Tip:
Highlight text to annotate it
X
Există vreo ieşire din criza în care se află lumea?
Nu m-aşteptam la atâţia oameni...
Mă întreb despre ce-ar trebui să vorbim.
Mi se pare...
că problemele sinelui nostru şi problemele ce stau în afara crizelor, tulburărilor şi supărărilor noastre personale,
lumea noastră, este mai mult sau mai puţin în haos, în mare confuzie.
Cred că toată lumea este de acord cu asta, fără mari probleme sau investigaţii.
Şi nimeni, aparent, nu vede o soluţie pentru aceasta. Nici politică, nici religioasă, nici economică.
Acesta este, iarăşi, un fapt evident.
Şi nimeni nu întreabă dacă există vreo ieşire din toate astea, din capcana în care specia umană e prinsă de milenii.
Dacă există vreo cale de ieşire din această încurcătură, confuzie, tulburare, teroare.
Negăsind un răspuns,
mulţi oameni recurg la vechile tradiţii, se alătură vechilor religii sau formează mici comunităţi,
sperând prin aceasta să-şi rezolve propriile problemele personale.
Şi eu aş sugera că există o cale de a ieşi din toate astea.
Din prezentele şi continuele supărări,
conflicte, lupte, variate forme de teroare şi dintre zidurile ameninţătoare, nu numai apropiate dar şi depărtate.
Deci să investigăm toate acestea
şi să aflăm dacă există o soluţie, o ieşire, fără suprimare, fără evitare, fără orice fel de iluzie.
Şi dacă veţi avea răbdarea, energia şi serioasa responsabilitate necesare, vom putea gândi împreună.
Sper că sunteţi pregătiţi pentru asta. Pentru a gândi împreună.
Sunt două moduri de a gândi:
1. Să gândeşti despre ceva, despre o problemă, despre o afacere personală sau despre toate,
deci să gândeşti DESPRE ceva.
Şi mai este un alt mod de a gândi, care nu este despre ceva.
Vă rog să fiţi atenţi, voi detalia asta mai pe larg daca îmi permiteţi.
Deci cerem minţilor noastre să se obişnuiască să gândească despre ceva.
Despre o problemă, despre dorinţe personale, împliniri, necazuri, nelinişti ş.a.m.d. DESPRE ceva.
Şi suntem obişnuiţi cu asta. Să gândim despre.
Şi acum nu ne întrebăm DESPRE ceva, ci gândim în sine.
Dacă această problemă e clară... Nu DESPRE ceva (vom vorbi mai târziu despre asta), ci să gândim împreună.
Vă rog să vedeţi diferenţa.
Să gândim împreună nu înseamnă că eşti de acord sau nu, că accepţi sau respingi, aperi sau te împotriveşti,
ci să aflăm împreună dacă este posibil ca, gândind împreună, să acţionăm împreună.
Nu despre ceva. Vă rog să vă aplecaţi un pic asupra acestei chestiuni.
Nu despre ceva (ceea ce putem, mai mult sau mai puţin, să facem).
Putem fi de acord să acţionăm într-un anumit fel,
putem să ne punem minţile la contribuţie pentru a investiga o anume problemă,
dar nu vom face asta în acest moment.
Ci vom încerca să gândim împreună fără nici un fel de barieră, fără nici o inhibiţie, fără nici o prejudecată,
lăsând la o parte experienţele personale,
propriul îndemn de a vă desăvârşi.
Ceea ce înseamnă ca voi şi cu mine, împreună, să fim liberi să gândim.
Este oarecum clar?
Vă rog. Asta necesită multă investigaţie.
Pentru că suntem condiţionaţi să gândim împreună despre anumite idei,
despre anumite concluzii,
filosofice, istorice ş.a.m.d.
Apoi sunt cei care sunt de acord şi cei care nu sunt de acord. Formează două tabere.
Una împotriva celeilalte.
Asta se întâmplă în lume.
Totalitarii - democraţii, capitaliştii - marxiştii ş.a.m.d.
Fiind de acord sau nefiind de acord, împotrivindu-se şi apărându-se.
Deci ne întrebăm dacă am putea gândi împreună liber.
Lăsând la o parte toate experienţele voastre
concluziile voastre, dorinţele voastre, prejudecăţile ş.a.m.d. Le dăm la o parte.
Astfel încât împreună să putem gândi.
E... Veţi face asta?
Voi, vorbitorul,
lăsând la o parte credinţele sale, opiniile şi judecăţile şi evaluările sale, speranţele sale ş.a.m.d.
Şi împreună gândesc.
Nu despre ceva, ci gândesc.
Încercăm?
Ceea ce înseamnă că fiind liberi de propriile probleme, îndemnuri, nevoi, reuşite ş.a.m.d.
Fiind liberi să investigăm împreună,
nu investigând ceva anume,
ci capacitatea, spiritul investigaţiei.
Este cât de cât clar?
Asta necesită nu numai să ascultaţi ceea ce este spus,
dar şi să ascultaţi calitatea unei minţi care gândeşte.
Nu în legătură cu ceva, ci ascultând calitatea de a gândi în sine.
Ceea ce necesită o anumită conştientizare şi atenţie.
Unde este atenţie nu există nici un centru din care să asişti.
Mă întreb dacă şi voi faceţi la fel.
Asta înseamnă că atunci când asişti, în situaţia în care nu există nici o graniţă,
în acea atenţie, gândul nu este al meu sau al tău. Este gândire.
Putem să mergem mai departe pe linia asta?
Mă puteţi urmări?
Când devii atent, ceea ce înseamnă să...
să te implici cu toată mintea, inima, nervii în procesul atenţiei,
crezi că există un centru din care tu asişti?
Deci în acea atenţie nu există gândirea ta şi gândirea vorbitorului.
Există numai calitatea unei atenţii totale.
Nu mai fiţi atât de debusolaţi.
Este destul de simplu.
Vedeţi... Gândirea noastră, cea de zi cu zi, priveşte un anumit subiect, o anumită acţiune, o anumită problemă.
Gândire DESPRE ceva. Da?
Acea gândire vine din experienţă, din memorie, din cunoştinţe.
Deci este experienţa ta în opoziţie cu experienţa altcuiva.
Deci este mereu divizare.
Vă rog, urmăriţi asta.
Tu ai părerea ta, iar celălalt părerea lui.
Şi cele două opinii separate nu pot fi niciodată una.
Dacă tu crezi în ceva şi celălalt crede în altceva, cu putere, atunci este o mare sciziune.
Cu acest mod de gândire suntem obişnuiţi.
Acum ne întrebăm dacă gandirea poate fi vreodată împreună.
Deoarece noi mereu ne opunem, ne apărăm sau acceptăm.
Indiferent dacă spunem ceva cu totul diferit.
Să gândeşti împreună înseamnă că tu şi celălalt aţi lasat la o parte toate prejudecăţile. Gândind împreună!
Pentru că în această gândire comună nu există gândirea "mea" sau gândirea "ta" separate. Gândim împreună.
Aţi înţeles asta? Vă rog, fiţi foarte atenţi.
Pentru că ori acceptaţi aceasta ca pe un concept intelectual,
care după aceea devine conceptul "tău" şi conceptul "lui".
Dacă pur şi simplu accepţi explicaţia verbală
şi tragi din această explicaţie o concluzie în acord cu experienţa, cunoştinţele şi prejudecăţile tale
şi celălalt face la fel, nu există "împreună". Urmăriţi toate astea?
E important să ajungem la comuniune în gândirea noastră.
Astfel încât să nu existe nici o barieră între gândirea ta şi gândirea mea, a lui sau a ei.
Putem face asta împreună?
Pentru ca de aici putem începe.
Pentru că în acest caz mintea voastră va avea o calitate cu totul diferită.
E în întregime obiectivă.
Nimic personal.
Problemele eului, cu care suntem împovăraţi,
nu vor putea fi rezolvate niciodată
dacă nu există o calitate diferită a gândirii,
o calitate diferită a percepţiei,
o calitate diferită a viziunii asupra problemei.
Da? Mă întreb dacă mă puteţi urmări.
Deci... întrebarea noastră este:
E posibil ca doi oameni,
un grup de oameni,
să-şi asume această responsabilitate?
Ca, dând la o parte neliniştea, ataşamentul ş.a.m.d.,
să se întâlnească astfel încât să nu existe nici cea mai mică divizare,
nici o opinie împotriva alteia, nici o cunoştinţă împotriva alteia,
nici o experienţă care să contrazică o alta, astfel încât minţile să fie împreună.
Totalitarii afirmă, avertizează:
Ei sunt autoritatea şi hotărăsc ce anume ar trebui oamenii să gândească, să facă ş.a.m.d.
Asta se întâmplă. Dacă nu eşti de acord eşti împuşcat, trimis într-un lagăr de concentrare sau exilat.
Noi nu spunem asta. Dimpotrivă.
Două minţi educate, interesate de lume,
se angajează să afle dacă există vreo soluţie pentru a ieşi din asta.
Din capcană, din teribila încurcătură pe care omul a creat-o pentru el şi pentru alţii.
Putem face asta împreună?
Înţelegeţi întrebarea acum?
Împreună. Minţile noastre sunt egale.
Deci vorbitorul nu-ţi spune ce să faci şi tu te supui sau ignori sau accepţi,
ci minţile noastre sunt împreună,
libere să rezolve problemele.
Putem face asta?
Veţi renunţa la meditaţia zen?
Veţi renunţa la guru-ul vostru?
Veţi renunţa la credinţa voastră?
La propria experienţă de care vă agăţaţi?
La propriile probleme personale?
Lăsaţi-le să plece şi după aceea ne vom întâlni.
Vedeţi ce se întâmplă când faceţi toate astea?
Apoi vom putea investiga împreună orice problemă, foarte simplu, clar şi direct.
Asta e claritatea.
Să observi, să vezi fără nici o deformare.
Să asculţi complet, fără a abstractiza ceea ce auzi într-o idee.
Deci este numai ascultare.
Este, apoi, numai vedere.
Nu "tu vezi" sau "eu văd". Este numai vedere împreună.
Da?
Vedeţi? Ne-am mutat instantaneu din mica noastră sferă.
Din propria noastră curte.
Din propriile probleme egoiste şi nenumărate.
Vă rog, e serios, vreau să vorbim împreună. E cu adevărat important.
Toţi căraţi o povară a tuturor necazurilor, neliniştilor şi supărărilor,
şi încercaţi să ascultaţi ce vă spune altă persoană.
Dacă faceţi asta, veţi încerca, apoi, să vă conformaţi unui model stabilit de altcineva.
Evident.
Astfel încât este tot timpul divizare.
Deci cerem ceva foarte important.
Şi, având în vedere că v-aţi asumat efortul de a veni aici, în acest cort,
cheltuieli, energie, petrol şi tot restul...
Gândim noi împreună?
Nu eu sau voi să gândiţi. Să gândim împreună.
Apoi putem intra în problematica timpului.
Gândind împreună! Nu timpul vostru sau al meu.
E foarte important. Pentru că vom afla, gândind împreună, dacă există, psihologic, ziua de mâine.
Deoarece poate fi o iluzie sau o realitate
că există, psihologic, ziua de mâine. Mâine însemnând multe, multe, multe zile de-acum încolo.
Poate fi ori o iluzie,
şi, fiind o iluzie, putem să punem asta deoparte
şi să ne confruntăm cu întrebarea: există, psihologic, o mişcare de evoluţie progresivă?
Care este timpul.
Mă-ntreb dacă urmăriţi asta.
V-aţi obişnuit cu vocea mea şi deci putem să dormim?
Puteţi spune: "Am mai auzit toate astea."
Dacă gândiţi aşa,
atunci nu descoperiţi pentru voi înşivă.
Nu gândiţi împreună.
V-aţi oprit deja din gândit şi spuneţi: "Am mai auzit asta înainte."
Pentru că intrăm foarte, foarte profund în asta.
Prin urmare, este prima dată când o auziţi.
Am... Vorbitorul vorbeşte în acest cort de 19 ani. La anul vor fi 20.
Şi probabil vă veţi întoarce şi veţi spune: "Doamne! Iar s-a împotmolit."
Nu ne-am împotmolit. Sunteţi liberi să ascultaţi, să observaţi.
Şi această observare,
şi această observare, ascultare, dezvăluie adevărul.
Nu o idee despre adevăr.
Deci punem o întrebare foarte serioasă.
Pentru că toată condiţionarea, toată educaţia noastră,
religioasă sau personală, lumească, ne permit, ne dau timp să atingem un anumit scop.
Cineva are nevoie de timp ca să înveţe o limbă.
Cineva are nevoie de timp ca să înveţe să conducă o maşină.
Timpul este necesar pentru a căpăta aptitudini tehnice.
Ca să fii un tâmplar bun ai nevoie de timp.
Dar noi întrebăm cu totul altceva.
Acolo timpul este necesar.
Psihologic însă,
Vă rog, reţineţi că gândim împreună. Fără gândirea voastră uzuală, că timpul e necesar sau nu.
Investigăm împreună.
Prin urmare sunteţi liberi să priviţi, să aveţi îndoieli, să întrebaţi.
Nu putem cerceta, nu putem fi sceptici dacă spuneţi:
"Rămân la părerea mea, timpul este necesar ş.a.m.d." Nu ne putem întâlni aşa.
Gândim împreună despre întreaga problemă a evoluţiei psihologice.
Acest om, de-a lungul mileniilor, a fost obişnuit, influenţat, condiţionat
să creadă că va evolua.
"Astăzi sunt aşa, dă-mi timp să mă schimb.
Sunt invidios, speriat, împovărat de necazuri
şi îmi trebuie timp să scap de ele, să trec dincolo de ele."
Aşa suntem obişnuiţi.
Deci vorbitorul se întreabă dacă o asemenea evoluţie psihologică există de fapt
sau este doar o invenţie a gândirii.
Pentru că spune: "Nu mă pot schimba azi, dă-mi timp."
Veşnica devenire.
Voi avea succes ca director, ca inginer sau ca tâmplar. Toate astea necesită aptitudini, deci timp.
Dar ne întrebăm: "Există evoluţie psihologică? Eul să devină ceva anume."
Înţelegeţi?
Gândim împreună. Nu dacă timpul există psihologic sau nu. Gândim împreună, deci nu există opoziţie.
Să examinăm aşadar
întreaga condiţionare a devenirii.
Împreună. Nu trageţi nici o concluzie. Sau dacă aveţi concluzii lăsaţi-le la o parte şi aflaţi.
Vedeţi problema?
Dacă condiţionarea cuiva permite timpul, atunci e prins în întreaga mişcare a devenirii.
Când e furios, permite timpului să dizolve furia.
Asta e condiţionarea, obişnuinţa. Dacă vă agăţaţi de ele nu putem gândi împreună.
Prin urmare este important să aflăm dacă vă agăţaţi de ceva şi, în acelaşi timp, să încercăm să gândim împreună.
Dacă eu mă agăţ de credinţa mea, de experienţa mea în legătură acea credinţă,
şi voi deasemenea, nu vom putea niciodată să gândim împreună.
Nu vom putea coopera niciodată. Nu poate exista acţiune nedivizată.
Deci suntem pregătiţi să investigăm împreună? A investiga implică a privi, a observa, a gândi
raţional, sănătos, răbdător, profund.
Suntem liberi să cercetăm această întrebare?
Eul, activitatea concentrată în sine, mişcarea constantă,
când dormi, eşti treaz, mergi, vorbeşti, această constantă activitate centrală a eului.
Are aceasta un mâine, un sfârşit gradual?
Sau o continuitate progresivă, o rafinare?
Toate astea au nevoie de mâine.
Acum, psihologic există mâine?
Vă rog, e o întrebare foarte serioasă.
Vorbitorul a pus întrebarea asta cuiva, acum ceva timp.
Şi persoana a zis: "***? Trebuie să-mi întâlnesc soţul mâine!"
Înţelegeţi? Haideţi, nu-i aşa dificil.
Toate speranţele, plăcerea, întreaga amintire a soţului...
Şi dacă nu există mâine ce se întâmplă cu soţul meu?
Vă rog, împreună. Suntem liberi, împreună, să cercetăm această întrebare.
Vorbitorul nu vă impune absolut nimic.
Dar este foarte important să aflăm... dacă există un mâine.
Dacă nu există mâine,
ce se întâmplă?
Ştim ce se întâmplă când permitem existenţa multor zile de mâine.
Amânare, lene, indolenţă, atingerea graduală a unui scop,
iluminare,
nirvana, toate astea...
De-a lungul mai multor vieţi... Urmăriţi? Puteţi urmări asta?
Seriozitatea investigaţiei.
Dacă nu există mâine, psihologic, ce se întâmplă cu calitatea minţii voastre?
Mintea, care gândeşte împreună.
Care-i calitatea minţii? Nu mintea ta sau a mea,
ci mintea care a văzut întregul proces progresiv al devenirii eului,
care a văzut ce implică această împlinire a eului,
devenirea lui.
Şi ce implicaţii sunt când, psihologic, nu există mâine, viitor.
Înţelegeţi?
Psihologic, în acel moment are loc o uriaşă revoluţie.
Se întâmplă asta cu voi? Asta e important. Nu cuvintele, nu ceea ce gândeşte vorbitorul,
ci realitatea - realitate însemnând ceea ce se întâmplă acum, actualitatea.
Este actualitate faptul că în investigarea comună mintea a descoperit adevărul că nu există mâine psihologic?
Ce se întâmplă, atunci, cu calitatea minţii?
Toate religiile (creştinii, catolicii şi restul), toate spun că ziua de mâine este importantă.
În lumea creştină mâine înseamnă o singură viaţă. După ce mori... O singură viaţă.
Lumea orientală spune că ai mai multe vieţi.
Probabil că nu credeţi sau nu acceptaţi niciuna din cele două. Nu ştiu.
Dar, când începem să investigăm întreaga mişcare psihologică,
Eu, "X", devenind, devenind...
Ce implică asta?
Suferi şi mergi mai departe micşorând gradual suferinţa,
până când, în final te eliberezi. Fie în această viaţă sau în vieţi succesive.
Creştinii acceptă această viaţă, o viaţă, iar orientalii acceptă multe, multe vieţi.
Asta înseamnă psihologic o singură viaţă şi psihologic mai multe vieţi.
Şi împreună am privit asta, fără nici o prejudecată,
fără nici o concluzie.
Observăm acest fapt.
*** oamenii sunt prinşi în asta.
Şi, deasemenea, ne întrebăm:
Dacă nu există mâine, psihologic, ce s-a întamplat cu mintea voastră?
Cu acţiunile, comportamentul, responsabilităţile voastre.
Aţi înţeles întrebarea?
Care este purtarea voastră dacă nu există mâine?
Purtarea implică responsabilitatea faţă de ceilalţi în acţiune.
Înţelegeţi?
Atunci care este relaţia voastră cu ceilalţi?
Vă rog, investigăm împreună. Nu vă uitaţi la mine ca să vă spun.
Pentru că nu există voi şi eu în acest proces de gândire,
în această observare, în această calitate a ascultării.
Care e relaţia voastră cu ceilalţi,
când nu există mâine psihologic?
Ori deznădăjduiţi, pentru că ăsta e un şoc,
ori renunţaţi, spuneţi nu ştiu şi abandonaţi.
Dar dacă sunteţi angajaţi în acest proces comun de gândire
şi cercetaţi problema progresului
şi a sfârşitului zilei de azi, psihologic,
atunci ce se întâmplă ÎN ACTUALITATE în relaţia voastră cu ceilalţi?
Relaţie însemnând nu doar contact fizic, sex şi tot restul,
ci şi relaţia psihologică de dependenţă, ataşament,
confort, singurătate şi restul.
Ce se întâmplă?
Îmi spuneţi?
Sau e ceva total nou pentru voi?
Ascultaţi pentru prima dată.
Şi prin urmare nu există răspuns imediat.
Şi de ce nu? Urmăriţi toate astea?
Dacă nu există mâine, viitor, nici un viitor,
viitorul cu care sunteţi obişnuiţi, îl ştim foarte bine:
proiecţiile, imaginile, plăcerea,
dorinţa de succes,
spiritual şi lumesc,
preotul dorind să ajungă episcop, episcopul dorind să devină cardinal, cardinalul papă,
toată escrocheria,
şi în lume la fel,
atunci, dacă vezi că implică un permanent conflict,
o permanentă luptă,
un sentiment neîndurător al propriului eu care te tot împinge agresiv.
Astfel ca în aceste realizări agresive să găseşti siguranţă.
Sperând să găseşti siguranţă.
Şi în relaţie la fel. Siguranţă în celălalt,
cu toate implicaţiile:
nelinişte, gelozie, neplăcere, lacrimi...
Ştim astea foarte bine.
Dar dacă nu există, progresiv, zile de mâine,
care este relaţia unuia cu celălalt?
Intimă sau nu.
Aflaţi.
Vedeţi... dacă am înţeles calitatea gândirii împreună,
nu despre ceva, ci procesul de a gândi împreună, voi şi cu mine,
atunci ce provoacă această înţelegere a gândirii împreună în relaţia cu celălalt?
Urmăriţi?
Celălalt nu ştie nimic despre toate astea, să presupunem.
Celălalt e ataşat şi tot restul...
Care-i relaţia voastră cu celălalt,
dacă există această calitate a gândirii de a fi total împreună, fără nici o divizare?
Vreţi să vă spun eu?
- Nu, domnule. - Corect, domnule.
- Când aţi spus "nu, domnule" eraţi împreună? - Nu chiar, domnule.
Vedeţi, aici e dificultatea.
Vreţi să gândiţi împreună cu mine.
Şi eu nu pot lăsa la o parte ambiţiile, vanitatea, prejudecăţile mele.
Nu le pot lăsa pentru că tu spui:
"hai să gândim împreună astfel încât să avem această calitate, acest spirit al cooperării în gândire".
Şi eu nu pot.
Pentru că sunt ataşat de gândirea mea,
de amintirile mele, de experienţa mea, de cunoştinţele mele acumulate.
Deci eu am creat divizarea, nu tu.
Înţelegeţi? Faceţi asta?
Pentru că dacă gândim în acest spirit
atunci ce înseamnă acest "nu există mâine" al meu? Vă scapă toată chestia. Haideţi, domnule.
Exact asta se întâmplă între voi şi vorbitor.
Vorbitorul spune: "Nu am probleme personale." Ăsta e un fapt.
"Nu am credinţe." Ăsta e un fapt.
"Nu am experienţă."
Am avut multe experienţe, dar nu le car cu mine. Le-am lăsat în spate.
"Nu sunt fortificat în propriile opinii, prejudecăţi, evaluări."
Ăsta e un fapt. Aş fi ipocrit dacă aş spune altceva.
Şi spun: "Haideţi să gândim împreună şi să vedem frumuseţea acestui proces."
Şi tu spui: "*** aş putea lăsa la o parte cunoştinţele, experienţa mea? Nu pot. Le iubesc. Asta e viaţa mea."
Deci tu creezi o divizare în lume.
German, naţional... Urmăriţi?
Atât în exterior cât şi în interior.
Şi unde e divizare sigur e şi conflict.
E o lege.
Catolici, protestanţi, comunişti, totalitari...
Deci vorbitorul spune: "Te rog, prietene, hai să gândim împreună."
Înţelegeţi ce s-a întâmplat?
Când gândim împreună v-aţi pierdut toată personalitatea.
Nu vedeţi asta... Nu mai sunteţi dl Smith şi dl K.
Cât e ceasul, domnule?
Acesta este scopul acestor prelegeri şi dialoguri.
Ca noi, împreună, să ne dizolvăm toate problemele.
Pentru că problema eului nostru e mai mare decât problemele lumii.
Politice, energetice, diverse ţări împărţite... Sunt nimic în comparaţie cu asta.
Pentru că odată ce aţi rezolvat asta,
stăpâniţi lumea. Înţelegeţi?
Stăpâniţi... nu vă închipuiţi tot felul de prostii prin asta.
Cred că e suficient pentru această dimineaţă, nu? Basta.