Tip:
Highlight text to annotate it
X
Hai că merge. Merge, Bob! Salut! Scuze, am întârziat puțin.
Scuzați-mă o secundă.
Hei Bob, gândește repede. [Geamuri sparte][Țipete]
Iartă-mă!
Bine ați venit la "Cultura în declin". Numele meu este Peter Joseph.
Acest program este realizat pentru cei ce își doresc sa fie ceva mai sceptici
în privința societății pentru că, poate, sunteți ca mine.
Si dacă v-ați lovit de acest experiment pe care-l numim societate globală,
nu se poate sa nu fi avut un sentiment puternic de disconfort.
poate chiar frustrare, cu privire la modul *** noi, familia umană,
am ales sa ne organizăm pe aceasta mică planetă.
Regretatul astronom și bine-cunoscut avocat al gândirii științifice, Carl Sagan,
în renumitul serial PBS, "Cosmos" punea o întrebare:
"Dacă am fi vizitați de o specie superioară dintr-o altă parte a galaxiei,
și am fi forțați sa le explicăm felul în care ne administrăm planeta,
fără să mai vorbim de relațiile interumane de astăzi,
am fi mândri de ce am descrie?"
*** ne vom născoci o explicație pentru faptul ca aproape jumătate din populația lumii,
peste 3 miliarde de oameni, fie abia supraviețuiesc în sărăcie și boala cumplită,
fie pur și simplu mor în mod inutil
cu o rată de aproximativ o persoană la câteva secunde,
toate întâmplându-se în timpul unei realități a tehnologiei avansate,
când am putea hrăni, îmbrăca și oferi o casă fiecărei familii de pe Pământ
într-un standard de viaţă respectabil?
*** am putea explica războiul global:
230 de milioane de oameni omorâți de semenii lor doar în ultimii 100 de ani
pentru ce motive, teritorialitate fără sens, resurse,
dogme, ideologii învechite?
Din nou, toate acestea întâmplându-se în umbra unei întrezărite recunoașteri științifice,
a faptului că suntem într-adevăr, pur și simplu o familie care împărtășește o casă,
legată de aceleași legi ale naturii,
și prin urmare de aceeași ideologie operațională de unificare.
Ce părere aveţi despre sistemul nostru economic, piatra de temelie a ceea ce defineşte societatea noastră,
fără a mai menţiona motivaţiile noastre dominante?
*** am putea explica faptul că, în loc să ne organizăm eficient
pentru a participa ca un singur sistem la gestionarea corectă a acestei gospodării,
ne dezbinăm copilăreşte, ne concurăm şi ne exploatăm unii pe alţii
într-un joc arhaic, total nociv din punct de vedere ecologic?
Un joc, în treacăt fie zis, care nu numai că pare să perpetueze
o largă gamă de atrocităţi sociale,
dar care acum pare să destabilizeze şi mai mult societatea,
afectând sănătatea noastră publică.
Îmi pare rău să o spun, ca om,
chiar nu-mi pasă ce credeţi, şi nici nu iau în considerare asta.
De ce? Pentru că într-adevăr nu respect ce crede fiecare.
Nu există nici o dovadă care să arate că vreuna dintre valorile tradiţionale,
instituţii, structuri sociale sau practici obişnuite
pe care le avem astăzi, va fi relevantă mâine.
Singurul lucru care pare să treacă proba timpului este tocmai această noţiune de schimbare,
înţelegerea în continuă evoluţie despre noi înşine şi lumea în care trăim.
Probabil, unii ar putea crede că de fapt asta este definiţia inteligenţei umane.
Ce credeţi despre aceasta? Mai puţin despre ceea ce cunoaştem,
şi mai mult despre cât de vulnerabili suntem.
Deci, întrebaţi-vă, ce vedeţi dincolo de fereastră.
Vedeţi inteligenţa sau vedeţi dogma?
Vedeţi o cultură care ascultă şi lucrează pentru a se reacorda
cu condiţiile naturale în continuă schimbare aşa *** ele apar,
sau vedeţi eforturile disperate duse cu încăpăţânare de către mulţi,
în special cei aflaţi în posturi de decizie,
care încearcă să menţină totul neschimbat în defavoarea
întregii experienţe omeneşti?
Ştiţi, ca şi dumneavoastră,
aş putea fi doar un membru al acestei familii care numără acum 7 miliarde;
şi asemeni celor mai multe familii, uneori ne este greu să acceptăm,
dar uneori, lucrurile merg atât de rău, încât avem nevoie de o intervenţie urgentă.
Subiectul seriilor următoare este această intervenţie
în speranţa de a salva ceea ce este în mod cert, o cultură în declin.
De la creatorul trilogiei filmului Zeitgeist
vine spectacolul celei mai rele realităţi a tuturor timpurilor:
Cea Adevărată
GMP Films prezintă
Cultura în declin
Cu ghidul dumneavoastră, Peter Joseph
Este an electoral în Starele Unite
şi cineva ar putea să spună: este an electoral pentru întraga lume.
Cu toate acestea imperiul dominant, sistemul politic al Statelor Unite
A cheltuit singur aproximativ 25 mii de miliarde dolari în deceniul trecut.
O cantitate de bani, care dacă ar fi mediată şi distribuită anual,
ar putea asigura casă şi hrană oricărei persoane fără adăpost din America,
punând capăt în mod eficient epidemiilor.
Probabil, ca şi mine, la finalul acestui program,
veţi descoperi că acei bani vor fi mai bine cheltuiţi.
Oricum ar fi, alegerile prezidenţiale din 2012
se preconizează a fi una dintre cele mai scumpe,
şi aparent cele mai importante alegeri din toate timpurile,
având în vedere, criza datoriilor, criza locurilor de muncă,
şi marea destabilizare pe care o vedem în societate.
Totuşi, nu sunt deosebit de interesat de stânga sau de dreapta,
sau nu sunt interesat de meritele politice ale nici unui candidat.
Ceea ce mă preocupă, este ideea deplină de democraţie globală,
aşa *** persistă aceasta în tradiţie, şi *** este acceptată orbeşte
de marea majoritate a oamenilor de pe această planetă, ca fiind singura opţiune
pentru a le satisface interesele şi a crea bunăstare,
şi prin urmare gestionarea socială în condiţii optime.
Iată ce mă interesează.
(P. Joseph) Deci, decât să discutăm despre cine ar trebui să fie următorul preşedinte,
de ce să nu facem un pas înapoi şi să luăm în considerare aspecte mai largi?
*** ar fi, nu ştiu,
poate, de ce oare avem un preşedinte, pentru a începe cu ceva?
Ce este asta, feudalism?
M-am gândit că zilele regilor, dictatorilor, şi care acordă unei singure persoane o putere enormă
au ajuns la final. Sau, mai general,
nu pare un pic absurd să se vorbească de o democraţie participativă,
atunci când oamenii înşişi nu au de fapt nimic de spus,
atunci când adevăratele decizii sunt luate de cei aleşi?
Este destul de rău că au votat cei care nu au efectiv nici o responsabilitate legală
pentru a nu face nimic ce ar putea fi revendicat pe parcursul campaniei,
dar dacă veţi studia istoria, veţi descoperi faptul istoric
că bunul public a fost întotdeauna pe locul doi în raport cu alte interese,
îndeosebi, interese financiare şi de afaceri.
Desigur, asta e o ştire banală, nu-i aşa?
De ce guvenul Statelor Unite, cu totul împotriva interesului general,
a permis ca sistemul bancar privat,
un sistem care de fapt nu creează nimic,
să fie exonerat de 13 trilioane dolari?
Ai o vilă de 14 milioane dolari, pe ţărmul oceanului în Florida.
Ai o casă de vacanţă în Valea Soarelui, Idaho.
Ai împreună cu soţia ta o colecţie de artă plină cu tablouri de milioane de dolari.
(PJ) În timp ce oamenii au fost lăsaţi să se istovească înecaţi în datoria privată,
şomaj şi recesiune economică.
Dacă vom perpetua acest mic joc prostesc, pe care noi l-am inventat
numit creştere economică, în care circulaţia monetară înseamnă totul,
ar fi o idee bună să facem un pic de matematică privitor la ce ar putea ajuta în realitate,
acest sistem economic care operează la un nivel acceptabil.
Prin urmare, dacă creşteţi taxele pe aşa-zisa bogăţie,
de fapt creşteţi taxele asupra creatorilor de locuri de muncă,
şi dacă scopul este dezvoltarea sectorului privat,
trebuie să recunoaşteţi că cea mai bună cale de a crea acea creştere
este de a lăsa capitalul în trezoreriile creatorilor de locuri de muncă.
(PJ) Dacă aceşti bani cheltuiţi pentru salvarea băncii ar fi fost folosiţi
în schimb pentru reducerea datoriei gospodăriei private,
lăsând totodată Goldman Sachs, JP Morgan
şi toate celelalte instituţii financiare ne-productive, tehnic fără importanţă
să experimenteze eşecul şi falimentul pe care ele îl merită,
naţionalizând simultan întregul sistem bancar al SUA,
economia Statelor Unite ar mai fi avut o şansă. De ce?
Pentru că banca în realitate nu contribuie cu nimic. Pe când oamenii care au locuri de muncă o fac.
[Dacă] vreţi dezvoltare în acest tip de sistem, aveţi nevoie de locuri de muncă.
Dacă vreţi locuri de muncă, aveţi nevoie de cerere,
iar cererea cere oameni care au bani de cheltuit.
Uşurând povara datoriei publice,
aţi putea planta adevăratele seminţe ale creşterii economice.
Oricât de evident ar putea părea, mulţi uită un lucru:
Exonerarea nu are nimic de a face cu ajutarea economiei SUA,
nici nu va lucra în ajutorul
vreunei economii suverane în suferinţă din lume.
De ce? Pentru că trăim intr-o plutocraţie, nu într-o democraţie,
şi singura putere adevărată este de fapt în spatele cortinei, nu în faţă.
Puterile financiare şi de afaceri nu numai că deţin şi controlează această ţară,
ele deţin şi controlează întreaga planetă;
şi nu este nici o conspiraţie. Este o degradare a sistemului de valori.
Cât timp semnul dolarului este asociat cu orice fir de iarbă,
orice palmă de pământ, orice gând cutezător sau invenţie,
fără a mai menţiona judecarea oamenilor după merite
pentru dreptul lor la viaţă prin muncă, nu ar trebui să ne aşteptăm la altceva.
De la începuturile sale, statul
împreună cu puterea subiacentă a banilor
ca ghidul suprem al deciziilor umane, şi de aici puterea de a convinge,
adevărata putere a fost întotdeauna financiară,
şi acei omuleţi pe care tu îi alegi din oficiu la fiecare doi ani,
au şi ei stăpâni, şi nu uita asta.
- Democraţia: Este oare asta ceva în care să credeţi aşa *** arată astăzi în America?
- Atunci când spuneţi "cred în", chiar există? Ca incendiile de pădure, Dumnezeu,
sau diavolul?
- Ce părere aveţi despre sistemul democratic american aşa *** există el astăzi? - Este stricat.
Este stricat până în străfunduri. - Democraţia merge desigur în Grecia
şi teoria spune că oamenii controlează guvernul. Oare în practică
aşa stau lucrurile, în această ţară, în 2012? Nici vorbă! E o corporatocraţie.
(PJ) Având toate acestea în vedere, să privim un pic mai atent
toată această afacere despre democraţie.
Deoarece tradiţia democraţiei noastre are de a face cu reprezentanţii
aleşi să împlinească în aparenţă dorinţele noastre,
se pune o întrebare esenţială: De unde vin aceşti oameni?
De ce ei şi nu alţii se perindă pe micile dvs ecrane?
Aţi decis dvs că aceşti oameni sunt cea mai bună alegere
pentru a candida la un post de conducere atât de important,
sau aţi constatat că cei mai mulţi dintre candidaţii
în special la alegerile prezidenţiale, par cumva a veni din neant
şi li se acordă credit prin mass-media doar datorită expunerii repetate?
Termenul de "democraţie" vine de la grecescul "demos", care înseamnă popor,
şi "krates" care înseamnă dominaţie.
Oamenii unei anumite societăţi îşi exprimă opiniile prin voturi,
şi politica este creată de interesul majorităţii.
Se pare că procesul a fost oficializat în Grecia antică
şi de atunci a fost mereu adaptat.
Cu toate acestea, nu a durat mult ca un pic de cinism să apară
cu privire la procesul în sine, dat fiind faptul că
totul se bazează pe aserţiunea că publicul care votează
este în realitate suficient de educat ca să ştie ce trebuie să facă.
Franklin D. Roosevelt declara cândva cu tărie:
"Democraţia nu va reuşi decât dacă acei ce-şi exprimă alegerea
sunt pregătiţi să aleagă cu înţelepciune.
Prin urmare, adevărata salvgardare a democraţiei este educaţia."
Winston Churchill, pe de altă parte, a fost mai puţin conciliant,
statuând "Cel mai bun argument împotriva democraţiei
este o conversaţie de cinci minute cu alegătorul de pe stradă."
Mucalitul Mark Twain pus inevitabil pe glume,
afirmă "Dacă votul ar face vreo diferenţă, ei nu ne-ar lăsa s-o facem."
Mi-ar plăcea să vă puneţi singuri întrebarea: Dacă am fi clasa dominantă,
"clasa proprietăţii imobiliare", pentru a parafraza pe Thorstein Veblen
şi vrem să apărăm interesele împotriva oricărei ingerinţe,
ce am face noi?
În primul rând, trebuie să obţinem o vedere de ansamblu cât mai cuprinzătoare posibil.
Trebuie să ne asigurăm că electoratul este cât mai dezinformat cu putinţă,
cu privire la chestiunile importante ce ar putea intra în contradicţie cu practicile stabilimentului nostru.
Legat de asta, trebuie să eliminăm gândirea independentă, logică,
cauzală, ştiinţifică, cât mai mult posibil.
Prin urmare, să susţinem un sistem educativ public subfinanţat, depăşit,
şi defavorizat,
un sistem axat doar pe a forma zilieri,
nu să îi înveţe *** să gândească critic şi logic.
- În realitate inima democraţiei este aserţiunea fundamentală că publicul este bine educat
în ce priveşte gândirea critică. Ei ştiu *** să gândească şi să aprecieze,
şi prin urmare pot lua propriile lor decizii, nu-i aşa? Care este opinia dvs
despre educaţia americană şi efectele sale asupra proceselor democratice?
- Cred că avem multe probleme în educaţia din America.
Unu: Cred că avem de-a face cu imbecilizarea Americii.
- Nu aveţi senzaţia că de acest gen de sistem educaţional deficitar
profită de fapt stabilimentul? - O, desigur!
Desigur! Ţineţi-i în prostia lor, distrageţi-le atenţia.
Dacă sunt dezinformaţi, nu pot riposta!
(PJ) Totuşi, pentru a consolida acest fapt,
mai trebuie să stimulăm şi să recompensăm
sistemele de credinţe care susţin supunerea pasivă;
sistemele de convingeri şi valori radicale, iraţionale,
şi care promovează moduri închistate de gândire.
Religia devine super utilă în această situaţie.
Este posibil ca religia să fie politizată
şi candidaţii să se folosească de ea ca de un instrument?
Cred că Dumnezeu a creat Universul.
Şi ni s-a poruncit prin Scriptură şi de către Domnul Iisus să ne opunem lui cu toate puterile noastre.
Să nu ne mai rugăm ca Dumnezeu să fie de partea noastră
în război sau în altă situaţie, ci să ne rugăm ca noi să fim de partea lui Dumnezeu.
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea.
Cred în Dumnezeu care ne iubeşte, Dumnezeu care ne-a dat viaţă, care ne-a dat fiinţă...
Şi tot aşa fiecărui marinar, soldat, aviator sau puşcaş marin
care a fost implicat în această misiune, daţi-mi voie să vă spun, că voi faceţi lucrarea lui Dumnezeu.
Dacă oamenii sunt educaţi să fie supuşi şi să asculte orbeşte,
ei sunt pregătiţi să extindă această obedienţă către ceilalţi care pretind autoritate.
Verificat!
În continuare, este important să recunoaştem
o caracteristică sociologică unică a condiţiei umane.
Ceva ce am putea numi "psihologia de turmă".
Asta este tendinţa noastră a oamenilor, atunci când suntem confruntaţi cu tentaţia colectivă,
de a ne purta deseori în mod extrem de necugetat şi manipulabil.
*** spunea Charles McKay, celebrul autor al cărţii
"Extraordinarele Iluzii Populare şi Nebunia Mulţimilor":
"S-a tot spus, că oamenii gândesc ca o gloată;
se va vedea că ei o iau razna în gloată,
în schimb abia dacă-şi recapătă minţile şi asta unul câte unul."
Totuşi, asta nu se aplică numai la o bătaie la fotbal.
O astfel de convingere a mulţimii poate fi generată pur şi simplu prin evenimente culturale comune.
Vă aduceţi aminte de 11 Septembrie? Vorbiţi despre nebunia generală!
Acest eveniment a creat o subită isterie în masă cu teamă şi răzbunare,
şi nu a durat mult pentru guvernul SU şi, de fapt, şi alte guverne,
ca să valorifice această nebunie şi să susţină
o legislaţie draconică şi invazii abuzive.
Totuşi, această predispoziţie psihologică de turmă nu este numai extrem de utilă
pentru a sădi şi orienta chestiuni considerate importante,
este totodată importantă în ridicarea unor obstacole în calea dezbaterilor,
creând tendinţa, contra celor care încep să pună întrebări dincolo de acele limite,
de a fi ostracizaţi şi respinşi chiar de mulţime.
Ştiţi, dacă cineva discută despre
o distribuire mai echitabilă a veniturilor în societate:
Toată creşterea ce a avut loc în ţara noastră, în ultimul deceniu sau mai mult,
a plecat către cei 1,2% din clasa superioară. "Ai dracului comunişti!"
Dacă cineva speculează despre manipularea evidentă a puterii şi corupţie,
"La naiba! M-am săturat de aceşti teoreticeni ai conspiraţiei şi minciunile lor!
Rezerva Federală nu complotează în propriul său interes!"
Şi ferească Sfântul să ne pricopsim cu aceşti făcători de bine
care vor realmente să aplice cunoştinţele ştiinţei moderne
şi să optimizeze societatea cu ele. "Da, sigur!
Hrană, haine şi case pentru toţi pe Pământ cu ajutorul tehnologiei?
Idioţi utopici!" [geamuri sparte]
Reţineţi, că probabil modul cel mai puternic de control al gândirii umane,
este de a crea o teamă profundă de respingerea socială,
şi de a asocia acestă teamă cu subiectele prohibite din punct de vedere cultural.
Aşadar, mergând pe această bază,
avem de a face cu enervanta problemă
că oamenii ar putea chiar să fie suficient de înţelepţi
şi să acţioneze pentru a manipula o persoană din interiorul puterii politice
ceea ce ne va crea probleme.
Prin urmare, câteva măsuri de precauţie mai speciale ne stau la dispoziţie.
În esenţă, trebuie să ne asigurăm că acei candidaţi nedoriţi,
sunt incapabili să ajungă în apropierea instituţiilor importante pentru audienţă publică;
şi dacă o fac, există obiceiul de a fi trataţi ca nişte ciudăţenii.
Vreţi să spuneţi că heroina şi prostituţia sunt un mod de exercitare a libertăţii?
Ceea ce deduceţi este ceva de genul "Ştiţi ce?
Dacă am legaliza heroina mâine, toată lumea ar trebui să o consume."
Câţi oameni de aici ar folosi ***ă dacă ar fi legalizată?
Şi *** am face-o? Cu bani,
şi corpul electoral al corporaţiei noatre are o mulţime.
Nu trebuie decât să ne asigurăm că utilizarea acestor bani
pentru influenţare politică funcţionează fără oprelişti.
Într-o decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite, libertatea unui candidat
de utilizare nelimitată a banilor proprii pentru campania sa a fost considerată legală,
ceea ce de fapt, echivalează cheltuirea acestor bani cu dreptul de liberă exprimare.
Ceea ce traduce aceasta în realitate,
este eliminarea oricărei nepărtiniri reglementate în exprimare;
şi deci, cine are cei mai mulţi bani, are cele mai multe resurse,
şi prin urmare, cel mai mare efect. Perfect.
Totuşi, să consolidăm asta un pic mai mult.
Să ne asigurăm deasemenea că societăţile noastre
au dreptul legal de a promova micile noastre marionete fără limite.
Din fericire, în 2010, amicii noştri de la Curtea Supremă a Statelor Unite din nou
au confirmat că guvernul nu poate să restricţioneze
cheltuielile politice ale nici unei companii în alegerile candidaţilor,
deoarece, încă o dată, acestea sunt protejate prin primul Amendament.
Aşadar, acum putem cumpăra spaţiu publicitar enorm, pentru a promova pe cine vrem,
atât cât vrem, înecând opoziţia în mass-media.
...şi de două ori verificat.
Cu aceste măsuri importante în vigoare,
este totuşi necesar să controlăm evoluţia de fond
a procesului electoral, de la început până la sfârşit.
Cea mai bună metodă de a o face, este de a crea o falsă dualitate:
iluzia competiţiei între partide.
Avem nevoie de un sistem bi-partidist care să susţină când pe unul, când pe celălalt,
dar care totuşi să susţină politicile elitiste de bază
de care avem nevoie pentru a ne menţine avantajele.
Frumuseţea acestei farse bi-partidiste dominatoare,
este că, nu numai că dă oamenilor iluzia necesară a alegerii,
şi ceea ce este mai important, reprimă acele grupări terţe parvenite.
Aşa *** ştim, aceste ipocrite şi agasante grupări terţe
au creat necazuri de la bun început.
Amendamentele pentru drepturi civile, emanciparea femeilor,
drepturile muncitorilor, legile privind munca minorilor şi alte agitaţii contra industriei,
din punct de vedere istoric, toate au venit de la aceste terţe mişcări,
nu de la noi, grupul dominant, consacrat.
Aşadar, aici trebuie să fim vigilenţi.
Trebuie să obişnuim oamenii atât de mult cu dictatura bi-partită,
încât nici să nu observe că cele două partide au fost create pentru a controla direct
aproape întregul proces electoral în sine.
Ele trebuie să aibă puterea de a organiza regulile de reîmpărţire în circumscripţii electorale,
întrunirile preliminare de propunere a candidaţilor, întrunirile de numire a candidaţilor şi dezbateri,
şi desigur, noi, clasa dominantă, vom arbitra acţiunile lor
prin lobby, contribuţii la campanie, ştiţi dvs.,
exact ceea ce promite piaţa liberă: libertatea de manipulare a tuturor lucrurilor.
Faceţi cunoştinţă cu prietenii noştri: Comisia pentru Dezbateri Prezidenţiale, sau CDP
În 1968, Partidele Democrat şi Republican,
sau "Demo-publicanii", *** îmi place să le spun,
au înfiinţat Comisia pentru Dezbateri Prezidenţiale.
Dându-se drept o instituţie apolitică, CDP a preluat cu succes controlul
celor mai influente evenimente electorale, dezbaterile prezidenţiale.
CDP, care este o corporaţie privată co-prezidată de foştii şefi
ai partidelor Republican şi Democrat, decid prin înţelegeri secrete,
cine trebuie să participe la dezbateri, şi despre ce trebuie să discute.
Acele partide enervante, împreună cu ideile lor controversate,
pot intra în joc numai dacă "Demo-publicanii" decid că ele pot asta.
Intr-adevăr, vă puteţi imagina ce s-ar întâmpla dacă aceşti parveniţi sociali agasanţi
ar fi capabili în realitate să se ridice împotriva conţinutului
stereotip, de o logică mizerabilă, şi îngust al subiectelor tipice dezbaterilor noastre trucate?
Dar în ce priveşte asistentele, profesorii, ofiţerii de poliţie care
sincer vorbind, trebuie să treacă, la sfârşitul fiecărei luni, printr-o mică criză financiară:
Ei trebuie să facă împrumuturi suplimentare doar pentru a-şi plăti ipoteca.
Nu le-am acordat nici o atenţie.
Dacă vă uitaţi la politicile noastre fiscale, acesta este un exemplu tipic.
Scuze pentru întrerupere D-le Preşedinte, dar n-am mai putut fi de acord.
Totuşi, nu credeţi că politicile fiscale
şi alte aprecieri comune despre ceea ce-l doare pe americanul obişnuit,
sunt de fapt destul de blânde, în comparaţie cu
fundamentul real al sistemului nostru economic?
Ştiţi, se fac bani din datorii,se percep dobânzi pentru ceva care nu există,
ceea ce înseamnă că întotdeauna sunt datorii restante ce depăşesc banii disponibili pentru a le plăti.
Bineînţeles, asta se pretează la noi datorii pentru a le acoperi.
şi în esenţă, eşecul şi falimentul sunt inevitabile.
Nu atât pentru clasele superioare, cât pentru calasele de mijloc şi cele inferioare.
(De ce?) Pentru că, clasele inferioare sunt singurele care fac împrumuturi
pentru casele şi maşinile lor, în timp ce clasa superioară face venituri din dobânzi.
În loc să plătească dobânzi, ei de fapt generează dobânzi
prin depunerile şi plasamentele lor.
În mod clar, aceasta asigură un decalaj în creştere masiv între clase, din punct de vedere structural.
Nu merită acest lucru să fie luat în considerare?
Nu?
Ca punct final în ce priveşte PIB-ul,
corporaţia noastră poate acum dona direct la ei,
prin urmare partidele, vor impune influenţa noastră financiară, şi deci ordinea de zi, şi chiar mai mult,
vor impune un alt deznodământ în ce priveşte acele prevederi legale enervante,
care restricţionează contribuţia directă a societăţilor la campaniile politice.
Un deznodământ frumos.
Totuşi, nimic nu este perfect, şi nu puteţi fi prea atenţi.
Uneori, sunt necesare tactici bune de modă veche, verificate de-a lungul timpului.
Nimic nu este mai de modă-veche, la fel de bun şi de vechi precum frauda electorală directă.
Să punem câţiva dintre amicii noştri corporatişti să construiască câteva maşini de vot
de o teribilă onestitate,
şi să le ducem în cât mai multe localităţi cu putinţă.
Da, ştiu, e o treabă murdară. A devenit deja de notorietate
faptul că maşinile pot fi sparte de la distanţă cu materiale de numai 10 $
şi pregătire ştiinţifică la nivelul clasei a opta;
dar întrucât majoritatea americanilor sunt distraşi de datoriile lor,
scăderea standardului de viaţă, şi reducerea continuă a locurilor de muncă,
mas-media liberală se năpusteşte asupra unor urechi surde.
Deci, să recapitulăm.
Liber-cugetătorii înclină să recunoască
necesitatea unei adaptări şi schimbări continue,
aşa încât, trebuie să ne asigurăm că educaţia susţine tradiţia curentă,
prin învăţare pe de rost, nu prin gândire logică, critică.
În continuare, să stabilim limite clare ale dezbaterilor în cultură
şi să ne asigurăm că toţi cei care se avântă dincolo de barieră,
sunt opriţi prin ridiculizare eternă şi denigrare.
Apoi, trebuie să ne folosim de psihologia de turmă
şi să o dirijăm prin mass-media noastră, spre identificarea fiecăruia
cu problemele pe care le dorim în prim-plan sau de la care să-i distragem cu totul.
În ce priveşte influenţa pe scară largă,
trebuie să avem libertatea de a face orice vrem
şi să utilizăm bogăţia marii noastre corporaţii pentru a influenţa
atât opinia publică, cât şi candidaţii înşişi.
Statutul nostru legal de corporatişti ne asigură acum libertatea cuvântului,
şi prin urmare, libertatea de a cheltui.
Apoi, vom crea iluzia publică a competiţiei şi alegerii,
ca să obţinem cât mai mult control posibil asupra procesului electoral.
Marionetele noastre demo-publicane, cu susţinerea noastră permanentă,
gestionează bine acum acest lucru, inclusiv limitarea dezbaterii publice
şi interzicerea amestecului tuturor grupărilor alternative.
Şi dacă asta nu este suficient, strângeţi şurubul! Nu trebuie decât să refacem singuri numărătoarea buletinelor de vot,
prin operarea cutiilor negre de vot în cele mai influente circumscripţii electorale.
Şi aşa funcţionează!
De la începutul civilizaţiei,
cei aflaţi la putere au restricţionat cu succes interesele majorităţii
prin reglementarea valorilor lor, controlarea resurselor cu ajutorul banilor,
fără a mai menţiona controlul proceselor reale ce există ca să-i conteste.
Este aceasta o conspiraţie? Se întâlnesc astfel de oameni puternici în încăperi întunecate,
şi lucrează pentru a descoperi *** să-şi menţină puterea?
Nu chiar, nu atât de mult *** s-ar putea crede.
Vedeţi, partea hilară în ce priveşte toate acestea este că un astfel de proces
de manipulare este de fapt auto-generativ,
legitimat cumva pas-cu-pas
prin egoismul ancestral care ne dirijează pe întreg parcursul.
Vedeţi, adevărata corupţie nu apare în întâlniri în încăperi obscure, sau în docuri;
adevărata putere constă în modul în care dvs., oamenii,
în fapt perpetuaţi, treceţi cu vederea şi susţineţi
adevăratele sisteme subterane care vă oprimă.
Reflecţii finale: Mulţi din cei ce văd conţinutul acestui program
vor interpreta probabil farsa grosolană cunoscută drept democraţia americană,
sau, propriu zis, chiar farsa democraţiei globale,
ca un sistem care are nevoie de reglementări mai bune.
UACL (Uniunea Americană a Libertăţilor Civile), Democraţia Acum, Ocupaţi Wall Street, Annie Leonard,
şi alte asociaţii militante şi personalităţi, inteligente şi deschise,
care caută ceea ce ele numesc "schimbare",
acţionează de fapt complet în cadrul aceleiaşi presupuneri:
"Putem reglementa mai bine puterea financiară şi corporatistă,
dacă şi numai dacă putem reorganiza lumea."
Nu.
Regret că trebuie să spun, că până la premiza socială în sine,
şi prin urmare, motoarele psihologice fundamentale ale economiei noastre:
instabilitate, raritate, interese personale înguste, exploatare şi competiţie.
Până când acestea nu se vor schimba, până acolo încât sistemul va începe să recompenseze
şi să consolideze colaborarea, echilibrul uman şi ecologic,
eficianţa şi sustenabilitatea, nimic nu se va schimba cu adevărat.
În condiţiile sociale în care totul se bazează pe avantaje asupra altora,
ceea ce noi numim astăzi corupţie, de fapt nu este corupţie de loc.
Nu sunt decât afaceri, ca de obicei.
Chiar aşa, la ce v-aţi aşteptat oameni buni?
Într-o economie în care totul este de vânzare în virtutea eticii reale inerente,
subliniată de concepţia falsă conform căreia nu putem lucra împreună în mod inteligent
în beneficiul tuturor, nici un nivel al presupusei corupţii
n-ar trebui să mai surprindă pe nici unul dintre noi.
Pe scurt, a presupune aici că vom perpetua această filozofie economică,
şi apoi a o contrazice aici cu ideea că anumite elemente ale societăţii
ar trebui să fie interzise în scopul manipulării financiare şi al profitului,
este complet naiv şi absurd;
dar să nu mă credeţi pe cuvânt. Relaxaţi-vă doar şi priviţi fluxul şi refluxul
mişcării noastre de la o serie de practici degradante, corupte, la alta.
Desigur, vom rezolva câteva probleme cu gândirea noastră limitată,
dar până când întregul sistem nu este pus în mişcare de la centru,
din nefericire, este aproape în totalitate o pierdere de timp
iar creşterea va fi extrem de mică.
Până vom ajunge la acel nivel, să ne relaxăm, să ne bucurăm de spectacol
şi până data viitoare, sunt Peter Joseph,
un agent şi o victimă a unei culturi în declin.
Vă rog să remarcaţi că nici un demopoblican nu a fost rănit
sau abuzat în timpul înregistrării acestui spectacol.
(Totuşi, se pare că dispariţia lor ar putea fi iminentă.)
Transmisia a fost posibilă prin subvenţii generoase de la Fundaţia Rockefeller,
George Soros, Societatea Teozofică, Grupul Bilderberg,
Consiliul pentru Relaţii Externe, Noua Ordine Mondială, Alex Jones
şi cultul satanic al morţii cunoscut drept Mişcarea Zeitgeist.