Tip:
Highlight text to annotate it
X
Captarea luminii
De jumătate de secol,
Observatorul European din Emisfera Sudică a arătat lumii splendorile Universului.
Ploaie de stele căzând pe Pământ.
Telescoapele gigantice surprind fotonii cosmici
și îi captează cu ajutorul camerelor pentru imagini astronomice și spectrografelor de ultimă generație.
Imaginile astronomice din zielele noastre sunt foarte diferite de cele din anii 1960.
Atunci când ESO și-a început activitatea, în 1962,
astronomii foloseau plăci fotografice mari din sticlă
nu foarte sensibile, nici foarte precise și extrem de greu de mânuit.
Ce diferență față de detectoarele electronice din zilele noastre!
Acestea reușesc să surprindă aproape fiecare foton în parte.
Imaginile sunt disponibile instantaneu.
Și ceea ce e și mai important,
ele pot fi procesate și analizate cu programele unui computer.
Astronomia a devenit cu adevărat o știință digitală.
Telescoapele ESO utilizează unele din cele mai mari
și mai sensibile detectoare din lume.
Camera VISTA are 16astfel de detectori, însumând un total de 67 de milioane de pixeli.
Acest instrument imens surprinde radiația în infraroșu provenită din norii de praf cosmic,
stelele nou-născute
și galaxiile îndepărtate.
Heliul lichid menține detectorul la minus 269 de grade.
VISTA face un inventar al stelelor cerului sudic
întocmai ca un explorator care studiază un continent necunoscut.
Telescopul VLT Survey, este o altă mașinărie construită pentru a face descoperiri,
dar aceasta funcționează la lunigimi de undă vizibile.
Camera sa, numită OmegaCAM, este și mai mare.
32 detectori CCD (Charge Coupled Device) produc imagini spectaculoase
care însumează 268 de milioane de pixeli.
Imaginea obținută conține un câmp stelar de 1 grad pătrat
— de patru ori mai mare decât Luna plină.
OmegaCAM generează 50 de gigabiți de informație în fiecare noapte.
Aceștia sunt gigabiți minunați de informație.
Telescoapele de monitorizare, precum VISTA și VST,
scormonesc cerul în căutarea unor corpuri cerești rare și interesante.
Astronomii utilizează în acest sens capacitatea VLT-ului
pentru a studia astfel de obiecte până în cele mai mici detalii.
Fiecare din cele 4 telescoape VLT
își are propriul set de instrumente unice,
care au la rândul lor o serie de particularități ce le fac unice.
În lipsa acestor instrumente, ochiul gigantic al ESO ar fi, ei bine, orb.
Instrumentele au nume ciudate ca ISAAC, FLAMES (FLĂCĂRI), HAWK-I (ȘOIM 1) și SINFONI.
Mașinării gigantice high-tech, fiecare de mărimea unui autoturism.
Care este
acela de a înregistra fotonii cosmici și de a recupera orice urmă de informație.
Toate instrumentele sunt unice, dar unele sunt speciale față de altele.
Spre exemplu, NACO și SINFONI utilizează sistemul de optică adaptivă al VLT.
Laserele produc stele artificiale
ceea ce-i ajută pe astronomi să corecteze turbulența atmosferică.
Imaginile NACO sunt atât de precise de parcă ar fi făcute din spațiul cosmic.
Și mai sunt și MIDI și AMBER, două instrumente interferometrice.
Aici, undele luminoase a două sau mai multe telescoape se unesc
dând impresia că ar fi capturate de către o unică oglindă gigantică.
Rezultatul:
cele mai clare imagini pe care ți le poți imagina.
Dar astronomia nu se referă doar la imagini.
Dacă ești în căutare de detalii,
Trebuie să diseci lumina stelelor și să-i studiezi compoziția.
Spectroscopia este una dintre cele mai puternice unelte ale astronomiei.
Nu e de mirare că ESO se mândrește cu unul dintre cele mai avansate spectrografe,
este vorba despre puternicul X-Shooter.
Imaginile sunt mult mai frumoase, însă spectrele dezvăluie și mai multă informație.
Compoziția.
Mișcarea.
Vârsta.
Atmosferele exoplanetelor care orbitează în jurul stelelor îndepărtate.
Sau galaxii abia născute la marginea universului vizibil.
Fără spectroscopie, am fi doar niște exploratori care admiră o priveliște frumoasă.
Cu ajutorul spectroscopiei,
învățăm despre topografia priveliștilor, geologia, evoluția și compoziția lor.
Și mai este un lucru.
În ciuda frumuseții liniștitoare, Universul este un spațiu violent.
Corpurile se ciocnesc în noapte,
iar astronomii vor să surprindă fiecare eveniment.
Stele masive și modul lor de viață în titanicele explozii ale supernovelor.
Unele detonări cosmice sunt atât de puternice
încât pur și simplu pun în umbră galaxiile mamă,
inundând spațiul intergalactic cu raze gama invizibile de mare energie.
Telescoapele robotice mici reacționează la alertele automate transmise de sateliți.
În câteva secunde, ele se plasează pe poziție pentru a studia efectele acestor explozii.
Alte telescoape robotice se focalizează asupra unor evenimente mai puțin dramatice,
așa *** sunt planetele îndepărtate care trec prin fața stelelor-mamă.
Cosmosul se află într-o continuă mișcare.
ESO încearcă să nu rateze nici măcar o bătaie de inimă.
Cosmologia reprezintă studiul Universului ca întreg,
structura, evoluția și originea acestuia.
În acest domeniu, este esențial să surprinzi cât mai multă lumină posibil.
Aceste galaxii sunt atât de îndepărtate încât numai o mână de fotoni mai ajung pe Pământ.
Dar acești fotoni dețin indicii cu privire la trecutul cosmic.
Ei au traversat Universul în miliarde de ani
și pot oferi o imagine a zilelor de început ale Universului.
Tocmai de aceea, avem nevoie de telescoape mari și de detectoare din ce în ce mai sensibile.
În ultimii 50 de ani,
telescoapele ESO au dezvăluit unele dintre cele mai îndepărtate galaxii și quasari
observate vreodată.
Au ajutat chiar la descoperirea modului de distribuție a materiei negre,
al cărei secret încă nu a fost dezvăluit.
Cine știe ce ne rezervă următorii 50 de ani?