Tip:
Highlight text to annotate it
X
Se pot naşte bunătatea, iubirea, adevărul din disciplină?
Cred că ar trebui să continuăm cu ceea ce discutăm de 3 întâlniri încoace.
Fiecare meserie, fiecare abilitate, are propria-i disciplină.
Dacă eşti tâmplar ai nevoie de o anumită disciplină,
om de ştiinţă, arhitect ş.a.m.d., fiecare funcţie are disciplina ei.
Şi oamenii peste tot în lume sunt obişnuiţi cu ideea de disciplină,
nu numai în domeniul tehnologic dar şi pe tărâmul psihologic.
Şi, prin educaţie, prin cultura noastră,
în toate formele de relaţionare există, aşa *** le-am acceptat, o anumită disciplină.
Aş vrea, dacă îmi permiteţi, să intru mai profund în această chestiune:
de ce au fiinţele umane, până la urmă, nevoie de disciplină.
Vă rog să ascultaţi cu atenţie.
Nu săriţi la vreo concluzie spunând că nu trebuie să existe disciplină,
că trebuie să trăim într-o societate permisivă ca acum,
şi că orice formă de constrângere, orice formă de impunere, e inumană şi de aici cealaltă extremă.
Aşa *** spuneam ultima dată,
trebuie să avem cu toţii capacitatea nu numai de a asculta,
de a observa împreună, ci şi pe aceea de a gândi împreună,
ceea ce e evident mult mai dificil
pentru că suntem atât de antrenaţi prin religie, prin cultură, să gândim individual, separat.
Şi astfel există mereu o diversitate a opiniilor,
judecăţilor, evaluărilor
credinţa ta opusă credinţei altuia, idealuri opuse altor idealuri ş.a.m.d.
Aceste diferenţe, contradictorii, opuse, menţin individul separat
şi unde este separaţie trebuie să fie şi conflict,
evident de altfel: conflicte naţionale, conflicte rasiale, conflicte de clasă,
conflicte ideologice şi multe altele.
Acum noi ne întrebăm, gândim împreună
dacă acest lucru este posibil - eu cred că este posibil atunci când laşi la o parte părerile particulare,
propria evaluare, experienţa, concluziile şi simţi necesitatea de a gândi împreună - da?
Vă rog să faceţi asta în timp ce vorbim,
nu când mergeţi acasă, sau mai târziu, ci acum
în timp ce stăm împreună
să aflăm dacă este posibil să comunicăm unii cu alţii fără bariere.
Vorbitorul stă pe platformă
nu pentru a-şi asuma vreo autoritate
ci doar pentru ca voi toţi să-l puteţi vedea.
Acesta este singurul motiv pentru care stă pe platformă.
Şi este posibil să gândim împreună despre întreaga problemă a disciplinei,
efortului, şi dacă este posibil în viaţă să trăieşti fără cel mai mic efort?
Efort înseamnă conflict, lupta de a deveni ceva,
de a obţine ceva, nu numai pe tărâm psihologic, ci şi pe tărâmul fizic.
E posibil să acţionezi fără efort,
să ai o relaţie cu celălalt în care să nu existe nici un fel de conflict
interuman, şi nici un fel de conflict interior,
să gândeşti clar fără determinarea de a gândi clar?
Toate astea implică conflict.
Ne putem gândi împreună la această problemă, şi pe măsură ce ne gândim s-o eliminăm,
astfel încât să ne strângem împreună prin claritatea percepţiei,
claritatea ascultării, claritatea gândirii,
această mişcare eliminând elementele contradictorii.
Despre asta vom discuta în această dimineaţă, dacă putem.
Soldaţii din întreaga lume sunt persoane foarte disciplinate.
Şi chiar această disciplină
încurajează violenţa.
Nu ştiu dacă v-aţi gândit la asta.
Un soldat este antrenat,
zi de zi, lună de lună,
reprimându-i-se personalitatea,
reprimându-i-se dorinţele, conformându-se unui tipar,
şi iată această disciplină foarte, foarte strictă.
Şi această disciplină când este în acţiune împotriva cuiva e violentă,
acesta este războiul.
Evident.
Cuvântul "disciplină" înseamnă a învăţa,
nu a te conforma,
nu a reprima,
nu a imita ci a învăţa.
Acum gândind împreună vom observa dacă poate exista o acţiune
în viaţa noastră de zi cu zi fără această conformare,
fără această imitare
după un tipar, după o idee, după un naţionalism, ş.a.m.d.
Sper că urmăriţi toate astea.
Pentru unii poate fi total nou aşa că vă rog să fiţi buni şi să ascultaţi.
A asculta înseamnă că sunteţi interesaţi să aflaţi.
Ştiţi că v-aţi ascultat singuri de multe ori probabil.
I-aţi ascultat şi pe alţii dar întotdeauna parţial.
Şi când asculţi parţial nu asculţi deloc.
Când asculţi, asculţi
da?
Acum vom afla de ce omul s-a înhămat la o serie de discipline,
nu numai în lumea fizică, lumea tehnologică, dar şi psihologic.
Şi această disciplină ajută omul
să se elibereze de idiosincrasiile lui, conflictele lui, problemele lui, relaţiile lui ş.a.m.d.?
Înţelegeţi întrebarea?
Da? V-aţi încălzit?
Poate cineva să asculte fără efort, în primul rând?
Nu doar pe vorbitor ci să înveţe arta de a asculta,
ceea ce înseamnă să nu creezi o imagine
despre vorbitor, despre persoana care vorbeşte, soţia ta, soţul tău, ş.a.m.d.,
să nu ai o imagine prestabilită când asculţi
da?
Să nu ai un concept,
să nu te agăţi de cunoaşterea cuiva şi pe măsură ce asculţi să interpretezi ce se spune conform propriei cunoaşteri.
Toate astea împiedică ascultarea autentică.
Dacă vrei să vezi ceva foarte clar
trebuie să îi acorzi atenţia ta.
Atenţia implică nu concentrare, ci doar observaţie, să vezi ceea ce se întâmplă în realitate.
Ca un bun om de ştiinţă care se uită prin microscop, el trebuie să vadă ceea ce se întâmplă în realitate.
Dar dacă are o ipoteză, o concluzie şi cu asta se uită,
atunci e incapabil de observaţie pură a ceea ce se întâmplă.
corect?
Vă rog. Prin urmare există arta ascultării, arta observării, vederii,
apoi este arta gândirii împreună.
De aici răsare arta învăţării. Vom intra în toate.
Să abordăm acum arta gândirii împreună.
Voi şi cu vorbitorul aţi lăsat la o parte problemele personale, tot restul,
astfel că putem gândi împreună, pentru a observa problemele noastre.
Nu problemele pe care le impune vorbitorul ci problemele umane. Da?
Deci spunem: de ce a trăit omul de-a lungul erelor într-o stare constantă de conflict?
Fie că îl caută pe dumnezeu, fie că urmăreşte raiul,
orice face, atât în relaţiile noastre
exterioare cât şi interioare, e o constantă luptă, conflict.
*** s-a ajuns aici?
De ce nu putem trăi complet fără nici o umbră de conflict?
Înţelegeţi întrebarea?
Vă rog să vă întrebaţi singuri.
Şi haideţi să aflăm cauza adevărată, împreună.
Conflictul trebuie să existe
unde este divizare.
E evident.
Divizare între guru şi discipol,
între naţiunile noastre, atâta timp cât există divizare de orice fel
trebuie să fie conflict. E evident
da?
Vedem asta?
Atâta timp cât cineva crede că este superior altuia trebuie să existe conflict.
Cât timp cineva afirmă părerile cuiva,
judecăţile în opoziţie cu opiniile şi judecăţile altuia, trebuie să fie divizare şi conflict.
În relaţia dintre 2 oameni,
fiecare urmărindu-şi propriile ambiţii, propriile împliniri, propriile dorinţe, divizarea există şi prin urmare există şi conflict
da? Sper că mă urmăriţi.
Că observaţi asta nu verbal, nu intelectual ci în realitate aşa *** are loc
în viaţa de zi cu zi - da?
Acum ne întrebăm: de ce a apărut divizarea?
Există apusul şi răsăritul,
întunericul şi lumina,
stelele în marea lor strălucire şi frumuseţe şi pământul întunecat,
Există bărbatul şi femeia,
există natura şi progresul tehnologic.
Toate la acest nivel,
care este real.
Şi în interior,
dacă observaţi atenţi,
în interior este de asemenea divizare.
"Trebuie", "Nu trebuie",
"Am fost", "Voi fi",
"Voi reuşi", "Nu voi reuşi".
Deci există mereu divizare interioară precum şi divizare exterioară - da?
Da domnilor?
Măcar câţiva fiţi sau nu de acord cu mine.
Ne întrebăm de ce? *** de s-a întâmplat asta?
E asta starea normală,
starea normală de sănătate? Sau este într-adevăr anormală?
Într-adevăr inexistentă?
Asta vom încerca să aflăm.
Urmăriţi toate astea?
În primul rând ne întrebăm:
este normală? - această divizare. De ce există această divizare
între dumnezeu şi om,
bine şi rău,
mai binele ş.a.m.d., această constantă divizare, comparaţie,
conformare după un tipar, şi multe altele?
E asta normal?
Noi am acceptat asta ca fiind normal. Ca şi războiul
vă rog urmăriţi - ca şi războiul, ca şi omul care spune "Eu ştiu, tu nu ştii",
"Eu îl interpretez pe dumnezeu şi tu asculţi".
Am acceptat naţionalismul, divizarea între clase, concepţiile ierarhice,
ca fiind normale, sănătoase, necesare
deoarece credem că asta înseamnă progres.
Corect?
Înseamnă evoluţie,
Înseamnă obţinerea binelui - da?
Acum noi ne întrebăm dacă e normal.
Ne întrebăm ca să aflăm împreună - împreună, nu vorbitorul spune ceva iar voi acceptaţi sau respingeţi,
ci împreună investigăm această întrebare,
adică gândim împreună,
nu voi gândiţi şi eu accept,
sau eu gândesc şi voi acceptaţi, sau voi respingeţi sau eu resping, ci împreună gândim şi explorăm - da?
Vă rog.
Pentru că vrem să indicăm
faptul că există un mod de viaţă
fără cel mai mic efort,
atât fizic cât şi psihologic
da?
Deci este normal? Noi spunem, "Da, este normal deoarece toate se luptă pentru existenţă.
Natura este o constantă bătălie pentru supravieţuire,
tigrul omoară cerbul ş.a.m.d.
Această luptă, conflictul sunt normale. Pentru că ele există acolo trebuie în mod natural să existe şi aici.
Şi fără luptă, fără comparaţie, fără competiţie, nu poţi progresa."
Poate că este aşa în lumea tehnologică
dar noi am acceptat asta şi psihologic - da?
Cu cât avem mai multe cunoştinţe
cu atât e mai înalt nivelul omului
da?
Cu cât ştim mai multe despre univers,
despre mediu, şi multe altele,
cu atât mai cultivat, mai educat, mai iluminat devine omul.
Toate astea implică lupta.
De ce există divizare?
Provine asta
din faptul real că eu trebuie să mă lupt cu pământul şi să-l cultiv pentru a produce hrană?
Lupta pentru existenţă din lumea exterioară,
acest
concept, sau această realitate a alunecat în lumea psihologică? Urmăriţi toate astea?
Sau este prea intelectual tot ce zic?
Nu cred că e prea intelectual, e doar claritate în explicare,
claritate verbală.
Trebuie să începem cu claritate verbală
altfel nu putem comunica.
Dacă spuneţi că asta e prea complicat pentru voi,
prea rafinat, prea intelectual,
vă opriţi din investigare, din a afla pentru voi înşivă de ce fiinţele umane au trăit aşa, de milenii, luptându-se.
Acesta-i motivul?
Vedem natura în luptă, în conflict,
vedem că pentru a învăţa o limbă nouă e nevoie de o doză de încordare, conflict, atenţie,
pentru a învăţa un meşteşug e nevoie de efort,
deci probabil această mişcare a fost acceptată în zona psihologică. Acesta e un fapt.
Ne întrebăm asta.
Sau fiinţele umane de peste tot
au evidenţiat în cultura lor, în religia lor, în activitatea lor, ego-ul,
eul, separat de tu?
Urmăriţi?
Deci cultura, religia,
economia, politica, toate au educat omul conform ideii, conceptului de eu şi tu,
prin urmare este o divizare.
Şi în "eu" sunt nenumărate divizări
da?
"Eul" vrând şi nevrând. "Eul" spunând "Voi fi, am fost, trebuie să fiu în viitor."
Deci acesta este motivul,
aceasta esta cauza divizării pe care o aduce cultura, religia, ş.a.m.d.?
Acesta e al doilea fapt.
Sau fiinţa umană
caută salvarea individual,
caută siguranţa individual,
caută Nirvana, Raiul, Iluminarea, de unul singur?
Şi de aici ideea că atunci când ajungi acolo totul este una?
Urmăriţi?
Deci asta e ceea ce am fost învăţaţi, încurajaţi, condiţionaţi
da?
Şi un bărbat, sau în fine, când zic un bărbat există femeia în opoziţie cu bărbatul şi tot restul
de ce o fiinţă umană n-a aprofundat chestiunea asta?
Nici un sfânt n-a făcut-o.
Nici un învăţător spiritual n-a făcut-o,
ei spun că în cele din urmă vei trăi fără efort,
dar trebuie să depui efort pentru a atinge treapta asta,
prin urmare trebuie să te lupţi, să te conformezi, să te disciplinezi, să flămânzeşti,
să te grăbeşti - ştiţi, tot restul.
Trebuie să urmezi, să accepţi autoritatea.
Văzând asta, cineva începe să-şi pună întrebări.
Se întreabă: este posibil?
Cineva vede cauzele divizării,
politice, religioase, naţionale, arabii, evreii, hinduşii, musulmanii - urmăriţi? - toate astea,
totalitarii, capitaliştii, toţi sunt la fel!
Este normal?
Sau ne-am dedicat atât de mult acestor
probleme individuale, izolate, egocentrice,
căutând siguranţa acolo
şi negăsind-o niciodată
pentru că atunci când cineva este izolat
nu poate fi în siguranţă. Corect?
Mă-ntreb dacă vedeţi asta.
Când o ţară se autoizolează de altă ţară
*** pot ele co-exista?
Trebuie să fie război, ştiţi, tot ce are loc deja.
Dar cu toate astea noi, ca fiinţe umane, ne autoizolăm
în toate activităţile noastre, încercând să găsim în această izolare, siguranţa,
şi avem o relaţie cu cineva care caută acelaşi lucru, izolându-se, trebuie să apară inevitabil conflictul.
Şi prin urmare nesiguranţă
da? Siguranţa implică o stare mentală în care nu există conflict.
Urmăriţi toate astea?
Da domnilor?
Este o iluzie, această divizare,
o amăgire pe care omul, gândirea a inventat-o?
Sau este o actualitate în sensul
că este reală, adevărată?
Da?
Este rezultatul gândirii?
Înţelegeţi?
Avem capacitatea de a gândi,
cel puţin majoritatea oamenilor o au, într-o manieră limitată sau largă.
De a gândi clar. Sau de a gândi în cadrul iluziei create de gândire - da?
Urmăriţi toate astea?
Gândirea, aşa *** am spus, este răspunsul memoriei,
experienţei, cunoştinţelor - da?
Prin experienţă aţi stocat nişte cunoştinţe,
acele cunoştinţe au devenit memorie
şi acea memorie răspunde prin gândire.
E evident, nu trebuie să discutăm subiectul ăsta.
Prin urmare, cunoştinţele sunt trecutul,
experienţa este trecutul,
memoria este de domeniul trecutului,
şi deci gândirea fiind în trecut este limitată - da?
Vedeţi toate astea?
Da domnilor? Vă rog nu aprobaţi. Priviţi. Este atât de evident.
Deci gândirea este mişcarea trecutului,
mişcare ce se modifică pe sine în prezent, mergând mai departe, dar totdeauna înrădăcinată în trecut.
Prin urmare este limitată
da?
Nu este aşa? Haideţi, vă rog.
Deci gândirea a inventat această idee
a "eului" separat de "tu"?
Mă urmăriţi? Nu gândirea a creat naţionalităţile?
Nu gândirea a creat catolicii şi protestanţii?
Nu gândirea a creat evreii şi arabii, musulmanii şi hinduşii ş.a.m.d.? Nu gândirea a divizat?
Corect? E evident.
Deci în această divizare gândirea
speră să găsească siguranţă
da?
Bineînţeles. Dacă n-ai găsi siguranţă în izolare ai avea o cu totul altă calitate.
Urmăriţi? Deci întreb:
*** gândirea este limitată deoarece este răspunsul trecutului
şi prin urmare trebuie să fie mereu, în orice circumstanţe, limitată,
a adus gândirea această existenţă izolată a fiecăruia, pentru a fi sigur în această izolare?
Urmăriţi?
Urmăriţi asta?
Şi ceea ce gândirea a creat este de asemenea real: cortul, electricitatea, tot domeniul tehnologic,
astea sunt concrete, reale.
Dar este "eul", ego-ul, real?
Înţelegeţi?
Gândirea a creat lumea
tehnologică, arhitectura, poeziile, statuile, grădinile frumoase, excelente lucrări în lemn,
mari catedrale, şi de asemenea gândirea a creat lucrurile din catedrale
da?
Mă-ntreb dacă vedeţi. Evident.
Toate ritualurile, dogmele, tot circul
care are loc în fiecare biserică, în fiecare templu, în fiecare moschee, acesta este întregul proces al mişcării gândirii.
Da?
Deci mă întreb, ne întrebăm: este "eul", ego-ul real?
Sau este o iluzie?
O amăgire ce a fost adusă de gândire,
gândirea fiind limitată?
Înţelegeţi?
În limitarea sa a creat lucrul care este limitat.
Vedeţi asta? Sau respingeţi asta?
Pentru că gândim împreună.
Şi spunem: unde e divizare trebuie să fie conflict,
trebuie să fie luptă, trebuie să fie o bătălie constantă în exterior şi în interior
da?
Să luăm un exemplu foarte simplu:
bărbatul şi femeia.
În toate relaţiile, aşa *** există acum, este conflict
da?
Sunteţi de acord cu asta? În sfârşit!
În sfârşit toată lumea e de acord cu ceva!
Aţi acceptat acest conflict,
această luptă în relaţie
şi fie scapi de ea
prin distracţie, droguri, diverse forme de împliniri şi tot restul,
fugi la o mânăstire, la un guru şi toate astea - ştiţi tot ce se întâmplă.
Şi nimeni nu s-a întrebat în acea relaţie dacă poţi trăi cu celălalt în pace totală,
nu indiferent, nu nesimţit,
ci având grijă unul de celălalt, fiind extrem de afectuos, fiind responsabil dar fără nici un fel de conflict.
Da?
Acum ne putem gândi la asta împreună?
Nu să ne ducem acasă şi să ne gândim,
acum stând aici, putem să ne gândim împreună astfel încât să puteţi pune capăt complet acestui conflict în relaţie?
Public: Depinde... Krishnamurti: O clipă, o clipă.
P: Doar pentru mine sau şi pentru celălalt? K: Voi detalia asta. Un moment. Vom detalia.
În primul rând vedem în mod real, nu verbal, real ceea ce se întâmplă în relaţia noastră?
Da? Este evident.
Luaţi-o încet, încet.
De ce se întâmplă această divizare în relaţie?
Haideţi. Nu spuneţi "Dacă ne-am fi iubit unul pe celălalt ar fi fost bine".
Dar nu ne iubim unul pe celălalt. E evident. Deci nu aduceţi asta în discuţie, n-are sens.
Faptul real este conflictul.
Eu întreb de ce?
Nu e destul de evident că fiecare,
bărbat, femeie, fiecare îl exploatează pe celălalt,
fiecare se foloseşte de celălalt,
încercând să se împlinească ***, non-*** în celălalt,
şi fiecare fiind ambiţios în direcţii diferite,
trăgând tot timpul unul de celălalt
şi întâlnindu-se probabil în pat şi crezând că se iubesc.
Acum spun: care este rădăcina a toate astea?
Întrebaţi-vă: care e rădăcina?
În afară de bărbat, femeie,
natură, diferenţa dintre sexe, în afară de asta de ce există divizare între tine şi mine?
Între femeie şi bărbat,
în relaţia lor?
Este - ne întrebăm, vă rog întrebaţi-vă cu mine - este
cultura noastră, educaţia noastră, care a accentuat atât de mult "eul",
atât de puternică, şi "tu"-ul la fel de puternic? Urmăriţi?
Adică, ego-ul meu şi ego-ul tău
da? Ego-ul fiind creat de gândire,
gândire care-i limitată.
Acum când te uiţi la tine
ca un ego, persoana, entitatea egocentrică, ce este?
În realitate, ce este?
Este numele, forma, înfăţişarea,
ideea, conceptul, imaginea - da?
Acesta este "eul", cu toate tendinţele şi tot restul. În esenţă este produsul gândirii.
Vedeţi asta?
Sau spuneţi "Nu, nu, nu este asta. Este dumnezeu
în mine, şi dumnezeu în tine"? E prea stupid.
Ca să menţină această divizare omul a inventat atât de multe concepte
hinduşii au concepte extraordinare, Atman şi altele - nu voi intra în toate astea.
Urmăriţi? Pentru a menţine divizarea
şi a continua lupta şi neavând o ieşire,
omul a inventat zeii şi tot restul, salvatorii, tot acest nonsens pentru mine.
Deci puteţi observa acest "eu",
creat de gândire,
să-l observaţi fără să introduceţi mişcarea gândirii în această observaţie?
V-aţi prins?
Vă rog să vedeţi înainte de toate logica. Logica.
Gândirea este răspunsul cunoştinţelor şi memoriei,
care sunt trecutul.
Deci gândirea este trecutul, modificându-se pe sine tot timpul, dar este înrădăcinată în trecut.
Şi prin urmare trebuie să fie tot timpul limitată, îngustă, nu poate fi niciodată întreagă
da?
Şi gândirea a creat divizarea
în acţiunea sa, "eul" şi "non-eul", "tu" şi eu, noi şi ei.
Şi a creat de asemenea variate feluri de divizări:
acţiunea tehnologică, acţiunea personală, acţiunea ideologică,
acţiunea supremă ş.a.m.d.
Da?
Acesta e un fapt.
Acum puteţi observa faptul
vă rog ascultaţi atenţi - puteţi observa faptul
fără ca gândirea să intervină în această observare?
P: E singurul instrument pe care îl am. K: O clipă domnule. Ajung şi la asta. Luaţi-o încet.
Domnul spune că e singurul înstrument pe care îl am
şi prin urmare *** mă pot uita fără a apela la acest instrument?
Aţi înţeles?
Da? Aţi pus o întrebare greşită.
Pentru că noi n-am înţeles clar limitarea gândirii.
Dacă vezi clar limitarea gândirii,
recunoşti că instrumentul în sine este limitat - da?
Şi este posibil să nu foloseşti acel instrument?
Dacă îţi dai seama că o anumită maşină de găurit
nu poate da o gaură,
găseşti alte mijloace prin care dai gaura. Dar dacă spui "Am doar acest instrument"
atunci nu vei putea să dai gaura. Înţelegeţi? Deci vă daţi seama că instrumentul în sine e inutil
pentru investigarea acestei chestiuni a conflictului?
Aceasta e întreaga problemă. Înţelegeţi?
Mă întreb dacă înţelegeţi asta.
Domnilor, vedeţi că suntem atât de obişnuiţi cu o forma particulară de acţiune,
care nu a produs rezultate dar ne ţinem de ea.
Nu spunem că dacă n-a dat rezultate o voi lăsa la o parte, o voi arunca, voi găsi alta.
Urmăriţi? Aceasta este lupta noastră.
Vreţi să folosiţi instrumentul gândirii, şi prin gândire speraţi să rezolvaţi problema,
dar gândirea în sine este limitată şi prin urmare nu este instrumentul potrivit.
Corect? Vedem asta?
Vedem că în relaţia noastră
este conflict, fiecare având propria-i imagine
şi de aici divizarea, şi aceste imagini au fost create de gândire
şi gândirea e limitată şi nu poate rezolva problema.
Deci dobândim un nou instrument,
care este observarea fără interferenţa vechiului instrument. V-aţi prins?
Vedeţi că nu veţi lăsa la o parte vechiul instrument.
Credeţi că vechiul instrument vă va ajuta,
dar nu vedeţi că vechiul instrument a creat probleme atât de mari în viaţă
şi vă folosiţi în continuare de acel instrument.
Odată ce vezi asta priveşti în alte direcţii - da?
E ca şi cu un tâmplar bun,
dalta nu merge aşa că fie o aruncă şi cumpără alta, fie o ascute, dar nu lucrează cu ea aşa.
Dar voi nu faceţi asta,
pentru că nu suntem clari, nu gândim clar.
Sau ne temem că dacă apare noul instrument lucrurile se strică:
speriaţi.
Asta înseamnă că deja aţi proiectat, gândirea deja a proiectat o idee că s-ar putea să nu meargă.
Urmăriţi toate astea?
Deci puteţi voi, după asta, puteţi observa fără vechiul instrument al gândirii
relaţia reală dintre două imagini, dintre doi oameni
şi divizarea care există? Priviţi-o, observaţi-o, vedeţi-o.
Apoi ce se întâmplă?
Puteţi face asta doar când aţi dat la o parte vechiul instrument.
Domnilor, dacă vreau să înţeleg ce spuneţi
trebuie să vă ascult,
trebuie să vă ascult cu afecţiune, cu grijă, cu atenţie,
pentru că vreau să aflu ce spuneţi.
Dar dacă spun "Da, sunt de acord cu tine. Am mai auzit asta."
Sau "Spui ceva nou care e imposibil." - atunci nu asculţi.
Deci ascultarea implică domnilor, un mare simţ al atenţiei,
iubirii, grijii.
Dar dacă nu aveţi asta vechiul vostru instrument operează în continuare.
Şi apoi spuneţi "*** pot fi atent?
Spune-mi metoda, sistemul".
Apoi gândirea inventează sistemul, apoi devii prizonier al sistemului şi continui tot aşa.
Pe când dacă vezi importanţa, pericolul separării
în relaţie, adevăratul pericol,
ne distrugem reciproc - da?
Teroriştii, capitaliştii, tot restul - ne distrugem reciproc
din cauză că fiecare din noi se simte separat.
Şi dacă vezi pericolul vei asculta, eşti deja în starea de ascultare pătrunzătoare
ca să afli dacă există vreo ieşire din asta.
Da? Ascultaţi în felul ăsta?
Asta înseamnă să observi în tăcere.
Tăcerea nu înseamnă doar să te duci la culcare. Tăcerea este extraordinară atenţie.
Acea atenţie este energie totală.
Toată energia pe care o ai, cu toată mintea şi inima ta. Asta este atenţia.
Atunci asculţi,
şi acea ascultare, acea observare dizolvă limitarea instrumentului.
Dar nu am atins chestiunea disciplinei.
pentru că dacă cineva înţelege natura disciplinei,
"eul" şi lucrul pe care vreau să-l obţin - înţelegeţi?
Ca să obţin acel lucru trebuie să mă disciplinez.
Dacă vreau să îl ating pe dumnezeu, orice ar fi acest dumnezeu,
care este din nou invenţia gândirii
chiar acceptaţi toate astea?
Vedeţi, ne auto-disciplinăm să fim buni.
Îi spui copilului "Fii bun.
Nu face asta, fă aia".
Se naşte bunătatea din disciplină?
V-aţi întrebat vreodată asta?
Se naşte iubirea din disciplină?
Se naşte caritatea, umilinţa, generozitatea din disciplină?
Şi putem găsi adevărul prin disciplină?
Iluminarea prin disciplină?
adică prin conformarea la un tipar,
adică prin conformarea ego-ului, "eu"-lui, la un alt tipar, acel tipar fiind inventat de alt ego.
Urmăriţi toate astea?
Deci când vedeţi toate astea, întrebarea de bază este:
poate cineva să trăiască în această lume fără "eu",
fără ego,
fără toate elementele psihologice create de gândire, zeii, ştiţi voi?
Gândirea a creat poştaşul - da?
Inginerul - ai nevoie de poştaş,
ai nevoie de inginer,
dar n-ai nevoie de lucrurile create de gândire din dorinţa de a fi în siguranţă psihologic.
Şi în asta nu există siguranţă.
Siguranţa există doar când nu există divizare - da?
Îmi permiteţi să mă retrag?