Tip:
Highlight text to annotate it
X
(Muzică)
(Zgomote din trafic) Sunt azi aici să vă încurajez să vă gândiți la orașul New York,
nu doar ca la una dintre cele mai mari realizări ale omenirii,
ci ca locul în care trăiesc o faună și o floră indigene supuse unui măreț experiment evoluționist.
Să luăm, de exemplu, această colină împădurită din nordul Manhattan-ului.
E una dintre ultimele zone rămase în oraș unde încă mai izvorăște din pământ apă limpede de izvor.
O puteți bea din căușul palmei fără probleme.
Aceste mici zone din care izvorăște apă găzduiesc populații uriașe de salamandre tuciurii de nord.
Aceste vietăți erau ceva obișnuit în oraș
acum vreo 60 de ani,
însă azi mai trăiesc doar pe această colină și în câteva locuri din Staten Island.
Nu îndură doar neșansa
de-a fi înghesuite pe această colină,
ci noi am mai și împărțit colina în două,
în două rânduri diferite,
cu poduri ce traversează din Bronx spre Manhattan.
Însă ele sunt încă acolo,
de ambele părți ale podurilor, unde vedeți săgețlle roșii,
cam în dreptul străzilor 180th și 167th.
În laborator am constatat că, dacă analizăm
segmente ADN ale salamandrelor din cele două locații,
putem deosebi din care parte a podului provin.
Am construit această infrastructură
care le-a schimbat întreaga istorie evolutivă.
Putem studia aceste viețuitoare, mergem pe colină,
știm exact unde sunt, dăm pietrele la o parte și le prindem.
Însă în orașul New York sunt multe alte creaturi
nu la fel de ușor de prins, *** ar fi aceasta... Un coiot.
L-am surprins cu o cameră automată, ascunsă,
într-o locație secretă, despre care încă nu am voie să vorbesc.
Însă e prima oară când vin în orașul New York.
Sunt animale foarte flexibile și inteligente.
Iată unul dintre puii născuți anul acesta, dând târcoale uneia dintre camerele noastre.
Eu și colegii mei ținem foarte mult să înțelegem
*** se vor răspândi în zonă,
*** vor supraviețui aici și poate chiar se vor înmulți.
Poate vor veni la voi în cartier, dacă n-au ajuns deja.
Sunt creaturi prea rapide să fie capturate cu mâna.
Nu le putem surprinde cu camerele,
așa c-am instalat capcane peste tot în oraș și în parcuri.
E una dintre activitățile noastre cele mai obișnuite.
Iată câțiva dintre studenții și colaboratorii mei, pregătind capcanele.
Pe acesta îl găsim în mai toate zonele împădurite din New York.
Este un șoarece cu picioarele albe.
Nu e specia de șoarece care aleargă prin apartamente.
E o specie indigenă, care și-a făcut casă aici cu mult înaintea oamenilor,
pe care o găsim în păduri și pe pajiști.
Fiind așa des întâlniți în zonele împădurite din oraș
îi folosim drept model pentru a înțelege *** se adaptează speciile la mediile urbane.
Dacă ne întoarcem acum 400 de ani,
cele cinci diviziuni administrative
erau acoperite de păduri și alte tipuri de vegetație.
Șoarecele acesta era peste tot.
Populații uriașe, cu puține diferențe genetice de la o zonă la alta.
Însă dacă privim situația azi,
sunt prinși pe aceste mici insule
de pădure, împrăștiate prin oraș.
Folosind 18 segmente scurte de ADN, putem lua orice șoarece...
Cineva ne-ar putea da un șoarece, fără să ne spună de unde provine,
și am putea stabili din ce parc provine. Atât de diferiți au devenit.
Observați în mijlocul acestei imagini colorate
sunt câteva culori amestecate.
Încâ sunt câteva parcuri în oraș conectate între ele
prin fâșii de pădure, astfel încât șoarecii pot fugi de colo colo,
își pot răspândi genele și nu se diferențiază așa mult.
Însă în oraș, cel mai mult se diferențiază în parcuri.
Vă tot spun că se diferențiază...
Însă ce înseamnă asta, de fapt? Ce se schimbă în biologia lor?
Pentru a răspunde la această întrebare
secvențiem mii de gene ale șoarecilor din oraș
și le comparăm cu mii de gene ale șoarecilor de la țară.
Sunt strămoșii lor din afara orașului New York,
care trăiesc în zone mai întinse și mai sălbatice.
Genele sunt segmente scurte de ADN
care codifică amino acizii.
Amino acizii reprezintă baza proteinelor.
Dacă într-o genă se modifică o singură pereche de baze, rezultă un alt amino acid,
care va modifica apoi forma și structura proteinei.
Dacă se modifică structura unei proteine
adesea se modifică și rolul ei în organism.
Dacă o astfel de schimbare duce la o viață mai lungă sau mai mulți pui pentru un șoarece,
ceea ce biologii evoluționiști numesc fitness,
atunci schimbarea acelei singure perechi de baze se va răspândi rapid în rândul populației urbane.
Această imagine trăznită e numită grafic Manhattan,
fiindcă seamănă cu linia orizontului.
Fiecare punct reprezintă o genă
și cu cât e mai sus punctul pe grafic,
cu atât e mai mare diferența între șoarecii de la oraș și cei de la țară.
Cei din vârfurile zgârie-norilor sunt cei mai diferiți,
mai ales cei de deasupra liniei roșii.
Aceste gene sunt coduri ale unor caracteristici precum reacția sistemului imunitar la boli,
fiindcă pot exista mai multe boli
în populațiile urbane, foarte dense.
Metabolismul, felul în care consumă șoarecii energia,
și toleranța la metale grele. Probabil puteți anticipa că
solul orașului New York e destul de contaminat
cu plumb, crom și alte astfel de substanțe.
Greul pentru noi abia acum începe,
fiindcă ne întoarcem în sălbăticia parcurilor newyorkeze,
urmărim viața șoarecilor individuali și vedem exact ce efect au aceste gene asupra lor.
V-aș încuraja pe toți să priviți parcurile cu alți ochi.
Nu voi fi viitorul Charles Darwin,
însă unul dintre voi ar putea fi, așa că țineți ochii deschiși. Mulțumesc.
(Aplauze)
(Muzică)