Tip:
Highlight text to annotate it
X
23.976 Romanian
Nu uita să-ţi ţii spatele drept.
Bine. Pune-ţi braţul după fratele tău!
Bine. Încă o dată.
CERCUL POEŢILOR DISPĂRUŢI
Acum, să recapitulăm.
O să mergeţi în cortegiu
până la directorul şcolii.
În momentul acela el vă va spune
să aprindeţi lumânările băieţilor.
Gata, băieţi, să ne pregătim!
Ridicaţi stindardele!
TRADIŢIE
Doamnelor şi domnilor...
Băieţi...
Lumina Cunoaşterii!
Acum o sută de ani, în 1859,
41 de băieţi stăteau în această încăpere.
Li s-a pus aceeaşi întrebare
care vă întâmpină acum şi pe voi
la începutul fiecărui semestru.
Domnilor, care sunt cei patru stâlpi?
Tradiţie. Onoare. Disciplină. Excelenţă.
În primul an,
cinci elevi au absolvit Academia Welton.
Anul trecut au absolvit 51.
Şi peste 75 la sută din aceştia
au mers mai departe în Ivy League.
Acest… Acest gen de realizare
este rezultatul
aderării fără rezerve
la principiile învăţate aici.
De aceea şi-au trimis părinţii voştri
fiii la noi.
De aceea noi suntem cea mai bună
şcoală preuniversitară din Statele Unite!
După *** ştiţi,
îndrăgitul nostru domn Portius
de la catedra de engleză
s-a pensionat anul acesta.
Veţi avea ocazia, mai târziu,
să-l cunoaşteţi pe înlocuitorul
acestuia, domnul John Keating.
El însuşi este un absolvent
al acestei şcoli,
fiind în ultimii patru ani profesor
la prestigioasa şcoală Chester din Londra.
Richard, ţi-ai uitat geamantanul!
Mă bucur că aţi putut veni.
Ca de obicei, captivantă festivitate,
dr. Nolan.
- Bună ziua, dr. Nolan.
- Mă bucur că sunteţi din nou aici.
- El e fiul nostru cel mai mic, Todd.
- Domnule Anderson...
Trebuie să te străduieşti din răsputeri,
tinere
fratele tău a fost unul dintre
cei mai buni elevi.
Mulţumesc.
- Frumoasă festivitate.
- Mulţumesc. Mă bucur că v-a plăcut.
- Gale...
- Tom!
- Mă bucur să te revăd.
- Bună ziua, domnule Nolan.
Neil, ne aşteptăm la lucruri mari
din partea ta, anul acesta.
Mulţumesc domnule.
- Nu ne va dezamăgi. Nu-i aşa, Neil?
- Voi face tot posibilul, domnule.
- Hai, fiule.
- Fruntea sus.
- Bine...
- Gata cu lacrimile.
Nu vreau să merg acolo...
- Am să vin cu tine.
- Să fii băiat cuminte. Să-ţi faci lecţiile.
Hei, am auzit că vom fi colegi de cameră.
- Eu sunt Neil Perry.
- Eu sunt Todd Anderson.
- De ce ai plecat de la Balincrest?
- Şi fratele meu a terminat aici.
Aşadar tu eşti acel Anderson...
- Asta e pentru sinusurile lui.
- Da, înţeleg.
Dacă are probleme cu gâtul,
îi daţi una din astea,
iar dacă are probleme cu respiraţia,
îi daţi vreo două din acestea.
Bine.
- Ţi-ai luat vaporizatorul?
- Da, e în camera mea.
- Ce mai faci, Neil?
- Salut, Knox!
Neil, învăţăm la noapte?
- Da, desigur.
- Ai fost ocupat, ca de obicei, nu?
Am auzit că eşti cu un puşti nou
în cameră. E cam scorţos!
Ascultă, nu-l băga în seamă pe Cameron.
Aşa s-a născut el, cu gura mare.
Înţelegi ce vreau să spun?
Se zvoneşte
că ai urmat cursurile de vară.
Da, chimie. Tatăl meu crede
că ar trebui să mi-o vâr în cap.
- Vara ta *** a fost, şmechere?
- Grozavă...
- Meeks, uşa! Închide-o!
- Da, domnule.
Domnilor, care sunt cei patru stâlpi?
Imitaţie. Groază. Decadenţă. Excrement.
Bun. Studiul în grup.
Meeks e foarte bun la latină.
Eu mă descurc cu limba engleză.
Dacă vreţi, putem forma un grup de studiu.
Cameron m-a rugat şi el. Se
supără careva dacă-l includem şi pe el?
Şi care-i specialitatea lui?
Pupatul în fund?
- Haide… Doar e colegul tău de cameră.
- Asta nu-i vina mea.
Îmi cer scuze. Numele meu e Stephen Meeks.
O, el e Todd Anderson.
- Încântat.
- Încântat de cunoştinţă.
Charlie Dalton.
Knox Overstreet.
Fratele lui Todd a fost Jeffrey Anderson.
- Da, îl ştiu.
- Ce ştii tu?
- Valedictorian. Elev de Merit Naţional.
- În cazul ăsta...
Bun venit la „Hellton”!
E foarte dificil aici, într-adevăr.
Doar dacă nu eşti un geniu, ca Meeks.
Mă linguşeşte. De aceea îl ajut la latină.
Şi la engleză. Şi la trigonometrie.
E deschis.
Tată... Am crezut că ai plecat.
- Domnule Perry...
- Nu vă ridicaţi, băieţi.
Neil, am vorbit adineaori
cu domnul Nolan.
Cred că te-ai implicat în prea multe activităţi
extraşcolare în semestrul acesta
şi am hotărât să renunţi la revista şcolii.
Dar anul acesta sunt redactor şef.
Îmi pare rău, Neil.
- Dar, tată, nu pot. N-ar fi corect.
- Băieţi... Scuzaţi-ne o clipă.
Să nu mă mai contrazici niciodată
în public. Ai înţeles?
- Tată, nu te contraziceam…
- După ce termini facultatea de medicină
şi ajungi pe picioarele tale,
o să faci orice doreşti.
Dar, până atunci
vei face aşa *** decid eu. E clar?
Da, domnule. Îmi pare rău...
Ştii cât de mult înseamnă asta
pentru mama ta, nu-i aşa?
Da, domnule.
Ştii *** sunt eu, întotdeuna mă
înham la prea multe lucruri.
Ei, aşa te vreau.
- Dacă ai nevoie de ceva, să mă anunţi.
- Da, domnule.
De ce nu te lasă să faci ce vrei tu?
Da, Neil. Impune-te.
Nu se poate mai rău decât atât.
Ăsta da, sfat inteligent! Aşa *** vă
impuneţi şi voi în faţa părinţilor voştri?
Domnul Viitor Avocat
şi domnul Viitor Bancher?
De acord, nici mie nu-mi place asta.
Atunci nu mă învăţa tu ***
să vorbesc cu tatăl meu!
- Toţi sunteţi exact ca mine.
- Bine, bine... Doamne!
- Şi ce faci atunci?
- Ceea ce trebuie să fac.
- Renunţ la revista şcolii.
- Mie nu mi-ar părea prea rău.
Ăia nu-s decât o gaşcă de cretini care
încearcă să-l impresioneze pe Nolan.
Nu-mi pasă.
Nu dau doi bani pe nici unul din ei.
- Ei bine… Latina la ora 8 în camera mea?
- Da.
- Sună bine.
- Todd, eşti binevenit să ni te alături.
- Să vii şi tu, prietene!
- Mulţumesc.
Mai încet, băieţi!
Încet, adunătură de puşti la pubertate!
Alegeţi trei experienţe de laborator
din lista de proiecte
şi faceţi referate asupra lor pe care le
predaţi la fiecare cinci săptămâni.
Primele 20 de întrebări de la sfârşitul
capitolului unu sunt tema pentru mâine.
- Agricolam...
- Agricolam.
- Agricola...
- Agricola.
- Agricolae...
- Agricolae.
- Agricolarum...
- Agricolarum.
- Agricolis...
- Agricolis.
- Agricolas...
- Agricolas.
- Agricolis...
- Agricolis.
- De la început, vă rog. Agricola...
- Agricola.
Studiul trigonometriei cere
precizie absolută.
Dacă vreunul din voi nu reuşeşte să facă
niciunul din aceste proiecte,
i se va scădea un punct din nota finală.
Daţi-mi voie să vă previn. Să nu mă
puneţi la încercare în privinţa asta.
Hei, Spaz… Spaz!
Haideţi...
- Să mergem...
- Haideţi, băieţi!
"O, Căpitane, Căpitanul meu!"
Cine ştie de unde este asta?
Nimeni?
Nicio idee?
E dintr-o poezie de Walt Whitman
despre domnul Abraham Lincoln.
În clasa voastră puteţi să-mi spuneţi
ori domnule Keating...
ori, dacă sunteţi ceva mai îndrăzneţi...
"O, Căpitane, Căpitanul meu!"
Acum daţi-mi voie să spulber câteva
zvonuri ca să nu mai aud bârfe.
Da, am studiat şi eu în „Hellton”
şi am supravieţuit.
Şi Nu!
La vremea aceea nu eram gigantul înţelept
pe care-l vedeţi acum în faţa voastră.
Eram echivalentul intelectual
a 45 kg de slăbiciune.
Când mergeam pe plajă, oamenii
îmi aruncau în faţă cărţile lui Byron.
Acum...
Domnul... Pitts?
Nefericit nume.
Unde eşti?
Domnule Pitts... Deschide, te rog,
manualul la pagina 542.
Citeşte prima strofă din poezia
pe care-o găseşti acolo.
"Fecioarelor, nu irosiţi timpul"?
Da, aceea.
Se potriveşte, nu-i aşa?
"Culege trandafirii cât mai poţi,"
"Căci timpul zboară"
"Şi floarea ce-ţi zâmbeşte azi,
Chiar mâine o să moară."
Mulţumesc, domnule Pitts.
"Culege trandafirii cât mai poţi."
Expresia în latină pentru acest sentiment
este "Carpe diem".
Cine ştie ce înseamnă expresia?
Carpe diem.
Asta înseamnă "Trăieşte clipa".
- Foarte bine, domnule...
- Meeks.
Meeks. Alt nume neobişnuit.
Trăieşte clipa.
"Culege trandafirii cât mai poţi."
De ce foloseşte scriitorul
aceste cuvinte?
- Pentru că se grăbea.
- Nu! Ding!
Mulţumesc, oricum, pentru participare.
Pentru că suntem hrană pentru viermi,
copii.
Deoarece, credeţi ori nu, fiecare
persoană din această încăpere
va ajunge într-o zi când se va opri
din respirat, se va răci şi va muri.
Aş vrea să veniţi puţin mai aproape
şi să priviţi la câteva din chipurile
din trecut.
Aţi trecut pe lângă ele de multe ori.
Dar nu cred că le-aţi privit cu atenţie.
Nu sunt chiar atât de diferite
de ale voastre, nu-i aşa?
Aceleaşi tunsori...
Plini de hormoni, exact ca voi.
Invincibili, exact *** vă simţiţi şi voi.
Întreaga lume era a lor.
Credeau că s-au născut
pentru lucruri măreţe,
aşa *** cred şi mulţi dintre voi.
Ochii lor erau plini de speranţă,
asemenea cu ai voştri.
Oare n-au aşteptat ei
până când a devenit prea târziu
să facă din vieţile lor măcar o frântură
din ce ar fi putut face?
Fiindcă, vedeţi, domnilor...
băieţii ăştia
sunt acum îngrăşământ pentru narcise.
Şi dacă îi ascultaţi mai de aproape,
îi puteţi auzi şoptind moştenirea lor
pentru voi.
Hai, apropiaţi-vă!
Ascultaţi... Îi auziţi?
Carpe...
Auziţi?
Carpe...
Carpe diem...
Trăiţi clipa, băieţi!
Faceţi-vă vieţile extraordinare!
- A fost ciudat.
- Dar diferit.
Chiar înfricoşător, pentru mine.
Credeţi că ne va asculta
din chestia asta?
Haide, Cameron,
tu chiar n-ai înţeles nimic?
Ce? Ce?
Să mergem, băieţi, grăbiţi-vă!
La tine mă refer, Dalton!
Cine e pentru o mică întâlnire diseară,
băieţi?
- Eu.
- Ce?
Nu pot veni. Trebuie să merg la cină
la familia Danburry, în seara asta.
Danburry? Cine-s ăştia?
- Oameni importanţi.
- *** de te-ai învârtit de invitaţia asta?
Sunt prieteni de-ai tatălui meu.
Cred că au vreo 90 de ani.
Orice e mai bun decât terciul de aici,
Knox.
- Aşa zic şi eu.
- Da, mai vedem noi.
Tu vii cu grupul de studiu în seara asta?
Nu...
Trebuie să învăţ la istorie.
*** vrei.
Trăieşte clipa!
Eşti gata, Overstreet?
Sunt gata, domnule.
- Chet, vrei să deschizi tu uşa?
- Nu pot, mama.
O deschid eu!
Pot să te ajut cu ceva?
Bună...
Sunt Knox Overstreet.
- Dr. Hager...
- Bună ziua.
Asta e casa familiei Danburry, nu-i aşa?
- Ai venit la Chet?
- Sunteţi doamna Danburry?
Nu!
Scuzaţi-mă... Mulţumesc, Chris.
Eu sunt doamna Danburry.
- Tu trebuie să fii Knox.
- Da.
E bine la ora 9?
Te rog, intră.
- Chris, hai odată, ce faci!
- Chet, vin acum!
Knox. Ce mai faci?
Joe Danburry.
- Încântat de cunoştinţă, domnule.
- E leit tatăl său, nu-i aşa?
- El *** se mai simte? Haide, intră.
- Chris!
Minunat!
Tocmai a prins un proces pentru G. M.
Ştiu *** e... Aşa tată, aşa fiu, nu?
Înlocuieşte numerele astea cu x şi y.
- Asta ştiu.
- Atunci care-i problema?
*** a fost cina?
Ce?
*** a fost cina?
Oribilă.
De ce? Ce s-a întâmplat?
În seara asta
am cunoscut
cea mai frumoasă fată
pe care am văzut-o vreodată în viaţa mea.
- Eşti nebun? Şi ce-i rău în asta?
- E aproape logodită.
Cu Chet Danburry...
Tipul ăsta e o huidumă.
- Păcat.
- Păcat?
E mai rău decât păcat, Pittsie.
E o tragedie.
O fată aşa de frumoasă îndrăgostită
de un cretin ca ăsta!
Tot ce e bun aparţine idioţilor.
Doar ştii asta.
Da… Uit-o. Mai bine deschide-ţi cartea
de trigonometrie şi încearcă să...
Nu pot s-o uit pur şi simplu, Cameron.
Şi în nici un caz nu mă pot gândi
acum la trigonometrie.
Am reuşit!
Bine, domnilor. Mai aveţi cinci minute.
Haideţi!
- Ai văzut-o dezbrăcată?
- Foarte nostim, Dalton!
Sper că n-ai în poală un radio,
domnule Pitts.
Nu domnule. E un montaj pentru şcoală.
Un radar…
Domnilor, deschideţi cărţile la pagina 21
din introducere!
Domnule Perry, eşti amabil să citeşti
primul paragraf din prefaţă,
intitulat "*** să înţelegem poezia".
"*** să înţelegem poezia",
de dr. J. Evans Pritchard, Ph. D.
"Pentru a înţelege pe deplin poezia,
în primul rând trebuie să simţim"
"ritmul, rima şi stilul poeziei."
"Apoi să ne punem două întrebări."
"Prima: Cât de frumos
este ilustrat obiectivul poeziei?"
"Şi a doua:
Cât de important este acel obiectiv?"
"Prima întrebare
evaluează perfecţiunea poeziei,"
"iar a doua, importanţa sa."
"Şi, din clipa în care găsim
răspunsurile la aceste întrebări,"
"determinarea măreţiei unei poezii
devine relativ simplă."
"Dacă nota poeziei pentru perfecţiune e
trecută pe axa orizontală a unui grafic"
"şi importanţa ei pe axa verticală,"
"atunci, calculând aria totală a poeziei,"
"obţinem măreţia ei."
"Un poem de Byron poate atinge
o valoare mare pe verticală,"
"însă doar una mică pe orizontală."
"Pe de altă parte,
un sonet de Shakespeare"
"ar atinge valori mari atât pe
axa orizontală cât şi pe cea verticală,"
"rezultând o arie totală foarte mare,"
"arătând, astfel,
că poezia este într-adevăr măreaţă."
"Pe măsură ce citiţi poeziile din această
carte, folosiţi acest sistem de evaluare."
"Pe măsură ce creşte abilitatea voastră
de a evalua poeziile prin această metodă,
"va creşte şi plăcerea şi capacitatea
voastră de a înţelege poezia."
Excrement.
Asta cred eu despre ce a spus
domnul J. Evans Pritchard.
Noi nu săpăm şanţuri.
Noi discutăm despre poezie.
Vreau să spun că nu poţi descrie poezia
ca pe un concurs de dans!
"Îmi place Byron. Îi dau nota 42,
dar nu pot dansa după el."
Aş vrea să rupeţi pagina aceea.
Haideţi... Rupeţi toată pagina!
Aţi auzit bine. Rupeţi-o!
Rupeţi-o!
Hai, rupeţi-o!
Mulţumesc, domnule Dalton.
Domnilor, ştiţi ce?
Nu rupeţi numai pagina aia.
Rupeţi întreaga introducere.
Vreau să dispară, nu lăsaţi nimic.
Rupeţi-o!
Dispari J. Evans Pritchard, Ph. D.!
Rupeţi-o!
Nu vreau să aud decât
*** îl rupeţi pe domnul Pritchard!
Vom găsi noi o altă întrebuinţare
pentru hârtia asta!
Manualul ăsta nu e Biblia.
Nu veţi arde în iad pentru asta.
Haideţi! Curăţaţi totul!
Nu vreau să mai rămână nimic din ea.
- N-ar trebui să facem asta...
- Rupe! Rupe! Rupe!
Da! Rupeţi!
Ce naiba se întâmplă aici?
- Nu aud destule pagini smulse.
- Domnule Keating...
Domnule McAllister.
Îmi cer scuze. N-am ştiut că sunteţi aici.
- Sunt.
- A, deci, sunteţi...
Scuzaţi-mă...
Rupeţi în continuare, domnilor!
Aceasta este o bătălie, un război.
Şi dacă-l pierdeţi,
vă pierdeţi inimile şi sufletele.
Mulţumesc, domnule Dalton.
Armate de academicieni se întrec
să măsoare poezia.
Nu! Noi n-o să facem asta aici!
Gata cu domnul J. Evans Pritchard!
Acum veţi învăţa să gândiţi din nou
pentru voi înşivă.
Veţi învăţa să savuraţi cuvintele şi limba.
Nu contează ce v-au spus alţii,
cuvintele şi ideile pot schimba lumea.
Văd iar privirea aceea
în ochii domnului Pitts,
ca şi *** literatura secolului 19
nu are nimic de a face
cu frecventarea unei
facultăţi de economie sau de medicină.
Aşa e? Poate că da.
Domnule Hopkins, poate că eşti
de acord cu el gândind:
"Da, ar trebui pur şi simplu
să-l studiem pe domnul Pritchard,”
"să-i învăţăm metoda şi să ne vedem
cuminţi de treaba noastră."
”ca să ne atingem celelalte scopuri.”
Am un mic secret pentru voi.
Veniţi mai aproape.
Apropiaţi-vă!
Nu citim şi nu scriem poezii
doar pentru că e drăguţ.
Citim şi scriem poezii pentru că
aparţinem rasei umane.
Iar rasa umană e plină de pasiune.
Medicina, dreptul, economia, ingineria,
toate acestea sunt preocupări nobile
şi necesare pentru a întreţine viaţa.
Dar poezia...
frumuseţea, romantismul, dragostea...
Pentru acestea trăim!
Dacă ar fi să citez din Whitman:
"Vai mie! O, viaţă a întrebărilor necontenite."
"A nesfârşitelor cohorte de necredincioşi.
"A oraşelor înţesate de nătângi."
"Ce-i bun în toate astea?
Vai mie! O, viaţă!"
"Răspunsul: Pentru că eşti aici."
"Pentru că există viaţă şi identitate."
"Pentru că teatrul vieţii va continua,
şi tu poţi avea replica ta."
"Pentru că teatrul vieţii va continua
şi tu poţi avea replica ta."
Care este oare replica voastră?
Pentru tot ceea ce am primit,
să-I mulţumim cu pioşenie lui Dumnezeu.
Amin.
Ce lecţie interesantă ai avut astăzi,
domnule Keating!
Îmi cer scuze dacă te-a şocat,
domnule McAllister.
Nu trebuie să te scuzi.
A fost foarte fascinantă,
chiar dacă urma o linie cel puţin ciudată.
Aşa crezi?
Îţi asumi un mare risc încurajându-i
să devină artişti, John.
Atunci când vor descoperi că nu sunt
Rembrandt, Shakespeare sau Mozart,
te vor urî pentru asta.
Nu vorbeam de artişti, George,
ci de liber cugetători.
Liber cugetători la 17 ani?
Ciudat, niciodată nu m-am gândit
că ai putea fi cinic.
Nu cinic.
Realist.
"Arată-mi o inimă neîncătuşată
de vise prosteşti"
"iar eu am să-ţi arăt un om fericit."
"Doar în vise, omul e cu adevărat liber"
"Aşa a fost dintotdeauna
şi totdeauna la fel va fi."
Tennyson?
Nu... Keating.
Hei, am găsit anuarul ăsta la bibliotecă.
Ascultaţi aici.
Căpitanul echipei de fotbal.
Redactor la revista şcolii.
A urmat la Cambridge.
Un om drept şi membru al
"Cercului Poeţilor Dispăruţi".
"Omul gata să facă de toate".
Un om drept? Domnul "K" a fost un zbir.
Ce înseamnă
"Cercul Poeţilor Dispăruţi"?
- Nu ştiu.
- E vreo poză acolo?
Nu ştiu. Doar atât scrie.
Băieţi, ne vedem după ce terminaţi
prânzul.
Domnule Keating?
Domnule Keating!
Domnule?
- Spune altceva.
- Oh, Căpitane, Căpitanul meu?
Domnilor...
Tocmai ne uitam
printr-un anuar mai vechi.
O, Dumnezeule!
Nu, nu sunt eu...
Stanley "Scula" Wilson...
- Doamne...
- Ce era "Cercul Poeţilor Dispăruţi"?
Mă îndoiesc că actuala conducere
ar privi cu ochi buni chestia asta.
De ce? Ce a fost?
- Domnilor, puteţi păstra un secret?
- Desigur.
Cercul Poeţilor Dispăruţi şi-a propus
să soarbă esenţa vieţii.
Este un pasaj din Thoreau pe care-l
citeam la începutul fiecărei întâlniri.
Ne adunam în vechea peşteră indiană
şi citeam pe rând poezii din Thoreau,
Whitman, Shelley... Titanii.
Chiar şi versuri proprii.
Şi sub farmecul momentului,
lăsam poezia să-şi facă magia.
Vreţi să spuneţi că eraţi o gaşcă de băieţi
care vă adunaţi şi citeaţi poezii?
Nu, domnule Overstreet.
Nu eram doar băieţi.
Nu eram cine ştie ce organizaţie
grecească. Noi eram romantici.
Nu doar citeam poezie,
o lăsam să se scurgă
de pe limbile noastre precum mierea.
Spiritele ni se înălţau, femeile leşinau
şi zeii se năşteau, domnilor.
Nu e chiar o idee rea să-ţi petreci seara,
nu?
Mulţumesc, domnule Perry, pentru
această călătorie în adâncul memoriei.
Ardeţi-o!
Mai ales fotografia mea.
- Cercul Poeţilor Dispăruţi...
- Ce?
- Eu zic să mergem diseară.
- Diseară?
- Stai o clipă.
- Mergem toţi?
- Unde-i peştera aia de care vorbea?
- E peste râu, ştiu eu unde este.
Sunt câţiva kilometri până acolo.
- Mie mi se pare plictisitor.
- Atunci nu veni!
- Ştii ce pedepse putem lua pentru asta?
- Atunci nu veni! Te rog...
Nu vreau să spun decât că trebuie
să fim atenţi.
- Nu putem fi prinşi.
- Nu zău, Sherlock?!
Băieţi! Grăbiţi-vă!
- Bun. Cine merge?
- Haide, Neil. Hager e chiar..
Lasă-l pe Hager! Cine merge?
Eu merg.
Vă avertizez! Mişcaţi-vă!
Merg şi eu.
- Nu ştiu, Neil.
- Ce? Pitts! Pittsie, te rog...
- E îngrijorat de notele lui.
- Îl poţi ajuta tu, Meeks.
Ce-i asta?
Un grup de studiu la miezul nopţii?
Lasă asta, Pitts. Vii şi tu.
Meeks, şi pe tine te macină notele?
- Eu încerc orice, măcar o dată.
- Cu excepţia sexului.
- Ha, ha, ha.
- Eu vin doar dacă suntem prudenţi.
- Dar tu, Knox?
- Nu ştiu, Charlie.
Haide, Knox.
Te va ajuta s-o cucereşti pe Chris.
Da? ***?
- "...Femeile leşinau".
- De ce leşinau?
Charlie, spune-mi de ce leşinau!
Charlie!
Bine, mergem de-a lungul râului
până la cascadă.
Aici e. Trebuie să fie în stâncile alea.
Nu ştiu, începe să devină periculos.
- Atunci de ce nu rămâi acasă?
- Eşti nebun!
Pentru Dumnezeu,
încetaţi cu discuţiile şi staţi jos!
- Todd, tu mergi diseară?
- Nu.
De ce nu? Ai fost şi tu acolo.
L-ai auzit pe Keating.
- Tu nu vrei să faci ceva în privinţa asta?
- Ba da.
- Dar...
- Dar? Dar ce?
Keating spunea că fiecare
citea poezii pe rând,
iar eu nu vreau să citesc.
Dumnezeule,
tu chiar ai o problemă cu asta, nu?
Nu… N-am nici o problemă.
- Neil, eu... Nu vreau s-o fac, bine?
- În regulă.
Dar dacă nu trebuie să citeşti nimic?
Dacă ai veni doar ca să asculţi?
- Dar nu aşa era regula...
- Las-o încolo de regulă!
Dar dacă...
Dar dacă băieţii n-au nimic împotrivă?
Doar n-ai de gând
să te duci şi să-i întrebi acum?!
Nu. Nu, Neil...
- Mă întorc imediat.
- Neil... Neil!
Mai tăceţi odată!
Asta-i pentru astmul meu, da?
Poţi să-mi dai chestia aia, te rog?
Care-i problema? Nu-ţi plac şerpii?
Mergi şi tu.
- Pleacă de lângă mine, bine?
- De ce nu-ţi verifici buzunarele?
Haide… Trebuie să mă spăl pe dinţi.
Lăsaţi gălăgia acolo!
CINCI SECOLE DE POEZIE
De citit la începutul întrunirii
Cercului poeţilor dispăruţi
Haideţi, haideţi...
- Sunt un poet mort!
- La dracu, Charlie!
- Băieţi, pe aici!
- Nostim… Chiar că eşti nostim.
E umezeală.
Dumnezeule, tu vrei să ne asfixiezi aici?
Nu, nu. Fumul iese prin
crăpătura aia din tavan.
Ai păţit ceva?
Bine, dă-l încolo de foc!
Să începem, domnilor.
Declar redeschis Cercul Poeţilor Dispăruţi.
Capitolul "Welton".
Şedinţa va fi prezidată de mine
sau de oricare dintre cei prezenţi aici.
Todd Anderson,
deoarece nu doreşte să citească,
va fi secretarul şedinţelor.
Acum am să citesc
tradiţionalul mesaj de început
al unui membru al clubului,
Henry David Thoreau.
"Am fugit în păduri pentru că
doream să trăiesc liber."
"Doream să trăiesc intens
şi să sorb toată măduva vieţii."
Subscriu la asta.
"Ca să dau deoparte tot ce nu are viaţă"
"şi atunci când va fi să mor,”
"să nu descopăr
că încă nu apucasem să trăiesc."
Keating a însemnat
o mulţime de alte pagini, aici.
Gata, atenţie la mine!
Goliţi-vă buzunarele!
Puneţi aici tot ce aveţi!
În noroi?
Vrei să punem mâncarea în noroi?
Meeks, întinde haina ta
ca să facem un picnic!
Puneţi totul pe haina lui Meeks.
Să nu păstraţi nimic pentru voi!
- Voi întotdeauna îmi furaţi ţigările.
- Stafide?
- Da...
- Staţi puţin!
- Cine a pus jumătate de rulou?
- Am mâncat cealaltă jumătate.
- Haide!
- Ce? Vrei s-o scot înapoi?
Era o noapte neagră şi ploioasă.
O bătrână
căreia îi plăcea să joace puzzle,
stătea singură în casă,
la tabla ei de puzzle.
Şi pe măsură ce aşeza
piesele una lângă alta,
descoperea, spre surprinderea sa,
că imaginea care se forma
era chiar imaginea propriei camere.
Iar persoana din centrul desenului
era chiar ea.
Cu mâinile tremurânde,
bătrâna pune ultimele patru piese
şi vede cu groază imaginea
unui nebun în cadrul ferestrei.
Ultimul lucru pe care a mai apucat
să-l audă bătrâna
a fost zgomotul geamului spart.
- Nu!
- Ba da, aşa e.
Am o poveste mai bună ca asta.
Era odată un cuplu de tineri căsătoriţi
care conduceau noaptea
prin mijlocul unei păduri.
La un moment dat, rămân fără benzină
şi apare un nebun...
Cu o chestie în mână?
Mie îmi place povestea asta!
- Eu ţi-am spus-o.
- Nu-i adevărat!
Ţi-am spus-o în tabăra din clasa a VI-a.
"Într-o cocioabă, pe Shanking Road,"
"Trăia un om pe nume William Bloat."
"Şi avea o nevastă – ce mai năpastă -,"
"Care-i făcea viaţa nenorocită."
"Dar într-o zi, pe înserat,
Pregă***ă de înnoptat,"
"El gâtul i l-a tăiat."
De aici începe să devină mai rău.
Vreţi să ascultaţi o poezie adevărată?
- Vrei cartea?
- Nu, nu-mi trebuie.
- De ce? Ai adus alta?
- Ai învăţat-o pe de rost?
- O poezie originală de Charlie Dalton.
- Originală?!
- Stai în mijloc.
- Ăsta-i un moment istoric!
De unde ai făcut rost de aia?
"Să iubesc vrei să mă-nveţi?"
"Mai ai multe de aflat."
"Eu sunt profesor în a iubi."
"Zeul iubirii, dacă aşa ceva ar fi,"
"De la mine-ar avea de-nvăţat a iubi."
Tu ai scris-o?
Abraham Cowley.
- Bun. Cine urmează?
- Alfred Lord Tennyson.
"Veniţi, prieteni,"
"Încă nu e târziu
să căutăm o lume nouă."
"Căci hotărât sunt să navighez
şi după asfinţit."
"Chiar dacă nu mai avem puterea"
"care odată muta din loc
cerul şi pământul."
"Dar suntem ceea ce suntem:
"un singur ritm de inimi eroice"
"slăbite de timp şi soartă,
dar puternice în dorinţa"
"de a lupta, a căuta, a găsi,
"şi de a nu plânge."
"Apoi am avut credinţă
şi am avut o viziune.”
"Nu puteam scăpa
fără să cad în derizoriu.”
"Atunci am văzut Congo
şerpuind prin negură”
şi tăind pădurea cu-a lui coadă galbenă."
"Atunci am văzut Congo
şerpuind prin negură”
"şi tăind pădurea
cu-a lui coadă galbenă.”
”Atunci am văzut Congo
şerpuind prin negură”
”şi tăind pădurea
cu-a lui coadă galbenă.”
”Atunci am văzut Congo
şerpuind prin negură”
”şi tăind pădurea
cu-a lui coadă galbenă!”
”Atunci am văzut Congo
şerpuind prin negură”
”şi tăind pădurea
cu-a lui coadă galbenă!"
Un om nu este "foarte obosit".
Este "extenuat"!
Şi nu folosiţi expresii ca "foarte supărat".
Folosiţi...
Spune dumneata,
domnule Overstreet, leneş ce eşti.
- "Morocănos"?
- Exact! Morocănos!
Limba s-a dezvoltat cu un singur scop
care este... Domnule Anderson?
Haide, eşti om sau o amibă?
Domnule Perry?
- Pentru a comunica?
- Nu!
Pentru a cuceri femeile!
Astăzi vom începe să vorbim...
despre William Shakespeare.
O, Doamne!
Ştiu. Multora dintre voi
vă place acest subiect
la fel de mult *** vă place
să săpaţi şanţuri.
Vom vorbi despre Shakespeare
ca despre cineva care a scris
lucruri extrem de interesante.
Mulţi dintre voi îl cunoaşteţi
pe Shakespeare numai din asta:
"O, Titus, adu-ţi prietenul încoace!"
Dar dacă l-aţi văzut pe domnul
Marlon Brando,
ştiţi că Shakespeare
poate să sune şi altfel:
"Prieteni, romani, cetăţeni,
aplecaţi urechea la mine".
Aţi putea, de asemenea, să vi-l imaginaţi
pe John Wayne jucându-l pe Macbeth:
"E un pumnal acela
pe care-l văd în faţa mea?"
"Câini, domnule? O, nu acum."
"Îmi place, din când în când,
câte un câine gustos."
"Poţi face trei feluri de mâncare
dintr-un singur câine."
"Începi cu o salată de câine."
"Apoi, pentru felul principal,
un muşchi flambat,"
"iar pentru desert, o îngheţată Pechinez".
”Şi în plus, poţi să te scobeşti între
dinţi cu o ghiară mică."
De ce m-am urcat aici?
Ştie careva?
- Ca să fiţi mai înalt.
- Nu!
Mulţumesc de participare,
domnule Dalton.
M-am urcat pe catedră
ca să-mi reamintesc că tot timpul trebuie
să privim lucrurile din unghiuri diferite.
Lumea se vede altfel privită de aici.
Nu mă credeţi?
Convingeţi-vă singuri. Haideţi!
Haideţi!
Chiar atunci când credeţi
că ştiţi ceva cu certitudine,
trebuie să priviţi şi din alt unghi.
Chiar dacă pare ridicol sau greşit,
trebuie să încercaţi.
Când citiţi ceva, nu luaţi în considerare
doar ceea ce gândeşte autorul.
Ţineţi cont de ce gândiţi voi.
Băieţi, trebuie să vă străduiţi
să vă găsiţi propria voce.
Cu cât veţi aştepta mai mult,
cu atât e mai puţin probabil
să v-o găsiţi vreodată.
Thoreau spunea: "Majoritatea oamenilor
trăiesc o viaţă de o disperare mută."
Să nu vă resemnaţi cu asta!
Evadaţi!
Nu vă aruncaţi în prăpastie ca oile!
Priviţi în jur!
Aşa, domnule Priske. Mulţumesc!
Da!
Îndrăzniţi să priviţi mai departe
şi să găsiţi pământuri noi.
Ca temă suplimentară pentru eseu,
vreau să compuneţi o poezie,
o lucrare originală.
Chiar aşa!
O veţi citi, cu glas tare, în faţa clasei.
Luni.
Bon chance, domnilor!
Domnule Anderson.
Să nu-ţi închipui că nu ştiu că această
temă te sperie al dracului de tare,
cârtiţă ce eşti!
Vâsliţi cu mai multă forţă!
Am reuşit, Pittsie! Am reuşit!
Radio America Liberă!
- Ştiu!
- Ce anume?
Ceea ce-mi doresc să fac.
Ceea ce mă atrage cu adevărat.
- "Visul unei nopţi de vară".
- Exact.
- Ce-i asta?
- E o piesă de teatru, prostule.
Ştiu asta. Dar ce legătură are cu tine?
Se va juca la Sala Henley.
Şi angajează actori. Angajează actori!
- Da, şi?
- Şi!
Am să joc.
Da! Da! Am să fiu actor!
De când mă ştiu, îmi doresc să fac asta!
Anul trecut am încercat să merg
la audiţiile din stagiunea de vară,
dar, bineînţeles,
tatăl meu n-a vrut să mă lase.
Pentru prima dată în viaţă,
ştiu ce vreau să fac.
Şi pentru prima dată, chiar am s-o fac,
indiferent dacă tatăl meu
mă lasă sau nu!
- Carpe diem!
- Neil, Neil, mai uşor!
*** ai să joci în piesă dacă
tatăl tău nu te lasă?
În primul rând trebuie să obţin rolul,
apoi am să mă gândesc şi la asta.
Dar n-o să te omoare dacă află că ai fost
pentru audiţii fără să-i spui?
Nu, nu, nu. El n-o să să afle
nimic din toate astea.
- Bine, dar asta-i imposibil.
- La dracu! Nimic nu-i imposibil.
Atunci de ce nu-l suni să-i spui despre
ce e vorba şi poate că va zice da.
Asta-i bună!
Dacă nu-i spun nimic,
cel puţin ştiu că nu-i încalc cuvântul.
- Da, dar el deja a spus "nu"...
- Isuse! Todd, tu de partea cui eşti?
Încă nici nu am primit rolul.
Nu pot nici măcar să visez la asta?
- Vii la întrunire?
- Nu ştiu. Poate că da.
Ceea ce spune domnul Keating
nu înseamnă chiar nimic pentru tine?
- Ce vrei să spui cu asta?
- Faci parte din club!
Iar a face parte din club înseamnă
să fii mişcat de aceste lucruri.
Tu arăţi la fel de mişcat precum o hazna.
- Atunci vrei să ies din club?
- Nu! Vreau să fii în club.
Dar a face parte din club înseamnă că
trebuie să faci ceva, nu doar să fii acolo.
Ascultă, Neil, apreciez grija ta, dar...
Eu nu sunt ca tine, da? Tu…
Tu vorbeşti iar oamenii te ascultă.
Eu... eu nu sunt ca tine.
- Şi nu crezi că ai putea fi?
- Nu!
Nu ştiu, dar nu despre asta e vorba.
Ideea e că nu poţi face nimic în
privinţa asta, aşa că mai bine las-o baltă!
Pot să-mi port şi singur de grijă. Da?
Nu...
*** adică, nu?
Nu.
Dă-mi-o înapoi, Neil!
- Dă-mi caietul înapoi!
- "Visam la ziua de mâine..."
- E o poezie!
- Neil!
Sunt urmărit de Walt Withman!
Bine! Bine!
Ce dracu faceţi? Eu încerc să învăţ...
Hei! Neil, dă-mi înapoi...
Nu fi măgar!
Dă-mi-o!
Charlie!
Dă-mi înapoi cartea!
Bun, toată lumea în autobuz!
Haideţi! Urcaţi în autobuz, băieţi!
Fanaticii pot să se certe între ei
care sport sau joc e mai bun decât altul.
Pentru mine sportul reprezintă
o şansă
de a împinge spre perfecţiune
şi alte părţi ale fiinţei umane.
Vreau să veniţi cu toţii aici şi
să luaţi câte o bucată de hârtie
pe care să scrieţi un singur rând.
Domnule Meeks,
"E timpul să moştenim Pământul."
Domnule Pitts...
"Ridică-te deasupra numelui tău."
Dă astea băieţilor,
câte una pentru fiecare!
Ştii ce ai de făcut, Pitts.
"Ca să lupţi pentru vise măreţe,
duşmani neînfricaţi trebuie să înfrunţi."
O spui de parcă ţi-e teamă.
Spune-o din nou, ca un neînfricat!
"Ca să lupţi pentru vise măreţe,
duşmani neînfricaţi trebuie să înfrunţi."
Acum dă-i drumul!
Aşa! Următorul!
"Să fii un marinar al lumii,
legat de toate porturile."
Următorul. Mai tare!
"O, trăiesc pentru a fi stăpânul vieţii,
şi nu sclavul ei".
"Să dărâmăm eşafoadele!”
”Să înaintăm în faţa puştilor
cu o nepăsare absolută."
Haide, Meeks! Ascultă muzica!
"Dansează, aplaudă, exaltă, strigă,
sari, pluteşte, învârteşte-te!"
Da!
"O, să trăim de acum înainte
poezia unor noi bucurii!"
Hai, Charlie, lasă să-ţi umple sufletul!
"Să fii cu adevărat un Zeu!"
Charlie, am primit rolul!
Am să joc rolul lui Puck!
Am rolul lui Puck!
Ce-a spus?
Am rolul principal!
Charlie, am reuşit!
- Felicitări.
- Bravo ţie, Neil!
Bine, bine, bine!
Neil, *** ai de gând să procedezi?
Au nevoie de o scrisoare cu permisiunea
tatălui meu şi a domnului Nolan.
- Doar n-ai de gând s-o scrii tu?!
- Ba da...
Neil… Neil, eşti nebun.
"Vă scriu…
în legătură cu...
fiul meu,
Neil Perry."
E grozav!
"Pentru Chris."
Care Chris? A, Chris…
”Atâta dulceaţă e-n surâsul ei,”
”Şi atâta strălucire în privirea ei,”
”E plină de viaţă şi mă molipseşte.”
”Acum ştiu că...”
”Acum ştiu că...”
”Îmi aparţine...”
E o lucrare bună. Atinge unul din
subiectele importante: dragostea.
Un subiect important nu numai în poezie,
dar şi în viaţă.
Domnule Hopkins, râzi? Tu urmezi.
"Un pisoi... doarme în noroi."
Felicitări, domnule Hopkins.
E prima poezie din lume care are o
valoare negativă în graficul lui Pritchard.
Noi nu râdem de tine,
noi râdem cu tine.
Nu mă interesează dacă poemul tău
are o temă simplă.
Uneori, cele mai frumoase poezii
sunt despre lucruri simple,
*** ar fi o pisică, o floare, sau o ploaie.
Poezia poate să se nască din orice lucru
care conţine sămânţa revelaţiei în el.
Numai să nu lăsaţi ca poeziile voastre
să fie obişnuite.
Bun... Cine urmează?
Domnule Anderson...
Te văd aşteptând în agonie.
Haide, Todd, treci în faţă!
Hai să te eliberăm de suferinţă!
Eu... nu am făcut...
Nu am scris nici o poezie.
Domnul Anderson crede că tot ceea ce
simte este fără valoare şi jenant.
Am dreptate, Todd?
Nu asta e frica ta cea mai mare?
Ei bine, eu cred că greşeşti.
Eu cred că ai ceva în tine
care merită o mare atenţie.
"Îmi urlu...
barbarul...
YAWP...
deasupra acoperişurilor...
întregii lumi."
W. W. Din nou, unchiul Walt.
Pentru cei care nu ştiu, "YAWP" este
un plâns puternic sau un urlet.
Acum, Todd, aş vrea să ne faci o
demonstraţie a unui "YOOP" barbar.
Vino aici, nu poţi ţipa stând jos!
Urcă-te pe scena pentru urlete.
- Yawp!
- Nu un simplu "Yawp". Un YAWP barbar!
- Bine. Yawp!
- Haide, mai tare...
- Yawp!
- Ăsta e un şoricel. Mai tare!
- Yawp!
- Doamne, băiete, urlă ca un bărbat!
- YAWP!
- Asta e!
Vezi? Până la urmă ai ceva barbar în tine.
Nu scapi aşa uşor.
Sus în tablou este unchiul Walt.
La ce te duce cu gândul?
Nu gândi. Răspunde repede.
- Un... dement.
- Ce fel de dement?
- Nu te gândi, doar răspunde.
- Un… dement nebun.
Nu, poţi mai mult decât atât.
Eliberează-ţi mintea!
Foloseşte-ţi imaginaţia!
Spune primul lucru care-ţi trece prin cap,
chiar dacă e total absurd.
Un... un nebun dinţos şi transpirat.
Dumnezeule bun,
în tine zace un poet, până la urmă.
Acum, închide ochii... Închide-i!
Descrie ce vezi.
- Mi-am închis ochii...
- Da?
- Şi umbra lui pluteşte pe lângă mine.
- Un dement dinţos şi transpirat.
Un dement dinţos şi transpirat,
cu o privire fixă care-mi stă pe creier.
Excelent!
Acum puţină acţiune,
pune-l să facă ceva!
Îşi întinde mâinile spre mine să mă sugrume.
Asta e! Minunat. Minunat.
- Şi tot timpul mormăie.
- Ce mormăie?
- Mormăie adevăruri.
- Da!
Adevărul e ca o pătură care-ţi lasă
întotdeauna picioarele dezgolite.
Nu-i băga în seamă! Rămâi la pătură.
Povesteşte-mi despre pătura aia!
O tragi şi o întinzi
şi niciodată nu-ţi ajunge.
O smuceşti şi o împingi
şi tot nu ne va acoperi.
De când ne ivim, plângând,
până dispărem, murind,
doar faţa ţi-o va acoperi,
oricât vei plânge, urla şi jeli!
Să nu uiţi niciodată asta...
- Trage puternic în piept.
- Tatăl meu colecţionează pipe.
- Serios?
- Da, are vreo 30.
Părinţii tăi colecţionează pipe?
Al dracului de interesant!
Haide, Knox... Zi şi tu ceva!
Suntem aici pentru a da o mână
de ajutor. Ce te roade?
- Chris!
- Uite aici poza lui Chris!
- Pune poza asta în pipă şi fumeaz-o!
- Nu e deloc amuzant.
Terminaţi! Fumaţi-vă pipele...
- Neil!
- Prieteni...
Ce-i chestia aia?
- E o veioză, Meeks.
- Nu. Este… zeul peşterii.
- Charlie, ce dracu faci?
- Ce-ar fi să începem odată întrunirea asta?
Îmi trebuie puţină lumină.
Cine are o lanternă?
Domnilor...
"Poezie" de Charles Dalton.
Râzând, plângând, mergând, mormăind,
Trebuie să faci mai mult,
trebuie să fii mai mult.
Haos ţipând, haos visând...
Trebuie să faci mai mult!
Frumos... Unde ai învăţat să cânţi aşa?
Părinţii m-au obligat ani de zile
să iau lecţii de clarinet!
- Îmi place clarinetul.
- Eu l-am urât.
Saxofonul... Saxofonul e mai... sonoric.
Oho! "Sonoric"!
Eu nu mai suport.
Dacă n-o pot avea pe Chris,
am să mă sinucid.
- Knoxious, linişteşte-te...
- Nu, Charlie!
Tocmai asta-i problema mea.
Am fost liniş*** toată viaţa.
Trebuie să fac ceva.
- Unde te duci? Ce vrei să faci?
- Am s-o sun.
- Are de gând s-o sune!
- Aşteptaţi-mă!
O să mă urască.
Toată familia ei o să mă urască.
Iar părinţii mei o să mă omoare.
Bine, la dracu!
Aveţi dreptate. Trăieşte clipa!
Chiar dacă clipa asta o să-mi fie fatală.
- Alo?
- Chris?
- Da.
- Aici e Knox Overstreet.
A, da. Knox.
- Mă bucur că ai sunat.
- Se bucură că am sunat!
Ascultă, părinţii lui Chad
pleacă din oraş în weekend
şi vrem să organizăm o petrecere.
- Vrei să vii şi tu?
- Dacă vreau să vin şi eu la petrecere?
- Da, spune da.
- E vineri.
Bineînţeles!
- În jur de ora 7.
- Minunat. Am să vin, Chris.
- Bine.
- Ne vedem vineri seara.
Bine... Mulţumesc. Pe curând!
Vă vine să credeţi asta?
A spus că o să mă sune.
M-a invitat să merg la o petrecere cu ea.
- Acasă la Chet Danburry.
- Da.
- Şi?
- Şi ce?
Doar nu crezi că te-a invitat să fii
partenerul ei la petrecere.
Bineînţeles că nu, Charlie.
Dar nu asta-i ideea!
- Nu e deloc vorba de asta!
- Atunci care-i ideea?
Ideea... Charlie...
Este...
- Da?
- Că s-a gândit la mine.
Am întâlnit-o doar o singură dată
şi deja se gândeşte la mine.
La dracu, o să se întâmple, băieţi.
Simt asta.
Va fi a mea.
Carpe! Carpe!
Azi nu vă dau note, domnilor.
Facem doar o mică plimbare.
Asta e.
- Nu ştiam, dar mi s-a spus.
- Nu ştiam, dar mi s-a spus.
- Poezia e în plus.
- Poezia e în plus.
Stângul. Stângul. Stâng, drept, stângul.
Stângul. Stângul. Stâng, drept, stângul.
Stai!
Mulţumesc, domnilor.
Dacă aţi observat, la început
fiecare mergea în ritmul său,
fiecare avea pasul său propriu.
Domnul Pitts nu se grăbea deloc.
Ştia că o să ajungă într-o zi.
Domnul Cameron.
Puteai să ţi-l închipui gândindu-se:
"E bine pe aici? S-ar putea, s-ar putea...”
”Poate că e corect. Ştiu asta...
Dar poate că nu... Nu ştiu.."
Domnul Overstreet...
Purtat de o forţă mai adâncă. Da...
Ştim asta. Da!
Dar nu i-am pus
să se plimbe doar ca să râdem de ei.
Am făcut asta pentru a ilustra
ideea de conformism.
Dificultatea de a vă menţine
părerile în faţa altora.
Citesc în ochii voştri:
"Eu merg în alt fel."
Acum întrebaţi-vă
de ce aţi bătut din palme?
Cu toţii simţim
o mare nevoie de acceptare.
Dar trebuie să credeţi că opiniile voastre
sunt unice, doar ale voastre.
Chiar dacă alţii ar putea crede
că sunt ciudate sau neavenite.
Chiar dacă toată lumea ar spune:
"E greşit!"
Robert Frost spunea:
"Într-o pădure
două drumuri se despărţeau, iar eu...”
"Eu l-am ales pe cel mai puţin umblat.”
"Şi asta a schimbat totul."
Vreau să vă găsiţi propriul vostru mers,
propriul vostru pas, ritm, în orice direcţie.
Alegeţi orice stil doriţi, nu contează
că e mândru sau prostesc, orice.
Domnilor, curtea vă aparţine!
Nu trebuie să jucaţi teatru aici.
O faceţi doar pentru voi.
Domnule Dalton,
nu vrei să ni te alături?
Eu exersez dreptul de a nu merge.
Mulţumesc, domnule Dalton.
Şi acesta e un punct de vedere.
Înotaţi împotriva curentului!
Todd?
- Ce s-a întâmplat?
- Nimic.
- Azi e ziua mea de naştere.
- Astăzi e ziua ta?
- La mulţi ani!
- Mulţumesc.
- Ce cadou ai primit?
- Părinţii mei mi-au dat asta.
Nu cumva e aceeaşi trusă de birou...
Da… Mi-au făcut acelaşi cadou
ca şi anul trecut.
Poate s-au gândit
că mai ai nevoie de una.
Poate că nu s-au gândit deloc.
Partea hazlie e că nu mi-a plăcut
cadoul ăsta nici prima oară.
Todd, eu cred că subestimezi valoarea
acestei truse de birou.
Vreau să spun...
Cine şi-ar dori
o minge de fotbal, sau de base-ball?
- Sau o maşină...
- Sau o maşină!
Când ar putea avea o trusă de birou
atât de minunată ca asta?
Adică...
Dacă eu ar fi să cumpăr
o trusă de birou de două ori,
probabil că aş fi ales-o exact pe asta…
De fiecare dată.
Şi dacă te uiţi bine, are o formă...
Foarte aerodinamică, nu-i aşa?
O poţi simţi.
Trusa asta de birou vrea să zboare.
Todd...
Prima trusă de birou zburătoare din lume.
Ei bine... Eu nu mi-aş face probleme.
Ai să primeşti alta anul viitor.
"Să trăiesc intens şi să sorb
toata măduva vieţii"
"Să arunc tot ce nu are viaţă..."
Doamne!
- Aici este?
- Da, aici e.
Intraţi. Aici e peştera mea.
Aveţi grijă pe unde călcaţi.
Salut, băieţi!
Faceţi cunoştinţă cu Gloria şi...
- Tina.
- Tina...
Aceştia sunt membrii activi
ai "Cercului Poeţilor Dispăruţi".
Hai, băieţi, mişcaţi-vă! Faceţi loc!
Intraţi, e vineri noaptea.
Să ne continuăm întrunirea!
Băieţi, am de făcut un anunţ.
În concordanţă cu spiritul experienţelor
pasionale ale Poeţilor Dispăruţi,
renunţ la numele Charles Dalton.
- De acum, mă voi numi Nuwanda.
- Nuwanda?
Hei? Hei, Chris?
Knox!
- Bună.
- Ai venit! Minunat.
- Ai venit cu cineva?
- Nu.
Nu? Ginny Danburry e aici...
Acum trebuie să-l găsesc pe Chet.
- Du-te în salon. Toată lumea e acolo.
- Bine, dar, Chris, eu...
- Simte-te ca acasă.
- Dar...
Salut, băieţi...
Hei, eşti fratele lui Mutt Sanders?
Bubba, nu-i aşa că tipul ăsta
seamănă cu Mutt Sanders?
- Eşti fratele lui?
- Nu-l cunosc.
- N-am auzit niciodată de el. Îmi pare rău.
- Unde-ţi sunt manierele, Steve?
Fratele lui Mutt Sanders stă lângă noi
şi nici măcar nu i-am oferit ceva de băut.
Uite, ia nişte whisky, amice.
Eu... eu nu prea beau whisky.
- Pentru Mutt.
- Pentru Mutt.
Pentru Mutt.
- Şi *** o mai duce bătrânul Mutt?
- Chiar, ce mai învârte Mutter?
Eu chiar că nu-l cunosc pe Mutt.
Pentru Puternicul Mutt.
- Pentru Puternicul Mutt.
- Pentru Puternicul Mutt.
Trebuie să mă duc s-o caut pe Patsy.
- Salută-l pe Mutt din partea mea, da?
- Bine.
E un tip de gaşcă fratele tău, Mutt.
Începem odată întrunirea asta
sau nu?
Chiar aşa!
Dacă nu vă ţineţi întrunirea,
de unde să ştim
dacă vrem să ne înscriem?
Să vă înscrieţi?
"Pot să te asemui cu o zi de vară,”
”când tu eşti mult mai caldă
şi mai minunată?"
Ce drăguţ!
- Am compus-o acum, pentru tine.
- Chiar aşa?
Am să fac şi pentru tine o poezie, Gloria.
"Păşeşte, frumoasă precum cerul nopţii"
"Păşeşte, frumoasă precum cerul nopţii,”
”fără nori, de stele luminat.”
”Şi tot ce din lumină
şi întuneric e mai minunat,
”pe chipul şi în ochii ei se regăseşte."
Ce frumos!
Mai sunt multe acolo
de unde le-am scos pe astea.
Doamne, ajută-mă!
Carpe diem...
- Chet! Chet! Priveşte...
- Ce?
- Ăla-i fratele lui Mutt Sanders.
- Ce?
- Knox...
- O sărută pe prietena ta!
Ce faci?
- Ce dracu faci?
- Chet, Chet, nu!
- Chet, nu! Lasă-l în pace!
- La dracu!
Chet, încetează!
Knox, ai păţit ceva?
Chris, pleacă dracului de lângă el!
- Chet, l-ai rănit!
- Foarte bine!
- Îmi pare rău. Îmi pare atât de rău...
- Nu-i nimic, e-n regulă.
Data viitoare când te văd, te omor.
Ţine... Dă-o la toţi.
Eu şi cu Pitts lucrăm la un sistem hi-fi.
Nu cred c-o să ne fie prea greu să...
să-l ansamblăm.
Da. Eu s-ar putea să mă duc la Yale.
Sau poate că nu…
Voi nu simţiţi lipsa fetelor aici?
- Ba da!
- Ba da!
Păi tocmai de partea asta
se ocupă şi clubul ăsta.
Ba, mai mult, vreau să vă anunţ
că am publicat în ziarul şcolii un
articol în numele "Poeţilor Dispăruţi"...
Ce?
...Prin care cer ca şi fetele să fie
admise la Welton…
- Nu se poate!
- ...Şi să scăpăm cu toţii de chinul ăsta.
*** ai reuşit?
Sunt unul din corectorii revistei.
Am strecurat articolul.
- Gata. Acum s-a terminat totul.
- De ce? Nimeni nu ştie cine suntem.
Crezi că nu-şi vor da seama
cine l-a scris?
Apoi vor veni la tine să te întrebe
ce-i cu "Cercul Poeţilor Dispăruţi".
Charlie, n-ai avut niciun drept
să faci chestia asta!
- Mă cheamă Nuwanda, Cameron.
- Exact. E Nuwanda.
Ce facem, ne jucăm aici sau credem
într-adevăr în ceea ce spunem?
Dacă nu facem decât să ne întâlnim
şi să ne citim unul altuia poezii,
atunci ce sens mai are totul?
Bine...
Dar tot nu trebuia să faci asta, Charlie.
S-ar putea să avem necazuri. N-ai
dreptul să vorbeşti în numele clubului.
Nu-ţi face griji
pentru preţiosul tău fund!
Dacă mă prind,
am să le spun că am inventat totul.
Bine...
Aşezaţi-vă!
În numărul din această săptămână
din "Welton Honor",
a apărut un articol scandalos
şi neautorizat.
Decât să-mi irosesc timpul preţios
vânându-i pe cei vinovaţi,
şi fiţi siguri că am să-i găsesc,
vă cer ca toţi aceia care aveţi vreo
legătură cu acest articol
să vă ridicaţi
şi să recunoaşteţi aici şi acum.
Oricare ar fi persoanele vinovate,
asta e singura voastră şansă de a evita
exmatricularea din şcoală.
Academia Welton. Alo?
Da, e aici... Aşteptaţi un moment.
Domnule Nolan, e pentru dumneavostră.
E Dumnezeu!
Zice că ar trebui să avem şi fete
la Welton.
Şterge-ţi rânjetul ăla de pe faţă!
Dacă dumneata crezi, domnule Dalton,
că eşti primul care vrea să fie dat afară
din această şcoală, mai gândeşte-te.
Au fost şi alţii cu astfel de idei şi au
eşuat la fel *** ai să păţeşti şi dumneata.
Ştii care este poziţia.
Numără cu voce tare, domnule Dalton!
Unu...
Doi...
Trei...
Patru...
Cinci.
Ce înseamnă Cercul Poeţilor Dispăruţi?
Vreau nume!
- Te-a exmatriculat?
- Nu.
Atunci ce s-a întâmplat?
Trebuie să-i torn pe toţi,
să-mi cer scuze întregii şcoli,
şi atunci am să fiu iertat.
Şi... ce ai de gând să faci?
- Charlie!
- La dracu, Neil!
Numele meu e Nuwanda.
Scuzaţi-mă.
Pot să am o vorbă cu dumneata,
domnule Keating?
Desigur.
Asta a fost prima mea clasă, John.
Ştiai asta?
Prima catedră.
Nu ştiam că aţi predat, domnule Nolan.
Engleză. Cu mult înaintea ta.
Mi-a fost greu să renunţ, crede-mă.
Aud zvonuri despre metode neortodoxe
de predare la clasa dumitale.
Nu insinuez că asta ar avea vreo legătură
cu atitudinea elevului Dalton,
dar nu cred că trebuie să te avertizez eu
că băieţii de vârsta lui
sunt foarte influenţabili.
Sunt sigur că pedeapsa pe care i-aţi
aplicat-o l-a influenţat destul.
- Ce s-a întâmplat în curte, zilele trecute?
- În curte?
- Băieţii mărşăluiau, aplaudau...
- Ah, atunci?
A fost un exerciţiu de a demonstra
o idee: pericolul conformismului.
John, programa şcolară este stabilită.
E verificată şi dă roade.
Dacă tu o pui la îndoială, *** crezi că
ai să-i poţi opri pe băieţi să facă la fel?
Eu am crezut întotdeauna că a educa
înseamnă a-i învăţa să gândească singuri.
La vârsta lor? Niciodată!
Tradiţie, John. Disciplină.
Tu pregăteşte-i pentru universitate,
de restul o să-şi poarte singuri de grijă.
A început să se plimbe în jurul meu...
"Cunoşti poziţia, domnule Dalton."
Nu vă ridicaţi, domnilor.
- Domnule Keating.
- Domnule Dalton...
A fost cam puerilă farsa
pe care ai încercat-o azi.
Aţi trecut de partea domnului Nolan?
*** rămâne cu "Carpe diem",
"Să sorbim măduva vieţii" şi toate astea?
A sorbi măduva vieţii
nu înseamnă a o ucide.
Există o vreme pentru îndrăzneală
şi o vreme pentru prudenţă.
Iar un om înţelept îşi dă seama când
vine timpul fiecăreia.
Dar am crezut că
sunteţi de acord cu asta.
Nu...
Pentru mine, a fi exmatriculat
nu înseamnă curaj, ci prostie.
Pentru că astfel ai rata
nişte şanse extraordinare.
Da? Şi care ar fi astea?
În lipsă de altceva mai bun,
şansa de a absolvi în clasa mea.
Ai priceput, asule?
Da, Căpitane.
Fii cu capul pe umeri.
Şi asta-i valabil pentru voi toţi.
- Da, Căpitane.
- Da, Căpitane.
Telefon de la Dumnezeu!
Cu taxă inversă ar fi fost mult mai tare.
Bun, mai departe.
Să mai repetăm o dată, bine?
"Admirabilă încercare de a convinge,
Dar cu toate astea, ascultă-mă Hermia".
Stai, stai! Emoţia!
Nu simt nicio emoţie în ceea ce spui.
Acum o iei de mână,
o conduci până aici,
te opreşti, şi..
"Ai dreptate, dragă Hermia."
- Ce avem la cină?
- Spaghete cu pârjoale!
Păstraţi şi pentru mine ceva!
"Faceţi de îndată loc! Oberon se arată."
- Tată...
- Neil.
Înainte de a spune ceva...
- Te rog lasă-mă să-ţi explic...
- Să nu îndrăzneşti să spui ceva.
E destul răul pe care l-ai făcut
pierzându-ţi timpul cu...
absurditatea asta de actorie.
M-ai dezamăgit în mod deliberat.
***… *** credeai c-o să scapi
din chestia asta fără să aflu?
Răspunde-mi!
Cine te-a îndemnat să faci asta?
- E cumva profesorul ăla nou, Keating?
- Nu.
Nimeni…
Am crezut că am să-ţi fac o surpriză.
Am numai note de 10 la toate materiile.
Tu chiar credeai că n-am să aflu?
"Nepotul meu joacă într-o piesă
de teatru cu fiul dumneavoastră,”
mi-a spus doamna Marks.
"Nu, nu, nu!", i-am răspuns.
"Cred că vă înşelaţi.
Fiul meu nu joacă în nicio piesă."
M-ai făcut să mint, Neil!
Mâine te duci şi le spui că renunţi la rol.
Nu! Nu pot.
Am rolul principal.
Iar piesa se joacă mâine seară!
Nu-mi pasă nici dacă vine
sfârşitul lumii mâine seară!
Tu ai terminat-o cu piesa asta.
E clar?
E clar?
Da, domnule.
Am făcut o mulţime de sacrificii
ca să te aduc aici, Neil.
Şi n-ai să mă faci de râs tocmai acum.
Nu, domnule.
E deschis.
Neil, ce s-a întâmplat?
- Pot să vă vorbesc un minut?
- Desigur. Ia loc.
- Îmi cer scuze.
- Eu îmi cer scuze.
- Vrei puţin ceai?
- Ceai? Sigur.
- Cu lapte sau cu zahăr?
- Nu, mulţumesc.
Doamne,
nu vă dau camere prea mari aici.
Face parte din jurământul monahal.
Lucrurile lumeşti nu trebuie
să mă distragă de la predare.
- E drăguţă.
- Şi e în Londra.
Şi mi-e puţin cam greu.
- Şi de ce mai staţi?
- Unde să stau?
Dumneavoastră puteţi să mergeţi
oriunde, să face orice doriţi.
De ce mai staţi aici?
Pentru că îmi place să fiu profesor.
N-aş vrea să fiu nicăieri în altă parte.
- Ce s-a întâmplat?
- Tocmai am avut o discuţie cu tatăl meu.
Îmi cere să renunţ la piesa de teatru
de la Sala Henley.
Actoria înseamnă totul pentru mine.
Vreau să spun...
El nu ştie asta.
Îl înţeleg şi pe el.
Noi nu suntem
o familie bogată ca a lui Charlie.
Dar îmi planifică toată viaţa şi...
Niciodată nu m-a întrebat
ce vreau eu de fapt.
I-ai spus vreodată tatălui tău
ceea ce mi-ai spus mie acum?
Despre pasiunea ta pentru actorie?
I-ai povestit despre asta?
- Nu pot.
- De ce?
Nu pot să vorbesc cu el
aşa *** o fac cu dumneavoastră.
În cazul ăsta joci teatru şi în faţa lui.
Îţi joci rolul de fiu ascultător.
Ştiu că ţi pare imposibil,
dar trebuie să vorbeşti cu el.
Trebuie să-i spui cine eşti,
ce simţi în inima ta.
Ştiu dinainte ce va spune.
Va spune că actoria este doar o toană
şi că aş face mai bine să renunţ la ea.
Ceilalţi actori se bazează pe mine.
Iar tatăl meu îmi va spune să-mi scot
actoria din cap, pentru binele meu.
Tu nu eşti un sclav
care n-are nimic de spus.
Asta nu e doar o toană. Dovedeşte-i-o
prin convingerea şi prin pasiunea ta.
Spune-i toate astea şi,
dacă tot nu te va crede...
Ei bine, până atunci vei absolvi şcoala
şi vei putea face orice doreşti.
Nu...
Şi cu piesa *** rămâne?
Spectacolul e mâine seară.
În cazul ăsta va trebui să vorbeşti
cu el până mâine seară.
- Nu există o altă cale?
- Nu.
Sunt prins într-o capcană.
Nu, nu eşti.
Chris!
Chris Noel. Ştii cumva unde este?
- Cred că este în sala 111.
- Mulţumesc.
Ştiu...
Scuzaţi-mă...
- Chris…
- Knox, ce faci aici?
Am venit să-mi cer scuze
pentru noaptea trecută.
Ţi-am adus astea şi o poezie
pe care am scris-o pentru tine.
Knox, tu ştii că dacă Chet te găseşte aici
te omoară?
- Nu-mi pasă. Te iubesc, Chris.
- Knox, eşti nebun!
Ascultă,
ştiu că m-am purtat ca un măgar.
- Te rog, acceptă astea. Te rog.
- Nu, nu pot.
Las-o baltă...
- Knox, nu pot să cred că faci asta.
- Nu-ţi cer decât să asculţi asta.
"Din ceruri s-a ivit o fată pe nume Chris"
"Cu părul şi pielea ca de aur."
"Doar s-o ating..."
"şi-s fericit."
Cameron, pleacă de aici, prostule...
- Hei, *** a fost? I-ai citit poezia?
- Da.
Şi ce-a spus?
- Nimic.
- *** adică, nimic?
Nimic. Dar am făcut-o!
Bine, dar ea ce-a spus?
Trebuie să fi zis ceva!
- Hei, Knox!
- Trăieşte clipa!
- Ai vorbit cu tatăl tău?
- Ă.. da.
Nu i-a plăcut câtuşi de puţin, dar măcar
mă lasă să joc premiera.
Nu poate să vină la spectacol.
E în Chicago.
Dar…
Cred că mă va lăsa
să fac actorie în continuare.
Serios?
I-ai spus şi lui ce mi-ai spus mie?
Da.
N-a fost prea încântat.
Dar va fi plecat cel puţin patru zile
şi nu cred că va ajunge la spectacol.
Dar...
Cred că mă va lasa şi-n continuare.
"Ţine pasul cu şcoala."
Mulţumesc.
O, draga mea. Frumoaso…
Dă-mi voie, te rog...
Da… arăţi atât de bine.
Termină, Todd...
M-am chinuit să mă aranjez.
Grăbeşte-te, Nuwanda,
o să pierzi intrarea lui Neil.
Spunea că vrea să se facă roşu
înainte să plece.
- "Să se facă roşu"? *** adică?
- Ei, doar îl cunoşti pe Charlie...
Ei, Charlie, ce înseamnă "să fii roşu"?
Ce… ce-i aia?
Simbolul virilităţii la războinicii indieni.
Mă face să mă simt potent,
să înnebunesc toate fetele.
Haide, Charlie, aşteaptă fetele.
Chris...
Ce faci aici?
- Domnilor, să mergem!
- Mergeţi înainte, vă ajung din urmă.
Da. Haideţi, băieţi!
Chris, nu trebuia să vii aici.
Dacă ne prind,
o să avem amândoi probleme.
- Dar tu când...
- Sst, sst... Chris.
Dar tu când ai dat buzna în şcoala mea
şi m-ai facut de râs, *** a fost?
- N-am vrut să te fac de râs.
- Dar m-ai făcut!
A aflat şi Chet.
Cu greu am reuşit să-l opresc
să vină să te omoare.
Knox, trebuie să încetezi cu toate astea.
Nu pot, Chris. Te iubesc.
Knox, tu repeţi într-una asta...
Nici măcar...
Nici măcar nu mă cunoşti.
Vii cu noi, domnule Overstreet?
Mergeţi înainte, Căpitane! Eu vin pe jos.
Knox, ce-ai zice dacă ţi-aş spune că...
că nu-mi pasă deloc de tine?
Dacă ar fi aşa, n-ai mai fi aici
să mă avertizezi în privinţa lui Chet.
Trebuie să plec. Am să întârzii la piesă.
Mergi cu el?
Cu Chet? La o piesă de teatru?
Glumeşti?
- Atunci, vino cu mine!
- Knox, eşti atât de enervant!
Te rog, Chris, dă-mi măcar o şansă.
Dacă n-o să mă placi după seara aceasta,
am să dispar din viaţa ta
pentru totdeauna.
- Bine.
- Promit. Pe onoarea Poeţilor Dispăruţi.
Vino cu mine în seara asta
şi dacă n-ai să vrei să mă
mai vezi vreodată, jur că mă retrag.
- Şi ce-o să se întâmple dacă află Chet?
- N-o să afle nimic.
O să ne aşezăm în spate şi-o să ne
furişăm afară imediat *** se termină.
Şi promiţi că după asta
ai să mă laşi în pace?
- Pe onoarea Poeţilor Dispăruţi.
- Ce-i asta?
Cuvântul meu.
Eşti atât de enervant!
Hei, hei, uite-l!
Linişte, băieţi!
"De nu mă-nşeală chipul, glasul tău,
Eşti spiriduşul năzdrăvan şi rău,
Numit pe lume "Robin - Băiat Bun".
Ai ghicit. Eu sunt un duh,
Ce zbor întreaga noapte prin văzduh;
Pe Oberon îl fac să râdă-ades,
Când ca o mânză sprintenă nechez,
Momind pe nărăvaşul armăsar.
M-ascund la vreo ***ătră în pahar,
Sub chip de măr răscopt; şi, când la gură
Ea dă să ducă-ntâia sorbitură,
O-mproşc pe sânul veşted. Altă dată,
- „Când deapăn-o poveste-nfricoşată,"
- E bun.. e foarte bun.
"Mătuşa crede că-s un scăunel
Şi cată să se-aşeze-ncet pe el,
Eu fug, ea pe podea se prăvăleşte,
Ţurloaiele îşi saltă şi tuşeşte.
Ceilalţi, înveseliţi de-aşa năpaste
Pufnesc în râs, ţinându-se de coaste
Şi jură că nicicând n-au petrecut
Un ceas atât de vesel şi plăcut.
- Dar fugi! Oberon se arată!
- O, de-ar pleca! Stăpâna-mi vine, iată!
Dă-mi voie lângă tine să mă-ntind,
Că nu mă-ntind prea mult,
să ştii, nu mint.
Cimilituri gingaş meşteşugite,
Dar n-aş putea nicicând să cred, iubite,
Că spui minciuni. Te rog cu stăruinţă,
*** îi îndeamnă buna-cuviinţă
Pe-o fată şi-un flăcău ca să se poarte,
Întinde-ţi aşternutul mai departe.
Iubitul meu, acuma, noapte bună.
Cât vei trăi, iubirea să n-apună!
Amin. Să se-mplinească ruga ta.
- Şi viaţa să-mi sfârşesc de voi trăda."
- Neil. Tu urmezi, Neil!
Haide, Neil! Pune-ţi coroana! Hai!
"Umbre suntem, umbre-abia,
De v-am supărat cumva,
Socotiţi că aţi visat
Tot ce v-am înfăţişat.
Şi-atunci, searbăda poveste,
Ce în versurile-aceste
Am istorisit aci,
C-a fost vis veţi socoti.
Oameni buni, nu ne-osândiţi.
Îngăduitori să fiţi.
Că vom drege altădat’
Tot ce-acuma am stricat.
Şi eu, Puck, cinstit vă spun,
Dacă vom scăpa acum
De sudălmi, fluierături,
Vom aduce iute, jur,
Altceva, mult mai frumos.
Şi Puck nu e mincinos!
Tuturora noapte bună;
Daţi-mi toţi câte o mână
Şi prieteni buni vom fi.
Într-o altă bună zi,
Vom plăti *** se cuvine
Gândul voitor de bine."
Carpe diem!
A fost extraordinar!
Scuzaţi-mă, sunt tatăl lui Neil.
Aş vrea să-l văd, vă rog.
Neil, tatăl tău.
Scuzaţi-mă, vă rog.
- Scuzaţi-mă... Scuzaţi-mă.
- Neil! Aici! Neil!
Neil, Neil, ai fost minunat!
Hai cu noi, Neil!
- Nu pot.
- Neil!
Scuzaţi-mă...
Neil, Neil! Ai talent!
Ce interpretare!
Chiar şi eu am rămas fără cuvinte.
- Trebuie neapărat să continui...
- Treci în maşină!
Keating, să nu te apropii de fiul meu!
Neil! Neil! Domnule Perry, vă rog!
Nu complica şi mai mult lucrurile...
Putem să ne întoarcem pe jos?
Căpitane?
- Knox?
- Ce?
Ne străduim din răsputeri
să înţelegem de ce insişti
în continuare să ne sfidezi.
Dar oricare ar fi motivul,
noi nu avem de gând
să te lăsăm să-ţi distrugi viaţa.
Am să te scot de la Welton şi am să te
înscriu la Şcoala Militară Braden.
Apoi ai să mergi la Harvard
şi o să devii doctor.
Dar asta înseamnă încă 10 ani...
- Tată, asta-i o viaţă de om!
- Încetează!
Nu fi atât de dramatic! O spui
de parcă te-aş trimite la închisoare.
Tu nu înţelegi, Neil.
Ai posibilităţi la care eu nici măcar
nu am îndrăznit să visez!
- N-am să te las să le dai cu piciorul!
- Trebuie să-ţi spun şi ce simt eu.
- Am fost atât de îngrijoraţi...
- Ce? Ce? Spune-mi ce simţi!
Ce este?
Mai e ceva în afară de treaba asta
cu actoria?
Pentru că de la ea poţi să-ţi iei adio.
Ce e?
Nimic...
Nimic?
Atunci să mergem la culcare!
Am fost bun...
Am fost foarte bun...
Hai, du-te la culcare!
O să fie bine. Totul o să fie bine.
- Ce-a fost asta?
- Ce?
- Zgomotul ăsta.
- Care zgomot?
Tom?
Ce e?
Ce s-a întâmplat?
Neil?
Tom, ce este?
Ce s-a întâmplat?
Neil?
- Neil?
- Mă duc să mă uit afară.
Neil?
Nu!
- Neil! O, Dumnezeule!
- O, Dumnezeule! Nu, nu!
- O, băiatul meu! Săracul meu băiat!
- Nu are nimic! Nu are nimic!
Încetează... Încetează!
Todd! Todd...
Charlie...
Ce este?
Neil a murit.
E atât de frumos…
Todd!
- E-n regulă, Todd.
- Linişteşte-te...
E-n regulă, Todd.
- Todd, gata.
- Linişteşte-te...
- Nu putea să facă una ca asta.
- N-ai de unde să ştii,Todd.
- Tatăl lui a făcut-o!
- Nu!
El nu ne-ar fi părăsit. E din vina...
Nu putea să facă asta!
- Tatăl său a fost...
- Todd.
Tatăl lui a făcut-o. Tatăl lui l-a ucis.
Din cauza lui a făcut-o.
Todd!
Lăsaţi-l în pace!
Moartea lui Neil Perry este o tragedie.
A fost un elev bun,
unul dintre cei mai buni din şcoală.
Şi ne va lipsi.
Am luat legătura cu toţi părinţii voştri
pentru a le explica situaţia creată.
E normal să fie foarte îngrijoraţi.
La cererea familiei lui Neil,
am să deschid o investigaţie amănunţită
asupra celor întâmplate.
Ne aşteptăm la o cooperare deplină.
- I-ai spus de întâlnirile noastre?
- De două ori.
Asta e, băieţi. Ne-am ars.
- Ce vrei să spui?
- Cameron e un turnător.
- E în biroul lui Nolan acum şi toarnă.
- Ce anume?
Despre club, Pittsie. Gândeşte-te puţin!
Tot consiliul de conducere,
părinţii, şi domnul Nolan.
Chiar crezi că au de gând să lase
lucrurile aşa *** sunt?
Se închid şcoli din cauza unor
astfel de întâmplări.
Au nevoie de un ţap ispăşitor.
Ce faceţi, băieţi?
Ne-ai turnat, nu-i aşa, Cameron?
Turnat?
Nu înţeleg ce dracu vrei să spui.
I-ai spus lui Nolan despre club,
asta vreau să spun.
În cazul în care nu ai aflat, Dalton,
există un lucru care se cheamă
codul de onoare al şcolii, da?
Dacă un profesor te întreabă ceva,
ori îi spui adevărul, ori eşti exmatriculat.
Charlie!
E un şobolan!
E băgat până în gât în asta, dar
preferă să ne toarne ca să se salveze.
Lasă-l, Charlie!
Dacă-l loveşti, ai zburat de aici.
Oricum o să zbor!
- Încă nu e sigur. Nu încă!
- Are dreptate, Charlie.
Şi dacă aţi fi şi voi băieţi deştepţi,
aţi face exact ca mine, aţi coopera.
Ei nu capul nostru îl vor.
Noi suntem victimele!
Noi şi Neil.
Ce vrei să spui? Al cui cap îl vor?
Al domnului Keating, bineînţeles.
Capul "Căpitanului"!
Doar nu credeaţi că va reuşi să scape
fără să-şi asume responsabilitatea.
Domnul Keating responsabil
de moartea lui Neil?
Asta vor ei să demonstreze?
Păi cine altcineva, idiotule?
Conducerea şcolii? Domnul Perry?
Domnul Keating ne-a împuiat capul
cu toate prostiile astea, nu-i aşa?
Dacă n-ar fi fost domnul Keating,
Neil ar fi fost acum liniş***
în camera sa, învăţând la chimie
şi visând la vremea
când va fi "Domnul doctor"!
Nu-i adevărat, Cameron! Ştii şi tu asta!
Keating nu ne-a obligat nimic.
- Neil iubea actoria.
- Credeţi ce vreţi,
dar eu zic să-l lăsăm pe Keating
să tragă ponoasele.
În fond de ce să ne riscăm viitorul?
Tocmai ţi-ai semnat exmatricularea,
Nuwanda.
Dacă voi, ceilalţi, aţi fi deştepţi,
aţi face exact ce-am făcut şi eu!
Oricum, ei ştiu totul.
Pe Keating nu-l mai puteţi salva,
dar vă puteţi salva pe voi înşivă.
Knox Overstreet.
- Meeks...
- Lasă-mă, am de învăţat!
Ce s-a întâmplat cu Nuwanda?
Exmatriculat.
Tu ce le-ai spus?
Nimic în plus faţă de ceea ce ştiau deja.
Todd Anderson.
- Bună, fiule.
- Bună, dragule.
Mamă...
Ia loc, domnule Anderson.
Domnule Anderson, cred că am pus deja
cap la cap tot ce s-a întâmplat.
Recunoşti că ai făcut parte din
"Cercul Poeţilor Dispăruţi"?
Răspunde, Todd!
Da, domnule.
Am aici o descriere amănunţită
a tot ce se întâmpla la întâlnirile voastre.
Este descris *** profesorul vostru,
domnul Keating,
v-a încurajat să organizaţi acest club
şi să-l folosiţi ca o sursă de inspiraţie
pentru comportamentul vostru
iresponsabil şi lipsit de respect.
Este descris *** domnul Keating,
atât la ore cât şi în afara lor,
l-a susţinut pe Neil Perry să-şi hrănească
obsesia aceea cu actoria,
cu toate că ştia că aceasta era împotriva
dorinţelor explicite
ale părinţilor lui Neil.
E vorba despre abuzul evident al
domnului Keating de funcţia sa de profesor,
ceea ce a condus la moartea
lui Neil Perry.
Citeşte cu atenţie documentul, Todd!
Cu mare atenţie.
Dacă nu ai nimic de adăugat
sau de modificat, semnează-l!
Ce se va întâmpla cu domnul Keating?
Destul! Semnează hârtia, Todd!
"Gramen" sau "herba" înseamnă iarbă.
"Lapis" înseamnă piatră.
Iar la o construcţie mare
i se spune "aedificium".
Aşezaţi-vă!
Până la examene,
eu voi fi profesorul vostru.
Vom căuta în timpul vacanţei
un alt profesor de limba engleză.
Să-mi spună cineva unde aţi ajuns
cu lecţiile în manualul Pritchard.
Domnule Anderson?
- În... în...
- Nu înţeleg, domnule Anderson.
- În... în manualul Pritchard...
Te rog spune dumneata,
domnule Cameron.
Am sărit peste multe lecţii, domnule.
Am făcut romanticii şi câteva capitole
din literatura postbelică.
- Dar realiştii?
- Am sărit peste majoritatea lor, domnule.
Bine, atunci o luăm de la început.
Ce este poezia?
Intră!
Scuzaţi-mă...
Am venit să-mi iau lucrurile.
Să revin după ore?
Ia-le acum, domnule Keating!
Domnilor, deschideţi la pagina 21
din introducere!
Domnule Cameron,
citeşte cu voce tare excelentul
eseu al dr. Pritchard,
"*** să înţelegem poezia".
Pagina aia a fost ruptă, domnule.
Atunci împrumută cartea altcuiva!
A fost ruptă din toate cărţile, domnule.
*** adică, a fost ruptă din toate cărţile?
- Domnule, noi...
- Nu contează.
Citeşte!
"*** să înţelegem poezia",
de dr. J. Evans Pritchard, Ph. D.
"Pentru a înţelege pe deplin poezia,
în primul rând trebuie să simţim"
"ritmul, rima şi stilul poeziei."
"Apoi să ne punem două întrebări."
"Prima: Cât de frumos
este ilustrat obiectivul poeziei?"
"Şi a doua...”
"Cât de important este acel obiectiv?"
"Prima întrebare
evaluează perfecţiunea poeziei,"
"iar a doua, importanţa sa."
"Şi din momentul în care găsim
răspunsurile la aceste întrebări,"
"determinarea măreţiei unei poezii
devine relativ simplă."
"Dacă nota poeziei pentru perfecţiune e
trecută pe axa orizontală a unui grafic...
Domnule Keating!
- Ne-au obligat să semnăm.
- Linişte, domnule Anderson!
- Trebuie să mă credeţi. Ăsta-i adevărul!
- Te cred, Todd.
- Pleacă, domnule Keating!
- Dar nu a fost vina lui!
Stai jos, domnule Anderson!
Încă o ieşire din partea ta sau a altcuiva,
şi aţi zburat din şcoala asta!
Pleacă, domnule Keating!
Am spus „Pleacă, domnule Keating”...
- O, Căpitane, Căpitanul meu!
- Stai jos, domnule Anderson!
N-auzi? Stai jos! Stai jos!
Ăsta-i ultimul avertisment, Anderson.
*** îndrăzneşti? Nu m-auzi?
O, Căpitane, Căpitanul meu...
Domnule Overstreet, te previn!
Stai jos!
Stai jos!
Staţi jos! Toţi! Vă ordon să v-aşezaţi!
Daţi-vă jos! Pleacă, domnule Keating!
Daţi-vă jos cu toţii!
Vă ordon să vă daţi jos!
Voi n-auziţi?
Daţi-vă jos!
Vă mulţumesc, băieţi.
Vă mulţumesc.
Traducerea:
Dappon (alfiaro@yahoo.com)