Tip:
Highlight text to annotate it
X
Nu suntem One Direction, ci one ***.
Ce?
Cel mai vechi boy-band din oraş.
Mă numesc Andrew McConnell,
Sunt bucătar în Melbourne Australia, iar
ăsta e restaurantul meu, Supernormal.
Mai am unul în Fitzroy, Cumulus Inc.,
şi unul care se cheamă Cutler and Co.
Gătesc de peste 20 de ani şi am avut
norocul să lucrez cu mulţi bucătari tineri.
Am mers mai întâi la Cumulus.
L-am deschis acum şapte ani.
Ideea era să creez un loc
unde să pot mânca
când am o zi liberă.
E încurajator şi destul de mişto
că oamenii fac asta, că se folosesc de asta
aşa *** îşi doresc.
Iar în meniu era musai să se regăsească şi
ce mi-ar fi plăcut să mănânc în oraş.
Îmi trebuia o selecţie reuşită de scoici,
una de delicatese
şi multe legume, pentru care optez
de obicei când nu sunt la muncă.
Şi sincer cred că
oricine poate găsi ceva pe gustul său aici.
Superbe nugget-uri.
Ăsta e un Boudin Noir.
Am preluat conceptul de Boudin Noir, care e
un soi de cârnat în sânge, şi l-am fiert în bain-marie
până a devenit cremos.
Apoi l-am pus într-o pungă pentru ornat şi am
făcut o pastă de sânge.
Splendidă chestia asta.
Numai bună de întins pe pâine prăjită.
A fost una din primele reţete din meniu,
şi încă e acolo.
Dar nu pentru că ar fi cea mai populară,
ci pentru că e preferata mea.
Şi nişte felii de roşii, cât să-i dea
un pic de şarm rustic.
Cât se fac astea, pregătim o salată de
pătrunjel tocat şi haşmă,
punem un pic pe fiecare felie.
Încerci una?
Să fii sigur.
Lucrez cu bucătarul şef
Casey McDonald.
E una din cele mai dure
bucătării din Melbourne.
Ţinem deschis de la şapte dimineaţa, până
la unu dimineaţa, iar pe la cinci seara
se activează şi vinăria de la etaj.
*** ai numi asta?
Periculos. Casey a venit cu o
idee foarte mişto.
Foloseşte resturile de delicatese,
le taie cubuleţe, apoi le găteşte cu
ceapă, capere şi
un pic de vin alb.
Am preluat reţeta de midii cu piper, iar
acum le gătim într-o pungă de hârtie,
cu bunătatea asta de sos.
Camera e scufundată într-un miros fantastic
de crustacee şi midii.
Vezi lămâia aia arsă?
Mmm... e revoltător.
Nu ştiu *** dracu’ mai fac faţă în noaptea
asta la încă trei restaurante.
Am invitat câţiva prieteni.
El e Chris Watson. Partenerul meu
de afaceri.
Jayden Ong. Lucrăm împreună
de vreo zece ani.
Sean, fratele meu.
Lucrează la restaurantul
Monster.
Frank.
Frank e un prieten vechi.
Îmi place să ies cu el în oraş.
Râde mult şi adoră să mănânce,
ceea ce e foarte important.
Vrei să rad asta?
Dă-o pe gât, Frank.
Trebuie să mergem.
Nu, nu, nu. O să-mi îngheţe creierul.
Hai.
De aici am mers la un restaurant din apropiere
care se numeşte Yu-U.
Cred că am fost le Yu-U mai des decât
în orice alt restaurant din Melbourne.
Tocmai ai ratat-o pe regina balului.
Frank.
Vin.
E ceva foarte liniştitor în
atmosfera de aici.
E într-un beci.
E destul de intim.
Iar Yoshiki e un bucătar extrem de bun,
un gentleman în toată regula.
E un tip adorabil.
Întotdeauna simt
ceva special când merg acolo.
Yoshiki a pregă*** meniu special pentru noi.
Mâncarea lui Yoshiki arată fabulos,
e un echilibru între detaliu, stăpânire şi
multă fineţe în mâncărurile lui.
Are mână uşoară şi un mod subtil
de a găti.
Mă tentează frigăruile Chago la grătar,
yakitori.
File de pulpă, piept, potroace, inimă,
carne tocată, ficat, piele de pui, raţă şi
obraz de vită Wagyu.
O listă destul de lungă de yakitori.
Jayden, comandăm nişte sake?
Da, ne-ar prinde bine nişte sake, nu?
Cam da.
Noroc, băieţi.
Am mâncat destul de mult tempura, mai ales
în special din cel cu ţipar şi porumb,
o combinaţie pe care n-o mai încercasem.
Ţipar cu porumb deasupra,
acoperite cu tempura.
E de-a dreptul demenţial.
Da, e incredibil.
Cred că munceam la a treia sticlă de
la momentul ăla.
Burtă de porc şi brânză topită...
Ar fi avut toate şansele să fie un dezastru, dar
n-a fost. Din contră. Cine pizda mă-sii s-ar fi
gândit la brânză topită cu burtă de porc?
E genul de tip care ia tot ce
i se dă.
Am întrebat-o pe ospătăriţă ce-ar trebui să
fie aia şi mi-a scris pe ceva, e probabil
în geaca mea, pe oriunde oi fi lăsat-o.
Spre final, cred că am comandat biban
oceanic, un peşte delicios.
E unul din locurile mele preferate din
Melbourne şi unul din bucătarii mei favoriţi.
Sunt ghiftuit.
Aici.
Mai avem de dat gata doar două feluri.
Futu-i mă-sa.
Am terminat cina şi...
de aici nu mai ştiu exact *** a fost.
Hai să dăm un punci acolo sus.
Am senzaţia că ne-au urmărit nişte oameni
toată noaptea. Oare sunt paranoic?
Şi da, tuturor
ne e foarte sete.
Intrăm într-un bar care se cheamă Bar Exuberante.
Când intri, aproape că treci prin micul
birou al managerilor.
E un bar foarte mic şi ascuns.
E un fel de
ţara minunilor.
E special.
Matt e mai
mult decât un barman fabulos,
e un creator.
Şi un artist contemporan destul de
cunoscut în Melbourne.
Vine dintr-un mediu creativ şi frumos,
motiv pentru care îmi place barul ăla.
Vreţi să alegem noi noi băuturile în noaptea
asta sau vă uitaţi în meniu ca nişte fiţoşi?
Nu, avem încredere.
Băuturile sunt pe bază de rom, una din
iubirile mele secrete.
Am început cu un pahar mic,
un degetar de rom vechi de 23 de ani.
A fost de pe cu totul altă planetă.
Dacă nu-ţi place romul,
o să te răzgândeşti dacă îl încerci pe ăsta.
Noroc.
Noroc.
Am fost senini, am fost voioşi.
A mers bine.
Raţa de la Supernormal...
Vai, ce bunătate...
It just clicked who you were.
Da, mişto.
Raţa aia...
O, doamne.
Eşti bine, Frank?
Eşti ghiftuit?
Sunt atât de plin că n-am cuvinte.
Am luat un taxi înapoi spre oraş
şi am mers în Chinatown, într-un loc numit Supper Inn.
Oricine a lucrat vreodată în turism,
a ajuns în Supper Inn la sfârşit de tură.
Supper Inn e o clădire cu două etaje, foarte veche.
Cred că e o clădire victoriană,
lângă Chinatown.
E acolo de peste 30 de ani.
E ca un tărâm al confortului culinar
dacă există aşa ceva.
Iubesc ce au făcut cu locul ăsta.
E atât de prozaic.
Totul la el e practic.
Cred că de fiecare dată când merg acolo
mănânc acelaşi lucru.
El e Josh Murphy.
Josh e bucătarul de la Builders Arms Hotel.
Toţi am lucrat ani buni cu Josh.
Iar el e John Paul Twomey.
Bate palma.
Bate palma.
Bate palma.
Am comandat scoici la abur, foarte bune
acum că vine iarna.
Scoici mari de Pacific, gătite la abur cu nişte
raţă în sos de soia, şi ghimbir.
O reţetă unică.
Delicios.
Gogoşile se servesc de obicei cu Congee, însă
nouă ne plac aşa.
Plus că e mişto să rupi o bucată de
gogoaşă şi să o terfeleşti bine în sos. Apoi treci la
ronţăit partea mai fadă a gogoşii, îmbibată în
bunătatea asta de sos.
Prepeliţă condimentată, numai bună de mâncat
fără tacâmuri şi ronţăind carnea de pe
oase la 1 dimineaţa, cu multă bere Tsing Tao.
Apoi am luat nişte calcan prăjit,
o gustare ideală pentru ore târzii.
E cea mai bună variantă.
Clar. Coada şi aripile sunt
ideal de crocante.
De când eşti aici?
27.
27 de ani?
E o tură lungă.
Mă simt confortabil cu ideea că de 20 de ani
sunt servit de aceaaşi persoană, iar asta vine
la pachet cu o grămadă de amintiri frumoase.
După asta am urcat la Cumulus,
în vinărie.
E destul de plăcut acolo noaptea,
când majoritatea clienţilor pleacă şi lasă
în urmă un loc drăguţ de pierdut vremea.
Brian, unde e prăjitorul ăla?
Frank a venit cu o idee.
Ne-a bătut la cap vreun an cu asta.
Camembert prăjit în ulei, dat prin sare,
cu puţin sirop de arţar pe deasupra.
Sună demenţial.
Şi delicios.
Părea o idee bună la momentul ăla.
E un experiment.
Sunt curios ce se întâmplă.
O să fie extraordinar.
Tocmai ce am făcut rost de asta, ei cred că
e o ciupercă Porcini.
Le-am primit ieri.
Ne gândeam să facem ciuperci pe pâine prăjită.
E un fel de mic dejun al gustărilor din miez
de noapte.
Înmoi brânza într-un amestec de
ou şi smântână, apoi
o trec prin firimituri de pâine.
O să gătesc astea.
Un pic de sare şi unt. .
Puţin tarhon
şi cam asta e.
Asta ar putea schimba peisajul culinar
din Melbourne.
Napolitană, smântână, caviar, gata cu vorba.
N-a ieşit dezastruos.
Cred că a fost bine.
Deşi nu-mi mai amintesc foarte multe.
Îţi aduci aminte de locul ăla, Rude Food?
Unde ţi se pune sub
nas o chestie care arată ca un mare vagin
Şi clătita aia cu banane
şi două bile de îngheţată
şi cu sirop roşu pe măciulie...
Şi trebuie să o mănânci aşa...