Tip:
Highlight text to annotate it
X
Vocea și personalitatea mea s-au dezvoltat pe YouTube.
În 2010, mă ocupam de conținut din Call of Duty,
așa că mă adresam unui public mai în vârstă.
„Salut! Sunt Dl. Aviator și am un nou comentariu”.
Voiam să par convingător și matur.
Nu voiam să fiu doar puștiul care postează pe YouTube,
mai ales în comunitatea Call of Duty.
Acum mă ocup de conținut Minecraft, iar personalitatea mea s-a schimbat.
„Școala asta nu va fi prea rea, Sunny Side este cea mai bună”.
Nu mai înjur în viața de zi cu zi,
sunt un tip mai inimos, cu o personalitate debordantă,
deoarece asta îți inspiră conținutul.
Conținutul îți modelează personalitatea.
Vocea canalului este vocea mea, dar amplificată.
Îmi place mult să învăț lucruri noi.
Îmi place să aflu și să discut despre detalii obscure,
*** ar fi legendele acestor jocuri.
Sau mă întreb dacă ar fi posibile în viața reală
și discut despre asta cu prietenii.
La început, m-am bazat pe feedbackul comunității,
am studiat ce are succes pe baza reacțiilor publicului.
Pare foarte încrezut. Este prea arogant.
Dacă vedeam astfel de comentarii, încercam să diminuez,
de exemplu, fermitatea declarațiilor mele.
A fost foarte jenant când am început pe YouTube.
Postam videoclipuri despre skateboarding.
Voiam să fiu un skater profesionist.
Voiam să merg la concursuri, eram un skater amator.
Mi-am schimbat mult conținutul.
Întâlnind alți creatori, s-a schimbat ce voiam să transmit
și modul în care produc conținut pe YouTube.
De mică îmi plăceau jocurile video și mi se părea normal ca fetele să le joace.
Probabil pentru că am patru frați.
Dar pe internet nu e chiar așa.
În schimb pe YouTube, publicul e format din fete tinere.
Și vedem deja o schimbare în cererea pentru așa ceva.
„Vreau să mă identific cu un creator, vreau să văd *** ar fi”.
Asta vedem acum, autenticitatea fetelor care folosesc YouTube
sau pasionate de jocuri, care schimbă regulile jocului.