Tip:
Highlight text to annotate it
X
Cu șase ani în urmă am făcut un curs de prezentări.
A fost un workshop intensiv de patru zile
în care am fost constant înregistrată
și am învățat ABC-ul prezentărilor. Acesta este:
A – autenticitate, B – credibilitate și C – claritate.
Când mi-au evaluat prezentările,
ceilalți participanți mi-au spus
că în privința clarității, am fost excepțională. Da.
În ceea ce privește credibilitatea, am fost bună,
dar cât privește autenticitatea, am fost nașpa.
În fond îmi spuneau că am fost nașpa la a fi eu însămi.
(Râsete)
Inițial mi-am zis:
„De unde știți? Nici măcar nu mă cunoașteți!”
Apoi m-am uitat la înregistrările video la care s-au uitat și ei
și am văzut că aveau dreptate.
Pentru mine e foarte important, sfătuiesc directori executivi,
una din atribuțiile mele e să-i învăț pe directori să fie mai buni conducători,
iar autenticitatea e o trăsătură de lider importantă
și dacă nu par a fi autentică,
nu par credibilă în ceea ce fac.
Deși a fost o experiență dureroasă,
m-a făcut să-mi dau seama
că doream să învăț un nou fel de a fi.
M-a ajutat să fac primul pas în procesul
de a obține feedback în zonele invizibile mie.
Credeți sau nu, când am primit feedbackul
că nu păream autentică,
nu știam asta. Habar n-aveam, nu eram conștientă de așa ceva.
Apoi s-a făcut lumină asupra acestei trăsături personale,
care nu mă avantaja
și viața, de atunci, mi s-a schimbat. A fost un dar.
Vreau să spun două vorbe despre acceptarea criticii.
Dacă cineva își investește timpul, își bate capul să vă dea un feedback,
acceptați-l.
Din păcate, după experiența mea,
există următoarele patru reacții la critică,
reacții pe care le numesc „cei patru de D”.
Defensivă, dezmințire, desconsiderare și dramă.
OK? (Râsete)
Defensiva e de genul:
„Nu, nu pricepi, nu mă înțelegi.”
Dezmințirea, negarea, de genul:
„Nu, greșești și tu ești de vină.”
Desconsiderarea sună de genul:
„Nu-i mare lucru. Care-i problema?”
Iar drama, ei bine, cu toții știm *** arată drama.
Odată ce-am prins gustul feedbackului,
mi-am dat seama că vreau mai mult.
Pentru că dacă aveam un fel de-a fi care nu mă avantaja,
probabil că aveam și mai multe.
Așa că am făcut testul de evaluare numit profilul EQ.
Printre altele, acest profil EQ
evaluează orientările pozitive sau negative.
E un alt mod de a reflecta
asupra gradului de optimism sau pesimism.
E oarecum ca această imagine.
Unii dintre voi vedeți două fețe,
alții un sfeșnic,
imaginea e aceeași,
doar percepția diferă.
Din acest test am aflat
că eu văd risc unde alții văd oportunitate.
Din nou, asta-i o problemă pentru mine.
Lucrez cu oameni de afaceri ce mănâncă riscul pe pâine.
(Râsete)
Dacă văd risc unde ei văd oportunitate,
nu-i voi putea ajuta prea mult.
Iată *** mi s-a arătat mie:
Fac mese rotunde de directori executivi,
iar un director a venit într-o zi la o masă rotundă
dorind să folosească grupul pentru a explora
posibilitățile unei noi afaceri.
A explicat despre ce-i vorba,
a primit feedback cu tot felul de sugestii bune.
I-au spus:
„Hei, trebuie doar să ții caracteristicile scăzute,
folosește-le pentru a face un studiu de caz,
folosește studiul de caz pentru a obține capitalul inițial
și redu la scară acest lucru ca să-l vinzi lui Facebook.
Eu mă gândeam: „Nu te lăsa de servici.”
(Râsete)
Din nou mi-am dat seama că era șablonul meu.
Făceam ce făceam
și vedeam risc unde alții vedeau posibilitate
și asta nu însemna că aveam dreptate.
Era doar șablonul meu.
Îl vedeam pe acest investitor
*** cade într-o crevasă adâncă în loc să-l văd *** se prinde de un fir de iarbă.
Așa am făcut pasul următor
în învățarea unui nou mod de a fi,
observarea a *** suntem în clipa
în care acționăm inconștient.
Am numit asta: angajarea eu-ului observator
sau „a privi peste propriul umăr”.
Avem un motiv foarte important
pentru care tindem să nu acceptăm critica
și să nu ne dăm seama *** suntem.
Pentru că noi credem, în mod greșit, că avem dreptate
sau, cel puțin, că toți ceilalți greșesc.
Kathryn Schulz a scris o carte numită „Acceptarea greșelilor”
și a ținut un TEDTalk bun pe aceeași temă.
Studiind oamenii care se înșelau
crezând că au dreptate, a găsit
că ei – Îmi țin bine degetele?
– ei fac trei presupuneri nefondate.
Prima presupunere nefondată:
„Toți ceilalți sunt ignoranți.”
A doua presupunere este:
„Toți ceilalți sunt proști, idioți.”
Iar a treia presupunere
e că toți ceilalți sunt răi, vor să te rănească.
Experiența mea cu cei care sunt criticați
e că ei fac aceleași presupuneri
despre cei care îi critică.
Un profesor de la Universitatea din Chicago, unde am fost și eu,
a făcut un studiu despre feedback la locul de muncă
prin care s-a găsit că putem prezice foarte puțin
despre *** ne percep oamenii și iată de ce:
Ne experimentăm viața ca pe un film în care știm
acțiunea, cunoaștem sentimentele, personajele, totul.
Celelalte persoane ne experimentează ca pe o poză,
o serie de instantanee
între care ei fac legăturile, da?
Aceasta explică două lucruri importante.
Unu, explică de ce suntem
predictori atât de slabi ai felului în care ne percep alții.
Și explică de ce credem că avem dreptate, da?
Căci noi avem toată istoria,
dar de fapt
azi ne comportăm
bazându-ne pe ceva din trecutul nostru.
Modul în care ne comportăm azi nu mai corespunde,
iar cei din jurul nostru pot vedea asta
și noi nu.
Asta mă aduce la al treilea pas
pe calea de-a găsi un nou fel de-a fi.
Să fac o alegere conștientă în acel moment,
să reacționez altfel.
Toți avem feluri de a fi care nu ne aduc ceea ce dorim,
fie că vrem să fim în control, sau avem prejudecăți,
sau judecăm oamenii, sau proiectăm teamă.
Cu toții putem fi așa
și nu spun că-i ușor să fim altfel,
să primim feedbackul și să-l acceptăm,
să-l conștientizăm și să facem o altă alegere.
Nu-i ușor. Nu-i ușor să fiu autentică.
Nu-i ușor să fiu pozitivă.
Și nu-i ușor să fiu o persoană caldă.
Mi s-a spus că sunt rece.
(Râsete)
Dacă îmi dau seama
că pentru a-mi îndeplini țelul,
anume să îmbunătățesc viața multor conducători,
pot să fac aceste lucruri
și pot acționa într-un fel ce îmi aduce ceea ce vreau.
Cred că toți avem un țel în viață
și că avem modalități prin care ne împiedicăm singuri
în exprimarea deplină a acestuia.
Iar dacă putem primi feedback
despre modul în care ne stăm noi înșine în cale
și putem asculta, accepta
și înregistra starea în acel moment,
putem face alegerea conștientă de a fi altfel.
Vă invit să vă analizați propria viață,
să vedeți *** vă puneți de-a curmezișul în propria cale
și să învățați un nou fel de a fi
care vă aduce mai multe din ceea ce vreți.
Mulțumesc.
(Aplauze)