Tip:
Highlight text to annotate it
X
Inspirat dintr-o poveste adevărată
E timpul să te trezeşti, omule.
ÎN CĂUTAREA FERICIRII
Cred că ar trebui să-mi fac o listă.
A cadourilor pe care le vrei
de ziua ta?
Da.
Ştii că primeşti doar vreo 2-3, nu?
Ştiu. Vreau numai să mă uit prin ea,
ca să aleg mai bine.
E o idee bună. Fă o listă.
Ştii *** se scriu toate lucrurile
pe care le ai în minte?
- Cred că da.
- În regulă, asta e bine.
- *** o duci, omule?
- Bine.
Mergem azi în parc?
Când vii să mă iei?
Nu, trebuie să plec la Oakland.
Poate. Vom vedea.
Dă-mi un pupic.
Vorbim mai târziu.
Scuzaţi-mă.
Scuzaţi-mă,
când o să şteargă cineva
porcăria asta?
Şi "Y"-ul? Ţi-am mai spus.
"Happiness" (fericire)
Se scrie cu "I".
Nu e nici un "Y" în "happiness".
E un "l".
Mă numesc Chris Gardner.
Mi-am văzut pentru prima oară tatăl
când aveam 28 ani.
Şi am hotărât, din acea clipă,
ca atunci când voi avea copii
aceştia vor creşte
ştiind cine e tatăl lor.
Asta face parte
din povestea vieţii mele.
Partea numită "Călătorind
cu autobuzul".
Ce-i asta?
O maşină a timpului, nu?
Seamănă cu o maşină a timpului.
Cu aşa ceva seamănă.
E o maşină a timpului. Mă iei cu tine?
Aparatul ăsta din poala mea...
Uite, are o maşină a timpului.
Călătoreşte în trecut
cu propria lui maşină a timpului.
Nu-i nicio maşină a timpului.
E un scaner portabil
de măsurare a densităţii oaselor.
O chestie medicală pe care o vând
ca să scot o pâine.
Mulţumesc mult pentru oportunitatea
de a discuta cu dv. Despre asta.
Nu avem nevoie de el, Chris.
E inutil şi costisitor.
- Poate în următorul trimestru...
- Mulţumesc.
Oferea, doar la preţ dublu, o imagine
puţin mai detaliată decât radiografiile.
- Salut!
- Salut, scumpo.
- S-a întâmplat ceva?
- Nu, nimic.
Dar nu pot ajunge azi
să-l iau pe Christopher.
O, nu face asta, Chris!
Trebuie să mă întorc la lucru la ora 7.
Ştiu. Numai că eu plec la Oakland.
Vasăzică, trebuie să-l duc
pe Christopher acasă,
să-i dau să mănânce, să-i fac baie
şi să-l bag în pat
...după care să ajung iar aici la ora 7?
- Da.
Am mai primit şi notificare
pentru neplata taxelor.
Ce ai de gând să faci
în legătură cu asta?
Asta trebuie să facem.
Vedeţi maşina aceea?
Cea cu dispozitivul galben de blocare?
E maşina mea.
Parcarea e interzisă
în apropierea spitalelor.
Dar aşa se întâmplă
când mereu eşti grăbit.
Oricum, mulţumesc foarte mult.
- Poate în următorul trimestru.
- Tot ce se poate.
Trebuia să vând, lunar, cel puţin două
scanere pentru a putea supravieţui.
Şi ar fi trebuit să mai vând unul
ca să pot plăti toate amenzile
adunate pe parbrizul maşinii.
Problema e
că de ceva vreme
n-am mai făcut nicio vânzare.
De când nu-ţi mai plac
macaroanele cu brânză?
De... dintotdeauna.
Ce-i aia?
- Ce-i ăsta?
- Un cadou pentru Christopher.
- De la cine?
- De la Cynthia, o colegă de serviciu.
E pentru adulţi.
Chris n-are ce face cu el. Ea n-a ştiut.
Ce trebuie să faci cu el?
Să potriveşti, pe fiecare parte
a cubului, aceeaşi culoare.
Ai plă*** taxele?
Nu, trebuie să fac o cerere
de prelungire a termenului.
- Ai făcut deja una.
- Ei bine, am să mai fac.
Sunt 650 dolari.
O să-i am luna viitoare.
Asta înseamnă dobândă, nu?
- Şi penalizări.
- Da, o sumă infimă.
Ascultă, de ce nu mă laşi pe mine
să mă ocup de asta?
Relaxează-te, bine?
- Calmează-te.
- Trebuie să mă întorc la lucru.
Hai să ne pregătim de culcare.
Pune-ţi farfuria în chiuvetă.
Acum câteva zile, mi-a fost prezentat
un raport pe care-l cerusem
privind un bilanţ cuprinzător
al situaţiei noastre economice.
N-o să vă placă.
Nici mie nu mi-a plăcut.
Dar trebuie să înfruntăm adevărul,
apoi să luptăm
pentru îmbunătăţirea lucrurilor.
Şi, negreşit, le putem îmbunătăţi.
Bugetul federal
e scăpat de sub control.
Şi ne confruntăm cu deficite mari,
de aproape 80 miliarde de dolari
în acest an bugetar
care se încheie la 30 septembrie.
Un deficit mai mare decât
întregul buget federal al anului 1957
astfel încât numai dobânzile
care trebuie plătite
pentru datoria naţională
se ridică la aproape 80 miliarde.
Cu 20 ani în urmă, în 1960,
statul de plată al guvernului federal
era mai mic de 13 miliarde de dolari.
Astăzi, este de 75 miliarde.
Pe parcursul acestor 20 ani, populaţia
ţării noastre a crescut cu numai 23,3%.
Uau, omule!
Am două întrebări pentru tine.
Cu ce te ocupi şi *** o faci?
- Sunt agent de bursă.
- Agent de bursă!
A trebuit să mergi la facultate
ca să devii agent, nu?
Nu e obligatoriu.
Trebuie să te pricepi la cifre
şi să ştii să comunici cu oamenii.
- Asta e tot.
- Ai grijă de tine.
O să te las, în weekend,
să te plimbi cu maşina mea,
...dar am nevoie de ea luni.
- Calc-o până la fund!
Îmi amintesc încă de momentul acela.
Mi se păreau cu toţii
ai naibii de fericiţi.
De ce nu puteam arăta şi eu aşa?
O să încerc să ajung acasă pe la 6.
O să trec pe la o agenţie de bursă
după ce ies de la serviciu.
- Pentru ce?
- Să aflu *** pot obţine o slujbă acolo.
Da? Ce slujbă?
Când eram copil,
puteam citi şi înţelege o carte
de matematică într-o săptămână,
aşa că mă duc să întreb
dacă pot obţine vreo slujbă la ei.
Ce slujbă?
Agent de bursă.
- Agent de bursă?
- Da.
Nu astronaut?
Nu-mi vorbi aşa, Linda.
Mă duc să văd *** stau lucrurile
şi n-o pot face decât în timpul zilei.
Poate ar fi mai bine
să te ţii de vânzări.
Nu mă tot omorî cu vânzările alea.
Am deja trei vizite programate
înainte de ora deschiderii.
Ţi-aminteşti că săptămâna viitoare
trebuie să plătim chiria?
Probabil că nu.
Deja avem două luni restanţă.
Săptămâna următoare împlinim trei!
De 4 luni încoace lucrez zilnic
în ture duble, Chris.
Termină vânzările din contract,
pe urmă scoate-ne din afacerea asta.
Linda, exact asta încerc să fac.
Asta încerc să fac, pentru familia mea,
pentru tine şi pentru Christopher.
Ce e cu tine?
Linda.
Linda!
DEPARTAMENTUL RESURSE UMANE
AL LUI DEAN WITTER REYNOLDS
SE PRIMESC CERERI DE ÎNSCRIERE
LA CURSURILE DE AGENŢI
Partea aceasta a vieţii mele
se numeşte "Prostia".
Pot să-ţi cer un serviciu?
Te superi dacă ai grijă de ăsta?
Doar 5 minute?
Am o întâlnire de afaceri
şi nu vreau să-l car după mine,
ca să nu par un ins neînsemnat.
Uite un dolar şi o să-ţi dau
mai mulţi bani când mă întorc.
Nu-i ceva de valoare.
Nu-l poţi vinde nicăieri.
Nici eu nu pot să-l vând,
deşi asta mi-e meseria. În regulă?
- Chris? Tim Brophy, Resurse Umane.
- Bună ziua.
- Vino cu mine.
- Da, domnule.
Să văd dacă pot găsi un formular
de cerere pentru începători.
Mă tem că doar asta pot face
pentru d-ta.
E vorba de un birou auxiliar.
Jay Twistle lucrează la biroul central,
e şeful Departamentului Witter.
Iar eu reprezint numai biroul ăsta.
După *** poţi vedea,
avem o mulţime de cereri, aşa că...
Normal, ar trebui să am şi un CV,
dar se pare că nu-l pot găsi nicăieri.
Mulţumesc foarte mult.
Trebuie să plec.
O s-o aduc completată.
Mulţumesc.
Să-i las scanerul în grijă
unei hipioate,
de ce am făcut asta?
*** spuneam, partea asta a vieţii mele
se cheamă "Prostia".
Hei, stai pe loc!
Opreşte-te! Stai...
Nu!
Nu! Stai pe loc! Opriţi trenul!
Opreşte! Opreşte!
La cursurile de pregătire erau acceptaţi
doar câte 20 de oameni, o dată la 6 luni.
Dintre ei, unul singur
căpăta loc de muncă.
Pe capitolul studii, după "Liceu"
urmau trei rânduri goale.
Prea mult spaţiu
pentru cât aveam de completat.
Încearcă să dormi, e târziu.
E ca un puzzle,
cu laturile de câte 7 cm,
alcătuit din mai multe culori
pe care le suceşti şi răsuceşti
până potriveşti câte o singură
culoare pe fiecare parte.
Cubul acesta micuţ e cadoul
de senzaţie al anului 1981.
Nu vă aşteptaţi să-l potriviţi repede,
deşi am întâlnit
un profesor de matematică
al Universităţii din San Francisco
căruia, ca să-l facă,
i-au trebuit doar 30 minute.
Eu am reuşit să ajung
numai până la acest stadiu.
După *** puteţi vedea,
mai am mult de lucrat.
Aici Jim Finnerty, pentru postul
de televiziune KJSF, din Richmond.
Trezeşte-te.
Mănâncă.
- Pa, mami.
- Pa, puiule.
- Te rog, întoarce-te fără el.
- Da, asta o să fac.
Aşa că ia-ţi "la revedere".
La revedere
şi călătorie sprâncenată.
Nu e nevoie să adaugi
partea cu "călătoria".
Pa, mamă.
Pa.
"Happy" (fericit) se scrie cu "p-p-y",
dar în "happiness" (fericire)
Trebuie să apară "i".
- E adjectiv?
- Nu. De fapt, e substantiv,
dar nu e scris corect.
- Dar "***" e scris corect?
- Da. E corect,
dar nu face parte din moto.
Deci nu trebuie să înveţi cuvântul ăsta.
E folosit numai de adulţi,
pentru a exprima furia şi... alte lucruri.
- Dar tu nu-l folosi deloc. Bine?
- Bine.
Ce ai scris pe ghiozdan?
Porecla mea.
Toţi ne-am ales câte o poreclă.
- Da, şi ce scrie?
- Hot Rod (Automobil ultrarapid).
- Tu aveai vreo poreclă?
- Da.
- Care?
- Ten-Gallon Head (Cap Mare).
- Şi ce înseamnă asta?
- Am crescut în Louisiana, lângă Texas.
Unde lumea poartă pălării de cowboy
şi o astfel de pălărie e foarte mare.
Dar pe atunci eram şi deştept, aşa că
şi de asta mi se spunea Cap Mare.
- Hoss poartă o pălărie ca alea.
- Hoss?
Hoss Cartwright,
din serialul Bonanza.
De unde ştii tu de Bonanza?
Ne uităm la el,
cât stăm la căminul doamnei Chu.
Vă uitaţi la Bonanza
când sunteţi la cămin?
Da.
Şi când faceţi asta?
- După somnul de după-amiază?
- Când se termină Love Boat.
Mi-am făcut lista.
Cu cadourile de ziua mea.
Şi ce-ai scris acolo?
O minge de baschet.
Sau o colonie de furnici.
- Spune că se uită la televizor.
- Se uită puţin, ca să înveţe istorie.
- La Love Boat?
- Pentru istorie, despre Marină.
Bine, dar în film nu-i vorba de Marină.
Iar la televizor se poate uita şi acasă.
Vă plătim 150 dolari pe lună.
Dacă nu face decât
să se uite la televizor toată ziua,
îl luăm de aici.
Mergeţi să daţi mai mult la alt cămin,
dacă nu vă place Marina la televizor.
Oricum, sunteţi în urmă cu plata.
Şi tot dv. Vă plângeţi. Eu mă plâng.
Aţi putea măcar să duceţi
câinele în camera dv.?
La revedere.
Îl aşteptam pe şeful Resurselor
Umane Witter, Jay Twistle,
al cărui nume suna atât de încântător,
de parcă mi-ar fi dat şi slujba
şi o îmbrăţişare.
Trebuia să-i arăt
că sunt bun la matematică
şi ştiu să mă port cu oamenii.
- Bună dimineaţa, domnule Twistle.
- Bună dimineaţa, Jane.
Domnule Twistle. Chris Gardner.
Am venit să vă aduc personal asta
şi să facem cunoştinţă.
M-am gândit să vă aştept la venire.
Mi-ar plăcea să discutăm
despre ceea ce poate părea
drept lipsă de experienţă în CV-ul meu.
Începem cu cererea, Chris.
Te chemăm dacă vrem să mai discutăm.
- Da, domnule. Vă doresc o zi bună.
- Şi d-tale.
Ce mai faceţi?
Sunt Chris Gardner,
îl caut pe dr. Delsey.
Am întârziat puţin la întâlnirea cu domnului
şi mă întrebam dacă...
Da, de la compania Osteo National.
S-ar putea să ne vedem...
O jumătate de oră?
Da, minunat!
Mulţumesc, mulţumesc.
Hei!
Hei!
Partea aceasta a vieţii mele...
Opriţi-vă!
Partea aceasta
se numeşte "Alergatul".
Opriţi-vă!
Staţi!
Acela era scanerul meu furat,
dacă nu cumva fata umbla cu un tip
care şi el vindea aşa ceva,
lucru foarte puţin probabil,
fiindcă doar eu făceam
astfel de vânzări în zona Golfului.
Îmi cheltuisem economiile de o viată
pe aceste scule.
Era un dispozitiv
absolut revoluţionar.
- Nu eşti la fel de încântată, iubito?
- Ba da.
Dar eu fac toată munca.
Ce nu ştiusem era că doctorii
şi şefii de spitale
le considerau drept nişte
inutile obiecte de lux.
L-am rugat chiar pe proprietarul
apartamentului să ne facă o poză cu ele.
Deci, dacă pierdeam unul,
era ca şi când aş fi pierdut
banii de băcănie pe o lună.
Opriţi! Opriţi!
Întoarce-te!
Hei, omule, eu...
- Ai uitat?
- Ce să uit?
Trebuia să nu ai niciunul de-astea.
- Da, ştiu.
- Acum ai două.
Bună, mamă.
Unu, doi, trei!
- E o minge de baschet!
- *** adică?
N-ai de unde şti
că e o minge de baschet.
Ar putea fi o colonie de furnici.
Ar putea fi un microscop
sau orice altceva.
Ba nu, nu e.
Bine. Hai, desfă-l.
- Cam grea hârtia asta de împachetat!
- Da, dar mă descurc.
Trebuia să mă vezi azi,
cineva mi-a furat unul dintre scanere.
Am fost silit să alerg după fata aia.
Nu contează.
- Poftim?
- Mi-e indiferent, Chris.
De ce naiba ai atitudinea asta?
- Ce ţi-e indiferent?
- Fiecare zi are povestea ei afurisită.
Roy, Roy!
Nu poţi să baţi covorul
când nu-i nimeni pe afară?
E mizerie peste tot.
- Încerc să-l păstrez curat, Chris.
- Stai niţel!
Ascultă-mă! Linişteşte-te, Linda.
O să ieşim la liman.
Totul o să fie bine. În regulă?
Ai mai spus asta. Şi când am rămas
însărcinată: "Totul va fi bine."
- Deci nu mai ai încredere în mine?
- Ce contează? Puţin îmi pasă!
- Taxi!
- Domnule Twistle!
- Da, bună ziua.
- Vă amintiţi de mine? Chris Gardner.
Da, salut. Cu ce te pot ajuta?
Am depus o cerere de angajare
acum circa o lună
şi tare mi-ar fi plăcut
să stau puţin de vorbă cu dv.
Mă duc la Noe Valley, Chris.
- Ai grijă de d-ta.
- Domnule Twistle!
De fapt, tot spre Noe Valley merg şi eu.
Ce-ar fi să împărţim un taxi?
Bine. Urcă.
Când am fost în Marină,
am lucrat pentru un doctor
căruia îi plăcea să joace golf,
ore întregi, zilnic,
aşa că aplicam proceduri medicale,
când mă lăsa la birou,
aşa că sunt obişnuit cu un post
unde trebuie să iau decizii şi...
Domnule Twistle, ascultaţi-mă,
e ceva foarte important...
Îmi pare rău.
Asta-i cu neputinţă.
- Pot să-l fac.
- Nu poţi. Nimeni nu poate.
- E o prostie.
- Nu, sunt foarte sigur că pot.
- Nu, nu poţi.
- Daţi-mi să văd.
Daţi-mi-l.
Da. L-aţi încurcat rău.
Scuze.
Pare să fie fixat pe un ax,
astfel încât piesele din mijloc
nu se mişcă niciodată.
Deci, dacă în centru e galben,
asta e partea galbenă.
Dacă e roşu, asta e partea roşie.
Mergi mai încet.
Ascultă, ne putem plimba
cu taxiul toată ziua,
tot nu cred că poţi face asta.
- Ba pot.
- Ba nu poţi.
- Pot.
- Nu poţi.
Îţi spun eu, nimeni nu poate.
Îţi zic eu.
Uite, asta e tot ce-mi reuşeşte.
Aproape ai aranjat o parte.
Sfinte Sisoe!
- Aproape ai terminat-o şi pe asta.
- O să-l fac pe tot.
Ia te uită!
Mai ai puţin.
- 17, 10 dolari.
- Eu am ajuns.
Bună treabă.
- La revedere.
- Ne vedem! Curând.
Unde mergeţi, domnule?
Mă scuzaţi!
Unde vreţi să mergeţi, vă rog?
La două cvartale mai încolo.
- Întoarce!
- Bine.
Ce faci?
Unde te duci? Întoarce-te!
- Hei, dobitocule! Dă-mi banii mei!
- Nu! Nu, nu!
- Dă-mi banii!
- Te rog, încetează!
- Te rog!
- Ticălosule!
Te rog! El trebuia să te plătească!
El ar fi trebuit!
Îmi pare rău!
- Îmi pare foarte rău!
- Treci încoace! Îţi tăbăcesc fundul!
- Îmi pare rău!
- Idiotule!
Te omor! Te omor!
Stai, nemernicule!
Opriţi-l!
Opriţi-l!
Atenţie, se închid uşile.
Vă rugăm să vă îndepărtaţi de uşi.
Nu! Nu! Nu!
Nu!
- Alo?
- Bună.
Iartă-mă că n-am reuşit
să ajung la timp acasă.
- Am pierdut schimbul de la serviciu.
- Da, ştiu. Îmi pare rău.
Sunt în drum spre casă chiar acum.
E totul în ordine cu Christopher?
Plec, Chris. Te părăsesc.
- Ce?
- Ai auzit ce am spus?
Mi-am strâns lucrurile,
îl iau şi pe fiul nostru
şi o să plecăm imediat.
Închid telefonul.
- Linda, stai puţin. Aşteaptă.
- Plec. Plecăm.
În acel moment am început
să mă gândesc la Thomas Jefferson
şi la Declaraţia de Independenţă
şi la partea despre dreptul nostru la
"Viaţă, Libertate şi căutarea Fericirii".
Şi-mi amintesc că m-am gândit:
*** de a ştiut el să pună
chestia cu căutarea?
Adică fericirea e ceva
ce putem doar să căutăm,
fără a reuşi să găsim vreodată,
indiferent ce-am face.
De unde a ştiut el asta?
Linda! Linda!
- Alo?
- Chris?
- Cine e la telefon?
- Jay Twistle.
- Bună.
- De la Dean Witter.
Da, desigur. Ce mai faceţi?
Bine. Mai vrei să vii
să stăm de vorbă?
Da, domnule. Da, cu siguranţă.
Atunci treci pe la biroul meu
poimâine dimineaţă.
Organizăm interviuri pentru
posturi de interni. Ai ceva de scris?
Da. Da, am.
Aşteptaţi o secundă.
Alo?
- Chris?
- Spuneţi. Am luat de scris.
Bine, notează un număr...
Ca s-o suni pe secretara mea, Janice,
şi ea să-ţi dea toate detaliile.
Numărul e 415...
864...
0256.
Da. Interior 4796.
- Sun-o mâine.
- Da, domnule. 415-864-0256.
Bine, la revedere.
- Mulţumesc foarte mult.
- Ne vedem foarte curând.
864-0256.
4796. Janice.
Chris!
I-ai văzut pe Linda
şi pe Christopher?
Te-ai uitat aseară la meciul
lui Nugget?
Nu l-ai văzut? 118...
Scuzaţi-mă, au trecut pe aici
Linda şi Christopher?
- Nu, nu i-am văzut.
- 119-120. Două prelungiri.
Moons marchează 3 puncte,
în ultimele 17 secunde.
Wayne, Wayne!
Nu pot vorbi acum despre numere.
- Ce problemă ai cu numerele?
- 864-2...
Şi-mi datorezi nişte bani.
14 dolari.
O să ţi-i dau.
Am nevoie de ei.
14 e un număr.
Să nu-mi mai iei niciodată fiul
de lângă mine.
- Ai înţeles?
- Lasă-mă-n pace!
Să nu-mi mai iei niciodată
fiul de lângă mine!
Înţelegi ce-ţi spun?
Nu-mi întoarce spatele când îţi vorbesc.
Înţelegi ce-ţi spun?
- Vrei să pleci?
- Da.
- Vrei să pleci?
- Da, vreau!
Atunci pleacă, dracului,
de aici, Linda.
Pleacă, dracului, de aici!
Christopher rămâne cu mine!
Tu ne-ai adus în situaţia asta, auzi?!
- Eşti foarte slabă!
- Nu, nu mai sunt fericită!
- Pur şi simplu, nu mai sunt fericită!
- Atunci du-te să fii fericită, Linda!
Pleacă să fii fericită!
Dar Christopher rămâne cu mine!
Ai auzit ce-am spus?
Christopher rămâne cu mine!
Haide. Hai. Să mergem.
Ce mai faceţi, doamnă Chu?
- Unde e mama?
- Du-te şi ia-ţi lucrurile.
Dar mi-a spus că azi
vine ea să mă ia.
Da, ştiu.
Am vorbit eu cu mama adineauri.
Totul e în regulă, bine?
Unde dorm în noaptea asta?
Dă-mi voie să te întreb ceva.
Eşti fericit?
- Da.
- Pentru că eu sunt.
Şi dacă tu eşti fericit, sunt şi eu,
iar ăsta e un lucru bun, nu?
- Da.
- Bine.
Dormi cu mine.
La tine acasă, unde ţi-e locul, da?
Haide.
Christopher!
Ascultă, vreau banii de chirie.
Nu te mai pot aştepta.
O să-ţi plătesc, Charlie.
Îţi dau banii, numai că...
Du-te să stai la două străzi mai încolo,
la Mission Inn Motel.
Costă pe jumătate.
Uite ce-i, Chris, trebuie să pleci
cel târziu mâine de dimineaţă.
*** naiba să plec până mâine?
Vin nişte zugravi.
Am nevoie de mai mult timp, Charlie.
O să-l zugrăvesc chiar eu.
Îmi trebuie mai mult timp, să...
Îl am şi pe fiul meu aici.
Bine. Doar o săptămână
şi zugrăveşti tu.
Dragă Chris,
eşti de rahat
Chris Gardner?
Da. Ce s-a întâmplat?
Plătibil oraşului San Francisco.
Trebuie să vă dau pe loc
suma întreagă?
Toate amenzile restante,
altfel mergeţi la închisoare.
Asta e tot ce am.
Îl verificăm mâine-dimineaţă,
la 9,30.
Ce?
Da, trebuie să rămâneţi aici
până se dovedeşte că e valid.
Nu.
Nu-mi pot petrece noaptea aici.
Trebuie să-l iau pe fiul meu.
- Verificăm mâine-dimineaţă, la 9,30.
- Domnule...
Mâine-dimineaţă, la 10, 15, am interviu
pentru o slujbă la Dean Witter.
- Nu pot rămâne aici.
- Mâine dimineaţă la 9,30.
Şi cu fiul meu ce fac?
- Nu e nimeni care să-i poarte de grijă?
- Eu îi port de grijă!
Poate trimitem pe cineva
de la Serviciile Sociale să-l ia.
Pot să dau un telefon, vă rog?
- Alo!
- Bună.
Ce vrei?
Trebuie să mergi să-l iei pe Christopher
de la cămin. Eu nu pot...
Ţine-l la tine în noaptea asta,
şi eu o să... Doar o noapte.
Ce s-a întâmplat?
Mâine îl iau eu de la cămin.
Plec direct să-l... E de ajuns
să-l duci mâine, pe urmă îl iau eu.
- Nu.
- Hai, Linda...
- De ce te porţi aşa?
- Nu. Vreau să-l duc în parc.
La Golden Gate,
mâine, după cămin.
- Ce mai face?
- E bine.
În regulă... Du-l în parc...
Şi pe urmă adu-mi-l, da?
Adu-mi-l înapoi pe fiul meu.
În ordine?
Linda?
Îl aduc înapoi pe la 6.
Bine.
Mulţumesc.
Pa.
E totul în ordine?
Mă scuzaţi, mă scuzaţi.
Domnul Gardner?
Pe aici.
Va veni imediat să vă vadă.
Chris Gardner.
Chris Gardner.
*** o duceţi?
Bună dimineaţa.
Chris Gardner. Chris Gardner!
Mă bucur să te revăd.
Chris Gardner. Încântat.
Am aşteptat aici o jumătate de oră
încercând să inventez
o poveste credibilă
care să explice de ce mă aflu aici
îmbrăcat astfel.
Şi vream să inventez o poveste
care v-ar fi demonstrat calităţi
pe care, sunt sigur,
le admiraţi cu toţii aici,
ca, de pildă, seriozitatea
sau sârguinţa,
sau spiritul de echipă, aşa ceva.
Şi nu m-am putut gândi la nimic.
Adevărul e
că am fost arestat pentru neplata
amenzilor de parcare.
Amenzi pentru parcare?
Poftim?
Şi am alergat până aici
de la Secţia de Poliţie Polk.
Ce făceai înainte de a fi arestat?
Îmi zugrăveam apartamentul.
S-a uscat vopseaua?
Sper că da.
Jay spune că eşti foarte hotărât.
Aşteaptă de o lună în faţa clădirii,
cărând după el nu ştiu ce
dispozitiv de vreo 20 kile.
- A spus că eşti inteligent.
- Îmi place să cred asta.
Şi vrei să înveţi
*** se face afacerea noastră?
Da, domnule. Vreau să învăţ.
Ai început deja să înveţi singur?
Absolut.
- Jay!
- Da, domnule.
De câte ori l-ai văzut pe Chris?
Nu mai ştiu exact.
De prea multe ori, după cât se pare.
- S-a îmbrăcat vreodată aşa?
- Nu, nu.
Venea în costum şi cu cravată.
Primul din clasă la şcoală?
- La liceu?
- Da, domnule.
- Câţi eraţi în clasă?
- 12.
Era un orăşel.
- Aşa s-ar zice.
- Dar am fost primul
şi la cursurile despre radar din Marină,
şi era o clasă de 20 elevi.
Îmi permiteţi să vă spun ceva?
Sunt genul de persoană care,
dacă mă întrebaţi ceva
şi nu ştiu răspunsul,
o să vă răspund că nu ştiu.
Dar vă mai spun ceva:
Ştiu *** să-l aflu şi-l voi afla.
E îndeajuns de cinstit?
Chris...
Ce-ai spune dacă un tip
ar veni la interviu
fără să poarte cămaşă
şi eu l-aş angaja?
Ce-ai spune?
Înseamnă că trebuie să aibă
pantaloni foarte frumoşi.
Chris... Nu ştiu *** ai reuşit,
îmbrăcat ca un gunoier,
...dar ai scos-o la capăt.
- Mulţumesc foarte mult, domnule Twistle.
Îmi poţi spune Jay.
În regulă, te vom chema curând.
Am să-ţi dau de ştire, Jay.
O să-mi dai de ştire, Jay?
Ce vrei să spui?
Da, o să te sun, cândva,
mâine-dimineaţă şi...
Ce tot spui? M-ai vânat pentru asta.
- Ai stat acolo...
- Ascultă, nu plătiţi niciun salariu.
N-am ştiut asta.
Cerinţele mele financiare
s-au schimbat întrucâtva
şi trebuie să aflu sigur
dacă voi putea întreţine...
Bine.
În seara asta.
Altfel îţi jur că-i voi da
altcuiva postul, promit.
Ştii *** o să arăt dacă dai înapoi?
Ştii *** o să arăt în faţa partenerilor?
Da. Ca un tâm... prost.
Da, ca un tâm... prost.
Cu desăvârşire.
Eşti o figură.
În seara asta.
Nu era niciun salariu,
nici măcar promisiunea rezonabilă
a unei slujbe.
Dintr-un grup de 20,
un singur intern avea să fie angajat
la sfârşitul cursurilor.
Iar dacă nu erai tu acela,
cele 6 luni nu contau ca vechime.
Singura sursă de venit
pe care aş fi avut-o, timp de 6 luni,
ar fi fost cele 6 scanere
pe care aş fi încercat să le vând.
Dacă le puteam vinde pe toate,
poate ne descurcam.
- Îl duc eu. Îl duc eu.
- Doarme.
E în ordine, puiule.
L-am luat.
Mă mut la New York.
Prietenul surorii mele
a deschis un restaurant şi e posibil
să-mi dea ceva de lucru acolo, deci...
Plec la New York, Chris.
Christopher rămâne cu mine.
Sunt mama lui, ştii?
Ar trebui să fie cu mama lui.
Eu ar trebui să-l am în custodie,
corect?
Ştii că nu poţi avea grijă de el.
Şi tu *** o să-ţi câştigi traiul?
Am fost la un interviu pentru
o slujbă de intern la Dean Witter
şi am fost acceptat.
Voi fi cel mai bun din program.
De la comis-voiajor la intern
e un regres.
Nu, nu e.
Trebuie să plec.
Spune-i că-l iubesc, bine?
Şi...
Ştiu că vei avea grijă de el, Chris.
Ştiu asta.
- Dean Witter.
- Da, bună!
Aş vrea să-i las un mesaj
domnului Jay Twistle.
- Numele dv.?
- Mă numesc Chris Gardner.
Mesajul e:
Mulţumesc foarte mult că m-aţi invitat
să particip la program.
Apreciez sincer şi îmi face mare
plăcere să vă accept invitaţia.
Asta e tot?
Da, asta e tot.
- Bine.
- Mulţumesc.
La revedere.
- Ai grijă cu scanerul.
- Poftim?
Lasă-l acolo.
- Am ajuns?
- Da.
- Ştii ce zi e azi?
- Da.
- Ce zi?
- Sâmbătă.
- Şi ştii ce e sâmbăta, nu?
- Da.
- Ce?
- Baschet.
- Vrei să mergem să jucăm baschet?
- Bine.
În regulă. Apoi mergem să vindem un
scaner de măsurare a densităţii oaselor.
- Ce zici? Vrei să facem asta?
- Nu.
Ştii, tati, o să mă fac
jucător profesionist.
Jucător profesionist!
Bine.
Da. Ce să zic?
Probabil că vei fi
la fel de bun ca mine.
Cam aşa se întâmplă,
iar eu am fost sub medie.
Să ştii...
Până la urmă, vei ajunge
la acelaşi nivel, aşa că...
Serios, vei fi grozav la o mulţime
de alte lucruri, dar nu la asta.
Aşa că nu vreau să te văd
bătând mingea
toată ziua şi toată noaptea, bine?
Bine.
În regulă, aruncă.
Nu lăsa niciodată
pe cineva să-ţi spună
că nu poţi face ceva.
Nici măcar pe mine.
- Ai înţeles?
- Da.
Dacă ai un vis,
trebuie să-l protejezi.
Când oamenii nu pot face
ei înşişi ceva,
o să-ţi spună că nici tu nu poţi.
Dacă vrei ceva,
luptă şi capătă-l. Punct.
Hai să mergem.
Tati, de ce ne-am mutat la motel?
Ţi-am spus: Pentru că voi avea
o slujbă mai bună.
- Trebuie să ai încredere în mine, bine?
- Am încredere în tine.
Bine. Hai, nu rămâne în urmă.
Tată, când se întoarce mama?
Tată, când se întoarce mama?!
Nu ştiu, Christopher.
Tati, ia ascultă aici.
Într-o zi, un om se îneca într-o apă
şi a trecut o barcă şi cineva i-a spus:
"Ai nevoie de ajutor?"
El a răspuns: " Nu, mulţumesc,
Dumnezeu mă va salva."
Apoi, a trecut o altă barcă şi cineva
l-a întrebat: "Ai nevoie de ajutor?"
Iar el zis, " Nu, mulţumesc,
Dumnezeu mă va salva."
Şi s-a înecat şi a ajuns în Rai.
Şi a întrebat:
"Doamne, de ce nu m-ai salvat?"
Iar Dumnezeu i-a răspuns: "Ţi-am trimis
două bărci mari, nătărăule."
Îţi place?
Da. E foarte amuzantă.
Dă-mi mâna.
- Mulţumesc foarte mult, domnule.
- Da, domnule.
Vă dau o chitanţă.
Iar aici aveţi
toate instrucţiunile de utilizare.
Mulţumesc foarte mult.
Şi eu.
100, 200, 20, 40, 45, 46,
7, 8, 9, 10.
Mulţumesc.
- Vrei un baton de ciocolată?
- Nu, e în ordine.
Hai, poţi lua unul. De care?
- Îţi place ăla? Cât costă?
- 25 cenţi.
Partea aceasta a vieţii mele
se cheamă "Formarea".
Clădirea de la nr. 1200 e sediul
Medley Industrial şi Sanko Oil.
Clădirea de peste drum
e Lee-Ray Shipping.
Peste 2 săptămâni, veţi primi liste
cu numerele de telefon ale angajaţilor
de la fiecare companie din topul 500
întocmit de revista Fortune.
Vă veţi împărţi listele a 60 dintre ele.
În principal, veţi telefona
pentru a atrage potenţiali clienţi.
Dar, dacă trebuie,
luaţi cu ei prânzul, micul dejun,
faceţi şi pe dădaca, faceţi tot
ce e necesar ca să le prezentaţi
serviciile noastre.
Trebuie să adaptaţi la nevoile lor
unul dintre multele noastre planuri
de investiţii.
În esenţă, voi prindeţi peştele,
iar noi îl gătim.
Unii dintre voi sunt aici
pentru că au cunoştinţe.
Alţii sunt aici deoarece cred
că reprezintă ceva.
Dar unul singur dintre voi
va fi cineva.
Persoana respectivă
va putea preschimba asta în asta.
800000 dolari comision din vânzări.
Tu şi tu, ajutaţi-mă
să împart manualele.
Asta va fi Biblia voastră.
Cu ea veţi mânca,
...veţi bea, veţi dormi.
- Era simplu.
Un număr X de telefoane e egal
cu un număr X de posibili clienţi.
Un număr X de posibili clienţi
e egal cu un număr X de clienţi.
Un număr X de clienţi e egal
cu un număr X de dolari
...în buzunarul companiei.
- Testul din partea comisiei.
Acum un an, un intern a obţinut,
la lucrarea scrisă, punctajul de 96,4%.
Nu a fost ales.
Nu contează numai testul.
E doar o metodă de evaluare, folosită
pentru a departaja solicitanţii.
Dar, pentru a vă asigura succesul,
obţineţi un punctaj de 100%.
În regulă, luăm o pauză de 10 minute.
Domnule Frohm. Chris.
- Chris. *** o duci?
- Bine. Dv.?
- Bine, mulţumesc de întrebare.
- Da, prima zi aici. E captivant.
Nu ne părăseşti încă, nu-i aşa?
Nu, domnule. Suntem într-o pauză
de 10 minute.
Probabil o să mănânc repede ceva
şi mă întorc pentru pregătire.
Îmi amintesc de pregătirea mea.
Cursurile noastre ţineau doar o oră,
nu trei.
Nu făceam studii de piaţă mondială.
Nu ne băteam capul cu taxele
şi tot ne era greu.
E uimitor ce-ţi aminteşti.
Aveam în clasă o fată frumoasă.
Nu-i mai ştiu numele,
dar avea un chip atât de...
Am văzut acolo un vechi prieten.
Nu vă deranjează?
- Nu. Du-te.
- Bine. Mă bucur că am stat de vorbă.
Hei, cretinule.
Te simţi bine, cretinule?
Eşti bine? La ce naiba te gândeai?
Ce faci? Te-aş fi putut ucide.
Încerc să traversez strada!
- Te simţi bine?
- Da. Da.
Unde mi-e pantoful?
- Mi-ai zburat pantoful din picior!
- Nu ştiu unde ţi-e pantoful!
- Unde mi-e nenorocitul de pantof?!
- Nu ştiu!
- L-aţi văzut? Mi-am pierdut pantoful.
- Nu, îmi pare rău.
Unde pleci?
- Ar trebui să aşteptăm poliţia.
- Trebuie să mă întorc la lucru.
Tocmai ai fost lovit de o maşină,
du-te la spital!
Sunt la un curs, în concurenţă
pentru o slujbă la Dean Witter.
Omule, îţi lipseşte un pantof.
Da, mulţumesc. Mulţumesc.
Tată!
- N-ai un pantof!
- Ştiu.
- Vrei să-ţi spun ce s-a întâmplat?
- Da.
A dat o maşină peste mine.
- A dat o maşină peste tine?
- Da.
- Unde?
- Chiar în drum spre birou.
- Nu. Unde te-a lovit?
- În spatele gambelor.
La revedere, doamnă Chu.
- Erai pe stradă?
- Da. Alergam pe stradă.
Nu mai face asta. Poţi fi rănit.
Da, mulţumesc.
O să ţin minte data viitoare.
Şi iată-mă iar aici.
- Venit devreme.
- Selectaţi persoane calificate.
Persoanele calificate
sunt interesate de investiţii
şi au bani de investit imediat.
- Chris.
- Da, domnule.
Îmi aduci puţină cafea, te rog?
Servicii pentru Frakesh,
managerul biroului nostru. Toată ziua.
Mă numesc Chris Gardner,
aş dori să vorbesc cu domnul Anderson.
Da, domnule. Organizăm un prânz
joia aceasta.
Bine, data viitoare.
În regulă, o să vă aştept.
Bine, da. Mulţumesc.
Cine vrea să-mi aducă o gogoaşă?
- Chris?
- Da, domnule.
Simţindu-mă subestimat
şi subapreciat.
Alo, domnul Ronald Fryer.
Bună dimineaţa, domnule.
Sunt Chris Gardner,
din partea firmei Dean Witter.
Am informaţii foarte valoroase
despre ceea ce se cheamă o tax...
Bine, mulţumesc, domnule.
Apoi să prind autobuzul de patru,
către locul unde lumea nu ştia
să scrie cuvântul "fericire".
Apoi să traversăm oraşul, cu trenul,
ca să luăm autobuzul 22, spre casă.
- Chris!
- Bună, Ralph.
- Aştept.
- O să-ţi plătesc, Ralph.
Îţi dau banii.
De obicei, cine aducea cei mai mulţi
bani după şase luni, era angajat.
Alo? Sunt Chris Gardner,
vreau să vorbesc cu domnul Walter Hobb.
Toţi sunam la telefoanele de pe liste,
pentru a obţine clienţi
care să încheie contracte.
Luam numerele angajaţilor,
de la cei de jos până la cei de sus,
de la portar la directorul executiv.
Alţii lucrau până la ora 7 seara,
dar eu îl aveam pe Christopher.
Trebuia să fac, în şase ore,
ce făceau ei în nouă.
Bună ziua, sunt Chris Gardner.
Sun din partea firmei Dean Witter.
Ca să nu pierd timp,
nu mai puneam receptorul
în furcă între apeluri.
Bine, mulţumesc foarte mult.
Mi-am dat seama că, dacă
nu închideam telefonul între apeluri,
câştigam 8 minute pe zi.
Bună dimineaţa şi dv.
Numele meu e Chris Gardner.
Nu beam apă,
ca să nu pierd timpul la toaletă.
Mi-ar plăcea să-mi oferiţi şansa de a...
Bine, nicio problemă, domnule.
Mulţumesc foarte mult.
Dar, chiar procedând astfel,
după 2 luni tot nu avusesem timp
să ajung la cei din capul listei.
FONDUL DE PENSII
Director Executiv Walter Ribbon
Biroul domnului Walter Ribbon.
Bună ziua, mă numesc Chris Gardner.
Aş dori să vorbesc
cu domnul Walter Ribbon.
- În legătură cu ce?
- Sun din partea firmei Dean Witter.
Aşteptaţi un moment.
- Alo.
- Domnule Ribbon...
Bună ziua, domnule.
Mă numesc Chris Gardner.
Sun din partea firmei Dean Witter.
- Da, Chris.
- Da, domnule Ribbon...
Aş dori să-mi oferiţi prilejul de a vorbi
despre câteva din produsele noastre.
Sunt convins
că vă voi putea fi de ajutor.
Poţi ajunge aici în 20 minute?
- Da, 20 minute, desigur.
- Tocmai am anulat altă întâlnire.
Vino îndată, ai câteva minute
înaintea meciului lui '49.
- Dacă e luni, e fotbal, amice.
- Da, domnule. Mulţumesc foarte mult.
- Pe curând.
- La revedere.
Mă scuzaţi. " Domnule Ribbon,
mulţumesc pentru prilejul..."
- Chris, ce faci?
- Bună ziua, domnule Frakesh.
Ai cinci minute?
Am undă verde de la Walter Ribbon...
Eu n-am nici un minut, trebuie
să-i prezint lui Bromer produsele.
Poţi să-mi muţi maşina?
E pe Samson, la jumătatea străzii,
un Chevrolet Caprice argintiu.
Mut-o vizavi. Ăştia curăţă strada.
Găseşti locuri.
Ia astea. Am unele de rezervă în birou.
Şi trebuie s-o forţezi.
- Să forţez ce?
- Trebuie să tragi de cheie.
Iar celelalte uşi nu se deschid.
Trebuie s-o forţezi.
Haide. O forţez.
Nu se poate!
Hai.
- Poftiţi dosarul, domnule Ribbon.
- Mulţumesc, Rachel.
- Mulţumesc mult.
- Da. Mersi pentru ideea foarte bună.
Nu. Nu, nu!
Rachel, fă-mi legătura
cu Ristuccia, te rog.
Bună ziua.
Sunt Chris Gardner. Am o întâlnire
de afaceri cu domnul Walter Ribbon.
Tocmai a plecat.
Mulţumesc.
- Ce e aia?
- Completez un cec.
Plătesc nişte facturi.
Am primit o amendă pentru parcare.
Dar nu mai avem maşină.
Da, ştiu.
O să trebuiască să te iau cu mine
week-end-ul ăsta
la birourile unor doctori.
- Am nişte comenzi de vânzare, bine?
- Bine.
Apoi, dacă e posibil,
vom merge la fotbal.
- Serios?
- Posibil.
- De acord?
- Da.
Hai, termină de mâncat.
- Eşti sigur?
- Posibil.
Serios?
- Îl iei cu tine la meci?
- Da, nu vreau să-l las acasă.
Şi poate mergem la meci.
Unde mergem acum?
Să ne întâlnim cu cineva
în legătură cu slujba mea.
Nu înţeleg.
- Ce nu înţelegi?
- Mergem la meci?
Am spus că e posibil
să mergem la meci.
- Ştii ce înseamnă "posibil"?
- La fel ca "probabil"?
Nu. "Probabil" înseamnă
şanse mai mari.
"Posibil" înseamnă că s-ar putea
şi să mergem, şi să nu mergem.
- Ce înseamnă "probabil"?
- Înseamnă că avem şanse mari.
Şi ce înseamnă "posibil"?
- Ştiu ce înseamnă.
- Ce?
Înseamnă că nu mergem la meci.
- *** te-ai făcut atât de deştept?
- Pentru că tu eşti deştept.
- Am ajuns?
- Da.
- Domnule Ribbon.
- Da.
Ce mai faceţi, domnule?
Chris Gardner. De la Dean Witter.
- A, salut, salut.
- Acesta e fiul meu, Christopher.
Salut, Christopher.
- Ce faceţi pe aici?
- Îmi cer scuze
...că n-am ajuns la întâlnire.
- Nu era nevoie să vii până aici.
De fapt, eram prin apropiere,
în vizită la un bun prieten.
Şi am vrut să profit de ocazie
ca să vă mulţumesc pentru timpul dv.
- Ştiu că, probabil, m-aţi aşteptat.
- Doar puţin.
Să ştiţi că n-o iau de bună.
Lasă... Ce-i asta?
Un scaner de măsurare
a densităţii oaselor.
O companie în care am investit
înainte de a începe lucrul la Witter.
- După meci, am o întâlnire de afaceri.
- Mergeţi la meci?
- Da.
- Posibil.
- Posibil.
- Şi noi mergem.
Îl duc pe fiul meu de 12 ani, Tim.
Tocmai plecam. Tim!
Nu vă mai deranjăm.
Încă o dată, mulţumesc foarte mult.
Scuze pentru deunăzi
şi sper să putem
reprograma întâlnirea.
- S-a făcut.
- Mulţumesc mult, domnule.
- La revedere.
- Hai, ia-ţi la revedere, Chris.
- La revedere.
- La revedere, Christopher.
Auziţi, n-aţi vrea să veniţi cu noi?
- La stadionul Candlestick?
- Tocmai plecăm. Haideţi cu noi.
- Unde aveţi locuri?
- La peluză.
Noi avem o lojă.
- Vrei să stai în lojă?
- Nu.
Nu e ceva rău. E un sector privat.
E mai confortabil.
Vrei să mergem?
- Da.
- În regulă, copiii, în spate!
De ce nu-ţi laşi ăla în maşină?
- Da, desigur.
- Nu avem maşină.
- O, Dumnez...
- Ce s-a întâmplat?
Cred că m-a înţepat o albină.
- Eşti bine?
- Da. Doamne... Mă simt bine.
- Nu eşti alergic, nu?
- Nu, nu, nu.
- Unde te-a înţepat?
- În spate, în cap.
- Te simţi bine?
- Da, sunt bine, Christopher.
- Te doare?
- Christopher, sunt bine.
- Lasă-mă să văd.
- Christopher, stai cuminte.
Thomas Jefferson aminteşte de fericire
de vreo două ori
în a sa Declaraţie de Independenţă.
Poate părea un cuvânt ciudat
în documentul acela,
dar omul era, în felul lui,
un mare scriitor.
Îi numise pe englezi
"distrugătorii armoniei noastre".
Şi-mi amintesc *** am stat,
în ziua aceea,
gândindu-mă la cei
care o distrugeau pe a mea.
Şi întrebându-mă
dacă era bine ce făceam.
Dacă aveam să reuşesc.
Şi la Walter Ribbon şi banii
din fondul de pensii Pacific Bell,
care erau de ordinul milioanelor.
Da!
Calea spre alt statut.
Aşa trebuie văzut un meci de fotbal.
- Mulţumesc foarte mult pentru ocazie.
- Plăcerea e a mea, Chris.
Şi, domnule Ribbon, vreau să vă mulţumesc
pentru prilejul de a discuta
despre capacităţile de management
în investiţii ale Dean Witter,
care, credem noi, sunt net superioare
celor pe care vi le oferă
compania Morgan Stanley.
Serios, o să fiţi impresionat.
La drept vorbind, Dean Witter
trebuie să se ocupe de investiţiile dv.
Ascultă, Chris, nu ştiam că eşti
proaspăt angajat acolo,
şi-mi placi... Dar nici vorbă să vă las
să ne administraţi fondurile.
Asta nu se va întâmpla prea curând,
amice.
Aşa că relaxează-te.
Uită-te la meci. Hai! Hai! Hai!
- Poftim.
- În regulă, am câteva idei să vă propun.
- Chris, vorbim mai târziu.
- Mulţumesc foarte mult, domnule.
Mi-a făcut plăcere să te cunosc, Chris.
Sună-mă, bine?
Da, desigur. Mulţumesc.
- La revedere.
- La revedere, Christopher.
După 4 luni,
vânduserăm toate scanerele.
Se părea că ne descurcam.
Care-i...
...cel mai rapid animal din lume?
Iepurele.
Se părea că ne merge bine.
Până într-o zi.
În ziua aceea
o scrisoare m-a readus
cu picioarele pe pământ.
Partea asta a vieţii mele
se numeşte "Plata taxelor".
Serviciul Veniturilor Interne
Dacă nu le achitai,
guvernul putea umbla
în contul tău bancar
să-ţi ia banii.
Tată!
Fără nicio înştiinţare. Nimic.
Nu poate fi prea târziu.
Sunt banii mei.
*** poate cineva să-mi ia banii?
Ascultaţi, ăştia sunt toţi banii
pe care îi am.
Nu puteţi umbla în contul meu,
ca să... Nu.
Era 25 septembrie.
Îmi amintesc de ziua aceea
pentru că în ziua aceea am aflat
că mai aveam în cont
doar 21 dolari şi 33 cenţi.
Eram lefter.
- Te-ai îmbrăcat?
- Nu.
Chris! Nu-mi vinde gogoşi!
Bine, Chris?
Nu te mint, Ralph.
O să fac rost de bani.
- Îi vreau acum! Nu mai târziu!
- Când fac rost, ţi-i dau, Ralph.
Acum!
Ce mai faci, omule?
Wayne, îmi trebuie
cei 14 dolari de la tine.
Credeam că nu-ţi mai datorez nimic.
- De ce?
- De ce, ce?
De ce credeai
că nu-mi datorezi banii mei?
Te-am ajutat să te muţi.
M-ai dus cu maşina pe o distanţă
de două străzi, Wayne.
Sunt 180 m.
Au trecut 4 luni, Wayne.
Am nevoie de banii mei.
- Chris, omule. Nu-i am. Îmi pare rău.
- Wayne, fă rost de bani.
- Dă-mi banii.
- Chiar nu am. Sunt 14 dolari, omule.
Sunt cei 14 dolari ai mei!
Dă-mi-i!
- Nu ţipa la mine pentru 14 dolari!
- Dă-mi banii, Wayne!
Tată, uită-te la mine!
Tată!
- Să-mi dau drumul?
- Sigur. De ce nu?
- Stai aici, Christopher.
- Tati, uită-te!
Ai auzit ce-am spus? M-ai auzit?!
- Tată, unde te duci?
- Hei, ce ţi-am spus eu?!
Tată!
Tată, aşteaptă! Tată!
Tată!
Pentru că trebuie să mă întorc
în anii '60. Asta vreau să fac.
Când eram mai tânăr. Vreau să-l văd
pe Jimi Hendrix aprinzându-şi chitara.
Dă-mi înapoi maşina timpului!
Dă-mi înapoi maşina timpului!
- Tată, unde mergem?
- Taci, te rog.
Du-te şi ia-ţi lucrurile. Hai.
- Chris?
- Da.
Dr. Telm nu se poate întoarce
să te întâlnească. Îmi pare rău.
Unde mergem acum?
Trebuie să ne întâlnim cu altcineva.
Sunt obosit.
Ştiu.
Acum nu pare să funcţioneze.
- Trebuie să plec, Chris.
- Nu, mai staţi o clipă.
Sunt sigur că-l voi face
să funcţioneze.
Chris. Întoarce-te când funcţionează.
Nu. Trebuie să-l repar acum.
Ascultă-mă, oricum voi investi
nişte bani în dotări pentru birou.
În regulă?
Chiar trebuie să plec, Chris.
Mulţumesc.
Mulţumesc pentru
timpul acordat. Apreciez.
Pe curând.
Ce caută lucrurile noastre aici?
Tată?
- Să mergem. Vino.
- Unde?
- Cât mai departe de aici.
- De ce?
- Nu putem rămâne peste noapte.
- Ba putem! Deschide uşa!
- Ai auzit ce-am spus? Să mergem.
- Deschide uşa!
Hei, ai auzit ce-am spus? Încetează.
Termină!
Haide. Te rog.
Hai!
Wayne!
Wayne!
Wayne!
Ridică-te. Stai în picioare.
Haide.
Unde mergem?
- Tată, unde mergem?
- Nu ştiu.
Nu-i o maşină a timpului.
Tată!
Nu-i o maşină a timpului.
Omul ăla zicea că e o maşină
a timpului. Nu este. S-a înşelat.
- Care om?
- Tipul din parc.
A spus că-i o maşină a timpului.
Asta şi e.
Ba nu e.
- Ba da.
- Ba nu.
Trebuie numai să apăsăm
pe butonul negru de aici.
Vrei să apeşi tu?
Bine.
Hai.
Haide!
Aici.
Stai o clipă. Unde vrei să mergi?
Nu ştiu. Undeva, în trecut.
Trebuie să închizi ochii.
Închide-i tu, eu vreau să văd.
În regulă, vom apăsa amândoi odată.
Trebuie să închizi ochii.
Închide ochii.
Durează câteva secunde.
Dumnezeule...
Deschide-i, deschide-i!
- Ce e?
- Dinozauri.
- Unde?
- Nu-i vezi pe toţi dinozaurii ăştia?!
Uită-te în jur. Ce de dinozauri!
- Îi vezi?
- Da.
Să mergem.
- Stai, fereşte-te!
- Ce e?
Nu călca în foc.
Suntem oameni ai cavernelor.
Şi ne trebuie focul, pentru că
nu există curent electric şi e frig.
- Fii atent! Fii atent!
- Dumnezeule, un T. Rex.
Du-te şi ia-ţi lucrurile.
Du-te! Ia-le. Ia-le.
- Trebuie să găsim un loc sigur.
- *** ar fi?
Avem nevoie de o peşteră.
O peşteră?
Trebuie să găsim o peşteră, vino.
Haide.
Stai, uită-te în spate. Fii atent.
Uite-o. Uite peştera, haide.
Aici, aici. Intră!
Intră, intră.
Repede, grăbeşte-te.
- Suntem în siguranţă?
- Da, cred că da.
- Ce mai faci, Jay?
- Bine.
*** merge cursul?
- Bine. Mă descurc.
- Te descurci bine?
- Tu ce mai faci?
- Minunat.
Unde te duci?
La Sacramento, pentru că...
Încerc să închei o afacere
cu nişte tipi de la...
Lucrează la Pacific Bell
şi încerc să-i conving
să-şi transfere afacerile la noi.
M-au invitat la o partidă de golf.
Grozav.
Hei, să-i laşi să câştige o rundă.
Deborah, cineva întreabă de tine.
- Unde?
- Afară. Vă rog, veniţi cu mine.
Bună ziua.
- Pot să vă pun o întrebare?
- Desigur.
Avem nevoie de o cameră.
Doar până reuşesc să-l repar
şi să-l vând.
- Trebuie reparate nişte lentile...
- Trebuie să vă întrerup.
- Vreau să vă ajut, dar...
- El e fiul meu, Christopher.
- Are 5 ani.
- Bună, scumpule.
- Avem nevoie de un loc unde să stăm.
- Mi-ar plăcea să vă pot ajuta,
dar aici nu primim bărbaţi.
Numai femei şi copii.
El poate sta aici. Dar dv. Trebuie
să găsiţi loc în altă parte.
Nu, trebuie să stăm împreună.
- Bine, ascultaţi-mă.
- Trebuie să aveţi vreun loc.
Încercaţi la Glide Memorial.
Oferă adăpost de la ora 5.
Grăbiţi-vă, că e coadă.
- Unde e? Unde?
- La intersecţia dintre Ellis şi Jones.
Ascultaţi, toată lumea!
Mai avem doar 4 locuri.
Toate celelalte s-au ocupat. Asta e.
Hai, omule.
- Te rog.
- Ce mă rogi?
- E locul meu.
- Dă-te înapoi.
Hai, nu-mi face una ca asta. Nu...
Tată! Tată!
Terminaţi. Nu vă mai bateţi.
- Încetaţi!
- Vino încoace. Vino aici.
Plecaţi de la coadă. Amândoi!
Eu am fost primul.
Mi s-a spus să ajung la timp.
Am fost la timp aici, am stat la coadă.
Vin de la serviciu,
l-am luat pe fiul meu...
Am fost aici la timp!
Am fost la timp!
El s-a strecurat în faţa lui.
- Cine?
- EI.
Haide. Te rog, Rodney.
Pleacă de la coadă.
Gata. Nu mai sunt locuri.
- Care e culoarea ta preferată?
- Verde.
Verde?
- Şi ce-ţi place, din ce e verde?
- Copacii.
Altceva?
Llice.
- Ilice? Ce-i aia ilice?
- Cea din podoabele de Crăciun.
A, podoabele de Crăciun...
De ce au stins luminile?
Cred că vor să ne culcăm.
Hai! Să-l punem şi pe
Căpitanul America aici, la căldură.
Poate să respire?
- Îi e bine?
- Da.
- Eu trebuie să repar scanerul.
- Nu pleca.
Nu, nu plec, voi fi lângă uşă.
Bine? O să deschid niţel uşa.
Să te pot auzi dacă mă strigi.
Vreau acasă.
Tocmai de asta trebuie
să repar scanerul.
Bine?
O să ies.
O să las uşa deschisă,
voi fi chiar în capătul scărilor.
Şi te voi putea auzi
dacă mă vei striga.
- În regulă?
- Da.
Trebuie să ai încredere în mine, bine?
Trebuie să ai încredere.
Tati, eu cred în tine.
Am încredere în tine!
Am încredere în tine.
- Nu te aud.
- Am încredere în tine.
Dă-mi un pupic.
- Am să stau numai puţin, bine?
- Bine.
- Voi fi chiar aici.
- Bine.
- Mă mai auzi?
- Da.
- Mă auzi?
- Da.
- Ai încredere în mine?
- Da.
- Da.
- Uite aşa.
- Da. Şi în jos, aşa.
- Apoi o faci aşa.
- E bine?
- Nu ştiu, tu ce crezi?
E bine.
Să mergem.
Hai să-ţi luăm lucrurile.
- Tati, de ce nu laşi valiza aici?
- Nu putem.
O să avem altă cameră, mai târziu.
Să mergem.
Salut, Chris.
- Bună dimineaţa, domnule Frakesh.
- Care-i treaba?
Călătoresc în interes de serviciu.
Soţia dv., Martha, e tot la Pac Bell.
- Da, aşa e.
- Şi intenţionaţi
să ieşiţi la pensie în acelaşi timp?
Vrem să ne pensionăm
şi să ducem acelaşi stil de viaţă,
fără a plăti prea multe impozite.
Deci doriţi ca nimeni să nu dispună
de fondurile dv., ci numai dv. Înşivă.
Ştiţi de obligaţiile
scutite de impozite?
Am învăţat să-mi termin treaba repede.
Trebuia să termin repede
pentru ca, la 5, să ajung
la coadă la adăpostul Glide.
Haide!
Haide!
Opriţi autobuzul!
Căpitanul America!
Tată! Tată, aşteaptă!
Tată, stai!
Termină! Taci!
- De ce n-o laşi pe doamna să se urce?
- Înapoi!
- Omule, nu-i frumos.
- Înapoi!
Haide.
Tată, trebuie să luăm jucăria!
Important, în privinţa libertăţii,
este că trebuie să străbaţi munţii.
Şi toţi avem de înfruntat munţi.
Munţii care se înalţă, inaccesibili.
Şi munţi cu prăpăstii abrupte
şi adânci.
Da, aici, la Glide,
ştim ce înseamnă aceşti munţi.
Cântăm despre ei.
Doamne, nu muta din loc muntele acela
Dă-mi putere să-l urc
Te rog, nu rostogoli
Stânca din fata mea
Ci, îndrumă-mă, Doamne, s-o ocolesc
Poverile mele devin atât de grele
Par atât de greu de îndurat
Dar nu mă v oi da bătută,
Nu, nu
Pentru că Tu mi-ai promis
Că mă aştepţi la altarul rugăciunilor
Doamne, nu muta din loc muntele acela
Te rog, nu-l muta!
Dă-mi putere să-l urc
Când dai testul?
Mâine.
Eşti pregă***?
Bineînţeles.
Mulţumesc, domnule.
- Ce mai faci?
- Bine.
Ai terminat de scris
sau trebuie să ajungi undeva?
Trebuie să ajung undeva.
- Dar am şi terminat de scris.
- Bine.
- Şi tu?
- Da.
- *** ţi s-au părut graficele?
- Uşoare.
Eu m-am cam chinuit cu eseul
de la urmă. Tu despre ce ai scris?
- În eseu?
- Da, cel de pe ultima pagină.
Hei! Chris!
Jeff, nu-i aşa? Meciul lui 49.
- Da, trebuia să-mi dai un telefon.
- Ştii, nu ţi-am notat numărul.
Uite-l aici. Sună-mă, bine?
Da, domnule. Desigur.
Mulţumesc foarte mult.
Chris! Ai cumva 5 dolari?
Că eu mi-am uitat portofelul sus.
Mă duc repede să vi-l aduc, domnule Frohm.
Nu, trebuie să fiu la Cal Bank
la ora 4, şi deja sunt în întârziere.
- Ţi-i dau înapoi, serios.
- Cinci sunt de ajuns?
Cinci, e perfect. Mulţumesc.
Mulţumesc!
Gata! S-au ocupat toate camerele.
Nu mai avem niciun loc.
Căutaţi în altă parte.
Gata pentru azi. Veniţi mâine.
Toate camerele sunt pline.
E ocupat totul.
Asta e. Duceţi-vă în altă parte.
Veniţi mâine.
Veniţi mâine şi încercaţi din nou.
Îţi place?
20, 21, 22, 23, 24.
Bine, poftim lampa incandescentă.
Şi bobina de ferită.
- Cât costă?
- Opt dolari.
Ce-i ăla?
Ca să repar lumina
dinăuntrul scanerului.
Pot să mă uit la el?
Da, numai să nu-l strici,
dacă nu vrei să împărţim,
tot restul vieţii,
aceeaşi cameră de la adăpost.
Nu mă deranjează.
Ba o să te deranjeze.
Vreau să dormi, bine?
Bine.
- Ţi-e destul de cald?
- Da.
Bine.
Din cauza mea a plecat mama?
- Ce?
- Mama a plecat din cauza mea?
Nici să nu gândeşti aşa ceva.
Mama a plecat din motive personale
şi tu n-ai avut nimic
de-a face cu asta, bine?
Bine.
Eşti un tată bun.
În regulă, du-te la culcare.
- Te iubesc.
- Şi eu te iubesc.
Până aici, toate bune, Chris.
- Funcţionează.
- Mulţumesc foarte mult.
Două sute cincizeci de dolari.
Ne ajungeau pentru următoarele
patru săptămâni.
100, 20, 40, 60, 80, 200.
20, 30, 40, 50.
- Vă mai pot ajuta cu ceva?
- Nu.
Mulţumesc, mulţumesc.
- Eşti gata?
- Da.
- Mergem la biserică?
- Nu.
Atunci unde mergem?
- M-am gândit să stăm la un hotel.
- Un hotel?!
Dar numai în noaptea asta.
Putem merge înapoi la peşteră,
dacă vrei.
Nu, mulţumesc.
- Niciodată?
- Sincer, sper că nu.
De ce nu?
Pentru că unele lucruri sunt amuzante
când le faci pentru prima dată
şi nu mai sunt la fel
de amuzante a doua oară.
- Ca mersul cu autobuzul?
- Da, ca mersul cu autobuzul.
Îmi pare rău.
Cred că n-ar trebui să râd, nu-i aşa?
Aşa se făgăduieşte în Biblie.
Tatăl spune că într-o zi
v om găsi Paradisul.
Dar nici el nu ştie unde e.
Nu ţi-ai dorit niciodată
să ai casa ta, ca alţi oameni?
Ba da, bineînţeles.
Uneori, când călătorim noaptea,
trecem pe lângă case luminate
şi pline de oameni.
Uneori, îi putem auzi râzând...
În ziua următoare,
după ce am ieşit de la serviciu,
am mers pe plajă.
Departe de orice,
de toate,
numai eu şi Christopher.
- M-ai văzut?
- Da.
Departe de autobuze şi zgomot
şi de statornica dezamăgire
faţă de al meu Cap Mare
şi de propria mea persoană.
- Chris, îţi mulţumesc foarte mult.
- Nu, eu îţi mulţumesc, Dean.
- Ai grijă de tine, Chris.
- Ai luat o decizie înţeleaptă.
Mulţumesc, Chris.
Pentru că, în copilărie,
când luam o notă mare
la un test la istorie sau altceva,
mă simţeam optimist în privinţa
a ceea ce aş fi putut deveni
dar pe urmă n-am devenit niciodată.
Salut, Chris.
- Ce mai faci, Jay?
- Bine.
Se zvoneşte că ai încheiat 31 contracte
cu cei de la Pacific Bell.
Da...
Am cunoscut nişte tipi
la un meci de fotbal,
am făcut rost de nişte cărţi de vizită
şi i-am contactat.
Cred şi eu.
A mai rămas o singură zi.
Eşti neliniş***?
Nu, sunt liniş***, sunt bine.
Ascultă, orice s-ar întâmpla...
Ai făcut o treabă minunată, Chris.
Vorbesc foarte serios.
Ai grijă de tine.
Da, domnule Johnson.
Chris Gardner, de la Dean Witter.
Da, domnule, v-am sunat
doar ca să vă mulţumesc
pentru sprijinul acordat firmei
la seminarul de luna trecută.
Da, domnule. Absolut.
Da, domnule.
Nu, domnule, asta e tot.
Mulţumesc foarte mult. La revedere.
Chris! Vino.
- Salut, Chris.
- Domnule Frohm, îmi pare bine să vă văd.
- Frumoasă cămaşă.
- Mulţumesc, domnule.
- Chris!
- Jay!
- Chris!
- Chris! Ia loc, te rog.
M-am gândit să-mi pun cămaşă astăzi,
ştiţi, fiind ultima zi.
Mulţumim. Îţi mulţumim.
Apreciem gestul.
Dar...
Să-ţi pui una şi mâine, bine?
Pentru că mâine va fi prima ta zi aici,
dacă vei vrea să lucrezi
ca agent de bursă.
Ţi-ar plăcea, Chris?
Da, domnule.
În regulă. Ne bucurăm foarte mult.
Aşadar, fii bine-venit.
A fost la fel de uşor
*** ai făcut să pară?
Nu, domnule. N-a fost.
- Atunci mult noroc, Chris!
- Mulţumesc. Mulţumesc, mulţumesc.
Chris!
Era să uit.
Mulţumesc.
Partea asta a vieţii mele,
părticica asta
se numeşte "Fericirea".
Christopher! Vino aici, uriaşule.
După ce şi-a început cariera
la Dean Witter,
Chris Gardner a înfiinţat, în 1987,
firma de investiţii Gardner Rich.
Deci, câte...
...planete se află
în sistemul nostru solar?
- Şapte.
- Şapte?
Nouă.
Ce animal e regele junglei?
- Gorila.
- Gorila?
Gorila?!
Nu! Leul.
A, da. Leul, leul, leul.
Tati, ia ascultă aici. Cioc, cioc.
- Cine e?
- Vatre.
Care Vatre?
Va trece peste munţi
Când va veni
- Cioc, cioc.
- Cine e?
- Nimeni.
- Care nimeni?
Care nimeni?
Asta e amuzantă. Îmi place.
În 2006, Chris Gardner
a vândut o mică parte
din acţiunile firmei sale de investiţii,
încheind o afacere
de milioane de dolari.