Tip:
Highlight text to annotate it
X
Matematica e peste tot.
E aproape imposibil să te gândeşti la ceva
care nu e făcut cu ajutorul matematicii.
Clădirile, transportul, tehnologia, medicamentele,
chiar şi hainele şi alimentele,
toate se bazează pe numere, măsurători şi sume.
*** determini mărimea Pământului, folosind o cămilă şi un stadion ?
Cu ajutorul matematicii !
În zilele noastre, savanţii folosesc sateliţii, ca să măsoare Pământul,
dar strămoşii noştri voiau şi ei să ştie cât e de mare.
Fiindcă nu aveau o ruletă atât de lungă,
au devenit creativi cu ajutorul matematicii !
În Egiptul Antic, Eratostene a descoperit că, la amiază,
în ziua solstiţiului de vară,
soarele nu arunca nicio umbră în Assuan, era chiar deasupra capului.
Exact la aceeaşi oră,
el a măsurat umbrele dintr-un alt oraş, din apropiere.
Ştia că, dacă va folosi geometria cercului,
va putea calcula mărimea Pământului,
ştiind distanţa dintre cele două oraşe.
Pe atunci, distanţa era măsurată
prin timpul necesar unei cămile să o parcurgă.
Dar, deoarece cămilele se mai abat de la drum uneori,
el a angajat nişte oameni care să măsoare distanţa cu pasul,
pentru a obţine o măsurătoare exactă.
A calculat corect că Pământul are un sfert de milion de stadii,
cam 40.000 de kilometri.
Nicio cămilă n-a mai fost folosită la măsurarea Pământului de atunci,
dar noi tot mai folosim matematica.
Datorită sateliţilor, am aflat multe despre mărimea şi forma planetei.
Deşi, pentru un astronaut, Pământul arată ca o sferă,
din punct de vedere matematic, nu e aşa.
Din cauza mişcării de rotaţie şi a gravitaţiei,
Pământul e mai turtit la poli şi e mai umflat la ecuator,
aşa că e, de fapt, un sferoid turtit.
E atât de mare, încât, dacă ai putea merge cu maşina pe mare
şi dacă ai conduce zi şi noapte,
ţi-ar lua 17 zile să călătoreşti în jurul lui.
Aţi parcurge 40.007 km, de la nord la sud,
sau chiar mai mult, din cauza umflăturii de la ecuator,
care are 40.075 km.
Astăzi, sateliţii realizaţi cu ajutorul matematicii
sunt atât de rapizi,
încât pot da ocol Pământului într-o oră şi jumătate.
Oriunde ne-am afla, pe Pământ sau în spaţiu,
matematica e peste tot !