Tip:
Highlight text to annotate it
X
Isha Foundation
prezintă
prin ochii unui mistic
În această ţară avem acum fenomenul acesta al gândirii pozitive -
că întreaga noastră existenţă e creată de modul în care gândim.
Iar tu ai spus mai devreme că sunt atât de multe lucruri care sunt implicate în
procesul de creaţie şi în experienţa noastră creativă.
Poţi să dezvolţi un pic subiectul ăsta?
Fiecare e răspunzător pentru circumstanţele sale, în baza procesului
său de gândire, a modului în care gândeşte... exclusiv.
Deci, *** gândeşti... Vedeţi voi...
În culturile astea, e clar că aţi dat mult prea multă importanţă procesului vostru de gândire.
Mult prea multă importanţă.
Filosofii occidentali care au mers la aceste extreme...
unul din filosofii Renaşterii, cred, a spus: "Gândesc, deci exist."
Aşadar, ăsta e nivelul de importanţă pe care îl acordaţi gândului.
Dar spuneţi-mi - ce vă spune bunul simţ, spuneţi-mi ce e adevărat:
Oare gândeşti pentru că exişti, sau exişti pentru că gândeşti?
*** e?
Pentru că exişti, gândeşti, nu-i aşa?
Pentru că nu ai cunoscut viaţa în niciun alt fel, decât prin gândire.
Şi acum, ăsta e lucrul căruia îi acorzi cea mai mare importanţă.
Pentru mine, nu există gând.
Dacă stau aici, o să stau aici fără nici cel mai mic gând în minte.
Asta înseamnă că nu exist?
Exist. Absolut că exist.
Pentru că exist într-un mod atât de puternic.
Gândul e doar... o mică întâmplare, pentru mine.
Gândul meu e doar un mic eveniment pentru mine, în viaţa mea.
Pot să gândesc - nu e vorba că sunt incapabil să gândesc.
Pot să gândesc.
Dar totuşi, e doar un eveniment foarte, foarte mic, pentru că existenţa mea e
mult, mult mai vastă decât gândul meu.
Acum, oamenii încearcă să facă gândul să fie mai mare decât propria lor existenţă.
Toată chestia asta cu gândirea pozitivă a devenit foarte populară în anii '60 - '70,
promovată de câţiva oameni.
Ştiţi? Nume mari...
Aproape toţi!
Fie au dat în nevroză, au cedat mintal şi au sfârşit în aziluri, fie s-au sinucis!
Pentru că aşa se întâmplă.
Dacă întinzi intelectul dincolo de un anume punct, o să o iei razna.
Fără discuţie că o să o iei razna.
Aşadar, acordarea unei asemenea importanţe gândului este un mod foarte
nesănătos de a aborda viaţa. Iniţial, o să îţi dea un oarece fior, pentru că poţi să
creezi câteva chestii cu gândul tău.
Dacă generezi un gând puternic, poţi să faci anumite lucruri să se întâmple.
Poţi să ai o anumită putere asupra altor oameni şi altor situaţii.
Asta o să îţi dea o oarecare beţie, dar nu e o soluţie supremă de a aborda viaţa.
E posibil să fii eficient în lume, dar în interiorul tău o să fii tot varză.
Şi atunci, ce sens are? Ce sens are?
Asta faceţi acum, cu învăţământul vostru şi cu alte lucruri.
Gândul e dezvoltat într-o anumită măsură şi eşti eficient în lume.
Poţi să faci lucrurile în mod eficient, poţi să faci bani, poţi să ai succes, toată
lumea crede că eşti grozav. Dar în interiorul tău e dezastru.
Asta se întâmplă cu mulţi oameni de succes, nu-i aşa?
Da? Vedeţi toate starurile din lume - toată
lumea le adoră şi crede că acei oameni sunt fantastici.
Dar cei mai mulţi dintre ei sunt doar la limita depresiei, nu-i aşa?
Ca să arătaţi bine.
Voi vreţi să arătaţi bine în faţa a zece oameni.
Asta n-o să schimbe cu nimic experienţa vieţii voastre.
Dacă staţi aici, în extaz absolut, asta da - o să schimbe experienţa vieţii voastre.
Ceea ce cred alţii despre voi - de ce e aşa de important?
Sau, de ce e aşa de important ceea ce credeţi voi înşivă despre voi?
Orice aţi crede despre voi, orice ar crede întreaga lume despre voi e lipsit de
relevanţă existenţială.
Ceea ce gândiţi acum nu are relevanţă existenţială.
Are doar relevanţă psihologică - şi poate, relevanţă socială.
Dar nu are nicio relevanţă existenţială, nu-i aşa?
Pot să vă spun un banc? E ok?
Orice fel de banc?
Nu.
S-a întâmplat odată că... ...a murit papa.
Nu ăsta. Cel dinainte.
A murit papa şi, natural, a ajuns în Rai.
A ajuns la poarta Raiului, unde l-a găsit pe Sfântul Petru, stând într-un fotoliu de
securitate, fumând dintr-un trabuc cubanez...
Nu sunt interzise acolo.
Acesta se uită la omul ăsta, care venea cu pălăria aia ciudată...
Se uită la el şi îl întreabă, "Tu cine eşti?" Îi suflă un rotocol de fum în faţă şi îl întreabă:
"Cine eşti tu?"
Papa zice: "Vai de mine! *** îndrăzneşti să vorbeşti cu mine aşa?
Nu ştii cine sunt? Eu sunt Papa!"
"Bine, omule! Uite, avem în fiecare zi tot felul de oameni care vin cu tot soiul de
poveşti înzorzonate...
Tu ai şi o pălărie înzorzonată - e foarte bine... Dar spune-mi, cine eşti?"
Zice: "Eu sunt Papa! *** îndrăzneşti să vorbeşti aşa cu mine? Eu sunt
reprezentantul lui Dumnezeu pe planetă!"
Petru se uită la el şi zice: "Bun. Circulă."
"Nu pe aici. Nu prin poartă", zice. "Circulă."
"*** îndrăzneşti să-mi spui asta?! Sunt reprezentantul lui Dumnezeu - întreabă-L,
dacă vrei!"
Petru zice, "Bine". Îşi ridică vocea...
Eşti ocupat?
Îşi ridică vocea şi spune, "Hei, şefu', e unul aici care zice că e reprezentantul tău
pe planetă. Îl cheamă Papa. Îl cunoşti?"
O voce măreaţă se aude dinăuntru, spunând: "Nu ştiu pe nimeni de felul ăsta!"
"Şefu' nu te cunoaşte. Circulă!"
Papa era... "Ce-i asta???" - tulburat.
*** se poate aşa ceva? *** poate moşul să spună că nu mă
cunoaşte? Aaa, probabil că e de la Alzheimer...
"Bine, fă altceva. Întreabă-L pe Iisus. El ştie. El ştie, sunt reprezentantul Lui pe planetă.
Petru spune, "Bine".
Îşi înalţă vocea şi spune, "Hei Fiule, e cineva aici care spune că e reprezentantul
tău pe planetă. Îl cheamă Papa. Îl cunoşti?"
O voce blândă spune dinăuntru: "Nu cunosc pe nimeni de felul ăsta."
"Fiul nu te cunoaşte. Gata, omule. Du-te! Te-am ascultat destul!"
Papa deja era total...
*** se poate asta? Nu-i dau drumul în Rai?! După ce a fost papă?!
Zice, "Păi întreabă-l pe Sfântul Duh! El mă cunoaşte, sunt reprezentantul lui pe planetă!"
Petru îşi înalţă încă o dată vocea şi spune, "Băi Fantomă, e unul aici care zice
că e reprezentantul tău pe planetă. Îl cheamă Papa. Îl ştii?"
O voce mieroasă spune dinăuntru: "Aaa, Papa! E aici!
Ăsta e ăla care a răspândit toate poveştile alea urâcioase despre mine şi Maria!
Să nu-l laşi să intre!"
Ceea ce gândeşti... Poţi să gândeşti ce vrei.
Eu pot să gândesc ce vreau.
Toată lumea poate să creadă ceva despre mine.
Însă asta nu are nicio relevanţă existenţială.
Are doar relevanţă psihologică şi socială.
Aşadar, atunci când vorbim despre un proces spiritual, vorbim despre o dimensiune
existenţială, nu despre o dimensiune psiho- logică, nu despre o dimensiune socială.
Aşadar, gândul... Dacă generezi o anumită cantitate de gânduri puternice, poţi să
creezi anumite situaţii de viaţă în jurul tău.
Dar prin asta nu poţi să cunoşti aspectul suprem.
Însă e ceva înăuntrul tău care vrea să se extindă şi să cunoască, nu-i aşa?
Oricâtă linişte oferi, oricât bine oferi din afară, va fi ceva înăuntrul tău care nu se va linişti.
Ceva înăuntrul tău care nu se va linişti.
Poţi să-l eviţi. Poţi să-l eviţi, uitându-te la televizor.
Poţi să-l eviţi ducându-te la film, poţi să-l eviţi citind o carte.
Poţi să-l eviţi conversând cu cineva - de asta vă şi găsiţi mereu câte ceva de făcut.
Ca să evitaţi asta. Dar dacă te aşezi un pic şi te uiţi la viaţa
ta, vei vedea că simţi că totul e gol şi că vrei să faci altceva.
E tot timpul acolo. Fie îl abordezi, fie nu - dar e tot timpul acolo.
Poţi să-ţi foloseşti gândul ca să creezi situaţii fizice.
Dar nu poţi să mergi înainte, la nivel existenţial, folosind gândul, pentru că el
are doar o relevanţă psihologică şi socială pentru viaţă.
Pentru mai multe informaţii despre Sadhguru, vizitaţi
www.ishafoundation.org