King Arthur - Română Transcript

25.000 REGELE ARTHUR MONTAJ REGIZORAL Istoricii consideră că legenda din sec. al XV-lea a regelui Arthur şi a cavalerilor săi are la bază un erou care a trăit înainte cu 1.000 de ani într-o epocă numită Evul Mediu. Descoperiri arheologice recente scot la iveală identitatea sa reală. În anul 300 era noastră, Imperiul Roman se întindea din Arabia până-n Britania. Dar voiau mai mult. Pământ mai mult. Popoare mai multe, loiale şi aservite Romei. Nici un popor nu a fost mai brav decât puternicii sarmaţi din est. Cu miile au pierit pe acel câmp de luptă. A patra zi, când fumul s-a risipit, singurii soldaţi sarmaţi rămaşi în viaţă erau membri ai legendarei cavalerii decimate. Romanii, impresionaţi de vitejia lor şi de arta călăriei, le-au cruţat viaţa. Anul 452, era noastră În schimbul acesteia, războinicii au fost înrolaţi în armata romană. Mai bine s-ar fi stins în acea zi. Tată. Au sosit. În urma negocierilor s-au îndatorat nu numai pe ei... A venit ziua. ..dar şi pe fiii lor, pe fiii fiilor lor, ş.a.m.d, să servească imperiul drept cavaleri. Eu sunt unul din acei fii. Conform legendei, cavalerii căzuţi se reîncarnează în cai mândri. El a văzut ce te aşteaptă, şi te va proteja. Lancelot. Nu vă faceţi griji. Mă voi întoarce. - Pentru cât timp vom fi plecaţi? - 15 ani, fără să socotim timpul necesar ca să ajungem la garnizoană. La luptă! Garnizoana noastră era Britania - sau cel puţin jumătatea de sud, fiindcă teritoriul era divizat de un zid lung de 120 km, ridicat acum trei secole pentru a proteja imperiul împotriva luptătorilor localnici din nord. Deci, aşa *** au făcut-o şi strămoşii noştri, ne-am croit drum şi ne-am prezentat la comandantul roman din Britania, numit ancestral primul Artorius, sau Arthur. Mamă, am terminat. Este frumoasă. Mamă... Pelagius. Pentru tine. Bravo, Artorius. Păstreaz-o tu. Mi-o vei da atunci când vii la Roma. Vino. Iată, Arthur. Tineri cavaleri. Dacă vei alege, într-o bună zi vor putea fi ai tăi, să-i conduci *** a făcut-o tatăl tău. - Voi fi comandantul lor? - Da. Dar cu acest titlu vine şi o sacră responsabilitate să protejezi, să aperi, să le preţuieşti viaţa mai presus de a ta, şi dacă ei pier în luptă, tu să-ţi trăieşti viaţa glorios în onoarea memoriei lor. Şi *** e cu, de bună voie? Întotdeauna a fost destinat câtorva să se sacrifice pentru binele mulţimii. Lumea nu este un loc perfect, dar poate că oameni ca tine, Arthur, şi ca mine şi ca ei o vom putea face astfel. 15 ANI MAI TÂRZIU Aşa *** au promis, trăsura episcopală. - Libertatea noastră, Borş. - Aproape că îi simt gustul. Şi culoarul tău către Roma, Arthur. Drobi. Nu te mai ruga, băiete. Dumnezeul tău nu trăieşte aici. De ce te-a trimis Merlin la sud de zid? Fă să-mi curgă sângele cu Excalibur şi... vei sfinţi acest pământ. Ridic-o. - Borş. - Un adevărat masacru. Ăsta nu e episcopul. Domnul să ne aibă în paza lui. Cine sunt? Demoni albaştri care-i mănâncă pe creştini de vii. Tu nu eşti creştin, nu? Asta chiar ajută? Nimic. Poate că nu o fac eu *** trebuie. Retragerea. Arthur Castus. Leit tatăl tău. Nu te-am mai văzut de când erai mic. Episcope Germanius. Bun venit în Britania. Văd că arta militară îţi este încă de folos. Vicleşugul a reuşit. Trucuri învechite ale unui câine bătrân. Iar aceştia sunt faimoşii cavaleri sarmaţi despre care se tot vorbeşte în Roma. Credeam că drobii au controlul la nord de zidul lui Adrian. Ocazional se aventurează şi în sud. Anticipata retragere a Romei din Britania, le inspiră curaj. Drobi? - Rebeli britanici care urăsc Roma. - Bărbaţi care-şi vor ţara înapoi. - Cine îi conduce? - Merlin. Un vrăjitor, se zice. Tristan, mergi înainte şi vezi dacă drumul e liber. Nu-ţi face griji, dle episcop. Noi te vom proteja. Nu am nici un dubiu, dle comandant. Nici un dubiu. Nu mă sperie zecile pe cât mă sperie miile. Miile? Nu-mi place romanul ăla. Dacă a venit să ne elibereze, de ce nu ne dă documentele? Asta e faţa ta când eşti fericit? Galahad, romanii nu se scarpină nici în fund fără să ţină o ceremonie. De ce nu-l omori să te eliberezi singur? Eu nu omor pentru plăcere, *** fac alţii. Ar trebui să încerci. S-ar putea să-ţi placă. - E o parte din tine. O ai în sânge. - Nu, nu. De mâine încolo totul va rămâne o amintire urâtă. De multe ori m-am gândit *** va fi când mergem iar acasă. Ce voi face? E altceva pentru Galahad. Eu mi-am trăit mai toată viaţa în lupte. Nu ştiu ce înseamnă acasă. Nu-mi mai amintesc. Vorbeşte pentru tine. E frig acolo şi toţi cei pe care-i ştiu sunt morţi. Şi unde pui că am, cred, o duzină de copii. Unsprezece. Ascultă. După ce pleacă romanii, noi vom fi stăpâni aici. Eu voi fi guvernator în satul meu şi Dagonet va fi gardianul meu şi lingău regal. Nu-i aşa, Dag? Primul lucru când ajung acasă, caut o sarmată frumoasă şi mă-nsor. Sarmată frumoasă? Tu de ce credeai că am plecat de-acolo? Tu ce planuri ai, Lancelot? Dacă femeia lui Gawain e aşa de frumoasă pe cât spune el, voi petrece mare parte din timp acasă la Gawain. - Soţia lui va primi bucuroasă compania. - Şi eu ce fac? Te vei minuna ce noroc ai că toţi copiii tăi vor semăna cu mine. Asta înainte sau după ce te lovesc cu securea? Pe unde mi-ai fost? Tu ce vei face când te înapoiezi la iubita ta Romă? Îi voi mulţumi lui Dumnezeu că am trăit să o văd. Tu şi cu dumnezeul tău. Mă tulburi. Vreau pace. M-am săturat. Ar trebui să vii în vizită. Roma este un oraş măreţ. - Ordonat, civilizat, avansat. - Unde se înmulţesc proştii aroganţi. Cele mai luminate minţi s-au adunat într-un loc sacru pentru a elibera omenirea. Şi femeile? Deschide poarta. - Bun venit înapoi, Arthur. - Jols. Dle episcop, locuinţa mea îţi stă la dispoziţie. Da, trebuie să mă odihnesc. Unde ai fost? Te-am aşteptat. Floricica mea. Atâta pasiune. Unde e Gilly al meu? Te-ai bătut? Ai câştigat? Ăsta e feciorul meu. Veniţi şi voi, bastarzii mei. Să nu uităm că noi suntem cei norocoşi. Să ridicăm paharul în cinstea celor galanţi şi extraordinari care au pierit, dar care vor fi veşnic pomeniţi. Pentru libertate. Pelagius. Foarte amabil din partea lui Arthur să ne cedeze camera. Dar, desigur, era de aşteptat. Dle, am venit să vă escortez la primăria fortăreţei. Când stăpânul meu şi cavalerii tăi se întâlnesc, el va lua loc ultimul şi va fi aşezat în capul mesei. Stăpânul tău îşi poate aşeza fundul sfânt oriunde doreşte. Eminenţa Sa, Episcopul Naius Germanius. O masă rotundă? Ce lucru diavolesc mai e şi ăsta? Bărbaţii trebuie să fie egali, ca să fie bărbaţi. Am crezut că sunteţi mai mulţi. Am fost. Dar, de 15 ani luptăm aici. Desigur. Arthur şi cavalerii săi au servit cu curaj să păstreze onoarea Imperiului Roman la ultimul avanpost al gloriei noastre. Roma vă este profund recunoscătoare, preanobili cavaleri. Pentru ultimele zile ca slujitori ai imperiului. Ultima zi. Nu zile. Papa, personal, se interesează de voi. Întreabă de fiecare, şi este curios dacă cavalerii au trecut la cuvântul Mântuitorului nostru sau...? Şi-au păstrat religia strămoşilor lor. Nu s-a pus niciodată problema. Desigur. Sunt păgâni. Aceste credinţe, Biserica le consideră inocente. Dar tu, Arthur, calea ta către Dumnezeu este prin Pelagius? - I-am văzut icoana în camera ta. - Mi-a ţinut loc de tată. Pilda sa privind libertatea voinţei şi egalitatea m-a motivat. Aştept cu nerăbdare reuniunea din Roma. Roma îţi aşteaptă sosirea cu nerăbdare. Eşti un erou. În Roma, îţi vei trăi viaţa în onoare şi belşug. Din păcate... Din păcate, suntem doar actori într-o lume în continuă schimbare. Barbari din toate colţurile lumii se apropie de porţile Romei. Prin urmare, Roma şi Sfântul Părinte au decis să ne scoată din avanposturile vulnerabile, *** ar fi Britania. Ce se va întâmpla cu Britania, nu ne interesează. Presupun că, în curând, saxonii o vor revendica. - Saxonii? - Da. În nord a început o masivă incursiune saxonă. - Saxonii nu revendică decât ceea ce ucid. - Şi ucid tot ce le stă în cale. Deci tu ai lăsa totul pe mâna drobilor. Şi mi-am riscat viaţa în zadar. Domnilor, documentele voastre de eliberare cu liberă trecere în Imperiul Roman. Dar mai întâi, trebuie să vorbesc cu comandantul vostru. - Între patru ochi. - Noi nu avem secrete. Să mergem. Să lăsăm treburile romane pe seama romanilor. Termină, Borş. Roma a dat un ordin final pentru tine şi oamenii tăi. Trebuie să mergeţi spre nord să salvaţi familia lui Marius Honorius şi să vă întoarceţi, mai cu seamă, cu Alecto, fiul lui Marius. Alecto este finul şi discipolul favorit al Papei. Este destinul lui să devină episcop, dacă nu chiar papă, într-o bună zi. În această zi tu vii şi le ceri asta oamenilor mei. Tocmai în această zi. Ei şi-au riscat viaţa timp de 15 ani pentru o cauză care nu este a lor. Şi acum, în ziua eliberării lor, tu îi trimiţi într-o misiune cu mult mai periculoasă decât oricare alta. *** mă duc la oamenii mei să le spun că în loc de libertate le ofer moartea? Dacă sunt într-adevăr cavalerii din legendă, poate că unii vor supravieţui. Dacă e să fie voia lui Dumnezeu. Oamenii tăi vor să plece acasă, şi ca să ajungă acasă vor avea de traversat întregul Imperiu Roman. Dezertorii vor fi vânaţi ca nişte câini. Îl vei sfida pe Papă? Roma? Pe Dumnezeu însuşi? Am luptat pentru Biserică şi Roma. Nu confunda soldatul credincios cu un prost. Poţi lăsa un copil lipsit de apărare, destinat să conducă Biserica, pe mâna saxonilor? Îndeplineşte această misiune, iar oamenii tăi îşi vor primi libertatea. Documentele vor aştepta aici momentul întoarcerii lor. Ai cuvântul meu. Gândeşte-te foarte bine la jurământul făcut, căci te voi face să-l onorezi. Încalcă-l, şi nici o legiune romană, armată papală, nici Dumnezeu însuşi nu te vor apăra. Acesta este cuvântul meu. - Am luat purici de la ea. - Speri tu să fi luat numai purici. Cel mai bun din trei. Cine mai vrea un rând? - Când o să-l laşi pe Borş pentru mine? - Iubitul meu te vede. Nu arăţi nici pe departe ca el. Eşti bucăţică ruptă din Borş. - *** faci asta? - Ţintesc la mijloc. Vor mai mult. Ia-l. Să-i fii mamă fiului tău. Dagonet, unde ai fost? Avem planuri de făcut. Te rog, cântă. - Nu. - Pentru ultima oară. - Încerc să lucrez. - Hai şi cântă. Linişte. Vanora ne va cânta. - Cântă despre acasă. - Nu scăpa pruncul. Ţară de urşi şi ţară de vulturi Ţară ce ne-ai adus viaţă şi binecuvântare Ţară ce mereu ne-ai chemat acasă Vom merge acasă peste munţi Vom merge acasă Vom merge acasă peste munţi... Auzi-ne cântecul, auzi-ne dorul Vom merge acasă peste munţi... Tu nu eşti încă roman, nu-i aşa? Cavaleri, fraţi de arme... curajul vostru a fost testat dincolo de orice limită. - Dar trebuie să vă cer încă un efort. - Băutură. Înainte să primim libertatea, trebuie să pornim într-o ultimă misiune pentru Roma. Dincolo de zid, departe în nord, o familie romană are nevoie de ajutor. Sunt încercuiţi de saxoni. Ordinul nostru este să-i salvăm. Lasă-i pe romani să aibă grijă de-ai lor. Dincolo de zid este teritoriul drobilor. Noi ne-am făcut datoria faţă de Roma, dacă am avut vreodată vreo datorie. Pactul nostru cu Roma e încheiat. Toţi cavalerii aici prezenţi şi-au riscat viaţa pentru tine. Pentru tine. Şi în schimbul libertăţii, tu vrei şi mai mult sânge? Sângele nostru? Te gândeşti mai mult la sângele roman decât la al nostru? Acesta este ordinul. Pornim în zori, iar la întoarcere vă aşteaptă libertatea. - O libertate pe care o primim cu onoare. - Sunt un om liber. Eu îmi aleg soarta. Da, da. Odată şi odată tot vom muri. Dacă ţi-e frică să mori de o mână saxonă, stai acasă. Dacă vrei cu tot dinadinsul să mori, poţi muri acum. Eu am pentru ce trăi. Romanii şi-au călcat cuvântul. Noi avem cuvântul lui Arthur. Asta este suficient. Mă pregătesc. - Vii şi tu? - Bineînţeles că vin. Nu vă pot lăsa singuri. O să fiţi ucişi cu toţii. Rostesc cu voce tare ceea ce gândiţi cu toţii. Mă omoară Vanora. Şi tu, Gawain? Sunt cu voi. La fel şi Galahad. O Doamne milostivule, am atâta nevoie de mila ta acum. Nu pentru mine, pentru cavalerii mei, căci acesta va fi ceasul lor de nevoie. Apără-i de încercările ce vin, şi îţi voi plăti înmiit cu orice sacrificiu îmi vei cere. Şi dacă, în înţelepciunea ta, decizi că sacrificiul să fie viaţa mea pentru a lor, pentru ca ei să poată gusta încă o dată libertatea de care au fost privaţi, bucuros voi face acest legământ. Moartea mea va avea o folosinţă. Nu cer mai mult de-atât. De ce vorbeşti tu mereu cu Dumnezeu şi nu cu mine? O, roagă-te cui te-oi ruga să nu dăm peste saxoni. Credinţa este cea care mă protejează. De ce te legi de ea? Nu-mi place nimic care îngenunchiază omul. Omul nu se teme a îngenunchia în fata idolului său. Ce suntem noi, dacă nu avem credinţă în ceva? E o nebunie să încerci să treci de drobi. - Ne-am mai înfruntat noi cu ei. - Nu la nord de zid. Câţi saxoni? Câţi? Spune-mi ceva, tu crezi în misiunea asta? Cineva are nevoie de noi. E datoria noastră... Nu-mi pasă de ordinele tale, şi nu dau doi bani pe romani sau pe insula asta. Dacă vrei să stai aici la infinit, fie, dar sinuciderea n-o poţi alege pentru alţii. - Tu alegi moartea acelei familii. - Eu aleg viaţa. Şi libertatea pentru mine şi ceilalţi. De câte ori nu am smuls victoria din ghearele înfrângerii? Copleşiţi la număr, încercuiţi, şi totuşi triumfători. Cu tine alături, vom reuşi să o facem din nou. Suntem cavaleri. Ce altă menire avem dacă nu pentru o astfel de cauză? Luptăm pentru o lume care nu va exista niciodată. Niciodată. Întotdeauna va exista un câmp de luptă. Eu voi muri în luptă. De asta sunt sigur. Să sperăm că va fi o luptă pe care eu o aleg. Dar dacă e să fie asta fă-mi o favoare. Nu mă îngropa în micul nostru cimitir trist. Arde-mă. Arde-mă şi aruncă cenuşa în vântul puternic de est. Nu vă atingeţi de femeile lor. Noi nu ne combinăm cu oamenii ăştia. Ce fel de progenitură credeţi că va ieşi? Oameni slabi. Pe jumătate oameni. Nu vreau ca sângele nostru saxon să fie diluat din cauza lor. Conform legilor noastre, nimeni nu mă poate opri să nu gust din prada victoriei. Grăieşte adevărul, Părinte. Domnia ta. Mulţumire de la Dumnezeu, domnia ta. Mulţumesc. Ucide-o. Tu mă înfrunţi? Dacă vrei să mă înfrunţi, ţine o sabie în mână. Atâta timp cât inima îmi bate în piept, eu comand, iar tu ţine-ţi gura. Sau îţi tai limba. Pentru a reprezenta sfânta curte, secretarul meu de nădejde, Horton... Horton? ..vă v-a însoţi în misiunea voastră. Jols, găseşte-i un cal. Pe aici. Domnul să vă aibă în pază, în timp ce vă faceţi datoria faţă de Roma. Eu am o datorie şi faţă de oamenii mei. Atunci adu-i acasă. Avem 3 zile de marş până la marele zid, dacă înnoptăm aici. Nu înnoptăm. Zidul - ce trupe sunt staţionate acolo? Infanterie romană uşoară şi probabil cavaleri sarmaţi. - Arthur Castus e conducătorul lor. - Cine este acest Arthur? Se spune că el nu a fost niciodată înfrânt în bătălie. Se spune că e un mare luptător. De ce m-aş încrede în tine? Tu ţi-ai trădat neamul. Spune-i tatălui meu despre bogăţia romană. Vorbeşte. O familie cu rang înalt locuieşte acolo. Sunt foarte importanţi pentru Roma. Tată, banii pe ei pot plăti pentru întreaga campanie. Voi ataca din nord cu corpul de armată. Adu-ţi oamenii aici. Tăiaţi-le retragerea spre sud. Daţi foc la sate, ucideţi toată suflarea. Să nu lăsaţi în urmă un bărbat, femeie sau copil care să poată mânui o sabie. Saxoni. Câţi? Mii. Drobi. Vin pe urmele noastre. Unde? Peste tot. Înapoi. Pe aici. Ce mai aşteptaţi? Inish. Umbrele satanei. - De ce nu atacă? - Merlin nu ne vrea morţi. Trebuia să-i fi omorât, Merlin. Artorius şi cavalerii săi trebuie să aibă vreun scop. Nu. El este duşmanul nostru. La fel şi saxonul. - Cine eşti? - Sunt Arthur Castus, comandant al cavalerilor sarmaţi, trimis de episcopul Romei. Deschideţi poarta. Este o minune că aţi venit. Iisuse bunule. Arthur şi cavalerii săi. Aţi luptat cu drobii. Fiinţe diavoleşti. Avem ordin să vă evacuăm de îndată. Dar asta este imposibil. - Cine e Alecto? - Eu sunt Alecto. Alecto este fiul meu. Şi toată averea noastră este aici, pe pământul dat nouă de Papa de la Roma. - În curând îl veţi da saxonilor. - Invadează dinspre nord. - Roma va trimite o armată. - Noi suntem. - De îndată ce strângeţi, plecăm. - Refuz să plec. Înapoi la lucru. Toată lumea. - Aţi auzit! - Bine, bine. - Mergeţi. - Înapoi la lucru, toată lumea. Mergeţi înapoi. Dacă nu vă duc înapoi, oamenii mei nu vor ieşi în veci de aici. Deci, veţi veni cu mine chiar dacă va trebui să vă leg de cal şi să vă târăsc până la zidul lui Adrian. Domnia ta. Doamnă, cavalerii mei sunt înfometaţi. Du-te. Veniţi. Haide. Să mergem. Dle, sunteţi faimos. Sunteţi Arthur, nu-i aşa? Sunt Ganis. Bun luptător şi isteţ. Vă slujesc cu mândrie. Sunteţi de la Roma? Din iad. - Dle... - Cine e omul ăsta? E înţeleptul satului. Pentru ce este pedepsit? - Răspunde-mi! - L-a înfruntat pe stăpânul nostru, Marius. Mai tot ce producem e trimis pe mare spre vânzare. El a cerut ceva mai mult pentru noi, asta-i tot. Îmi chiorăie maţele de foame. Sunteţi din Roma. E adevărat că Marius e vorbitorul lui Dumnezeu şi că este un sacrilegiu să-l înfrunţi? Vă spun acum. Marius nu e omul lui Dumnezeu. Şi voi, cu toţii, aţi fost liberi de la prima gură de aer. Ajutaţi-l pe omul ăsta. Ajutaţi-l. Ascultaţi-mă. O mare armată sângeroasă se îndreaptă spre voi. Nu vor dovedi milă, nu vor cruţa pe nimeni. Cei în putere, adunaţi-vă lucrurile şi porniţi către zidul lui Adrian. Cei slăbiţi vor veni cu noi. Tu, slujeşte-mă acuma. Pregăteşte oamenii. L-aţi auzit. Luaţi suficientă mâncare şi apă să vă ajungă pe drum. Grăbiţi-vă, altfel vom pieri. Haideţi, grăbiţi-vă. Suntem flancaţi din est. Ei vin din sud să ne împiedice scăparea. Vor fi aici până diseară. - Câţi sunt? - O armată întreagă. - Şi singură scăpare e prin sud? - Est. Există un drum peste munte, care o ia spre est. Înseamnă să traversăm prin spatele liniilor saxone, dar asta e calea pe care o vom lua. Arthur, cine sunt toţi oamenii aceştia? Vin şi ei cu noi. Atunci nu vom reuşi în veci. Înapoi la lucru. La o parte! - Ce e acolo? - Nu poţi intra acolo. Nimeni nu intră acolo. Locul ăsta este interzis. Ce faci? Opreşte-te. - Nu avem vreme. - Nu auzi tobele? - Cheia. - Este încuiată. Pe dinăuntru. Tu, mergi. Mişcă. Cine profanează templul lui Dumnezeu? Dă-te la o parte din calea mea. Lucrătura dumnezeului tău. În felul ăsta îţi răspunde la rugăciuni? Vezi dacă mai e cineva în viaţă. *** îndrăzneşti să păşeşti în acest lăcaş sfânt? - Era omul lui Dumnezeu. - Nu dumnezeul meu. - Ăsta e mort. - După miros, sunt morţi cu toţii. Dacă îndrăzneşti să mişti, urmezi şi tu. Să nu-ţi fie teamă de mine. Aduceţi-mi apă. Are braţul rupt. Şi familia lui? Ea se trage din drobi. Sunt ofiţer roman. Eşti în siguranţă, acum. Încetează să faci asta. - Ce e toată nebunia asta? - Aici toţi sunt păgâni. La fel ca şi noi. Refuză să facă ceea ce le-a hărăzit Dumnezeu. Astfel vor da pildă prin moarte. Vrei să spui că refuză să-ţi fie sclavi. Tu eşti roman. Trebuie să înţelegi. Şi tu eşti creştin. Tu. Tu ai ţinut-o în viaţă. - Domnia ta. - Nu, stop. Când ajungem la zid, vei fi pedepsit pentru erezie. Poate ar trebui să te ucid acum şi să-mi pecetluiesc soarta. Eram pregă*** să mor cu ei. Da, să-i conduc la locul lor de drept. Este voia Domnului ca aceşti păcătoşi să fie sacrificaţi. Numai aşa, sufletele lor vor fi mântuite. Atunci îi voi îndeplini voinţa. Zidiţi-i la loc. Am spus să-i zidiţi. Nu vezi că e voia Domnului ca aceşti păcătoşi să fie sacrificaţi? Daţi-mi drumul. Ei sunt păcătoşi. Mergem prea încet. Fata nu va rezista, şi nici băiatul. Ne pierdem vremea cu toţi oamenii ăştia. Nu îi abandonăm. Dacă ne găsesc saxonii, va trebui să luptăm. Atunci păstrează-ţi mânia pentru ei. Asta e misiunea Romei sau a lui Arthur? - *** se simte? - Are febră. Curajos băiat. Câteva degete nu sunt la locul lor. Va trebui să le trag. Dacă nu o fac, este posibil să nu le mai poţi folosi vreodată. M-au torturat. Cu maşinării. Ca să mă facă să vorbesc despre ceva de care oricum nu ştiam nimic. Şi apoi... Ţi-am auzit vocea în întuneric. Sunt Guinevere. Tu eşti Arthur... al cavalerilor de la marele zid. Eu sunt. Faimosul britanic care îşi ucide proprii lui oameni. Am găsit urme care vin dinspre sud, dar nici o urmă înapoi. Călăreţi care călătoresc uşor şi repede. Poate fi cavaleria romană. Pot fi cavaleri. Ei ştiu că suntem pe urmele lor. O vor lua spre est, acum, prin munţi. Lucrarea Domnului a fost pângărită. Sunt slujitorul lui Dumnezeu. Nu, te rog... El zice că l-au zidit într-o casă şi că i-au luat familia. Cineva al cărui nume este Artorius. El este. E Arthur. Ia-ţi oamenii şi mergeţi spre est. Vânaţi-i. Merg cu corpul de armată spre zid. Adu familia acolo. - Şi călugării? - Pune-i înapoi unde i-ai găsit. Sunt slujitorul lui Dumnezeu. Vă rog. Sunt slujitorul lui Dumnezeu. Ia mâna de pe mine, profanator ce eşti. Pârjoleşte totul. Tata mi-a vorbit elogios despre tine. Serios? Şi ce ai auzit? Basme. Ceea ce auzi despre oameni atât de viteji, dezinteresaţi, încât nu pot fi reali. Arthur şi cavalerii săi. Un conducător atât britanic cât şi roman. Şi totuşi ai ales loialitatea faţă de Roma. Faţă de cei care iau ceea ce nu le aparţine. Aceeaşi Romă care ţi-a luat oamenii din ţara lor. Doamnă, nu pretinde să ai cunoştinţe despre mine sau oamenii mei. - Câţi britanici ai ucis? - Câţi au vrut să mă ucidă. - E firesc să vrei să trăieşti. - Animalele o fac. E firesc să vrei să trăieşti liber în propria ta ţară. Eu aparţin acestui pământ. Tu cărui pământ îi aparţii? Ce-ţi face braţul? O să supravieţuiesc, crede-mă. Nu e nimic despre meleagul meu care să-ţi facă inima să bată mai tare? Şi tatăl tău s-a însurat cu o britanică. Până şi el trebuie să fi găsit ceva ce i-a plăcut. Saxoni. Vom dormi aici. Adăpostiţi-vă sub copacii de colo. Vrei să pleci din nou? Da. Este o ţară frumoasă, nu-i aşa? Dacă spui tu! Şi se compară cu cea de unde vii tu? Marea Neagră? Aici e raiul pentru mine. Nu cred în rai. Am trăit în iadul ăsta. Dar dacă tu eşti reprezentarea raiului, atunci ia-mă şi pe mine. Ploaie amestecată cu zăpadă. Aduce ghinion. Este aici, dat nouă de Papa. Oamenii ăştia, trimi o armată după noi. *** era, acasă la tine? Sacrificam capre, le beam sângele, dansam despuiaţi în jurul focului. Ceea ce-mi amintesc... Acasă... O mare de iarbă de la o linie a orizontului la alta, mai departe decât se poate călări. Cerul, mai mare decât îţi poţi imagina. Fără hotare. Unii ar numi toate acestea, libertate. Pentru asta luptăm - pentru pământul nostru, pentru oamenii noştri. Dreptul de a ne alege propriul destin. Deci, vezi tu, Lancelot, noi doi ne asemănăm. Şi când te întorci acasă, îţi vei lua nevastă, vei avea feciori? Am ucis prea mulţi feciori. Ce drept să am eu la unul al meu? Nu tu familie, nu tu religie. Tu crezi în ceva? Te-aş fi lăsat pe tine şi băiatul să muriţi acolo. - M-ai trădat. - El nu-ţi vrea răul. Pace între noi în noaptea asta, Arthur Castus. Deci Roma pleacă. Saxonii vin. Lumea pe care am cunoscut-o noi şi pentru care am luptat a apus. Trebuie să facem o lume nouă. Lumea ta, Merlin, nu a mea. Eu voi fi în Roma. Să găseşti pacea? Saxonii vor veni acolo. Cavalerii ştiu că nu-i trădez inamicului. Roma a fost duşmanul meu, nu Arthur. Acum, nu mai există luptă între noi. Spune asta cavalerilor pe care i-ai ucis sub ochii mei, sunt îngropaţi aici. - Cu toţii ne-am pierdut fraţi. - Tu nu ştii nimic despre pierderea mea. Să te ajut să-ţi aminteşti? Un atac într-un sat. Ţipetele unei femei nevinovate. Mama.. Artorius. Am alergat la movilă unde e îngropat tata ca să o eliberez. Să te omor pe tine. Tată, te rog dă drumul sabiei. Până şi acum mai simt pe faţă căldura focului. Nu i-am dorit moartea. Ea era sânge din sângele nostru, aşa *** eşti şi tu. Dacă erai atât de hotărât să ne laşi pradă măcelului, de ce ai salvat atât de mulţi? Oamenii mei sunt vânjoşi, dar au nevoie de un conducător puternic. Ei cred că tu poţi face orice. Ca să învingem saxonii ne trebuie un as militar. De ce crezi că te-am cruţat în pădure? Sabia pe care o porţi e făurită din fierul acestui pământ, călit în focurile Britaniei. Iubirea pentru mama ta e cea care a eliberat sabia, nu ura faţă de mine. Iubirea, Arthur. - Este destinul tău. - Nu este nici un destin. Nu este decât, de bună voie. Dar, de buna voie a cavalerilor tăi? Ei au murit în zadar? Puneţi mâna pe el. Am băiatul. - Omoară-l. - Nu, n-o face. Dă-i drumul. Omoară-l, acum. Jos. Se pare că nu te mai doare mâna. Avem vreo problemă aici? Aveţi de ales. Ne ajutaţi sau pieriţi. Aruncaţi armele. Acum. - Câţi am ucis? - Patru. Am început bine ziua. Străpung armura. Sunt pe aproape. Nu avem timp. Mergi înainte. Îmi pare rău pentru pierderea suferită. Tata îşi pierduse credinţa. Obişnuia să spună că biserică ne ajută să nu ne abatem de la calea cea dreaptă. Nu-i ajută pe cei pe care i-a făcut să sufere. Calea pe care el a ales-o era departe de biserică. Dar nu şi de Roma. În ceea ce tata a crezut, crede şi Roma. Că unii oameni se nasc să fie sclavi? Asta nu e adevărat. Aşa este. Aşa mi-a spus-o el. Un prieten, Pelagius, zice că toţi suntem liberi, egali. Şi că fiecare dintre noi are dreptul să-şi aleagă destinul. Ne spune? ***? Pe Pelagius l-au ucis anul trecut. Învăţătura lui i-a ofensat pe Germanius şi ceilalţi. L-au excomunicat şi l-au ucis. Roma de care vorbeşti tu nu există, decât în visurile tale. - Mai există vreo altă cale? - Nu. Trebuie să trecem gheaţa. Dă toată lumea jos din căruţe. Spune-le să se împrăştie. - Cavaleri... - Sunt obosit să tot alerg. Şi saxonii sunt atât de aproape încât simt *** îmi încing fundul. N-am ucis niciodată uitându-mă peste umăr. - Va fi o plăcere să punem capăt larmei. - Şi să-i vedem, în fine, pe bastarzi. Aici. Acum. Voi doi, luaţi caii. Ganis, îndrumă tu oamenii. Armata saxonă e în inima ţării, aşa că urmăriţi linia coastei până la sud de zid. - Dar sunteţi şapte împotriva a 200? - Opt. Poţi folosi un alt arc. - Prefer să stau şi să lupt. - O să-ţi vină rândul. Omul ăsta e acum căpitanul vostru. Aţi înţeles? - Da, dle. - Mergeţi. Haideţi. Să mergem. N-am nimic. Pot să lupt. Nu. Tu trebuie să fii martor la tot ceea ce ai văzut. Un singur lucru ai de făcut: să te înapoiezi la Roma. Aşteptaţi până dau comanda. Arăţi înfricoşată. Acolo, sunt o mulţime de bărbaţi singuri. Nu-ţi fie teamă, nu-i voi lăsa să te violeze. Arcaş. - Suntem în afara razei lor. - Văd asta. Cred că aşteaptă o invitaţie. Sunt cu mult în afara razei de acţiune. Ţintiţi flancurile. Forţaţi-i să se adune. Nu rupeţi rândurile. Păstraţi formaţia, sau vă ucid cu mâna mea. Nu-şi vor rupe rândurile. Înapoi. Retragerea. Pregătiţi-vă de luptă. Acoperiţi-l. - Arcaşi, înainte. - Avansaţi. Înainte. Omorâţi-l. Se sparge gheaţa. Omorâţi-l. Înapoi. Retragerea. Omorâţi-l. Ajutaţi-ne. Nu muri. Dagonet. Rămâi cu mine. O, Doamne. Slavă lui Christos. În ciuda obstacolelor ridicate de satana. Alecto, vino să te văd. - Te rog dă-te din calea mea. - Aţi triumfat. Tinere Alecto, vino să te văd. Eşti aici. - Lucan. - Tu, băiete. Stai. Vitejii noştri cavaleri. Acum, sunteţi liberi. Dă-mi documentele. Vino, vino. Documentele voastre de liberă trecere în Imperiul Roman. Luaţi-le. Episcope Germanius. Prieten al tatălui meu. Eşti liber acum. Poţi pleca. Pentru Dagonet. Asta nu-l face un om liber. El este deja un om liber. E mort. Adio, bătrâne. Venim şi noi, în curând. Să bem. Să ne-mbătăm. Un mormânt fără sabie. A fost dorinţa tatălui meu ca dacă moare pe această insulă, să fie înmormântat cu cavalerii lui. A murit în luptă? Este o tradiţie în familie. Înţeleg de ce consideri că nu te leagă nimic de locul acesta. Cu excepţia a ceea ce cavalerii tăi şi cu tine aţi făcut. Aveţi un renume. Renumele nu are valoare decât dacă este căpătat pentru ceva măreţ. Noi am dus un război să protejăm o Romă care nu există. Prin asta mă fac remarcat? Aţi rămas şi aţi luptat fără să fiţi obligaţi. Aţi vărsat sângele oamenilor răi când aţi fi putut fugi. Aţi făcut toate acestea fără nici un scop? Pelagius mi-a spus odată că nu există moarte mai rea decât atunci când nu mai e speranţă. Noi doi nu suntem oamenii politicoşi care trăiesc în poeme. Noi suntem binecuvântaţi şi blestemaţi de era noastră. Poate că noi am adus blestemul. Şi binecuvântarea. De ce ţi-e teamă, Arthur? Tu eşti precum ţara asta - britanici cu un tată roman. Roma este moartă. Locul acesta, pământul acesta - casa ta - este ultimul bastion al libertăţii, a tot ceea ce-ţi este mai drag. Aceştia sunt oamenii tăi. Tată, te-am dezamăgit. Ţi-ai pierdut respectul duşmanului. Îmi ofer viaţa pentru ruşinea adusă. Nu. Nu, fiule. Raewald. Eşti următorul care să preia comanda. Da. Eşti ca un fiu pentru mine. Ce aduce ziua de mâine... nu avem de unde şti. Vino la zid, acum. - Saxonii sunt aici. - Faceţi loc. Cavaleri, călătoria mea cu voi trebuie să se încheie aici. Mergeţi cu Dumnezeu. Arthur, aceasta nu este lupta Romei. Nu este lupta ta. Toţi aceşti ani lungi cât am fost împreună, încercările prin care am trecut, sângele pe care l-am vărsat. Pentru ce au fost toate, dacă nu pentru primirea libertăţii? Şi acum, când eşti atât de aproape, când ajungi la un pas... Uită-te la mine. - Totul a fost în zadar? - Tu mă întrebi asta? Tu care mă ştii mai bine decât oricine? Atunci nu fă asta. Numai moartea te aşteaptă aici. Te implor. De dragul prieteniei noastre, te implor! Fi-mi acum prieten şi nu mă dezamăgi. Ia-ţi libertatea şi trăieşte-o pentru noi amândoi. Eu nu te pot urma. Acum ştiu că sângele vărsat, vieţile pe care le-am curmat m-au adus aici. Trupele romane auxiliare au abandonat zidul. - Şi călăreţii? - Conduc o caravană în afara fortului. Fug spre sud cu coada între picioare. - Deci nu vor opune nici o rezistenţă. - Câteva zeci de săteni. Îţi vom măcelări oamenii. Cred că ar trebui să priveşti. Copacul tău ar fi un loc ideal. Sus pe deal. Un singur cavaler. Parcă ai spus mai devreme că au plecat! Ce e asta, o nălucă? Un bărbat. O musculiţă pe spinarea măreţei tale armate. Cine e el? Oriunde mă duc pe insula asta nenorocită aud de numele tău. Întotdeauna pe jumătate şoptit, ca şi *** ai fi un... dumnezeu. Şi tot ce văd e carne, sânge. Nu eşti mai presus de fiinţa pe care şezi. Care-ţi sunt condiţiile, saxonule. Romanii te-au lăsat. Pentru cine lupţi acum? Lupt pentru o cauză dincolo de priceperea Romei sau a ta. Ai venit să cerşeşti pacea. Ar trebui să cazi în genunchi. Am venit să-ţi văd faţa, să te găsesc eu însumi pe câmpul de luptă. Şi ar fi bine pentru tine să-mi reţii figura, saxonule, fiindcă data viitoare când o să o vezi, va fi ultimul lucru pe care-l vei vedea. În sfârşit, un bărbat demn de doborât. Pregătiţi oamenii pentru luptă. Uşor. Eşti liber. Are el un plan, romanul ăsta. Trimite ce ţi-a mai rămas din infanterie. - Vrei să-mi omori oamenii? - Ei sunt oamenii mei. În formaţie de luptă. Tu rămâi cu mine. Cavaleri, darul libertăţii este al vostru de la sine. Dar casa pe care o căutăm nu se află pe meleaguri îndepărtate. Este în noi şi în faptă acestei zile. Dacă acesta e să ne fie destinul, atunci aşa să fie. Dar istoria să nu uite că am ales calea aceasta în calitate de oameni liberi. Acolo. Pe deal. Cavalerii sunt demoni. Acolo este poarta spre iad. Raewald. Flancul stâng. - Mergi cu el. - La o parte. Scuturile sus. Trageţi. Viaţa mea trebuia luată. Nu asta. Niciodată asta. Cavalerii mei viteji, v-am dezamăgit. Nici nu v-am scos de pe această insulă, şi nici nu v-am împărtăşit soarta. Timp de 200 de ani, cavalerii au luptat şi au murit pentru un pământ străin. Dar în acea zi la Badon Hill, toţi care au luptat ne-au pus vieţile în slujba unei cauze măreţe. Libertatea. Arthur. Guinevere. Popoarele noastre sunt una. Aşa *** sunteţi voi. Acum chiar că trebuie să mă însor cu maică-ta. Cine spune că trebuie? Regele Arthur. Trăiască Arthur. Fie ca fiecare bărbat, femeie, copil să fie martor că din această zi toţi britanicii vor fi uniţi într-o cauză comună. Cât despre cavalerii care şi-au jertfit viaţa, moartea lor nu este prilej de jale sau tristeţe. Fiindcă ei vor trăi veşnic, numele şi faptele lor vor trece din tată în fiu, din mamă în fiică, în legendele despre regele Arthur şi cavalerii săi. SubRip & Sync by Driv3r