Tip:
Highlight text to annotate it
X
23.976 romanian
CONTELE DE MONTE CRISTO
În 1814 împăratul francez Napoleon Bonaparte
a fost exilat pe insula Elba,
situată în apropierea coastelor Italiei.
Pentru a preveni orice încercare de evadare,
soldaţii britanici împuşcau
pe oricine se apropia de ţărm...
... nevinovat ori aflat la ananghie.
Idioţilor.
Duceţi-l pe căpitan în spatele stâncii,
până obţinem permisiunea de a-l aduce la mal.
Pentru o clipă am crezut
că mă abandonaţi.
Fernand Mondego nu îşi părăseşte prietenii
în faţa primejdiei stupide şi sinucigaşe.
Totuşi, ca reprezentant oficial al dl. Morell,
în această călătorie, Edmond,
trebuie să îţi spun în mod oficial că ai încălcat
limitele impuse ca secund al şefului de echipaj.
Oficial. Gata.
Mi-am făcut datoria.
Dacă nu chemăm un doctor va muri.
Înţelegi asta ?
Bineînţeles. Dar nu te aştepta
să fac asta treaz.
Corect.
Patrulele englezeşti.
Hei !
Dantes, nu.
- Un pic cam neglijent, nu crezi ?
- Trebuie să vorbim cu cineva.
Ei bine, ştiu, dar...
Suntem marinari francezi !
- Căutăm un doctor !
- Haide. Haide.
- Nu avem gânduri rele.
- Haide.
Nu vrem să vă facem rău !
Edmond !
Haide ! Urcă !
Atenţie !
Fernand !
Bine. În sfârşit ai lovit ceva.
Locotenent Graypool.
Dacă setea ta de sânge cere
moartea acestor nenorociţi nebuni,
atunci împuşcă-i.
Dar fă-o ştiind că
nu sunt spioni ai mei.
Acum prezentaţi-vă,
sau veţi fi împuşcaţi.
D-le, sunt Edmond Dantes,
ajutor al şefului de echipaj al navei
Pharaon în drum spre casă spre Marsillia.
Acesta este reprezentantul
proprietarului navei, dl Fernand Mondego,
fiu al contelui Mondego.
Căpitanul nostru are febră, aşa că
am oprit aici ca să cerem ajutor.
Dacă e cu adevărat în comă,
nu va simţi înţepătura de cuţit, nu ?
Doar o mică zgârietură.
Edmond !
- Locotenente Graypool !
- Am venit cu gânduri bune !
Asta e pentru oamenii mei răniţi.
Nu mă îndoiesc, că pentru mândria rănită.
A fost o seară plină de evenimente.
Daca nu aş fi împuşcat paznicii ăia
englezi, acum ai zace pe plajă.
- Era să murim din cauza mea.
- Aşa e.
Şi totuşi... am supravieţuit.
Mai dă-mi o sticlă de vin.
Mai dă-mi o sticlă de vin.
Regele e al tău Mondego.
A-ţi fi prieten,
e o adevărată aventură.
- Nu-i aşa ?
Păcat că aventurierii nu pot fi
întotdeauna prieteni, nu ?
Poftim ?
Ei bine, nu va fi aşa
întotdeauna, nu ?
- Despre ce vorbeşti ?
- Nimic. Bea.
Bem vinul lui Napoleon Bonaparte.
Cred că 1806 a fost un an bun.
Atâta timp cât mai eşti treaz,
D-le Dantes, mă întrebam...
dacă putem discuta.
Sunt curios.
Care e semnificaţia piesei de şah ?
E doar ceva ce facem din copilărie.
Când unul dintre noi avea parte de
o victorie era regele momentului.
- Regele momentului ?
- Da.
În viaţă, suntem ori regi ori pioni.
Sunt mişcat de efortul tău de a salva
viaţa căpitanului tău, Dantes.
E căpitanul şi...
prietenul meu, Majestate.
Prietenii credincioşi sunt foarte rari.
De fapt, exact despre aşa ceva
vreau să vorbim.
Am scris o scrisoare destul de sentimentală
unui vechi camarad din Marsilia.
E o latură a mea pe care
nu aş vrea să o ştie britanicii.
Din moment ce şi-au creat un obicei
din a-mi desface corespondenţa,
mă întrebam dacă nu ai putea
să o duci tu personal.
Eu... eu nu...
E doar o scrisoare
de la un bătrân soldat la altul.
E nesemnificativă, te asigur.
Dar şi mai important, e preţul pe care
îl cer pentru ajutorul medical oferit.
Atunci accept.
Bine.
Trebuie să îi duci scrisoarea
d-lui Clarion.
- Poţi să ţii minte numele acesta ?
- Dl Clarion. *** îl găsesc ?
O să te găsească el pe tine.
Nu mai vreau să ştie cineva
de existenţa acestei scrisori.
Nici măcar bunul tău prieten de afară.
Ai înţeles ?
Sunt un om de cuvânt, Majestate.
Da, cred că eşti.
Ce voia ?
Veşti din Franţa.
Atât.
E timpul să plecaţi.
Căpitanul a murit de jumătate de oră.
Eşti sigur ?
Când ai fost pe atâtea câmpuri
de bătălie ca mine, tinere Dantes,
poţi să simţi moartea.
Regi şi pioni, Marchand.
Împăraţi... şi nebuni.
Revino-ţi !
Mergi mai repede.
Danglars, ce s-a întâmplat ?
Căpitanul Reynaud e mort, D-le
şi Edmond Dantes
nu mi-a ascultat ordinele.
Vino în biroul meu şi raportează,
Dantes.
- Şi tu, Edmond.
- De mine aveţi nevoie, d-le Morell ?
Du-te.
Mercedes.
- Unde e ? Unde e Edmond ?
- Ce bine îmi pare să te văd.
Mă tem că tocmai a plecat.
Cred că de ceva timp.
S-ar putea să aibă necazuri.
A spus că ne întâlnim la stâncă.
Haide.
I-am spus lui Dantes să nu tragă la mal.
E adevărat ?
Îmi asum toată responsabilitatea.
Aşa şi trebuie.
A fost ideea lui în întregime, d-le.
Ar fi trebuit să fie a ta.
Acostarea pe Elba
nu a salvat viaţa căpitanului, d-le.
Protejam marfa.
Te protejai pe tine...
ascunzându-te după rangul tău
şi rămânând pe vas.
Edmond Dantes, tu eşti noul căpitan
al lui Pharaon.
Vrei să mă dai afară ?
Nu asta fac...
Vei rămâne şeful echipajului,
iar Dantes căpitanul.
Asta dacă nu cumva
vrei să cauţi altă slujbă.
Acum, bănuiesc că
e o anume domnişoară...
care ai vrea să audă noutăţile.
- Mulţumesc.
D-le Morell ?
- Am înţeles că tocmai s-a întors o navă din Elba.
- Da.
A debarcat cineva acolo
din întâmplare ?
Da, dar nu sunt aici pe moment.
Mulţumesc, d-le.
- Pot să întreb cine îi caută ?
- Clarion.
Mă numesc Clarion.
- Fă dragoste cu mine.
- O să renunţi vreodată ?
- El nu trebuie să ştie.
- Eu aş ştii.
Şi eu.
- O să fie micul nostru secret.
- Nu cred în secrete.
Crezi că Edmond nu are secrete ?
Are. Întreabă-l.
- Ştiu ce vrei, Fernand.
- Ştii ?
Ţii minte când eram copii şi Edmond a primit
fluierul acela de ziua lui şi tu ai primit un ponei ?
Erai atât de supărat că Edmond era mai fericit
cu fluierul său decât erai cu cu poneiul tău.
Nu o să fiu următorul tău fluier.
În cât timp crezi că îşi
va permite o soţie ?
Doi ani.
Doi ani. Atât.
Atunci îşi ia actele de căpitan
şi ne putem căsători.
Doi ani. Nu aş putea să aştept
doi ani pentru orice,
mai ales pentru o mireasă ca tine.
Hei !
- Iată-l.
- Hai !
Mercedes !
Mi-a fost atât de dor de tine.
Acum nu îmi mai e.
- Ai necazuri ?
- Nu, sunt căpitan. Haide.
Dl Morell mi-a dat Pharaon.
Edmond !
Regele e al meu.
Ai o viaţă binecuvântată, Edmond.
Haide.
- Tot eşti cavaler de onoare.
- Ştiu.
Haide.
Opreşte-te.
O să cheleşti.
Ai secrete faţă de mine ?
Secrete ? Nu.
De ce ?
Întreabă-mă orice şi îţi spun.
Nu mai trebuie să aşteptăm doi ani.
- Imediat ce îmi pot permite inelul...
- Nu îmi trebuie inel, nu îmi trebuie.
Acesta va fi inelul.
Şi indiferent ce s-ar întâmpla,
nu o să îl scot niciodată de pe deget.
Niciodată.
Bună ziua, tinere domn.
Vreţi să îmi ţineţi companie ?
Deci, spune-mi Mondego,
*** ai ajuns să fii prieten...
cu nemernicul Edmond Dantes ?
El pretinde că îmi este prieten
şi totuşi îndrăzneşte să aibă
secrete faţă de mine.
Ce secrete ?
Pentru noul căpitan al lui Pharaon.
Ţie îţi datorez totul, tată.
Fie ca aceste momente fericite
să fie începutul...
unei vieţi lungi şi minunate
pentru amândoi.
- Care e Edmond Dantes ?
- Eu sunt.
Edmond Dantes, sunteţi arestat
din ordinul magistraturii Marsillei.
- Arestat ?
- Sub ce acuzare ?
Informaţia e secretă. Luaţi-l.
Cer o explicaţie !
Cer o explicaţie !
Mă întorc astă seară.
Nu îţi face griji tată. E o greşeală.
Doamne.
Ei bine, Dantes, nu pari a fi trădător.
Trădător ?
Şi acum, ascultă-mă cu grijă Dantes,
pentru că de asta depinde viaţa ta.
Ai avut vreun contact personal
cu Napoleon cât ai stat pe Elba ?
Elba, da, am avut.
Ei bine, am avut.
Am fost cu fiul contelui Mondego,
Fernand, aproape tot timpul.
- Îl cunoşti pe Fernand ?
- Da, e o cunoştinţă nouă.
Întreabă-l.
El va garanta pentru mine.
Nu mă îndoiesc, dar ai spus,
"aproape tot timpul".
Exceptând momentul în care Napoleon
m-a rugat să duc o scrisoare personală
unui prieten de-al său din Marsilia.
Ei bine, Dantes, pentru că ai acceptat
acea corespondenţă trădătoare.
Ai fost denunţat
de şeful de echipaj, dl Danglars.
Ce ?
Ai dus scrisoarea aceea la destinaţie ?
Nu, D-le, cineva ar fi trebuit
să mă găsească.
E în haina mea.
Uite.
- Ai citit-o ?
- Nu, D-le, nu ştiu să citesc.
Ei bine, Dantes, este e o scrisoare
către unul dintre agenţii lui Napoleon.
Conţine orele şi locaţiile patrulelor
britanice de pe plaja din Elba.
D-le, jur pe mormântul mamei mele,
că nu am ştiut.
Mi-a jurat că tot ce conţinea
scrisoarea era nevinovat.
Nu, tu eşti cel nevinovat.
Prost şi încrezător.
Cred că astea sunt cele mai grave
acuzaţii care îţi puteau fi aduse.
Din fericire, din moment ce am interceptat
documentul acesta, nu s-a întâmplat nimic grav.
Numai Dumnezeu poate ştii ***
o să supravieţuieşti în lumea asta.
Dar nu eşti trădător.
Poţi pleca.
Mulţumesc, D-le.
Aşteaptă, ţi-a spus Napoleon,
cine trebuia să ridice scrisoarea ?
Dl Clarion.
Ce nume ai spus ?
Domnul Clarion.
Ai mai spus numele acesta altcuiva ?
D-lui Mondego sau altcuiva ?
Nu, D-le, dl Mondego nu ştie nimic
despre această scrisoare.
E o informaţie foarte periculoasă.
În astfel de momente
trebuie să fii foarte atent.
- Nu crezi ?
- Ba da, D-le.
Te-am cam speriat.
Mă întreb dacă în schimb,
te pot duce până acasă.
- E pe aici.
Mulţumesc.
D-le Villefort ?
D-le Villefort ?
D-le Villefort !
Unde mă duceţi ?
E o greşeală.
- Mi-a fost permis să merg acasă.
- De acum încolo,
casa ta e închisoarea Chateau d'If.
Nu ! Nu ! Nu !
- Hei !
Împuşcaţi-l acum !
Urcă !
După el !
Fernand ! Fernand !
D-le ?
E totul în regulă. E chiar aici. Fernand !
Am fost arestat pentru trădare.
De-abia am reuşit să scap.
Când am fost pe Elba,
Napoleon mi-a dat o scrisoare.
Nu ţi-am spus pentru că
îi promisesem să nu spun.
A spus că era doar o scrisoare
către un prieten.
Dar nenorocitul m-a minţit !
A minţit !
Era pentru unul dintre spionii lui.
Autorităţile au aflat.
Nu ştiu ce să fac.
Sunt jandarmi călare
chiar în spatele meu.
Bine.
Trebuie doar să ne gândim.
Sper că nu te-am compromis.
Speram ca tatăl tău să mă ajute.
E în Paris.
E foarte bolnav.
- Cât de departe sunt jandarmii ?
- La câteva minute.
- Ai nevoie de bani ?
- Da, mulţumesc.
- Ai un pistol ?
- Bineînţeles că nu.
Bine.
Opreşte-te Fernand.
Nu am timp.
L-am văzut pe Napoleon
dându-ţi scrisoarea aia.
Tu erai ?
Ei bine, nu numai eu.
A fost ideea lui Danglars.
De ce nu mi-ai spus ?
De ce ai ţinut asta secret faţă de mine ?
Credeam că îmi eşti prieten.
Ţi-am spus că îi promisesem
lui Napoleon. M-a minţit !
Ştiu, Edmond.
Am citit scrisoarea.
Ai... ai citit...
De ce faci asta ?
E complicat.
Complicat.
Nu fii ridicol.
- La o parte.
- Nu te pot lăsa să pleci, Edmond.
Depărtează-te de fereastră.
Nu mă face să îţi tai mâna !
De ce ?
Pentru numele lui Dumnezeu, de ce ?
Pentru că eşti fiul unui funcţionar !
Şi nu ar trebui să vreau să fiu cu tine.
- E aici.
- Sunt aici !
- Haide !
- Aşteaptă.
- Stai. Stai.
În amintirea zilelor bune.
Haide !
Ţi-am spus că nu o să fie aşa
întotdeauna, Edmond.
Tată ! Unde e ?
În birou.
Ce a mai făcut acum ?
Ascultă-mă tată. Sunt magistratul şef
şi şeful noului regim.
Nu îmi permit ca propriul meu tată
să fie implicat în trădare !
Ştii...
în cele din urmă,
trădarea ţine numai de date.
Eu voi fi patriotul şi tu trădătorul,
când se va întoarce împăratul.
Opreşte-te. Opreşte-te, epavă.
Zilele alea au trecut. Napoleon
Bonapare nu mai e împăratul nimănui.
Dacă continui să aberezi,
există o mare şansă...
să fii arestat şi să distrugi toată familia
din cauza unor simpatii idioate.
Măcar eu am aşa ceva.
Pentru numele lui Dumnezeu,
Valentina spune doar că...
fiind o familie,
destinele noastre sunt legate.
- Sigur poţi să realizezi asta.
- Ai văzut ?
Sunt o epavă.
Nu mai văd pe cât de bine vedeam
înainte. Mă scuzaţi.
- Mişcă-te.
Mişcă.
Bine ai venit, D-le Dantes.
Sunt Armand Dorleac,
paznicul lui Chateau d'If.
D-le, probabil că consideraţi
acesta o mare problemă,
dar vă asigur că sunt nevinovat.
Toată lumea spune asta,
îmi dau seama. Dar eu chiar sunt.
- Nevinovat.
- Da.
Ştiu. Ştiu.
- Îţi baţi joc de mine ?
- Nu, dragul meu Dantes.
Ştiu foarte bine că eşti nevinovat.
Altfel de ce ai fi aici ?
Dacă ai fi cu adevărat vinovat,
sunt sute de închisori în Franţa,
unde te-ar fi putut închide,
dar în Chateau d'If îi pun
pe cei de care le e ruşine.
Şi acum, să facem o vizită
în camera ta, bine ?
"Dumnezeu îmi va face dreptate."
Oamenii încearcă întotdeauna
să îşi găsească o motivaţie..
Ori ţin socoteala zilelor,
dar se plictisesc repede ori mor.
- E o fereastră.
- Dar tot ce se vede e un zid, din păcate.
Aşa că am conceput o altă cale
de a-i face să ţină socoteala zilelor.
În fiecare an, la aniversarea zilei
în care au fost încarceraţi,
îi rănim.
De obicei e doar o bătaie simplă.
Deşi în prima zi aici,
*** e cazul tău azi,
îmi place să fac ceva cu totul special.
Şi dacă acum te gândeşti :
De ce eu Doamne ?
Răspunsul e că Dumnezeu nu are nici
o legătura cu ce ţi se întâmplă. Da ?
De fapt, Dumnezeu nu e niciodată
în Franţa în perioada asta a anului.
Dumnezeu are legătura cu asta.
El e peste tot. El vede tot.
Bine.
Să facem o afacere, bine ?
Tu îi ceri ajutorul lui Dumnezeu,
şi eu mă opresc în momentul în care El apare.
D-le Villefort, aţi auzit ?
- Napoleon a scăpat din Elba !
- Ce ?
E la 100 de mile de aici.
Vine spre Paris !
Împachetatează-mi toate dosarele. Şi spune-i
funcţionarului idiot să găsească registrul.
Suntem aici pentru a pleda în favoarea
lui Edmond Dantes, D-le magistrat.
Nu acum ! Dantes ?
Nu am făcut cunoştinţă, D-le.
Sunt Fernand Mondego, fiul contelui Mondego.
Şi sunt aici să garantez pentru
nevinovăţia lui Edmond Dantes.
Aici este şeful lui, dl Morell,
tatăl lui şi logodnica sa, Mercedes.
Edmond Dantes e acuzat
de înaltă trădare.
- Şi totuşi îl susţineţi.
- Bineînţeles.
Dar dacă v-aş spune că el
mai este acuzat şi de crimă ?
- Crimă ?
- Edmond nu ar face aşa ceva.
Dantes a dus o scrisoare
a lui Napoleon unuia dintre spionii săi.
Când am încercat să îl arestăm,
mi-a ucis unul dintre oameni.
Nu, dacă l-aţi cunoaşte aţi ştii
că aşa ceva e imposibil.
Aveţi milă, vă rog.
Aveţi dovezi ale trădării sale ?
Asta e problema guvernului.
Vă rog. Vă rog.
Doar spuneţi-ne unde e.
Nu pot, domnişoară.
A fost dat pe mâna oamenilor regelui.
Vă înţeleg suferinţa cauzată
de trădarea lui.
Dar sfatul meu ar fi să îl uitaţi
pe Edmond Dantes.
Mai ales dv, d-ră.
Aliniaţi-vă durerea cu ajutorul
bunilor dv prieteni...
şi poate că din toată supărarea asta,
va apărea şi o clipă de fericire.
Şi acum, vă rog să mă scuzaţi.
Sunt câteva treburi de care trebuie să mă ocup.
Fiul meu nu e trădător !
O să încerc să discut eu cu el.
- Să lăsam asta pe seama lui Ferdinand.
Se poate descurca singur. - E imposibil. Niciodată.
Nu o să renunţ la Eduard încă.
Nu o să uit niciodată bunătatea ta.
Şi nu o să încetez niciodată să o ofer.
Nu că nu apreciez broderia de crime,
dar totuşi, omucidere ?
E destul de simplu de fapt.
Când mi-ai raportat că
Dantes a primit scrisoarea,
nu am prea înţeles de ce l-ai trăda,
dar acum, că i-am văzut logodnica,
am înţeles.
Ce te împinge să fii sigur ?
Stai jos, Mondego.
Vino înapoi !
Ce crimă am săvârşit ?
Ce crimă am săvârşit ?
Sunt nevinovat !
"... cu regret vă informăm...
Edmond Dantes a fost executat."
La mulţi ani, Dantes.
Până la anul.
Chiar au trecut patru ani, Delius ?
Sau Danton ?
*** ziceai că te cheamă ?
Iartă-mi intrarea neobişnuită.
Dar aveam impresia că...
sap spre zidul exterior.
Vorbiţi engleza ?
Italiana ?
Eu sunt Abbe Faria
şi sunt prizonier aici de 11 ani.
Iar cinci mi i-am petrecut...
săpând tunelul ăsta.
Sunt 72.519 pietre...
în zidurile mele.
Le-am numărat de multe ori.
Dar le-ai pus nume încă ?
Odată eram şi eu *** eşti tu acum.
Dar promit că va trece.
Promit, promit.
Şi acum, pot să mă urc
pe umerii tăi ?
Lasă-mă jos.
Te rog, lasă-mă jos.
Lasă-mă jos.
Nu am mai văzut cerul de 11 ani.
Mulţumesc.
Mulţumesc, Doamne.
Aici nu se vorbeşte despre
Dumnezeu, preotule.
Şi atunci ce e cu... inscripţia ?
S-a şters, aşa *** Dumnezeu
s-a şters din sufletul meu.
- Şi ce i-a luat locul ?
- Răzbunarea.
Ţine astea.
Urmează-mă.
Poate că gândurile tale
de răzbunare...
sunt un mod prin care Dumnezeu
reuşeşte să te ţină în viaţă...
în toţi aceşti 11 ani.
- Cu ce scop ?
- Evadarea.
Să mergem.
Ai vorbit de evadare.
Da.
Exista doar două căi de a ajunge
la zidul exterior...
şi mai apoi la mare.
Eu doar...
doar o aleg pe cea greşită.
Acum, bineînţeles, că suntem doi,
putem săpa în direcţia opusă.
Împreună, am putea să o facem,
bineînţeles, în 8 ani.
Ai altceva de făcut ?
Vreo întâlnire ?
În schimbul ajutorului tău,
îţi ofer ceva nepreţuit.
Libertatea mea ?
Nu, asta îţi poate fi luată,
după *** bine ştii.
Îţi ofer ştiinţa, tot ce am învăţat.
Te voi învăţa economie,
matematică,
filosofie, ştiinţă.
Să scriu şi să citesc ?
Bineînţeles.
Când începem ?
Gata, gata.
Stingerea. Luminile.
Să ne ocupam de ei. Haide.
Uşiţa se deschide de două ori pe zi.
O dată pentru găleata de toaletă,
unde ascundem pământul.
Haide.
Şi o dată seara pentru masă.
Stingerea. Stingerea.
Haide, părinte.
Mulţumesc.
Între orele astea putem lucra toată ziua,
fără teama de a fi descoperiţi.
"Aşa că neglijenţa devine...
aliatul nostru."
Excelent.
Deci ai făcut parte
din armata lui Napoleon.
Aveam atâtea vise atunci.
Totuşi, într-o noapte...
regimentul meu a urmărit...
o grupare de gherilă,
care s-a refugiat într-o biserică,
ca sanctuar.
Mi s-a ordonat să ard...
biserica din temelii...
cu ei înăuntru.
Ai făcut-o ?
Spre ruşinea mea, da.
Da.
*** ai ajuns aici ?
În ziua următoare am dezertat...
pentru a-mi dedica viaţa pocăinţei...
şi lui Dumnezeu.
Am lucrat ca secretar particular
de asemenea...
pentru bogatul conte Enrique Spada.
Spada era un om drept.
Din păcate,
câţiva ani mai târziu a murit...
tocmai când se răspândise zvonul
că ar fi ascuns o avere enormă.
- Două săptămâni mai târziu, am fost arestat.
- De ce ?
Napoleon voia averea lui Spada.
Nu i-a venit să creadă că
nu ştiam unde e.
Aşa că m-a aruncat aici,
ca să îmi împrospăteze memoria.
Şi aici am rămas,
numai cu Dumnezeu...
până când ai venit tu.
Dumnezeu nu e mai real
ca averea ta, părinte.
Poate.
- Grăbeşte-te. Ia-o.
Calculează asta.
2500 de cm cubi de piatră
şi praf pe zi...
pentru 365 de zile.
Face 3 metri jumătate pe an,
12 picioare, unul pe lună.
Trei inci pe săptămână.
În italiană.
Nu irosi lumina.
Ai fost soldat, părinte.
Aşa că te pricepi la arme.
Învaţă-mă.
Sau sapi singur.
Mă forţezi să merg
pe o linie dreaptă, Dantes.
E ridicol.
Cel mai puternic nu e întotdeauna
cel care câştigă.
E vorba e viteză !
Viteza mâinii.
Viteza minţii.
Şi acum, introdu-ţi mâna
printre picături...
fără să o ***.
Aşa.
Cât mai trebuie să ţin asta sus ?
Cobor în tunel.
Parează. Sus.
Aşa.
E timpul să înveţi.
Defineşte economia.
Economia e o ştiinţa care
se ocupă de producţia,
distribuţia şi consumul de bunuri.
În traducere.
Mai întâi sapă, banii mai târziu.
Mulţumesc.
Crăciun fericit, Edmond.
Plus sau minus o lună.
Bine. Cu cine te lupţi ?
Danglars ? Mondego ?
Cu cine crezi ?
Bine ! Prea bine.
Şi acum a treia lege a lui Newton.
În fiecare acţiune există o reacţie....
în fizică... şi la om.
Astfel, dorinţa mea de răzbunare,
e o reacţie la acţiunile lui Danglars şi Mondego.
Sus, sus.
Vreau eu locul ăla.
Mi-ai spus mai demult că Villefort
te-a arestat chiar după...
ce au fost retrase toate acuzaţiile
care îţi fuseseră aduse.
Poţi pleca.
Da, acesta e adevărul.
Atunci de ce ar mai fi jucat teatru...
dacă nu avea motive să se răzgândească
şi să îţi dea drumul ?
- Gândeşte Edmond.
- Încerc.
- Ce s-a întâmplat ?
- M-a întrebat...
Ţi-a zis Napoleon cine trebuia
să ridice scrisoarea ?
- I-am spus...
că un anume domn Clarion.
- Şi atât ?
- Atât. A ars scrisoarea şi mi-a spus că pot pleca.
A ars... scrisoarea.
Da.
Ciudat *** un înalt funcţionar
ar arde dovezi...
ale unei trădări...
şi apoi să încarcereze
pe singurul care...
ştia de legătura d-lui Clarion...
cu acea conspiraţie.
Proteja pe cineva.
- Un bun prieten poate ?
- Nu, nu.
Un politician ca Villefort
s-a descotorosit de astfel de prieteni.
Clarion ar putea să îi fie rudă.
O rudă apropiată, poate...
Nu !
Tatăl lui Villefort a fost colonel
în armata lui Napoleon.
Villefort, nu îl proteja pe Clarion.
Se proteja pe sine.
Danglars, care a minţit când a spus că
l-a văzut pe Napoleon dându-mi scrisoarea.
Modego, care i-a spus
lui Villefort că o aveam.
Şi Villefort însuşi care m-a trimis aici.
Bravo Edmond, bravo.
Doamne.
Edmond, lumină.
Repede. Lumină.
Te rog, Doamne.
Ce e asta ? Priveşte.
Priveşte. Priveşte.
Rădăcini. Rădăcini de plante.
Dacă astea sunt rădăcini de plantă,
mai avem doar câteva luni.
Da. Bravo părinte.
Să îmi aduc dalta.
Bine. Bine.
Părinte !
În numele lui Dumnezeu, du-te.
Haide. Haide.
Plămânii sunt străpunşi ?
- Nu vorbi. Nu vorbi.
Ascultă.
Nu mai e mult.
Sunt cărţile alea,
sunt nişte pietre scoase.
Adu-mi ce găseşti.
Repede, repede.
Deschide-o.
Când le-am spus că nu ştiu...
unde era averea lui Spada,
am minţit.
Ai minţit ?
Sunt preot nu sfânt.
Acolo,
pe o insulă de lângă coasta italiană.
- Monte Cristo ?
- Da, da.
Foloseşte-ţi, foloseşte-ţi capul.
- Urmează indiciile.
- Tunelul e blocat, nu pot să evadez.
Nu, continuă să sapi.
Când evadezi, foloseşte-o numai
pentru a face bine, numai pentru bine.
Nu, o voi folosi ca să mă răzbun.
Acum şi aici e ultima ta lecţie.
Nu comiţi...
Să nu comiţi crima...
pentru care acum
îţi ispăşeşti pedeapsa.
Dumnezeu a spus,
"Răzbunarea e a mea."
Nu cred în Dumnezeu.
Asta nu contează.
El crede în tine.
Părinte ?
Gata.
Haide.
Doamne.
E tot timpul treaz.
Prima dată în 12 ani când
nu a spus mulţumesc.
- Mort.
- *** ?
A căzut din pat, nu ?
- E cam murdar, nu crezi ?
- Toţi sunt aşa.
Ei bine, să îl coasem în sac...
şi apoi să vorbim cu Dorleac.
Unu, doi, trei.
Corect, să vorbim cu Dorleac.
De ce ai închis-o ?
Nu pleacă nicăieri.
Nu ştiu. Din obişnuinţă cred.
Adio, părinte.
Acum eşti liber,
aşa *** eu nu voi fi niciodată.
Deci bătrânul preot a plecat
în sfârşit la Sf. Petru.
Aduceţi-l.
- Să îl îngropăm, atunci.
- Gata ?
Unu. Gata.
Mişcaţi-vă. Haide-ţi.
Nu am toată ziua la dispoziţie.
De fapt, chiar o am.
Am...
am tot timpul din lume !
Haide.
D-le Dorleac !
Sfinte Părinte îţi înmânăm...
aceste rămăşiţe ale umilului tău slujitor.
*** l-o fi chemând.
Dumnezeule, sunt atât de plictisit.
D-le Dorleac !
Avea, până la urmă o hartă ?
Nu, guvernatorule.
Unde e...
Opreşte-te !
D-le Dorleac !
*** adică după 3 ?
Îl aruncăm la trei sau înainte de 3 ?
- După 3.
- Unu.... doi....
- D-le Dorleac !
-... şi tr....
- Nu D-le Dorleac !
- Unu...
Doi...
Nu îi aruncaţi corpul de pe stâncă !
- Trei !
Ne-am fi putut descurca
un pic mai bine.
Mulţumesc, părinte.
Mulţumesc.
Deci, prietene.
Te-aş întreba cine eşti, dar
uitându-mă la hainele tale murdare
şi gândindu-mă că Chateau d'If
e la două mile depărtare,
ce rost mai are ?
Eu sunt Luigi Vampa,
hoţ şi contrabandist.
Eu şi oamenii mei am venit pe insulă
să îngropăm de viu pe unul...
care a încercat să ţină nişte
aur furat pentru sine...
în loc să îl împartă cu camarazii săi.
Interesant totuşi e faptul că sunt
câţiva prieteni credincioşi de-ai săi...
care insistă să îl iert,
ceea ce, bineînţeles, nu pot face,
pentru că astfel aş pierde repede
controlul asupra bandei.
- De asta tu eşti foarte valoros.
- De ce ?
Tu îmi oferi o cale de a arăta
puţină milă pentru Jacopo,
viermele pe care-l vezi legat acolo,
în aşa fel încât să nu par slab.
Şi ca supliment, flăcăii aceştia
vor putea să vadă puţin sport.
*** fac eu asta ?
O să vă urmărim pe tine şi pe Jacopo,
bătându-vă pe viaţă şi pe moarte.
Dacă Jacopo câştigă,
îl primim înapoi în echipaj.
Dacă tu câştigi, i-am oferit
lui Jacopo o şansă să trăiască,
chiar dacă nu a profitat
şi tu îi poţi lua locul pe vas.
Şi dacă câştig dar nu vreau
să ajung contrabandist ?
Atunci îţi tăiem gâtul
şi rămânem cam puţini.
Hoţia e viaţă pentru mine...
şi aş fi onorat să îţi omor prietenul.
Jacopo e cel mai bun luptător cu cuţitul
pe care l-am văzut vreodată.
Poate că ar trebui să scoţi mai mult.
Eliberaţi-l pe Jacopo
şi daţi-i cuţitul înapoi.
Şi apoi să înceapă lupta.
- Ridică-te, vierme.
- Haide, haide !
Dacă speri să trăieşti,
nu mişca o pleoapă.
D-le Vampa,
lăsaţi-l pe Jacopo să trăiască.
A suferit deja destul ştiind că
urma să fie îngropat de viu.
Cei care voiau să vadă puţin sport,
au văzut destul.
Cei care doreau ca Jacopo să scape,
vor vedea asta.
Şi păstrându-ne pe amândoi,
vei avea încă un marinar bun şi
un luptător pentru echipajul tău.
Aşa facem.
- *** îl cheamă ?
- Ai de-a face cu diavolul, Jacopo.
Numele lui ?
Îi vom spune Zatarra.
- Sună înspăimântător.
- Înseamnă lemn dus de curent.
Jur pe toate rudele mele moarte,
chiar şi pe cele care
nu se simt prea bine,
că sunt al tău pentru totdeauna.
Ştiu.
Peste trei luni
Ai ochi şi la ceafă.
Ai mai văzut Marsillia până acum ?
Acolo era casa mea.
Dar nu o să îi însoţeşti
pe ceilalţi pe mal.
- Ascultă-mă Zatarra.
Orice ţi s-ar fi întâmplat, nu poţi îndrepta
lucrurile, rămânând pe vasul ăsta.
Du-te. Tu alegi.
Cineva a spus o dată că
"suntem ori regi ori pioni."
Da. Cine ţi-a spus asta ?
Napoleon Bonaparte.
Bonaparte ?
Zatarra, ce poveşti spui.
Poate că într-o zi o să te caut.
Oricine are nevoie câteodată
de un bun prieten.
Adevărat.
"Danglars, ce s-a întâmplat ?"
"Căpitanul Reynaud e mort d-le şi
Edmond Dantes mi-a încălcat ordinele."
Zatarra, te simţi bine ?
Totul s-a schimbat.
Vreau să cumperi o barcă, ceva
cu care să ne descurcăm noi doi.
Aşteaptă să mă întorc.
Următoarea vizită o fac singur.
Aici e, aici e casa d-lui Morell ?
Bunicul meu nu se simte bine, d-le.
Şi chiar dacă s-ar simţi nu ar primi
vizitatori la 11 seara.
Poate că ar face o excepţie...
pentru un om care
îl caută pe Edmond Dantes.
Îmi cer scuze pentru oră.
Bătrânii nu dorm niciodată.
Ia loc, ia loc.
Julianne, puţin sherry.
Deci, d-le Zatarra,
eşti prieten al lui Edmond ?
- D-le Morell ?
- Da ?
L-ai cunoscut şi pe Edmond ?
Ca pe un fiu.
Speram că îmi puteţi spune
unde îi găsesc familia.
Din păcate, tatăl său s-a spânzurat...
după ce a aflat că Edmond
a fost acuzat de trădare.
Înţeleg.
Şi...
şi acuzarea de trădare
despre care vorbeşti...
- Cine l-a acuzat ?
- Cine ştie ?
Dl Villefort, cel care a pus
ca Edmond să fie arestat,
a părăsit Parisul curând după,
pentru a prelua postul..
de procuror şef.
Bineînţeles că şocul morţii violente
a tatălui său...
s-ar putea să îi fi grăbit plecarea.
Au fost vremuri ciudate.
Şi tu se pare că
ai căzut pe gânduri, d-le.
După moartea lui Edmond,
mi-am luat un partener.
Pe unul dintre căpitanii mei.
Şi apoi într-o zi,
Danglars m-a obligat să plec.
Soarta mea nu se compară
cu a lui Edmond.
Poate că norocul tău
e pe cale să se schimbe.
O să o caut pe logodnica lui Edmond.
Adică, contesa Mondego ?
- Contesă ?
- Da.
La o lună după ce bietul Edmond
a fost arestat,
Mercedes s-a căsătorit
cu cel mai bun prieten al său.
- Fernand.
- Da, aşa e.
Şi după moartea tatălui şi
fratelui său în război,
Fernand a devenit contele Mondego.
Locuiesc în Paris acum.
Contele şi contesa Mondego.
Te simţi bine ?
Da, trebuie să plec.
- Îmi pare rău că nu am putut să te ajut mai mult.
- Nu.
Mi-ai spus tot ce trebuia să ştiu.
Edmond Dantes e mort.
Zatarra.
Vei fi atât de mândru de mine.
Am găsit un mic vas.
Nu putem rata.
O afacere cu adevărat bună.
Za-Zatarra ?
Zatarra, barca nu poate
să ţină mai mult
şi mai sunt cel puţin încă
8 încărcături acolo jos !
Ce nu înţelegi ?
Eşti mai bogat decât oricine.
Oricare are fi fost problemele tale,
acum s-au terminat.
Ce vrei să cumperi ?
Răzbunarea.
Bine, răzbunarea.
Cine ?
Danglars, Villefort.
Fernand şi Mercedes.
În regulă.
Îi omorâm pe oamenii ăştia
şi apoi cheltuim comoara.
Nu, îi vom studia,
le vom învăţa slăbiciunile.
De ce nu vrei să îi omori
pur şi simplu ? O fac eu.
Fug până la Paris...
poc, poc, poc, poc !
Mă întorc înainte să se sfârşească
săptămâna. Cheltuim comoara.
De ce nu e un plan bun ?
Moartea e o pedeapsă prea mică.
Trebuie să sufere,
la fel *** am suferit şi eu.
Trebuie să îşi vadă lumea,
tot ce au mai drag,
rupte de lângă ei,
aşa *** mi-au fost rupte mie.
Dacă vrei să faci asta, îţi trebuie
un nume mai bun decât Zatarra.
Atunci o să devin conte.
Îţi urez o zi bună, d-le.
Sunt aici să cumpăr
frumoasa dv reşedinţă.
Ce obraznic !
O să pun să fii biciuit.
Şi acum dispari de pe
proprietatea mea, vagabondule,
până nu pun câinii pe tine,
ai auzit ?
Mulţumesc.
Doamnelor şi domnilor,
îmi face o mare plăcere
să vi-l prezint pe Alteţa Sa,
Contele de Monte Cristo.
E atât de minunat.
Vă salut.
Dragă conte, permiteţi-mi să
vi-l prezint pe soţul meu,
dl Villefort, procuror şef.
Foarte frumos din partea dv că
v-aţi gândit la noi.
Eu sunt cel onorat de prezenta dv.
Şi acum, vă rog să vă simţiţi bine
în seara asta.
Ce ştim despre el ?
Nu destul.
Unde sunt ?
Eşti sigur că i-ai invitat ?
Da, Alteţa Voastră.
Dar tocmai am aflat că dl conte
Mondego şi-a luat seara liberă.
Are o întâlnire de dimineaţă,
pe care nu o poate rata.
Te-ai trezit devreme, dragă.
Vicontele Tourville a murit ?
Dacă nu cumva inima lui e în altă parte
decât în stânga,
atunci cred că da.
Odihnească-se în pace.
Nu a făcut altceva decât să apere
onoarea familiei sale.
Nu l-a ajutat prea mult.
Eu şi nevasta lui eram fericiţi în pasiunea
noastră. Tu erai fericită în ignoranţa ta.
Şi acum viteaz, vicontele vrea
să îşi apere onoarea
şi tu eşti rănită.
- Ea e ruinată şi el e mort.
- Nu te măguli singur.
Nu am fost nici fericită,
nici ignorantă,
ştiindu-le pe cele trei femei care
au fost înaintea doamnei Tourville.
Îmi pare rău că te simţi umilită.
Combinaţia dintre mine şi Paris, nu e
nici pe departe o reţetă de fidelitate.
Şi *** tentativele mele de păstrare
a discreţiei nu au folosit la nimic,
atunci nu înţeleg de ce
am păstra aparenţele.
E de fapt destul de...
eliberant.
Nu crezi ?
Finanţele sale ?
Pierde bani la celelalte cazinouri.
Şi nici măcar nu îl trişează.
Ai aruncat vreo privire asupra
transporturilor pe care le face ?
A făcut un împrumut bancar
pentru vasele sale acum câţiva ani.
- Nu se foloseşte de Danglars.
- Asigură-te că banca e a noastră până mâine.
Spune celorlalte companii de transport
să stea departe de Mondego.
Vreau să nu aibă altă şansă, decât
să se târască înapoi la Danglars.
Şi acum, spune-le cămătarilor...
să ia totul.
Încearcă să înţelegi.
Am un transport foarte mare de
bumbac pregă*** pentru a fi trimis
şi o să plătesc navele de îndată
ce bumbacul a fost expediat.
Deci, normal că am nevoie de vas
pentru a-l trimite.
Din păcate banca nu mai poate
să mai facă prelungiri, conte Mondego.
Vă sugerez să găsiţi altă modalitate
de a transporta.
Ei bine. Cui îi datorez onoarea asta,
conte Mondego ?
Nu îmi dau seama de ce m-ai tot evitat,
după toţi aceşti ani.
Sunt gata să uit greşelile tale...
şi poate să ne reluăm afacerile.
Afacerile nu mai merg bine ?
Zatarra ?
Jacopo.
Ai căzut din pat ?
După 13 ani de dormit pe o lespede
de piatră, nu mai pot.
Doamne. Doare ?
Ai venit aici cu vreun motiv ?
Mondego are un fiu.
- Albert vrea să ne vorbească.
- Nu acum !
Spune-i că încerc
să îi protejez moştenirea.
Ţi-e teama că o să şi-o risipească
aşa *** ai făcut cu a ta ?
Nu te-am auzit plângându-te când...
Te rog, trebuie să termin asta,
după care ies.
Să îţi amintesc, iubire,
că în Paris sunt multe amante.
Dar tu ai doar un fiu.
Intră Albert.
- Pentru numele lui Dumnezeu, fii scurt.
- Voi fi, tată.
Câţiva prieteni ai mei pleacă în Roma
pentru două săptămâni, cât durează carnavalul.
- Mi-aş dori să mă duc cu ei.
- Roma ?
- Şi fără însoţitor ? Aveţi doar 15 ani.
- Aproape 16.
Să fie acesta cadoul de ziua mea,
te rog tată.
- Nu o să intru în necazuri.
- Nu.
Bineînţeles că poate să plece.
Mi-ar prinde bine puţină linişte aici.
- Roma !
Albert ! Albert !
- Aici ! Aici !
- Aici !
Domniţă ?
Nu te poţi ascunde pe veci.
Domniţă ?
Cine sunteţi şi de ce faceţi asta ?
- Suntem oameni răi şi pentru bani.
- Banii sunt în vestă.
Nu mai sunt. Pe lângă asta,
nu de bani suntem interesaţi.
Eşti unicul fiu
al contelui Mondego, nu ?
Răscumpărare ?
Trimite biletul şi fii blestemat.
Aş vrea să fie aşa de uşor, dar un bilet
ar ajunge la tatăl tău după două săptămâni
şi atunci s-ar pune întrebarea
dacă nu cumva te-am omorât deja.
Nu, un bilet nu ar avea acelaşi impact.
Poate dacă i-am trimite inelul tău.
Da. Inelul meu poartă
sigiliul Mondego.
- Împreună cu degetul tău ?
Ascultă-mă, vierme.
Sunt Albert, fiu al lui Fernand,
contele Mondego
şi aţi râs ultima dată
pe socoteala mea.
- Arată-mi ce poţi.
- Dacă insişti. Peppone, cuţitul.
Taie sforile băiatului,
sau o să fiu obligat
să încep să tai din voi.
Acum !
Urmează-mă tinere.
Vezi ieşirea ? Aşteaptă-mă acolo.
- Nu ştiu *** să îţi mulţumesc.
- Du-te. Vorbim mai târziu.
Bravo domnilor.
Multe mulţumiri, Alteţă.
Albert.
Te simţi bine ?
D-le, vă datorez viaţa.
Ai suferit ceva.
Eşti un tânăr extraordinar.
Insist să vii la reşedinţa mea
pentru micul dejun mâine.
Accepţi ?
Accept.
Pot să întreb cine sunteţi, d-le ?
Pe moment, prietenul tău.
Mâine, gazda ta.
Pentru scurtul timp cât formalitatea
mai rămâne între noi,
contele de Monte Cristo.
E în sala de aşteptare.
A dat dovadă de curaj în tunel.
E o cale de a sfârşi totul.
Da, Alteţă.
Tinere.
Albert, intră. Haide. Haide.
Haide.
- Am avut parte de o noapte ciudată.
- Da.
Ce aventură.
Totul e aventură când eşti tânăr.
Un singur lucru mă nedumereşte, d-le.
De unde aţi aflat de răpirea mea ?
Am multe legături,
cu unele nu mă mândresc.
Plătesc bine pentru a fi informat de toate
lucrurile importante din fiecare oraş în care stau.
Şi răpirea fiului unui conte
e importantă.
Dar de ce v-aţi risca viaţa
să mă salvaţi ?
Fiul unui prieten nobil.
Măcar atât puteam să fac.
Ţinând cont de caracterul tău,
sunt sigur că ai fi făcut acelaşi lucru.
Cred că tatăl tău e mândru de tine.
Trebuie să veniţi în Paris să îmi cunoaşteţi
părinţii, ca să vă poată mulţumi personal.
Din păcate nu pot.
Am multe afaceri, după *** vezi.
Vă rog,
e o chestiune de onoare.
- Jacopo ?
- Da, d-le ?
În afacerea Spada...
*** merg lucrurile ?
- Chiar şi acum, aurul....
- Transportul ?
Îmi pare rău, d-le.
Transportul e în tranzit,
cu plecarea din Marsillia.
- Şi ajunge când ?
- Nu mai devreme de 3 săptămâni, d-le.
Trei săptămâni ?
Am timp destul să vizitez Parisul.
- Foarte bine.
- Excelent.
- Şi o să ajungeţi exact la timp.
- La timp pentru ce ?
- La mulţi ani.
- Mulţumesc.
Contele de Monte Cristo.
Conte !
- Albert.
- Alteţă. Tată !
Vreau să ţi-l prezint
pe Contele de Monte Cristo.
- Îmi face mare plăcere.
- Plăcerea e de partea mea.
Aştept de mult acest moment.
Sunt onorat, deoarece eu sunt
cel care îţi este îndatorat...
pentru că mi-aţi salvat fiul.
Permiteţi-mi să v-o prezint
pe contesa Mondego.
Mercedes.
Contesă.
Trebuie să fii mamă ca să apreciezi
cu adevărat serviciul...
pe care l-aţi făcut fiului meu şi mie.
D-le, nu o să vă uit.
Vă rog doamnă,
nu a fost mare lucru.
Sunt sigur că în mai puţin de o lună
îmi veţi uita numele.
Vă pot fura nevasta ?
- Poftim ?
- Pentru vals.
Bineînţeles.
Nu e minunat, tată ?
Ce s-a întâmplat ?
- Nimic.
Îmi amintiţi de cineva de demult,
cineva care mi-a fost foarte drag.
Sunt flatat. Ce a păţit ?
A murit.
Dar nu sunt acel om.
Domnul şi doamna Villefort.
Ce caută aici ?
Procurorul Villefort.
- Ce cauţi aici ?
- Doamna Villefort, d-le.
Mă bucur că aţi putut veni
să mă vedeţi cât timp mai sunt în oraş.
- Am fost încântaţi să primit invitaţia.
- Mulţumesc.
Ne puteţi scuza un moment
pe mine şi pe soţul dv ?
Am auzit că sunteţi expert
în interpretarea legii.
Am o problemă în care
poate că m-aţi putea ajuta.
Scuzaţi-mă.
Fernand. Fernand !
Discursul !
Nu acum. Am probleme
serioase acum de rezolvat.
Oaspeţii noştri asta aşteaptă.
La fel şi Albert.
Ţine-l tu dragă.
Sunt sigur că va fi splendid.
Tu eşti tatăl lui !
Măcar atâta lucru să faci.
Ştii cât de mult te admiră.
Atunci îmi va ierta absenţa.
Dar...
Credeam că ne-am înţeles
să nu ne întâlnim în public.
*** puteam să-l refuz
pe Monte Cristo ?
Destul.
- De unde îl cunoşti ?
- E străin,
bogat.
Am auzit că ţi-a salvat fiul.
- De ce îţi vrea sfatul ?
- De ce ţi-aş spune ?
Când fiul meu s-a întors din Roma,
a spus că l-a auzit pe Monte Cristo
spunând că aşteptă un transport.
A mai auzit de asemenea
şi cuvintele "aur"...
şi "Spada".
Doar nu crezi...
că Monte Cristo a găsit
comoara lui Spada.
Acum mai puţin de o oră, m-a rugat să
îl ajut să evite inspecţii problematice...
asupra unui transport
care vine din Marsillia.
Aş putea pune să fie arestat.
Să nu faci asta.
Să îi luăm doar comoara.
- Şi *** propui.... - Am o cunoştinţă care
se ocupă cu astfel de probleme.
Spune-i lui Monte Cristo,
că îi vei trece transportul prin vamă,
dar că va trebui să rămână
în port peste noapte.
O să pun să fie luat şi dus pe
vechea mea proprietate de la Bouchon,
unde ne vom întâlni a doua zi.
Cer 70%.
Şi totuşi vei obţine numai 50%.
Gata.
Doamnelor şi domnilor,
din păcate, soţul meu
a fost reţinut cu afaceri.
Aşa că îmi revine mie plăcerea...
să vi-l prezint...
pe Contele de Monte Cristo,
din nou.
Vedeţi, am avut curajul
să îl rog pe conte...
să îmi permită să ţin eu discursul
de aniversare pentru Albert.
Am insistat atât de mult şi atât de
mare e mărinimia gazdei noastre,
încât a renunţat
la dreptul său de tată...
pentru a face un oaspete
să se simtă bine,
chiar dacă e vorba de unul
atât de ursuz ca mine.
Tânărul Albert a făcut prea mare caz,
în legătură cu ajutorul pe care
i l-am dat în Roma.
Când am ajuns în catacombe,
am văzut *** criminalii
care îl legaseră pe Albert de un zid,
îl ameninţau că îi vor tăia degetul
şi îl vor trimite tatălui său...
ca dovadă a răpirii sale.
Doamne !
Răspunsul băiatului a fost următorul :
"Arată-mi ce poţi."
Viaţa e o furtună, tinere prietene.
Azi vei sclipi în soare,
iar mâine vei fi izbit de stânci.
Ce te face un adevărat bărbat...
e ce faci când vine furtuna.
Trebuie să o priveşti şi să ţipi
aşa *** ai făcut în Roma,
"Arată-mi ce poţi...
pentru că şi eu o să fac asta."
Atunci soarta te va ştii,
aşa *** te ştim noi,
ca Albert Mondego, bărbatul.
Edmond, Villrfort mi-a spus
că ai fost executat.
- Da ?
- O, Doamne !
Contesă, vă înşelaţi. Înapoi la Mondego.
Nu !
Doamnă, mă gândesc la reputaţia dv.
Te implor, Edmond.
- Nu îmi pasă *** te-ai întors.
- Nu sunt acel Edmond.
Opreşte-te ! Opreşte-te !
Opreşte-te !
Atunci, ce eşti ?
Un spirit ? Vreo fantomă
trimisă să mă bântuie ?
Pe Edmond acesta... l-ai iubit ?
Da.
Cât timp ?
Toată viaţa.
Şi cât a trecut după moartea lui,
până când te-ai măritat cu contele ?
Nu e drept.
Am ajuns la reşedinţa dv, contesă.
Ai dreptate.
Nu poţi fi Edmond al meu.
Ei bine, uite.
Chiar tu ai spus-o.
Edmond Dantes e mort.
Noapte bună.
Contesă.
Dacă mai ai vreodată intenţia
de a-mi încurca afacerile,
promit, că o să fac ce am început
în ziua în care ne-am cunoscut.
Înţelegi ?
- Înţeleg că eşti supărat.
- Supărat ?
Inamicii îmi pică în capcane
exact aşa *** voiam.
Supărat, Alteţa Voastră,
pentru că nu iei seama de asta :
Ai o avere,
o femeie frumoasă te iubeşte.
Ia banii,
ia femeia şi trăieşte-ţi viaţa.
Renunţă la ăsta.
Ia ce ai câştigat.
- Nu pot.
- De ce nu ?
Încă mai sunt omul tău, Zatarra.
Am jurat că te voi proteja.
Asta chiar dacă trebuie
să te apăr de tine însuţi.
Acum te duc acasă.
O să merg pe jos.
Pune două cufere pe Pharaon
ca parte a ta.
Mondego nu o să observe.
Haide.
Urcă.
- Philippe Danglars ?
- Da ?
Eşti acuzat de furt de bunuri
de pe un vas de comerţ.
E absurd.
Putem să rezolvăm problema uşor.
Oamenii aceştia îţi vor verifica vasul.
Contele Mondego mi-a înscenat asta.
Dar nu voi fi spânzurat pentru el.
Cine eşti ?
Sunt Contele de Monte Cristo.
Dar prietenii îmi spun Edmond Dantes.
Dantes ?
Daţi-i drumul înainte
să nu mai poată vorbi.
Băiete, nu face asta.
Asta e, asta e prea mult.
Dragul meu Villefort,
sper că nu te superi dacă
îţi ţin puţin de companie.
Alteţa Voastră, nu vă aşteptam.
Vreau să vă mulţumesc personal
că mă ajutaţi cu transportul.
Am făcut toate
aranjamentele mai devreme.
Vă promit că nu vor mai fi
probleme din partea noastră.
Excelent, cred că acesta poate fi
începutul unei prietenii lungi şi rodnice.
Apropo, vă pot pune o întrebare ?
Da, bineînţeles.
Orice.
Sunt curios.
De ce i-aţi spus contesei Mondego
acum 16 ani...
că Edmond Dantes a fost executat ?
Ce ?
Nu înţeleg.
Despre ce Dumnezeu vorbiţi ?
E o întrebare foarte simplă.
De unde ştiţi toate aceste lucruri ?
E deajuns.
Nu înţelegeţi. Dantes acceptase
o scrisoare de la Napoleon.
- Aceasta e trădare. - Dar amândoi ştim
că scrisoarea nu a ajuns la destinaţie.
Să bagi un om în închisoare ştiind asta,
e destul de grav. Dar să spui...
Alteţa Voastră, nu am idee ce a provocat
această discuţie perversă.
Şi acum mă întreb "Ce avea de câştigat
vechiul meu prieten Villefort...
spunându-i lui Mercedes
că Edmond Dantes e mort ?
Răspunsul e... absolut nimic.
Exact *** spuneţi, nimic.
Atunci de ce...
Dar dacă vechiul meu prieten,
acum procuror şef al Franţei,
nu are nimic de câştigat din
această minciună, atunci cine ?
Dragul meu conte, e mult prea cald
aici şi sunteţi îmbrăcat prea gros.
- E timpul să plecăm.
- Cred că adevăratul beneficiar...
e Fernand, contele Mondego.
Nu înţeleg de ce asta are legătură
cu relaţia noastră de afaceri.
Sunt pe cale să te lămuresc.
Ia loc Mondego.
Sunt un om ambiţios.
Şi am împins aceste ambiţii...
în eliminarea celor care
sunt de partea lui Bonaparte.
Dar acum, cu Napoleon liber, am...
să spunem aşa, un spin în coaste.
Ce înainte era doar o mică iritaţie,
acum poate fi letal.
- Fii şi tu letal în schimb.
Ei bine, problema e...
că nu mă pot ocupa eu de asta.
Aşa că am o propunere pentru tine.
*** se mai simte tatăl tău ?
Viu, din păcate.
Împărtăşim acelaşi nenoroc.
Îţi aminteşti ?
De ce e uşa încuiată ?
Îţi ordon să îmi dai drumul
din camera asta imediat.
Ai dovedit că nu îmi eşti prieten.
Tatăl tău a fost susţinător
credincios al lui Napoleon, nu ?
Probabil implicat în fuga
acestuia de pe Elba.
Împăratul va veni curând !
Un inconvenient pentru
un ambiţios şi umil supus.
Dar apoi el a murit, ucis subit şi la
momentul potrivit acum vreo 16 ani.
Împăratul Napoleon.
Ucigaşul nu a fost prins.
Cât de mult l-ai căutat ?
Nu ai dovezi, martori.
Ai doar teorii.
Doar presupuneri.
Dimpotrivă.
Îl am pe contele Mondego.
Tânărul Mondego. De ce ?
Pentru că fiul tău nu a avut curajul.
Mondego e cel care
a apăsat pe trăgaci !
Nu o să mărturisească !
Aşa e, nu ar face-o.
Dar tu tocmai ai mărturisit.
D-le Villefort, sunteţi arestat
pentru complicitate la crimă.
Îţi aduci aminte ?
Dantes ?
O favoare pentru un gentleman.
Doar nu credeai că
o să scapi aşa de uşor ?
Edmond ?
Credeam că am terminat
discuţia în trăsură.
Şi eu.
Până mi-am dat seama...
că ai spus numele "Dantes".
Un nume pe care
eu nu îl spusesem niciodată.
Ce vrei de la mine ?
Vreau să mă eliberez de tine,
aşa *** tu, evident
te-ai eliberat de mine.
Doar câteva răspunsuri
şi o să dispar pentru totdeauna.
Întreabă.
Unde ai fost ?
13 ani în Chateau d'If...
şi oriunde altundeva posibil.
La Chateau d'If timp de 13 ani.
Ai suferit ?
Ai terminat ?
Am o treabă de făcut.
- Ce s-a întâmplat după ?
- Multe.
- De ce nu ai venit la mine ?
- De ce nu ai aşteptat ?
Te-ai măritat exact
cu omul care m-a trădat...
Ţi-am spus în seara aia
pe stânci, mai ştii ?
Că nu o voi scoate niciodată
de pe deget. Şi nu am scos-o.
- De ce ?
- Ştii de ce.
Dacă m-ai iubit vreodată,
nu... nu îmi lua ura.
E tot ce am.
Să mergem Edmond. Uită.
Nu ştiu ce plan întunecat zace în tine.
Nici nu ştiu de ce am fost obligaţi...
să trăim unul fără celălalt
în toţi aceşti 16 ani.
- Dar Dumnezeu ne-a oferit un nou început....
- Dumnezeu ?
Nu lovi mâna pe care Ţi-a întins-o.
Nu pot scapă niciodată de El ?
Nu. El e în toate.
Chiar şi într-un sărut.
Doamnă ?
Unde e contele ?
Contele ar vrea să îl însoţiţi
în după-amiaza asta.
- Să îl însoţesc ?
- Da,
părăseşte ţara cu fiul său.
O să pun pe cineva
să te ducă la tine acasă...
şi aşteaptă-mă acolo.
- Şi noi...
- Mulţumesc !
- Da, da, dar...
- Trebuie să mă întorc acasă să împachetez.
Da, da. Doamnă...
- Unde e contele ?
- Sus doamnă.
Ce s-a întâmplat ?
Sunt falimentar. Mi s-a cerut
să plătesc toate datoriile.
- De asemenea, sunt pe cale să fiu arestat.
- Pentru ce ?
Piraterie, corupţie şi crimă.
- Ai făcut tu toate astea ?
- Da.
Acum nu e momentul potrivit să vorbim.
Jandarmii sunt pe drum,
aşa că grăbeşte-te
şi împachetează ceva.
Nu merg cu tine, Fernand.
Eşti soţia mea.
Am făcut aranjamente pentru noi.
O să fim foarte bine îngrijiţi.
Acum du-te şi caută-mi fiul.
- Nu e fiul tău.
- Poftim ?
Albert Mondego
e fiul lui Edmond Dantes.
De ce crezi că m-am grăbit să ne căsătorim
după ce Edmond a fost luat ?
Prematur.
Eşti ceva de speriat.
Deci e fiul bastarad
al unui trădător mort.
Dezamăgea tot timpul.
La revedere, mercedes.
M-ai satisfăcut o vreme.
Tu nu m-ai satisfăcut niciodată.
Ce e asta ?
Monte Cristo.
Regele e al tău Fernand.
Edmond ?
Dar ***...
*** am scăpat ?
Greu.
*** am planificat acest moment ?
Cu plăcere.
Deci ai luat-o pe Mercedes ?
Şi restul...
cu excepţia vieţii tale.
De ce faci asta ?
E complicat.
Să zicem că e doar răzbunarea
pentru viaţa care mi-a fost furată.
Ei bine, văd că cineva
te-a învăţat să foloseşti sabia.
*** ai putut să te prefaci
că îmi eşti prieten ?
Am fost prieteni, Edmond.
M-ai trimis în iad !
De ce ?
Răzbună-te.
Dar să ştii că sângele
pe care îl verşi e nobil.
Sânge care nu va curge
niciodată prin venele tale.
Nu eşti conte mai mult decât
sunt eu un om de rând !
Nu îl ai în tine !
- Atinge-l şi te omor.
- Băiete, lasă-mă să îţi explic.
Explicaţia a fost dată.
Am vorbit cu d-na Villefort pe stradă.
Mi-a spus că sunt prost,
crezând orbeşte că prietenul meu,
contele de Monte Cristo,
făcea parte din viaţa noastră.
- Albert, ascultă-mă.
- Refuz !
Iartă-mă că am fost atât de prost,
tată.
Ai fost trădat.
Bineînţeles că eşti iertat.
Ai fost prietenul meu.
Voiam să fiu ca tine.
Aici e o poveste de care habar nu ai.
A iubit-o pe mama ta
şi totuşi ea m-a ales pe mine.
Acum intenţionează să mi-o fure.
Minciună. Dă-te din drumul meu !
Băiete, dacă trebuie, te omor.
Nu mă voi opri acum.
- Nici eu.
- Aşa să fie.
Nu !
Albert...
am găsit biletul în care
explicai unde te-ai dus.
Dar acum trebuie să îţi explic eu ceva.
De unde provii de fapt.
Albert, tu eşti
fiul lui Edmond Dantes.
Al omului pe care îl ştii sub numele
de Contele de Monte Cristo.
Mă tem că acesta e adevărul.
Eşti dovada că mama ta
era o femeie uşoară...
când era mai tânără,
la fel *** e şi acum.
Tu...
Mă laşi să mă bat cu el ?
Nu a ajutat cu nimic totuşi, nu ?
Fernand, te implor.
Ajunge !
Îmi ajunge !
Du-te.
Să zicem că e milă.
Mila Fernand.
Ai o singură şansă şi ai nevoie de
mai mult decât atât ca să mă opreşti.
Atunci să o folosesc acolo unde
va produce cea mai mare durere.
NU !
Mama ! Mama !
Doamne ! Doamne !
Uite ce am făcut, Jacopo !
Din nou, Zatarra.
Dumnezeu te priveşte cu colţul ochiului.
Va supravieţui.
Edmond !
Te rog nu te duce acolo. Nu.
Edmond, nu te duce.
Încearcă.
Să nu te laşi niciodată.
Zatarra...
trebuie să pui capăt.
Chiar şi preotul va înţelege asta.
Edmond !
Te rog nu pleca.
Ai grijă de mama ta.
Nu aş putea trăi într-o lume
în care tu ai totul şi eu nimic.
Ce s-a întâmplat cu mila ta ?
Sunt conte nu sfânt.
Ai avut dreptate, părinte.
Ai avut dreptate.
Îţi primit ţie...
şi lui Dumnezeu :
Tot ce a fost folosit pentru răzbunare,
va fi acum folosit pentru bine.
Aşa că odihneşte-te în pace,
prietene.
Deci Zatarra,
e dureros ?
Nu.
Am cumpărat locul acesta,
cu gândul că într-o zi îl voi demola.
Dar acum singurele lucruri
de care îmi pasă...
păşesc pe insulă cu mine.
Să mergem acasă.
Traducerea & adaptarea: AMC