Tip:
Highlight text to annotate it
X
ALLATRA TV prezintă
EMISIUNEA despre ce-i mai important
DIALOG sincer și deschis
DE LA SUFLET LA SUFLET emisiune pentru fiecare
SENSUL VIEŢII - NEMURIREA
Emisiunea precedentă „Dialog sincer despre ce-i mai important” cu participarea oaspeților
noștri: academicianului, profesorului Danilov Igor Mihailovici, și
protoiereului mitrofor, parohul bisericii Sfântului Arhanghel Mihail, părintele Serghii,
a stârnit un mare interes în rândul telespectatorilor din diferite țări, care locuiesc
pe continente diferite. Întrebările ridicate în ea și comentariile oaspeților noștri
au devenit într-adevăr discutate la nivel național și internațional.
În internet, în primele zile de la ieșirea acestei emisiuni, aceasta fost vizionată
de zeci de mii de oameni. Mulți telespectatori, din diferite țări a lumii, observau o stare
neobișnuit de bună, inspirație după vizionarea emisiunii,
o umplere interioară, o înțelegere profundă a multor întrebări spirituale
foarte importante în viața lor. Această emisiune a devenit, pentru mulți,
stea călăuzitoare în calea cunoașterii vieții adevărate, a lor însăși și le-a deschis
ușa către Învățăturile originare despre lume și om.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer despre ce-i mai important
Bună ziua. Cu voi este emisiunea „De la suflet la suflet” și astăzi, la noi în
ospeție, sunt Danilov Igor Mihailovici, bună ziua.
Bună ziua. Și părintele Serghii, bună ziua.
Pace vouă.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer despre ce-i mai important
După difuzarea emisiunii în eter, mulți oameni
au adresat mulțumiri exprimându-și imensa mulțumire
Dvs, pentru aceea că ați redescoperit aceste teme importante.
Căci, într-adevăr, astăzi omul, trăindu-și viața…
Se poate o completare? Noi nu am spus nimic nou.
Absolut nimic. Pentru a spune ceva nou,
trebuie aceasta de anunțat. Ce a fost spus nou în emisiunea precedentă,
atât de părintele Serghii, cât și de mine? Măcar ceva…
Păi iată, aceea că… ceea ce oamenilor nu li
s-a spus până acum? Probabil, totul a fost spus.
Pur și simplu probabil n-au auzit, n-au atras atenția.
Ca de obicei, da? Da.
De ascultat – ascultă, dar de auzit – nu aud.
Anume, într-adevăr, după emisiune, ***
Dvs. corect spuneți, că a fost spus ceea ce
de multe ori s-a vorbit, aceea ce este scris, aceea
ce astăzi este în acces liber pentru fiecare om.
Într-adevăr, după emisiune a fost un impuls,
care a ridicat anume starea interioară
a multor oameni. Observăm aceasta din scrisorile
și comentariile trimise. Iată, într-adevăr,
ca o gură de aer proaspăt. Foarte mulți oameni
trimit scrisori referitor la faptul că privesc
odată, a doua oară privesc, a treia,
și de fiecare dată o descoperă din o altă parte…
Păi, aici este un mic adevăr, cât nu ai privi-o,
mereu vei găsi ceva nou. Depinde de starea
în care privești. Totul depinde de faptul,
cu ce ochi privești și cu care urechi asculți.
De starea de spirit, de om, de cât este de absorbit de
materie și de cât este de liber spiritual, de fiecare
dată va găsi ceva nou. Este adevărat.
Dar nimic nou nu a fost spus. Tot ce a fost spus,
nu o dată s-a scris pe palmele lor. Era suficient de a
deschide și a citi. Dar… oamenii întotdeauna vor sa audă.
Să citești, să înțelegi, să conștientizezi singur, este cam dificil, mereu se dorește
ca cineva să arate calea, să meargă înainte, ca să urmeze după ei.
Iată așa situație avem în ziua de azi. Oamenii
au fost dezvăţaţi să ia decizii, să-și asume responsabilitate
și să acționeze independent. N-am să spun cine, dar mulți ani la rând,
un sistem întreg,a anumitor oameni, se ocupa cu aceea că-și însușea
ceea, ce trebuia să fie accesibil tuturor. Iar, pe urmă
au apărut și Călăuzitorii… Iată Dvs. interesant ați spus încă
despre starea, în care omul privește emisiunea.
Foarte mulți oameni au observat, că după vizionarea emisiunii,
într-adevăr, apare un fel de inspirație,
careva puteri cu adevărat acționează aici și acum.
Păi… ideea constă în aceea că, în cazul dat,
se folosește televiziunea digitală. Iată, dacă înregistrarea ar fi fost înscrisă pe bandă,
rezultatul ar fi fost mai rău, este adevărat, într-adevăr, așa este.
Aceasta se datorează… bine… ține de fizică, nu este interesant.
De câte ori n-ar fi dublat purtătorul digital, tot
ce se introduce în el – nu dispare, rămâne.
Și efectul, într-adevăr, se păstrează. Acestea nu sunt
tehnologii de manipulare, PNL sau altceva. Problema
constă, în cazul dat, după părerea mea, în faptul că oamenii
ascultă cu urechile, dar nu cu auzul intern, nu prin perceperea senzitivă.
Și aici, într-adevăr, este o problemă. Dacă la ziua de azi,
ar fi mai mulți oameni, capabili să comunice… să spunem așa,
poate nu chiar corect, dar… direct, fără nimic … cu lumea
spirituală, și să comunice unul cu celălalt nu prin telefonia mobilă și
internet, prin Skype sau altceva… dar, *** îi este dat
omului, da? Iată, noi contactăm verbal, adică noi conversăm,
avem nevoie… puțin, să pronunțăm niște cuvinte,
să provocăm vibrații moleculare aici, care vor ajunge
la urechiușă, apoi toate acestea printr-un semnal ajung la creier,
provocând asocieri și, astfel, noi înțelegem.
Adică, noi folosim partea mecanico-chimică a organismului,
pentru a ne auzi reciproc. Dar, pentru
a ne înțelege reciproc noi folosim suprastructuri, da?
Un pic mai complicate, care ajung la nivelul
conștientului. Și, aici, partea noastră fizică a organismului
nu joacă nici un rol. La momentul actual,
Slavă Domnului, deja nu este secret, conștientul nu este doar creier,
e ceva mult mai complicat, mulți neurofiziologi la această
înțelegere deja au ajuns, lucrează în acest domeniu,
dar chiar propriul lor conștient încă se opune. Ei bine, e o chestie de viitor.
Oamenii sunt capabili să se vadă și să se audă unii pe alții, să spunem așa,
cu ochii spirituali și auzul spiritual. Adică la nivelul
perceperii senzitive, aceasta este într-adevăr așa. Și, astfel,
ei obțin o imagine completă. Aici, însă, oricum spectatorul
se află, de exemplu de cealaltă parte, noi suntem aici
discutăm în trei, excluzând pe cei, care ne ajută: sunt
dragii noștri operatori, și alții. Suntem
un număr mic de persoane în această încăpere și aici
noi înregistrăm, întreținem o discuție anumită.
Însă, noi nu observăm, dacă e să privim din poziție
tridimensională, noi nu observăm colectivul care
ne va privi. Care se va alătura discuției noastre.
Însă, dacă am percepe în interior, am fi
simțit fiecare om, deoarece concepția „spațiu”,
„timp”, „distanță” și orice altceva are importanță doar
în această dimensiune. Aici avem: iată punctul "A", iată punctul "B",
iată intervalul
prin care putem trece, acestea sunt perioade de timp.
Distanța, iarăși, ne aflăm aici,
într-un spațiu închis, un anumit număr de persoane.
Putem vorbi unul cu altul, duce o conversație,
argumenta ceva, iar ceilalți oameni, care se află, să zicem, de
cealaltă parte, care vor viziona. Iată, reieșind din momentul de față,
pentru noi se presupune că este viitor, da? Dar, faptul constă în aceea că, este, iarăși,
doar tridimensionalitate. Și, dacă ne uităm, cel puțin cu
câteva poziții mai sus, bine, la nivelul dimensiunii a șasea,
să spunem așa, da? Înțeleg, că la mulți
aceasta va provoca indignare, septonica este întotdeauna…
Adică, conștientul uman, el mereu se indignează
în astfel de momente, „*** eu pot auzi” și
altele asemenea, dar, să ne imaginăm, dacă aceasta
vă aranjează?… voi continua, îmi cer scuze pentru abatere,
pur și simplu întrebarea constă în aceea, și la ce vreau să ajung,
că la nivel sensitiv toți oamenii, care
indiferent pe parcursul a câți ani
vor privi această emisiune, aceasta va coincide
cu punctul "A". Acum avem intervalul – punctul "A".
Punctul "B" este atunci când va ieși emisiunea la TV…
"C", "D" și mai departe… iată, tot acest alfabet, în acest moment
interacționează numai dacă e să privim
de pe o treaptă un pic mai superioară, așa *** am mai spus. Eu înțeleg
că pentru mulți asta nu este… prea clar. Și chiar din punctul
de vedere al fizicii, complicarea la un anumit nivel,
este, în abordarea fizicii moderne, doar
o geometrie mai complexă Ceea ce nu-i adevărat. Aceasta
nu complică geometria, dar, să zicem, la nivelul
dimensiunii a șasea, într-atât totul se complică,
încât începutul interacționează cu sfârșitul, și într-un
astfel de vârtej noțiunea de „timp” este
deja ***ă. Conceptul de „distanță” devine
chiar amuzant. Astfel, totul despre ce acum
am vorbit, rezumă la un singur lucru: dacă oamenii vor fi capabili
să se simtă unul pe altul, atunci nu vom avea acest
decalaj de distanță și timp. De ce? Pentru că
e foarte ușor să simți. Să simți ceea,
ce doresc oamenii să audă, ceea ce se întâmplă cu ei.
Pot fi simțite chiar și revoltele, poate fi
simțită chiar ușoara indignare a unor
persoane, mai ales, nu atât în direcția mea. Eu ce?
Eu sunt simplu, eu fac doar masaj, tratez
oamenii, îi ajut. Și filozofez. Am fost
invitat, mi-a plăcut, și iată a doua
oară am venit să vorbesc despre medicină, și puțin
stau și filozofez. Ce fel de ce pretenții pot fi față de mine?
Maseurul, el și rămâne maseur, nu? Dar iată
către părinte, totuși, întrebări sunt multe: de ce
persoana, care trebuie să apere poziția bisericii
și toate celelalte, ia parte la aceste discuții.
Asta spun nu despre toată lumea, e numai despre unii. Iată,
unii chiar declară: „preotul nu-i adevărat”,
e real, e adevărat. Dacă am să-l pișc - el poate
să răspundă înapoi. Acest lucru sugerează ce? Că el
este adevărat. Adevărat… Da, adevărat, într-adevăr. Asta
e ideea. Dar ce îi impune pe oameni să vorbească
despre acest fapt? Apropo, sunt indignați în principiu,
acei oameni, care se cred spirituali… Spirituali.
Da. În drept… nu pur și simplu oameni spirituali, dar
care se consideră în drept de a-i învăța în plan spiritual pe alți
oameni. Dar ei uită faptul că…, să
dau doar un exemplu, da? Înainte de a discuta
pe cineva, la început este nevoie să simți cu cine
vorbești, măcar așa, pentru moment. Chiar dacă el
nu te vede, nu înseamnă, că el nu te
aude, în primul rând. Și în al doilea rând, în principiu,
cine se indignează? – creștinii ortodocși…
nu numai ortodocșii se indignau… ci se
revoltau și alte persoane, chiar după
prima emisiune, care încă vor continua, din acest
punct de timp, apoi ele, în curând, vor lua sfârșit… Dar totul…
totul se sfârșește. *** am mai spus: „nu-i nimic
veșnic sub lună”. Dar eu aș sugera, doar așa,
pur omenește, fără a reieși din ceva,
să recitiți, totuși, Evanghelia lui Matei cu atenție.
În special, capitolul 12, versetul 31 și 32.
Înainte de a vorbi pe cineva, corect?
Așa deci. Ne abatem de la subiectul cine pe cine discută, etc.
Eu cred că cei care se consideră oameni
spirituali… eu, pur și simplu, părintelui i-am luat apărarea, da…
Observă, nici un cuvânt n-a zis, da?
Tace… Tace, da. Nu-i permitem, da. Dar asta noi
discutăm despre emisiunea trecută…
Așa este. Da. Despre precedenta. Ceea, ce
va primi el acum, este altă treabă. Despre
Evanghelie vorbim pentru a proteja unele persoane, și
pentru că, totuși, oamenii au dorința de a dezbate
și de a discuta. Cel mai interesant: ce
provoacă în oameni atâta ură? Ce generează în oameni
răutate? Iar aceasta e răutate - să discuți pe cineva.
De ce oamenii nu dețin controlul asupra lor?
De ce ei nu se orientează
să perceapă senzitiv? Totuși… este dificil,
desigur, sunt de acord. Persoana, care
este axată pe material, care trăiește
numai în lumea materială, a cărui gânduri, fapte şi acţiuni
se limitează doar la tridimensional. E și firesc să-i fie
dificil, un pic, să se deschidă în fața lumii
spirituale, să înceapă să simtă ceva, mai ales
să înțeleagă, să realizeze îi este frică. Am discutat deja,
pare-mi-se, în emisiunea precedentă, că aceasta nu le
este convenabil oamenilor. Oamenii doresc să fie percepuți ca
persoane spirituale, dar să fie astfel – nu doresc.
Să pară, dar să nu fie. Să pară, dar să nu fie, da.
Cu părere de rău, este adevărat.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Igor Mihailovici a atins o temă
interesantă: despre percepția spirituală a omului, dar,
aşa *** este scris în Sfânta Scriptură: „cel ce are urechi,
să audă, cel ce are ochi, să vadă.” Publicul
nostru, care ne ascultă, cei ce
ne privesc, desigur, au o mulțime de întrebări,
şi dificultatea perceperii dialogului, pe care
îl ducem, este în aceea că omul începe
să evalueze ce se petrece din poziția anumitor posibile
cunoștințe ale sale,… experiență… experiența de viață…
Și el se bazează pe experiența sa, dar nici măcar însăși
pe cunoștințe, dar pe aceea, ce a văzut cândva, undeva
a auzit ceva, undeva, cumva… a intrat şi a văzut ceva
… aceasta-i de parcă orbii ar pipăi un elefant.
Şi problema este în aceea, că omul nu poate arunca
„păiușul” cotidian, ce se află
în capul lui, şi să treacă la simțiri,
să simtă ceea, ce se petrece, însă… la noi toți
se consideră unul pe altul, și în primul rând,
pe sine însuși, practic şi rațional. Adică începem
să construim firul logic, dar dacă e să privim din punctul
de vedere că "noi totul creăm". *** oamenii de obicei gândesc,
„noi creăm totul cu mintea, noi construim cu rațiunea noastră.” Şi
iată aici apare problema, pentru că toată
logica se bazează pe înţelepciunea acestei lumi.
Prin urmare, „cel ce are urechi” nimic nu aude! Deoarece
el încearcă să-i dea de lucru creierului său, care
începe să construiască totul logic. Însă, trebuie să ai
„urechi” spirituale, anume aceea, ce noi numim
„intuiție”, „al șaselea simț” - acestea şi sunt
percepțiile senzitive ale omului, care trebuie
să lucreze în primul rând. Fiindcă, chiar,
venind în templu şi vorbind despre careva spiritualitate, oamenii
speră că tot lucrul va fi îndeplinit de către cineva. „Eu
am venit, m-am rugat, Dumnezeu totul va face”…
da… că este de ajuns să fie îndeplinite anumite ritualuri pentru atingerea
anumitui rezultat. Însă, ritualul este doar
o acțiune externă, ceva ca „dansurile şamanilor” în
tridimensionalitate. Nu-i nici o diferență. Dacă nu este un lucru
mai profund, dacă nu există percepție senzitivă,
dacă nu există… iată *** a spus părintele Serghii:
auz, percepţie, interioară, atunci
nu are nici un rost. Omul poate spera la
faptul că el conversează şi că Dumnezeu îl aude. Să zicem
aşa, ei bine… să dau un exemplu simplu. Să ne imaginăm
scena următoare: tu încerci unui surd şi
unui orb, în acelaşi timp, să le explici ceva verbal.
Vei reuşi? -Probabil, nu.
De ce? Nu va vedea, nu va auzi. Nu
au această percepție externă, prin care este posibil
să percepi corect informația… Corect. Ei nu au asocieri,
ei nu au nici o experiență de acest gen. Aceasta este problema.
Într-adevăr, mulți oameni, în ziua de azi,
tind spre Dumnezeu. Ei simt, că este
necesar, ei simt iluzia acestei lumi, nedreptatea
acestei lumi. Ei înțeleg, că există ceva mai suprem,
mai măreț, mai profund și mai serios, este ceva ce nu are
început şi nu are sfârșit. Este adevărat, ei aceasta
percep. Dar ei reies, iarăși, din acea
experiență, care le-a fost dată… Care este prezentă… Pe care ei o au.
Ei reies din aceea, ce au fost învățați. Dar ce
au fost învățați? I-au învățat să audă interiorul? I-au
învăţat să comunice între ei non-verbal prin
lumea spirituală, *** comunicăm noi acum între
noi, prin internet, ceea ce-i o jalnică parodie
a acelei nemărginiri, imensități și
oportunități. Voi spune chiar mai mult: în prezent,
sunt foarte mulţi oameni, care
se cred spirituali. Nu există nici o diferență,
cărei religii se atribuie. Omul se străduie, el
merge pe o cale. Căi sunt multe, și toate ele duc spre aceeași
poartă, care este foarte îngustă. Şi este îngustă nu de aceea
că este "îngustă", ea este îngustă din punct de vedere tridimensional.
Însă, ea este mult mai largă, decât ne putem imagina. Şi
a intra în ea este mult mai uşor, decât unii ar
dori. Întrebarea este: de ce oamenii nu aud, nu
simt şi nu percep lumea spirituală? Răspunsul
este foarte simplu: nu pot, nu știu. Mulți, cu adevărat, doresc.
Să spui că nimeni nu vrea, - nu, nu e adevărat. Foarte
mulţi oameni doresc. Ştiu o mulţime de oameni… spun
pentru cei mai avansaţi… înainte de aceasta am discutat că punctele
şi mulțimea de puncte se reduc doar la una, da? Şi anume
în acest moment, chiar acum, foarte mulţi
oameni bat la această uşă, ei încearcă să intre,
dar *** poţi bate la ușa care nu are
densitate? Corect? Cu aceea anume și trebuie să bați:
adică cu solid - în solid, cu moale - în moale,
cu spiritul - în spiritual. Însă, când noi încercăm
cu solidul să batem în spiritual, noi atingem
pustietatea. Şi, mulţi oameni spun: „de ce Dumnezeu nu
răspunde?”. *** aşa nu răspunde? Răspunde.
Un exemplu simplu, care nu e întocmai corect, din start
avertizez, el este asociativ, însă, el permite
înțelegerea. Dacă te vei apropia şi în
limba ta obișnuită te vei adresa unui copil
chinez, el te va înţelege? Nu.
De ce? nu are experiența dată, nu înțelege
această limbă. Desigur. Nici tu răspunsul lui
nu-l vei înțelege, nici el pe al tău nu-l va înţelege. Așa se primește,
însă măcar vă veţi auzi unul pe celălalt. Iar aici, imaginează-ți,
te apropii de un chinez surd şi momentan
tu ai amuțit. O ciudățenie se primește. Da?
Iată o situaţie similară care se primeşte în prezent
și în căutările spirituale ale oamenilor. Ei călătoresc, se grăbesc,
ei învață. Unii, iată, au crezut în ceea ce li s-a
povestit. Ei încearcă să practice aceasta de multe ori
pe zi. Ei lucrează, îndeplinesc ceea ce le spun
învățătorii lor pământești. Şi nu e nici un progres. Oamenii
simt aceasta, oamenii înţeleg aceasta - că nu progresează.
Este credință, este devotament, este
tendință, rezultat nu este. Aici e problema.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Chestia constă în aceea că, în fiecare zi, în orice oră, în fiece secundă
oamenii trec pe lângă Dumnezeu. Întreaga lume este pătrunsă de Dumnezeu.
După tot ce am spus, şi repet cuvintele lui Iisus
Hristos: „ridicați piatra, şi El e acolo,
tăiați copacu, şi El este acolo”. Dar oamenii, neavând
cunoștințe, neavând experiență, pur şi simplu nu văd, ei
trec pe alături. Deoarece oamenii sunt ocupați, cu careva
probleme materiale. Şi, iată aici, iarăși, noi
cu ce ne confruntăm? Cu indicație directă, adică
omul ia, ridică piatra şi el trebuie să-L vadă
acolo pe Dumnezeu. Păi, el nu este dator cu nimic
nimănui, el poate să-L vadă, dacă are acest impuls interior.
Dacă omul are această chemare interioară, el nu are nevoie să
ridice piatra… El asta ştie.
Iată în ce constă diferenţa. Dar pentru ce e piatra?
Deci trebuie să fie un impuls… Iarăşi… un impuls,
desigur, şi, iată aici, noi ne confruntăm cu procesul
de învăţare, cunoaştere şi trasmitere oamenilor a acelor
cunoştinţe elementare. Doar când ne exprimăm într-un fel…
noi în emisiunea precedentă am atins întrebarea despre
„firul de argint”, întâmplător aşa s-a
primit… dar asta a provocat interesul oamenilor şi
aşa mai departe. Unii întrebă: „unde sunt mențiunile
despre ea?” etc. *** să le găsim?
Desigur, dar să spunem mai simplu… …În Evanghelie este
o mențiune: „cel ce n-a pierdut firul de argint şi
n-a distrus vasul de aur”… Este un pic altfel…
Asta e direct legat de înțelegerea limbajului
uman… din punct de vedere al spiritualului..
Da… Eclesiastul, capitolul 12, versetul 6, acolo despre aceasta
este scris direct, în versiune mult denaturată.
Chiar denaturarea slavonii vechi contemporane …
Deja este… Desigur este… Şi, iată, avem așa transmitere.
În Slavona veche este traducerea, iarăși, iar în
original aceasta sună cu totul altfel. Dacă e să
luăm de unde ei au copiat-o, când au scris-o…
Aceasta sună complet
diferit. Şi iată anume în aşa fel, noi toate acestea le
pierdem. Noi pierdem această înțelegere, aceste
subtilități, şi într-un final omul speră
la faptul, că dacă el a devenit o persoană spirituală,
adică spiritual în sensul: ajut
bunicuțele să traverseze drumul… fac lucruri bune…
… desigur… zeciuiala o aduc la biserică, fac
lucruri bune, nu înjur vecinul, gata - eu sunt bun. Eu
trebuie să ies, să ridic cărămida, iar acolo - un vierme, acolo
nu e Dumnezeu. Iată și problema, da? De ce-l văd pe vierme și nu-L
văd pe Dumnezeu? Deoarece nu sunt Cunoştinţe şi
nu este Experienţă… Desigur… de percepere a lumii spirituale.
Desigur. Şi nu numai, ci și interpretarea e altfel.
Adică, dacă cândva puteau povesti despre faptul că
ce nu ai ridica, unde nu ai privi - acolo
este viață. Viaţa este continuitate, fie
temporară, este existență, însă, în spatele ei stă
Acel, care dă această viață. Şi pătrunzând în adânc, acolo,
să spunem aşa, fractal, ea se micșorează, noi
ajungem la conștientizarea lumii spirituale, care
a creat lumea materială. Şi, iată aici poate
apărea conștientizarea. Omul modern, însă, este
învățat, puțin mai mult învățat,
în orice caz, se consideră astfel, el
înțelege că cunoaște unele legi, şi încă câte ceva,
fizica poate, el lucrează cu energia electrică, ştie,
sau a auzit despre gravitație, despre câmp electromagnetic
şi încă câte ceva, ce-i mai trebuie? El are nevoie de: „arătă-mi-L pe
Dumnezeu”. Adică, dacă eu ridic cărămida, acolo trebuie să fie un bărbat
cu barbă, de unul singur, adică într-un singur
exemplar. Respectiv, toți ce fel de percepție au? „dacă eu
acolo nu-L văd, şi dacă nu pot să-i cer ceva şi
pentru mine El nu face nimic, înseamnă că Dumnezeu acolo nu-i.
Eu am ridicat cărămida, iar acolo nu-i nimic. De ce? Dacă aș fi
ridicat cărămida, iar acolo stă, mmm, nu ştiu, să zicem peștișorul
de aur, ce-mi îndeplinește toate dorinţele - atunci Dumnezeu este".
Iată așa fel de atitudine consumeristă chiar faţă de Dumnezeu
şi faţă de restul avem. Şi, iarăși, orbire şi surzime interioară -
aceasta e o problemă. Noi iarăși ne întoarcem la ceea ce am vorbit anterior.
De ce? Oamenii, din copilărie, nu sunt învățați, nu li se
spune şi nu li se arată, aşa e lumea.
Pe deoparte… de cealaltă parte este alegerea. Noțiunea de
„alegere” şi „libertate”, de fapt şi constă în aceea
că este perceperea supremă a libertății -
nimeni, nimănui, nimic nu-i impune. Lumea spirituală
nu poate impune pe cineva. Nu spune: „nu sta
aşa, şezi drept”. Ei, asta eu pot spune ca specialist în
afecțiuni ale coloanei vertebrale… da, ţie pentru sănătate, aceasta
îți va fi de folos. Mulţumesc…
Dar dacă îţi voi spune: „şezi drept, respiră mai rar şi tu
vei atinge iluminarea spirituală”. Da-s prostii toate astea. Măcar
pe cap de-ai sta, tot om spiritual nu vei deveni,
dacă nu te vei ocupa de propria dezvoltare interioară.
Anume să te OCUPI de dezvoltarea interioară,
în fiecare secundă. Iată, *** părintele Serghii spune: în fiecare
oră, în fiece clipă. Nu trebuie pierdută acea
percepţie senzitivă a lumii spirituale. Căci ea
nu poate fi sesizată cu mintea, logica aici nu lucrează.
Aici, anume este acea percepție senzitivă,
iarăși noi atingem tema „percepţiei senzitive”,
care ar trebui să fie dezvoltată în rezultatul
rugăciunilor, practicilor meditative, aceleași mantre.
Mantrele - ele sunt oriunde. Pretutindeni, unde este rugăciune, sau încă ceva,
pretutindeni este conceptul mantrei. Mantra este o
expresie mai veche, decât rugăciunea. Ea constă într-o
anumită repetare, ceea ce este, să spunem așa, același
antrenament autogen, dacă am simplifica-o puţin, cu repetarea
unor anumite cuvinte. Iată, să luăm Rugăciunea lui Iisus, da?
Ce ar trebui ea să provoace? Omul ar trebui
să simtă lumea spirituală. El trebuie
să simtă componenta interioară a lui Iisus
Hristos. Deci, oricum, el ar trebui să simtă
lumea spirituală. Şi agățându-se de acest sentiment, de
acele vibrații interne,
profunde, ele îi vor permite, în realitate, să
atingă percepția lumii spirituale. Însă, cu ce ne
confruntăm? Noi ne confruntăm cu faptul că
oamenii doresc să pară… ci nu să fie…
Ci nu să fie… corect? Sau a încercat, şi iată -
gândurile l-au sustras. Înțelegi? Ciorbă cu
gogoși dorește, păi, despre care Rugăciune a lui Iisus
poate fi vorba? Acuşica mănânc slănină și apoi mă voi ruga.
Putem, chiar în învățăturile Sfinților, să zicem aşa,
câți nu ar fi ei, dar oricum câțiva oameni,
adevăraţi Sfinţi există. Dacă e să luăm
învățătura, de exemplu, a lui Serafim de Sarov.
Iată, el spune: "de ce vă închinați voi
şi strigaţi: „Doamne miluiește-ne”, dacă nu aveţi înțelegerea
contactului cu Dumnezeu, toate rugăciunile voastre
sunt zădarnice, toată umblarea voastră zadarnică este, dacă
nu-l simțiți pe Dumnezeu înlăuntru”. Adică, el a vorbit
despre faptul, că aproape toţi oamenii se ocupă cu
ritualurile. De ce merg la biserică? - E la modă. De ce
ei practică aceasta? Fiindcă, vor să transmită
responsabilitatea altcuiva, adică ei nu au
propriile simțuri, propria sesizare a dialogului cu Dumnezeu.
Iar Dumnezeu unde poate fi? - Numai
în interior. Dialogul cu El poate fi doar interior.
Însă, dacă nu este acest contact, acest Dumnezeiesc
fir de argint, atunci toate eforturile acestea sunt inutile,
sunt zădarnice eforturile. Dacă e să continuăm:
în ce constă libertatea
omului? -În dreptul de a alege. Ceea ce pentru lumea modernă,
pentru politicieni, pentru preoţie
este o concepție periculoasă a „libertății”. Fiindcă
omul, care este în căutarea libertăţii, devine
incontrolabil pentru sistemul material. De fapt „nu acel ce este în căutare”,
ci acel ce „a devenit” liber. Devenit liber, da…
Omul liber spiritual… El devine pentru sistem…
Pentru sistem – problemă… Da, într-un fel „periculos”.
Și iarăşi, nimeni nu-l poate impune pe om,
omul nimănui şi cu nimic nu-i este dator. În aceasta
constă libertatea alegerii dată de Dumnezeu. De ce Dumnezeu
nu intervine în treburile omenești? Iată, toţi
aşteaptă, invocă nişte minuni. Dar El nu poate
interveni. Adică dragostea Lui este atât de mare,
încât El nu poate influenţa alegerea omului, deci sunt
anumite condiții. Însă, contactul şi comunicarea cu Dumnezeu
depinde de alegerea pe care o va face omul.
Calea pe care el va merge. De aceea Dumnezeu zice:
„dacă eşti fierbinte sau rece, Eu ştiu ce să-ţi
dau. Însă, dacă tu eşti călduț, ce să-ţi dau?”
Înseamnă, că încă e viu. Da.
Fierbinte – e bolnav, rece – e mort.
Cald – e viu, pe înţelesul nostru, păi, nouă,
medicilor ne este aproape, da? Comunicând cu foarte mulţi
oameni, cu acei care deja au interacționat cu lumea
spirituală, în dialog poți auzi, poate la
prima vedere o expresie stranie: „lumea a ajuns în impas”.
Putem observa aceasta oriunde: în politică,
în economie, în religie. Priviți, religia
a început să se simplifice. Adică, pierzând cunoştinţele,
religia a început să se simplifice. Economia
a început să se complice. Politicienii nu ştiu ce să
facă, prin urmare, apar conflicte. Şi în toate se vede
că oamenii aşteaptă, de parcă,
venirea lui Mesia. Adică, aşteaptă cineva să vină şi
să rezolve această problemă. Însă, așteptând careva
evenimente oamenii, iarăși, caută anumite beneficii
pentru ei înşişi… Să transmită responsabilitatea?
Transmit singuri… Aici apare încă o problemă:
oamenii de așteptat așteaptă, dar ei înșiși nu vor asta.
De fapt, ei așteaptă cu frică. Ei s-au obișnuit
să trăiască aşa, pentru ei această lume este clară, iar lumea cealaltă
şi un alt mod de existenţă nu le este pe înţeles. Ei nu doar
așteaptă, aș spune, cu nerăbdare o fac, însă le este
frică de aceasta, de aceea, ei pur şi simplu nu aud. Iată în ce
constă problema. Problema este că clișeele impuse
conștientului omului modern îl
forțează să supraviețuiască anume în acele
limite, care îi sunt stabilite, nu mai mult. Cred
că aici problema principală nu constă în faptul,
că nu sunt Cunoştinţe etc., pentru că totul este.
Comunicarea cu aceeași lume spirituală, sau cu Dumnezeu, -
în toate religiile este descrisă. Nimic nou să vii,
să aduci şi să povestești - nu este posibil.
Totul s-a spus deja, a fost dat, etc. Dar,
să spunem, comunicarea cu aceeaşi lume spirituală, sau cu
Dumnezeu. De ce să mergem departe, să luăm
creștinismul, de exemplu. În Evanghelia după Ioan
capitolul 4, versetul 24, da? Elementar. Despre ce se
spune? Se spune acolo, că Dumnezeu este Duh. Şi
comunicarea cu El la nivelul Duhului trebuie să se realizeze.
Corect. Este aceasta? - Este. Și de astea sunt multe. Oare nu
găsim aceasta în acelaşi Coran, sau în Vede sau în altă parte…
În toate religiile este… În toate religiile găsim… Dar
ce înseamnă „Comunicare Spirituală„? Iată, aici
apare problema, aici are loc suprapunerea.
Omul, din obișnuință, gândind prin prisma stereotipurilor
şi în modul *** l-au învățat, începe prin creierul său, cu gândurile și
gândirea sa superficială și materială,
să se adreseze lumii spirituale. Va fi el
auzit? Va fi aceeași problemă, precum în situația ta
în comunicarea cu un chinez… Cu un chinez, da…
Mic. Când tu eşti mută, iar el - surd.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Atunci apare întrebarea: *** oamenii să se
înveţe a diferenția: unde e corpul şi unde e duhul.
Fiindcă mulţi oameni percep, chiar dacă
au cunoştințe despre faptul că omul nu este doar corp, şi de parcă
înţeleg, însă oricum, au fost întrebări despre modul
de a înţelege: totuşi, *** să diferențiezi, pentru sine, că
este corpul, este ceea ce doare, și se întâmpla ceva cu corpul, păi,
este cu corpul, ceea ce nu are nici o legătură
cu spiritul. Bineînțeles. Pur şi simplu aici
este necesar de a te urmări puţin pe tine însuți. Trebuie
să înveţi. De ce mereu se spune? Este necesar
să te înveți. De ce e vorba de lucru asupra ta însuți? Lucrul asupra ta nu
doar în îndeplinirea unor ritualuri, dar
adevăratul lucru asupra ta însuți. Ce
înseamnă „adevăratul lucru asupra ta”. În primul
rând, trebuie să studiezi sistemul: *** funcționează
sistemul lumii materiale. Ei bine, pentru înțelegere
îl vom numi „sistem”. Îl putem numi „lumea
demonilor”, îi putem spune „lumea umbrelor”, ***
nu am spune, „lumea diavolului”, „iadul”,
indiferent, totul se potrivește lumii noastre materiale.
*** lucrează el? Ce sunt „gândurile noastre”, şi
„ale noastre” oare sunt ele? Ce este organismul nostru? Doar
cu ce omul se identifică?
Cu corpul… Ei bine, nouă medicilor ne
este mai uşor. Vin: „eu m-am îmbolnăvit, pe mine mă doare”…
Pe mine mă doare… Un exemplu simplu: dacă
e să abordăm corect, „pe mine mă doare” - e
un lucru, însă, când „eu m-am îmbolnăvit şi sunt bolnav”
- este complet altceva. Cui omul se
asociază? - Corpului. El însuşi s-a ataşat de corp.
Ceea ce la nivelul conștiinței sale s-a consolidat. Respectiv,
el se interpretează pe sine ca materie, ca pe un obiect
material. Dar, dacă e să privim în adânc, în rădăcină…
Hai să ne imaginăm o astfel de situație:
conduci automobilul, și la un moment dat s-a spart roata,
se întâmplă, s-a găurit… E același lucru *** ai zice:
„mi s-a îmbolnăvit ficatul”. Da?
Tot aceeaşi, da… Sau „mi s-a spart
roata”. Tu ai ieşit din maşină - maşina
a rămas, tot aşa vei ieşi şi din corp. Iată atunci
când omul va avea această conștinetizare că „corpul meu
are ficatul bolnav” sau „maşinii mele i s-a spart roata",
ceea ce, de fapt, e același lucru. Iată, în momentul în care
omul va conștientiza şi va înţelege aceasta,
atunci el nu va avea probleme cu comunicarea
spirituală. Înțelegi? Însă, acum, toată lumea așteaptă când va veni
Călăuzitorul, Îi va duce acolo, unde trebuie. Şi, din nou, ne
confruntăm cu ce? Călăuze sunt multe, dar
Îndrumătorul - nu se vede. Doar că, să-i urmezi nu trebuie.
Mda… Poți să ajungi nu unde trebuia. De ce Hristos a spus…
cel mai disprețuit păcat de către Iisus Hristos este
laşitatea. Nu este acea ”laşitate” în interpretarea omenească
că ne este frică să ieșim în stradă, sau
ne temem că hoţii vor intra la noi. Însă, e
”teamă” de a schimba lumea noastră interioară. Omul
trăiește într-un clișeu, şi s-a obișnuit cu ceea ce i se
întâmplă în viața de zi cu zi. Şi atâta timp, cât el pe toate
le rabdă, situația îl aranjează, şi omul se teme să facă
un pas către sine însuşi în întâmpinare, adică să pătrundă
în lumea interioară. El se teme de „necunoscut”, căci pentru
dânsul aceasta este necunoscută, deoarece nimeni nu i-a arătat,
nimeni nu i-a sugerat, *** să comunice
cu ea. Faptul constă în aceea, că omul se confruntă
în fiecare zi cu această lume, însă el nu are înţelegerea
acestei lumi, el pur şi simplu nu vede. Să o vadă, însă,
îi este deja frică, pentru că nu ştie ce să facă cu această
lume. Aceasta este, *** a zis Igor Mihailovici,
latura spirituală a omului, când oamenii încep
a căuta Călăuze. De ce?
Pentru că vor să transfere responsabilitatea cunoștințelor
deținute, a stării sale interioare,
a cunoașterii acestei stări, adică oamenii,
cu toate că strigă: „vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu!
Noi dorim să ne atingem de El!” - ei se tem
să o facă! Ei se tem să întindă mâna în întâmpinarea lui Dumnezeu.
Există dorința de a transmite toată responsabilitatea
altcuiva şi să nu se ocupe de aceasta. De ce? Deoarece, la noi,
în realitate, să spunem așa, „au dezrădăcinat” responsabilitatea de sine.
Şi este adevărat. Adică, rezultă, că omul
tinde mereu să transfere responsabilitatea
față de sine, față de viitorul său, și chiar față de
„salvarea sa spirituală” altcuiva. Acest lucru nu înseamnă că
îi este lene să lupte pentru sine. Nu! Pur şi simplu, omului îi este frică
să o facă personal pentru sine. Trebuie să lucrezi asupra ta.
Și atunci totul va fi bine. Dar, iarăși, această frică
vine din materie? Desigur… Este
conștientul… este frica materială de a renunța la clișee.
Ideea constă în aceea, că conștientul nostru, ca parte materială,
am atins acest subiect în emisiunea precedentă, va pleca
împreună cu corpul, însă omul nu reprezintă conștientul, iată care
este problema. Omul este anume cel care
supraveghează activitatea conștientului său, cel care
acordă puterea atenției conştientului său, noi, pare-mi-se
am mai vorbit despre acest lucru, şi este cel care culege roadele propriului
său efort. Respectiv, cel care este responsabil pentru
acțiunile alese. El poate deveni piatră sau
poate deveni izvor de ape. Însă, alegerea, iarăși,
este făcută de om. La ziua de astăzi, din
păcate, toți aleg piatra, nimeni
nu vrea să devină izvor de ape. Oamenii
se tem chiar de această percepere… ***
poți să cunoști lumea spirituală şi apoi deschis
despre aceasta să vorbești? Vei fi expus doar acuzațiilor
omenești… însă, anume aici se ascunde problema. Şi
problema aceasta constă în faptul că
oamenii, fără a alege această cale, fără a cunoaște lumea spirituală,
au frică de ea, și faptul îi îngrijorează, încă înainte
de a ajunge să cunoască ceva… Înțelegi? Iată: „Mi-e teamă
să devin o persoană spirituală, pentru că atunci voi fi
discutat de oameni, mi-i teamă să pășesc pe calea spirituală,
pentru că vecinul se va uita chiorâș la mine”. E amuzant.
Dvs. foarte interesant aţi abordat subiectul cu
maşina. Comparaţia corpului omenesc cu mașina, mașina și
roata spartă a vehiculului. Iată această identificare
de sine cu corpul material. Da, aici cel mai interesant
lucru este că, dacă omul se identifică ca fiind
„materie”, atunci, dacă e să îl comparăm cu aceeași
maşină, ce se va întâmpla cu această mașină în
viitor? Va merge la depozitul de deşeuri. Şi dacă omul pe sine,
să zicem, se identifică cu maşina, atunci
conștientul lui, asemenea computerului de bord al maşinii,
la fel, va merge la deşeuri, respectiv, și el va ajunge la
depozitul de deşeuri: „din cenuşă venit, în cenuşă se va întoarce”.
Dar pentru ca să poţi pleca în lumea spirituală trebuie
să devii Duh şi să trăieşti în Duh. Aici, de asemenea, apare
problema… ceea ce nu este chiar subiectul emisiunii
de astăzi, dar e bine descrisă experienţa
lui Buddha. Când el, pentru prima dată, aflându-se într-un râu de munte,
cu curent rapid, practicase mai multe practici, slăbise, în
general, yoga şi celelalte l-au adus la o stare de
neputință. El era deja istovit, se ținea de rădăcina
unui copac, epuizat, într-un râu, pe care nici măcar nu l-a putut
trece. Și brusc, el a realizat ce înseamnă „a trăi în simțuri”, când
corpul slăbește - spiritul devine mai puternic. Astfel de
practici erau folosite, ele sunt practici rele, nu sunt
bune, de multe ori duc omul în eroare. Însă, în
cazul dat, ele au avut rezultat. Ieșind el a
realizat că este Duh, i-au dispărut o mulțime de probleme.
Cu greu ieșind la mal, el pentru prima dată şi-a împlinit somnul;
după care vreo şapte zile el pur şi simplu a tăcut. El nu ştia ce să le
spună oamenilor, și era oare nevoie să le spună ceva. Iată în ce
mai constă problema: că cei care realizau şi înțelegeau
ceva deveneau tăcuţi. Ei deveneau tăcuţi nu pentru că
nu au nimic de spus, ci fiindcă nu aveau cui spune. E la fel ***
ai comunica, am în vedere verbal, cu surzii din camera
de alături. Ei nu te vor auzi. De judecat - te vor judeca.
Ce vor judeca ei? Doar aspectul exterior. Corect?
Care ce vede. Şi, aici, iarăși este o problemă. De ce?
Pentru că oamenii Îl așteaptă pe Mesia, pe un Călăuzitor sau
pe oricare altcineva, însă ei îl așteaptă pe acel îndrumător, pe care ei îl vor
putea vedea cu ochii lor pământești. Cu ce se va
diferenția el, spune-mi? Trebuie să aibă trei
mâini, sau două nasuri? Nu ştiu… însă ei cred că
aceasta trebuie să fie impresionant. Şi astfel,
oamenii care se consideră „oameni ai lui Dumnezeu”,
sau… „devotaţi lui Dumnezeu” care îndeplinesc
tot ce este scris, în aceeaşi literatură, care li se
oferă spre citire… ei toate le îndeplinesc… însă, ei elementar,
nu-l văd pe acel, care merge alături de ei. Ei îl caută,
sunt în așteptarea lui, iar el trece pe alături în tăcere. Şi
*** a venit, aşa şi va pleca. De ce? Pentru că ei încearcă să-l vadă
cu privirea lor exterioară, materială, ci nu cu cea interioară.
Desigur, fiindcă ei încearcă să-L vadă pe Dumnezeu,
ridicând piatra. Să-L vadă cu ochii pământești. Iar
pentru cei spirituali - nici piatra nu e nevoiede ridicat. Tu şi
aşa înţelegi, că El este acolo. Corect?
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
*** oamenii percep această lume? Indiferent ce nu li s-ar da,
ei interpretează din punct de vedere: „îmi place mie aceasta;
îmi este comod cu asta; mă aranjează pe mine aceasta,
îmi e confortabil, etc.”, iată cu această viziune
ei merg înainte. De ce sunt gata, într-acolo și merg. Oamenii
uită elementarul - lumea lui Dumnezeu este în fiecare din noi.
Însă, nu ştiu de ce, noi complicăm această lume, pentru a o găsi altundeva.
Trebuie ceva de făcut, undeva de alergat, undeva de bătut mătănii,
de stat în genunchi, de spars capul de podea,
pentru ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu.
Deși, trebuie doar să ne punem întrebarea.
„Nu e nevoie să-l cauţi pe Bab, când tu singur îți eşti Bab”.
Traduc. „Bab” cândva era nume ce avea semnificația de „porţi”.
Pentru ce cauţi porţile exterioare, dacă le ai pe cele interioare? Corect?
Da. Iarăși, ne ciocnim de percepția omului.
Cât de îngust percepe omul lumea,
anume în limitele materiei şi caută sprijine în
exterior, când de fapt, în realitate acel sprijin
spiritual interior - este, probabil, unica
cale care poate deschide omului drumul spre
adevărata libertate. Aceasta în cazul în care
omul într-adevăr caută. Însă problema constă în faptul că
religia, ca atare, la momentul dat, nu învață oamenii,
deși totul este și totul este scris. Însă, cei
ce conduc, uită pentru ce au venit
aici. Şi, deseori, totuși ei tind să-i folosească
pe acei oameni care îi urmează ca electorat.
Înțelegi?… pentru a-i folosi în careva decizii
politice sau încă pentru ceva. De ce sunt capabili, aceea și
împart lumii. Ce ştiu, aceea și povestesc. În aceasta e problema.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Am atins tema despre firea materială a
omului, despre latura fizică a lui. Şi încercăm,
oarecum, să sugerăm contactactarea lumii
spirituală. Însă, în comunicarea cu oamenii, eu
le acordam întrebări, ei nu pot nici măcar să înţeleagă:
„de unde se ivește la oameni agresivitatea; de ce îi
copleșește lenea; de ce oamenii continuă să-și trăiască
trecutul?” Sau - viitorul… Oamenii, în realitate,
trăiesc în trecut şi visând la viitor. Nimeni nu-și trăiește
prezentul. Aici este problema. De ce?
Deoarece, în această lume, noi deja am discutat anterior, există
numai trecut şi viitor. Nu există prezent în materie.
E prea temporară. Pe când, în lumea spirituală, acolo nu este
trecut şi nici viitor, de aceea este veșnică,
fiindcă acolo mereu este prezentul. Și, iată, când
omul în plan spiritual, măcar puțin, devine liber,
atunci când începe a simți,
el începe, cu adevărat, să înţeleagă aceasta.
Îi dispare frica de moarte. De corp poate să-i fie jale,
în caz că nu a reușit să facă ceva, nu a îndeplinit careva
planuri. Însă asta oricum.. iarăşi ne întoarcem la tema cu automobilul,
ai nevoie să mergi undeva, să faci ceva…
un bine, folositor oamenilor. Automobilul s-a defectat, da….
problemă. Dar ea se rezolvă, desigur… cu corpul e
puţin mai complicat, dar şi aceasta e rezolvabil. Dar.. să zicem
aşa, pe jos este mai plăcut să mergi. De aceea nu
prea dorești, după ce ai ieşit din el, să intri înapoi în
acest automobil, căci mai ales ceea ce ține de percepere,
atunci când șezi în maşină, îi înțelegi pe ceilalți
șoferi, înțelegi toată complexitatea traficului,
înţelegi că trebuie să faci ceva cu toate acestea. Însă,
când devii pieton… ei, şoferii ca şoferii,
de ar merge mai atent, cine îi împiedică? Doresc libertate?
Păi, coboară din maşină şi mergi pe jos. E cam dificil din
această perspectivă să percepi ce împiedică să cobori din acest
automobil. De aceea, nu întotdeauna este dorinţa de a te urca iarăși
în maşină şi să mergi să faci ceea, ce trebuie. Da
desigur, dacă trebuie - apoi trebuie. Urci şi te porneşti,
n-ai încotro. Dar eu am avut în vedere, în general…
Pentru cei cărora le propui să părăsească automobilul, se găsesc
imediat o mulţime de justificări. O mulţime… lenea. Lenea este
mai întâi de toate. Frica, lenea, neînțelegerea, dar tot
odată persistă ”un vreau” imens. Înţelegi? Iată este
dorinţa de a circula cu automobilul, iar apoi, când se va defecta,
pur şi simplu să ies când doresc, şi atât…iar pentru
asta aici ar trebui să stea un semn, drumul să fie bun…
Motiv… Desigur, desigur. Şi ca poliția rutiera să fie bună… Înţelegi…
Gratis din automobil să-ți permită să ieşi. Da, iată tu ai circulat *** ai dorit,
şi ei nici măcar nu te-au amendat, şi nici mecanic nu
te-au făcut ca să repari tot restul existenței
tale automobile. Uite aşa… Sau
computer de bord… Iată, pentru a ieși
din automobil, trebuie înţeles faptul: „pentru ce ție aceasta
îţi trebuie?”, iar oamenii aceasta nu doresc, aceeaşi lene banală.
Pentru început trebuie să înţelegi: tu eşti automobil, sau eşti şofer?
Cine cui îi slujeşte. Mda.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Această întrebare îi interesează pe foarte mulţi oameni. ***, totuşi,
să înţelegem scopul şi să înţelegem *** să ajungem la el? Iată această
întrebare primordială a fost practic întotdeauna…
Nu există nici un scop. Ce înseamnă „scopul său”. Iată
toţi oamenii cred: „odată ce sunt aici, pentru ceva trebuiesc”,
„eu am un oarecare scop”… Iată mulţi oameni, când
se liniștesc, să zicem, într-o seară
minunată, într-o seară bună se vor aşeza, se vor linişti,
când nu îi prea preocupă lumea materială, când ei
sunt sătui, corpul lor se simte normal…atunci apar
gânduri: „oare eu sunt doar om? Oare,
într-adevăr, Darwin avea dreptate, şi am provenit de la
maimuţă, voi muri şi atât? Sau totuşi sunt ceva mai mult, ***
unii povestesc, poate sunt o ființă
spirituală… deoarece dacă eu sunt aici, înseamnă că aceasta pentru ceva e
necesar… care este scopul existenței mele, ce
trebuie să fac şi pentru ce, *** să mă regăsesc?”.
Iată cam astfel de întrebări diferite, apar la oameni.
Problema constă în aceea că toţi au o singură menire.
Toţi oamenii vin încoace numai pentru a
dobândi Viaţă! Paradox. Toţi spun: „iată noi
aici ne naştem, noi trăim…”, da, ne naștem, şi
existăm…şi existăm noi pentru aceea ca să dobândim
Viaţă. Însă, vom începe noi să trăim sau nu - totul
depinde de noi. Şi, iată, problema religiilor
contemporane constă în aceea, că ele amână totul pe mai
târziu. Amână pentru o careva judecată care
va avea loc asupra tuturor. Ei invocă faptul că
„moartea este inevitabilă, şi că după moarte se va
hotărî” şi aşa mai departe. Însă, dacă e să ne întoarcem,
puțin de tot în trecut, înainte de perioada egipteană, relativ
recent, la general, dacă e să raportăm la scara umanităţii… iată ei aveau o
percepție clară, că „dacă viaţa nu începe aici, atunci dincolo
nu o vei primi”, ce ai câștigat aici - aceea
vei primi. În Egipt, ecoul acestei conștientizări încă
s-a păstrat, era o astfel de concepție, dar ulterior, în
legătură cu faptul că religia a început să fie folosită activ
ca instrument al politicienilor, și celor de la putere, aceasta
a fost omisă. Deoarece nu-l pot impune pe omul, așa *** a zis
părintele Serghii, „liber spiritual” să meargă
împotriva conștiinței sale. Însă, cumva trebuiau să-i
folosească pe oameni, da? Să spunem aşa, un om
care lucrează la uzină unde este produs
un aliment necalitativ, care cauzează celorlalți
oameni o mulțime de boli. E nevoie cumva să fie
justificat? Însă, omul care are conştiinţă, el nu va
fabrica acest produs. El va spune: „de ce să
coc eu această pâine, scuzați-mă, care este plină de
ciuperci, şi care va cauza o mulţime de boli”.
Corect? Iată acestui om i se va insufla: "că tu coci
această pâine deoarece asta este voia lui Dumnezeu,
pentru ca omul să reflecteze, când va avea
tulburări intestinale - va avea timp liber,
să stea în linişte, să reflecteze despre lume, despre Dumnezeu,
despre efemeritatea existenței sale. Tu doar
îndeplinești voia lui Dumnezeu”. Iar omul
cade pe gânduri, după care zice: „da, adevărat”. Astfel, el cu conștiința
curată, să zicem, va continua să coacă această
pâine necalitativă. Așa e doar?… Manipulare. Însă,
când omul este liber spiritual, nu-l vei putea
impune. Pentru că el ştie că nu trebuie să faci
rău, păi nu se poate, nimic bun în asta nu-i.
Căci toţi oamenii sunt un tot întreg, în esență, şi nu se poate să
insulţi vecinul. Faptul că el se află sub influența
sistemului, conștientului, sau a unui demon, sau
a orice altceva,… că este răutăcios, te scuipă în spate, păi, aceasta
este doar problema lui. El deja pentru asta răspunde, el deja este
în chinul lui, în răutatea sa, în autodistrugerea sa
se condamnă la chinuri imense. Poți doar să-l
compătimești şi să-l jelești. Oare nu-i aşa?
Aşa. Cine pentru ce se pregătește, aceea şi primește.
Desigur. Un exemplu bun. Cer scuze, mă abat puțin de la
creștinism. Pur şi simplu ne-am amintit despre Buddha…
A venit un om care detesta budismul şi pur şi simplu
l-a scuipat în faţă pe Buddha. Ucenicul lui Buddha s-a indignat,
iar Buddha s-a şters liniş***. Zice: „tu mai ai ceva
să-mi mai spui, sau asta a fost totul?”. Omul s-a pierdut,
așteptase o altfel de reacţie de la Buddha, iar, când colo
nu-i nici o reacţie. „Asta-i tot”. Ucenicul zice:
„Aşteaptă, el doar te-a insultat, permite-mi să-l
pedepsesc?” Buddha: „Pentru ce? Privește-l ce ochi roşii are,
vezi ce probleme are. El însuși s-a pedepsit pe sine
…toată noaptea n-a dormit, s-a pregă*** pentru asta.
Mie ce-mi este? Eu mi-am şters faţa, a fost el, n-a fost, pentru mine
el nu există, el însuși pe sine s-a pedepsit deja”.
Exemple simple din viaţă, când oamenii
pe sine însuși se consumă. Căci răul acționează
distructiv. Viaţa nu poate fi plină de
răutate. Viaţa nu poate aduce careva
nemulțumiri. Sau ceva rău. Este Viaţă. Viaţa,
trebuie să dăruiască bucurie, ea trebuie să dăruiască
plăcere - aceasta este Viaţa. De ce cândva Viaţă scriau…
înainte, pe teritoriul de locuire al slavilor
Viaţa se numea „pântec” şi mereu era scrisă cu
literă majusculă, de ce? Pântec… ce înseamnă…
Viaţa - Pântec. Nu jeli pântecul tău, adică
nu jeli Viaţa ta… Nu jeli Viaţa.
De ce scriau mereu cu majusculă? Este
adevărat, că doar mai târziu deja au început să folosească,
altceva. Și totuși, de ce cu majusculă, de ce
i se acorda atât respect „Vieţii” ca noţiune.
Fiindcă era înțeleasă ca relaţia cu Dumnezeu. Desigur.
Iată această „Viaţă” era relaţia cu Dumnezeu.
Nu era o continuă acumulare de bunuri materiale, nu
era o anumită aspirație tehnocrată. Însă, era
„Viaţa cu Dumnezeu” perceperea lui Dumnezeu. De aceea,
„Viaţă” se scria cu majusculă. Viaţa care a început, sau
Viaţa concepută era concepţia Vieţii
veşnice. Înţelegi? Ci nu a existenţei.
Ei nu se pregăteau pentru moarte, ei se pregăteau pentru Viaţă.
Acum, însă, orice am lua ca exemplu, noi ne pregătim pentru
moarte, din păcate, chiar în religii ne pregătim de
moarte. Pe noi ne pregătesc pentru soarta de după moarte,
Băieți, păi, pentru soarta de după moarte… e clar ce soartă
va avea corpul: dacă nu-l vor arde - viermii îl vor mânca.
Iată pentru acesta noi ne pregătim: sau ne vor arde, sau
viermii ne vor mânca. ”Pe noi”… dacă ne considerăm corp.
Desigur. Iar viaţa, ea este trecătoare, am în vedere
existența umană, în acea interpretare, în care toți
vorbesc despre „viaţă”. E o clipă.. Pentru ce s-o amărâm?
Şi iarăși, să atenționez: *** lucrează sistemul?
De ce este este nevoie să învățăm, totuși, de ce
trebuie să înțelegem? De ce pe oameni îi întoarce pe dos, de
dorința de a face altora ceva rău, vreo pacoste;
chiar dacă vor să facă un bine, şi
încearcă să facă acest bine, cel mai des acest bine este
demonstrativ. Deseori, faptul e făcut pentru ca cineva să vadă că:
„iată eu fac ceva bun”, iar în interior
trăiește aceeași ură. Care-i sensul acestui bine
exteriorizat pe care îl faci? Nici unul!
Deoarece nu o faci din suflet. Tu nu o faci
din chemarea lăuntrică. Ci, pur şi simplu, dorești să fii considerat
astfel: că eşti om bun, sfânt şi aşa mai departe…
Însă, e mai bine, să zicem, să fii ca ceilalți
la exterior, iar în interior să fii liber. Iată atunci,
aceasta va fi mult mai de folos… Va avea mai mult sens.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Iată, tot mai des, la oameni se reduce conceptul de
„dezvoltare spirituală” și atribuirea de sine în rândul
oamenilor spirituali la faptul că aceasta constă în ”a face
bine, a trăi cu conștiința împăcată”, şi asta-i tot la ce
se limitează. Adică mai departe de aceasta nu se merge, respectiv,
se ajunge la perceperea că anume asta şi este viaţa spirituală…
A te număra printre oamenii spirituali, încă
nu înseamnă a fi ca atare. Aici, iarăşi, apare momentul
„vreau”. Din nou apare orgoliul. Din nou
apare mândria: „Iată, eu sunt aşa, acordați-mi
atenţie, eu ajut bunicuțele să traverseze strada”,
deși, ele poate nici nu au nevoie de aceasta… Nu în direcţia dată…
Da. Nu în direcţia dată… „eu fac ceva”. Ființele,
care locuiesc pe această planetă, dintr-un motiv oarecare,
încep a căuta căi foarte complicate, extrem de complicate, însă toate
aceste căi complicate rezultă în propria realizare,
în propria afirmare… cuiva să-i amintești de tine…
Să luăm beau monde-ul de azi: „dacă despre tine se vorbește,
înseamnă că îți e bine sau rău; te țin minte”, să luăm
beau monde-ul politic, showbizul: faci totul
numai să fii în centrul atenției, …discutat. Atât…
E într-adevăr aşa… Delectare în orgoliu…
Desigur. Mândria. Mândria îl forțează pe om în această direcție.
Atunci, când omul nu se poate realiza într-un oarecare
mod, pentru a determina pe cineva să-l invidieze, el
începe a atrage atenția spre sine cu bolile sale,
depresiile, mofturile, cu predicile sale, etc.
Oare nu-i aşa? Aşa e. Prin impunerea sa cuiva,
prin oarecare idei ale sale… Materia… Orice materie
mereu tinde să domine asupra altei materii şi
să o manipuleze. În aceasta constă sensul materiei ca atare.
Și, dacă omul trăiește cu mintea, cu rațiunea sa, el
devine materie. Lui i se pare că el este foarte
deștept, că tot percepe corect, etc.
Pe cei puternici el încercă să-i ia cu șmecheria.
pe cei slabi - cu puterea. Deci… a impune şi a conduce.
Acest fenomen este temporar, trecător, se sfârșește
rapid, şi e prea costisitor.
Unui om liber nu-i poți face nimic, absolut nimic.
El poate, poate undeva să joace un rol…
Corpului îi poți face… Corpului, da, se poate, însă
unei personalități libere… numai puterea o irosești în zadar.
Şi aceasta tot va trece. Și aceasta va trece…
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
O întrebare interesantă despre puterea atenției
umane. Iată, mulți înțeleg că ea are,
că joacă un rol important în formarea spirituală a omului, și
totuși, ce este, de fapt, „puterea atenției omenești”?
Ce este puterea atenției? Da. Sau ce este atenția?
Atenția și rolul ei în viață, viața spirituală a omului.
Principal. Căci, de fapt, în ce constă lucrul asupra ta?
Unde tu concentrezi atenția ta.
Iar investirea atenției e acordarea puterii
unor sau altor programe, sau a formelor de gânduri,
gânduri - le putem numi în diverse moduri, esența este aceeași.
Un exemplu simplu: iată iți vine un gând. 1000 00:57:36,440 --> 00:57:40,980 Presupunem: „să te rogi”. Să te alături, măcar
puțin lumii spirituale. Să faci o
meditație, să pronunți o mantră, nu contează.
Să realizezi o oarecare acțiune cu scopul
iluminării spirituale. Tu concentrezi puterea
atenției tale anume în acțiunea dată și tu o
îndeplinești. Și, iată aici, din nou, ne ciocnim de
divizare. Tu faci asta de pe poziție spirituală,
pentru duh, sau urmând scopul materiei, și respectiv unde
investești puterea atenției tale, aceea și
primești. Spre exemplu, tu vrei să ai posibilitatea să interacționezi
cu lumea spirituală, dar tu ai dorința și tu
realizezi acele programe, și acele gânduri, ca
să deții un careva dar, este aceea, *** spun
psihologii: dorința ta subconștientă în care
investești, tu vrei să pari, dar nu să fii …Sănătate…
Sau sănătate, sau ceva material, sau altceva.
Adică tu, în rugăciunea ta, sau în mantra care o faci cu
scopul însănătoșirii corpului. Tu vei deveni persoană
spirituală? Nu. Sigur nu. Asta ca și
cu automobilul. Adică, tu ești șofer, investești
mijloace în aceea ca să-ți vopsești automobilul, sau
încă ceva. *** poate automobilul acesta să intre în lumea cealaltă,
cu ce culoare nu l-ai vopsi, *** nu ar
fi el de strălucitor, el este material, el oricum
cândva se va distruge. Așa și corpul tău.
Dacă tu concentrezi puterea atenției tale în lumea
spirituală, dar cu scopul realizării acesteia în lumea
asta, adică a spiritualității tale, înseamnă
că aceasta nu are nimic în comun cu spiritualitatea.
Nu se poate, sunt substanțe incompatibile: lumea spirituală
și lumea omenească. Deseori oamenii
se întreabă: ”*** ar fi posibil de menținut, sau, poate, nu de
menținut, dar *** e posibil cu atenția,
să fii mereu în spiritualitate, să fii concentrat la
suflet, dar în același timp să îndeplinești un oarecare lucru?”.
Se confundă concepția de „atenție” din start,
ce înseamnă „atenție”? Hai să analizăm „atenția”,
pur alegoric, luând ca exemplu
salariul. Iată tu ai primit salariul.
Dispui de o anumită cantitate,
o anumită sumă de bani. Tu suma dată o poți repartiza
pe haine, tu banii aceștia
poți să-i cheltui pe cosmetică…, sau poți să-i cheltui,
nu mai știu, pe apă, pe orice. Iată aceasta
și este acea putere a resurselor, cu care poți procura
ceva. Înțelegi? Da. Iată aşa şi puterea atenţiei.
Dacă tu cheltui 90% din puterea atenţiei tale pe
componenta spirituală şi 10% pe deservirea
corpului tău, înseamnă că totul e bine. Noi, însă, facem
exact invers proporțional, noi 100%
investim în materie. Înţelegi? În exterior.
Însă, ce înseamnă „puterea atenției”? Din nou, deja am
mai discutat subiectul dat şi în emisiunea anterioară și
aici – gândul. Gândul vine, gândul nu-ţi aparţine.
Şi dacă e să atingem subiectul dat,
se dovedeşte că, în antichitate, se ştia despre aceasta. Şi iată aici
încă o mică nuanţă. Mulţi prooroci au venit,
şi alţii, care au povestit despre toate astea,
însă, cumva această conștientizare s-a pierdut.
A rămas doar partea vizibilă: că
oamenii se adunau, că făceau careva
rugăciuni, că efectuau careva ritualuri, cu
oarecare scop, avea loc careva acţiune. Sensul acestor
ritualuri şi a acţiunilor realizate este pierdut, a rămas doar
forma exterioară. Dacă e să facem o comparaţie: e asemeni unui observator
din afară, şi anume din lumea tridimensională,
care urmărea ceea ce făceau oamenii care tindeau
spre lumea spirituală, a descris acest proces şi mai apoi asta au început
să îndeplinească. Au uitat de componenta interioară, de ceea ce
se petrecea cu adevărat. Dacă aici noi ne vom referi, să zicem,
chiar şi la primii creştini, nu e nevoie să mergem departe, ei
aveau aşa concept ca „catarsis”, aceasta este
de fapt cauza din care îi numeau catari. Așa numiții
„catari” sunt urmaşii gnosticilor.
Gnosticii sunt primii creştini, sunt cei care urmau
şi îndeplineau ceea ce a rămas din învățătura lui Hristos.
Ei au fost fără milă măcelăriți. Atunci când era formată însăşi
religia, ca instrument al puterii. De ce? Ce aveau ei atât
de important şi foarte interesant? Ei
studiau sistemul. Adică, ei treceau prin „catarsis” -
procesul de curăţare, iată procesul de curăţare şi este
procesul cunoaşterii. La ei era un proces colectiv.
În primul rând, ceea ce făceau ei, era studierea procesului ***
funcționează sistemul material. Studiau de unde
provin gândurile, ce îi împinge spre o faptă greşită,
faptă necinstită şi altele de felul acesta. Şi ei
împărtăşeau asta, împărtăşeau experiența lor,
și cunoșteau lumea spirituală, ei împărtășeau experiența despre ***
să te apropii de lumea spirituală. Ei împărtășeau
experiența despre *** funcţionează sistemul, *** acesta
impune clișee, căci clișeele sunt mereu aceleaşi.
Astăzi, noi putem găsi asta, sub orice formă, în
literatura spirituală? Doar nişte jalnice indicii
ale observatorului din exterior. Anume esența s-a
pierdut, în esența dată anume că şi a fost sensul. Acesta
şi a fost firul de argint care călăuzea omul,
ca fiinţă muritoare simplă în lumea
spirituală,în lumea nemuritoare - transformând
omul în Înger. Dar, s-a pierdut înțelegerea faptului,
din păcate, la ziua de azi. Chiar dacă şi
există multe referinţe. În același timp şi religioase,
care religie nu am lua, multe sunt bune,
dar s-au produs schimbări. Şi, iată, anume aceste
schimbări, mici denaturări, ele în prim plan
au scos nu lucrul interior
asupra ta însuți, și nici cunoașterea lumii materiale şi lumii
spirituale. *** tu poţi diferenția negrul de alb,
dacă tu nu cunoşti ce înseamnă „negru” şi ce înseamnă
„alb”?. *** e posibil, presupunem, să te contrezi
cu un orb din copilărie, adică de la naștere,
despre culoarea laptelui?. Lui îi este indiferent, pentru el important este gustul
laptelui, însă pentru un om, care are vedere,
pentru el şi culoarea e importantă. Înţelegi? Iată aceste
componente sunt importante. Importante, în acel sens, că
o persoană nu va putea lucra asupra sa spiritual,
neobservând răul, neobservând binele
în sine. Şi, iată, când el îşi concentrează atenţia
spre unul din ele: el activează sau răul, sau binele, sau
efemerul, sau veșnicia. În aceasta e sensul. Iată asta şi este calea,
asta şi este calea spirituală şi lucrul spiritual asupra ta.
Nu că „eu m-am dezis de lume”, imamul meu,
mentorul meu spiritual a zis: ”procedează anume așa.” Şi eu
aşa şi fac, eu nu înţeleg motivul din care eu fac asta.
Iar mentorul îmi zice că eu nici nu trebuie să
înţeleg, că voi înțelege cu timpul, ”acum doar îndeplinește.
Trebuie să mi te încredințezi, tu trebuie…” Tu trebuie
să ştii! În primul rând, tu trebuie să studiezi, dar nu să-i
crezi pe oameni. Trebuie să crezi Duhul. Însă, omul care
trăiește şi singur nu știe, dacă el însuși asta nu poate, dacă
el însuși e doar o simplă carcasă tridimensională, fie
chiar și plină de cunoştinţe, nu cunoştinţe despre
Veşnicie, ci cunoştinţe elementare, din cărți, dacă el
însuși imită pe cei care i-au imitat pe alţii, atunci
imitator şi vei deveni, asta, în cel mai bun caz,
asta dacă vei avea noroc şi nu vei lenevi. Dar tu
nu te vei izbăvi de toate îndoielile lăuntrice,
nu te vei izbăvi de neînțelegerea lumii spirituale,
iar neînțelegînd ceva - nu vei putea intra încolo.
Iar dacă tu încolo nu vei intra, tu vei rămâne unde?
-Împreună cu maşina. Corect, ca un computer
mă refer la cel de bord, - la groapa de gunoi.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Şi, iată aici iarăși apare întrebarea despre aceea că mulţi oameni
încercă să găsească, cu rațiunea, răspuns referitor la faptul unde ei
se află? Dacă merg în direcția corectă. Spre spiritual merg sau
nu spre spiritual… Când omul, din născare,
nu a fost învăţat să perceapă senzitiv,
dar noi ce facem cu copilaşii noştri? Noi îi învăţăm aşa
ca și ceilalți. Deoarece singuri nu putem şi nu știm.
Pentru a învăţa în materie de spiritualitate, percepţie
senzitivă, trebuie însuși să fii așa. Însă, dacă aceasta
a fost pierdută, înseamnă că ne folosim de clișee: la priză
nu te băga, bate curentul, nu lua nimic ascuțit,
te vei tăia, şi alte lucruri elementare. Şi iată
asta se depozitează în conștientul nostru, ceea ce
e necesar pentru a supraviețui și ceea ce
ulterior trece în comunicare obișnuită, în viață obișnuită.
Şi la noi se primește „ca la toţi”. Iată, toți procedează așa
şi tu trebuie la fel. Sunt anumite limite,
anumite legi scrise de oameni.
De ce? Deoarece oamenii le-au acumulat de-a lungul anilor,
a veacurilor: asta e „bine”, asta e „rău”.
Astfel societatea cumva există.
Astfel de existență a societății duce la aceea că
omul pur şi simplu pierde posibilitatea,
şansa de a folosi ceea, pentru ce el aici a venit..
El aşa şi pleacă în starea „din viaţă, în
lipsă de viață, în existenţă”, sau *** mai corect v-ați exprimat: în
„subpersonalitate”, mai modern spus, adică nici viu, nici mort, nicicum,
adică este în infern. El îşi continuă
existenţa neînțelegând pentru ce şi ***… acolo el deja
va înţelege absolut totul, însă hotarele cunoaşterii se află
aici. De ce? De ce aici se află hotarele cunoașterii?
Deoarece, ceea ce pe noi ne deserveşte – aşa-numitul
„conştientul nostru” e capabil şi trebuie
să se dezvolte. Să se dezvolte intelectual
în planul tridimensionalității, în lumea materială, dar el
nu poate ieşi dincolo de clișeul dat. Noi nici nu
ne putem imagina ce, ei bine, banal, ca în
Fizica Fundamentală: „ce este această lume”. Este doar
o iluzie, sunt umbre ale oglinzilor denaturate ale septonului.
Că este o oarecare putere care dă naștere la tot, care apoi
se distorsionează, şi într-un final se transformă
într-un val care devine materie, şi rezultă că
noi toți suntem iluzie. Însă, noi cu tine, doar ne simţim…
pe noi înșine, mâinile, masa şi restul. Pentru noi aceasta
este important. Însă, cine e cel ce simte, *** simte, de ce
simte? Ce stă după toată asta? Da, bunul nostru,
destul de dezvoltatul nostru creier, care e capabil
de multe, chiar mai mult decât e nevoie, dar de principalul el
nu e capabil. El nu poate percepe ceea, ce stă
în afara lui. El nu poate înţelege din ce el constă şi
ce anume îl conduce. În asta e problema creierului.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Omul, ca fiinţă spirituală, deține
putere interioară care provine din lumea
spirituală, parte a căreia este personalitatea.
Deoarece, în momentul în care personalitatea intră în fiinţa umană,
ea intră deja într-un vas finit, şi nu este un secret că
în a opta zi de la naștere. De ce? Peste tot, de-a lungul
veacurilor, a opta zi e cea mai importantă. Şi până
în ziua a opta omul e doar un automobil fără
programă şi fără şofer. În a opta zi în el
se activează conştient programa, deoarece
în el s-a așezat șoferul. El activează totul. Şi iată
acest şofer şi este derivatul a ceea ce
se ascunde în interior şi provine din lumea cealaltă.
E un pic complicat, dar cine dorește se va descurca.
De aceea şi rezultă că şoferul trebuie să
conștientizeze că el e „şofer”. Că nu este parte componentă
a sistemului de bord şi nici într-un caz nu este roată.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
De aici rezultă, că omul care este dispus să
perceapă lumea exclusiv numai prin
creier și, chiar încercările de a înţelege calea
spirituală prin creier, duc spre nicăieri, deoarece
pentru el tema dată este închisă. Sigur. Mereu vor fi
denaturări. Creierul nu poate conștientiza, nu e
capabil să perceapă lumea spirituală. Şi, încă ceva, creierul
mereu este programat pentru confruntare. Iată, noi
începusem discuţia noastră de la faptul că oamenii
trebuie să se simtă unii pe alţii. Şi, iată, acest concept
de „percepție senzitivă” nu este limitat nici
în timp, nici în spaţiu,
nimic de felul acesta. Şi, în realitate, exact precum
spusesem, în această încăpere se află
un număr mic de oameni, în spaţiu închis şi
noi ne aflăm în punctul de plecare, în poziţia A. Iar oamenii
care vor privi această emisiune, de multe ori, de fiecare dată
vor fi prezenți aici cu noi. Şi iată la nivelul percepţiei
senzitive toate acestea se simt. Iată în ce
constă sensul. Îndeosebi se simt cei care sunt spiritual
pregătiți, spiritual liberi, însă mintea asta nu poate sesiza.
Și totuşi, *** omul trebuie să dezvolte acest
simț interior anume în sensul „de a-l trăi”,
„de a deveni simțul în sine”, să-l păstrezi de-a lungul vieții…
să-l trăiești zilnic… Este foarte simplu. Atât
de simplu încât creierul nu poate percepe asta. În
asta şi constă problema… Și iarăși un cerc vicios.
Nu, nu-i un cerc vicios. Însă, folosind acelaşi
instrument, adică folosind creierul ca
instrument, este posibil chiar de conștientizat. Ceea cu ce
s-au ocupat, să spunem, chiar şi acei gnostici, apoi
catarii şi ceilalţi. Ei studiau sistemul,
ei abordau aceasta ca fiind, într-adevăr, o practică.
Acesta este adevăratul lucru asupra ta însuți. În ce constă?
Urmărirea gândurilor, care vin,
faptelor, emoțiilor. Căci ce este o emoție? Este o
imagine reflectată a acelui simț care trebuie să fie,
în oglinda denaturată. Reiese că puterea
simțului este denaturată şi se transformă în emoție,
desigur, existentă temporar. Nici o umbră
nu poate exista veșnic. În aceasta constă
problema. Deoarece ea nu este sursă.
Mulţi interpretează soarele ca sursă a luminii.
Însă, oricare om, cât de puţin liber spiritual, să zicem,
va spune că că soarele este doar
umbră, deoarece este temporar. El este umbra
a acelui ceva mai mare pe care-l reprezintă. Da, el străluceşte,
emană căldura, aparent, și multe altele, el
concepe, favorizează mai degrabă conceperii și
continuității vieții pe acele planete, unde în
condițiile date este capacitatea de a exista începând cu
elementarele sisteme monocelulare şi terminând cu sisteme mai
complexe, *** suntem noi. Însă, toată asta este doar o parte a unui
sistem material mare şi complex: şi monocelularele,
şi creierul, şi același soare. Pur si simplu, fiecare îşi îndeplinește
funcţia în această lume complicată. Însă,
în realitate, e mult mai simplă decât pare.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Sensul e tocmai studierea în întregime, studierea
gândurilor: de unde vin ele, de ce ele
vin. Și iarăși conștientul, noi luăm
conștientul. Conștientul este peste tot. Haideți să
privim la același mușuroi, cât de organizat
este. O furnică - ce fel de creier poate avea?
Nu reprezintă nimic în sine… Dar sunt și furnici viclene,
care îndeplinesc o funcție. Însă, ce o
motivează pe aceeași furnică? - rațiunea colectivă.
Însemnă că există rațiune, există un careva conștient care
conduce întreaga populație. Există astfel de
conștient colectiv și la nivel global și la
noi aici pe Pământ, care îndepărtează oamenii, și, pentru
fiecare om el reprezintă delimitare de la întreg,
este individual. Acesta e conștientul. Și, în principiu,
este instrumentul de care trebuie să ne folosim,
este ca un computer de bord al automobilului
nostru de care ne și folosim. Nu el ne
dictează, dar câteodată așa se primește. La
momentul actual, viața noastră este dictată de
computerul de bord: *** să trăim, *** să conducem
și încotro să mergem, și ne impune acest
clișeu viu, că suntem parte a automobilului.
Cu automobilul și o să ne alegem. Dar computerul de bord oare
poate să aprecieze, cât de inteligent și ultramodern
nu ar fi, nevoile tale spirituale? Sigur că
nu. Desigur că nu. El va fi limitat de
posibilitățile sale, exact *** e limitat conștientul
nostru, cu atât mai mult, e limitat creierul nostru,deși
creierul și conștientul sunt lucruri diferite. Noi deja am
menționat aceasta și Slavă Domnului că există așa
înțelegere. Vezi, progresul înaintează. Chiar și
cu ajutorul minții noastre putem ajunge la
înțelegerea că există și altă lume, și nu doar
aceasta. Și respectiv sunt gânduri care absolut
nu-ți aparțin, e foarte ușor, nu-i așa?
Pur și simplu să acorzi puțină atenție acestui fapt.
Pur și simplu să stai și să observi *** gândurile
apar, *** le acorzi puterea atenției
și gândul te atrage. Adică, e
destul să te așezi, să te relaxezi, să stai în liniște.
Iată un exemplu simplu. Și observi, iată, de parcă
gânduri nu sunt, dar nu te poți debarasa de ele
în genere. Sunt o mulțime! Și, iată, dacă e să le observăm:
pe planuri diferite sunt foarte multe și
vin concomitent. Este imposibil să le liniștești,
mereu la ceva te gândești. Dar ești tu cel ce
gândește? Sau asta e pur și simplu asemenea undelor radio, care
merg întruna, trec prin acel receptor, iar ție
îți este destul doar să schimbi postul. Iată ai
schimbat postul, te-ai conectat la o undă – cântă numai muzică,
la alta – știri. Iată aceasta și este investirea puterii
atenției, și activarea unei sau altei programe. Nici mai mult,
nici mai puțin. Dar, odată ce aceste programe intră și noi
le acordăm puterea atenției, înseamnă că ce se întâmplă,
în continuare? În continuare se primește că ea penetrează
chimia noastră, creierul nostru, neuronii, ceea ce înseamnă că
îndeplinește o anumită funcție. Ne-am amintit de
supărare, *** cineva ne-a supărat, și această programă
ca o placă roasă se rotește mereu
provocând în noi ce? Emoția. Putem gândi în așa
momente la ceva spiritual? Nu. De ce? Deoarece
ne gândim la o supărare care a avut loc Dumnezeu
știe când. Sau noi aspirăm la viitor, că totul
o să fie bine, nu știu, poate cineva o să-mi dea ceva,
o chiflă poate, sau o să susțin examenele, nu știu,
poate salariul o să-l mărească sau sănătatea în sfârșit se va
restabili, medicii îl vor vindeca. Caraghios, da? Ești amuzată,
ca medic, însă pacientul știi ce mult dorește
însănătoșirea? Iată într-acolo și direcționează puterea atenției
sale în speranța că se va însănătoși. Însă,
nu are importanță unde acorzi atenția: o introduci în
pământesc, temporar… Te alegi cu pământesc și temporar…
Desigur, contează și cât timp te gândești la asta,
deja nu ridic așa întrebări
ca megalomania, sexul și restul ce ocupă
majoritatea timpului omului, corect? Da.
La aceste gânduri. Rezultă că omul trăiește cu ceea ce-i gol,
temporar, iar la ceea ce-i veșnic nu are când se gândi.
Să introduci–activezi acele programe ale veșnicului,
zice: „Aș fi bucuros, eu mă gândesc…”. La ce te gândești?
*** să te gândești la spiritual? Trebuie să mi-l imaginez
pe preot sau ***? Mulți nu au înțelegerea elementară
a ceea ce este lumea simțirilor, că
dacă e să renunți, poți să auzi, să simți că
pot comunica unii cu alții. Nu e nevoie de nimic.
Aici noi vorbim, aici gândim, și iarăși, oare noi suntem cei
ce gândim? Fiindcă majoritatea cuvintelor pe care le
exprimăm nici nu le știm și nu le sortăm. Așa ***
pentru noi cineva vorbește, iar noi putem doar să observăm
dintr-o parte, ce se petrece. Iată, dacă să ne adâncim
în acest proces, oamenii încep să se sperie.
De ce? Fiindcă, reiese că toți ar trebui
să consulte psihiatrul, da? Da. Deoarece, psihiatrul
a spus: „aceasta nu este normal” toți au același diagnostic.
Un diagnostic, da. Și asta-i sperie pe oameni. De ce,
deoarece, reiese că eu nu controlez, reiese că
sunt manipulat. Aici și se încep adevăratele
frici. Și omul se lasă, și omul zice:
„Ei, mai bine merg să pun o lumânare, iar apoi ce-o fi
aceea o fi”, aste el acum așa gândește. Iar peste o clipă,
sau chiar mai puțin, se pomenește
cu totul de altă parte. Și acolo, îi vine
înțelegerea faptului că, de fapt, a trebuit
să lucreze asupra sa. Nici un fel de lumînare nu
te va salva, nici un preot nu-ți va ierta păcatele.
Iată aici apar o mulțime de probleme. Așa e?
Dacă acum ele pot fi rezolvate, apoi – va fi imposibil.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Dacă o să ridicăm tema reîncarnării, în principiu,
în toate religiile ca și în creștinism
ideea a existat. Însă, reîncarnării nu a omului,
ci a sufletului. Ce este „sufletul”? Mulți zic: „sufletul meu” și așa
mai departe, „sufletul suferă”. Noi deja am
ridicat această întrebare. Sufletul nu poate suferi,
și sufletul e al tău … relativ. Cine al cui e? Tu
ești al lui, sau el e al tău? Păi, aici e cam așa. El o să
fie al tău atunci când tu o să devii un tot întreg
cu el. Cu atât mai mult, acesta nu va fi suflet, ci deja va fi
ceva nou. Eu îmi cer scuze, dar e pentru
înțelegere, asta se poate de tăiat apoi.
Asta e ca și *** un spermatozoid ar începe
să povestească: „ovulul meu”, aflându-se
la 20 cm de el. În prezența a un milion de concurenți.
Al tău e oare? Întrebare. Sau tu ești al lui? Deja, când are loc
fuziunea, se formează zigotul; atunci, da , atunci deja
e posibil de vorbit despre nașterea a ceva nou.
Așa și aici, personalitatea și sufletul sunt concepte
atât de diferite, ele sunt de parcă la distanță
una de alta. Și parcă există și posibilități
pentru că există o anumită legătură, o rîvnire
interioară, în orice caz ar trebui să fie
aspirația personalității spre suflet, însă ea este inhibată
de ce? De acordarea puterii atenției lumii tridimensionale.
Iar când rațiunea atacă personalitatea, aceasta
investește toată puterea atenției, care trebuia
investită în scopul de bază, pentru care ea a venit aici.
Pentru ce ea a venit încoace? Anume pentru
aceasta a și venit. Însă ea, toată puterea atenției sale
o investește, de fapt, în lumea materială
existentă temporar. Și, iată aici, o să aduc
un exemplu nu tocmai corect, vom putea exclude bucata,
însă eu aș compara aceasta cu aceeași mișcare a
spermatozoidului către ovul, că doar în el se
conține puterea, în el este existența temporară.
Iar acum să-i oferim puțină rațiune, așa ***
avem noi. La ce se va gândi el? La faptul că el
trăiește și se mișcă; totul e minunat. În jurul lui sunt
o mulțime ca și dânsul. Și el se mișcă unde dorește, el este
liber. Și asta e viața lui. Noi, în starea noastră,
nu ne deosebim cu nimic, dar reiese că a trebuit
să te miști în direcția în care trebuia să te miști,
și să faci ceea ce trebuie să faci, pentru a
găsi, cu adevărat, Viața. Însă, noi, spre deosebire
de același spermatozoid, care, apropo, e al nostru,
el și-a atins scopul, odată ce noi vorbim aici,
și șansa e deja e primită. A rămas să facem al
doilea pas. Primul pas a fost deja efectuat.
Iar acum noi trebuie să ne realizăm puțin mai mult.
Vezi *** este. Simplu, ușor, de fapt.
Rezultă, că trebuie să studiezi acea lume,
reiese că trebuie să studiezi cine în tine gândește, cine te
impune să iei o hotărâre sau alta, cine în tine
provoacă emoții, cine te conduce. Și numai
atunci când vei înțelege că lumea e duală, iar ea
e duală și asta e real, vei începe să capeți
libertatea personalității. Vei începe să simți că,
de fapt, există altceva. Și agățându-te de asta
măcar puțin, atunci când desfaci ghemul acesta
și nu pierzi acest simț, tu începi să
analizezi această lume, privești, observi,
ceea ce te face să te rogi. Și de ce atunci când omul
abia s-a ciocnit de spiritual, îndată se
activizează întregul sistem, care face tot ce
poate ca să-l sustragă. De ce? Să-i atragă atenția și
să-l sustragă de la scopul principal. Desigur. Da.
Pentru că atenția omului este o parte din, putem spune,
„hrana” și posibilitatea existenței sistemului
temporar. Deoarece, tot universul nostru, tot sistemul
nostru e doar… un microobiect temporar
existent, care se aseamănă mai mult unui vis, decât
realității. Acesta este sensul.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Igor Mihailovici, iată deseori oamenii, mergând
pe calea spirituală, se întreabă:
„merg eu, sau stau pe loc?”
Când omul își pune astfel de întrebare „merg eu,
sau nu merg?”, el nu merge niciunde. Înțelegi? Iată,
noi stăm cu tine și vorbim. Noi mergem undeva
sau nu mergem? Stăm.
Stăm. De mișcat ne mișcăm sau nu ne mișcăm? Stăm
dar nu… Nu ne mișcăm.
Iată vezi ce confuzie:
fiindcă conștientul e limitat și nu ne permite această
conștientizare. Într-adevăr, în timp ce tu pronunțai
fraza ta „noi stăm așezați”, a trecut
ceva timp. Mai mult de o secundă.
Știi câți kilometri în spațiu a parcurs
corpul tău? Nu știu. Foarte mulți. Rotația
Pământului, în jurul axei sale, ecliptică în jurul soarelui,
mișcarea în galaxie, însăși mișcarea de rotație a galaxiei.
Deci, aprecierea cu creierul, prin conștient, a faptului unde
te afli în genere… Nu e posibilă. Însă,la
nivel de percepție senzitivă totul se simte foarte ușor
şi simplu. Tot, ce nu se vede, devine vizibil,
e simplu, e real. Şi nu e nimic complicat în asta.
Cu atât mai mult, oferă înțelegere profundă și
demaschează. Privind, din punct de vedere tridimensional,
ce vedem? Noi vedem un ansamblul molecular:
careva aminoacizi, care stau şi
forfotesc între ei, şi fac față că se înțeleg
între ei. Iar, la nivel de percepție senzitivă
procesul are loc fără măști.
Căci aici noi putem îmbrăca măștile. Putem părea a fi
cineva, iată, eu de exemplu, pot fi oricine.
Stau şi discut despre religie, dar în principiu,
meseria mea e să tratez spatele. Ar trebui să discut despre
spatele bolnavilor, şi să le povestesc ce să facă
ca să scape de dureri de spate. Mulți de cealaltă parte
gândesc: „mai bine așa și făceai, mai mult
sens ar fi fost”. Totuși, în timpul liber, după serviciul
de bază pot vorbi despre ce vreau,
doar nimic rău nu povestesc, nu-i aşa?
Sigur. Așa şi eu zic. De aceea,
de ce să nu vorbim un pic şi despre lucruri
duhovnicești, în prezența părintelui. Părintele, la rândul său,
uneori, despre medicină vorbește. Ei - despre ale noastre, noi-
despre ale lor. Așa e mai vesel… Prietenim, da, da…Prietenim…
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Aici, uitați-vă, apare un mic detaliu,
adică, noi ca și *** ne-am detașat la conversație în
doi, și alții nu sunt. Însă, dacă e să privim
mai adânc, în interior, nouă ni s-au alăturat foarte
mulți oameni. De ce? Vorbind de lucrurile
elementare și vii, ele au rezonanță, şi aici
spațiul se extinde, timpul dispare şi conceptul
dispare. Că doar nu contează cu cine vorbești: în lumea
spirituală poți duce discuții concomitent cu
toți sau doar cu tine însuți. Nu-i nici o diferență.
Depinde cine în tine vorbește. Dacă în tine vorbește, în
momentul dat, conștientul, tu vei fi
singur. Dar, în același timp, sub controlul întregului sistem.
Când te afli în lumea spirituală, comunicând cu aceasta,
comunici cu nemărginitul, şi nemărginitul comunică, în
momentul dat, cu tine. Şi, în momentul dat, poţi
comunica cu toţi acei, care, încă temporar,
se află în lumea tridimensională, dar, e capabil să simtă.
Din păcate, puțini oameni din ăștia sunt: orbia, sustragerea,
conștientul. Conștientul nu permite oamenilor să vadă adevărul. Aşa
este. Când oamenii sunt orbi spiritual, ei nu diferențiază,
din deprindere ei acordă prioritate lumii
materiale. Le este important să vadă lumea tridimensională,
le este important să audă în această lume materială
dovada existenței lumii infinitului pentru rațiunea sa.
Însă, *** e posibil, în ceva atât de minuscul, să încadrezi
infinitul? Este imposibil. Înseamnă că, pentru a-l
înțelege, trebuie să ieşi din sistemul dat, dar oamenii
au frică, *** am mai vorbit. Sunt oameni
care simt, dar au teamă. Mintea provoacă dubii:
„sunt oare veridice sesizările mele,
corect eu le interpretez, e adevărat oare ce se spune”?
Cu toate acestea, oamenii simt rezonanța interioară, oamenii
simt ceea ce ia naștere la ei în suflet, este o
chemare. Iată asta şi este percepția senzitivă,
această chemare care este pură, care luminează
ca o lumină din interior. Însă mulți, dimpotrivă, acei care
recepționează cu conștientul, simt o presiune,
ei simt emoția. Emoția este o reflecție
denaturată a umbrei care stîrnește răutatea, agresivitatea,
care vor să scuipe și nu vor…nu
le este interesant. De ce? fiindcă conștientul
are frică, în realitate, de lucrurile adevărate, veridice,
care duc direct în lumea spirituală. De ce? Deoarece
poate pierde controlul. Odată ce a pierdut controlul,
el devine condus. Iar, precum știm, în lumea
materială, totul tinde spre ce? Spre
dominație. În asta e sensul. Totul e foarte simplu.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Reiese că omul, când își
schimbă concepția despre lume, despre viața sa
exterioară, obișnuită, estimativă,
mintea totul estimează, şi se concentrează
în interior, anume la percepția senzitivă şi
trăiește astfel mereu, deschizând pentru sine
adevărata cale spre salvarea personalității?
Sigur. Doar că el nu va putea trăi astfel mereu.
La primele etape omul parcă se leagănă în
scrânciob… el s-a deschis spiritual,
a simţit…iată, multă lume, cu
adevărat, după prima emisiune ieșită,
a simţit ceva, ce nu pot exprima
nu pot explica, însă ei au simțit această chemare.
Şi peste un timp raţiunea le-a blocat-o, începând
să propună cu totul altceva, propriile explicaţii
logice. Şi anume în aceasta constă necazul nostru. Problema
e în aceea, că oamenii au încetat să asculte interiorul, să perceapă
simțirile interioare, ceea ce au primit, dar au început
a-și asculta mintea. Iar creierul le prezentă cu
totul alte imagini, de ce? Creierul recepționează
doar tridimensionalitatea, care este peste tot
aceeași. Perfecțiune aici nu poate exista. Lumea acesta,
în realitate, e distorsionată. Aici
nimic nu poate fi ideal: soarele are pete,
ce să mai vorbim? Totul e denaturat şi
deformat. Aici nu este nimic, şi nimic nu poate fi
ideal în materie. Deoarece, este finită,
este temporară şi din start e jalnică, fragilă. Şi
deseori agresivă. Iar, agresivitatea este tocmai
procreația neputinței, procreația vremelnicului.
De aceea, ea se înfurie, se irită. Își simte sfârșitul…
Și se bucură de nimicuri, sigur… sigur.
Iată atunci o întrebare interesantă. Deseori, oamenii
se ciocnesc, în calea lor spirituală, îndeplinind practici,
rugăciuni, meditații - fiecare are direcția sa,
îşi pun întrebarea: ”*** e mai corect
să mergi pe această cale, ce să faci? Să te afli
mereu în această stare sesizabilă de
dragoste, sau, totuși, să studiezi și să înțelegi sistemul?”
Şi, iată, iarăși noi ajungem… mai corect,
dai întrebarea… Starea sesizabilă de dragoste. Concepția
iubirii, chiar la oameni, este deformată. Iată, hai să
ieşim în stradă să întrebăm de oricine, ce-i
„dragostea“. El îţi va povesti… Se va reduce la exterior.
Desigur. Dar dragostea, mai întâi de toate, este eternă, este
senzitivă, nelimitată. De ce lumea spirituală
este asociată cu dragostea, cu dragostea nemărginită,
dragostea sinceră, și nu cu cea fizică, nu ştiu,
provocată de hormoni, de careva interese,
de careva reacții adaptative,
şi aşa mai departe? De fapt, aflarea în acea
stare senzitivă este nelimitată. Corect? Da.
Adică ea nu este pur si simplu „dragoste”. ”Dragostea”
noi o asociem cu ceva bun. O folosim ca
sinonim a ceva frumos, bun, nelimitat și îmbucurător.
Astfel la noi ia naștere cuvântul
„dragoste“. Dar ea,nici pe departe, nu reflectă acea lume,
nici o parte a ei. E dificil de explicat. Într-adevăr,
când povestești ceva despre acea lume aici,
involuntar vom reieși, iarăși, vom
căuta asocieri pe care le cunoaștem, care
sunt identice, sau asemănătoare. Şi încercând să
explicăm aceleași lucruri prin căi diverse, iarăși,
ne vom repeta. Este ceva normal. Respectiv, e dificil
să transmiți percepția senzitivă omului care
nu o poate percepe. Avem de transmis prin ce?
Prin rațiune. Aşa dar, cine este
mediatorul nostru în dialogul cu lumea
lui Dumnezeu? - Rațiunea, care îi slujește cui?
Aceluiași sistem, pe care noi înșiși l-am creat. Desigur.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Buddha s-a ciocnit de o mare problemă, eu
iarăși revin la el. El nu știa *** să le povestească
oamenilor despre toate astea. Şi, iată, el le zicea
ucenicilor săi..el are un bun exemplu… el așa
răspundea ucenicilor când ei îi ziceau: „Mult
util ne povestești, cunoștințele îți sunt vaste”,
-“Voi nici nu vă imaginați, uitați-vă la pădure.
Vedeți? Vedeți. Pădurea e deschisă. În ea sunt o mulțime
de frunze. Şi, iată, a strâns în pumn de frunze, şi zice: ”Eu în mână
am puține frunze. Asta e ceea ce eu vă dau, eu
știu cîte frunze sunt în pădure, atâtea sunt cunoștințele mele.
Dar să vă dau eu pot doar ceea ce încape în palma
mea”. Cam așa. E nesemnificativă interpretarea
a cuvintelor sale, însă ne face să înțelegem,că
cunoștințele obținute de om în lumea spirituală,
atunci când el se ciocnește de această lume,de fapt, nu când
se ciocnește, ci când intră în această lume, când el
începe să o simtă - ele sunt nelimitate. Iar să transmiți
şi să povestești poți doar ceea ce oamenii pot recepționa
în această lume. Ele, acele cunoștințe, sunt minime. De ce?
Deoarece, suntem nevoiți, iarăși, să povestim
prin adaptare şi să trecem informația prin creier…
Prin asocieri. Desigur, prin
unele comparații, sau prin altceva, pentru a
explica omului măcar ceva, într-un oarecare mod.
De aici și reiese că toţi
prorocii se ciocneau de o mare problemă:
să aducă la cunoștință şi, într-un fel, să ajute
oamenii care simt, că ei nu sunt aici doar
niște maimuțe pe două picioare cu existență temporară,
ci sunt ceva mai mult. Să-i ajute să simtă acest ceva
măreț şi să-i ajute să realizeze că aceea lume
există, şi că au dreptul, şi pot intra în ea. Să le dea măcar
direcția elementară şi să le arate *** să facă asta.
Problema aceasta a existat mereu. Să transmiți aceste cunoștințe
în tridimensionalitate e foarte complicat. Iată, aici, nu e mai
puțin important, că oamenii deseori confundă Cunoștințele.
La noi cunoștințele, în lumea noastră, cunoștințele sunt tabla
înmulțirii, sau încă ceva. Iaca cunoștințe! Da? Iar în
concepția spirituală ”Cunoștințele” sunt un tablou
amplu, întreg. Ele nu pot fi discret
cumva rupte sau separate, sunt comune,
atotcuprinzătoare. Și se primește că, să zicem
că ne imaginăm o mică
eprubetă în care noi încercăm să introducem
globul nostru pamântesc. Noi putem lua doar niște probe. Păcat,
dar aşa este. În principiu, pentru un omul cercetător,
care cu adevărat tinde spre autodezvoltare,
autocunoaștere în plan spiritual, chiar și aceste
“probe ale Pămîntului” sunt destule pentru a înțelege esența.
Am în vedere că, chiar cu puține cunoștințe,
şi un mic indiciu este deajuns pentru a înțelege
şi a conștientiza cel puțin *** să faci primii paşi,*** să
înveți a simți, *** să înveți să urmărești
această lume tridimensională, şi de unde vin gândurile.
Iarăși revenim la cel mai simplu: ceea ce au
practicat aceiași catari. Apropo, interesant ar fi
să-i descoperim, să vorbim puțin pe această temă.
De ce? Fiindcă faptul ne arată *** acele cunoștințe,
care veneau încoace și care stau la baza tuturor
religiilor lumii, *** ele, în cele din urmă, au fost denaturate,
*** s-a exclus esența şi adevărul, şi *** a rămas
doar forma vizibilă. Dar forma vizibilă e bine, însă
problema constă în aceea că ea nu conduce spre salvare, chiar
dacă este ea frumoasă, totuși este pustie. Lipsită de esență. Aşa.
Reiese că, în lumea modernă înțelegerea…
Cu hârtia de la bomboane nu satisfaci un copil,
el are nevoie de bomboană, aşa şi omul. Corect? Da.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Igor Mihailovici, ceea ce numai ce
aţi povestit, totul este sesizabil, totul e simplu,
totul e clar, şi totul există. De ce, totuși, în zilele noastre,
acestea sunt pierdute în societate? Căci, în realitate, totul este
foarte simplu. Pot să-ți răspund
printr-un exemplu? Dă-mi pixul. Tu mi-ai dat ceea ce
posezi. Mai dă-mi o dată pixul? Nu am.
Acum e mai clar? Însă, *** s-a ajuns la aceasta, eu cred, că mai
bine totuși părintele Serghii să povestească. *** am ajuns noi
la faptul, că dacă ți se cere un pix,
tu nu îl ai. Reieșind din tema
discuției de azi, iarăși ne întoarcem la istorie.
Şi, uitați-vă, nu este secret pentru nimeni
că învățătorii (prorocii) periodic apar în
lumea noastră şi aduc cunoștințe noi, adică reînnoiesc
aceste cunoștințe, pe care oamenii le pierd. Iată,
ultimele cunoștințe de acest fel, pe care le dețineau,
erau aduse de gnostici, care au fost primii ucenici…
Nu ultimele cunoștințe. Ultimele cunoștințe, care
au fost date, sunt de la Mahomed. În realitate,
Mahomed le-a readus, le-a reînnoit…
Exact, și haideți să vorbim de acele
cunoștințe, care ne sunt mai apropiate, pe care
le-a adus Iisus Hristos. Ucenicii cei mai apropiați (primii)
ai lui Iisus se numeau gnostici. Adică, erau
acei oameni, oamenii ai cunoștințelor. Anume a acelor Cunoștințe,
pe care le-a adus Hristos. Uitați-vă, în așa răstimp,
de doua mii de ani, *** au fost schimbate
aceste cunoștințe foarte mult, căci de fapt,
citind aceste cunoștințe despre viața lui Hristos
noi nu găsim și nu putem citi ceea ce
el spunea. Noi citim doar despre locurile unde a fost, unde
mergea, ce făcea, întâlnim careva povățuiri.
Dar, însăși cunoștințele, din careva motiv,
sunt ascunse. Acum revenim la aşa moment
înainte de cunoștințele pe care le-a adus Hristos,
și le-a transmis ucenicilor săi, doar
uitați-vă… istoria iudeilor ne povestește că, în
perioada aceea, oamenii veneau şi demascau. “Vino şi demască-ți
fratele”, iar Iisus Hristos ce ne-a adus?
“cunoașterea lumii”. Doar primii gnostici, când
se izolau, să zicem așa, ca să nu fie deranjați, în
catacombe; făceau “prima spovedanie”. Și asta nu
era mărturisire, ci era ceea, despre ce noi am vorbit, despre
ce a vorbit Igor Mihailovici. Asta era
procesul autocunoașterii. Ei povesteau situația care
se întâmpla fără critică, fără careva,
știu eu, milă de sine, poate, ei asta
povesteau ca să arate în care
momente omul cade în capcană…
Eu voi întrerupe doar pentru o clipă. Atunci când omul
se ocupă anume de studierea, cunoașterea lumii,
a sistemului însăși, atunci el demască nu
propria persoană, ci pe acel care-i dictează. Ăsta e sensul.
Nu exista critica, ca atare, în direcția cuiva sau a ceva,
pur și simplu nu putea fi. Deoarece avea loc procesul
de cunoaștere şi de învățare. De aceea, când ei
se întâlneau, avea loc un așa proces de “curățare”,
*** a fost mai apoi numit, însă aici nu
era vorba de “curățare”, ci de “cunoaștere” -
cunoașterea funcționării sistemului prin clișee.
Asta e sensul. Nu era mărturisire, în nici un
caz, era procesul de cunoaștere și izbăvire de
clișee. Îmi cer scuze că v-am întrerupt.
De ce ei despre aceasta discutau? Deoarece,
în viață sa fiecare om se ciocnește
de aceasta, fiecare are situația sa, înțelegerea
sa, viziunea sa, însă clișeele sunt
identice, ele nu se schimbă, își schimbă doar
nuanța. Iată, uitați-vă: sunt doar șapte note muzicale, totuși,
pe parcursul anilor atâtă muzică s-a scris, doar cu șapte note.
La fel şi cu clișeele, ele sunt un anumit
număr, dar fiecare își are nuanță și tonalitatea
şi datorită acestui fapt aveau posibilitate să le studieze.
O remarcă: nimeni, nimănui, niciodată nu spunea:
“ţi se iartă greșelile tale”, deoarece asta nu era un
păcat. Asta era drumul către autostudiere,
autocunoaștere. Şi ce a declarat această societate…
de ce ea a devenit incovenientă? A devenit
incovenientă pentru slujitorii cultului, care au înțeles totul
şi în aşa mod s-au înarmat. Ei ziceau: ”noi nu avem
nevoie de intermediari, când comunicăm cu Dumnezeu,
noi ne destăinuim în faţa lui, noi îl CUNOAȘTEM. Nu avem
nevoie de acel care va veni şi va zice: “în Dumnezeu
trebuie să crezi anume aşa”, *** să poți să crezi într-un
anumit mod în Dumnezeu? Iarăși, ce este aceasta? - Redirecționarea
răspunderii. Adică, eu îi povestesc cuiva despre aceea,
că tu procedezi uite așa și așa şi ție îți este predestinată undeva calea.
Şi ce fel de răspundere e atunci, dacă el
nu devine Îngerul lui Dumnezeu. ***? *** el mai apoi
poate să-mi pună întrebarea: ”unde tu m-ai adus?”
Din păcate, el mai apoi nu va putea deja întreba…
Iată despre asta și este vorba.. Și de asta s-au folosit..
Și gnosticii, ei aceste cunoştinţe le-au descris. Şi, Slavă Domnului,
ceva a mai rămas. Toţi aţi auzit despre Lacul Mort,
despre biblioteca Nag Hammadi, care s-au găsit.
Şi iarăşi, uitaţi-vă, ceea ce este scris acolo,
deja și oamenii de ştiinţă spun deschis, asta poate fi găsit
în diferite surse, în internet,
ei descifrează şi vorbesc deschis:
”băieţi, staţi puţin, persistă substituiri
enorme!”. Manuscrisele nu ard…
Da, manuscrisele nu ard…şi ei au găsit manuscrisul,
care are, să zicem, o vârsta mai mare decât
Sfânta Evanghelie. De ce? Deoarece,
Evanghelia la noi e considerată sursa principală
(în traducerea grecească), însă cea în aramaica veche, din
careva motive, e pierdută. Nu este! Anume aceste
manuscrise scrise în aramaica veche, și
conțin cu totul altceva. Dacă e să luăm manuscrisul
ăla, noi chiar şi pe Hristos îl vedem ca pe o persoană
simplă, care trăia, comunica cu oamenii,
având o viaţă de om simplu. Omenească. Viaţă omenească..
El nici nu putea trăi o altă viață. Oricare ființă,
chiar cea mai desăvârșită, trăiește o viață simplă omenească,
deja am discutat în emisiunea anterioară,
în aceasta și constă culmea dreptății.
Iisus venind în lumea aceasta a trebuit să guste din cupa
dată, pentru a înțelege sensul: “îi împiedică
aici ceva pe oameni să obțină libertatea, sau nu?
Cât este de gravă situația, e nevoie
de ajutor sau nu?” Reiese, că nimic nu-i
împiedică. Ca şi atunci, aşa și acum, în afara de propria lene,
de stereotipurile impuse, de care e ușor de scăpat,
nimic nu te împiedică. Libertatea *** a fost,
aşa şi rămâne. Doar că, dorința de a o obține
e înlocuită de una vremelnică.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
În primul rând, totuși, slujitorii cultelor au jucat rolul lor în
acordarea ajutorului împăratului Constantin,
pentru a institui religia de stat. Respectiv, uitați-vă:
„dezbină și stăpînește”. Oamenii Cunoștințelor
pur și simplu au început să fie separați. Ei erau
nevoiți. Li s-au creat așa condiții, că au plecat
în lume. Ei au plecat și au dus Cunoștințele în lume. Problema
consta în aceea că, într-adevăr, chiar și preoții din acele
timpuri, ultimii doi, care au decedat
în secolul 14, care duceau aceste cunoștințe, rămășițele, boabele
acelor cunoștințe, care ei au reușit să le păstreze,
deoarece, de fapt, nu era posibil să fie înregistrate înscris.
Aveau loc cercetări, urmăriri, aceste Cunoștințe erau găsite,
încercau să nimicească aceste cărți; toate acestea
se transmiteau, iarăși, din memorie cu mintea.
Deja, înțelegeți că aveau loc diferite denaturări.
„Ceea ce a venit prin rațiune - cu rațiunea se va termina.”
Însăși Cunoștințele, de fapt, au început a fi
denaturate imediat după plecarea lui Hristos.
Preluând aceste cunoștințe, oamenii care le răspîndeau
au început să se retragă. Una dintre
primele lor erori, chiar și astăzi puteți
observa oamenii, care simt ceva în interiorul lor,
care se ating de ceva sacru, și încep să înțeleagă -
se retrag. Adică, ei nu-și doresc comunicare cu
această lume. Astfel, ei comit o eroare profundă,
în loc sa se unească; *** făceau
primii gnostici se uneau și studiau
împreună. Căci, de unul singur sau în doi, sau chiar
în trei este dificil să studiezi această lume.
Deoarece, fiecare are experiența, concepțiile sale. Iar, când
ei se uneau, ei primeau aceste cunoștințe și asta
era o înțelegere globală a lucrurilor
Ce se întîmplă. Și iată, luând asta în considerație, căci doar
slujitori ai cultelor au existat mereu: înainte de Hristos, în timpul lui
și după Hristos… Și acum…
Și acum sunt… Da, și aceste Cunoștințe
au fost luate ca temei. Însă, dacă tu nu poți
înțelege, sau nu te poți descurca cu ceva,
ce trebuie de făcut cu asta? - Să conduci. Și atunci când aceste
cunoștințe au fost luate sub supraveghere, sigur că
au avut posibilitatea reală să le ascundă.
Ascundă. Ulterior, s-a început modificarea lor. Însă,
noi ne ciocnim de aceea, dacă e să cercetăm istoria,
ne ciocnim de aceea că, în principiu,
adevăratele Cunoștințe în decurs de… aproximativ…200 ani
încep să fie modificate, denaturate și rescrise.
Peste 200 de ani, asta când se păstrează în puritate;
în principiu mai mult ele, din careva motive, nu trăiesc.
După *** știm, Cunoștințele de după Iisus,
când a început să se formeze religia, în baza
învățăturii sale, căci doar până atunci nimeni nu a numit creștinismul
religie. Nici nu exista așa concepție. Iar, primii
creștini, de fapt, tindeau spre libertate,
nu exista nici un fel de divizare, precum părintele
Serghii a zis. Iar, când au început a crea religia, ei
au introdus ritualuri și restul. Adică,
totul este stereotipic, *** se cere, pentru a putea
conduce. Iar restul, pur și simplu, au fost
nimiciți. Asta dea lungul vremurilor îndelungate,
a anilor. Și asta se întâmplă nu doar cu creștinismul.
Dacă e să luăm, ca exemplu, același
islam: când a venit prorocul Mohamed, a adus
Coranul, a adus Cunoștința. Încă în timpul vieții lui
apăruse doi oameni care pretindeau a fi ca și
Prorocul. Egali. Astfel, chiar în
timpul vieții sale, imediat, începuseră
transformările. Noi și acum vedem…
E destul, într-adevăr, să spunem sau să dăm
ceva oamenilor, *** sistemul încearcă totul să schimbe,
încearcă să certe și să dezintegreze oamenii.
Și, iată, părintele Serghii are perfectă dreptate.
În primul rînd ce face sistemul? Dezintegrează oamenii:
în diverse comunități, în diverse
religii. Câte sunt acum…în creștinism
însuși? În curentul creștinismului
sunt aproximativ o sută șaizeci de ramificații.
Doar în Creștinism. În Ucraina - 120.
Iată imaginați-vă, 120 doar într-o țară, 120 de ramificații
doar într-o religie. *** poate fi așa ceva?
Asta deja demonstrează că aici ceva nu funcționează așa *** ar trebui.
Corect? Aha… Pe mine personal
m-ar îngrijora. Da… Și fiecare afirmă că
propovăduiește adevărul. Și doar ei…
Doar ei… iar adevărul, așa *** vedeți e simplu, și nu
constă în nimic complicat. Și e unic…
Desigur, este unic pentru toți. Toate religiile sunt bazate
pe acele boabe care au fost aduse de proroci,
iar prorocii spuneau una și aceeași.
Ei vorbeau despre un Dumnezeu, dar *** am vorbit
în emisiunea anterioară: ”care e Unic în
mulțime, și Multiplu în unitate”, ei vorbeau
despre calea simplă de a ajunge în lumea lui Dumnezeu. Ei
vorbeau despre lucruri elementare, simple, ei vorbeau despre
acel fir de argint. Dar, ca rezultat, totuși,
totul oricum a fost uzurpat și a fost
pus în serviciul sistemului. Și iată aici,
noi ne cionim de faptul că nu oamenii sunt acei care pierd,
ci sistemul e acel care învinge. Dușmanul e puternic, fiindcă aceasta este
lumea lui. Iar Cunoștințele aduse despre libertate sunt
să zicem, “altceva”. Iar, dacă e să revenim
la eroii noștri, despre care am discutat: spermatozoidul și
ovulul, ei doar tot nu fac parte nici din
organismul mamei, nici al tatălui. Sunt independenți.
Sunt introduși în alt organism, în care…
în alt organism, observă:
ovulul este generat de organismul mamei, iar
spermatozoidul este generat de organismul
tatălui, vine de la altul… Însă, ei se unesc în
organismul mamei și generează viață. Iată această
analogie, care fractal se repetă, să zicem
de la mare la mic, anume ea clar demonstrează *** trebuie
să procedăm, și că, totuși, trebuie să studiem și să depunem efort
în mod intenționat. Corect? Dar aflându-ne
pe această cale, reieșind din experiență, trebuie de înțeles faptul
că sistemul este puternic, este cu adevărat puternic, și îi este
indiferent pe cine să folosească.
Adepții, și anume cei fideli, care stau în slujba
sistemul - sunt foarte mulți. Dacă cineva zice: ”eu nu
slujesc diavolului”, el, fiind totalmente convins
de integritatea acestei lumi materiale, este dus în
eroare. Primii adepți ai aceluiași diavol
sau a sistemului, depinde cui în ce fel îi e mai comod, sunt oamenii
care zic: ”eu nu cred în Dumnezeu, adică eu sunt
materialist, voi demonstrați-mi existența lui
Dumnezeu, sau ceva de genul acesta”. Privește-te în oglindă
și gândește-te puțin, de ce să mai demonstrezi ceva? Iată, ei
deja stau în slujbă, și-s apropo, printre cei mai credincioși.
Alții, care modifică cunoștințele și se gândesc:
”eu puțintel aici o să ascund ceva, puțin de tot, mici schimbări,
pentru mine, pentru a exploata” -
reiese că și el lucrează pentru sistem. Însă, acești
oameni nu văd ce fac, și asta e într-adevăr
așa. De ce? Fiindcă, personalitatea lor se află sub
controlul sistemului. Iar sistemul îi manipulează,
de aceea ei și îl slujesc. Ei înșiși se opun
Cunoștințelor Adevărate, fără a înțelege asta. Iar, singuri
să învețe să-și asculte vocea interioară le este
lene. Iată așa, din cauza leneșilor, binele dispare.
Regretabil desigur, dar așa este viața, acestea sunt condițiile.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Reiese că însăși perceperea ”cunoștințelor” ca atare,
este înlocuită în concepția oamenilor?
Desigur. Chiar și atunci când zicem “cunoștințe”. Cunoștințele
vin odată cu dezvoltarea, afirmarea personală a
omului față de lumea spirituală, el primește și
înțelegerea acelei lumi. Complexitatea aici
constă anume în slujire acelei lumi, da? Ce înseamnă
a sluji? Slujirea acelei lumi sau acestei. Iată, noi
acum abordăm tema: sunt Cunoștințe, și este
Slujire. La noi slujirea este înlocuită cu
exercitarea unei ceremonii, îndeplinirea
unui ritual, obicei. Adică: „eu
slujesc lui Dumnezeu, eu îndeplinesc ritualuri”.
Respectiv, revenim la culte, șamanism și așa mai
departe. Însă, unde este aici spiritualitatea? Întrebare
simplă. Nu este. Ea poate și este la cineva
care încearcă, care crede.
Însă, iarăși, tema credinței noi am discutat-o în emisiunea
precedentă. Cunoașterea și Credința sunt lucruri diferite.
Şi omul exercitând un ritual fără conținut interior,
ci doar emoțional și doar cu ajutorul rațiunii
„noastre”, este exact ca și la teatru. Teatrul este viaţa
cuiva, de mai multe ori repetată, care
ne este prezentată în interpretarea
regizorului etc. Respectiv, o simplă pierdere
de timp, energie și toate celelalte. Da, poate fi
spectaculos, atrăgător,
interesant, dar… dar este doar teatru, doar
o producție teatrală care nu oglindește esența.
Corect? Desigur. Iar, anume exercițiile spirituale,
ele necesită o percepere mai profundă, este o
exercitare individuală, desigur aceste exerciții
au loc și în grup, în mod colectiv,
aceeași catari. Ei *** făceau? Ei lucrau în grup,
de ce a și apărut termenul de ”catarsis”. Concepția
curățirii, am mai discutat despre asta. Pentru
ce ei făceau aceasta? Această acțiune - ”catarsis” -avea loc
pentru a lua cunoștință, voi
repeta puțin, cu lumea pamântească, cu această lume, însăși sistemul.
Rezultă, că omul decriind ce se
află în interiorul său, se demaschiază.
Imaginează-ți acum, chiar și micul nostru
colectiv, spune, ți-ar fi ușor să povestești despre
toate problemele interioare și
restul, despre toate faptele, gândurile care ți-au venit?
Greu, foarte dificil. Fiindcă, omului
îi vin așa gânduri, pe care însuși și-ar dori să nu
le audă. Iar aici, față de colectiv să
dezvălui totul. Pentru ce? ”Mă vor judeca, nu mă vor
înțelege corect” și etc. Însă, sensul a constat nu
în ideea de a-l discuta sau judeca pe cineva, ci în a studia
*** funcționează sistemul, de ce el ne separă?
El ne separă în toate: suntem separați fizic,
suntem separați intelectual, lingvistic,
geografic, în toate-toate- toate. Și încă, gândurile
noastre, ele și ne separă. În asta e sensul întregului
sistem. Însă, noi suntem uniți în interior.
Căci, ceea ce avem noi, ceea ce numim suflet
aparține Lumii Unite. Să luăm ca exemplu,
să vă fie mai clar, aprindem o lumânare, o punem în
centrul camerei și punem multe, multe oglinzi,
apoi stingem lumina. Ce vom vedea? Vom vedea
camera, plină de lumânări
Și nici o diferență nu-i. Înțelegi? Adică, aceasta e
lumina unică, care arde în mulțime. Și fiecare,
ce se va alăture ei, ca personalitate, acela
devine parte a acestei lumini. Acesta e sensul lumii spirituale.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Rațiunea noastră fragmentează totul, separă,
nu ne permite să simțim anume acel
moment, ne abate din cale, impunând omul
doar să reflecte asupra spiritualității, dar nu și să pășească.
De aceea, omul stă, nu merge nicăieri și se gîndește:
”oare corect fac?” Voi spune astfel: “dacă vei sta
la dubii dacă procedezi corect sau incorect,
dacă mergi sau stai…***
poți merge, dacă stai? De aceea: te ridici
și mergi!” iar cel ce reflectează, lasă-l reflecteze în voie.
Dacă vezi scopul - tu neapărat îl vei atinge,
dacă nu vei investi puterea atenției tale
în dubii și nu vei merge în direcția opusă.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Dubiile, la fel,sunt una din acele teme care foarte des sunt
discutate și care afectează mulți oameni, când
cu adevărat… Dubiul anume și este
un instrument al creierului nostru. Dubiul este
mereu emotiv. De ce? Când omul este
ocupat de “discuție”, s-o numim așa, “dialog
cu Dumnezeu”, adică de percepția interioară,
senzitivă, a lumii spirituale sau de dezvoltarea
acestei percepții senzitive, el nu are
îndoieli. Dubiile sunt lenea minții, e un joc,
egoism, în spatele lor întotdeauna stă o altă
dorință. Adică, omul are frică să se
dezică de lumea aceasta, și nu vrea să o perceapă pe cealaltă.
El vrea să perceapă acea lume, pentru orice eventualitate,
dar el nu o cunoaște, nu o simte și el se teme să o
simtă, fiindcă are frică să piardă lumea
aceasta. Are impresia că va scăpa ceva, iată, așa
neîncredere apare față de ceva, de cineva, chiar și
de Dumnezeu. Apropo, se întâmplă foarte des. Care des?
Să zicem așa: majoritatea oamenilor nu au încredere în Dumnezeu.
Observă, ei nu se îndoiesc de existența Lui.
Ei nu se încred în El. Înțelegi?
Nu în sensul că ei nu-L cred însăși pe Dumnezeu, ci ei nu au
încredere în ei înșiși, în simțirile interioare, nu
cred în aceea că pot face aici mai mult, că
își pot dobândi nemurirea.
Apare dubiul, că totul e muritor, totul
este material, totul nu este așa. De ce? Fiindcă,
acordă puterea atenției sale anume
gândurilor materiale. Reiese, că activează
ce? Ei activează programele rațiunii, care
sunt temporare… desigur…
Da, este interesant faptul că anume atunci când
omul interacționează cu acea lume, dubii nu
apar, ele apar, de fapt, deja după asta.
Când deja se activează creierul și începe
a analiza totul. Asta este normal. Aici
problema oamenilor constă în aceea că ei încearcă prin creier
să perceapă și să înțeleagă, ceea ce au simțit. Ceea cu ce au
interacționat la nivel senzitiv. Este imposibil.
Când ei încearcă să perceapă și să înțeleagă prin creier
”cine-i Dumnezeu”, ei îl denaturează. De ce, în
unele religii, s-a interzis redarea prin imagini
a lui Dumnezeu, a sfinților, etc… - ca să nu
aibă loc denaturări. Dar, pe bune, chiar să te
gândești la asta nu-i prea bine. Deoarece, oricum, are loc
denaturarea Lui. Trebuie să simțim. Atunci va fi
purul Adevăr. Însă, din alt punct de vedere: dacă e să nu
gândim, atunci, *** vom face măcar primul pas.
Vezi câte dificultăți? Așa este lumea.
Primul pas oricum începe cu gândul…
Nu, cu simțul… Cu simțul.
Desigur. Omul la început trebuie să simtă,
atunci la el se va naște gândul. Când omul nu
contactează cu perceperea senzitivă, el se va
numi ateu, va fi împotriva tuturor
religiilor, el, mai degrabă va adopta satanismul.
Iată încă o întrebare despre percepția senzitivă.
Deseori, oamenii concep careva imagini vizualizate,
sunete auzite ca pe o viziune din interior, din lumea spirituală.
Nu, această viziune nu vine din lumea spirituală. Iată aceste
sunete, imagini… Mulți, care se află
în stare de rugăciune văd sfinții care
comunică cu ei, care vin la ei, dar asta este doar rodul
minții. Este doar o sustragere de la percepția
senzitivă. Caci, vederea spirituală, să zicem așa, ea
totalmente diferă, ea nu are acele forme cu care
ne-am obișnuit în tridimensionalitate. Și iată
de ce oamenii se confruntă cu această problemă.
Numai ce am vorbit. Când el a simțit ceva, da, el
a avut o revelație spirituală, el a simțit
realitatea, adevărul, el a simțit pe pielea sa,
măcar puținul, măcar acea picătură din oceanul
nelimitat. Apoi se usucă și gata.
Deci, mintea s-a activat și omul pierde această
percepție. Și, aici, ideea este că,
încercând să analizeze cu mintea, el
transformă totul în forme obișnuite, forme ale
tridimensionalității. Iar ceea ce nu are formă, devine
vizibil pentru el într-o înțelegere deformată.
Reiese că, ceea ce creierul nu poate percepe,
el șterge și elimină? De fapt, rațiunea noastră
așa lucrează, și dacă rațiunea noastră ceva nu vede,
ea inventează. Ea va face careva
asociere ce i se potrivește, sau va
uni două – trei lucruri cunoscute în ceva
unic și va crea urîțenie de tot felul.
Din acest motiv, prin rațiune, lumea cealaltă
nu o poți înțelege. Ține de percepția senzitivă.
Iată încă o întrebare: când omul interacționează cu
percepția senzitivă într-un anumită practică, la
un moment dat, peste un timp, pune anume această
experiență pe prim plan, ca pe careva culmi atinse.
Și data viitoare anume spre asta tinde, și dacă
tu asta nu ai atins - nu s-a primit.
Nu. Aceasta este total greșit, și ce înseamnă
“a reușit, nu a reușit”. Totuși, aceasta nu-i o întrecere.
De ce? Iarăși, clișeul pamântesc, da? Stereotip
din sport. Iată, dacă am luat înălțimea de 4,80 atunci
trebuie s-o iau mai sus, însă această asociere nu e una
corectă. În general, nu există limite,
nimic de felul acesta. Percepția senzitivă este percepție senzitivă,
ea sau există, sau nu există. Doar atât,
altceva nu poate fi. Extinderea e posibilă, aprofundarea e
posibilă până la infinit. Însă, careva culmi…
ce fel de culmi pot fi? Ne rugam așezați sau în picioare,
sau aceeași meditație, de exemplu…
Omul îndeplinește meditația, simte:
”da, îl deranjează gândurile, sau altceva”,
s-a îndepărtat de gânduri - intră în halucinații-
apar deja imagini. Asta oare este o culme de atins? Dacă, la
început îl deranjau gândurile, apoi, mai târziu -
halucinațiile. Rezultă, că trebuie acum să înceapă
meditația cu halucinații? Sau poate,
totuși, trebuie să ne îndepărtăm de materie și să ne
aprofundăm în simțire. Iată diferența, iarăși,
noi am vorbit despre asta deja, rugăciunea duce la
trezirea simțurilor. E pe lung, asociativ… Iar
Meditația, ea direct ar trebui să provoace aceste
simțiri, ăsta e sensul meditației, și nu atât
al meditației, cât al practicii
spirituale. În realitate, meditațiile au fost modificate,
și foarte mult modificate, și ele contribuie la dezvoltarea
minții, creierului, rațiunii, a tot ce dorești, dar nu a Duhului.
Majoritatea meditațiilor dimpotrivă, îl întăresc
pe om, ca personalitate, în lumea tridimensională,
impunându-l să-și extindă conștientul, îl face
liber, atotcuprinzător, dar prin rațiune, nu prin simțiri.
De ce? O mică substituire, însă, în același
timp, mulți oameni au irosit o mulțime de timp
în căutarea ”motanului acolo, unde el nu este”. Înțelegi?
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Reiese că practica spirituală deschide omului
calea anume spre simțirile adevărate?
Neapărat, sigur este calea directă. De ce?
Deoarece nu este nici un intermediar, nu sunt careva imagini, nu-i
componenta emoțională, ci doar lucru asupra sa.
Adică… pentru a fi mai explicit…
noi ne găsim în această cameră, mai sunt încă două
după care e ieșirea, da? Eu, așa, aproximativ vorbesc…
Să ne imaginăm: noi împreună stăm aici
şi ne imaginăm concomitent: ”acușica ne ridicăm,
vom trece prin prima cameră, apoi prin a doua,
apoi vom încerca să deschidem ușa,
să ieșim…” Când poți să te ridici şi să mergi! Iată diferența între
practica spirituală: meditație, rugăciune, mantră.
Te apuci şi faci! E simplu.
Este vreo diferență când omul doar pășește
Pe calea dată, poate meditația îi va ajuta în careva…
Da, sigur că şi rugăciunile, şi meditațiile sunt
instrumentele ajutătoare măcar pentru a-ți liniști
creierul, a te învăța mai puțin să te sustragi
sau altceva… sigur că este util, dar
iarăși, ține de lucru asupra sa. Nu există
rugăciune magică, nu există meditație magică. Nu există,
şi nu poate exista! Deoarece, tot ce faci tu, la început
faci cu ajutorul creierului. Însă, cu timpul încerci
să-l liniștești, încerci să înveți a investi
atenția controlabilă în ceva, măcar şi în careva
acțiune în lumea materială. Aceștia sunt primii pași.
Iar mai apoi, în continuare..
În continuare - da, deja mai serioși, mai adânci..
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Igor Mihailovici, și totuși, ce mai poate ajuta
omul, în zilele noastre, să facă anume această
alegere interioară esențială? Deseori în scrisori…
Imaginează-ți, ai ocazia să alegi, să zicem, din două
înghețate: o înghețată se afla în cutie, dar alta într-un
pahar, în văzul tuturor. Ce vei alege?
Mai degrabă, pe cea din pahar. Desigur… Ceea ce văd.
Desigur. Iată pentru ca să.. Iar acolo poate fi
mai gustoasă, sau poate fi mai proastă. În realitatea
tridimensională tu vezi înghețata, dar acolo poate fi doar
hârtia de la înghețată, da? Căci, e
dificil să alegi ceea ce nu simți şi nu înțelegi,
în asta constă problema. Și totuși, totul
începe în momentul în care simți, măcar
puțin că cât de cât ești liber…însă, tot începe cu elementarul,
cu simpla întrebare, *** am mai vorbit în
emisiunea precedentă, “cine eşti”? Cine sunt?
Hm? un om sau… pur și simplu o gâză
temporar existentă, care doar mănâncă, doarme şi se joacă aici.
Sau, totuși, ești om, capabil de mai multe?
Elementar. Reiese că în spatele
acestei alegeri stă lucrul zilnic asupra ta,
ca dovadă a alegerii făcute? De fapt, nu este o alegere, e o
necesitate. Iată alegerea, e când alegi… ce alegere faci..
ești pregă*** să slujești, înțelegi?
Aici, totuși, ar trebui pentru început, înainte de a alege ceva,
să știi ce să alegi? Pentru asta trebuie
să studiezi, de sine stătător, ci să nu asculți ceea
ce ţi s-a povestit, adevărat? Iată, ce
nu aş povesti sunt doar cuvintele
unuia ca şi tine, care stă şi pălăvrăgește.
Așa e? Pălăvrăgește despre ce vrea. A citit
de toate, câte şi mai câte, cine știe, poate nu e
sănătos psihic, şi povestește orice.
Doar poate fi așa? În orice caz, rațiunea multor
oameni le poate povesti tocmai asta. Pentru ce?
Anume, pentru ca omul
să nu să se ocupe de lucrul asupra sa.
Iar lucrul asupra sa în ce constă? - În cunoaștere, aflarea răspunsului:
eşti muritor sau nemuritor. Un răspuns simplu.
Pentru ce eşti aici? Reiese, că eşti aici pentru
a obține nemurirea, nici mai mult, nici
mai puțin. Este sensul primordial. Nimic mai mult
nu poți face aici decît să devii Înger, să
devii nemuritor, să te reunești cu lumea cealaltă. Ce poate
fi mai important decât asta pentru lumea spirituală? - Nimic.
Corect? Deși, este încă aşa concept ca slujirea,
când omul singur devine lumina în
întuneric, şi aprinde alte candele. E minunat. 2253 02:06:35,340 --> 02:06:38,080 Dar, dacă omul nu este capabil să
conștientizeze că el însuși poate lumina în întuneric, atunci
îi va fi greu ”să aprindă” pe cineva. Pentru început măcar așa. La prima etapă.
Adică, inițial omul trebuie însuși să
simtă totul, să înțeleagă, înainte de a …
Desigur, în sens contrar, va săvârși o mulțime de greșeli.
Deseori oamenii, având posibilitatea să devină
lumină, se închid în camera întunecată a problemelor
lor, în speranța că vreodată vor avea
destule puteri și curaj, vor ieși şi vor aprinde
luminița. Iată așa și petrec toată viața în
camera lor întunecată. Rezultă că poți face
aceasta doar aici şi acum?
Desigur. Problema constă în aceea că pentru om, viitorul
este imprevizibil, și dacă va fi el, e o mare
întrebare. Corect? Dacă tu simți și
poți, eşti obligat să o faci aici şi acum. Să nu
ai dubii în continuare. Și iarăși, ne întoarcem la
călătorii noștri, din nimic - în ceva,
vorbesc de spermatozoizii spre ovul. Imaginează-ți,
oscilațiile lui. Putem să le observăm, adică procesul
a fost studiat, sunt multe filme înregistrate la tema dată.
Mulți o iau la dreapta, alții la stânga, când, de fapt,
trebuie să meargă înainte, însă ei se mișcă
haotic. Poftim şi răspunsul! De aceea, dacă vrei să
atingi scopul, dă din coadă rapid şi în direcție corectă,
şi nu te sustrage nici pentru o secundă.
Nici la dubiile care apar, nici la neîncredere…
Sigur, este doar procrearea conștientului. Tot
ceea ce ai enumerat, nu este altceva decât
procrearea conștientului, el creează acele bariere, pune
acei străjeri, prin care apoi îţi va povesti:
”tu nu vei reuși, ***? Nu îți va ajunge
putere! Cine eşti tu?!” …nu eşti demn…
”…nu eşti demn, şi cine te crezi? Privește-te
în oglindă. Unde ții calea? Cu aşa mutră, te rupi
în primele rânduri, purcelușule ce ești”.
Corect? Însă, până când tu te consideri
purceluș - purceluș şi vei fi.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Igor Mihailovici, referitor la slujire, am discutat mult despre asta,
însă nu ne-am aprofundat în tema dată? În ce constă
Adevărata slujire lumii spirituale?
Responsabilitate. Este nu numai atunci când omul își
menține focul interior, îl dobîndește şi îl menține;
dar și atunci când împarte acest foc celor din jur.
Pentru ca împrejur să fie mai luminos.
Este un lucru nobil. Este demn. Şi el, deja,
vine în lumea spirituală nu de unul singur, ci în companie.
Reiese că șansa de a deveni acest foc o are
fiecare om? Neapărat, desigur.
Desigur. Iar toate divizările,
privind careva nesiguranțe, incertitudinea de
a fi demn - este conștientul care.. Este sistemul.
Necazul omenirii constă în aceea, că ea nu înțelege,
că sistemul, căruia se și atribuie conștientul nostru,
este ceva viu, rațional, real existent. Şi, iată,
când omul studiază, lucrează zilnic asupra sa,
el înțelege că gândurile i s-au impus forțat, aceleași ca
şi vecinului său. Şi că același sistem
manipulează cu el şi cu vecinul: şi tot el îi separă;
el îi ceartă, naște invidia între ei
şi aşa mai departe. Indiferent cu ce
te-ai ocupa, trebuie să fii ocupat
aici în tridimensionalitate, cu o mulțime de probleme, şi
să nu te gândești la spiritualitate. Nu, nu se poate să ne
încărcăm mintea cu lumea nemărginitului. În primul rînd,
el nu o va înțelege, iar într-al doilea, mereu te va sustrage,
la maximum. Şi mereu te va umili.
Îţi zice: “că nu vei reuși, nu vei înţelege,
nu vei realiza sau nu ai nevoie.
La ce îți trebuie? Și aşa trăiești bine, la tine totul
e frumos… acușica te împotmolești în această sectă sau
mai știi ce… şi te vor manipula, îţi
lua apartamentul, vila sau altceva. Chiar
dacă nu ai nici apartament, nici vilă, oricum te vor
subjuga.”Păi, cui tu trebuiești?!
Şi, aici, este un mic detaliu, ce constă în faptul că:
rațiunea subjugată îţi povestește
despre robie.Înțelegi? Adică
conștientul nu este altceva decât cătușele
personalității, care nu-i dau voie în lumea infinitului.
Şi el mereu îi va povesti omului și-l va speria cu lumea spirituală.
Adică, îți va povesti şi te va înfricoșa că, uite, pe calea
aceasta, vei întâmpina o mulțime de probleme,
vei pierde tot de ce dispui. Dar ce ai tu?
Arată-mi, măcar ceva ce ai. Enumeră-mi, spume-mi
ce ai… Sau lasă cineva să spună.
Mulți vor zice: casă, automobil, copii. Eu
înțeleg… dar, vei lua măcar ceva cu tine
după moarte? Nimic… Deții ceea, ce nu poți
pierde. Dar ce nu poţi pierde? Dacă şi
viața o vei pierde… Ce poți lua tu cu tine?!
Viaţa, însă, ceea ce noi numim viață,
e într-atât de scurtă, atât de efemeră, care e
sensul existenței tale aici?
Chiar dacă tu ai făcut mult bine,
chiar dacă ai construit punți ce unesc două părți.
Asta tot e bine, e important, e necesar, ai făcut-o
pentru oameni, deși, în lumea materială… tu
ai ușurat deplasarea corpului, dar *** rămâne cu Duhul?…
Ai îmbunătățit existența materiei, dar ce-i cu Duhul?
Omul, însă, de cele mai dese ori nici nu
se gândește anume la Duh, efectuând ceva în lumea
materială se justifică prin valorile acestei lumi,
*** ar fi: faptele bune, sau altceva, careva clișee.
Așa mereu a fost, e normal.
În realitate, rațiunii noastre, ca parte
a sistemului, îi este indiferent *** să te sustragă
şi *** să te împiedice. Important e să te pierzi
între trei pini, şi să rămâi aici, în tridimensionalitate,
slujindu-i. Demonul e viclean… Reiese, că tot sistemul,
toată această lume materială, de fapt,
este o iluzie pustie, care face absolut
totul, irosind energie şi modalităţi,
pentru a sustrage omul de la scopul principal.
Să zicem aşa, tocmai el și este foarte rațional.
Lui îi pare rău de energie și de timp ş.a.m.d. Până când omul
e subjugat, sau până când el poate să-l întoarcă pe om,
sau îl poate manipula, el manipulează. Însă, când
omul devine liber spiritual, el
există aici doar temporar şi înțelege
foarte bine că existența sa e provizorie. Da,
sunt careva necesități ale corpului
şi atât. Dacă este, este, dacă nu-i, nu-i. Ei, și ce?… deja nu e
ușor să-l manipulezi. De aceea, sistemul face
față că aşa oameni nu există. De aici şi denaturarea
cunoștințelor, şi înțelegerea că totul…
Însă, iată, denaturarea cunoștințelor, e obligatorie să fie.
Și anume denaturarea și substituirea în favoarea sistemului.
Ce sunt cunoștințele, care se transmit, să zicem, în formă scrisă,
unii pot citi chiar şi în palmă, dar nu înțeleg
esența. Sensul la aceasta constă anume în a arăta,
măcar cât de puţin omenirii,
că în acest întuneric există o rază de lumină.
Ca omul să înceapă a căuta acestă lumină în interiorul său,
de aceea cunoștințele se transmit, pentru ca oamenii să găsească măcar
puțină lumină, în interior, în întunericul absolut,
să zicem aşa. Însă, denaturările vin mereu de la sistem.
Adică, a fost suficient ca Prorocii să aducă aici
Cunoștințele Pure, în trecut, însă ce sunt “cunoștințele
pure”? Cunoștințele Pure reprezintă calea directă, *** noi am
zis: ”te-ai ridicat şi ai mers”. Aşa şi ei
veneau şi povățuiau: “băieți, ridicați-vă și mergeți”.
Totul e simplu. Doar că a fost nevoie de denaturat totul, în caz contrar
toţi ”s-ar fi ridicat și ar fi mers”. Și de complicat.
Sigur, de complicat, şi iarăși, noi am
mai discutat, mulți au început să folosească
aceasta ca pe o posibilitate de manipulare prin cunoștințe,
cu scopul de a controla oamenii aici. Este normal. Oamenii
care trăiesc cu rațiunea, cu tridimensionalitatea și
valorile ei, ei nu înțeleg…
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Una din funcțiile lui satan e să dovedească că el
nu există. Ca oamenii să nu-l vadă.
Însă, zilnic, fiecare secundă oamenii se confruntă cu el.
Interacționează, dar nu-l văd.
De ce? Deoarece sunt integrați în organismul
său. Iată sensul. Ăsta şi este organismul său.
“Țânțarul nu poate înțelege elefantul, aflându-se
deasupra lui”. Să-l studiezi din interior,
la fel, este ireal, desigur. Nu să-l înțeleagă, dar să-l cunoască.
Să-l înțeleagă pe elefant un țînțar tot nu poate.
Nu mai este o taină, deja oficial se vorbește despre faptul că
în Biblie până-n prezent s-au făcut cca 1500
de rectificări. Ocazie mereu se găsește. Iată de ce în
Biblie nu este informație despre satan? Cine este el?
E acela pe care noi singuri îl creăm şi îl hrănim. Însă,
specificări nu sunt. Ele au exist acolo, în surse originale.
Eu voi specifica puțin. Pe satan…
noi nu îl creăm, noi îl hrănim. Ceea,
ce unii numesc sistem, indiferent cine *** îi spune,
este anume acea lume care nu este cointeresată
în eliberarea spirituală a personalității.
Și de ce au făcut-o? Este o justificare foarte simplă.
Astfel ca un om simplu să nu fie tentat
să studieze. Dar ceea ce am spus mai devreme, este aceea
ce el face: arată că el nu există. Căci, astăzi
oamenii, priviți în jur, câți
oameni sunt, se află în sistem.
Din interior ei nu văd sistemul, nici nu pot să iasă
Din el. Pentru ei a devenit o obișnuință.
“Nu, el nu există, toţi aşa trăiesc,
toţi în aşa mod procedează. Chiar eu aşa trăiesc, eu aşa procedez,
eu mă aflu sub controlul sistemului”. A transfera răspunderea
e mult mai ușor decât a răspunde însuși, doar
imamii, să zicem, ”cei care mergeau în față”,
au existat întotdeauna. Cu adevărat este așa. Atât la
primii creștini, cât şi la ceilalți. Omul,
care progresa, afla mai multe,
întotdeauna împărtășea totul celor, ce îl urmau. Şi în
efectuarea unei ceremonii sau unei reuniuni pentru cunoaștere…
mereu cineva își lua asupra sa răspunderea.
Unica diferență e că ei se schimbau între ei,
în dependență de tema discuției, şi experiența
dobândită de unul sau altul. Cineva ieșea
în față, adică devenea imam şi conducea
reuniunea dată în dependență de cunoașterea,
studierea lumii materiale şi
tendința către lumea spirituală. Dacă putem
spune aşa. Şi iată, reiese că iarăși,
înlocuind pe unii oamenii care studiau cu
adevărat, se ocupau cu adevărat de studierea sistemului,
adică îl studiau pe satan. De fapt, doar aşa și
rezultă? Corect? Adică ei îl studiau pe satan,
şi concomitent arătau calea, însuși tinzând către
lumea spirituală. Deci, înlocuindu-l pe imam cu
un conducător elementar al ceremoniilor religioase,
care doar îndeplinește un simplu ritual, şi răspunde la
întrebări banale… Fără a cunoaște şi realiza
personal încotro îi va duce pe oamenii care-l urmează,
sau care țin calea aceasta… Rezultă că, pur şi simplu, că au luat
Adevărul şi l-au modificat. Stupid, desigur.
Erau grupuri de oameni care aveau cunoștințe
şi informau. Văzând realizările lor, şi creșterea lor
spirituală, oamenii au început a crea ceva propriu.
Iarăși, doar imitare. Deci, erau oameni, erau
grupuri, care într-adevăr lucrau asupra lor,
şi trăiau în anumite localități. Şi iată ăștia,
imitându-i, fiindcă ei dețineau o taină,
o oarecare putere, au început să-și construiască
mănăstiri, să se detașeze şi aşa mai departe. Astfel,
a început procesul de imitare. Neînțelegând, însă, sensul:
de ce anumite grupuri de oameni, se retrăgeau şi
se ocupau de anumite lucruri? Careva
chestii misterioase. Doar magia mereu
provoacă interes… Taină.
Adevărul, însă, e simplu şi accesibil, e mereu
deschis, ca palma.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Când s-au inițiat ritualurile, s-a produs o modificare.
Ceea ce era la gnostici primordial,iar când ei îşi
descriau experiența, ceea cu ce ei se
confruntau, ajungeau la înțelegerea că, în mod banal,
au transformat în ce? În mărturisire. Însă, însăși
“mărturisirea” nu este când vine omul la părinte:
“da, of, părinte, sunt păcătos”; i-am făcut cruce
şi atât: ”mergi şi nu mai păcătui”. Unde e conștientizarea?
Înțelegerea? Într-adevăr ”mărturisire” se traduce
ca dialog. Nu numai două minute, poate ține o oră, două, o zi,
cât e nevoie, atât ține. Pentru ca omul, măcar
pentru sine, să înceapă a înțelege ce se întâmplă.
Pentru sine să simtă, că doar toți oamenii
contactează şi înțeleg. Adică, păcatul faptei
constă în neînțelegerea a ceea ce înfăptuiești.
Nu înțeleg, iarăși, din ce motiv? Deoarece, trăiesc prin
rațiune, în formatul clișeelor. De aceea, primii
ucenici ai lui Iisus, precum părintele Serghii a menționat,
în primul rând, îşi studiau inamicul. Exista
aşa expresie ca “expunerea inamicului”, ei îl studiau, îl regăseau
în sine şi se debarasau. Este ca şi ***, nu e
cel mai bun exemplu, dar când maimuțele prind
puricii la altele. Tot mai puțini.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Oamenii se străduie să se ocupe cu practicile spirituale,
meditații cu scopul îmbunătățirii
sănătății, a stării sale fizice.
Este normal. Se numește exploatarea lui
Dumnezeu. De ce? Rațiunea omului întotdeauna
creează relații cu personalitatea în așa fel,
mai ales în plan spiritual, zicând: ”iată dacă tu
crezi în Dumnezeu, reiese că trebuie ceva să-ți dea.
La ce îți trebuie un Dumnezeu, care nimic nu-ți dă în plan
material?” Și dacă e să
luam şi să citim, să zicem, toate legendele, poveștile şi
altele, care menționează felul în care sfinții făceau minuni.
Dar ei făceau în lumea materiala, cu
ajutorul puterilor spirituale cu scopul obținerii bunurilor materiale.
Corect? Da. Și totul devine
clar în situația date. Reiese,
că oamenii au folosit puterile spirituale cu
scopul obținerii cărorva bunuri materiale pentru
manifestarea magiei, pentru a primi ceva.
Şi, bineînțeles că, omul e programat în aşa
mod că: “dacă eu cred în Dumnezeu, dacă Îi adresez
rugăciuni, înseamnă că El trebuie să-mi dea ceva. Dacă
El nu-mi dă nimic - înseamnă că este un Dumnezeu rău sau nu în
religia adevărată am nimerit”. Aşa e? Ca atare, totul
e simplu. Utilizarea puterilor spirituale, sau, să zicem așa, a
puterii atenției pentru a primi ceva material
e real. Eu doar nu zic că nu e posibil,
desigur, e posibil. Mulţi aşa și procedează. Doar
că… prețul nu este adecvat. Primind lucruri vremelnice, tu
dai veșnicul. Veșnicul. Da. E ca şi *** ai
investi cinci bănuți, şi ai pierde zece lei.
Nu e logic. Rea afacere.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Revenind la tema atenției, ”puterii atenției”, deseori, putem
observa *** persoana îndreaptă totalmente
atenția în direcție spirituală, spre suflet,
spre dezvoltare, iar apoi, se trezește în clipa,
în care deja se află învăluit de un careva gând, emoție…
El nu se trezește… Adică nu este fixat
pe momentul… Eu înțeleg. Omul nu
sesizează momentul când el pierde acea cale pe
care mergea, el se trezește când
este întors în punctul А, în calea spre Dumnezeu. De ce
se întâmplă asta? Fiindcă, omul, totuși, acordă mai multă
atenție lumii materiale. Se spune:
”dar *** este posibil, eu doar Mă aflu în lumea aceasta…”
E ușor! La mulți doar le reușește. De ce?
Deoarece ei nu există, ci Trăiesc cu
acea lume. Iar, aici, ei există din
constrângere, atât cât sunt în corp. Nimic strașnic în aceasta
nu este, nu-i sustrage nimeni, nimic… iar sustragerea de la
toate astea, când omul parcă practica
careva practici rugăciuni, încă ceva, dar
în cele din urmă, vrei, nu vrei, să zicem,
s-a întors în acel punct, de unde a plecat. De fapt, el nicăieri
nici nu plecase! El nu a trăit în simțiri, nu
a interacționat cu lumea spirituală, el nu a
perceput-o, el nu a înțeles-o. Mai corect spus, el nu a
perceput-o, fiindcă dacă el ar fi perceput-o, el ar fi
înțeles-o. Așa este mai corect spus. Iar când omul, iarăși,
rămânând în stare sa obișnuită sau în stare un pic
modificată a conștientului, *** se spune
acum, capătă o anumită
halucinație precum că el ceva a atins, și pe urmă el
s-a abătut și nu a observat *** deja este iarăși în această
lume. Aceasta vorbește doar despre faptul că el nimic nu
a atins. Voi da un exemplu simplu. Pentru ca să
fie clar. Iată, acum tu stai și comunici cu
mine, în principiu, mai mult sau mai puțin normal,
o stare normală de sănătate, hai, piciorușele tale să le punem
în apă clocotită. Va fi mai greu… Tu vei observa chestia asta?
Desigur. De ce? Senzații, durere…
Durere… iarăși noi măsurăm cu parametrii
fizici ai acestei lumi tridimensionale. Deci, iată
când personalitatea interacționează cu lumea
spirituală, la întoarcere, ea nimerește în
apa clocotită. Nu este o comparație corectă, e asociativ,
acolo au loc alte procese. Însă, ca să fie clar, este
aproximativ cam aceeași. E imposibil,
ca pășind cu picioarele goale pe ghimpi, să nu simți
aceasta. Pur și simplu, concentrarea puterii atenției
nu în direcția propriei dezvoltări spirituale, ci în cea a intereselor
materiale, are loc din cauza că omul, în
realitate, nu a făcut alegerea sa. Deoarece,
pentru el este mai prețioasă această lume. El se ține de ea
cu ambele mânuțe și vrea ca lui să-i fie bine și
aici și acolo, etc. Nu înțelege una:
cât de bine nu s-ar stabili el aici,
în lumea spirituală el nu-și va îmbunătăți
situația sa, nici într-un mod. Însă, dezvoltându-se
spiritual și, într-adevăr, cunoscând
lumea spirituală, el desigur poate îmbunătăți ceva și aici.
De ce? Fiindcă tot ce-i prețios aici, încetează
a mai fie prețios acolo. Este secundar. În
realitate, totul aici, în lumea aceasta, este
trecător, la fel precum și corpul. Dispare această
valoare, de aceea omul devine mai liber de
dependența materială și îl satisface ceea ce este.
Adică, rezultă că atunci când omul are o aspirație
sinceră spre cunoașterea lumii spirituale, spre
interacțiunea cu aceasta, iată doar datorită acestei
sincerități și corectitudini față de sine însuși
îi reușește să nu se lase sustras de anumite momente…
Desigur, întâi de toate trebuie să fii sincer cu
tine însuți. Absolut. Aici nu poți minți.
Să-l minți poți pe oricine. Tu poți
sta și îmi povesti mie povești, iar eu voi da din cap că
te cred. Aceasta - la nivel tridimensional, la
nivel de simțiri, cât de de frumos nu ai încerca
să mă minți, eu voi ști că tu
mă minți. De ce? E o altă sesizare -
integră. Ea reflectă adevărul și nu înfrumusețează
cu iluzii realitatea. *** omul să învețe
să fie sincer sine însuși?
Pur și simplu să fie. De ce să învețe? Este o calitate
înnăscută, este un dar, pe care oamenii îl posedă, ei pur și simplu,
nu îl folosesc. Momentele de necinste tot sunt
lucrul conștientului? D-apoi ***! Aceasta, în primul
rând, și este conștientul. Pur și simplu, trebuie
de înțeles de la început. Pentru ca să nu te rătăcești între
trei pini trebuie, într-adevăr, de acordat
atenție studierii faptului: ”*** lucrează sistemul”, ”*** lumea
diavolului se străduie să-l rețină, să spunem așa, pe candidatul în Îngeri
în iadul său”. Candidat în Îngeri
poate fi fiecare om? Desigur, orice om
este pretendent la Viață. Căci, ceea ce lui
i se dă, ceea ce noi numim viață aici, această existență
nu este nimic altceva, decât pregătirea pentru viața veșnică.
Însă, să percepem aceasta, aici și acum, prin intermediul creierului
este imposibil, ceea ce încearcă…
Pentru ce? Creierul percepe doar imagini vagi,
de ceva mai mult el nu este capabil. De ce să percepi,
cu creierul, ceea ce el nu este apt să perceapă..
este la fel precum noi am măsura oceanul cu paharul.
Tu doar nu vei măsura oceanul cu paharul?
Corect? De ce? -Păi nu este real. O viață nu-ți
va ajunge. Păi, *** se poate cu creierul, care există
temporar, să cuprinzi veșnicul infinit?
Este ireal. În asta și constă problema. Iar oamenii
s-au obișnuit să se încreadă în cine? În creier. Nici chiar în creier, ci
în rațiunie. Mai corect ar fi, să spunem așa. Creierul este doar
creier. Conștientul este o structură superioară creierului.
Ea este nematerială.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer 2651 02:30:14,620 --> 02:30:18,280 Dacă e să redirecționăm omul la percepția senzitivă
Când omul, cu adevărat, începe…
Dacă el nu va dori aceasta, să-l redirecționezi e imposibil.
Dacă el însuși se redirecționează, singur se schimbă spre percepție senzitivă
și începe a trăi cu această lume, pur și simplu oamenii sunt des de
opinia că „în așa fel să trăiești e posibil
doar aflându-te departe de oameni, să nu lucrezi, să nu
comunici nicicum cu societatea”… Mereu aflându-te în
rugăciune, sau în careva meditație… Aceasta nu e adevărat.
Nimic nu-l împiedică pe om. Poți fi o persoană
activă, să trăiești printre oameni, să lucrezi din greu
fizic sau să fii învățător, colaborator
științific, să cercetezi… aceasta nu
încurcă, chiar deloc. Pur și simplu e un lucru, când creierul
domină personalitatea, atunci sunt o mulțime
de probleme. Când personalitatea devine liberă, în
primul rând, de dictatura lumii
materiale, totul revine la locul său. E ca în
bancul: când se întâlnesc doi
cunoscuți, demult nu s-au mai văzut. Primul
îl întreabă pe al doilea: - ”Ascultă, aveam întotdeauna
o întrebare către tine: *** poți mereu să fii
liniș***, atât de bucuros, satisfăcut
de viață, căci atâtea probleme sunt de tot felul”.
- Păi ***? Eu pur și simplu nu mă cert cu proștii niciodată
- Dar aceasta nu e posibil, în așa fel nu se poate de trăit.
-Dacă nu se poate, înseamnă că nu se poate.
Dа. Într-adevăr, acest clișeu e foarte puternic
și chiar oamenii foarte des se întreabă ***…
Tu singură ai răspuns acum… Clișeu…
Acesta e clișeu. Dar, pentru ca să scapi de
clișee, trebuie să le studiezi, trebuie să cercetezi cine
dictează în tine, cine te manipulează.În tine
manipulează nu prin intermediul din televizorului,
presei, internetului - nu. În tine. Cine
te impune să atragi atenția, să oferi puterea
atenției tale în gol, în ceea de ce nu ai nevoie, în
trecător și iluzoriu? Cine te impune
să te interesezi de ceea ce, în realitate,
nu ai nevoie? Cine te impune să te gândești și să îți faci griji de
ceva, la ce nu ai nici o atribuție? Și
pentru ce? Iată când înțelegi asta, studiezi,
iar aceasta se învață anume cu creierul. El însuși
se autocunoaște și se induce în impas, iar, intrând în impas, el
oferă libertate personalității. Foarte simplu. Pur și simplu
nu se poate de lenevit, trebuie cu adevărat de lucrat.
Deci, acordând întrebări creierului, la care el nu
are răspunsuri… Tu tot mai departe și mai departe
te vei îndepărta de el, de dominarea lui. Vei
obține libertatea. Căci întrebările, la care
poate răspunde creierul, țin doar de această lume. Ceea
ce e mai departe, deja gata. Da? Nu se deschide? Însă
*** omul să perceapă anume această stare în 2704 02:33:16,160 --> 02:33:18,080 viața de zi cu zi? Într-adevăr,la
serviciu, în familie, nu are importanță… foarte des se vorbește despre
aceea că rutina nu oferă posibilitate de a te dezvolta
spiritual… Nu e adevărat, aceasta
nu poate fi. Nu există obstacole, care pot
împiedica omul să perceapă lumea lui Dumnezeu. Nu-s, și nu
pot fi. Acest lucru îl spune creierul. Conștientul vorbește. El
te sustrage, el mereu îți dă bătăi de cap. Are oare
vreo importanță? Cu orice nu te-ai ocupa, mereu
poți simți, tu ești obligat să simți
lumea spirituală. Și, în primul rând, mereu să fii în
dialog cu lumea lui Dumnezeu, cu Dumnezeu. E neîntrerupt, e
un dialog permanent, e minunat. Și, pentru aceasta, nu
trebuie să stai undeva, cu orele, îndepărtat de oameni,
în vârful muntelui sau în careva pădure, retras și
să admiri ceva, ca nimic să nu te sustragă.
Ce să te sustragă? Creierul. Aceasta spune despre faptul, că
oamenii, care se retrag, care pleacă în pădure,
pleacă undeva în careva așezări și încearcă
să înțeleagă ceva, ei încearcă să înțeleagă cu creierul.
Păi, *** poți cuprinde oceanul într-un pahar? Trebuie
să devii ocean. Atunci îți va fi indiferent pe unde
se plimbă paharul tău și cu ce se ocupă, pur și simplu
îl veghezi,ca să nu umble cu șotiile. Corect?
Desigur. Tema așezămintelor e foarte
interesantă. E în vogă, la ziua de astăzi,
actuală și întrebată, nu știu, îi atrage cu ceva pe oameni…
Păi, îi atrage prin aceea, că pare a fi puțin
misterioasă, înțelegi? Și iarăși, îi atrage mai mult
magia. ”De ce oamenii s-au retras, ce au ei?”…
Ei nu sunt la fel ca noi, în ei a apărut o oarecare putere,
ei au mers, s-au stabilit și practică… să
spunem… rugăciuni sau altceva acolo, ei sunt mai aproape de
Dumnezeu.”Care e diferența, dacă omul trăiește cu creierul?
Nu e nici o diferență. Însă, dacă omul trăiește în spirit,
tot nu este nici o diferență unde se află? în centrul TOKIO
se află, sau, mă scuzi, undeva acolo după
Jitomir e așezarea lui. Ce importanță are?
Chiar dacă și în munții Altai. Se primește că
condițiile exterioare nu au nici un rol în dezvoltarea spirituală?
Absolut, nici unul… Nici condițiile exterioare,
nici locul în care se află omul, nici starea lui
de sănătate, nimic.. nimic nu e cu adevărat obstacol pentru
om, pentru a putea deveni, să spunem, OM cu
literă mare, liber spiritual.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Deci,Igor Mihailovici, întorcându-ne la întrebarea despre
frică. Noi astăzi am vorbit, că pentru creier,
componenta materiala a omului,
lumea spirituală arată ca ceva înfiorător,
necunoscut și aceasta foarte des îl oprește
pe om. Ce poate face acest om, frica căruia
pur și simplu îl acoperă, îl învăluie?
Iată de ce trebuie studiat faptul: cine-i provoacă frica,
*** lucrează aceeași frică în el. Și cui îi convine,
în interiorul său, ca el sa nu devină liber? Pur și simplu.
Și, noi, iarăși ne întoarcem la ce?? Noi
revenim la aceleași problemă, că
trebuie,cu adevărat, să lucrezi asupra ta, să
studiezi totul minuțios. Nu poate fi, pur și simplu,
ca ceva să se întâmple degeaba. Să fim sinceri!
Uneori se întâmplă, în
cazuri excepționale, când e prezent CINEVA, din
altă lume, care pentru oarecare merite deosebite
să ajute pe cineva în aceasta. Sunt cazuri unice,
ce au loc o dată la o mie de ani. Ei bine, poți aștepta,
desigur, poate vei avea norocul. Și anume
tu vei fi acela care va întâlni un astfel de ghid și
tu Îl vei recunoaște, ce nu e mai puțin important,fii atentă,
îl vei recunoaște! Căci problema constă în faptul că,
oamenii sunt orbi. Ei nu văd cine e în fața lor. Ei văd
doar tridimensionalitatea. Corect? Dar, neavând
dezvoltare spirituală *** îl poți simți,
pe Acel, care e în fața ta?! Tu îl vei evalua cu creierul,
iar creierul, în același moment, îți va spune exact opusul
adevărului. El, dimpotrivă, invers va spune: ”Scuipă pe
el, uite la dânsul, încă un escroc
s-a găsit.” Așa e? Și iarăși, chiar și acea șansă,
în caz că aceasta se va întâmpla,o poți scăpa.
De aceea, e mai bine să sufleci mânecile și
să lucrezi asupra ta, indiferent de faptul cu ce și unde
te ocupi. Corect?
Da. Deci, rezultă că viața spirituală adevărată,
nu constă doar în binefacere, și respectarea anumitor
principii morale, ci în lucrul asupra ta.
Nu e adevărat. Când omul se dezvoltă
spiritual, el face bine,nu fiindcă că
el așa dorește sau că vrea să pară bun. Nu.
Acesta este modul lui de viață. El, pur și simplu, face
fapte bune. Dar, în înțelegerea noastră
tridimensională, el uneori poate proceda
foarte crud. Noi putem urmări asta în istorie
și chiar dacă privim la proroci, nu
întotdeauna ei au fost așa de milostivi, *** oamenii ar
fi dorit. Câteodată ei au fost destul de cruzi,câteodată
băteau cu toiegele, ca să nu frâneze, unii..
Ajuta. Ajuta… Biciul și biscuitul.
Biciul și biscuitul, da. Iată încă o întrebare. ***
omul, cu toate acestea, omul care
pornește pe calea spirituală,care
interacționează, începe a face practici
spirituale, meditații, să se detașeze de percepția, nu de
percepția, ci să se detașeze, anume în aceste momente, de
gânduri, emoții, de totul, adică de conștient…
Ce poate să-l ajute? Deci, privește-mă și nu
întoarce capul. Spune-mi, pixul, care e pe
caietul tău, este cu inscripția în sus,
la dreapta, la stânga sau în jos?? Nu știu.
Dar de ce? Deoarece nu-l văd. Căci nu văd.
Doar numai ce te-ai uitat la el.
Nu am reținut, nu am fixat.
Nu ai reținut, nu ai fixat, da?
Uite așa și te detașezi. Mulțumesc, foarte
inteligibil exemplu. Se primește că puterea…
Unde direcționezi atenția, aia și se activează.
Însă, te atrage exteriorul, iarăși sistemul
tridimensional, da? Desigur. Dar, observă, că
el e foarte rațional. Însăși sistemul, voi
povesti puțin pentru cei leneși, cărora le este lene
să lucreze asupra lor, pur și simplu voi deschide așa nițel…
voi ridica cortina - o mică parte a unei taine. Sensul
e în aceea că sistemul e foarte
rațional. Dacă tu nu îi oferi puterea
atenției tale, el nu va irosi multă forță pentru sustragerea ta. Pentru
sustragerea atenției tale. O dată, a doua oară va încerca, iar
tu nu acorzi atenție – și atât. Înseamnă că tu nu prezinți interes
pentru el. Înseamnă că va sâcâi pe altcineva.
Și aici poate fi răspunsul pentru acei oameni, care
își pun întrebarea: ”Iată de ce eu iarăși
am luat-o în direcție greșită. *** așa am luat-o?
De ce acest gând m-a copleșit, i-am acordat
atenția?” înseamnă… Desigur. Dacă omul
nu se detașează de această lume, dacă ea e mai
scumpă, mai importantă, mai interesantă, decât lumea
spirituală dacă el dorește doar ”să pară, dar nu să
fie” e și normal că el nu va merge nicăieri. El, pur și simplu,
stă și se gândește,înțelegi? Aceasta e la fel
precum eu cu tine, trecând aceste camere. Stăm noi și
ne gândim *** ne vom ridica și vom trece prin camerele acestea.
Însă, trebuie simplu, să te ridici și să mergi. Dar, dacă noi stăm și
ne gândim, aici vom avea o mulțime de sustrageri a atenției,cineva
va întreba ceva, vom citi ceva interesant. Și
noi, mai apoi, vom analiza *** vom merge. Astfel, noi
considerăm că mergem spre ieșire, da? În același timp,
noi stăm pe loc. Deci, atâta timp cât noi stăm, vom avea
diferite gânduri,care ne vor sustrage. Însă, dacă noi
ne ridicăm și, cu pas ferm, mergem încrezuți spre ieșire,
deja nu mai are importanță în care parte e inscripția pe pix.
Corect? Da, mulțumesc mult.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Igor Mihailovici, iată încă o întrebare referitoare la simțirile
profunde. Foarte mulți oameni, chiar și cei care
studiază învățăturile, se străduie să pășească
pe calea duhovnicească, își pun această întrebare
pe parcursul mai multor ani la rând. *** totuși să înțelegi,
să percepi, și să trăiești simțirile profunde?
Ce sunt ”simțirile profunde”? să spunem așa.
Oamenii nu sunt în stare să înțeleagă, ce este „gândul”, ei
văd rezultatul acestuia când își concentrează puterea
atenției. Oamenii nu pot înțelege ce sunt
”simțirile profunde”, chiar dacă concentrează
puterea atenției și provoacă „emoții
superficiale”, ca substituent al simțirilor profunde.
Simțirile profunde se nasc în interior, din
fântâna interioară nemărginită, ca apele
proaspete, nesecate sunt izvoarele acestor ape. Și pentru
a contacta cu acele simțiri profunde,
e suficient doar să deschizi porțile interioare. Aceasta este
o componentă minunată pe care nu vreau s-o numesc
nici emoție, nici gânduri, adică cu cuvinte omenești, da, pe înțelesul
nostru. Și totuși, dacă să traduci, și
corect se traduce ca simțiri profunde, chiar din
sursele antice. Acestea sunt nemărginite, la fel de nemărginite
precum este lumea din care provin. Acesta și este
contactul cu lumea lui Dumnezeu, cu Adevărul. Și aceasta nu este
ceva amăgitor, ci real. Iată acestea și sunt simțirile
profunde. Putem numi asta lumină din izvorul nesecat,
dar acestea există oricum. Și fizic, ele nu pot
fi simțite. Iar problema constă
anume în faptul că oamenii încearcă să le perceapă
fizic. Spune, tu poți să simți, fizic,
gândul? Nu. De ce? Doar ai o mulțime
de gânduri. Și chiar făcând careva
practici, sau concentrându-te la
rugăciune, gândurile te sustrag și îți încurcă.
De ce? Desigur. Tu le simți doar, sau tu
nu le simți? Nu le simt.
Dar tu le urmărești. Le urmăresc, dа.
Iată, la fel și oamenii sesizează simțiri
profunde, adevărate. Dar se sperie de lumina acestora
și își baricadează conștientul cu umbra iluziilor.
Omul singur blochează accesul? Desigur. Iată acestea și sunt
„simțirile profunde”. Este precum firul de argint,
care leagă personalitatea cu Lumea Nemărginitului.
Ați menționat că simțirile profunde se află după
porți? Dar *** omul să deschidă aceste porți?
Simplu… Despre aceasta se poate mult de vorbit, dar
mai bine e să simți. Deschide-te și vei simți.
Ca și mulți alții acum. Doar nu este dificil. Voi da
un exemplu simplu, deși el nu este chiar corect. Dar el este
prin ceva asociativ. Închide ochii și pune mâna.
Iată, o lumină strălucitoare,da? vezi, este întuneric, acum ia
mâna: ochii sunt închiși, dar lumina persistă. Chiar când
conștientul este activ, e suficient să te liniștești
și să încetezi a te minți. Să înlături indignarea acestuia,
răutatea, emoția, pe care n-o eliberează, iată
acum. Chiar acum. Și, pur și simplu, adâncește-te
cu puterea atenției în nemărginit, iată, fiecare
persoană simte că undeva, în interiorul său, se află
nemărginirea. Concentrează-te asupra acestei
nemărginiri și vei vedea că nemărginirea
aceasta este plină, ea nu este pustie. Nu este o fântână
seacă, este una izvorândă, cu apă vie. Este
ușor, cu atât mai mult acum, în momentul de față, pentru cei
care simt, aceia înțeleg. Corect?
Mulțumesc. Într-adevăr, ceea ce simți acum, în
minutul acesta, înțelegi, că toate
întrebările, careva momente, îndoieli,
ezitări, sunt lipsite de sens. Și, pur și simplu, nu există
cu adevărat pentru lumea spirituală.
Pentru lumea spirituală – nu. Dar când rămâi,
iarăși, de unul singur cu conștientul propriu, acesta
iarăși începe să atace și să domine. De ce?
Fiindcă îi acorzi atenție… Însă tu acum ai trăit anumite
simțiri și acestea încă persistă. Acordă-le
lor atenția și, în așa fel, tu nu vei pierde acest contact.
Atunci tu vei înceta să fii surdă, oarbă. Vei
auzi și vei simți. Oare chiar aceasta este atât de dificil?
Nu. Acum nu. Acum nu. Însă e suficient
să ieși afară, să te sustragi cu un fleac și
conștientul iarăși va atrage atenția personalității,
și o va forța să acorde atenție acestor nimicuri.
Corect? Iată aceasta și este alegerea. Unde îndrepți
puterea atenției, anume aceea și alegi. Însă, de fapt totul
e simplu. Foarte simplu. Pur și simplu să păstrezi ceea ce
ai primit acum. Corect? .. Să trecem
la altă temă, fiindcă noi am atins acum
ceea ce, la mulți, va provoca un atac din partea conștientului
asupra lor, dar, aceasta este alegerea lor. De aceea, să trecem un pic
la altă temă. Igor Mihailovici, iată referitor la
momentul *** să menținem simțirile, să le păstrăm…. Iată:
să le menții, sau nu, și e posibil oare de a le menține?
Acestea nu pot fi menținute cu conștientul, în aceasta și constă problema, iată
multe persoane au simțit acum
ceea ce ai simțit și tu. Și ori de câte ori vor
privi, aflându-se și deschizându-se în duh– ei
vor simți. Însă pe loc se vor îndepărta de asta.
De ce? Fiindcă încercând să menținem
cu conștientul, chiar concentrând puterea atenției… noi doar
*** acordăm atenție, nouă ni se pare că cu ajutorul
conștientului facem alegeri, îl direcționăm
spre ceva și concentrăm într-acolo puterea atenției,
și acesta se dezvoltă. Și încercând să concentrăm,
să atragem atenția proprie, să accentuăm acest
simț… iată, vezi chiar și acum eu am început să
vorbesc și atenția ta scade. De ce?
Deoarece, și-a început activitatea creierul. Creierul s-a activat.
Nu creierul s-a activat. Puterea atenției personalității
s-a activat în creier și acesta a început să analizeze
cuvintele mele. Iată aici a apărut problema. Și în interior - hop,
și e pustietate. Încă e plăcut, dar deja nu mai e la fel. Ce trebuia de
făcut? – de rămas acolo, unde erai anterior. Indiferent
de ce se întâmplă în jur. Doar tu nu pierzi nici
capacitatea de a auzi, nici capacitatea de a vedea, și creierul
tău, mai exact conștientul tău, e capabil să analizeze,
dar el nu îți consumă atenția ta. Pentru ca să
obții ceva, e nevoie să și dai în schimb ceva. Iată, când tu
concentrezi puterea atenției spre lumea
simțirilor, cea, despre care eu am vorbit… iată, acum, din nou
valul ia amploare, da? De ce? vezi, cât este
de ușor? Însă e ușor,
fiindcă ești aproape. Dar dacă singură ai încerca, oare ar fi dificil?
Nu, nu este dificil. Pur și simplu trebuie de procedat anume așa ca
acum. Și cu cât mai mult investești răspunsul tău,
dragostea ta, iar dragostea nu poate fi unilaterală.
Înțelegi? Și sentimentele nu pot fi unilaterale,
Acestea trebuie să fie reciproce. Și în cazul de față, lumea
nemărginitului intervine ca o unitate. Personalitatea ta
intervine ca unitate. Și în tendința unităților una spre alta–
se deschid larg porțile. Oare e ceva dificil? Și
observă, că acea lume, despre care vorbim acum, este
mereu binevoitoare, întotdeauna se bucură, și este
deschisă pentru orice personalitate. Doar că personalitatea
se închide, prin oglinzile denaturate ale septonilor de
El. Iată în aceasta constă problema. De ce? Deoarece nu este
activă. Deoarece nu a fost învățată această personalitate,
deoarece conștientul este leneș. Însă nu conștientul
este leneș, ci personalitatea, ea nu conștientizează amploarea
acestei valori,deoarece personalitatea noastră este precum un copil.
Asta e adevărat. Ea este incapabilă, iată
conștientul nostru poate fi dezvoltat, noi putem fi
academicieni, profesori, oricine, putem ști
multe, realiza multe descoperiri științifice, dar
personalitatea rămâne copil. Și aceasta cu adevărat e așa…
aceasta este încă una din temele interzise, pe care am dezvăluit-o
acum, dar ascunsă nu de noi, ascunsă a fost de către
slujitorii cultelor, fiindcă, știind asta, este ușor să conduci
masele de oameni. Ceea ce de fapt noi și vedem. Dar să conduci
conștientul oamenilor, nu personalitatea. Corect?
Da. Însă, alegerea oricum e făcută de personalitate.
Desigur. Și oricât omul nu s-ar avânta după
putere, sau după altceva - toate sunt lipsite de sens. Să irosească
clipele vieții, aceste picături de energie, care
în el cu adevărat sunt, pe nimicuri și tot ce e trecător
este stupid. Pur și simplu stupid. Orice nu ai realiza.
Se spune: „E stupid să construiești castele pe nisip”. Credeți-mă,
tot ce realizați în această viață nu este construit nici măcar pe
nisip. Este în iluzie, care va fi spulberată
mai repede, decât nisipul va fi luat de valuri. Corect??
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Iată, *** se spune deseori, există capcane ascunse ale conștientului
care pot împiedica personalitatea, parcă și împiedică, parcă …
Însă, ca atare, nimic nu-i încurcă personalității. Capcanele
ascunse ale conștientului sunt acel neadevăr pe care omul
se teme să și-l dezvăluie sie însuși. Căci el vrea să arate într-un fel anume, și
Eul îi spune ce și ***. Eul său, în ce sens?
Eul conștientului său, îi spune personalității, observă, conștientul
îi spune personalității. Aici deja apare divizare
chiar și în aceste interpretări. Și aceasta
cu adevărat este așa, îți povestește că ești
om bun, tu multe le poți, și altele
de genul acesta sau orice altceva. Dar, ca atare, procedezi
așa în virtutea unor cauze. Nu e vorba de capcane
ascunse. Aceasta este o minciună banală spusă sie însăși. Iar lumea
demonilor, a diavolului, a întunericului sau, vom spune simplu, lumea noastră,
de mulți îndrăgita lume tridimensională, este și unica, pentru
mulți. Și asta este adevărat. Este o lume amăgitoare. De aceea, mulți
proroci, la vremea lor spuneau, că: „vor veni
vremuri, când oamenii vor începe să se mintă unii pe alții, când adevărul
va fi înlocuit de minciună, asta va lua amploare, și
iată atunci vor veni vremurile de pe urmă”. Dar, în
realitate, dacă analizăm, conștientul întotdeauna
a fost așa, și asta este valabil în toate timpurile. Credeți-mă.
Conștientul este parte componentă a lumii materiale, de aceea este
apriori fals. Însă, ceea ce este în interiorul omului, nu
minte niciodată. Acel potențial spiritual
intern, în realitate este
imens. Personalitatea posedă o forță colosală, care
este capabilă să învingă toate tentativele conștientului
de a subjuga personalitatea într-un careva mod, dar, iarăși,
dacă va fi, dacă va fi tendința,
din partea personalității către adevărata libertate. Dacă aceasta nu se va ține,
prin iluziile conștientului, de
lumea aceasta tridimensională. Totul e simplu. Iată, noi
am discutat un pic, și acea lume a simțirilor, care
a fost ca o izbucnire, iarăși s-a îndepărtat un pic. De ce?
Atenția. Iată, ți-am amintit din nou.
La fel s-a întâmplat și cu mulți alții, conștientul se
activează, începe să se străduie să analizeze și
pierde simțirile interioare. Dar ce te-a împiedicat
să continui să menții starea? De fapt, nimic
nu a împiedicat, și totuși, iată…
De aceea se și spune: „că omul trebuie, în
fiece zi să lucreze asupra sa, să se antreneze
în menținerea simțirilor, să nu se sustragă iluziilor”. Aceasta
nu înseamnă să nu gândești, să nu acționezi, nici într-un caz!
Să fii activ, să faci mai mult decât ai făcut
până acum și să nu lenevești. Dar, în același timp, să spunem așa, mâna, care ți-a
fost întinsă – să n-o respingi, ci s-o strângi strâns
și să te ții de ea. Corect?
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Adică, când persoana se află
în simțiri, să spunem așa, sau.. personalitatea se află în
contact strâns cu lumea spirituală în permanență, ce
simte omul, mai întâi de toate? El, anume,
simte o lipsă de dorințe pământești. Și
conștientizează totul, da, în principiu totul este. Aici
mai este o problemă. Iată, când omul este
dominat de conștient, atunci el nu-și poate
găsi liniștea. Realmente, nu poate,
*** nu ar încerca. El crede că liniștea
vine doar atunci, când adoarme sau
dormitează. Dar aceasta, la fel, este o iluzie, de ce, fiindcă oricum
procesele continuă. Și liniște nu este. Chiar și când se simte bine
și ar vrea să se relaxeze, el, oricum, este nevoit
să se gândească la faptul că se relaxează și îi
este bine. Observați că este așa, cu adevărat. Stai
pe plajă, te odihnești, și te gândești la faptul: „cât de bine
mă simt că stau pe plajă și mă odihnesc”. Cu același
succes tu poți sta acasă pe aplicatorul
Kuznețov sau Leapko și să te gândești că stai
pe nisipul fin, te odihnești, îți este plăcut,
luminează soarele, e cald, alături se aude marea. Și
totul este extraordinar, și tu în vremea aceasta, la 20 grade
frig, stai acasă, sub plapumă cu temperatură. Dar
chiar necătând la faptul că este așa situație.Dacă tu
această halucinație o vei genera în tine nimic nu
se va schimba. Doar așa este? Ori așa, ori așa -
oricum este iluzie. Oricum este iluzie.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Mulți, în practică, se confruntă cu lupta
cu sine însuși, o luptă între conștient, creier, să menții
atenția asupra simțirilor, sau să activezi creierul. Iată ***
acest moment, în genere, scoate persoana
realmente din simțiri pentru această luptă.
De fapt, persoana nu este scoasă din simțiri pentru această luptă.
Pur și simplu personalitatea,omul însuși, așa *** este,
el este personalitate. El vede agitația în conștient și
îi acordă atenție. Voi da un exemplu simplu.
Iată și răspunsul.
Aha. Înțelegi? Iarăși stiloul tău. El
ți-a fost acum învățător. La fel și conștientul persoanei
începe să se agite, chipurile se luptă pentru ceva, pentru tine
se luptă. Înțelegi? Acesta este un
truc politic reușit. Când conștientul începe să lupte
pentru tine cu sine însuși. Înțelegi? Și tu îi acorzi
atenție, deoarece tu doar ești de partea binelui.
Spune, cine este bun în conștientul tău? Cine se luptă pentru
nemurirea ta, pentru Viața ta viitoare, în
efemerul și muritorul tău conștient. Răspunde, te rog.
Sistemul… în conștient. Conștientul însuși luptă pentru iluzie…
Cu cine se luptă? Acesta îți creează imagini
iluzorii… cu sine însuși… Cu nimeni, ca atare
nu se luptă, acesta pur și simplu îți arată, în mod activ,
imagini iluzorii despre *** se luptă pentru ca
tu să menții puterea atenției în lumea spirituală
a simțirilor. Asta este la fel precum …trucul cu stiloul
Și tu ai îndreptat privirea, la fel și…
Și atenția, tot într-acolo… Și atenția în direcția binelui, cine e acesta,
este cel, care se luptă cu răul. Dar se luptă doar unul
și același, în sine însuși cu sine însăși. Atunci, ce trebuie
de făcut? Să nu-i acorzi atenție.
Dacă te afli în lumea simțirilor,
atunci de ce să lupți pentru aceasta? Tu doar pentru pixul tău
nu lupți cu mine,el este al tău. Și eu la el nu
pretind. Corect?
E ușor? Acum, da. Atunci iată această conștientizare
și trebuie păstrată. Conștientul este amăgitor, și va
face orice pentru a te scoate pe tine din starea aceasta,
Iată de ce nu poate dușmanul să lupte pentru binele
viitorului tău. Iar, în cazul de față, dacă ne apropiem de
înțelegerea lumii spirituale și lumii materiale, atunci
conștientul este dușmanul lumii spirituale. Și asta este adevărat.
Aici nu poate fi a treia variantă. De aceea, orice
acesta nu ar face, *** nu s-ar lupta pentru…
Este ca și ***, știi ***… eu aș aduce așa un
exemplu, poate nu este chiar corect, nu
chiar… adică incorect, dar el permite înțelegerea, -
Este ca și *** gardienii ar lupta
pentru libertatea prizonierilor. Ei, *** așa? Atâta, cât există prizonieri,
gardianul are de lucru. Dar dacă el va lupta pentru
libertatea acestora și îi va alunga pe toți, atunci ce va mânca el
mâine, cine lui îi va plăti pentru ca
el să păzească încăperi pustii? Așa este? Iată și răspunsul.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Întotdeauna se vrea să fie cineva responsabil, pentru
a se transfera lui responsabilitatea, de ce?
Încă odată menționez: personalitatea este copil. Iar copilul
întotdeauna are nevoie de un matur. De asta se folosesc, spre
regret… atât în vechime, cât și acum, atunci când
unele persoane au înțeles acest lucru, ei au început să exploateze acest aspect. Dar
copilul poate să se maturizeze, dacă lui i se va oferi o asemenea
șansă. Este vorba de faptul că atenția noastră,
într-adevăr, este înzestrată cu putere, deoarece își are pornirea din
personalitate. Iar personalitatea ia puterea din Nemurire. Și
iată aici se primește un paradox. Dacă ne gândim la
moarte – o materializăm, noi o creăm, șinoi
ne transformăm în, nimic altceva decât, ființă efemeră,
muritoare, sortită la chinuri îndelungate în
stare de subpersonalitate la reîncarnarea sufletului ș.t.m.d.
Însă, când tu investești această putere în
Nemurire - tu pur și simplu mergi în direcția
necesară, pe calea cea mai scurtă. Nu trebuie să te
gândești la moarte, dacă vrei să trăiești. Și nu contează
cât ți-a mai rămas: câteva secunde, un an, doi… nu
contează. Pur și simplu nu trebuie de amânat pentru mai apoi, dacă
ai amânat această mișcare pentru clipa următoare,
nu o vei avea niciodată. În aceasta, constă problema. Și iată
pentru oameni, perceperea „armaghedonul personal” și ceea ce
s-a spus despre aceasta, nu ca sfârșitul lumii, ci ca
lupta finală, ultima frontieră a omului,
- anume că constă în
înțelegerea faptului că, „nu există mâine, nu există încă
o clipă – există acum”. Ai ratat clipa aceasta – mâine
nu va mai fi. Deoarece mâine va fi la
fel. Și poimâine la fel. Și libertatea va fi la fel de
iluzorie, precum orizontul. Cât nu ai
alerga, ea va fi tot mai departe și mai departe. Tu vei sta și vei
visa că te ridici și mergi. Și te vei
întrista că intrarea nu se apropie de tine,
mai corect ieșirea de tine nu se apropie. Deși s-ar putea
pur și simplu de RIDICAT ȘI DE MERS. Totul este simplu. Și
nu sunt nici un fel de dificultăți. Corect?
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Igor Mihailovici, este o istorioară interesantă,
când un om atârna deasupra prăpastiei, ținându-se
de o creangă ca de o ultimă șansă de salvare și a început,
deși până atunci niciodată nu a crezut în Dumnezeu, a început
să se roage Lui, ca să-l salveze, și dădea
promisiuni goale că el va…
Da… și Dumnezeu i-a răspuns: „Bine, te voi prinde,
Dar tu dă drumul la creangă”. Iar omul, cu îndoială,
a zis: „*** să-i dau drumul dacă mă voi prăbuși”. Eu
înțeleg despre ce întrebi. Dar voi
aduce drept exemplu pentru istorioara aceasta, alta.
S-a luat tigrul odată după un om.
Omul, fugind de el, nu a observat prăpastia și a căzut acolo.
Și tot s-a prins de o creangă și sta atârnat, se uită în sus
nu poate ieși, acolo e tigrul, și spre groaza lui
aude că, în prăpastie mai este un tigru. Dacă cade –
îl va mânca tigrul, dacă iese – îl va mânca tigrul.
Și când a înțeles că corpul este muritor, a văzut în preajmă
o pomușoară minunată, și s-a gândit: „De ce nu aș
rupe-o?”. A rupt și a mâncat această pomușoară. Și
a înțeles, că „viața este minunată”.
Sper, că ai înțeles răspunsul?
Dar corpul, cu adevărat, este muritor.
Mai devreme, sau mai târziu, e o chestie de timp,
iar timpul este o noțiune relativă.
De aceea, „viața este minunată»,
e nevoie doar de rupt pomușoara.
DE LA SUFLET LA SUFLET dialog sincer
Mișcarea obștească internațională "АLLATRA"