Tip:
Highlight text to annotate it
X
Traducător: Alina Ioan Corector: Adrian Dobroiu
Charlie Rose: Larry mi-a trimis un email în care îmi spunea
că ar trebui să încercăm să nu părem
doi tipi între două vârste plicticoși.
I-am spus: „Pe mine m-ar flata.”
(Râsete)
Pentru că sunt ceva mai în vârstă
iar el câștigă ceva mai mult decât mine.
Larry Page: Mulțumesc.
CR: Vom discuta despre internet și despre Google,
despre căutare și respectarea limitelor personale,
despre filosofia ta și *** ai pus totul cap la cap,
*** ai început acest drum
cu perspective atât de interesante.
Vrem să vorbim mai ales despre viitor.
Prima mea întrebare: unde este Google și încotro se îndreaptă?
LP: La asta ne gândim foarte mult,
iar misiunea ne-am definit-o acum multă vreme:
să organizăm informațiile omenirii, să le facem accesibile și utile tuturor.
Lumea ne tot întreabă: sigur asta e și acum ceea ce faceți?
Mă gândesc mereu la asta, și nu sunt chiar sigur.
Dar de fapt când mă gândesc la căutare
e ceva atât de profund pentru noi toți,
să înțelegi cu adevărat ceea ce vrei,
să înțelegi informațiile din întreaga lume.
Încă suntem într-o etapă timpurie,
ceea ce e cu totul bizar.
Ne ocupăm cu asta de 15 ani deja,
dar n-am terminat nicicum.
CR: Atunci când va fi gata, *** va fi?
LP: Aș zice că, gândindu-mă încotro ne îndreptăm,
― știi, de ce n-am terminat? ―
în primul rând informatica e rudimentară.
Computerul tău nu știe unde ești,
nu știe ce faci, nu știe ce știi tu,
și ceea ce încercăm în ultima vreme
e să facem ca dispozitivele tale să meargă,
să le facem să-ți înțeleagă contextul.
Google Now știe unde ești, știe ce ai avea nevoie.
Deci un computer care să meargă *** trebuie, să te înțeleagă
și să înțeleagă acea informație.
Încă n-am reușit asta, e încă mult prea stângace.
CR: Legat de ce face Google acum,
ce rol joacă DeepMind?
LP: Da, DeepMind e o firmă pe care am achiziționat-o recent.
E în Marea Britanie.
Dar să-ți spun mai întâi *** am ajuns acolo,
și anume uitându-ne la căutare,
în încercarea de a înțelege totul și de a face computerele
să nu mai fie stângace, ci chiar să te înțeleagă.
De exemplu, vocea e foarte importantă,
dar care e stadiul actual al recunoașterii vocale?
Nu prea e bun.
Nu prea te înțelege.
Așa că am început cercetări de învățare automată
pentru a ameliora lucrurile.
A fost foarte util.
Și ne-am uitat de exemplu la YouTube.
Putem înțelege YouTube?
Și chiar am rulat învățarea automată pe YouTube
și a descoperit pisicile.
Autonom, iar ăsta e un concept important.
Și ne-am dat seama de potențial.
Dacă putem învăța ce sunt pisicile, ăsta e probabil un pas important.
Deci ceea ce reușește DeepMind să facă și e uimitor
e să învețe lucruri în mod independent.
Au început cu jocuri video ― dacă puteți da video-clipul ―
jocuri video simple, pe care softul a învățat să le joace automat.
CR: Uitați-vă la aceste jocuri video
și *** softul reușește să facă lucruri remarcabile.
LP: Ceea ce e uimitor aici ― sigur, acestea sunt jocuri vechi ―
dar sistemul vede exact ce vezi și tu, pixelii,
și are acces la comenzi și la scor și a învățat să joace aceste jocuri
― același program ―
a învățat să joace toate aceste jocuri cu o performanță supraomenească.
Nu am reușit până acum să facem așa ceva cu computerele.
Să vă povestesc pe scurt.
E un joc de box, iar softul și-a dat seama că-și poate imobiliza adversarul.
Computerul e în stânga, adună puncte cu nemiluita.
Imaginează-ți această inteligență prelucrându-ți calendarul,
sau informațiile de care ai nevoie sau chestii de genul asta.
Suntem abia la început
și asta mă entuziasmează enorm.
CR: Când privești progresul făcut cu DeepMind și jocul de box,
o altă parte a destinației noastre e inteligența artificială.
Unde ne aflăm acum în privința asta?
LP: Eu unul de mult n-am mai văzut ceva atât de captivant.
Cel care a înființat această companie, Demis, are studii de neuroștiință și informatică.
Și-a reluat studiile, s-a dus să-și facă doctoratul în studiul creierului.
Cred că asistăm la lucruri extraordinare
aflate la limita dintre informatică și neuroștiință,
legate de înțelegerea a ceea ce este nevoie
pentru a face ceva inteligent și cu adevărat interesant.
CR: Dar la ce nivel s-a ajuns acum?
Și cât de rapid crezi că se mișcă lucrurile?
LP: Ăsta e nivelul actual:
să înțelegi pisicile de pe YouTube și altele asemenea,
progresele în recunoașterea vocală.
Am folosit intens învățarea automată pentru a face progrese incrementale,
dar eu unul cred că acest exemplu e nemaipomenit
pentru că e un program care poate face multe lucruri diferite.
CR: Nu știu dacă se poate, dar avem imaginea pisicii, ar fi grozav s-o vedem.
Asta văd mașinile când se uită la pisici, asta e imaginea produsă.
Putem vedea imaginea?
Iată. Vedeți pisica?
Proiectată de mașini, văzută de mașini.
LP: Exact.
E rezultatul învățării prin vizionare pe YouTube.
Și programul n-a fost antrenat, nu i s-a dat noțiunea de pisică.
Acest concept al pisicii e ceva important, înțeles de om
și acum mașina aproape că îl înțelege și ea.
Încheind capitolul cu căutarea,
am început cu căutarea, cu înțelegerea adevărată
a contextului și informațiilor oamenilor,
am un film și aș vrea să arătăm rapid ce am găsit.
(Video) [„Soy, Kenya”]
Zack Matere: Nu demult am plantat o parcelă de cartofi.
Și la un moment dat au început să se usuce rând pe rând.
Am căutat în cărți, dar n-am aflat prea multe.
Așa că am căutat pe internet.
[„Zack Matere, fermier”]
Bolile cartofilor.
Unul din site-uri mi-a arătat că furnicile ar putea fi problema.
Zicea să presar cenușă de lemn deasupra plantelor.
După câteva zile furnicile au dispărut.
Internetul m-a fascinat.
Am un prieten care dorește să-și extindă afacerea.
Așa că m-am dus cu el la un internet-cafe și ne-am uitat la câteva site-uri.
Când l-am întâlnit din nou, încerca să pună o moară de vânt la școala din sat.
M-am simțit mândru pentru că
ceva ce nu fusese acolo
acum dintr-o dată era.
Mi-am dat seama că nu toată lumea poate să acceseze ce puteam eu.
Am simțit nevoia să am un fel de internet pe care și bunica mea să-l poată folosi.
M-am gândit la un panou de anunțuri, un simplu panou de lemn.
Când primesc informații pe telefon le pot afișa pe panou.
Adică până la urmă e ca un computer.
Folosesc internetul ca să ajut oamenii.
Ceea ce caut eu e o viață mai bună pentru mine și vecinii mei.
Mulți oameni au acces la informație, dar nu rezultă nimic din asta.
Cred că fructificarea constă în cunoaștere.
Când oamenii au cunoaștere, pot găsi soluții fără alt ajutor.
Informația dă putere,
dar modul în care o folosim e ceea ce ne definește.
(Aplauze)
LP: Partea interesantă aici e că am aflat de asta în presă
și l-am găsit pe acest domn și apoi am făcut acest clip.
CR: Când discut cu alții despre tine, cei care te cunosc bine,
îmi spun: „Larry vrea să schimbe lumea
și e convins că tehnologia poate duce la schimbare.”
Iar asta înseamnă acces la internet, au legătură și limbile,
și apoi modul în care oamenii pot avea acces
și face lucruri care sa aibă efect în comunitatea lor.
Iar ăsta e un exemplu.
LP: Da, ai dreptate, și cred că
m-am concentrat mai mult pe acces,
dacă e să vorbim despre viitor.
Am lansat de curând proiectul Loon în care folosim baloane.
Sună absolut nebunesc.
Putem arăta filmul aici.
În prezent 2/3 din populația lumii nu are acces bun la internet.
Credem că vom putea ajuta realmente oamenii, la prețuri mici.
CR: E un balon! LP: Da, pentru acces la internet.
CR: Și *** îți dă acest balon acces la internet?
Aveați niște probleme interesante de rezolvat
pentru a folosi baloane, că nu trebuiau legate la sol.
LP: Da, e un bun exemplu de inovație.
Ne-am gândit la această idee
cinci ani sau mai mult înainte de a începe lucrul.
Chestia e *** să pui puncte de acces la mare înălțime, ieftin.
În mod normal se folosesc sateliți și durează mult să-i lansezi.
Dar ai văzut cât de ușor e să lansezi un balon și să-l ridici.
Din nou, puterea internetului: am făcut o căutare
și am aflat că acum 30–40 de ani cineva a lansat un balon
care a călătorit în jurul Pământului de mai multe ori.
Și m-am gândit: de ce n-am putea face asta azi?
Așa a pornit proiectul.
CR: Dar ești la voia vântului?
LP: Da, dar de fapt am făcut niște simulări meteo,
care probabil nu mai fuseseră făcute niciodată,
și dacă reglezi altitudinea baloanelor,
de exemplu pompând aer în ele,
le poți controla poziția, aproximativ.
Și astfel putem crea o rețea mondiala de baloane
care poate acoperi întreaga planetă.
CR: Înainte de a vorbi de viitor și de transport,
care te pasionează de o vreme,
și de fascinația ta pentru mijloacele de transport
și mașini automate și biciclete,
dă-mi voie să ating subiectul de adineauri, cu Edward Snowden:
securitatea și intimitatea.
Sigur te-ai gândit la asta.
LP: Da, absolut.
Am văzut poza lui Sergey cu Edward Snowden ieri.
Poate ați văzut-o.
Aș zice că pentru mine
intimitatea și securitatea sunt foarte importante.
Noi le considerăm împreună
și nu cred că poți avea intimitate fără securitate,
așa că o să vorbesc întâi despre securitate,
pentru că ai întrebat de Snowden și altele,
și apoi câte ceva despre intimitate.
Mă dezamăgește faptul
că guvernul a acționat în secret și nu ne-a spus.
Nu cred ca putem avea o democrație
dacă suntem nevoiți să-i protejam pe utilizatori
împotriva guvernului
pentru lucruri care nu s-au discutat niciodată.
Și nu spun că trebuie să știm
de care anume atacuri teroriste încearcă să ne protejeze,
dar avem nevoie să știm care sunt parametrii,
ce fel de supraveghere face guvernul, și ***, și de ce.
Și cred că nu am avut un asemenea dialog.
Cred că guvernul și-a făcut de fapt un enorm deserviciu
făcând toate astea în secret.
CR: Fără să vină la Google pentru a cere ceva.
LP: Nu la Google să vină, ci la public.
E nevoie de o dezbatere pe tema asta.
Așa nu putem avea o democrație funcțională.
Nu este posibil.
Îmi pare rău că Google
e nevoit să vă protejeze pe voi, pe utilizatorii noștri, de guvern,
de acțiunile lui secrete de care nu știe nimeni.
Nu are niciun sens.
CR: Da. Și apoi aspectul respectării limitelor personale.
LP: Da, aspectul intimității.
Lumea se schimbă. Ai la tine un telefon. Știe unde ești.
Există așa multe informații despre tine.
E ceva important și e firesc ca oamenii să pună întrebări grele.
Ne gândim mult la asta,
la ce probleme anume există.
Cumva cred că în primul rând trebuie să lăsăm oamenii să aleagă,
să le spunem ce informații se colectează:
istoricul căutărilor, date despre locul curent.
Suntem încântați de modul „incognito” din Chrome,
le lăsăm oamenilor posibilitatea să aleagă dintre câteva modalități
și să fie mai conștienți de ce se întâmplă.
Dar mă tem că e foarte ușor
să cădem din lac în puț.
De fapt vorbind cu tine
mi-am cam pierdut vocea și nu mi-am revenit.
Sper ca vorbind cu tine să-mi revină.
CR: Dacă pot să fac ceva pentru tine, fac.
LP: Bine, atunci fă niște farmece
sau ce știi tu să faci.
În legătură cu asta, am anunțat public și am obținut multe informații.
Am făcut sondaj cu privire la probleme medicale
cu oameni care au probleme similare.
Uitându-mă la fișele medicale mi-am zis: ce minunat ar fi
dacă fișele noastre medicale ar fi disponibile în mod anonim
pentru medicii care fac cercetare.
Iar când cineva îți accesează fișa, un medic cercetător,
ai putea vedea, și tu ai putea vedea,
care medic l-a accesat și de ce.
Și ai putea afla ceva despre afecțiunile tale.
Cred că prin asta am salva 100.000 de vieți în acest an.
CR: Absolut. Dă-mi voie... (Aplauze)
LP: Așa că sunt îngrijorat că prin intimitatea pe internet
facem ce-am făcut deja cu fișele medicale:
cădem din lac în puț
și nu ne gândim bine la marele avantaj pe care îl putem avea
dacă lăsăm informațiile să ajungă la oamenii potriviți și în modurile potrivite.
CR: Cu condiția obligatorie ca oamenii să aibă încredere
că nu se va abuza de informațiile lor.
LP: Da, și mie mi-a fost teamă să vorbesc despre vocea mea.
Sergey m-a îndemnat și mă bucur că l-am ascultat.
CR: Reacția a fost copleșitoare.
LP: Da, lumea a reacționat superb. Au apărut mii și mii de oameni
cu afecțiuni similare, despre care nu există date în prezent.
A fost grozav.
CR: Legat de viitor, de ce te pasionează sistemele de transport?
LP: Cred că vine din nemulțumirea față de transport când eram student în Michigan.
Trebuia să iau autobuzul, să aștept în stație.
Era frig și ningea.
M-am documentat un pic despre costuri
și au început să mă obsedeze sistemele de transport.
CR: Și așa ai ajuns la ideea de mașina automatizată.
LP: Da, acum vreo 18 ani am aflat că se lucrează la mașini automate
și m-a fascinat ideea.
Durează până pornești asemenea proiecte,
dar sunt foarte entuziasmat că asta ar putea duce la o lume mai bună.
Sunt peste 20 de milioane de răniți pe an.
În SUA e prima cauză de deces la populația sub 34 de ani.
CR: Vorbim de salvarea unor vieți.
LP: Da, și în plus, economie de spațiu și o viață mai bună.
Jumătate din Los Angeles e parcări și drumuri.
Jumătate din suprafață.
Și majoritatea orașelor nu sunt nici ele departe.
E o nebunie că așa ne folosim spațiul.
CR: Cât de curând ajungem acolo?
LP: Cred că foarte curând. Am parcurs peste 200.000 km,
total automat.
Sunt foarte încântat să lansăm asta rapid.
CR: Dar nu-i vorba doar de mașini automate.
Ai și ideea aceea cu bicicletele.
LP: Da, ne-a venit ideea la Google
să oferim biciclete gratuite pentru toți.
E nemaipomenit, peste tot vezi biciclete mergând,
iar bicicletele se uzează, sunt folosite 24 de ore pe zi.
CR: Tu vrei în plus să le pui deasupra străzilor.
LP: M-am întrebat *** să facem lumea să prefere mersul cu bicicleta.
CR: Avem un film aici.
LP: Da, să vedem filmul. Abia aștept să începem.
(Muzică)
Iată *** am putea separa bicicletele de mașini, cu cheltuieli mici.
Pare o nebunie, dar aveam în vedere campusul nostru,
să cooperăm cu voluntari să promovăm uzul bicicletelor.
Mă gândeam: *** am putea separa bicicletele de trafic, cu costuri reduse?
Am căutat și vezi ce am găsit.
De fapt, noi nu suntem implicați în acest proiect,
dar ne pune imaginația în mișcare.
CR: Dă-mi voie să închei cu asta.
Dă-mi o idee despre filosofia ta.
Aveți ideea asta cu [Google X].
Voi nu vreți să intrați
într-o arenă mică și măsurabilă a progresului.
LP: Da, cred că așa sunt multe din lucrurile de care am discutat,
Sunt foarte...
Aș folosi noțiunea economică de suplimentaritate,
adică să faci ceva ce nu se produce fără să intervii efectiv.
Cu cât faci mai multe asemenea lucruri
cu atât ai un impact mai mare.
Asta înseamnă să faci lucruri pe care lumea nu le crede posibile.
Și sunt fascinat.
Cu cât aflu mai mult despre tehnologie, cu atât îmi dau seama că nu știu,
iar asta din cauza orizontului tehnologic, lucrul următor care devine posibil.
Cu cât afli mai mult despre tehnologie, cu atât îți dai seama ce e posibil.
Afli că se pot face baloanele, pentru că există un material potrivit.
CR: Găsesc ceva uimitor la tine.
Sunt mulți care se gândesc la viitor.
Se duc și se uită, apoi se întorc,
dar nu vedem nicio aplicație.
Mă gândesc la cineva, îl cunoști și ai citit despre el: Tesla.
*** vezi asta în principiu?
LP: Cred că a inventa nu e suficient. Dacă inventezi ceva...
Tesla a inventat energia electrică pe care o folosim,
dar i-a fost greu să răspândească ideea.
A fost nevoie de alții. A durat mult.
Dacă am putea combina cele două,
să ne concentrăm pe inovare și invenție,
și în plus o companie care să poată comercializa efectiv produsele,
să le aducă oamenilor,
asta ar aduce un beneficiu omenirii și le-ar da speranță oamenilor.
Știi, proiectul Loon mă uimește.
Oamenii erau bucuroși,
le dădea speranță pentru cele două treimi din omenire
care nu au un acces satisfăcător la internet.
CR: E al doilea lucru legat de corporații.
Tu ești printre aceia care cred în corporații ca agent al schimbării,
dacă sunt bine conduse.
LP: Da. Sunt consternat că mulți consideră
companiile ca fiind ceva rău.
Au o reputație proastă.
Și într-un fel e corect.
Companiile fac aceiași pași mici
pe care-i făceau și acum 50 de ani sau 20 de ani.
Nu de asta avem nevoie.
În special în tehnologie avem nevoie de schimbare revoluționară,
nu incrementală.
CR: Ai spus cândva, sper că-mi amintesc bine,
că dacă ai face o donație,
decât să donezi pentru o cauză oarecare,
ai prefera să-i dai bani lui Elon Musk,
pentru că ai încredere ca el va schimba viitorul.
LP: Da. Ca să ajungi pe Marte...
El vrea să ajungă pe Marte, ca rezervă pentru omenire.
E un obiectiv valoros, deși e o firmă, un obiectiv filantropic.
Noi țintim spre ceva similar.
Spuneai că avem mulți angajați la Google, care s-au îmbogățit considerabil.
Se fac o mulțime de bani din tehnologie.
Mulți oameni de aici sunt bogați.
Muncești pentru că vrei să schimbi lumea. Vrei s-o faci mai bună.
De ce să nu merite firma la care lucrezi
nu doar timpul tău, ci și banii tăi?
Dar nu așa gândim, nu așa ne privim companiile.
Și cred că e trist,
pentru că în companii se duce mare parte din efortul nostru.
Acolo ne petrecem mare parte din timp,
acolo se duc mulți bani.
Și aș vrea să ajutăm mai mult decât acum.
CR: Când închei discuțiile adesea pun această întrebare:
care e dispoziția sau starea mintală care ți-a fost cel mai de folos?
Oameni ca Rupert Murdoch mi-au spus: curiozitatea.
La fel și alții din media.
Bill Gates și Warren Buffett au spus: concentrarea.
Care dispoziție ― și cu asta ne despărțim de public ―
ți-a permis să te gândești la viitor
și în același timp să schimbi prezentul?
LP: Cel mai important...
M-am uitat la multe companii
și m-am întrebat de ce succesul lor nu durează.
Companiile apar și dispar rapid.
M-am întrebat: care e greșeala lor fundamentală?
Unde au greșit toate aceste companii?
De obicei e faptul că au neglijat viitorul.
Deci eu unul pe asta încerc să mă concentrez:
*** va arăta viitorul, *** îl creăm
și *** facem ca organizația noastră
să se concentreze pe asta
și să facă asta în ritm rapid?
Deci e curiozitatea,
e faptul că mă uit la lucruri la care poate alții nu se gândesc,
că fac ceva ce alții nu fac,
pentru că aici e de fapt suplimentaritatea.
Și voința de a face asta, de a-mi asuma riscul.
Uită-te la Android. M-am simit vinovat lucrând la Android când era la început.
Era o firmă nouă când am achiziționat-o.
Nu prea se potrivea cu ce făceam noi.
Mă simțeam vinovat că lucrez la așa ceva.
Dar greșeam.
Ăla era viitorul, nu? Era exact ce trebuia să fac.
CR: Mă bucur să te văd aici, e minunat să discut cu tine
și o plăcere să stau la această masă cu tine.
Mulțumesc, Larry.
LP: Eu îți mulțumesc.
(Aplauze)
CR: Larry Page.