Tip:
Highlight text to annotate it
X
(Aplauze)
Bună. Când le spun oamenilor că sunt filozof,
într-o conversație obișnuită, de obicei mă privesc ciudat.
Mă privesc cu un amestec de venerație și teamă.
Ceva de genul "Wow! chestii foarte cool, întrebări profunde", dar și
"O, doamne, te rog nu mă face să apăr tot ceea ce cred că știu!"
Așa că filozofia e ceva ce -
Atunci când spun că predau filozofia atât pentru copii și pentru adulți,
aceiași oameni mă privesc de parcă aș fi nebună.
Filozofia este percepută ca fiind o disciplină profundă, abstractă,
riguroasă și dificilă.
Se cred că nu poate fi înțeleasă de copii.
Când mă privesc cu neîncredere, mă gândesc "Nu aveți dreptate.
Copiii sunt de fapt filozofi prin natura lor.
Își pun singuri astfel de întrebări."
E de datoria noastră să-i ajutăm să înțeleagă aceste întrebări.
Așadar ce sunt întrebările filozofice?
Filozofii se întreabă mereu, de la grecii antici până în zilele noastre,
despre tot ce ține de natura universului și locul nostru în lume.
Filozofii vor să știe de exemplu dacă suntem într-adevăr liberi.
Și ce ar însemna pentru noi să spunem că suntem liberi?
Am putea fi atât constrânşi cât și liberi?
Majoritatea ar crede că asta este o nebunie absolută, că ar fi imposibil.
Însă mulți filozofi cred că doar astfel putem fi liberi:
fiind și constrânşi și liberi.
Sau ne punem întrebări despre natura binelui și răului.
Nu vrem să știm doar răspunsurile: "Ce-i bine?" și "Ce-i rău?",
"Ce ar trebui să fac?", "Ce n-ar trebui să fac?",
ci și argumentele care susţin aceste răspunsuri, sau dacă avem într-adevăr dreptate crezând
că anumite lucruri sunt corecte sau nu.
Sau "Dacă Soarele va arde
peste cinci miliarde de ani, chiar mai contează ceva?"
De unde am ştii dacă da?
*** să dăm un sens vieţilor noastre ştiind că vom muri cu toţii?
Acestea sunt genul de întrebări filozofice.
Chiar şi "De unde ştii că nu visezi chiar acum?"
Te putem face să-ţi faci griji despre întrebarea asta. (Răsete)
Nu vei fi sigur imediat după o introducere în filozofie.
Cam astea ar fi întrebările pe care le adresează filozofii şi, aşa *** spuneam,
pe care şi le adresează foarte natural copiii.
Pentru adulţi este mult mai greu să le adreseze.
În parte din cauză că filozofii examinează
unele dintre cele mai fundamentale ipoteze
despre locul nostru în univers şi despre cine suntem.
Şi e greu să renunţăm la ele,
dacă le-am aşezat pe fundalul nostru ca adulţi.
Aşa *** spunea Jim Copacino mai devreme,
"Adulţii trebuie să se dezveţe de aceste ipoteze."
Să învăţăm să devenim cumva conştienţi de ceea ce sunt şi apoi să le studiem cu atenţie,
spre deosebire de copii, care se află de puţină vreme pe lume,
ei se întreabă despre locul unde sunt,
*** funcţionează lumea şi care este locul lor în lume.
Ei nu şi-au formulat încă ipoteze aşa că sunt dornici şi deschişi
să gândească filozofic despre aceste idei.
Deci copiii formulează aceste întrebări filozofice.
Când predam la școală, am lucrat începând cu clasa a 3-a
până la clasa a 12-a de liceu,
a fost un curs anume, la clasa a 5-a.
Am făcut o mică introducere despre ce reprezintă filozofia,
fiindcă majoritatea, din păcate, aud despre ea abia când sunt la liceu
sau dacă au avut din întâmplare un curs.
Şi am întrebat elevii de a 5-a,
după ce le-am spus câte ceva despre ce reprezintă o întrebare filozofică,
"Gândiţi-vă un minut şi apoi notaţi întrebări filozofice
pe care vi le puneţi, pe care vi le-aţi adresat singuri,
noaptea târziu când totul e calm şi e linişte
sau într-o excursie cu maşina când al naibii DVD player se strică,
şi nu rămâne altceva decât să gândiți o vreme
care sunt acele întrebări pe care vi le adresaţi?"
Iar răspunsurile lor au fost uimitoare.
În acea clasă a 5-a, unele dintre întrebările lor au fost:
Ce sunt numerele? De unde vin ele?
Şi *** se poate ca ele să continue la nesfârşit?
Sau întreabă: "De ce unii oameni se urăsc?
Şi de ce provocăm războaie?"
Iar alţii, într-o şcoală publică, întreabă:
"Dacă există Dumnezeu, pe el cine l-a creat?" (Râsete)
Acestea sunt întrebări filozofice grozave.
Întrebări care merită puţină îndrumare din partea adulţilor, nu-i aşa?
Trebuie să ne implicăm în întrebările pe care şi le pun copiii.
Ei încearcă să înţeleagă lumea lor. Şi să găsească un sens în asta.
Și cred că, din păcate, în sistemul nostru prezent,
aceste întrebări nu primesc atenţia pe care o merită.
Aşa că nu primesc atenţia cuvenită, în sistemul educaţional,
în parte pentru că profesorii nu sunt instruiţi să facă faţă unor astfel de întrebări.
Răspunsurile sunt ambiguue: mai bune sau mai puţin bune,
însă nu e niciunul clar, corect.
Nu poţi preda asta și încropi un test prea ușor.
Suntem din ce în ce mai axaţi în direcţia asta în educaţie.
Dar chiar şi acasă, adesea nu prea le încurajăm.
Pentru că mulţi dintre noi, părinţii, nu am dus întrebările astea până la capăt
şi nu ne-am formulat propriile răspunsuri sau nu ne-am dat seama dacă
avem vreo justificare să credem că știm corect răspunsurile la aceste întrebări.
Suntem puţin jenaţi de asta atunci când copiii noştri ne provoacă.
Aşa că bâjbâim şi poate mai amânăm un pic
şi de fapt nu le răspundem.
Rezultatul este că vor rămâne cu impresia că aceste întrebări nu contează
Dar ele contează. Nu-i aşa?
Contează în înţelegerea noastră despre noi înşine şi despre locul nostru în lume.
Aşa că încercăm să aducem filozofia în şcoli
pentru a-i stimula pe copii cu privire la cunoaştere
şi pentru a da un sens întrebărilor pe care ei deja le formulează.
Aşadar, *** putem face asta?
Nu-i luăm pe Kant, Descartes, Hegel, Heidegger şi le spunem copiilor "Citiţi astea."
Şi acum să verificăm ce aţi înţeles şi să vedem ce credeţi voi.
Nu, desigur, ar urî filozofia, şi ar fi îndreptăţiţi la vârsta asta.
În schimb, începem cu tehnicile clasice
de la istoria filozofiei.
Pentru ce sunt cunoscuţi filozofii? Experimente mentale.
Şi partea frumoasă este că nu necesită spaţiu în laborator.
Nu trebuie pahare gradate, substanțe chimice, nici instructaj pentru protecţia muncii.
Doar asta.
(Râsete)
Trebuie să gândeşti foarte atent la o problemă ipotetică.
O problemă faimoasă a filozofiei Greciei Antice este Inelul lui Gyges.
Imaginaţi-vă că găsiţi un inel pe care, dacă îl răsuciţi,
deveniţi invizibili.
Ce aţi face cu acel inel?
Le dăm puţin timp de gândire.
De ce aţi face acest lucru cu inelul?
Şi vă puteţi imagina ce lucruri spun.
Şi după ce afli ce ar face...
De ce nu faceţi acele lucruri
când nu aveţi inelul? Ce vă opreşte?
Mulţi dintre ei ar face lucruri greşite, imorale.
Sau măcar amuzante şi indecente.
(Râsete)
Ar vrea să spioneze alţi oameni.
Şi de ce nu faci asta?
De ce sunt aceste lucruri greşite?
Iniţial, unii dintre copii gândesc:
"E greşit pentru că suntem pedepsiţi pentru asta."
Dar apoi îi putem ajuta discutând cu ei,
pentru a înţelege că astfel de fapte sunt pedepsite pentru că sunt greşite.
Nu sunt greşite pentru că sunt pedepsite.
Trebuie să îndreptăm săgeata în această direcţie,
apoi vom putea construi conversaţii interesante, pline de substrat, cu copiii,
bazate poate pe experimentele mentale cu care începem,
pornite de la întrebările pe care chiar copiii şi le formulează.
Sau putem folosi puzzle-urile filozofice.
Corabia lui Tezeu este un alt exemplu faimos din filozofia antică.
Imaginaţi-vă că aveţi o corabie.
De-a lungul timpului, poate în cinci ani,
înlocuiţi fiecare placă sau fiecare componentă a acelei corăbii.
La sfârşitul acestui proces, mai aveţi aceeaşi corabie?
Unii oameni ar răspunde, intuitiv, "Da, e aceeaşi barcă."
Dacă sunteţi de părere că e aceeaşi barcă - De ce credeţi asta?
Ce rămâne la fel în procesul acela de schimbare în timp?
Iar dacă nu credeţi că este aceeaşi corabie,
spuneţi-mi, când a încetat să fie aceeași corabie?
În ce moment al acestei schimbări aţi fi spus
"Ah, nu, acum e o corabie nouă."
Şi apoi, pornind de la corabie,
putem ajunge la o discuţie despre identitatea personală, identitatea umană.
Suntem fiinţe care se schimbă în timp.
Suntem aceiaşi care eram înainte?
Vom rămâne aceiaşi în viitor?
Şi pe ce bază facem astfel de afirmaţii?
Fie rămâne la fel,
sau *** poţi păstra o identitate în timpul atâtor schimbări?
Copii adoră genul acesta de activitate.
Îi interesează şi se implică în astfel de discuţii.
Putem folosi şi minunata literatură pentru copii.
Cele mai bune lecturi pentru copii includ întrebări filozofice profunde.
Aşa că vom folosi lucruri simple
ca "Aventurile broaştei şi brotacului" de Arnold Lobel.
Dacă eşti părinte, sigur te pricepi la lucrurile astea.
Vom povesti despre vitejie.
Broasca şi brotacul fug de o mulţime de lucruri,
spunând mereu "Suntem foarte curajoşi."
"Uite *** fugim de şarpe, dar suntem foarte curajoşi."
Aşa că avem o discutie interesantă cu copiii.
Ce înseamnă curajul? De ce natură este curajul?
Şi poate exista în tandem cu frica?
Înseamnă să iei poziţie în faţa propriei temeri şi să faci ceva pentru asta?
Astfel se leagă aceste conversaţii interesante
pornind de la literatură, de la puzzle-uri, de la experimente mentale
şi putem folosi nenumărate jocuri filozofice.
Ceea ce urmărim de fapt are 3 implicaţii.
Vrem să dezvoltăm capacitatea lor cognitivă. Gândirea critică.
Vor învăţa *** să construiască un argument,
*** să evalueze un argument folosind logica,
să răspundă la obiecţiile aduse cu privire la opinia lor.
Acestea sunt abilităţi care le vor fi de folos
şi în alte domenii.
Ne dorim să gândească creativ.
Să aducă un contra-exemplu!
Prietenul tău tocmai a pretins un lucru,
îţi poţi imagina un contra-exemplu, sau o variantă alternativă?
Spune ce reprezintă şi arată *** se leagă de afirmaţia celuilalt.
Discutăm şi despre abilităţile comportamentale.
*** poţi conversa cu colegii tăi?
Ascultă-i atent, ia-i în serios,
acceptă să nu cădeți de acord, fără să vă certaţi
sau să te simţi afectat de dezacord.
Cel mai frumos este că veţi deveni buni prieteni spunând
"Nu mi-am dat niciodată seama că putem sa nu cădem de acord
asupra unor lucruri pe care amândoi le considerăm importante,
şi să fie OK. Am reușit să înțelegem asta."
Şi apoi, pe lângă aptitudinile cognitive
şi cele comportamentale, aptitudini de conştientizare filozofică.
Ştiind ce reprezintă o întrebare filozofică şi ştiind că pot răspunde singuri le ele,
se pot descurca cu întrebările dificile
şi pot încerca să se descurce singuri.
Cred că asta este încurajator pentru ei.
Iar ceea ce am descoperit, nu numai în munca noastră,
unde copiii chiar apreciază şi le place,
dar şi în alte proiecte din lume,
în mici nișe de filozofie pentru copii,
aceştia se descurcă mai bine la unele dintre testele standard
pe care le avem pentru gândirea critică, pentru limbă şi alfabetizare,
pentru o mulţime de alte lucruri pe care deja le preţuim în linii mari.
Şi, poate ce-i mai important: elevilor chiar le place.
Sunt entuziasmaţi, le revigorează pasiunea pentru învăţare,
îşi dau seama că aceste întrebări contează şi că le pot fi de folos
să răspundă la ele alături de colegi.
Şi cred că asta înseamnă educaţia.
De asta trebuie să introducem filozofia.
Mulţumesc.
(Aplauze)