Tip:
Highlight text to annotate it
X
... fără îndoială, că atunci când sultanului i se va îndeplini cererea,
atunci el va fi de acord cu "amicus curiae"
asupra proprietăţii sale.
Dar nu va fi uşor...
Sunt obstacole insurmontabile,
pentru că gosherii sunt
aceeaşi sultani.
Trăiesc pentru religia musulmană.
Guvernul de la Constantinopole l-a întors pe profet.
Mai mulţi oameni din Turcia
se împotrivesc...
Aşa.
Mai mulţi oameni din Turcia se împotrivesc...
Prinţe.
Am observat că eşti foarte ignorant.
Dacă te întreabă cineva în ce an a avut loc cutare eveniment,
ce a făcut cutare personaj, rămâi mut.
Ce situaţie umilitoare.
Ţi-am spus doar că n-am făcut niciun fel de studii temeinice.
Atunci ce ai temeinic în dta ?
*** aş putea să te stimez după asta ?
Citeşte.
Sau nu, lasă... Nu mai citi.
Bună ziua, Aglaia lvanovna.
Discutam despre o mică revoluţie în familie.
Va trebui, poate, să mai amânăm puţin nunta
pentru ca voi două, surorile, să vă puteţi cununa în aceeaşi zi...
Eu nu sunt dispusă să înlocuiesc pe metresa nimănui !
Ce presupunere stupidă.
Ei, dar ce-s toate astea, zău ?
Ce se petrece ? Pentru ce nu vrei să te întorci acum acasă ?
Ţi-ai pierdut minţile ?
Am să-ţi explic, am să-ţi explic.
- Am să-ţi spun totul. - Spune !
Nu striga, să nu ne audă.
Ah ! Mă apasă urâtul !
Doică, unde ţi-e mormântul ?
- Cine a spus asta, Kolea ? - Nu ştiu cine, nu ştiu.
Să ne întoarcem imediat acasă, imediat !
Dacă trebuie, îl cotonogesc pe Ganea.
Încotro ai pornit-o, iar ?
Încotro mergi ? Asta e o casă străină !
Tată, dar ce ai ?
Apleacă-te, apleacă-te. Am să-ţi spun tot.
Am să-ţi spun ceva la ureche... la ureche...
La ureche îţi spun... E o ruşine !
- Ce ţi-a venit ? - O ruşine... Eu... eu...
Eu... vreau să-ţi spun tot... Maria...
Maria Petrovna... Su... Su...
Atac de apoplexie ! Ajutor ! Ajutor !
Ajutor !
Ajutor !
Ajutor !
Aş dori ca mâine să nu vii toată ziua la noi,
ci abia seara când se vor aduna şi musafirii.
- Ştii că vom avea invitaţi, nu ? - Da, am fost invitat şi eu.
Am avut întotdeauna oroare de principiile
după care se ia uneori mama.
N-am vrut să mă ciondănesc cu ei pentru asta, căci uneori nu e chip să-i convingi.
Am fost întotdeauna oameni de condiţie medie, tot ce-i mai tipic acestui mediu.
Ce rost are atunci să te bagi numaidecât în rând cu cei din protipendadă ?
Surorile mele se dau în vânt după asta.
Se simte influenţa prinţului Ş. în asta.
Iar dta, de ce te-ai bucurat că şi Evgheni Pavlovici are să vină ?
Ascultă, Aglaia, mi se pare că ţi-e tare teamă ca nu cumva să fac o boroboaţă
în faţa societăţii acesteia ?
- Mie să-mi fie teamă pentru dta ? - Da.
De ce să-mi fie teamă pentru dta ?
Şi ce înseamnă "să fac o boroboaţă" ?
E o vorbă de prost gust !
- Mai curând o expresie... şcolărească. - Dar e banală.
Te pomeneşti că mâine ai de gând să vorbeşti tot în felul ăsta ?
Fă-o, şi ai să vezi ce succes răsunător ai să ai !
Mă întreb, însă, *** ai să fii în stare să ţii în mână o ceaşcă de ceai
şi s-o bei cuviincios, ştiind că ochii tuturor sunt îndreptaţi asupra dtale ?
Cred că am să mă descurc.
Păcat ! Stângăcia dtale m-ar fi amuzat.
Sparge cel puţin vaza aceea chinezească din salon.
Mama o să-şi piardă capul şi o să izbucnească în lacrimi.
Fă un gest neîndemânatic,
*** ţi-e obiceiul. Dă cumva cu mâna şi sparge-o.
Dimpotrivă, voi căuta să stau cât mai departe de ea.
Şi pun rămăşag că vei aborda câteva teme "savante", cu reflecţii grave, sublime.
Va fi binevenit şi... plin de bunăcuviinţă din partea dtale !
Cred, dimpotrivă că ar fi o prostie, bineînţeles.
Ascultă, odată pentru totdeauna, dacă-ţi va veni gustul să deschizi vorba
şi să perorezi despre pedeapsa cu moartea,
sau despre situaţia economică a Rusiei,
sau că "frumuseţea va salva lumea",
ei bine, fără îndoială că o să mă distreze şi o să râd cu poftă...
Dar... te înştiinţez dinainte, după asta, să nu te mai văd în ochi !
De data asta vorbesc cât se poate de serios.
Tare mi-e frică, după toate câte mi le-ai spus, că negreşit am să "vorbesc".
Chiar... am să sparg şi vaza aia chinezească.
Adineaori nu mă temeam de nimic, iar acum mă tem de orice.
Acum, neapărat am să fac o boroboaţă.
Atunci n-ai decât să taci.
Stai pe scaun şi nu scoate o vorbă.
Ştii ceva ?
Cel mai bun lucru ar fi să nu vin deloc !
Să trag la fit. Mă fac bolnav şi gata !
Doamne ! Unde s-a mai văzut una ca asta !
Să nu vină, când tot tămbălăul ăsta se face anume pentru el !
Ce plăcere e să ai de a face cu un om aşa de... sucit şi greu de cap !
Nu te supăra, vin, vin !
Îţi dau cuvântul de onoare că toată seara am să tac mâlc.
Şi bine ai să faci.
Pricep foarte bine că... te temi pentru mine.
Nu fi supărată.
Îmi place mult că eşti ca un copil.
Un copil bun, un copil fermecător.
Cât de minunată poţi fi atunci când vrei, Aglaia.
Şi... nu mă vei ţine de rău într-o zi... de toate cuvintele aspre de acum ?
Se poate ?
*** poţi vorbi astfel ?
Ochii îţi sunt din nou întunecaţi, ca mai mereu de câteva zile încoace.
Niciodată înainte nu aveai privirea asta, Aglaia.
Ştiu din ce cauză...
- Taci... - Ba nu.
E mai bine să vorbim deschis.
Ţi-am mai spus, dar n-a fost de ajuns, căci nu m-ai crezut.
Între noi doi există o fiinţă...
- Taci... - Aglaia...
Taci.
Taci.
Nu-i nevoie.
O asemenea nenorocire
şi într-un astfel de moment.
- Nişte ceai ? - Nu.
- Toate astea. - Da.
Numai eu sunt de vină... Nimeni altcineva decât eu.
Am făcut-o dintr-o simplă curiozitate...
Răposatul era un om genial.
Pacientul e într-o stare gravă,
dar e încă în viaţă !
A fost genial, genial !
Prinţul Mîşkin...
Bine ai venit, prinţe.
*** se simte pacientul ? *** e Nina Alexandrovna ?
Ca şi până acum.
Vino.
Cine e bolnavul acesta şi cine e această Nina Alexandrovna?
Bună, prinţe. Ţi-aminteşti de Bielokonskaia?
Da. Mi-amintesc.
- Da. - lartă-mă, prinţe.
Scuzaţi.
Ţi-l prezint pe Ivan Petrovici.
Lev Nikolaevici. Ivan Petrovici.
- Da... - Încântat.
Familia aceasta e foarte drăguţă.
- Bună seara. - Prinţe.
- Bună seara. - Încântat.
Şi eu sunt încântat.
- De ce ? - O cunosc foarte bine.
Alexandra.
- Bună, prinţe. - Mă bucur să te văd.
Da.
Bravo !
Uite... Ivan Petrovici este o rudă de-a răposatului Nikolai Pavlişcev...
Căutai neamuri de-ale lui, mi se pare.
Lev Nikolaevici, a fost crescut de Pavlişcev,
după moartea părinţilor săi.
Sunt încântat, desigur.
- Luaţi loc, vă rog. - Mulţumesc...
Îmi amintesc foarte bine.
Te-am recunoscut imediat, cu toate că nu te-am mai văzut de când aveai 10-11 ani.
M-aţi văzut când eram copil !
E mult de atunci...
- Locuiai la nişte verişoare de-ale mele. - Da...
Pe atunci... sufereai de o boală... ciudată, mi-amintesc.
Într-un rând, am fost chiar surprins văzându-te.
- Nu-mi aduc aminte de nimic ! - Da...
Eram complet idiot, pe atunci, poate n-o să mă credeţi.
De altfel, m-aţi văzut în timpul acela !
Dumnezeule ! E posibil...
ca într-adevăr să fiţi rudă cu Nikolai Pavlişcev ?
Căci răposatul Nikolai Andreevici Pavlişcev era un om admirabil, minunat.
- Doamne ! - Vă asigur.
Şi pentru ce n-aş putea fi rudă chiar şi cu un om mărinimos ?
Nu e vorba cumva de acel Pavlişcev
căruia i s-a întâmplat o păţanie curioasă...
cu abatele... îmi scapă numele...
Dar s-a vorbit mult despre asta, pe vremuri.
- Îţi aminteşti ? - Cu abatele Gouraud, iezuitul.
Da, iată oamenii noştri admirabili şi cei mai demni.
Căci era de neam, avea avere şi dacă nu şi-ar fi abandonat slujba,
ca să treacă la catolicism
şi să se facă iezuit, pe faţă, fără să caute a evita scandalul.
Noroc că a murit, zău aşa !
- Da. - S-a discutat mult la vremea aia.
- Pavlişcev ? - Da.
Pavlişcev s-a convertit la catolicism ?
Da.
- Nu pot să cred ! - Ei, nu poţi să crezi !
Dar dacă v-aş spune ce încurcături
şi câtă bătaie de cap mi-a pricinuit afacerea asta...
Pavlişcev era un spirit luminat
şi un creştin, un adevărat creştin.
*** a putut el să treacă la altă credinţă, care nu e creştină ?
Catolicismul nu e, de fapt, o religie creştină.
- Asta-i cam prea mult. - *** vine asta ?
*** să nu fie religia catolică una creştină ? Atunci ce fel de credinţă e ?
Catolicismul roman e chiar mai rău decât ateismul.
Da ! Asta e părerea mea.
- Dar... - Ateismul...
Ateismul se mărgineşte doar la negare, pe când catolicismul
predică un Hristos ponegrit şi profanat,
predică un antihrist
şi crede că biserica nu poate să trăiască pe pământ
dacă lumea întreagă nu e supusă puterii sale politice.
Şi-au bătut joc de setimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte,
au vândut toate şi totul pentru bani, pentru o josnică stăpânire pământească.
*** să nu fi dat ea naştere ateismului ?
Ateismul izvorăşte din însăşi esenţa catolicismului roman,
chiar dacă poate ei nu cred.
Ateismul s-a hrănit din dezgustul pe care-l inspirau.
A fost generat de minciuna şi neputinţa lor spirituală.
Exagerezi din cale afară.
N-are rost să vorbim de lucruri care ţin de teologie.
A, nu, nu. Nu numai de teologie.
Vă asigur !
Pentru că şi socialismul, fiind un produs al catolicismului,
este de esenţă catolică.
Este şi el un rezultat al disperării,
în măsura în care tinde să se substituie puterii morale pe care religia n-o mai are
spre a potoli aspiraţiile oamenirii însetate de adevăr
şi a o mântui,
dar nu prin învăţătura lui Hristos,
ci, asemenea catolicismului, prin forţă.
"Nu-ţi este îngăduit să crezi în Dumnezeu", "nu-ţi este îngăduit să ai avere",
"nu-ţi este îngăduit să ai personalitate"...
Fraternitate sau Moarte !
Şi să nu credeţi că lucrurile astea sunt inofensive şi nu prezintă niciun pericol.
Trebuie să ne împotrivim, şi asta cât mai curând !
Să opunem Occidentului adevărul întrupat în Hristosul nostru,
pe care noi l-am păstrat intact, în timp ce ei nici nu l-au cunoscut măcar.
Dă-mi voie, dă-mi voie, te rog.
Cred că te-au tulburat peste măsură cele ce ai auzit despre binefăcătorul dtale.
Lucrurile sunt mult mai simple decât crezi.
Asemenea cazuri rare provin, pe de o parte, dintr-un fel de saturaţie,
- iar pe de altă parte din plictiseală. - Da, da, aşa e.
Admirabilă idee !
Din plictiseală, din plictiseala noastră.
Şi nu din saturaţie !
Din însetare, dacă vreţi, nu din saturaţie.
Dintr-o însetare arzătoare.
Ruşii noştri, de îndată ce au atins malul,
convinşi că au ajuns chiar la mal,
se lasă duşi de o bucurie ce nu mai are limite,
încât bucuroşi se aruncă
în braţele catolicismului, făcându-se de-a dreptul iezuiţi.
Dacă unul de-al nostru se face ateu,
vrea numaidecât ca credinţa să-i fie smulsă cu forţa.
Pentru ce ?
- Vă rog, opriţi-l. - Pentru că a găsit patria
pe care n-o văzuse aici şi e fericit.
A găsit ţărmul, pământul şi s-a prosternat ca să-l sărute.
La mijloc e o sete spirituală !
Aşa sunt însetările noastre.
"Acela care nu simte pământul sub picioare, acela n-are nici Dumnezeu."
Expresia nu-i a mea,
am auzit-o de la un negustor, un bătrân rascolnic,
pe care l-am întâlnit într-o călătorie.
Arătaţi cutezătorilor însetaţi,
"lumea" rusească, faceţi să găsească aurul acesta,
comoara aceasta care se ascunde în măruntaiele pământului !
Şi veţi vedea ce uriaş puternic şi drept,
cuminte şi blând, se va ridica în faţa lumii uimite şi înspăimântate.
Căci ei nu se aşteaptă din partea noastră
decât la sabie şi violenţă,
nu-şi pot imagina poporul nostru fără barbarie.
Oh, Doamne !
Să nu fie de deochi !
Te-ai speriat ?
Te-ai speriat !
*** ? Mă iertaţi cu adevărat ?
Şi... dumneata Lizaveta Prokofievna ?
Omul câte e de om, şi tot are un sfârşit, darămite un ulcior !
Se poate să-ţi faci atâta spaimă ?
Ajunge, dragul meu, ajunge. Mă sperii, zău !
Şi mă iertaţi pentru tot ?
Nici nu vă puteţi închipui ce fericit mă simt la gândul acesta.
Dar nici nu se putea altfel.
Oare aş fi fost în stare să jignesc pe cineva de aici ?
Numai un asemenea gând şi ar fi o adevărată jignire pentru cei de faţă.
Linişteşte-te, dragul meu.
N-ai de ce să ne arăţi atâta recunoştinţă.
E un sentiment frumos, dar nu trebuie exagerat.
Nu-i vorba de recunoştinţă, ci de admiraţie...
Sunt fericit să vă privesc.
Am nevoie să vorbesc, să mă explic...
măcar din respect pentru mine.
Vorbeşte, drăguţă ! Numai vezi, las-o mai domol cu gâfâiala.
Adineaori ai văzut ce-ai păţit, dacă ai luat-o gâfâind dintr-un răsuflet.
Nu eşti cine ştie ce grozav în privinţa asta.
Doar că ai spart vaza şi ne-ai băgat în sperieţi.
Nu-i aşa că dvs sunteţi acela care, acum trei luni,
aţi salvat de la surghiun pe studentul Podkumov şi impiegatul Şvabrin ?
Prinţe, ce...
Şi despre dumneata am auzit,
că v-aţi făcut pomană cu foştii dumitale iobagi rămaşi pe drumuri,
dăruindu-le cherestea ca să-şi reclădească casele,
deşi nu mai erau ai dumitale,
şi-ţi pricinuiseră destule necazuri.
- Oh, e o exagerare ! - Şi dvs, prinţesă,
nu m-aţi primit la Moscova,
acum şase luni, ca pe un fiu,
după scrisoarea Lizavetei Prokofievna ? Şi asemenea unui fiu,
mi-aţi dat un sfat, pe care nu-l voi uita niciodată.
Ei, şi ce atâta caz pentru o nimica toată ?
Eşti un om bun, dar cam caraghios.
Îţi dă cineva doi gologani, iar tu îi mulţumeşti de parcă ţi-ar fi salvat viaţa.
Nu vă spuneam că Lev Nikolaevici e un om...
un om... într-un cuvânt...
Numai că n-ar trebui să se înflăcăreze cu atâta gâfâială, *** bine a zis prinţesa.
Să ştii că mi-e foarte simpatic.
Am intrat aici cu inima strânsă.
Mă temeam de voi toţi
şi de mine însumi. Mai ales pentru mine mă temeam.
Când veneam încoace, mă gândeam: *** am să le vorbesc ?
Cu ce cuvânt trebuie să încep,
ca să înţeleagă măcar ceva ?
Ascultaţi, ştiu că nu e bine să vobeşti,
ci e mai bine să dai pildă.
Mai bine să începi pur şi simplu.
E cu putinţă, oare ca omul să se simtă nefericit ?
Ce importanţă au necazurile şi nefericirile mele,
dacă sunt în stare să fiu fericit ?
*** poate trece cineva pe lângă un copac
şi să nu fie fericit că-l vede ?
*** poate sta de vorbă cu un om
şi să nu fie fericit că-l iubeşte ?
Dar există atâtea alte lucruri minunate pe care le întâlneşti la fiecare pas,
pe care şi omul cel mai decăzut le găseşte minunate.
Uitaţi-vă la copii, priviţi aurora, acest dar de sus,
priviţi iarba care creşte,
priviţi ochii care vă admiră
şi care vă iubesc.
Dumnezeule !
Tânărul e slavofil, sau aşa ceva,
dar nu e periculos.
- La revedere. - La revedere.
De, ce să-ţi spun ? Nu e nici bun, nu e nici rău.
Dar dacă vrei cu tot dinadinsul să ştii părerea mea, e mai mult rău decât bun.
Vezi doar şi singură ce cusur are: e un om bolnav.
Dă-i drumul.
Şi angajamentul fu luat.
Nu i-am făgăduit niciodată nimic.
Niciodată nu l-am considerat logodnicul meu.
Pentru mine, el este un străin ca oricare altul.
Nu mă aşteptam la asta din partea ta, Aglaia.
E o partidă nepotrivită, ştiu,
şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că lucrurile s-au lămurit de la sine,
dar nu m-am aşteptat să aud din gura ta asemenea cuvinte.
Am crezut că ai să fii altfel.
În locul tău, i-aş fi dat pe toţi afară,
iar pe el l-aş fi oprit lângă mine ! Iată ce fel de om e !
Nu trebuia.
N-o să mănânc.
Nu trebuie !
Bună ziua, Ippolit.
Mă duc...
Să te conduc acasă ?
Mă duc DINCOLO...
şi de data asta cred că nu e de glumă !
N-o spun ca să stârnesc mila, crede-mă.
Mă culcasem, astăzi, cu intenţia de a nu-mi părăsi patul până la momentul suprem,
dar mi-am schimbat gândul şi m-am sculat pentru ultima oară, ca să vin la dta !
Mai bine mă chemai pe mine
decât să te oboseşti să vii până aici.
Mi-ai exprimat condoleanţe, aşa că poţi fi liniş*** în ce priveşte politeţea.
Dar uitasem: dumneata *** te simţi ?
Acum sunt bine.
Ieri, însă... nu prea...
Am auzit, am auzit. A fost cu ghinion vaza aceea !
Îmi pare rău că nu eram şi eu acolo.
Şi acum să revenim la subiect.
Mai întâi, am avut plăcerea să asist azi la o întrevedere între Ganea Ardalionovici
şi Aglaia lvanovna lângă banca verde.
*** ?
L-am văzut pe Gavrila Ardalionovici
şi sora lui, Varia, venind braţ la braţ.
Aglaia lvanovna s-a îmbujorat la faţă şi a spus:
"Ţineam doar să-mi exprim personal mulţumirea
pe care mi-o procură sentimentele dvs sincere şi prieteneşti,
şi dacă se va ivi prilejul...
la nevoie... fiţi sigur..."
Apoi le-a făcut o reverenţă
şi cei doi au plecat, plouaţi.
Cât despre mine, venisem să pun la cale o întâlnire între ea
şi Nastasia Filippovna.
Cu Nastasia Filippovna ?!
Pentru ea am intrat în relaţii cu Rogojin,
cu omul acesta tare original !
În interesul ei, i-am pregă*** o întrevedere cu Nastasia Filippovna.
Oare pentru că i-am spus
că se mulţumeşte cu "firmiturile" Nastasiei Filippovna,
să mă fi făcut "intrigant" ?
Vorbeai de o întâlnire cu Nastasia Filippovna...
Nastasiei Filippovna i-a fost transmisă invitaţia la Petersburg,
prin intermediul lui Rogojin, cu strădania mea.
În casa Dariei Alexeevna, Aglaia Ivanovna se va duce astăzi
să stea de vorbă prieteneşte cu Nastasia Filippovna, pentru nişte probleme.
Le-a căşunat aritmetica. Nu ştiai ?
Nu.
Pe onoarea dumitale ?
E de necrezut !
Ei, nu e rău dacă e de necrezut.
Totuşi, eu te-am înştiinţat şi poţi să-mi fii recunoscător.
Şi acum, la revedere...
pe lumea cealaltă, probabil !
Dar un lucru, încă:
nu ţi-am spus toate astea de dragul dumitale, ci de al meu.
Ţi-am dezvălui tot jocul acesta, numai de necaz, şi nu din mărinimie.
Ţi-am comunicat şi locul şi ceasul întâlnirii.
Nu pierde niciun minut, dacă-ţi meriţi numele de bărbat!
Mai bine ai lua măsuri.
Aglaia Ivanovna se va duce singură astăzi la Nastasia Filippovna ?
Doar nu s-o duce Nastasia Filippovna la ei !
Dar asta mă face să cred că-i imposibil.
Nu cunoşti obiceiurile casei !
Ea nu poate în niciun caz să se ducă singură la Nastasia Filippovna !
E o absurditate !
Vezi, prinţe, nimeni nu sare în mod obişnuit pe fereastră.
Dar dacă se întâmplă un incendiu, doamna cea mai simandicoasă va sări pe geam !
N-am vrut să spun asta...
Sunt cazuri în care îţi arzi toate punţile
şi nu te mai întorci la părinţi.
Viaţa nu se reduce numai la dejunuri, cine şi prinţi Ş.
Mi se pare că o iei pe Aglaia Ivanovna drept o domnişoară de pension.
Bună ziua, prinţe.
Bună ziua, prinţe.
*** te mai simţi ?
Se vede că nu prea bine.
Lasă asta.
Nu-mi pare rău de vază, ci de tine.
Recunoşti şi tu că ai făcut scandal.
Abia a doua zi îi vine omului mintea la cap.
Dar n-are importanţă.
Căci fiecare îşi dă seama acum,
că nu poate fi supărat pe tine.
Ei...
să ne vedem sănătoşi.
Dacă poţi, fă o plimbare,
şi pe urmă te sfătuiesc să te culci.
Dacă inima te îndeamnă, vino pe la noi ca şi altădată,
şi fii sigur, odată pentru totdeauna,
că orice s-ar întâmpla
şi orice s-ar fi întâmplat,
vei rămâne prietenul casei noastre.
În tot cazul...
vorbesc cel puţin pentru mine...
O zi bună, prinţe.
Însănătoşire grabnică.
Lev Nikolaevici...
Aglaia lvanovna m-a rugat, adineaori, să vă transmit ceva în secret.
- Un bilet ? - Nu, un mesaj verbal.
Mi-a spus la repezeală. Vă roagă să staţi acasă toată ziua de astăzi,
să nu vă mişcaţi de aici până la ora 7 seara sau chiar până la 9.
N-am înţeles bine.
Eşti gata !
Ai fost aşadar prevenit.
Şi ştiu de către cine. Ippolit.
Da, el mi-a spus.
Ei bine, să mergem. Ştii că trebuie numaidecât să mă însoţeşti.
Cred că eşti în stare. Ai atâta putere ca să ieşi din casă ?
Da, pot, însă...
*** e posibil aşa ceva ?
Ştii, fără îndoială,
pentru ce te-am invitat la această întâlnire.
Nu, nu ştiu nimic.
Dumneata pricepi totul, dar... te faci anume că nu înţelegi.
Şi pentru ce aş face asta ?
Pentru că vrei să profiţi de situaţia mea, de prezenţa mea în casa dumitale.
Vinovată de această situaţie eşti numai dumneata.
Nu eu te-am invitat la această întâlnire, ci dumneata.
Voiam să răspund la cele ce mi-ai scris
şi să răspund prin viu grai.
A început să-mi fie milă de prinţul Lev Nikolaevici
chiar din prima zi în care l-am cunoscut
şi pe urmă, când am aflat ce se petrecuse...
la serata dumitale.
Şi de ceea ce m-am temut, s-a împlinit: dumneata n-ai fost în stare să-l iubeşti.
L-ai făcut să sufere şi l-ai părăsit.
N-ai putut să-l iubeşti, pentru că eşti prea mândră...
... ba nu, am greşit. Nu eşti mândră,
ci vanitoasă...
Şi nici măcar asta !
Eşti egoistă... prea egoistă, până la nebunie.
Chiar scrisorile pe care mi le-ai adresat o dovedesc cu prisosinţă.
Nu puteai să îndrăgeşti un bărbat aşa de sincer şi neprefăcut ca el.
Şi nu se ştie dacă nu l-ai dispreţuit în adâncul sufletului şi nu ţi-ai râs de el.
Nu poţi iubi decât dezonoarea dumitale
şi ideea fixă
că eşti dezonorată şi că cineva ţi-a adus o mare ofensă.
Dacă ai fi mai puţin pătată, sau chiar deloc,
te-ai simţi mai nenorocită.
Îţi aminteşti că el mi-a scris o scrisoare.
După scrisoare, am aşteptat.
Bănuiam că vei veni aici,
pentru că nu te poţi lipsi de Petersburg,
eşti prea tânără şi prea frumoasă pentru provincie.
Când l-am revăzut pe prinţ,
am luat parte cu tot sufletul la obida şi suferinţa lui.
Nu râde !
Dacă râzi, eşti nevrednică să înţelegi toate astea...
Vezi bine că nu râd.
De altfel, puţin îmi pasă, poţi să râzi cât vei voi.
Când l-am întrebat,
mi-a spus că de mult nu te mai iubeşte,
că până şi amintirea dumitale îi este penibilă,
dar că te plânge
şi că până şi amintirea dumitale
îi străpunge inima.
Trebuie să mai spun că Lev Nikolaevici
este omul cel mai nobil, bun şi încrezător
pe care l-am întâlnit vreodată.
Mi-am dat seama că primul venit
ar putea uşor să-l înşele
şi că el va ierta pe oricine pentru jignirea suferită.
Şi tocmai pentru asta l-am îndrăgit...
Desigur, ai înţeles ce vreau de la dumneata.
Poate că am înţeles, dar e mai bine s-o spui şi dumneata.
Voiam să te întreb, cu ce drept te amesteci
în sentimentele lui pentru mine ?
Cu ce drept ţi-ai permis să-mi scrii epistole ?
Cu ce drept declari, în fiecare clipă, şi lui şi mie
că-l iubeşti, după ce l-ai părăsit,
fugind de el în chip atât de jignitor, atât de ruşinos şi... nedemn ?
Nu i-am declarat nici lui nici dumitale că-l iubesc !
*** n-ai declarat "nici lui şi nici mie" ?
Dar scrisorile dumitale ? Cine te-a rugat să mă îndemni să-l iau ?
Pentru ce ne impui mijlocirea dumitale ?
Crezusem întâi că, vârându-te între noi, urmăreai să-l faci odios în ochii mei
şi abia mai târziu am înţeles despre ce e vorba.
Ţi s-a năzărit că prin toate schimonoselile astea faci o faptă măreaţă şi generoasă !
Ce ştii dumneata despre situaţia mea, ca să-ţi permiţi să mă judeci ?
Ştiu că nu te-ai dus să munceşti şi că te-ai dus cu bogătaşul Rogojin,
ca să faci pe îngerul decăzut.
Dacă ai fi vrut să fii cinstită, te-ai fi făcut spălătoreasă.
Nu mă mir că Toki era să-şi zboare creierii ca să scape de un asemenea înger.
Aglaia, opreşte-te ! Eşti nedreaptă.
Poftim, priviţi-o pe această domnişoară.
Şi eu care am considerat-o un înger !
Ai venit aici fără guvernantă, Aglaia lvanovna?
Vrei să-ţi spun imediat, pe faţă, pentru ce ai venit la mine ?
Te-ai speriat, iată pentru ce ai venit !
- Nu cumva de dumneata ? - De mine, fireşte !
De mine te temi, de vreme ce te-ai hotărât să mă vizitezi.
Şi vrei să-ţi spun de ce te temi şi care-i acum ţinta dumitale ?
Ai vrut să te convingi pe care dintre noi două o iubeşte mai mult,
pentru că eşti teribil de geloasă.
Chiar el mi-a spus că te urăşte...
E posibil, tot ce se poate. Şi apoi, poate chiar nu-l merit.
Numai că ai minţit, cred !
Nu poate el să mă urască şi este exclus să-ţi fi spus asta !
Sunt totuşi gata să te iert...
dat fiind situaţia dtale, numai să ştii că aveam o părere mai bună despre dta...
Te credeam mai inteligentă şi chiar mai frumoasă, crede-mă !
Ei bine, ia-ţi odorul !
Iată-l, se uită la dta şi nu-şi mai poate reveni din buimăceală.
Ia-ţi-l, dar cu o condiţie:
să plecaţi de aici, imediat !
Dar ce-ai zice dacă... i-aş porunci chiar acum ?
Numai să-i poruncesc, şi îndată va renunţa la tine, va rămâne cu mine
pentru totdeauna, mă va lua de nevastă, iar tu te vei întoarce singură acasă !
Vrei, vrei ?
Vrei să-l alung pe Rogojin ?
Credeai că m-am şi măritat cu el,
ca să-ţi fac plăcere ?
Iată, am să strig în prezenţa ta: "Pleacă, Rogojin !"
Iar prinţului am să-i spun: "Mai ţii minte ce mi-ai făgăduit ?"
Doamne ! Dar pentru ce m-am umilit eu aşa în faţa lor ?
Nu m-ai asigurat chiar tu, prinţe, că ai să mă urmezi, orice s-ar întâmpla,
şi că nu mă vei părăsi niciodată ?
Că mă iubeşti, că-mi ierţi totul... Că mă respecţi...
Am fugit de la tine ca să-ţi dau libertate,
dar acum nu mai vreau.
Pentru ce m-a tratat ea ca pe o... stricată ?
Întreab-l pe Rogojin dacă sunt aşa !
Acum, după ce m-a împroşcat cu noroi, şi încă sub ochii tă,
ai să mă laşi pe mine şi ai să pleci cu ea la braţ ?
Blestemat să fii, dacă-i aşa,
căci eşti singurul om în care m-am încrezut !
Pleacă, Rogojin, n-am nevoie de tine !
Iată-l, priveşte !
Dacă în clipa aceasta nu se apropie de mine şi dacă nu te leapădă pe tine,
atunci ia-l, ţi-l cedez ţie, n-am nevoie de el !
Dar *** e cu putinţă ?
E atât de nefericită.
Ah, Dumnezeule !
Deschid eu...
După dânsa fugi ?
După dânsa ?
Ce-i ?
A plecat domnişoara cea mândră ?
Am fost nebună !
Şi eu care era să i-l cedez ei !
Dar pentru ce ? Pentru ce ?
E al meu !
Al meu !
Al meu !
Am fost nebună... !
Pleacă, Rogojin !
Al meu !
- Sunt aici. - Al meu !
Sunt aici.
Sunt aici.
Nu.
Prinţul Mîşkin doreşte să vă vorbească.
- Ce s-a întâmplat, prinţe ? - Voiam să văd...
Voiam să vorbesc cu Aglaia lvanovna.
Trebuie să-i vorbesc, trebuie să-i explic...
N-a înţeles...
- Mamă, Aglaia nu-i acasă. - *** nu-i acasă ?
- Nu e acasă. - *** ?
Vreau...
A fugit...
S-a întâlnit cu Nastasia Filippovna.
Ce ?
Aglaia lvanovna a ajuns la noi acum un ceas.
Nu vrea să se mai întoarcă acasă.
Prinţe...
Niciodată...
- Niciodată să nu mai calci pe la noi. - Înţeleg, da...
- Dar, rogu-vă... - Prinţe, te rog...
Pleacă !
Linişteşte-te...
Linişteşte-te, Aglaia lvanovna.
Te iubesc.
Ştii că eu...
Ai fi în stare să-ţi arzi degetul la flacăra unei lumânări,
ca să-mi arăţi cât de mult mă iubeşti ?
- Mamă, mamă ! - Fiica mea...
Draga mea...
Fata mea...
Fata mea...
A venit prinţul Mîşkin.
Să-l las ?
Nu.
Niciodată.
Fata mea...
Bună ziua.