Tip:
Highlight text to annotate it
X
Traducerea si adaptarea cosmin(a2cdm@yahoo.com)
E varã.
E miezul nopþii.
Ne îndreptãm spre sud.
În drumul cãtre sud, oamenii de pe aceastã navã n-au probleme cu frigul.
Soarele le va arde feþele.
Vântul le va usca.
Vor fi norocoºi sã facã parte dintr-o frumoasã aventurã.
A N T A R C T I C A
De mii de ani, de când oamenii s-au rãspândit pe planetã,
nimeni n-a ajuns aici.
Antarctica era îndepãrtatã precum Luna.
Grecii antici bãnuiau cã lumea e rotundã,
ºi cã trebuie sã existe un continent la sud.
Au numit steaua situatã deasupra Polului Nord "Arctos", Ursa.
Aºa cã au numit celãlalt pol "Antarctos".
ªi-au imaginat un loc cu animale având obiceiuri ciudate,
în care legile naturii puteau fi inversate.
Era cel mai mare mister al Pãmântului.
O lume a gheþurilor.
Un continent mult mai mare decât Statele Unite,
e de trei ori mai presus decât oricare alt continent.
Aerul ei e mai uscat decât Sahara,
ºi totusi 70% din apa dulce aflatã pe Pãmânt
e îngheþatã aici în banchize de peste 3 mile grosime.
De secole, Antarctica a fost þelul final,
ultima provocare a exploratorilor.
Ajungerea aici era cel mai dificil lucru pentru om.
Pânã în 1821, nimeni nu l-a zãrit mãcar.
Exploratorii s-au avântat în corãbii de lemn.
Gheaþa le-a zdrobit.
Dar ei n-au renunþat niciodatã.
În 1911, britanicul Robert Falcon Scott
ºi norvegianul Roald Amundsen au pornit simultan cãtre Polul Sud.
Ambii aveau sã atingã Polul.
Însã doar unul din ei s-a întors.
Aici e petrecerea lui Scott, stând la masã precum cavalerii.
Masa cea lungã e încã acolo,
ºi scaunele pe care au stat,
ºi cupele din care au bãut.
Aici, ei au pus bazele ºtiinþei antarctice.
Izolarea lor a fost deplinã.
Au lucrat la marginea necunoscutului extrem.
Iar lecþiile învãþate au fost adeseori dure.
Lângã vechea colibã a lui Scott,
în umbra vulcanului numit Muntele Erebus,
se aflã pe gheaþã o creºã.
Focile cu blanã au fost primele animale studiate în Antarctica.
Una din puþinele specii ce trãieºte aici întreg anul.
Puiul s-a nãscut acum câteva sãptãmâni,
iar acum e vremea sã înveþe sã înoate.
În cãminul de sub gheaþã,
ei se strigã unul pe celãlat.
Cercetãtorii au numãrat focile de aici din primele zile.
Dar încã sunt fascinaþi de adaptarea lor la acest climat
ºi la apa rece ca gheaþa.
Sângele focilor are atât oxigen, încât îºi þine respiraþia o orã.
Ele se numãrã printre cei mai buni scufundãtori din lume.
Gheaþa are ºase picioare grosime.
Aici îºi ascunde Antarctica culorile ºi complexitatea ei.
Pãduri formate din alge formeazã sub gheaþã adevãrate sere.
Milioane de krilli, o specie micã de creveþi, consumã algele.
Peºtii consumã krill, iar focile mãnâncã peºtii.
Acest lanþ trofic este atât de izolat ºi echilibrat,
încât oferã cercetãtorilor informaþii despre întreaga planetã.
Scufundarea aici e o agonie ce þine doar 20 de minute.
Dupã asta, se transformã într-un pericol.
Mai puþin de douã procente din Antarctica nu se aflã sub gheþuri.
Aici, pinginii Adelie îºi fac cuiburi din piatrã.
Însã chiar ºi pietrele le lipsesc.
Undeva, o focã leopard aºteaptã.
O sutã de funzi de muºchi,
ºi dinþi adaptaþi sã sfâºie carnea.
Cercetãtorii au construit o cuºcã pentru pinginii imperiali.
Un pingin pe uscat e un animal ce provoacã râsul,
însã un pinguin sub apã e cu totul altceva.
N-am dori sã urmãrim aceastã pasãre în mediul sãu acvatic,
dacã aºa ceva ar fi fost posibil.
Pinguinii simt pericolul, aºa cã nu ies la suprafaþã.
Nici o altã pasãre nu-ºi depune ouãle în bezna nopþii polare,
pentru ca puii sã iasã în cea mai rece lunã a anului antarctic.
Pe drept cuvânt o putem considera o pasãre excentricã.
Poate cã aratã caraghios, dar sunt deosebit de rezistenþi.
Trebuie sã parcurgã distanþe lungi de la þãrm, biciuiþi de vânt,
cu burþile pline de peºte sau krill, pentru a-ºi hrãni puii.
La marginea imperiului pinguinilor,
aisbergurile pornesc încet cãtre mare.
Ele sunt bucãþi din Antarctica,
nãscute în interior, unde zãpada devine gheaþã ºi curge cãtre mal.
Dacã Pãmântul se încãlzeºte în continuare,
procesul se accelereazã, iar banchizele uriaºe alunecã înspre mare.
Marea se va înãlþa, clima se va schimba.
Poate cã asta se întâmplã deja.
Pe mãsurã ce banchiza se miºcã, se tensioneazã ºi se sfãrâmã.
Unele crevase sunt atât de mari încât ar putea înghiþi o casã.
Pot avea adâncimi de sute de picioare.
Zãpada purtatã de vânt creazã poduri deasupra spãrturii.
Podurile pot deveni invizibile de la suprafaþã.
Unele pot suporta greutatea unui om, însã altele nu.
Aceasta e doar o demonstraþie,
dar s-a petrecut în realitate.
Conducãtorul din acest accident a avut noroc -- a supravieþuit.
Dar buldozerul sãu se aflã acum într-un bloc de gheaþã pornit pe mare.
Aceste iazuri par puþin adânci, însã nu sunt.
Când un scufundãtor intrã prin copcã într-unul dintre aceste bazine,
iatã ce gãseºte.
"Temperatura apei e minus 1.8."
"Minus 1.8."
"Iar vizibilitatea e aproape 100 de metri, uimitor !"
Ne aflãm în interiorul unui gheþar în miºcare.
Nu mai existã un alt film de acest gen.
Nimeni nu a vãzut asemenea caverne.
Aici, cercetãtorii s-ar aºtepta doar la gheaþã durã.
Antarctica ne reaminteºte din nou,
cã abia am început sã ne cunoaºtem planeta.
Odatã, aceste vãi erau pline cu gheaþã.
În urmã cu mii de ani, ceva a schimbat clima,
iar gheaþa aflatã aici a dispãrut.
A lãsat în urmã uriaºe vãi,
unde probabil nu plouase de milioane de ani.
Acolo unde algele cresc în stâncã,
iar terenul e atât de arid, facem testãri pentru Marte.
ªi ne-au lãsat un mister inexplicabil.
Ce produce schimbarea climei ?
Marea de gheaþã din jurul continentului se topeºte.
Iarna, Antarctica îºi dubleazã suprafaþa.
Expansiunea frigului produce schimbarea climei pe întreg globul.
Dar Antarctica nu doar afecteazã clima, o ºi înregistreazã.
Departe de civilizaþie, un aparat de foraj strãpunge banchiza.
Straturile de gheaþã sunt citite precum inelele copacilor.
Înregistrãrile climatice depãºesc 100.000 de ani.
În bulele captive de aer, miezul de gheaþã îºi spune povestea.
Când nivelul dioxidului de carbon din atmosferã se schimbã,
se schimbã ºi clima.
O zi, o sãptãmânã, o lunã, un an, un deceniu.
Aceasta vine de la 466 de picioare adâncime.
E zãpada transformatã în gheaþã acum 4.000 de ani.
În globul de cristal al gheþei, veºtile din Antarctica sunt rele.
Metan, stronþiu 90, plumb, dooxid de carbon crescut.
Noi schimbãm aerul.
ªi începem sã observãm efectele.
Acum 20 de ani, cercetãtorii au prezis despre aceste chimicale
cã vor subþia stratul de ozon.
Recent, subþierea a devenit dramaticã,
lãsând ca radiaþiile ultraviolete de la Soare,
prezentate aici cu roºu, sã loveascã Pãmântul.
Nimeni nu le-a observat.
Exceptând Antartica.
Aici, câþiva oameni de ºtiinþã ce efectuau cercetãri,
au observat schimbarea în statul superior atmosferic
ºi au aflat cã totul e cauzat de compuºii chimici generaþi de oameni.
Cooperarea internaþionalã poate încetini producerea de chimicale,
dar rãu s-a produs deja.
Cercetãrile continuã.
Încercãm sã înþelegem ceea ce îi producem lumii noastre.
Incercãm sã aflãm, la timp.
În acest climat trebuie sã cooperezi ca sã trãieºti.
Aici, adevãrul dur priveºte chiar ºi politica.
Antarctica nu e o naþiune.
E protejatã de o înþelegere între diferite naþiuni,
pentru pãstrarea continenului pentru pace ºi ºtiinþã.
Acest tratat dureazã de peste 30 de ani,
ºi serveºte drept model pentru o lume mai bunã.
În 1929, la 17 ani dupã cucerirea Polului,
Richard Bird a înlocuit câinii cu un avion,
ºi a fost primul om care a survolat Polul Sud.
El a privit, din aer, ceea ce Scott ºi Amundsen au parcurs în luni.
Astãzi, un zbor dureazã trei ore,
iar avionul aterizeazã lângã ceva asemãnãtor cu o staþie orbitalã.
Staþia polarã Amundsen ºi Scott.
Aici, pe o banchizã de 9.000 de picioare grosime,
o sutã de oameni din întreaga lume lucreazã la 30 de proiecte,
toate privind graniþele cunoaºterii.
La aceastã altitudine, aerul e rarefiat ºi greu respirabil.
Iar frigul e omniprezent.
Chiar ºi vara, ajunge la -40 de grade.
Soarele rãsare doar o datã pe an.
Timp de ºase luni de luminã,
descrie pe cer un cerc aproape complet.
Aceastã fotografie a durat douã zile ºi jumãtate.
O scurtã plimbare prin lume.
Camera e pregã***ã,
ºi reordoneazã timpul.
Vântul suflã tare,
ºi în aer pluteºte un ciudat sentiment, care îþi dã fiori....
Dumnezeule, e un loc îngrozitor.
Cãpitanul Scott ºi tovarãºii sãi au ajuns la Pol
ca sã afle cã Roald Amundsen fusese acolo cu doar 4 sãptãmâni înainte.
Taff Evans a murit la o lunã de la întoarcerea de la Pol.
Titus Oates, care îºi încetinise tovarãºii cu vãicãrelile sale,
a plecat de lângã ei în încercarea de a-i salva.
La 700 de mile de la Pol ºi la 11 mile de adãpost,
ultimii trei oameni au fost opriþi de un viscol.
Cu ei, aveau 35 de funzi de mostre geologice
pe care le târâserã dupã ei pentru cauza ºtiinþei.
Pare jalnic,
dar nu cred
cã mai pot sã scriu.
Aceste scurte note
ºi cadavrele noastre
ne vor spune povestea.
Mi-ar fi plãcut sã reuºim
de dragul tãu.
E minunat sã mori, totuºi,
având alãturi asemenea camarazi.
ªi *** toþi cinci avem mame ºi soþii,
nu vei rãmâne singurã.
Al tãu iubitor fiu,
pânã la sfârºitul zilelor sale,
când Domnul ne va ºterge din ochi lacrimile.
Scott ºi oamenii sãi au fost îngropaþi în gheaþã,
care, într-o bunã zi, îi va cãra în mare.
Dar eºantioanele de roci au fost duse acasã.
ªi munca lor a devenit parte a noii ere ºtiinþifice.
ªi ciudata combinaþie de curiozitate ºi curaj a omului
a scris povestea Antarcticii.
Doamne, îþi mulþumim pentru acest loc ºi timp.
ªi pentru ocazia de a ne aduna sã mulþumim.
Îþi mulþumim, Doamne, pentru hrana oferitã nouã
ºi ne rugãm sã ne þii teferi
ºi sã ne aperi cât lucrãm aici.
Cãci în numele Tãu ne rugãm, amin.
Aventura continuã,
inspiratã de aceeaºi forþã ce i-a condus pe primii exploratori.
Aici, în acest loc al frumuseþii ºi adevãrului dur,
avem motive sã sperãm cã ne vom strãdui din greu.
Traducerea ºi adaptarea cosmin(a2cdm@yahoo.com)