare ?
- Hai. Vino.
O îmbrăţişare ?
Nu-ţi forţa norocul, Bartok !
Bine, bine, gata. Am plecat.
Uite-mă *** plec.
Da, şi acum, trebuie doar să
le spunem că prinţul e în turn,
şi gata, suntem
în Sankt Petersburg.
- Ce faci ?
- Aleg un personaj potrivit.
Zozi, urăsc să-ţi spun asta,
dar tu nu poţi să mergi.
Ei cred că ai murit.
Exact de asta e important
un personaj colorat şi complex.
Garderoba potrivită, puţină vopsea
şi nimeni n-o să-şi dea seama.
Zozi, lasă-mă să merg
să le spun unde e prinţul.
Şi dacă ceva nu merge bine ?
Încă nu ştim cine
l-a răpit pe prinţ ?
- Da, dar... ce e asta ?
- Varză.
Varză ?
Ăsta e personajul tău ? Varză.
Perfect, o să ne amestecăm
în mulţime.
Un tip înalt 1,80,
îmbrăcat în varză.
Da, dar ce-ar putea fi mai potrivit
decât Simka, ţăranca rusoaică.
Eu plec, bine ?
Tu aşteaptă-mă aici.
- Dar...
- Dar nimic, bine ?
Mă întorc imediat.
Bartok, te-ai întors
din greaua ta călătorie.
Sănătos, viu. Se pare
că nu mai rău decât erai.
Felicitările noastre.
Dar unde e prinţul ?
Prinţul nu a părăsit oraşul.
Nu a părăsit...
Nu înţeleg.
Bine, e puţin complicat
şi destul de plictisitor,
deci ascultaţi cu atenţie.
Am plecat de aici, cu fanfara,
în pădure... mulţi copaci...
nişte gargui... un craniu mare, mare,
am rezolvat ghicitoarea...
am întâlnit-o pe Baba Yaga,
nu e frumoasă, oameni buni,
am îndeplinit trei misiuni,
nu contează ce anume...
ajunge să spun că acum
sunt foarte încrezător
în abilităţile mele fizice,
emoţionale şi intelectuale.
Dar, prinţul !
Da, aveţi răbdare,
ajung şi acolo.
Eu şi vrăjitoarea ne-am certat puţin,
s-a lăsat cu câţiva pumni,
eu am învins şi mi-a dat
elixirul ăsta. Vedeţi ?
Un elixir ? Pentru ce ?
Ca să pot fi tot
ce aş putea fi, practic.
Pentru că am îndeplinit
toate misiunile,
acum sunt demn
să-l salvez pe prinţul Ivan.
Te face de zece ori pe dinafară
aşa *** eşti pe dinăuntru,
cel puţin aşa am înţeles eu.
Uită-te, dar nu atinge,
amice. Bine ?
Sună impresionant, ştiu,
dă-mi voie să-ţi explic.
Practic, dacă vreodată
voi avea nevoie să fiu mai puternic
decât sunt deja,
dau chestia asta pe gât.
- Da, dar unde este prinţul ?
- Prinţul Ivan e în turn !
- *** ?
- În turn. În turn.
Clădirea înaltă de afară,
imediat la dreapta. Nu o puteţi rata.
Dumnezeule. Atunci, trebuie
să mergem imediat la turn. Vino.
Te avertizez, dacă prinţul
nu este unde spui că este
şi toată asta a fost parte dintr-un
spectacol bine pus la punct...
Te asigur, Bartok Magnificul,
că Moscova îţi va lua capul.
Ce v-am spus ?
Salut, Ivan.
Bartok ?
Prinţul meu ?
Mi-am făcut griji puţin când urcam
scările, nu mă tem să vă spun.
Când ai spus că o să-mi iei capul
şi toate alea...
Încă mai pot să fac asta.
- Imbecilule ! Ce-i ăla ?
- E... un prinţ.
Foarte bine. Da.
De ce n-ai făcut ce ţi-am spus ?
Am făcut. M-am îmbrăcat
ca vrăjitoarea,
am lăsat dintele
şi l-am răpit pe prinţ.
Şi el ?
Păi, mi-aţi spus
că nu-l vreţi în cale.
Atunci, ce caută aici ?
L-am pus în cuşca aia,
în vârful turnului.
Cât mai scos din cale
putea să fie ?
Mort, imbecilule. Mort
trebuia să fie. Mort !
Mort ? Dar el e prinţul.
- Pot să adaug ceva ?
- Nu ! Nu poţi !
Bine.
N-am crezut că o să te mai văd
vreodată, liliac mic şi prost.
Era totul aşa perfect.
Îl eliminam pe prinţ.
O înscenam pe Baba Yaga.
Trimiteam un saltimbanc
neajutorat să-l salveze,
şi totuşi, iată-te.
Eroul învingător se întoarce
din bătălie cu răspunsuri.
Dar... şi mai bine.
Vol, ia-l pe prinţ.
Voi trei sunteţi
singurii care ştiţi,
şi nici unul nu va ieşi
din camera asta... viu.
Iau eu asta.
Dasvidania !
Bietul Bartok Magnificul.
A ajuns aşa departe şi a făcut aşa
multe pentru bunii oameni ai Rusiei.
Ce păcat, va fi ţinut
minte ca un mincinos.
De zece ori mai puternică
decât sunt deja.
De zece ori pe dinafară
aşa *** sunt pe dinăuntru.
Nu !
Nu vă faceţi griji.
Apa va veni imediat.
Am plecat
să-mi preiau tronul.
De azi înainte,
vor ura bun-venit unei fete noi.
De azi înainte, gata
cu minciunile sau furişatul,
nu, vor vedea pe cineva
frumos ca o floare,
cineva care deţine toată puterea.
De azi înainte, când adevărata
Ludmila va ieşi la lumină.
De azi înainte, fiecare
regulă va fi încălcată.
Încălcată.
De azi înainte, fiecare şoaptă
va deveni un strigăt.
Simt *** toate
inhibiţiile mele se topesc...
...mai mult decât
revoltele ţăranilor.
De azi înainte, când adevărata
Ludmila va ieşi la lumină.
De azi înainte,
e marea transformare.
Ascundeţi-vă, fugiţi
sau plecaţi în vacanţă.
De azi înainte, ea va conduce
ţara, fără îndoială.
Da, şi de azi înainte, toată lumea
va fi a mea pe un platou !
Fiecare cap pe un platou !
Îngenunchează, ţărane !
Muncitorule !
- Mocofan prost !
- Aoleu, viitorul arată grozav !
Acum, frumuseţea mea interioară
iese la suprafaţă.
Aproape că aud ţăranii aclamând.
De azi înainte,
când adevărata Ludmila
va dovedi că e un conducător
mai bun decât Attila !
De azi înainte,
când adevărata Ludmila
va ieşi la suprafaţă.
Oameni ai Moscovei...
Poporul meu...
Dumnezeule !
Apa creşte, grăbeşte-te.
Bartok, ajutor ! Ajutor.
Bartok !
Zozi ?
Da, ce s-a întâmplat ?
Ştii tu, nimic deosebit.
Prinţul Ivan şi paznicul său
sunt pe cale să se înece.
Urmez eu, pentru că nu pot
ieşi din cuşcă.
Ludmila a băut elixirul Babei
şi vrea să pună mâna pe regat.
În afară de asta, totuşi,
totul e minunat.
Am o idee.
Nu ne lăsa aici !
Zozi ?
Cred că mi-am dislocat umărul.
Ajută-ne, aici jos !
Grăbeşte-te !
Încă o dată ar trebui să reuşească.
Doar pune mai mult... hei-rup !
Aici greşeam eu.
Îmi lipsea hei-rup-ul !
Dă-mi voie să te întreb.
Spuneai ceva de o idee, asta a fost ?
- Poţi să fii sincer.
- Poate că am greşit puţin calculul.
Alunec.
Îmi pare rău, Înălţimea Ta.
Zozi ?
Îmi amintesc de personajul
lui Euripide, Hipolit,
a cărui viaţă atârna în cumpănă,
înşelat de Afrodita să se sacrifice
pentru a-l ierta pe Tezeu.
Trebuie să o opreşti
pe Ludmila. Du-te !
Elixirul !
Nu aşa repede !
Ai un cap foarte tare, serios.
Noaptea, marea a început
să se ridice în valuri ale morţii...
Vas lângă vas,
furtuna tracilor ne-a zdrobit.
- Eşti foarte bun.
- Mulţumesc.
Prima dată când am
interpretat asta era în '67,
la Festivalul Siberian
de Tragedie Greacă.
Mai spune.
Gata, ajunge cu focul.
Foc. Foc. Arde oraşul !
Avem nevoie de apă, multă apă !
Asta o va opri.
E timpul pentru jonglerie.
E bine, nu ? În plus, trebuie
să-ţi dai seama că astea
sunt de diferite mărimi
şi greutăţi.
Nivelul de dificultate
creşte exponenţial.
Pofteşte pe aici.
Omul care e credincios ţării,
în moarte sau viaţă, va fi onorat.
Vă rog, chiar nu e nevoie.
Aici, doamnă balaur.
Zozi ?
- Bartok ?
- Suntem aici !
- Unde e apa ?
- Mă ocup de asta !
Grăbeşte-te !
Bravo ţie, ai reuşit.
Felicitări !
Arde... arde... arde !
A fost cât pe ce.
Să ştii, am fost şi eu
în situaţia ta.
Am avut o chestie întreagă
cu o pană magică.
E frustrant, nu-i aşa ?
Adică, e chiar acolo
şi nu poţi ajunge la ea.
Nu e amuzant.
Aşa e mai bine.
Puţin mai sus şi mai la stânga.
Călătorie sprâncenată.
Ne vedem la toamnă.
Bartok, unde e apa ?
Apropo de finaluri grandioase...
Nu poţi să scrii aşa ceva.
Bravo, prietene. Bravo.
Da, la fel şi ţie, prietene.
- Ce vrăjitoare vicleană.
- Da.
Misiunile ei te-au ajutat să fii
ceea ce ai vrut să fii dintotdeauna.
Şi eu nu i-am dat nimic.
Ce vrei să spui ?
I-ai dat ce avea nevoie cel mai mult
şi ce putea doar un adevărat erou.
Compasiunea ta, Bartok,
i-ai dat compasiunea ta.
Aşa e, nu ?
S-a supărat şi eu am ajutat-o.
I-am oferit compasiunea mea,
nici măcar nu m-am gândit.
Când o ai, o ai, Zozi.
Să ştii tu, sunt un tip deosebit.
Cu siguranţă că eşti.
Pentru un liliac !
Cetăţeni ai Moscovei.
Vă rog, fiţi alături de mine
şi mulţumiţi-i lui Bartok Magnificul.
Ne-a salvat şi îi suntem
pentru totdeauna îndatoraţi.
Vă rog, mă simt prost.
Aproape am uitat.
Poftim.
Dar era darul meu pentru tine.
Prostii, Înălţimea Ta.
Să-ţi spun ceva despre inel.
Acel inel e un inel regal.
*** merge cu vrăjile ?
"*** merge cu vrăjile ?"
Cred că s-a comportat
foarte bine, nu-i aşa, Baba ?
Piloff !
Felicitări.
Mulţumesc pentru tot.
Da, păi... cu plăcere.
Stai puţin. Mi se pare mie
sau iubirea pluteşte în aer ?
Ştii ceva ? Cred că e timpul
pentru îmbrăţişarea de care vorbeam.
Iar cu îmbrăţişarea !
Hai, Piloff.
Îmbrăţişare de grup.
Termină.
Hai, cu toţii.
Gata, ajunge !
Ne mai vedem.
Să fii sigur de asta.
Pe curând.
Auf Wiedersehen !
La revedere, Bartok.
La revedere...
Bartok Magnificul !
Pe curând, oameni buni.
DVD subrip Š 2013-12-07
R O M A N I A N