Tip:
Highlight text to annotate it
X
In seria intai din Povestea Lucrurilor am analizat un sistem ce da nastere la
prea multe lucruri si la prea putin din ceea ce ne dorim cu adevarat. Vom
incepe in a ne uita la povestile din culisele Povestii Lucrurilor.
Tocmai aici vom putea gasi cai pentru a schimba situatia.
Bine ati venit seria a doua!
In ultimii cativa ani am devenit mult mai grijulie privind felul *** imi cheltuiesc
salariul. Cei din jurul meu fac asemeni.
Bunaoara, mananc mai putin prin restaurante,
abtinandu-ma de la cheltuieli pe care nu prea mi le doresc, economisind bani pentru scoala copiilor.
Am devenit mai responsabila, luind aminte la felul in care cheltuiesc.
Singurul lucru pe care insa nu-l pot controla este ca in fiecare luna o portiune uriasa din salariul meu
se duce la stat.
Nu e partea cea mai haioasa a bugetului meu, insa am incredere in plata impozitelor.
Nu numai pentru ca e lege.
Dar si pentru ca, in felul asta, investesc intr-un viitor mai bun pe care nu mi-as putea permite
sa-l construiesc singura.
Stiti si voi care: viitorul pe care ni-l dorim cu totii ?i mai fiecare candidat ne promite:
scoli minunate,
un mediu sanatos,
energie curata, slujbe bune. Dar ceva ciudat se intampla cu banii nostrii
pe drumul spre acel viitor mai bun.
Banii par sa dispara.
Si pe cand apucam sa-i si investim, tot ce auzim este
„Ne pare rau, anul asta nu, suntem faliti.”
Suntem defapt atat de faliti – zic ei –
incat nu avem incotro decat sa mergem de-a-ndoaselea,
imputinand din lucrurile ce au facut tara asta mareata: scoli, Asociatia de Protectie a Mediului,
poate chiar si Sistemul de ajutor social si Medicare.
Ia stai un pic! Falit?
Imi platesc in fiecare luna partea mea de salariu castigat din greu si la fel
faci si tu!
Daca fiecare ar face la fel, am avea o sumedenie de bani.
Si am ajuns acum sa mergem pe la psihologi, multumita chichitelor din sistemul impozitelor comerciale
si de nemaiauzita scutire de impozite a celor mai bogati 1%.
Insa chiar si dupa scutirea alora, tot
mai avem un trilion de dolari.
A?a ca daca tot suntem faliti,
ce se intampla cu toti banii astia?
M-am hotarat sa ma uit cu mai multa atentie si imi pare ca toata povestea asta cu „falitul” ascunde
o tarasenie mult mai mare,
o poveste despre niste optiuni de-a dreptul aiurite, facute pentru noi,
dar care actioneaza defapt impotriva noastra.
Vestea cea buna este ca ele sunt doar optiuni
si ca noi putem crea altele.
Deci, unde merg toti banii astia? In primul rand, armata i?i aloca o portiune
uriasa,
726 miliarde de dolari in 2011.
Auleu! Ce viitor am putea avea cu o asa gramada de bani.
Cheltuind miliarde pe avioane de vanatoare de care n-avem nevoie, ori pe razboaie ce nu par sa se sfarseasca, si
apoi spunand ca suntem faliti, nu e chiar corect.
E ca si *** ti-ai suna copilul de pe yachtul ce-ti valoreaza un miliard de dolari, ca sa-i spui ca nu-ti
poti permite sa-i platesti pranzul.
Si apoi mai sunt sutele de miliarde ce se scurg pe redresarea unei economii dinozaur.
Stiti si voi care: acel sistem demodat de care vorbeam in „Povestea lucrurilor”,
cel ce produce mai multa poluare, mai multe gaze de sera si mai multe reziduuri decat oricare
altul pe pamant si care nici macar nu ne face fericiti.
Nu-si are rostul din multe privinte,
dar il mentinem sub medicatie in loc sa construim ceva mai bun.
O sumedenie de medicatii apar sub forma subventiilor.
Subventia este un gest caritativ ce avantajeaza anumite firme asupra altora.
Nu e neaparat ceva rau. Ar trebui sa ajutam firme ce
construiesc un viitor mai bun.
Problema este ca statul ajuta firme ce defapt
ne trag in jos.
Oriunde te-ai uita de-a lungul economiei dinozaur, gasesti astfel de subventii.
Avem subventii pe cheltuieli: unde statul doar arunca banii pe fereastra,
*** sunt bunaoara banii de care se bucura marii producatori din agricultura, ajutandu-i in acela?i timp sa aduca fermele
familiale in pragul falimentului.
Ori versiunea mai putin vizibila unde statul acopera cheltuieli in probleme
unde corporatiile ar trebui singure sa se descurce,
ca de exemplu curatarea deversarilor toxice ori a unor lacuri uriase de dejectii animale.
Ori construind drumuri ce duc intr-un singur loc, un nou supermagazin Walmart.
Ori platind pentru poluare si pentru irositoare incineratoare de reziduuri ce nu si-ar
fi avut niciodata rostul daca n-ar fi fost subventionate.
Si apoi subventiile pe impozite:
care scutesc marile corporatii de la o contributie corecta din castigurile lor,
precum uriasele scutiri de impozite acordate firmelor de petrol si gaz
chiar si intr-o perioada de profituri record.
Aceste subventii ajung pana la miliarde de dolari ce ar trebui stran?i
si folositi cu chibzuinta.
Apoi mai sunt subventiile privind transferul de risc: adica unde statul joaca rolul de
banca de investitii ori chiar firma de asigurari pentru corporatii ce desfasoara
activitati riscante, *** ar fi reactoare nucleare.
Daca ceva o ia razna, noi suntem cei care platesc.
Apoi sunt subventiile pe produse gratuite:
unde statul acorda corporatiilor lucruri ce ne apartin noua tuturor,
pe mai nimic ori chiar pe gratis.
Acele miliarde ar trebui stranse, insa nu le vedem niciodata!
Ca de exemplu permisul de a exploata resursele terenurilor publice, acordat la pretul stabilit de
Legea Mineritului in 1872.
Da, da! 1872.
Presedintele Grant semnase aceasta lege pentru a incuraja noi asezari in tinuturile din Vest.
Si o stire de ultima ora:
e aprobata.
Si toate astea nici nu iau in considerare costurile externalizate. Ele
nu apar pe nici o fisa si pot ajunge pana la trilioane de dolari.
Ele includ distrugerea mediului,
sanatatea publica si climatul pe care aceasta economie dinozaur o creaza.
Fara legi care sa-i oblige pe polutanti sa plateasca, platim cu totii pentru pierderea apei
si aerului curat,
ori pentru rata crescanda a cazurilor de astma si cancer.
Pe cand vom fi eliminat toate aceste subventii, nu o sa mai ramana nici macar bruma de bani
pentru a ne plati cheltuielile,
ce sa mai vorbim de construirea unui viitor mai bun.
Si deci de ce sunt intotdeauna bani suficienti pentru economia dinozaur, de la rafinarii uriase
pana la scoaterea pe cautiune a marilor banci, insa cand
vine vorba de un viitor mai bun, suntem zice-se faliti? Poate e pentru ca
tipii astia stiu *** sa ceara bani.
Lobistii lor si campaniile cu contributii uriase instiinteaza guvernul de
ceea ce vor,
si ce vor face daca nu vor primi banii.
Si in felul asta, castiga.
Senatorii americani care au votat sa mentina marile subventii petroliere in 2011,
primisera de cinci ori mai multi bani in timpul campaniilor de strangere de fonduri, organizate de Marii Petrolieri, decat primisera cei care au votat
ca sa le elimine. A?a ca, in timp ce subventiile sunt o unealta pentru guvern de a ajuta
Firmele ce ne ajuta pe noi toti, au ajuns sa insemne un premiu pentru
cei cu cea mai mare putere de influenta pe lista cu firmele participante.
Stiti insa cine are adevarata putere?
Noi! Ce-ar fi daca am deveni la fel de grijulii cu taxele noastre asa *** suntem cu
restul banilor nostri?
Ce-ar fi daca le-am spune guvernantilor ce dorim si ce vom face daca
ramanem cu mana goala, votand – pentru inceput - impotriva lor!
Putem redirectiona aceste subventii dinozaur,
eliberand sute de milarde de dolari. Nu va mai ganditi la faliment, putem
construi un viitor mai bun chiar acum!
Putem incepe prin a reinvesti subventii petroliere si
de gaze in valoare de 10 milarde de dolari, in proiecte privind sursele regenerabile de energie ori de eficienta energetica.
Doar cu jumatate din suma respectiva, putem instala sisteme solare ce sa acopere doua
milioane de acoperisuri. Si putem folosi restul pentru a reconditiona jumatate de milion de gospodarii,
creand slujbe si economisind energie an dupa an.
Costul mediu de curatare al unei suprafete infestate toxic, de pe lista de superfonduri este de
140 de milioane de dolari.
Haideti sa-i punem pe poluanti la plata, iar noi sa investim banii in dezvoltarea unor materiale
mai sigure, in asa fel incat sa nu ne facem griji in privinta deversarilor toxice in primul rand.
Majoritatea chimicalelor de astazi sunt realizate din petrol. De aceea sunt numite
petro-chimicale. Convertind doar 20% din acestea
in materiale biodegradabile, am crea peste 100.000 de slujbe.
In loc sa subventionam incineratoare de reziduuri, haideti sa subventionam
solutii reale, precum „zero reziduuri”.
Marind rata americana de reciclare la 75%, am crea 1.5 milioane
de noi slujbe cu mai putina poluare, mai putine reziduuri,
mai putine presiuni de a recolta si a extrage mai multe resurse. Cui nu-i i-ar fi pe plac asa ceva?
Asa ne-ar mai ramane sute de miliarde de dolari
pentru imbunatatirea educatiei, investitia cea mai buna intr-o economie sanatoasa.
Cu 100 de miliarde, am putea mari numarul de invatatori in scolile primare
cu mai bine de 40%
si am putea acorda burse la mai bine de 6 milioane de studenti.
Vedeti? Putem construi Visul American; ne putem permite
sa avem un mediu sanatos, slujbe bune si o educatie publica de prim rang.
Nu vom putea insa, daca vom tot subventiona o economie dinozaur.
A?a ca atunci cand aveti o idee despre un viitor mai bun si cineva va va spune
„Da, e frumos, dar nu prea sunt bani pentru asta”
Spunte-ti-le ca nu suntem faliti.
Bani sunt, sunt ai nostri si a venit vremea sa-i investim *** trebuie. 1