Tip:
Highlight text to annotate it
X
Matematica e peste tot.
E aproape imposibil să te gândeşti la ceva
care nu e făcut cu ajutorul matematicii.
Clădirile, transportul, tehnologia, medicamentele,
chiar şi hainele şi alimentele,
toate se bazează pe numere, măsurători şi sume.
Un număr pe care-l găsim peste tot e pi. Scris aşa...
Pi e raportul circumferinţei unui cerc sau al unei sfere
cu diametrul.
Circumferinţa împărţită la diametru egal numărul pi.
Oricât de mare sau de mic e cercul, acest raport e întotdeauna pi.
Strămoşii noştri au descoperit acest lucru acum 4.000 de ani.
Ei şi-au dat seama că numărul pi era egal cu aproximativ 3.
Mai târziu, Arhimede a calculat primele zecimale, .14,
folosind poligoanele.
Azi, ştim nu doar că pi începe cu 3,14, ci şi că e un număr infinit.
Datorită computerelor,
am putut calcula primele 13 trilioane de zecimale ale lui pi.
Acum, puteţi calcula mii de zecimale ale lui pi, folosindu-vă telefonul.
Din fericire, nu trebuie să memorăm milioane de zecimale.
Pentru majoritatea calculelor, e suficient să spunem
că pi e egal cu 3,14.
Fiindcă pi e legat de cercuri, îl veţi găsi zilnic, peste tot,
în orice formă rotundă sau în orice arc pe care-l vedeţi.
În ochi, în banii pe care-i folosiţi, în curcubeu, în undele din apă
sau în meandrele unui râu.
Pi există şi în cer.
E folosit în astronomie şi în zborul cu avionul.
Îl folosim pe pi ca să ne deplasăm dintr-un loc în altul,
în sistemele de sateliţi care ne ghidează,
când citim viteza pe cadranul vitezometrului
şi când calculăm dimensiunea corectă pentru cauciucurile maşinii
sau chiar pentru cele ale bicicletei.
Îl putem folosi pe pi când tăiem o plăcintă,
ca să aflăm care felie e mai mare.
Pi e prezent chiar acum, în timp ce urmăriţi emisiunea.
E folosit la îmbunătăţirea semnalului video de acasă.
Pentru că e folosit la măsurarea undelor luminoase,
sonore, electromagnetice, e prezent chiar aici, pe ecran.
Deşi nu e nevoie să ne amintim chiar toate zecimalele lui pi,
unora le place să le memoreze doar ca să se distreze.
În 2015, în India, Rajveer Meena a stat legat la ochi 10 ore
şi şi-a amintit 70.000 de zecimale.
Aşadar, fie că e în cer, în ochi, în plăcintă,
pi e o parte a vieţilor noastre de zi cu zi,
dovedind, încă o dată, că matematica e peste tot.