Tip:
Highlight text to annotate it
X
Mă holbam la numărătoarea inversă de 18 min a cronometrului
și doream să-mi pot imagina o lume fără ceasuri.
Dar nu pot!
Voi puteți?
Fără programări, fără adunări de grup programate --
Atât de mult din ceea ce facem zi de zi se bazează pe ele
și totuși, această idee a ceasului -- e un simplu dispozitiv,
e o idee simplă și, totuși, suntem într-un marș continuu contra cronometru în societatea noastră
până la punctul în care nici nu ne mai gândim la el.
Voi vorbi despre psihologia mass-mediei.
Îmi amintesc când am devenit prima dată interesat de mass-media.
Trecusem de anii de liceu,
ca majoritatea oamenilor, clasă după clasă, luând lecții de pian
simțind că n-au fost neapărat alegerile mele.
Prima alegere pe care am luat-o eu a fost un program de schimb cultural
pe care l-am făcut la universitate.
Aveam ideea de-a fi independent --
nu prea știam ce înseamnă.
Aveam vagi noțiuni despre o motocicletă și un loc îndepărtat!
Când oportunitatea s-a ivit, am depus cerere să merg în Noua Zeelandă
și, când am ajuns în Noua Zeelandă, mi-am cumpărat o motocicletă.
Conduceam de-a lungul drumului și am ajuns la o priveliște.
M-am dat jos de pe motocicletă, mi-am dat jos casca,
m-am lăsat pe spate și mi-am zis:
„Doamne, am reușit să ajung aici!”
Aveam o idee ***ă de unde a pornit asta.
Singurele alegeri anterioare fuseseră ce canale să urmăresc.
Totuși, imediat ce am făcut acestă alegere
de a crea această versiune de independență pe care mi-am imaginat-o,
a devenit realitate!
M-a făcut să mă întreb „Care e natura realității noastre?”
Improvizăm pe moment?
Mi-am dat seama că unele din acele idei cu siguranță provin din mass-media.
Recunoașteți acel arhetip cu motocicleta și locul îndepărtat.
Asta a fost scurta mea experiență grozavă, apoi m-am întors la facultate.
Am început să studiez acest lucru, căci asta fac academicienii.
Am devenit interesat de povești. Se pare
că există un scop evoluționist pentru povești.
Dacă te imaginezi în mijlocul Paleoliticului, *** 100 - 200.000 ani în urmă,
ești într-o peșteră, ai un coleg, Gronck
care se întoarce și are un semn de la un colț de mistreț pe braț
și spui, „Frate, ce s-a întâmplat?”
El spune „Am fost să vânez, un mistreț m-a atacat,
am atacat și eu mistrețul și acum am acest semn pe braț.”
Prin puterea empatiei, datorită poveștii lui,
suntem capabili să experimentăm și să învățăm din
acel lucru fără ca de fapt -- din fericire-- să trecem prin acea experiență.
Are de-a face cu povestirea, dar și cu empatia și cu neuronii oglindă --
E o prelegere TED despre asta --
Bineînțeles, vedem povești și în contextul media: cărți, filme, televiziune
și e interesant *** învățăm și din acestea.
Există și pentru acestea un tipar.
Știm că, întotdeauna, există acel punct culminant de 20 de minute înainte de terminarea filmului.
Știm că, după ce Tom Cruise are o cădere nervoasă,
putem merge la baie pentru că va fi indispus puțin
înainte ca doamna atractivă să-l salveze din depresie!
Bineînțeles, chiar și o prelegere TED are nevoie de o structură narativă, așa că iată-ne aici!
Oare doar improvizăm, absorbim unele din ideile noastre din povești și mass-media?
Poate nu găsiți asta important, dar vreau să fac un sondaj rapid în acestă sală.
Căți credeți că deciziile de cumpărare
ale unei persoane din acestă sală sunt afectate de publicitate?
De la unu la zece, așadar rețineți un număr --
Unu fiind deloc, iar zece fiind în întregime.
Următoarea întrebare!
Cât de mult credeți că deciziile voastre de cumpărare sunt afectate de publicitate?
Același lucru, unu e deloc, iar zece e în întregime.
Aceste două numere, alăturate, în mintea voastră, și acum vă întreb:
Pentru câți oameni primul număr e mai mic decât al doilea?
Ridicați mâinile -- Avem doi! Ok!
Pentru câți oameni numărul e egal?
Ridicați mâinile! Avem aprox. 15-20.
Pentru câți oameni primul număr e mai mare decât al doilea?
Credeți că sunteți mai puțin afectați
de publicitate decât media persoanelor din această sală!
Acesta e un fenomen psihologic puternic,
toți cred că sunt invulnerabili față de mass-media.
Credeți că sunteți deasupra mediei acestei săli
și e imposibil matematic,
dar credem că toți ceilalți sunt niște ființe robotice afectate.
Pentru restul acestei prelegeri, vreau să fiți deschiși
la posibilitatea că, poate,
toți suntem puțin mai mult afectați de mass-media decât ne dăm seama.
Asta n-ar fi fost atât de rău în anii '20, de exemplu.
Mass-media tindea să fie informațională. Voi lua exemplul reclamei ca să demonstrez.
Dacă cineva dorea ca tu să cumperi o mașină, presupuneau că ești rațional
și, deci, îți dădeau informațiile despre meritele și specificațiile mașinii.
Ce s-a schimbat?
Voi face cel mai rapid rezumat al lui Freud pe care îl veți auzi vreodată --
Marile idei ale lui Freud, greșelile de exprimare, asocierile libere, visele
îndreptate către o minte inconștientă, nerațională pe care nu o recunoaștem.
Freud, trăind
Primul Război Mondial și emergența celui de-al Doilea,
a tras unele concluzii despre natura noastră abisală, refulată
ca fiind animalistică, violentă și ***ă.
Nepotul său, Edward Bernays, a adus unele din ideile sale peste Atlantic
și a început să le folosească în publicitate și în relațiile publice.
Dacă anterior obișnuiam doar să descriem
ceea ce vindeam, acum am început să vedem
în reclame aluzii la sexualitate și la statutul social.
Bineînțeles, cu toții știm cât de departe am mers cu asta
în publicitatea contemporană și mi-ar plăcea să vă spun că nu e adevărat,
că oamenii nu au impulsuri sexuale și agresive
și că publicitatea bazată pe ele nu funcționează.
Trebuie să rețineți că publicitatea e o industrie de 500 miliarde de dolari pe an
și, ca să punem acel număr în raport comparativ:
cu 2 miliarde de dolari poți cumpăra o navă spațială!
Am economisit! (Râsete)
Așadar, în fiecare an, cheltuiesc în publicitate destul
cât să trimită 250 navete spațiale în spațiu.
Practic, ei încearcă să ne manipuleze în loc să cucerească galaxii.
Am început să mă îngrijorez.
Când începi să studiezi psihologia media, observi toate aceste efecte negative.
Observi că televiziunea crește materialismul,
sentimentul de izolare, singurătatea,
depresia, pesimismul despre căsătorie.
Nici nu voi intra în aria agresiunii și a sexualității.
M-am speriat puțin și trebuia să mă întorc la locul meu fericit.
Am făcut o călătorie în Africa și, în această călătorie,
mergeam cu bicicleta de sus în jos,
de la Cairo la Cape Town. Vom rula un video pentru voi aici --
În această călătorie, în fiecare dimineață, ne trezeam și începeam să ne strângem bicicletele,
să le încărcăm roțile , să ne suim pe biciclete și să pornim la drum.
Primele dimineți au fost captivante, dar pe măsură ce călătoria continua,
făceam același lucru, repetat,
eram atât de obișnuiți cu ea că a trebuit să venim cu alte modalități să --
spargem monotonia! (Râsete)
Ce am realizat în această călătorie a fost că, în primul rând, suntem specii sociale,
suntem atât de legați de oamenii din jurul nostru,
mergând în paralel cu ceea ce fac ei.
În al doilea rând, ne aclimatizăm foarte rapid la situațiile noastre
și asta m-a îngrijorat! O persoană de vârsta mea petrece
mai mult timp interacționând cu mass-media: televizorul, internetul, dispozitivele mobile, cărțile,
decât cu orice altceva în acea zi, înclusiv să doarmă.
Am creat un documentar din această călătorie și am studiat *** mass-media
poate avea efecte pozitive.
Se pare că poți folosi mass-media să faci oamenii să simtă
că au mai mult control asupra propriilor vieți și asta tinde să fie un lucru bun.
Vezi asta tot timpul la oratorii motivaționali, vezi la Oprah,
încearcă să te facă să simți că deții controlul.
Căci dacă simți că deții controlul,
acționezi, începi să faci lucruri care să-ți facă viața mai bună.
Ceea ce-i mult mai bine decât să simți că viața
e o serie de circumstanțe întâmplătoare pentru că atunci, nu are niciun rost să acționezi.
Am fost foarte încântat de această idee,
despre *** mass-media poate avea efecte pozitive,
așadar am început să mă uit în literatura de psihologie pozitivă --
E un TEDTalk foarte bun pe tema asta, de Martin Seligman.
Se pare că s-au făcut cercetări
despre satisfacția vieții și au descoperit că există 3 modalități
de a urmări satisfacția vieții care par să funcționeze.
Prima e să urmărești plăcerea.
În psihologia pozitivă, plăcerea e definită ca fiind acel tip hedonistic
când obții ce vrei pe moment, dar care poate conduce ulterior
la pofte sau dorințe precum deserturi, droguri, masturbare,
sex fără dragoste, toate acestea intră în categoria plăcerii hedonistice.
Dincolo de asta, există un sens.
Ei definesc sensul ca fiind parte din ceva
care e mai mare decât tine însuți.
Să faci parte dintr-o comunitate, din ceva spiritual
sau din familia ta, ceva va dura mai mult decât tine.
Cariera ta poate avea o însemnătate mare dacă crezi că contribuie la umanitate.
Al treilea mod de a alerga după fericire despre care ne vorbesc ei e angajamentul,
să te dedici complet acolo și atunci
în orice lucru pe care-l faci.
Asta poate fi să joci șah, să faci operații,
poate fi o conversație interesantă cu un prieten,
poate fi să privești celulele prin microscop.
Ideea e că puterea ta cognitivă conștientă
e într-un fel complet învăluită în ceea ce faci.
Ce recomandă ei e urmărirea sensului și al angajamentului înainte de toate
și puțină plăcere pe de o parte, dacă ce urmărești e satisfacția vieții,
potrivit cercetării.
Totuși, întotdeauna sunt atent cu angajamentul.
Ideea de bază e că atunci când abilitățile tale sunt mari și provocările sunt mari,
te implici complet.
Să privești la televizor, chiar dacă poate părea că timpul trece pe lângă tine
și că nu ești conștient de tine însuți, de cele mai multe ori e distragere,
acele montaje rapide, acele imagini fulgerătoare
îți mențin creierul distras de la alte lucruri,
și, bineînțeles, schimbăm canalele dacă nu ne plac imediat!
Jocurile video, observați acolo un feedback mai susținut ,
mai mult potențial pentru angajamentul ulterior
și, bineînțeles, acum cu calculatoarele poți face aproape orice!
Întotdeauna atenționez oamenii, „Fiți atenți cu angajamentul!”
pentru că psihologii mass-media sunt la capătul celălalt al acestor lucruri
încercând să vă facă dependenți.
Știți acele jocuri online Farmville, Mafia Wars --
Colectează date despre toți copiii și oamenii care le joacă
și află când oamenii renunță, când cheltuiesc bani,
când își invită prietenii și le programează
ca și *** am fi niște șoareci într-un labirint.
Concentrați-vă asupra sensului.
E interesant când te uiți la noile mijloace de comunicare, la noile dispozitive
pentru că poți să le pui în contexte cu unele dintre lucrurile
despre care am discutat.
Dacă te gândești ce e Facebook sau Twitter, e o combinație de povești
pe care adorăm să le creăm, e o combinație de sensuri
unde participăm într-o comunitate mai mare decât noi înșine
și acel feedback când îl pui pe un iPhone
aproape arată ca un joc video.
Par că pot funcționa în acest mod, dar câteodată nu pot.
Bineînțeles, am văzut recent noi mijloace media implicate
în răsturnarea guvernelor corupte,
dar, în același timp, am avut transmisiuni despre obiceiurile digestive ale animalelor de companie
mai des decât aș fi vrut prin intermediul acestor mijloace de comunicații.
Când le folosești, într-un fel, întotdeauna faci o alegere.
În topul alegerii responsabile a comunicațiilor,
am fost entuziasmat de partea a doua,
ideea că acum povestim propriile noastre povești mai mult ca oricând.
Participăm la crearea propriei noastre mass-media.
Există un întreg domeniu de cercetare care analizează acest aspect.
*** narăm propria noastră poveste -- intră în categoria psihologiei narativă
și au descoperit că, atunci când oamenii povestesc propria lor poveste
într-un mod coerent, care are logică,
tind să fie mai benefice psihologic și mai generative.
Când oamenii au o poveste de viață reparatoare, în care văd în scopurile lor
un fel de îndreptare a unor nedreptăți pe care le-au trăit anterior în viață,
tind, de asemenea, să fie mai generative,
să contribuie mai mult la societate, sunt mai benefice psihologic.
Sunt diferite tipuri de suprapuneri interesante
între felul în care ne creăm poveștile și divertismentul.
Poveștile de viață ale oamenilor tind să cadă în arhetipuri,
precum zeii greci, Creatorul, Războinicul, Judecătorul, Naturalistul.
Poveștile de viață ale oamenilor tind să cadă într-un umor dramatic, literar:
idilă, comedie, tragedie, ironie.
Devine și mai interesant când ne gândim ce e divertismentul
căci, într-un fel, divertismentul a înlocuit psihologia pentru noi.
Iau oameni cu anumite puncte de vedere
și îi expun unul împotriva altuia și urmăresc ce se întâmplă.
Iau pe cineva cu un anumit punct de vedere
și o anumită situație și o pun în scenă.
Această idee despre crearea propriilor povești chiar m-a entuziasmat,
idea că de fapt, le improvizăm pe moment!
Că, de fapt, ne creăm pe noi.
În special pentru că e o abordare foarte diferită a lucrurilor decât vechea modalitate.
Observăm asta în mass-media de asemenea,
unde obișnuia să fie mass-media cea care ne crea
și acum pare că noi înșiși o creăm.
Fiind foarte încântat despre toate astea, am început cercetarea doctorală
și am decis că voiam să înțeleg *** ne creăm pe noi într-o imagine pozitivă.
Am un interes în crearea mass-mediei și a scrisului.
Am decis să interviez scriitori apreciați,
oameni care stau toată ziua să inventeze povești.
Am crezut că, dacă cineva ar avea o poveste a sa,
un mod de a vedea propria lor viață coerent
și benefic, ar fi cei care au succes
în a scoate cuvinte din imaginația lor,
a le scrie pe hârtie și a le vinde la milioane de oameni,
schimbând prin ele viața a milioane de oameni.
Am început să intervievez acești scriitori căutând acea poveste proprie,
acel mod în care am putea nara propria noastră viață
care ne-ar permite practic să fim ca ei:
creativi, productivi, capabili să creăm povești și să creăm mass-media
care va inspira oameni, care va schimba viața oamenilor.
Există tot felul de constatări interesante,
dar rezumatul pricipal, versiunea TEDTalk e
că ei recunosc că toți trăim în acestă bulă
creată de narațiunile pe care ni le spunem nouă înșine
și felul în care media le influențează.
Datorită faptului că petrec cea mai mare parte a timpului lor
imaginându-și *** sunt bulele altor oameni, care sunt narațiunile altor oameni
și scriind conform acestor narațiuni,
sunt capabili să iasă puțin din propria lor bulă,
sunt capabili să iasă afară și să vadă felul în care
creăm sens în viețile noastre, felul în care narăm propriile vieți,
felul în care poveștile din jurul nostru influențează narațiunile noastre.
Asta a fost foarte interesant pentru mine.
Vă amintiți că am început prezentarea întrebându-mă:
„Doar le improvizăm spontan? De unde au venit aceste idei?”
Am ajuns în acest punct unde se pare
că ideile pot veni de la noi.
Dacă ești conștient ce mass-media alegi și *** îți spui povestea,
putem într-adevăr să le inventăm!
Am ajuns la ultimul meu interviu cu un scriitor canadian, Nino Ricci.
Asta e cea mai bună schiță a mea cu el, apropo.
Nu am reușit mâinile chiar bine.
Vorbeam despre scopul evoluționist al poveștilor
și mi-a explicat ceva la care nu mă gândisem înainte.
A spus „Folosim poveștile ca să creăm coerență în viețile noastre,
deci poveștile sunt un mecanism evoluționist.”
Asta înseamnă că, dacă stau lângă colegul meu Gronck,
și am o poveste care dă un sens vieții mele și lui Gronck nu,
probabil voi munci mai mult și voi încerca să supraviețuiesc
datorită creării acelei povești care dă sens vieții mele.
Problema e că, dacă poveștile noastre sunt cele care creează tot sensul din viața noastră
apoi, odată ce ne descotorosim de povești, odată ce acceptăm că poveștile sunt create de oameni,
logic, trebuie să acceptăm că, de fapt, nu există nicio coerență în viețile noastre!
Sfârșit.
(Râsete)
Asta m-a zdruncinat destul de puternic pentru că mi-am petrecut tot timpul
încercând să înțeleg sensul, încercând să înțeleg *** suntem creați,
și am ajuns la această concluzie inevitabilă că nu există.
Până când ajungi cu motoreta pâna la o priveliște și te uiți la ea.
Sau până te uiți la munca a 5 călugări budiști de 5 zile ca să facă o tapiserie
din bucăți colorate de nisip și, apoi, să mături totul când e gata.
Sau, până când te ghemuiești lângă cineva pe care-l iubești
sau până când vezi un copil de 2 ani încercând să manânce o scrumieră.
(Râsete)
Apoi, realizezi că nu e vorba că nu există sens,
ci că nu se potrivește în poveștile noastre.
Cele pe care noi le inventăm.
Nu spun că nu există un sens,
spun doar că ce trebuie să facem e să încercăm să înțelegem mass-media și *** ne afectează,
să încercăm să o reducem și să alegem mass-media corespunzător
și să creăm viața pe care ne-o dorim și să ne amintim
că lucrul cu adevărat mare și frumos
nu se va potrivi întotdeauna în poveștile noastre.
Vă mulțumesc.
(Aplauze)