An Affair to Remember - Română Transcript

O IDILĂ DE NEUITAT În timp ce bursa din New York dă semne de nervozitate, neliniştile erau puţine sau chiar deloc pe partea optimiştilor. Aici sunt veşti bune pentru voi, burlacilor. Competiţia pentru fetele frumoase va fi mult mai uşoară acum, când Nickie Ferrante, marele afemeiat, e pe cale să fie scos din circulaţie. În sfârşit, sună clopotele de nuntă pentru el. Domnul Ferrante soseşte astăzi, pe mare, din Europa, şi domnişoara Lois Clarke îl va aştepta în New York. Lois şi cele 600 de milioane drăguţe! Ce afacere! Nu numai salată verde, dar şi o tomată frumoasă! Iată o ştire extraordinară: Nickie Ferrante, maestrul artei amorului... ...şi domnişoara Lois Clarke, o bogată moştenitoare americană... ...a cărei avere este estimată la 600 milioane de dolari... 600 milioane de dolari! Şi în lire italieneşti, câte miliarde înseamnă? Mamma mia! Ăsta e mai degrabă un zvon... Nickie Ferrante navighează în seara asta pentru a se căsători cu una din nobilele industriei americane. "Piatră şi pietriş", cred. E domnişoara Lois... Clarke. Da. Ei bine. Ei bine... asta-i tot. Domnul Ferrante? E la bord? Băiete. Aici sunt. Domnul Ferrante? Aveţi un apel telefonic din Paris. Domnule Ferrante, vreţi să-mi daţi un autograf, vă rog? Sunt aşteptat la telefon. Mulţumesc. Alo. Da, aici e Ferrante. Cine e? - Fă-mi legătura. - Bestie. Alo, Gabriella. - Să nu-mi vorbeşti. - Să nu... păi, de ce m-ai sunat? *** poţi să-mi vorbeşti de dragoste, când ai spus lucrurile pe care le-ai spus, şi când eşti pe cale să te însori. Îţi aminteşti ce-ai spus, când ţi-am dat cutia de ţigări? Bineînţeles, dragă. Am spus... Am spus... Alo! Mă auzi? Cred că am fost deconectaţi. - Nu suntem deconectaţi. - Centrala! Ce păcat. Ipocritule! Am în mână un cuţit. Şi aş vrea să fie înfipt în spatele tău. Mincinosule! Laşule! Dezgustătorule! Tu n-ai onoare? Ei bine, domnule Ferrante! Numele meu e Hathaway. Ned Hathaway. - Chiar? - Bine ai venit la bord. Mă întreb dacă ţi-ar plăcea să faci un joc de bridge cu mine şi cu soţia şi sora mea? Regret, domnule Hathaway, dar eu trişez. Sunt dependent de asta. Scuzaţi-mă. Cred că aveţi tabachera mea. Trebuie să mărturisesc şi asta. Sunt şi hoţ de bijuterii. Nu cred. Urma s-o returnez ofiţerului de bord. Am găsit-o în... Doar un moment. De unde ştiu că-i a ta? Există o inscripţie, adresată mie, în interior. "Lui Nicolo..." Nu-mi spune că eşti faimosul... Am citit atât de multe despre tine în "Life & Look" şi... Poate în "*** să ne întreţinem casa"? - Acum, pot să-mi iau tabachera? - Numai un moment. E cumplit de intim. Ştiu destulă franceză cât să fiu jenată. Poţi să reformulezi puţin şi să-mi spui ce vrea să spună, de fapt? Păi, de fapt, spune... "În memoria a trei nopţi de neuitat la bordul La Gabriella". Ăsta e iahtul ei. Cred că pentru tine e-n regulă. Spune-mi, tu ai scris cântecul "Nu voi mai zâmbi niciodată"? Nu. Dar mă gândesc să scriu unul numit "Luna peste La Gabriella". Crezi că va înlocui vreodată o noapte de baseball? Te rog, aşteaptă. Sunt în încurcătură. Aş fi putut să-ţi spun să te joci printre iahturi. Bietul de tine. - Trebuie să vorbesc cu cineva. - Eu nu mă prea pricep la asta. Eu vorbesc mult. Am încercat să-mi încalc obiceiul... Dar pari atât de onestă. - Chiar? - Pot să am încredere în tine, nu? - Da, cred că da. - Bun. Vino cu mine. Şi căpitanul pare foarte onest. De ce nu-i spui lui problemele tale? - Mergem în cabina ta sau a mea? - Nu. Într-a mea. - A mea e chiar după colţ. - A mea e aici. Nu e chestia c-aş fi pudică. Dar mama mi-a spus să nu intru în camera unui bărbat în lunile care se sfârşesc cu "e". Aşa a spus? Bine. Mama ta nu e numai frumoasă, e şi inteligentă. - *** te cheamă? - Terry McKay. Terry McKay şi călătoresc singură. - Cumva, asta te punea în încurcătură? - Da. - Pot să? - Poţi. Mulţumesc. Cred că poţi s-o laşi aici. Ştiu, asta n-a fost frumos. Mi-ai salvat viaţa. Sunt plictisit de moarte. N-am văzut o femeie mai atractivă la bord de când am plecat. Nu-i aşa că-i groaznic? Eram îngrijorat. Îmi spuneam: "Femeile frumoase nu mai călătoresc singure?" Apoi te-am văzut, şi am fost salvat... Sper. Spune-mi. Ai succes vreodată cu replici de astea? Sau ar trebui să fiu surprinsă? Dacă ai fi surprinsă, eu aş fi surprins. Asta sună cam răutăcios. - Pot să fiu şi eu aşa, dacă vreau. - Sunt sigur că poţi. - Ştiu că pot. - Asta spuneam. - Bine. Cred c-o voi face. - Ascult. Logodnica ta o cunoaşte pe doamna de pe iaht, Gabriella? Sigur. E prietena ei cea mai bună. Prietenos grupuleţ. Ştii, nava asta merge foarte repede. Ar trebui să profităm de fiecare moment. Nu crezi că viaţa ar trebui să fie veselă şi spumoasă, ca şampania? - Îmi place şampania roz. - Da, de genul ăsta, spuneam. E vreun motiv pentru care această călătorie n-ar putea să fie ca o şampanie roz? Care? Fir-ar să fie. - Nu i-ar plăcea lui? - Nu. - E soţul? - Nu. - Dar tot nu i-ar plăcea? - Nu. De ce nu călătoreşte şi el cu tine? Pentru că a trebuit să se ducă în Texas pentru o fuziune. A crezut c-ar fi o idee bună să fac o excursie în timp ce el îşi rezolvă marea afacere, pentru că mie nu-mi stă capul la afaceri. Nu pot să-nţeleg: cu cât pierd mai mulţi bani marile corporaţii, cu atât câştigă mai mult, datorită deducerilor fiscale. Marele secret se pare că e unirea unei corporaţii în declin cu una mare, puternică, - şi apoi toată lumea devine puternică. - Prostesc, nu-i aşa? Nu crede că-s proastă, dar nici nu crede că-s foarte inteligentă. Privitor la chestii de astea. - Dar nu e cazul, nu-i aşa? - Mulţumesc. E-n regulă. - Şi are încredere în tine? - Complet. - Fără greşeli? Fără erori? - Cinci ani încrezători. Sună îngrozitor, nu? Dar e adevărat. Da. Ei bine, aşa e. - O ţigară? - Nu, mulţumesc. Nu... N-o poţi aprinde din cauza inscripţiei ăleia, nu-i aşa? Îmi place asta. Trebuie să fiu atent cu tine. E un tip norocos. Trebuie să fie un bărbat remarcabil. Ei bine, îţi poţi închipui cât de atrăgător e dacă pot să rezist unei persoane încântătoare ca... Da, da. Înţeleg. A fost drăguţ, nu? Mă rog, sunt şi terenuri de tenis, shuffleboard, bingo. - Nu-mi spune că eşti stânjenit? - Ba da. Chiar sunt. - Îmi pare rău. - E-n regulă. Nu te scuza. Sper că nu-ţi va afecta ego-ul! Nu, te rog, să nu crezi aşa ceva. Tocmai mi-am trimis ego-ul la plimbare. - Doar dacă ai vrea să... - ...iau cina cu tine? Mi-ar plăcea. Iată-l pe prietenul meu Ferrante, acum. Domnule Ferrante, faceţi, vă rog, cunoştinţă cu sora mea, domnişoara Hathaway, şi soţia mea... Şi când erai micuţ, ce-ţi citea doica înainte de culcare? - Stai să mă gândesc... - Memoriile lui Casanova? În fiecare seară. Apoi noi stingeam lumina. - "Noi"? - Eram doar atât de mare. Trebuie să fi avut o copilărie fericită. Da. - Şi femeile... - Femeile. - Ai cunoscut câteva, nu? - Nici nu-ţi închipui. - Probabil "câteva" e un cuvânt greşit. - Hai să spunem că nu ştim precis. Scuzaţi-mă, domnule Ferrante. Să rezerv masa asta pentru dumneavoastră în fiecare seară? - De ce nu? - Mulţumesc. - Unde eram? - Presupun că te iubeau toate. - Mă îndoiesc. - Dar nu le respectai prea mult. Din contra. Totuşi, întotdeauna ai fost corect în a le judeca. Am fost mai mult decât corect. Le-am idealizat. Pe fiecare femeie pe care am cunoscut-o, am pus-o aici. Bineînţeles, cu cât le cunoşteam mai mult şi cu cât le cunoşteam mai bine... Era greu să le tot ţii sus, acolo, nu-i aşa? Destul de repede, piedestalul cade, şi apoi rămân dezbrăcate. Asta-i viaţa. Etcetera. Acum, haide. Să vorbim despre tine. Nu. Nu în seara asta. Vom vorbi despre mine altă dată. - N-avem nimic planificat pentru mâine. - Eu am. Nu. Mâine vom vorbi despre mine. S-a făcut frumos, nu-i aşa? E chiar cald. Mulţumesc. Unde am rămas? Tocmai îmi spuneai unde te-ai născut. - Aşa e. Ei bine... - Domnul Ferrante? O telegramă. Mulţumesc. Scuză-mă, domnişoară McKay. - Domnişoara McKay? - Da? Am una şi pentru dumneavoastră. - Mulţumesc. - Cu plăcere. Scuză-mă, domnule Ferrante. - De la el? - De la ea? Ei bine, unde eram? Tocmai îţi spuneam unde m-am născut. Şi m-am născut în Boston. Abia aştept să creşti. Răbdare. Cresc... repede. Eram la New York, şi am obţinut o slujbă de cântăreaţă într-un bar de la 22 la 3 dimineaţa. Patronul obişnuia să mă mai ţină pe la birou până pe la 4, apoi... mă duceam acasă. - A încercat vreodată să... - Nu. Ei bine, apoi într-o seară... a apărut el, singur. Ăsta-i tipul. Şi mi-a spus: "Tu n-ai ce căuta într-un loc ca ăsta." - Chiar? - Şi eu am spus: "Nu?" Şi apoi... ce? - Ce "ce"? - Am crezut că ai spus ceva. - Nu, n-am spus nimic. - Scuze. Dar ai dreptate, ştii. Mi-a spus că ar trebui să stau într-o clădire de pe Park Avenue, cu o vedere asupra râului East care să-ţi ia răsuflarea. Un loc ideal pentru tine să te perfecţionezi. Da. Aşa că am început să studiez din greu. - Cântând? - Şi muzică şi artă. Literatură. Aşa că într-o zi vei deveni o soţie perfect încântătoare. Da, asta era ideea. - E ceva rău în asta? - Nu, nu, nimic. Aşa credeam şi eu. Ei bine, asta a fost până acum. Acum, viaţa mea e o carte deschisă. Dar e doar o singură pagină. Asta e singura pagină. Scuzaţi-mă. Mulţumesc. - Nu, nu. Nu e bine. - Aşteaptă un minut. - Ăsta e un aparat interesant. Pot să-l văd? - Da. E nou, nu? Te rog! Nu! Ghinion, nu-i aşa? Asta n-a fost prea frumos. - N-ar fi trebuit să faci asta. - Ştiu. Ştii, este evident că nu e bine pentru nici unul dintre noi să fim văzuţi împreună. Că au sau nu dreptate, oamenii vorbesc, şi aşa... Cred că-i mai bine să ne spunem la revedere. - Păcat. - La revedere. Ce s-a întâmplat? Ţi-e teamă? - De tine? - Da. Nu. Ştii, mai avem multe zile de mers în călătoria asta şi nu suport monotonia. Ei bine, poţi să faci oricând o plimbare lungă în lumina soarelui. Şi ce-am să mă fac dacă plouă? Nu. Nu e bine. - Adică pentru tine nu-i bine. - Da. Să fiu văzută cu tine ar fi o noutate, şi nu vreau să-mi văd poza prin ziare. Aşa că, eu merg pe drumul meu şi tu pe al tău. Ajutor! Aici. Lasă-mă... Eşti greu. - Ai probleme? - Da. Ajută-mă. E greu. Haide, amice. Acum, dă-i drumul. - Încearcă de partea cealaltă, tăticule. - Mulţumesc. Eşti de mare ajutor. *** ai reuşit să faci asta? Am alunecat pe bară. Nu te-ai putut da jos? - Eşti un tip aparte. - Şi tu eşti un tip aparte. - Da? De ce? - Toată lumea de pe vas vorbeşte despre tine. - Nu serios. Ce spun? - Nu ştiu. De fiecare dată când încep să vorbească despre tine, mă fac să părăsesc camera. - Nu înţeleg. - Ocupă-te tu. Ar trebui să ai grijă, amice. Ai putea să te loveşti. Când eram mică, am căzut şi mi-am rupt un picior. *** e acum? - E bine, e-n regulă, cred. - Atunci, ce clămpăneşti acolo? Eu nu clămpă... Scuze. Cocktail de şampanie, vă rog. - Ai vreo ţigară? - La băiatul din camera de fumat, domnule. Pe aici... - Ai şampanie roz? - Desigur. Dă-mi şi mie puţin. Bună seara. Mă poţi servi cu un cocktail de şampanie, te rog? - Aveţi şampanie roz? - Desigur. Mulţumesc. Bună. Bună. Am schimbat masa cu una pentru o persoană. Şi eu. Nu e păcat, după cina delicioasă pe care am avut-o împreună aseară? - Vorbeşti galica? - Fluent. *** spui "Hai s-o ştergem de aici"? Ei, ei, ei! Ei! Ai, ai, ai. Bună treabă, nu? Asta e ceea ce se cheamă să prosteşti lumea. - Ce spui? - Asta se cheamă să prosteşti lumea. N-aud ce spui. Ce spui? De cine crezi că ne ascundem? Toată lumea se holbează la noi. E îngrozitor. - E îngrozitor. Plec. - Nu, nu. Plec eu. Nu-ţi face probleme. Stai jos. Scuzaţi, domnule. Aceasta este poşeta doamnei. Ştiu. Voiam doar... Nu, aşteaptă un minut. Aia e... E o piscină mică, nu-i aşa? - Nu schimba vorba. Mi-ai luat tabachera. - Nu eu am luat-o. Avem o oprire de 5 ore în Villefranche. - Da. Ai de gând să cobori? - Da. Trebuie să sun o doamnă. - În fiecare port, nu? - Din întâmplare aceasta e bunica mea. - Nu mă crezi? - Nu! - Vrei să-ţi fac cunoştinţă cu ea? - Da, mi-ar face plăcere. Ei bine, te-ai ales cu o întâlnire. - Surprinsă? - Bine. - Un cadou pentru bunicuţă? - Da. Asta e. Nu e frumos, aici, jos? - Da, dar vrei să auzi o poantă de când lumea? - Care? - Dacă e aşa de frumos aici, jos, de ce... - ...m-ai adus aici, sus? E o poantă de când lumea, desigur. Eşti sigur că "bunica" ta nu e o poantă de când lumea? Aş vrea să ai încredere în mine. Ce loc divin. E perfect. Încep să cred că ai o bunică. Asta-i surprinzător. Am să-ncerc s-o găsesc şi să-ţi dovedesc. Nu e aici. Uite. Trebuie să fie în capelă. Fidel! Ce faci, băiete? Ce e cu locul ăsta? Ceva în el te face să vorbeşti în şoaptă. E atâta linişte aici. E ca o altă lume. Păi, e. E lumea bunicii mele. Spune-mi mai multe despre ea. Bunicul meu a lucrat în diplomaţie. Au cutreierat lumea. Când s-a retras, s-au stabilit aici. A fost îngropat aici, în spatele capelei. Ea a rămas aici, să fie aproape de el. Probabil că aşteaptă cu nerăbdare ziua când i se va alătura. Nicolo! Dar de ce nu m-ai prevenit? Am vrut să-ţi fac o surpriză! - E-adevărat că te însori? - Da, aşa s-ar părea. - Şi tu? Întinereşti pe zi ce trece! - Linguşitorule! - Asta-i fata? - Nu. Ea e Terry McKay. Încântată. Janou credea că tu eşti fata cu care trebuie să mă însor. E încântătoare. Îmi place mult. Pardon. Spuneam doar că-mi placi mult. Mulţumesc. Mă bucur. Mă scuzaţi, dar trebuie să mă aşez. Mă rog mai mult în zilele astea. Genunchii mei! Sunt la fel de bătrâni ca şi mine. E foarte frumos, aici. Mulţumesc. Cred că aş putea rămâne aici pentru totdeauna. Nu! Eşti prea tânără pentru asta. E un loc bun pentru a sta şi a-ţi depăna amintirile, dar tot trebuie să ai propriile amintiri. Şi capela pare să fie încântătoare. - Vrei să intri? - Se poate? - Te rog. - Mulţumesc. Nicolo! Şi tu, Nicolo. Cât a trecut de când n-ai mai intrat într-o capelă? Păi, eu... - De când erai ajutor de pastor. - Ştiu. - Intră. N-o să te muşte. - Bine. - Eu voi face ceaiul. - Permite-mi să te ajut. Nu, nu, nu. Du-te. Marius! Uite cine a sosit. - Şi cine a sosit, doamnă? - Priveşte. Domnul Nicolas! Sunt mulţumit! A venit la bunica. - Ea e Marie. - Bună! - E ultima? - Da, e cea mai mică. - Câte mai ai acum? - Şapte. Când aţi plecat dumneavoastră, erau trei. El e prietenul meu Marius. Marius avea trei copii când l-am văzut ultima oară. Marius spunea că Franţa are nevoie de bărbaţi. Aşa că acum are şapte fete. - Hai să vezi şi restul familiei mele. - Da, ia-o înainte. Sigur? Mi-ar plăcea să stau de vorbă cu domnişoara McKay. Janou, te rog, ai milă. N-am să te trădez. - Pot să vă ajut? - Mulţumesc, draga mea. Mă bucur că nu eşti ca majoritatea tinerilor din ziua de azi în ce priveşte treburile casei. Am fost zece în familie. Fiecare avea de făcut partea lui de treabă, sau mergea la culcare nemâncat. Ce cameră magnifică. Da. Soţul meu a fost un mare colecţionar. Iubea lucrurile frumoase. Şi eu. Ar trebui să am o menajeră, dar am supravieţuit la două dintre ele. Şi sunt prea bătrână ca să mai angajez o alta. În plus, nu mă deranjează să-ţi mărturisesc că plănuiam să trăiesc doar până la 80 de ani. Acum am 82. Dacă nu mor, ar trebui să încep să economisesc ceva pentru bătrâneţe. Sunteţi înţeleaptă. - Îţi place? - Da. E încântător. - Ferrante? - Nicolo! - Nickie? - Da. A făcut-o cu mult timp în urmă. Dar e foarte bun! E foarte talentat. Iertaţi-mă. N-aveam de unde să ştiu. Din nefericire, e şi foarte critic. Artistul din el ar vrea să creeze. Criticul ar vrea să distrugă. - Drept urmare, n-a făcut nimic până acum. - Ce păcat. În plus, e prea ocupat "să trăiască", după *** spun ei. - Pot? - Mulţumesc, draga mea. Poftim. E aşa o încântare pentru mine vizita asta. Mă străduiesc să par calmă. - Crezi că reuşesc? - Vă descurcaţi de minune. - Poftim. - Mulţumesc. Îl iubesc pe Nicolo atât de mult. Când era un băieţel, ne încânta cu interpretările lui la pian. Apoi a studiat pictura. Şi cel mai rău e că e atât de bun în orice. O multitudine de talente? Totul devine prea uşor pentru el. Întotdeauna e atras de arta pe care n-o practică, de locul în care n-a fost, de fata pe care n-o cunoaşte. Poate că n-ar fi trebuit să-l cunosc. Nu, draga mea. Tu eşti diferită. Nu mă deranjează să mă destăinui ţie că mă îngrijora. - Uneori eram speriată. - De ce? Viaţa asta i-ar putea cere socoteala într-o zi, pe care n-ar putea s-o plătească. Dar când te-am văzut cu el, m-am simţit mai bine. Pe mine? Chiar? Da, pe tine. Aş vrea să pot şi eu să mă destăinui ţie. Ai s-o faci când vei simţi. Stă în caracterul tău, asta. Nu e nimic rău în Nicolo, pe care o femeie să nu-l poată îndrepta. Am văzut familia lui Marius. Şapte fete! - Am avut o discuţie plăcută cu soţia lui. - Ar fi trebuit să ai o discuţie plăcută cu el. Şi nu sta pe pălăria mea. Spune-mi, ce-aţi vorbit voi două? - Ai fi surprins. - Pariez că da. Şi pariez că a vorbit doar Janou. Mi-a povestit că atunci când erai un băieţel, şi nu obţineai ce voiai, te culcai la pământ, te loveai şi te făceai roşu la faţă. Chiar? Trebuia să faci din celălalt ochi. - Dar tu, ce spuneai? - Spuneam că nu mai faci asta. Nu. Acum, când nu obţii ce vrei, devii stânjenit. Puţin ceai? Aminteşte-mi să nu-ţi explic asta mai târziu. Da, vreau puţin ceai. Janou, am un cadou pentru tine. Hai să-l vezi. - Sunt prea bătrână pentru cadouri. - Nimeni nu poate fi prea bătrân pentru cadouri. - N-ar trebui să-ţi risipeşti banii. - N-a costat prea mult. Dă-mi voie să te ajut. Nicolo! - *** ai făcut-o? - Din memorie. Mulţumesc. E André! Soţul meu. Pare atât de real. Atât de asemănător. Ce faţă remarcabilă. - L-ai făcut-o din memorie? - Da. Îţi place? E minunat. Ştii, l-am pictat cu mult timp în urmă, dar am ezitat să ţi-l dau. Ţi-am spus că-i talentat. - Ei bine, acum. Pentru tine. - Pentru mine? Mulţumesc. Mulţumesc. Pentru mine. Ei bine, acum. Aş vrea să fac un toast. Nu prea ştiu *** s-o spun. Are ceva de-a face cu mariajul lui fericit? Mai bine să spunem: să fie călătoria voastră spre casă, una cât mai plăcută. Mulţumesc. Mă tem că trebuie să plec cât de repede. A fost o zi plăcută. Înainte de a pleca, trebuie să ne cânţi la pian. - Vino. - Te rugăm. - Priviţi mâinile mele. - Fără scuze. Vino. Janou a ţinut concerte ca pianistă. Cândva. Nu uita, tu m-ai rugat să fac asta. Nu-mi plac sirenele navelor. Nu crezi c-ar trebui să-ţi pui asta pe umeri? Mulţumesc, draga mea. - E minunat, nu? - Îţi place? Da, îmi place. Într-o zi, am să ţi-l trimit. Nu. Mi-ar face plăcere. Până aici pot să merg. Aici e graniţa micii mele lumi. E o lume perfectă. Îţi mulţumesc că m-ai lăsat să intru în ea. La revedere. Fii binecuvântată. Ei bine, la revedere, dragă Janou. Mă voi reîntoarce să te văd curând, şi am să-ţi scriu cât mai des. - Chiar te rog. - Am s-o fac. - Rămâi cu bine, dragă. - Adio, micuţule. La revedere. Te-am căutat peste tot. L-am chemat şi pe îngrijito... Ai plâns. Aşa păţesc în faţa frumuseţii. Nickie, eu... Vreau să-ţi mulţumesc pentru... cea mai frumoasă şi mai memorabilă zi pe care am trăit-o vreodată. Ai fost foarte drăguţă cu bunicuţa mea. - Am să-i scriu. - Ar fi frumos. Să mergem. Gata cu lacrimile. Ţi-am spus. Aşa păţesc în faţa frumuseţii. Vom naviga pe o mare agitată, Nickie. Ştiu. Am schimbat cursul astăzi. Am să te văd în cabina ta? Nu cred. Noapte bună. Un moment. - De ce ai venit aici? E periculos. - Avem multe de vorbit. Sunt conştientă de asta, dar ar fi dezastruos pentru amândoi să fim văzuţi împreună. Trebui să ne gândim rapid la ce vom face. Ne-am creat o problemă. Da, ştiu, aşa că hai să n-o mai complicăm. Ca femeie, sunt mult mai precaută şi pot gândi mult mai clar când nu eşti prin preajmă. Aşa că du-te să te gândeşti în cabina ta, şi eu o să mă gândesc într-a mea... E-n regulă. Şi ne vom simţi lipsa unul altuia. A fost drăguţ. Ceea ce ai spus acum. - Bună dimineaţa. - Şi o zi bună şi ţie. Ascultă... - Continuă să mergi. - Fir-ar să fie. Aşteaptă puţin. Nu pleca. - Ai ajuns la vreo concluzie? - Nu. Continuă să mergi. - Mi-e dor de tine. - Mi-e dor de tine. - De ce nu suni mai des? - Încerc, dar ştii... - Voiai să spui ceva? - Nu, nu voiam să spun nimic. N-am putea măcar să luăm masa împreună? În camera ta sau a mea? Nu. Ştirea s-ar răspândi pe tot vasul înainte să ajungem la salată. - Ştiu. - Oamenii vorbesc, ştii. - Mergi în partea cealaltă. Mă ameţeşti. - Ar fi bine şi pentru mine, fii sigură. Aşteaptă puţin. Dragă! Ascultă, dragă, eu... Asta-i chiar ciudat. - Bună seara. - Bună seara. Domnişoara McKay, ia cina? - Da, domnule. Aţi vrea să luaţi masa împreună? - Nu, cred că preferă să cineze singură. Aproape a terminat. - Comandă "bouillabaisse". E grozavă. - Mulţumesc de o mie de ori. - N-ai de ce. - Taci. Intră. - Salutăm! - Bună, domnule Hathaway. Domnişoară McKay. Unde e Ferrante? De unde să ştiu? Haideţi! O păsărică mi-a şoptit că s-ar putea să fie aici. Chiar! Nu crezi că eşti nepoliticos? Nu l-am văzut pe domnul Ferrante... Bună, Terry. Mi-a trecut prin minte că s-ar putea să-ţi placă această carte. Am citit-o. Nu te-am văzut de câteva zile. Am crezut că ai coborât undeva. Păi, ***? N-am acostat nicăieri. În caz că nu te mai văd, domnişoară McKay, îţi urez un sfârşit de călătorie plăcut. Mulţumesc, domnule Ferrante. Să nu crezi că n-a fost absolut... Acum, uşurel. Mă întreb dacă voi doi aţi vrea să-mi faceţi o favoare uriaşă. - Care? - Aţi vrea să-mi daţi un autograf pe astea? Soţia mea, sora şi eu am cumpărat fiecare câte una diferită. - Le-aţi cumpărat? - De la cine? De la fotograful vasului. Are un afişier uriaş pe puntea de promenadă. Are o afacere în toată regula. Domnule Hathaway, trebuie să ne gândim la asta. Unde aş putea să vă găsesc? Păi, voi fi sau la bar sau, bineînţeles, în sala de mese. Da, bineînţeles. - Nu m-ar deranja asta. E destul de bună. - Fii serios. E îngrozitor! Şi după toate chinurile prin care am trecut pentru a-i prosti pe toţi. Da. Îmi pare rău în special pentru tine. Ştii, nu-mi pare chiar atât de rău pe cât credeam. - A fost prostesc, să ne ascundem ca fugarii. - Da, ştiu. Atunci, ca să le mai oferim o ocazie, n-ar trebui să ne alăturăm celorlalţi? Bine. De ce nu? Ce avem de pierdut? E ultima seară. Hai să profităm din plin. Bună, Hathaway. Fă-mi încă o favoare. Hai să schimbăm partenerele. E ultima seară. Toată lumea o face. Chiar? Ce drăguţ. Dar în cazul tău, vom face o excepţie. Nu-l înţeleg pe tipul ăsta. Faină-ncrucişare. Bună. - Hai să ieşim puţin la aer. - Hai. Am să-ţi arăt timona. - Unde e? - După... Să-mi iau haina. De ce nu putem face asta pentru totdeauna? - Am avut o discuţie cu căpitanul. N-a mers. - N-a mers? A spus că nu poate întoarce vasul. A fost drăguţ, dar a spus că cei mai mulţi oameni vor să ajungă acasă. Nu e aiurea? Pot să-i înţeleg problema. Să navighezi pe ocean cu doar doi călători. Dacă spui "Un bănuţ pentru gândurile tale", mă arunc peste bord. Mâine dimineaţă: New York. Da. Te va aştepta? Dar ea? Da. Cine face viaţa aşa de dificilă? Oamenii? Îl iubeşti? Acum nu. Ştii, n-am muncit o zi în toată viaţa mea. Ştiu. M-am gândit la asta. - Ce ai spus? - N-am spus nimic. - Ba da, ai spus. - Ce? Spuneai că sunt atrasă de lucruri scumpe, diamante şi alte chestii de astea. - Am spus eu asta? - De şampania roz. Ăsta-i genul de viaţă cu care ne-am obişnuit amândoi. Aş putea fi pusă în dificultate dacă... Ţie îţi place berea? Diferit. Tatăl meu bea bere. Dimineaţa. Era un băutor de bere? Mai târziu, în cursul zilei, bea orice. Iarna poate părea friguroasă celor fără calde amintiri. Ne e deja dor de primăvară. Da. Asta e probabil ultima mea şansă. Şi a mea. E acum sau niciodată. "Niciodată" e un cuvânt înspăimântător. Am fi nebuni să lăsăm să treacă fericirea pe lângă noi. - Şi asta pentru că n-ai... - Lucrat? Asta nu înseamnă că n-aş putea. Nu, bineînţeles că nu. Să presupunem că aş... Am să încerc un timp, să zicem şase luni, să văd dacă... - Dacă? Dacă ce? - Păi, să zicem... - Hai, fii realist. - Bine. Dacă aş lucra destul de greu şi destul de mult timp, să zicem 6 luni, unde ai fi? Ce încerci să-mi spui, Nickie? Vreau doar să pot... să te cer în căsătorie. Nickie, asta-i cea mai drăguţă... Ţi-a pierit vocea. - Asta pentru că eu... - Da, ştiu. Am să intru înapoi, acum. Încă o grămadă de gânduri şi frământări despre asta. Lasă-mă până dimineaţă. Va fi o noapte lungă. Şi pentru mine. Căsătoria e un pas serios pentru o fată ca mine. Da, ştiu. - Îţi plac copii? - Da. - Eram aşa îngrijorat că... - N-am avut timp nici să mă îmbrac. - N-am dormit până la 5! - Eu n-am dormit deloc. Ascultă-mă cu atenţie. Dacă totul merge bine, şi mă refer la amândoi, în şase luni... Uite. Am început să scriu aici. Trebuie s-o citesc acum? "Iubitule." Ăsta-s eu? "Mi-ai dat întâlnire, iubitule. 1 iulie la ora 5." Dar nu spui unde. - Spune tu, şi mă supun. - Nu ştiu. Nu-mi vine în cap. Ce zici de clădirea Empire State? Da! E perfect. E cel mai apropiat loc de Rai pe care-l avem în New York. Etajul 102. Nu uita să iei liftul. N-am să uit. - Dacă lucrurile nu vor merge... - Nu vorbi aşa. Nu vreau s-aud. - Dar în caz că... - Amândoi vom fi acolo! - Păstrează-ţi gândul. - Păstrează-ţi gândul. Ai grijă. Nickie, dragule! Cât mă bucur să te văd. Mă bucur să te văd. A fost o călătorie plăcută? Nu prea rea. Cam dură pe alocuri, dar plăcută. Numai puţin, pentru o poză, vă rog. - Pot să fac şi eu una, vă rog? - Da. *** e? Pot să fac încă una, vă rog? E bine. Mulţumesc. Scuzaţi-mă, am o întâlnire importantă. E minunat că te-ai întors. E minunat că m-am întors, Ken. Dragă, maşina e aici. - Ce e? Trebuie să mergem undeva? - Da. Maşina-i aici. Bun. Trebuie să discutăm ceva. Hai să intrăm aici, unde putem fi singuri. - Ce sunt toate astea? - Nu ţi-am spus? Cei de la TV vor să-mi ia un interviu. Am spus da, dacă vor dona ceva cauzei mele favorite. - Te deranjează? E pentru o cauză bună. - Aş fi vrut să-mi spui şi mie. Te ştiu eu! Dacă ţi-aş fi spus, n-ai mai fi coborât de pe vasul ăla. Camera unu, ia un prim plan. Nickie, el e domnul Lewis, care ne va lua interviul. Domnul Fulton Q. Lewis. Robert. Robert Fulton, încântat. Nu, Robert Q. Lewis. Toată lumea-mi spune aşa. Sunteţi puţin în întârziere, domnule Ferrante, şi trebuie să intrăm. Luaţi loc aici. Am să vă pun câteva întrebări, şi apoi... Ce-i cu faţa lui? Străluceşte. Pot să vă dau cu puţin machiaj? Harry, tamponează. - Scuze. Va fi gata în curând. - Sper. Din întâmplare, cămaşa asta albă... Ce spui de asta? Străluceşte. - N-aveţi o cămaşă albastră din întâmplare? - Nu, nu la mine. Nu-ţi face probleme. Ne descurcăm. Să vă spun ce voi face: vă voi pune câteva întrebări despre *** v-aţi întâlnit, care vă sunt planurile şi lucruri de genul ăsta. Fiţi cât mai relaxat. Cinci secunde, domnule Lewis. Un lucru. Priviţi la cameră. Când se aprinde lumina roşie, transmitem. Da? Păi e aprinsă. Bună ziua. Bine aţi venit la încă o emisiune Casă lângă casă, sponsorizată de compania de lapte praf Benton. Nu uitaţi, Benton vă ajută copii să crească mai bine. Astăzi suntem în reşedinţa domnişoarei Lois Clarke, moştenitoarea unei dintre cele mai mare averi din America. Imediat ne vom întâlni cu domnişoara Clarke şi logodnicul ei, domnul Nickie Ferrante, şi vom vorbi cu ei despre minunata lor poveste de dragoste, care a fost pe coperta tuturor ziarelor din toată ţara, o iubire care a captivat imaginaţia lumii întregi. Dar mai întâi... Credeţi că se iubesc? N-am de unde să ştiu, Gladys. Abia aştept să-l văd pe Nickie Ferrante. Nu ştiu care a fost întrebarea de 64 milioane de dolari, dar el a ştiut răspunsul. La ţanc. Terry, dragă. Aminteşte-mi să te întreb mai târziu de ce nu mai par la fel săruturile tale. Poate că ţi-ai pierdut antrenamentul... Sper. N-avem nevoie de fleacurile astea, nu? Nu te-ai schimbat, încă. Credeam că ai avut suficient timp să... Ken, avem atâtea de vorbit. Pot să gândesc mai bine îmbrăcată aşa. Ştii, dragă, speram ca excursia să-ţi facă bine, dar... Mă tem că nu arăţi chiar aşa de bine. Ce s-a întâmplat? A fost o traversare neplăcută? Da. A fost, puţin. Ştiu, Ken, emisiunea aia, s-ar putea să fie amuzantă. Lois Clarke şi Nickie Ferrante trebuie să apară. Nu mă interesează, dar dacă te distrează pe tine... Da, mă distrează. Bine. Trebuie să fi fost grozav în Europa. Da. Vreţi să detaliaţi puţin? Nu. Am uitat, Ferrante a fost pe acelaşi vas cu tine, nu-i aşa? - Da, a fost. - L-ai întâlnit? A fost drăguţ? Fascinant? Irezistibil? Îmi pare rău. Nu-mi stă în obicei. Retrag ce-am spus. Ei bine, spuneţi-mi, domnule Ferrante, e prima iubire în prag de căsătorie? Aţi vrea să reformulaţi întrebarea? Vrea să spună, e prima căsătorie? Da. Bun. Intenţionaţi să o întreţineţi pe soţia dumneavoastră astfel încât... Da. - Asta-i bună. - Făcând ce? Am de gând să încep să pictez din nou. În felul ăsta am de gând s-o întreţin pe soţia mea. Cu siguranţă va fi nevoie de îngrozitor de multe picturi. Deja aveţi o casă plină de capodopere. - Da, avem. - N-am ştiut că ai... - Şi acum pictez. - Chiar? - Am crezut că ai renunţat cândva la asta. - Ştiu, dar n-ar fi trebuit s-o fac. - Sunt sigură că Nickie are tot felul de planuri. - Da, am. - Bine. - Când vă căsătoriţi? - Ne vom căsători de îndată ce... - Un moment, dragă. În şase luni. "Şase luni"! Pariez că nu-l va aduce niciodată în faţa altarului. Şase luni? Mă rog, bine. Mulţumesc mult, domnişoară Clarke, şi dumneavoastră, domnule Ferrante. Ei bine, oameni buni, aici se termină interviul nostru... Terry. Aş vrea să te întreb din nou. Ţi s-a părut Ferrante irezistibil? Ken, îmi pare rău. Nu-ţi planifici lucrurile astea. Pur şi simplu se întâmplă. Dragă, dar n-are sens. Ştiu. Ştiu că nu. - Trebuie să fii realistă. - În dragoste? - Ştii ce spune toată lumea despre el. - Da, ştiu. Ce-ai de gând să faci? Nu ştiu, Ken. Cred că am să mă întorc la Boston şi am să încerc să-mi caut o slujbă, să reîncep să cânt, până când va putea... Până va putea ce? Dragă, nu te va putea întreţine niciodată. Terry, ascultă-mă. Vreau să mă însor cu tine. Ar fi trebuit să te cer mai demult. E vina mea, dar nu e prea târziu, nu? Nu poate fi prea târziu. Terry, uită-te la mine. Nu vezi că sunt îndrăgostit? Şi eu sunt. Crezi că-l poţi vinde? Bineînţeles că voi încerca. - L-ai făcut fără model? - Da, nu mi-am putut permite unul. Ce e? E ceva în neregulă cu memoria mea? E un pic cam înceţoşată. Nu! - Şi ăsta? - Şi ăsta-i din memorie. A fost prânzul meu. - Ştii că-i o femeie? - Da. Adică, nu ţi-ar păsa să fii văzut cu ea? Mă îndoiesc. Ştii, Nickie, dacă m-ai lăsa să spun oamenilor, mai exact femeilor, cine a pictat asta, aş putea să vând o mulţime. Nu, nu. Vechiul Ferrante e mort. Dar dacă semnezi "Rossi", nu înseamnă nimic. Dacă ţi-ai folosi propriul nume... Vechiul Ferrante e mort şi noul Rossi moare de foame. Ce sperai în trei luni? Aminteşte-ţi, pensula se supune mâinii. Nu ştie că te-ai hotărât să-ţi urmezi propriul drum. Eşti răsfăţat. Dar pensula nu ştie asta. Nu poate să râdă de tine. Ştiu. Dar speram să fi vândut ceva. Vreau senzaţia câştigului primului dolar. În fine. Va trebui să-mi caut o slujbă. Ce? Şi să renunţi la pictură? Nu renunţ. E singurul lucru pe care-l ştiu, dar trebuie să câştig bani mulţi, repede. Bineînţeles! Între timp, îţi cumpăr prânzul. Poţi să-mi plăteşti când o să fii faimos. E primul lucru încurajator pe care l-ai spus. Nu e extraordinar? Nu vezi că e singurul lucru de care-mi amintesc? Am noutăţi. Am vândut una din femeile tale. Ştii, aceea cu... Am luat 200 de dolari pe ea. Primul tău bănuţ. - Ce e cu tine? - Prietene, sunt un om fericit. Sunt pictor. Şi ce dacă? Am fost pictor ani de zile şi nu sunt fericit. Mulţumesc, doamnelor şi domnilor. E ultima mea seară, aşa că aş vrea să vă cânt o melodie care-mi este foarte dragă. - V-aţi prins centura de siguranţă? - Mi-am prins-o. Asta e clădirea Empire State. Mulţumesc. Domnişoara McKay, clienta mea dragă şi favorită. Bine aţi revenit. - Mulţumesc. - Domnişoară Webb, uite cine s-a întors. Tocmai ne întrebam "Oare ce s-o fi întâmplat cu domnişoara McKay?" Şi iată-vă. - Ce bine arătaţi. - Da, ştiu. N-am ajuns aici. - Unde aţi fost lunile astea? - În Boston. Ne-aţi lipsit. Mulţumesc. Şi eu v-am simţit lipsa, domnişoară... - Lane. - Da, domnişoara Lane. Aş vrea ceva deosebit pentru... Domnişoara Webb va fi încântată să vă ajute, domnişoară McKay. Scuzaţi-mă, am ceva de făcut în birou. Bineînţeles că voi fi foarte fericită să vă pot ajuta. - Cam la ce v-aţi gândit? - Ceva irezistibil, ieftin, - ...şi roz. - Bineînţeles. Avem. Cel mai frumos. L-am pus de o parte pentru dumneavoastră. Dă-i domnişoarei McKay tot ceea ce vrea, dar ţine-o de vorbă până ajung acolo. - Asta-i tot ce-am vrut să ştiu. - Bine. Te îngrijorează creditul ei? Mă surprinzi! La revedere. - Asta e adorabilă. - E puţin cam scurtă, nu? - Cu astea. - Nu. Dar uite. Se potrivesc. Da, e drăguţă, dar vreau chestiuţa aceea mică asupra căreia m-am decis. - Bine, o vă vom trimite. - Am să vă anunţ eu, unde, pentru că nu ştiu sigur, încă. - Cred că e bine. - N-o trec în contul...? Nu. Ştiu, ştiu, dar... nu. - Ken! - Terry, ce mai faci? Ce faci aici? De unde ştiai că... Înţeleg. Mi-a plăcut să fac afaceri cu voi. Iartă-mă, Ken. Sunt în întârziere. - Cât e ora? - E cinci fără cinci. - Îmi pare bine că te-am văzut, Ken. - Şi mie. Avem atâtea de vorbit. - Scuze. Sunt grăbită. - Nu putem bea un cocktail? - Chiar sunt grăbită. - Am atâtea să-ţi spun. Ce-ar fi să-mi dai un telefon când... Nu poţi face asta pentru că mă măr... - Te măriţi? - Da, şi sunt în întârziere. - Cât era ora? - Cinci fără patru. La revedere, Ken. Chiar sper să-ţi găseşti fericirea, şi dacă ai nevoie vreodată de ceva, *** ar fi cineva care să te iubească, nu ezita să mă suni. Nu. Nu, n-am să ezit. - La revedere, Ken. - La revedere. Baftă. În ce stat sunt! Credeam că Empire State e pe aici, şi de fapt e pe aici. Cred că am să cobor aici, pentru că sunt grăbită. - Poftim. Păstrează restul. - Care-i graba, cucoană? Trebuie să mă mărit. Aş vrea să fii primul care mă felicită. Mulţumesc. Măritişul e ceva la care să te grăbeşti? Etajul 102. - Mergeţi jos? - Nu, mulţumesc. Turnul! - Mergeţi jos? - Nu. Cât e ora? Cinci şi zece. Ştiu ce fac. Vreau să fiu pe drumul meu. Întoarce vaporul. Vreau să întorci vaporul. Nickie, ajută-mă să întorc vaporul. Eşti mai puternic decât mine. Nu pot singură. Nu pot. - Linişteşte-te, acum. - Dar am nevoie de el. Nickie, am nevoie de tine. Ajută-mă! Ajută-mă să întorc vaporul. Trebuie... Mergeţi jos? Radiografia ei nu e prea încurajatoare. E greu de spus dacă va mai merge vreodată. Nu vom şti multă vreme. Asta e rău. Cred că v-aţi dat seama că nu sunt eu bărbatul după care ţipă. Se ducea să se mărite cu el. - El ştie ceva de starea ei? - Nu. A spus, că până când nu ştii ceea ce ai spus că nu vei şti mult timp, ar prefera să nu ştie. Pare să fie drăguţă. Aşa cred. Vrea să te vadă. Du-te înainte. Vin şi eu imediat. - Bună, Ken. - Bună, Terry. L-am spus că nu ştiam dacă va fi sau nu cu noi astăzi. Te-am păcălit, părinte. Ken, i-am spus părintelui McGrath despre noi. Are să-mi găsească o slujbă. Nu-i aşa, părinte? - Întâi să te faci bine, Terry. - Are dreptate. Apoi voi încerca să fac ceva. Încetişor. Domnule Nicolas! Doamna a lăsat asta. Vi le dau dumneavoastră. Doamna a zis că e pentru domnişoara McKay. Cea care a fost cu dumneavoastră aici. - Mulţumesc, Marius! - Domnule. Credeţi că o să rămâneţi? - Nu ştiu, încă. - Bine, domnule. - Domnişoară McKay. - Da? Vreau să vă mulţumesc pentru ce aţi făcut pentru fiul meu, Tyrone. Acum nu va mai ajunge să fie un fraier ca mine. Eşti prea modest, domnule Bugsy. Nu, nu sunt. Sunt atât de prost, încât nici măcar ignorant nu sunt. Mulţumesc încă o dată. Mulţumeşte părintelui. El mi-a dat slujba asta. Mulţumesc, părinte. Ochii la mine, vă rog. După *** ştiţi, biata Molly are vărsat de vânt, aşa că voi cânta eu partea ei. Gata? Ei bine, acum suntem gata. Priviţi-mă cu atenţie. Nu trebuie s-o gafăm astăzi. Ei bine! Intră. Nickie! Cât mă bucur să te văd. Intră. - *** se simte criticul meu cel mai dur? - Bine, vei vedea. Văd că le-ai aranjat pe toate. Vreau să aud ce e mai rău. Şase luni de muncă. N-ai pierdut timpul, Nickie. Mulţumesc. Ar fi trebuit să le vezi pe celelalte 50 pe care le-am aruncat în râpă. - Poate c-ar fi trebuit s-o arunci şi pe asta. - Înclin să fiu de acord cu tine. Ştii, cred că ştiu la ce te gândeai când ai pictat astea. Îţi era milă de tine când ai pictat ăsta. Ăsta a fost pictat în august. Nu se pune. Erai furios aici. Erai cu inima frântă. Inima frântă? Chestiile astea nu-s pentru mine. - Mă bucur s-aud asta. - Hai să ne oprim la ăsta. Ajung şi la ăsta. Ajung şi la ăsta. Aici, Nickie, ai ajuns cu adevărat un pictor. Mulţumesc. Nici mie nu mi-e ruşine cu ăsta. Aveam ceva de spus şi în loc de asta, am pictat. Fiind departe, singur, pentru mult timp, ai căpătat acea forţă... Răspund eu. Nu-ţi pierde ideea. Vreau s-o aud. Alo. Vopsele Courbet şi Magazin de lacuri. Nickie? Am citit că soseşti astăzi. Lois! Ce drăguţ. De unde ştiai că sunt aici? Am sunat la hotel. Mi-au spus că te găsesc aici. Nickie, m-am gândit la tine zi şi noapte şi tot timpul. Mă întrebam dacă ai putea... Păi... Nu, îmi place ideea, e drăguţ ce-mi propui. Dar nu cred că pot în după amiaza asta. Dacă nu poţi... Aş fi vrut să fi putut. Mulţumesc, oricum. Drăguţ că m-ai sunat astăzi. Dar ai putea ajunge la spectacolul de diseară. Am să las un bilet, totuşi, la intrare. Încearcă, poate reuşeşti. Şi, Nickie... Indiferent ce faci, nu-ţi face planuri pentru orele de după spectacol, da? - Îmi plac locurile noastre. - Ce? Spuneam "Îmi plac locurile noastre." Ne-a plăcut foarte mult. Mulţumim pentru invitaţie. Cu plăcere. Dacă nu vă e cu supărare, domnul Ferrante mă va conduce acasă. Noapte bună. - Unde ai vrea să mergi? - Presupun că tu hotărăşti. E seara ta. Am lipsit atât de mult, n-am idee unde se mai duc oamenii. Haina mea. - Bună. - Bună. Terry. Te rog, lasă-mă să-i spun. Nu. - Mă duc să-l aduc. - Nu, nu, te rog. Te rog, Ken. Ţi-e destul de greu. Prima dată când te hotărăşti şi tu să ieşi şi dai peste el. Şi tot ce-am putut să spun a fost... "Bună." Spectacolul s-a terminat. Băiatul s-a ales cu fata. Putem merge? Vin într-un minut. Noapte bună, Lois, şi mulţumesc. Să te duc la spectacol în seara asta n-a fost o idee prea bună, nu-i aşa? - Sărbători fericite, Lois. - Sărbători fericite, Nickie, şi... La revedere. Cred că e groaznic să trebuiască să te duc acasă doar după ce toată lumea a ieşit. Asta-i viaţa. Şi aşa mai departe. Terry, vreau să te întreb din nou. De ce nu vrei să mă laşi să te ajut? Bine, atunci, am să-ţi spun din nou. Dacă plăteşti tu ca să mă fac bine, lui n-o să-i placă, aşa că nici mie nu-mi place. Apoi, dacă tu mă faci bine şi mă duc cu el, ţie n-o să-ţi placă. - Dar, cu siguranţă, ar trebui ca el să afle. - Nu! Dacă va afla, va insista să plătească el, dacă ar avea bani, lucru de care mă îndoiesc. Şi apoi, dacă nu m-aş face bine, ar fi groaznic. Nu. Până când nu voi putea merge spre el, şi când spun "merge" mă gândesc la "alerga", el nu va afla. E bine. Am o slujbă şi am totul calculat. Dacă totul merge bine şi voi fi o fată bună, voi obţine tot ce vreau Crăciunul viitor. Priceput? Sărbători fericite. *** vă simţiţi, domnişoară McKay? Copii, am veşti proaste pentru voi. Doctorul nu mă lasă să merg cu voi. Doctore, mă voi întoarce în câteva ore. E în beneficiul Crăciunului. Asta e prima lor apariţie. Aceasta e echipa mea. - Ea e antrenoarea noastră, doc'. - Norman! "Doctor." E antrenoarea noastră, doctore. Dacă nu e bine pentru ea, nu vreţi să meargă, nu? Nu. Atunci, uitaţi. De ce nu încercaţi fără mine? Haideţi. Singura problemă pe care o aveţi e startul. - Domnişoară McKay? - Da, Tyrone? Ne vom gândi la dumneavoastră în timp ce vom cânta, sperând că veţi fi cu noi curând. Mulţumesc, Tyrone. Numai puţin. Unde-i Sally? Nu e cu noi azi? - Am scos-o. Cântă prea tare. - Strică spectacolul. Sally credea că e o glumă, şi ar fi vrut atât de mult să ajungă pe scenă. Vino aici, dragă. Du-te pe scenă cu ceilalţi. Te bag înapoi în echipă, dar trebuie să-mi promiţi că nu-i vei acoperi pe ceilalţi. Bine, domnişoară McKay. - Suntem gata? - Da. Bine. - Vă veţi descurca fără mine. - Gata, copii. Trebuie să mergem. - Sărbători fericite. - Doamne ajută. Să fiţi cuminţi. - Sărbători fericite. - Sărbători fericite, dragă. Nu va fi un Crăciun prea fericit pentru dumneavoastră. - Va fi bine. - Uite aşa. - Vrei să-mi dai... - Da, sigur. Mulţumesc mult. Sunteţi binevenită la un curcan cu soţul meu şi cu mine. Păstrează-mi şi mie o bucăţică pentru mai târziu. Bine. Şi dacă e ceva ce vreţi, strigaţi. Mulţumesc. Voi striga. Drăguţ din partea ta. - Sărbători fericite. - Sărbători fericite şi dumneavoastră. Domnişoara McKay e... Nickie! Bună, Terry. Mă... bucur să te văd. Şi eu mă bucur să te văd. - Te simţi bine? - Da, da. E bine. Mă odihneam. Bun. - A trecut mult timp. - Da, nu-i aşa? Mă bucur să te văd. Ai mai spus asta. - Pot să... - Da. Te rog, ia loc. - Doar un minut. Sigur nu te superi? - Nu, sigur că nu. Asta e "priveliştea" care-ţi taie respiraţia? Altitudinea mă supără. Probabil te întrebi *** am ajuns aici. Da. Da, chiar. Căutam în cartea de telefon un bărbat cu numele McBride şi am dat peste "T McKay". Mi-am spus "Nu cumva e Terry McKay, vechea mea prietenă?" - Şi chiar aşa era. - Da. Apoi mi-am spus: "N-am fost prea drăguţ cu domnişoara McKay." "La urma urmei, aveam o întâlnire cu ea odată, şi n-am ajuns." N-ai ajun... Nu. Aşa că mi-am spus... Vorbesc destul de mult cu mine însumi zilele astea... Mi-am spus: "Nu e prea frumos modul în care îmi tratez o veche prietenă ca domnişoara McKay." "Trebuie să-i cer scuze domnişoarei McKay." Nu eşti de acord, că atunci când cineva lipseşte de la o întâlnire ar trebuie să-şi ceară scuze? Da. Cred că ai perfectă dreptate. Cred că cel puţin ar putea să spună că-i pare rău, sau aşa ceva. Aşa că, iată-mă. - Foarte drăguţ. - Aşa mă gândeam şi eu. M-am gândit adesea la tine. Şi *** o mai duci. Chiar? Da, chiar. Şi eu m-am gândit adesea la tine. Atunci, nu eşti furioasă că n-am fost acolo? Adică, tu trebuie să fi ajuns. Păi... Da, am fost. La început am fost furioasă. Mi-am spus "*** poate să-mi facă asta. Cine se crede?" Cât ai aşteptat? Adică, ai aşteptat mult? Păi, să vedem... păi, da. Da, am aşteptat până la... Miezul nopţii. Apoi ce ai făcut? Păi, m-am enervat de-a dreptul. - Imaginează-ţi, să stau acolo sus... - Da, pe furtuna aia. Pe furtună? Apoi ce ţi-ai zis? Apoi mi-am zis "Am să mă duc acasă şi-am să mă îmbăt." - Dar n-ai făcut-o. - Nu? Nu. Mă rog, poate una mică, în fiecare oră, vreme de vreo lună. - Poţi să mă condamni? - Trebuie să spun că nu. Cel puţin aş fi putut să-ţi fi trimis un bilet. Poate că, atunci când te-ai gândit la asta, n-ai ştiut unde să dai de mine? Dar ţi-ai promis că dacă mă vei mai vedea vreodată, m-ai întreba. Nu. Mi-amintesc că am stabilit că dacă vom reuşi, vom fi acolo. Şi dacă vreunul dintre noi va lipsi, va fi din cauza unui motiv foarte serios. - Aşa am stabilit? - Da, exact aşa am stabilit. - Care ar fi motivul? - Şi astfel, nu s-ar mai pune întrebări, sper? O ţigară? Mulţumesc. Eu îţi mulţumesc, Nickie. Nu e minunat? Am bătut atâta drum până aici doar ca să... Şi acum, nici măcar nu pot să te întreb de ce n-ai fost acolo. Nu e ciudat? Obişnuiam să ne citim unul altuia gândurile. Nu e la fel, nu-i aşa? Nu chiar. - Pare să fie... - Ştiu. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, de fiecare dată când... Nu văd vreo verighetă. Nu. - Am crezut, acolo... - Aseară, la spectacol? Nu, nu. El e doar... Nu. N-am vrut să te jignesc. Cu tine ce mai e, Nickie? Tu poţi pune întrebări! Credeam că totul e bine, până te-am văzut aseară. Apoi am ştiut că trebuie să fie ceva între noi, chiar dacă e doar un ocean. Aşa că mi-am cumpărat un bilet. Vei naviga? Diseară. - Şi eşti fericită, nu-i aşa? - Da. - Şi tu? - Nu ştiu. Mi-e temă de viitor, şi de ce vor gândi oamenii. Vor spune "Iată-l pe pictorul nebun. Ce-i cu el? Nu-i plac femeile." - De ce-ar spune oamenii asta? - Pentru că a navigat pe şapte mări, şi fiecărei femei pe care a întâlnit-o, i-a spus "Unde vei fi în şase luni?" - Şi erau? - Pretutindeni. În vârful piramidelor, pe acoperişul catedralelor, în Turnul Eiffel. Încă mai încearcă să le ţină sus. - Le tot aşteaptă. - În aşteptare... Şi el unde e tot timpul ăsta? În aşteptare. Dar nu mai poţi continua aşa. Nu e bine pentru tine. Aş vrea să pot spune că te-nşeli. M-am înşelat o dată. - N-ai vrea să schimbăm subiectul? - Da, aş vrea. - Sărbători fericite. - Aproape am uitat. Acum şase luni, cine-ar fi crezut că vom petrece Crăciunul împreună în faţa focului? Ţi-am adus un cadou. Mulţumesc. Regret că n-am şi eu unul pentru tine. N-am ştiut că am să te văd. Nu-i nimic, n-aşteptam vreunul. Nu e chiar un cadou de Crăciun. De aia s-au întors scrisorile mele înapoi. Ţi l-aş fi trimis, dar nu ţi-am ştiut adresa până acum. A vrut să-l ai, ţi-aminteşti? Deci... de aia eu... La revedere, Terry. La revedere, Nickie. Ştii, te-am pictat aşa, cu şalul. Aş fi vrut să-l fi văzut. Courbet spunea că e unul dintre cele mai bune. N-am crezut că mă voi putea despărţi vreodată de el, dar n-am mai avut nici un motiv să-l păstrez. N-am putut să iau bani pe el, pentru că, ştii... Courbet mi-a spus că o tânără a intrat în galerie şi... i-a plăcut. A văzut în tablou ceea ce am sperat că vei vedea tu, aşa că... i-am spus lui Courbet să-l dea ei. El mi-a spus că n-avea nici un ban, şi nu numai atât, era... Era... Oricum, i-am spus să i-l dea. Courbet spunea că îl voia cu disperare... Aşa că i-am spus să i-l dea. E Crăciunul şi toate alea. Şi mă ştii, în adâncul inimii sunt credincios. Dragă, nu te uita la mine aşa. De ce nu mi-ai spus? Dacă trebuia să se întâmple unuia dintre noi, de ce a trebuit să fii tu? N-a fost vina nimănui, ci doar a mea. Mă uitam în sus. Era cel mai apropiat lucru de cer. Tu erai acolo. Of, dragă. Nu-ţi face probleme, dragă. Dacă tu poţi picta, eu voi putea merge. Orice se poate întâmpla, nu crezi? Ba da, dragă. SFÂRŞIT