Tip:
Highlight text to annotate it
X
Operaţie de deschidere a inimii
Cine se oferã voluntar sã citeascã ce a scris? Da? Bine.
Vreau ca Laurent sã-şi deschidã inima.
Este adevãrat?
Aţi gândit vreodatã aşa?
"Vreau ca partenerul meu sã-şi deschidã inima?"
Ok, mergeţi acolo, ca şi *** ar fi munca voastră,
fiindcã, ghiciţi ce, este munca voastră.
Dacã simţiţi stres,
e o oportunitate să observaţi situaţia.
Vrei ca el sã-şi deschidã inima?
Este adevãrat?
Nu ştiu dacã e adevãrat.
*** reacţionezi când gândeşti asta?
Iar el nu-şi deschide inima?
El n-o face.
Pãi, îmi închid eu inima.
Mã supãr şi consider cã nu este bine sã rãmân în aceastã relaţie,
cã el nu este potrivit pentru mine...
Deci începi sã te îndepãrtezi emoţional de relaţie.
Da.
Şi dupã aceea ce faci?
Ce faci?
Îţi trânteşti ceaşca de cafea , mai tare decât de obicei?
Afişez o figurã tristã.
Bunã treabã!
- Adorãm sã facem asta! - El urãşte asta!
Da! Altfel de ce am face-o?
Cã doar vrem o relaţie bunã...
Da?Zi-mi un motiv nestresant,
pentru care aş crede cã orice om ar trebui sa-şi deschida inima!
Cine vã credeţi?
"Tu ar trebui sã-ţi deschizi inima!"
"Da! Aşa-i! Inima mea e cam închisã acum,"
"dar tu ar trebui sã ţi-o deschizi pe a ta!"
"O sã-mi deschid inima dupã ce ţi-o deschizi tu,"
"dar... fã-o tu primul!"
Toţi oamenii din lume aşteaptã s-o facã altul primul!
Eu, într-o zi, m-am gândit:
"Hai sã încep eu! Sã nu mai aştept"
"s-o facã ceilalţi, fiica mea, fiii mei..."
"Oare *** ar fi existenţa mea în aceastã lume,"
fãrã sã cred faptul cã celãlalt ar trebui sã-şi deschidã inima primul?
"El trebuie sã-şi deschidã inima!" Cine ai fi tu fãrã acest gând?
Cred cã aş fi mai capabilã sã vãd cine se aflã în faţa mea.
Da!
"Laurent ar trebui sã-şi deschidã inima."
Întoarce gândul!
Eu ar trebui sã-mi deschid inima!
Draga mea, la cine crezi cã şi-ar deschide el inima mai repede,
la cea care eşti tu acum, cea cu inima deschisã,
sau la cealaltã femeie, cea care erai înainte?
Când avem inima astfel deschisã,
credeţi cã ne mai pasã dacã ei au inimile deschise sau nu?
E splendid!
Sã auzim mai departe.
Nu ar trebui sã mã judece într-atât.
Ce spune?
Ce este atât de dureros?
E ciudatã ultima chestie. Era foarte supãrat pe mine,
înainte sã plec, fiindcã n-am dat cu aspiratorul.
Era atât de nervos, cã nici nu-mi mai vorbea!
Ce zicea? Cã nu faci treabã, cã nu dai cu aspiratorul?
Cã nu dai cu aspiratorul...
"Nu pot sã respir."
"Nu dai cu aspiratorul şi eu nu mai pot sã respir."
Bine, spune-mi-o mie!
Tu nu dai cu aspiratorul, iar eu nu pot sã respir în camera asta!
Mã bucură faptul cã mi-ai împãrtãşit asta!
Dumnezeule, scumpule, nu poţi sã respiri!
Înţeleg asta deplin!
Chiar înţeleg!
Şi ai dreptate, nu dau cu aspiratorul!
Nu-i ciudatã treaba asta?
Ştii, ar trebui sã discutãm mai mult!
Eu sunt deschisã!
Ce crezi cã ar trebui sã facem în privinþa asta?
Tu nu poţi sã respiri,
podeaua nu e aspiratã, iar eu mã duc în Malibu!
Ce soluţie putem gãsi pentru aceastã problemã?
Între noi...
Altã soluţie, i-aş putea spune: "Dã tu cu aspiratorul!"
Da, altã soluţie.
Când existã iubire şi comunicare, soluţiile vin de la sine!
Asta se poate sã nu-i fi trecut omului niciodatã prin cap!
Cã el este cel care ramâne, cât eşti tu în Malibu!
Şi cã nu poate sã respire!
Dar când arătăm degetul acuzator,
ei sunt obişnuiţi sã le zicem: Şi tu ar trebui sã-ţi deschizi inima,"
"apropo, dupã ce dai cu aspiratorul!"
"Iar dupã ce termini, mai am şi alta lista..."
Dacã nu suntem clari şi buni ascultãtori,
Suntem într-un razboi.
Tot ce a zis a fost: "Nu dai cu aspiratorul şi eu nu pot sã respir.",
a fost absolut corect. El doar a spus adevãrul.
*** reacţionezi când te gândeşti la asta,
cã el nu ar trebui sã te judece?
Pãi, reacţionez precum îi spuneam surorii mele, din California,
înainte sã vin aici, îi ziceam cã e posibil sã-l pãrãsesc.
Asta a fost reacţia mea.
Da! "Dacã nu te schimbi, am plecat!"
"Poate cã urmãtorul partener nu mã va mai judeca!"
Poate are inima deschisã şi nişte bani.
Da.
Cine ai fi tu fãrã povestea asta? *** ai trãi cu acest bãrbat minunat?
Fãrã povestea asta: "El n-ar trebui sã mã mai judece!"
Uite *** vãd eu treaba asta: te duci acasã,
aştepţi sã fii judecatã,
din mintea ta, din mintea altuia,
din partea copiilor, din partea soţului,
din partea prietenilor, la telefon,
totul porneşte de aici, din capul tãu.
"Împotriva cui mã apãr eu?"
"Ce ar putea spune cineva ca sã mã rãneascã?"
"Trebuie sã mã gândesc la asta,"
"altfel o sã duc o viaţã de faţadă."
Înţeleg ce vrei sã spui.
Şi sunt nerabdatoare să dau de aceste situaţii.
Minunat! Nimic mai grozav!
"Ce poţi sã-mi spui ca sã mã înfurie?"
Asta e perla!
Ãsta e diamantul!
"Cu ce mã lupt eu de fapt?"
"Cu cine sunt eu în rãzboi?"
Eu vãd mereu greşelile lui.
Şi am impresia cã greşeşte foarte mult.
Asta-mi trece prin minte de obicei.
Ştii ceva?
Înceteazã!
Ştiu cã poţi s-o faci, fiindcã asta aştepţi de la el!
Sã înceteze sã te judece!
Am face-o cu toţii, dacã am putea.
Şi orice gând aş avea, care te-ar putea rãni,
ca pe un duşman de-al meu, l-aş investiga,
şi când pică gândul, te-aş vedea aşa *** eşti!
Orice gând aş avea, ca pe un obstacol între noi,
l-aş investiga şi apoi m-aş bucura sã vãd dacã merge!
Si funcţioneazã, sau nu!
În experienţa mea, merg în interior de dragul adevărului!
Adevãrul e singurul lucru care nu poate fi pus la îndoialã.
Îl simţi imediat în tine.