Tip:
Highlight text to annotate it
X
Depresia e cauza principală a incapacităţii de muncă în lume.
În SUA, aproape 10% din adulţi suferă de depresie.
Tocmai pentru că e o boală mintală
e mai greu de înţeles decât colesterolul mărit, spre exemplu.
Confuzia se face adesea între depresia reală și senzația de deprimare.
Majoritatea ne simţim deprimaţi din când în când.
Când luăm o notă proastă, ne pierdem locul de muncă, după o ceartă,
sau chiar şi o zi ploioasă poate inspira sentimente de tristeţe.
Câteodată, fără un motiv anume, apare așa, din senin.
Apoi circumstanţele se schimbă şi sentimentele de tristeţe dispar.
Depresia clinică e altfel.
E o boală şi nu dispare doar pentru că aşa vrei tu.
Durează minim două săptămâni consecutive
şi afectează capacitatea de muncă, pofta de joacă sau de iubire.
Depresia poate avea simptome diverse:
apatie, pierderea interesului pentru lucrurile care-ţi plac de obicei,
modificarea apetitului,
te simţi fără valoare sau excesiv de vinovat,
dormi fie prea mult, fie prea puţin,
nu te poţi concentra, eşti agitat sau prea lent,
te simți lipsit de energie,
sau îţi tot trec prin cap gânduri de sinucidere.
Dacă ai cel puțin 5 din aceste simptome
conform ghidurilor de psihiatrie,
e posibil să ai și tu o depresie.
Nu sunt doar simptome comportamentale.
Depresia are manifestări fizice în creier.
Există schimbări care se percep cu ochiul liber şi cu raze X:
lobii frontali şi volumul hipocampului sunt mai mici.
La scară microscopică depresia e asociată cu anumite lucruri:
transmisia anormală sau depleţia anumitor neurotransmiţători,
– mai ales a serotoninei, norepinefrinei şi dopaminei –
ritmuri circadiene dereglate,
sau schimbări caracteristice în fazele REM sau alfa ale ciclurilor de somn,
anomalii hormonale, precum cortizol mărit şi dereglarea hormonilor tiroidieni.
Neurocercetătorii încă nu ştiu exact care sunt cauzele depresiei.
Se pare că e un cumul de interacţiuni între gene şi mediu,
dar nu avem un mijloc de diagnosticare să prezică momentul debutului.
Prentru că simptomele depresiei sunt intangibile
e greu să-ţi dai seama cine suferă, deşi pare sănătos.
După Institutul Naţional de Sănătate Mintală,
unei persoane obişnuite, având o boală mintală
îi ia peste 10 ani să ceară ajutor.
Dar există tratamente eficace.
Medicaţia şi terapia combinate îmbunătăţesc chimia creierului.
În cazuri extreme, terapia cu electroşocuri,
– care e o criză indusă controlat în creierul pacientului – e foarte utilă.
Alte tratamente promiţătoare ca stimularea magnetică transcranială
sunt studiate şi ele.
Dacă cunoşti pe cineva care se chinuie cu depresia,
încurajază-i cu blândeţe să apeleze la aceste opţiuni.
Te poţi oferi să ajuţi la sarcini concrete,
precum căutatea terapeuţilor din apropiere
sau să faci o listă cu întrebări de adresat unui medic.
Pentru cineva suferind de depresie aceşti primi paşi sunt insurmontabili.
Dacă se simt vinovaţi sau ruşinaţi, spune-le că depresia e doar o boală,
ca şi astmul sau ca diabetul.
Nu e o slăbiciune sau o trăsătură de caracter,
şi n-ar trebui să aştepte să le treacă,
aşa *** nimănui nu-i trece prin simpla voinţă braţul rupt.
Dacă tu nu ai depresie
evită să compari boala cu momentele tale de deprimare.
Comparând ceea ce simt ei cu sentimentele de tristete normale, trecătoare,
îi pot face să se simtă vinovaţi pentru suferinţa lor.
Chiar şi o conversație deschisă despre depresie poate ajuta.
Studiile arată că doar întrebând pe cineva despre gândurile sinucigaşe
îi va reduce riscul de sinucidere.
Discuţii deschise despre boli mentale pot disipa stigmatul
şi oamenilor le-ar fi mai uşor să ceară ajutor.
Cu cât pacienţii caută tratament
cu atât mai multe vor afla cercetătorii despre depresie
iar tratamentele vor fi tot mai eficiente.