Tip:
Highlight text to annotate it
X
(Aplauze)
Bună ziua!
Cîți dintre dumneavoastră purtați
ochelari sau lentile de contact?
Cam jumătate, nu?
Fără ochelari v-ar fi greu, cred.
Ochelarii au fost inventați în Italia, în secolul 13,
iar în Japonia se pare că au ajuns prin secolul 16.
Dar s-au răspîndit abia din Era Meiji (1868–1912).
Imaginați-vă *** era lumea înainte.
Fără îndoială, cei care nu vedeau bine sufereau.
Le era greu să citească
sau să meargă la cumpărături.
Pe atunci orașele nu era iluminate,
străzile nu erau tocmai bine făcute,
încît pentru cei care nu vedeau bine
era periculos să meargă noaptea pe stradă.
Eu mereu mă gîndesc la cîte ceva cînd merg
și mi se întîmplă să mă împiedic chiar și ziua.
Azi am puțin emoții,
o să am grijă să nu cad.
Prin producerea de ochelari ieftini
și răspîndirea lor pe scară largă,
oamenii cu defecte de vedere
pot trăi ca și *** ar avea vedere normală,
fără mari pericole și greutăți.
La fel stau lucrurile și în lumea culorilor.
Uitați-vă la desenul acesta.
În stînga și în dreapta
culorile se văd la fel, nu?
Dar culorile acestea au fost modificate.
De fapt e o simulare a vederii unei persoane
care percepe la fel verdele și roșul.
Adevăratele culori sînt acestea.
De exemplu, aceste persoane
nu fac diferența între verde și roșu,
bleu și roz, mov albăstrui și mov roșcat.
Acest mod de a vedea culorile se cheamă „daltonism”.
Ați mai auzit de el?
În medicină se mai numește și „cecitate cromatică”.
Să știți că există o mulțime de daltoniști.
Între bărbații japonezi
daltoniștii de diferite grade reprezintă 1 din 20.
În Europa și America e 1 din 12 bărbați.
La femei e mult mai rar,
se pare că e numai una la 300–500.
Și nu doar în Japonia, Europa și America.
Există daltoniști în toată lumea.
Ar fi trebuit să folosesc o hartă AuthaGraph,
Groenlanda se vede cam mare. (Rîsete)
Cei care nu văd bine aproape sau departe
au greutăți în viața de zi cu zi.
La fel și daltoniștii se lovesc de greutăți.
De exemplu, ați văzut în lift oameni
care nu știu dacă să apese pe buton?
Cei care văd normal culorile
observă că butonul 8 e aprins,
dar daltoniștii nu văd bine
care butoane sînt aprinse.
Există astfel de oameni.
Apoi vedeți aici un pom cu fructe roșii.
Dar pentru daltoniști fructele roșii
apar de aceeași culoare ca frunzele verzi.
Atunci ei trec pe sub pom
și poate nu observă fructele.
Aici e un indicator pentru toalete,
dar pentru daltoniști
culorile pentru bărbați și femei apar inversate.
Din grabă ai putea intra unde nu trebuie.
Și înțeleg că chiar că se întîmplă des.
Bine, și eu zilele trecute
la aeroport era să intru la femei,
de se uita lumea urît la mine.
Iar eu nici nu sînt daltonist.
Aici e un ciorchine de roșii.
Dacă nu te uiți bine
nu-ți dai seama care sînt coapte.
De aceea am dezvoltat o tehnologie
care să le permită daltoniștilor
să distingă mai ușor culorile.
Și *** vreau să corecteze vederea
ca ochelarii pentru miopie sau astigmatism,
am numit-o „corector cromatic”.
E o tehnologie de realitate augmentată.
Culorile care se văd greu, din motive genetice,
se pot calcula și face ușor de văzut.
Deocamdată nu-l poți purta
ca pe niște ochelari obișnuiți,
dar poți folosi un smart phone
pe care să-l ai tot timpul la tine.
Să vedem *** funcționează.
În poza aceasta vedem
un lan de grîu cu flori roșii,
cred că maci.
Dar un anumit tip de daltoniști
nu prea văd bine florile, nu?
Să ne uităm cu corectorul cromatic.
Acum florile se văd foarte ușor.
Corectorul e foarte ușor de folosit.
Aici sînt niște cifre colorate
pe care cei cu vedere normală
le pot citi, dar daltoniștii nu.
Să ne uităm cu corectorul cromatic.
Fiți atenți la cele două discuri de jos.
Daltoniștii care se uită la ele nu văd cifrele
dar dacă activăm corectorul
iată cît de ușor se poate citi.
E ușor, nu?
Omul e prizonier în corpul cu care s-a născut.
Oameni înalți sau scunzi, cu reflexe bune sau rele,
apoi oameni care nu-și pot folosi mîinile sau picioarele,
miopi sau daltoniști. Există tot felul de oameni.
Dar pentru a compensa deficiențele
au apărut noi tehnologii.
Printre ele e și corectorul cromatic.
*** am făcut eu corectorul ăsta, dacă cineva
ar face un corector prin care eu să par mai chipeș,
mă ofer să cumpăr 10 bucăți!
Poftim? Trebuie să cumpere alții? (Rîde)
La început, cînd am făcut corectorul cromatic
cu propriile mele idei,
nu prea aveam siguranța
că le poate folosi daltoniștilor.
Dar după ce am publicat aplicația
au venit mesaje de la diverși utilizatori
din toată lumea.
Le-am citit pe toate.
Să vă arăt cîteva.
„Am văzut în sfîrșit frunzele colorate de toamnă!”
a spus un utilizator.
Zice că s-a dus la munte
și deși auzise de schimbarea culorii frunzelor,
abia acum a văzut frunzele roșii.
Așa a spus.
„Am reușit să cumpăr îmbrăcăminte fără să greșesc culorile.”
a spus alt utilizator.
Pînă atunci i s-a întîmplat de cîteva ori
să creadă că a cumpărat haine maro
și apoi să afle că sînt verzi.
Zice că de obicei îl ajută prietenii
cînd cumpără haine,
dar acum a reușit singur.
„Acum nu mai șovăi cînd merg cu autobuzul sau cu trenul.”
Schemele traseelor folosesc adesea culori
și zice că durează mult să le urmărească.
Dar acum zice că e foarte simplu,
o adevărată plăcere.
„Niște pete care mi se păreau negre
erau de fapt de rugină roșie. Tare surprins am fost!”
a spus un alt utilizator.
„Vă mulțumesc pentru culori!”
scria într-un alt mesaj.
Cînd am citit asta
mi-au dat lacrimile de emoție.
Mi-am zis: „Tehnologia mea chiar le folosește oamenilor.”
Am fost foarte bucuros.
Și acum sosesc mesaje de mulțumire.
Mă bucur de cîte ori le citesc.
În paralel cu corectorul cromatic
am făcut și un așa-zis „simulator cromatic”.
E o aplicație care calculează
*** ar vedea un daltonist
și afișează imaginea.
Pe cei care văd normal culorile
îi invit să testeze aplicația
pe desene făcute de ei, pe afișe
sau pe firme din oraș.
Puteți verifica astfel în ce măsură culorile
sînt ușor de distins pentru oricine.
Cele două aplicații au tot mai mulți utilizatori.
Mesajele lor se înmulțesc și ele.
După *** vă spuneam, eu pe toate le citesc.
Am observat că aceste mesaje
au un element comun.
Să vă arăt.
„Eu sînt daltonist.
Din cauza asta unii prieteni au rîs de mine,
am avut multe neplăceri.
De atunci mă feresc să le mai spun altora.
Oricum, nici cu explicații ei nu înțeleg.
Dar acum le pot arăta și prietenilor
*** văd eu. Iar ei îmi zic
„Aaa, deci așa vezi tu!” și mă înțeleg în sfîrșit.
Sînt foarte bucuros.”
De la o mamă am primit următorul mesaj:
„Copilul meu e daltonist.
Cînd am aflat
mă simțeam vinovată că l-am născut așa.
Odată copilul a făcut un desen cu culori ciudate.
Cînd am văzut m-a tulburat, credeam c-o iau razna.
Dar acum am reușit măcar puțin
să înțeleg *** vede copilul,
de ce a colorat așa desenul acela.
În sfîrșit reușesc să înțeleg.
Sînt foarte mulțumită.
M-am liniș***, măcar puțin.”
Ei nu vorbesc de bucuria de a vedea tu însuți,
ci de bucuria de a-i arăta și altuia ce vezi tu
sau bucuria de a vedea și tu ce vede el.
sau bucuria de a vedea și tu ce vede el.
Iar eu, cînd aud asta,
mă bucur nespus.
De ce oare am făcut eu efortul de a dezvolta tehnologia acesta,
pe care le-o ofer gratuit tuturor?
Am impresia că prin asta am reușit
să-i ajut pe cei nefamiliarizați să înțeleagă.
Omul vede culorile cu creierul.
Dar *** în capul altora nu te poți uita,
nu poți ști ce culori văd ei.
Pe vremea cînd nu prea se știa de daltonism,
se spune că cei afectați sufereau
din neînțelegere și prejudecăți.
Dar acum înțelegem, putem corecta greșelile
și putem ține cont de diferențe.
Acum putem judeca bine lucrurile.
Și dacă vom înțelege mai mult
vom afla că de fapt
daltoniștii disting bine nuanțele de albastru,
văd ușor insectele în pădure și peștii în apă,
văd ușor insectele în pădure și peștii în apă,
mulți daltoniști au calități deosebite.
În anumite privințe aflăm că văd mai bine
decît cei care percep normal culorile.
Omul, cînd nu vede sau nu înțelege un lucru,
se teme de el.
Ne temem de stafii, ne temem de radiații nucleare.
Asta pentru că nevăzîndu-le
nu ne dăm bine seama
dacă ne fac rău sau nu.
De stafia asta sper că nu vă e frică! (Rîde)
Poate de-asta își făcea mama prea multe griji.
Poate de-asta rîdeau prietenii de băiat.
Și conflictele dintre țări
apar poate tot din cauză că
nu știu unii ce gîndesc ceilalți
și ce sentimente au.
Așa ceva mi-au spus și utilizatorii.
Înțeleg din mesajele lor
că pînă la urmă ce am făcut eu
este ca un aparat de traducere
între daltoniști și cei cu vedere normală.
Cred că așa este.
Simulatorul cromatic traduce vederea daltoniștilor
pe limba celor cu vedere normală.
Iar corectorul cromatic traduce în limba daltoniștilor
ce văd aceia cu percepție normală
Ca un dicționar englez-japonez și unul invers.
Asta face această tehnologie.
Inițial tehnologia era gîndită pentru a compensa
neajunsurile din naștere ale corpului,
dar de fapt ea servește
la înțelegerea reciprocă dintre oameni.
Acum am ajuns să cred că e important
ca direcția în care se îndreaptă tehnologia
să fie tocmai spre un astfel de ajutor.
Cu acest gînd am făcut
încă o aplicație: „Mare și luminos”.
Cei cu vederea slăbită
de vîrstă sau boli,
pot folosi aplicația pentru a vedea mai bine
scrisul mărunt.
Aceste trei aplicații sînt disponibile gratuit
și le folosesc peste 100 000 de oameni.
În continuare mă gîndesc să fac o tehnologie
legată de ureche, de sunet.
Tatăl meu are 82 de ani
și nu aude dacă nu-i vorbești tare.
De fapt ar putea folosi o proteză auditivă,
pe care o pui în ureche,
dar sunetul e așa de prost încît n-o poate folosi.
De aceea aș vrea să fac o proteză auditivă bună.
Cînd vorbești cu cineva zgomotul să fie mic și să auzi clar cuvintele.
În nopțile de toamnă să auzi bine cîntecul micilor insecte.
Cînd asculți muzică, sunetul ei să fie excelent.
Asta vreau să fac.
Și pentru că tatălui meu îi place muzica clasică,
dar acum nu mai ascultă deloc, vreau să-l invit
la un concert,
să ascultăm împreună Mozart.
Acesta e planul meu.
Tehnologia leagă sentimentele oamenilor.
Vă mulțumesc.
(Aplauze)