Tip:
Highlight text to annotate it
X
Romanian subtitle by Geea2012 © ™ (subtitrarea în româneşte: Geea2012 © ™)
"Dacia,"
"ţara celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci,"
"locul unde a trăit poporul care credea în nemurire."
Privind urmele unui trecut misterios şi glorios în acelaşi timp,
ce rezonează peste milenii în sufletele multora dintre noi,
ne întrebăm în mod firesc de ce mulţi oficiali români,
atît din sfera politică, cît şi din cea academică,
ignoră cu nonşalanţă dovezile incontestabile
ale continuităţii dacilor pe aceste meleaguri, sau chiar mai mult.
Se luptă să ne convingă pe toţi că dacii au fost doar nişte primitivi,
şterşi din istorie de imperiul roman civilizator,
şi că noi sîntem urmaşii Romei.
Aceasta să fie realitatea ?
Sau realitatea este că istoria României
se bazează pe un şir lung de falsuri grosolane ?
Faptul că noi nu sîntem urmaşii Romei, sigur, intrigă pe multă lume,
şi-n special lumea ştiinţifică, care vor dovezi, pentru că [cu] celelalte persoane e foarte simplu.
Şi simplitatea constă-n faptul că
au sosit romanii, au cucerit 14% din teritoriul Daciei, exact ce v-arăt eu aicea,
şi peste noapte, nu numai teritoriul cucerit pentru o sută şi ceva de ani
învaţă PERFECT limba latină, uitînd limba lor,
dar şi 86% din teritoriul Daciei, care nici măcar nu ştiau c-au sosit romanii,
dom'le, miracol, uită limba şi vorbesc latina !
Stăpînirea romană, care-a durat vreo 150-160 de ani,
nu putea să disemineze "noua" limbă.
Deci, limba nu este un amestec fizic, aşa *** pui sifon în vin, sau ştiu şi eu...
N-avea *** s-o disemineze pe-un areal de 6 ori mai mare decît cel pe care l-a ocupat.
Pentru că n-au ajuns niciodată romanii la Hotin, dincolo de Nistru şi...
Şi totuşi, ăia de unde ştiu, unde-au învăţat ?
Ca să nu mai vorbim de faptul că au stăpînit Palestia secole întregi
şi nimeni nu vorbeşte acolo latina, Marea Britanie, Britania, la fel.
Deci, din acest punct de vedere, [e] şi convingerea mea că, totuşi,
e puţin probabil ca o administraţie,
fie ea foarte pragmatică, *** era cea a imperiului roman,
– nu denigrez cu nimic imperiul roman, au cel mai mare imperiu,
[cu] cea mai mare durată din istoria omenirii, a civilizaţiei –
ca să nu mai vorbim de faptul c-a fost un izvor de tehnologii, ei au inventat prefabricatele.
Geniştii armatelor lor ajungeau undeva, aveau prefabricate şi imediat construiau.
Deci, au fost o mare putere tehnologică, economică şi militară.
Deci, tot respectul, deci, eu nu vreau să denigrez.
Sigur că este o mîndrie să te tragi şi să declari că te tragi dintr-un asemenea stat.
Dar nu corespunde unor elemente care nu consună, nu se leagă.
Noi NU sîntem urmaşii Romei !
Sînt de acord !
În imperiul roman au fost incluse peste 67 de state – pe diferite etape –
însumînd peste 270 de diferite etnii
vorbind cam tot atîtea limbi şi dialecte.
Dar, dacă statul iudeu a stat sub romani 800 de ani,
vreo 400 de ani au stat grecii, egiptenii la fel,
nu mai vorbesc de franci, gali, iberici,
nimeni dintre aceste seminţii sau actuale state
nu resping şi refuză prezenţa CIVILIZAŢIEI ROMANE !!!
Romanitatea nu este ETNIE !
Romanitatea este o organizare statală care a produs,
prin funcţionarea instituţiilor,
o anume ridicare a organizării conştiinţei umane
în interiorul unei organizări umane.
Cine refuză romanitatea ca (şi) formă de manifestare superioară
a civilizaţiei acelei epoci, este în eroare.
*** de altminteri, cine absolutizează prezenţa romană
ca fiind topitoarea civilizaţiilor
sau spiritualităţii popoarelor pe care le-a păstorit, este iarăşi în eroare.
Din această perspectivă apare o uriaşă enigmă.
*** e posibil ca dacii să-şi fi abandonat limba şi tradiţiile
şi să fi îmbăţişat limba şi obiceiurile invadatorilor,
în condiţiile în care mai puţin de 20% din spaţiul dacic fusese cucerit,
teritoriu în care romanii au rămas doar 165 de ani ?
Oare o asemenea pretenţie nu sfidează logica şi cel mai firesc bunsimţ ?
Alte state, cucerite integral de romani,
şi în care stăpînire romană s-a întins pe 400 sau chiar 800 de ani,
nu şi-au lepădat limba, nu şi-au uitat tradiţiile.
Şi atunci dacii,
"cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci", după *** îi caracteriza Herodot,
au făcut-o fără ca măcar să-i forţeze cineva ?
*** ar putea fi posibil aşa ceva ?
Pe aceeaşi logică, ar fi trebuit ca între timp, poporul român să vorbescă turca şi maghiara,
pentru că imperiile otoman şi austro-ungar
au stăpînit părţi mai însemnate din această ţară şi pentru mai mult timp.
Cu toate acestea, poporul român nu vorbeşte nici turca, nici maghiara.
Ba mai mult, în ciuda vicisitudinilor istoriei,
în ciuda valurilor de invadatori,
există o unitate lingvistică uimitoare,
ceea ce arată o forţă extraordinară de conservare a identităţii naţionale.
Astfel, românii se-nţeleg foarte bine unii cu alţii,
indiferent de zonele geografice din care provin,
situaţie cu care nu se pot lăuda prea multe ţări europene, inclusiv Italia,
unde italienii din sud şi cu cei din nord
vorbesc dialecte atît de diferite, încît nu se pot înţelege între ei.
Şi atunci ne putem întreba, în mod firesc, de unde această înrudire a limbii române cu latina,
dacă dacii nu au fost romanizaţi ?
Studiile recente de paleogenetică şi anumite izvoare istorice
ne duc cu gîndul la următoarea explicaţie.
Limba dacilor ar putea fi continuatoarea unei limbi mai vechi
din care s-a născut şi latina vulgară.
Cu alte cuvinte, limba dacilor şi limba latină ar putea fi surori,
iar într-o astfel de situaţie, nu era nevoie de nici o romanizare pentru ca poporul dac
să înţeleagă şi să vorbească latina.
Ca dovezi ale faptului că dacii nu erau nici pe departe un popor primitiv,
stau mărturie numeroasele relatări ale scriitorilor şi istoricilor latini, greci şi bizantini.
Totodată, rafinamentul execuţiei şi simbolurile utilizate în realizarea brăţărilor dacice din aur,
ca şi eleganţa cu care sînt împodobite scuturile dacice,
ne vorbesc despre o societate care numai primitivă nu poate fi numită.
În "Dialogul Carmides", Platon aminteşte
sau consemnează o discuţie între Socrate şi Carmide
în care Socrate spune *** a învăţat în perioada cît era în armată, cît era la oaste,
a cunoscut un medic trac şi povesteşte ce anume l-a învăţat medicul trac.
El spune aşa.
Spunea medicul trac, "tracul acesta",
că "medicii greci aveau dreptate să cuvînteze aşa *** v-am arătat adineauri,"
"dar Zamolxis", spunea el, "regele nostru, care este un zeu,"
"ne spune că, după *** nu trebuia încercat să îngrijim ochii, fără să ţinem seama de cap,"
"nici capul nu poate fi îngrijit, neţinîndu-se seama de corp."
"Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul,"
"şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli."
Şi anume, "pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit."
"Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă, căci", zicea medicul,
"toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om, în întregul său, vin de la suflet,"
"şi de acolo curg, ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi."
"Trebuie, deci, mai ales şi în primul rînd, să tămăduim izvorul răului,"
"ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului."
"Prietene," zicea el, "sufletul se vindecă cu descîntece !"
"Aceste descîntece sînt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înţelepciunea."
Cînd Traian, ibericul,
– veţi găsi în lucrarea lui Alex Busuioceanu, 1935, a fost ambasador 8 ani de zile în Spania
şi a studiat zamolxianismul în Peninsula Iberică –
rămîneţi stupefiat cîte obiceiuri,
cîte reguli se aplică după legile lui Zamolxe.
Traian, ibericul, vine
– şi în lucrarea lui Cristodomus, preluată, pentru că această lucrare, "Războiul dacilor",
a fost rătăcită, pierdută, n-o mai găsim decît numai prin unele copiaţiuni,
prin unele interpretări, prin unele trimiteri ale altor istorici –
spune : "Mă întorc în ŢARA STRĂBUNILOR MEI."
Traian spune asta !
La rîndul lui, Strabon,
după ce aminteşte întîmplările, celebrele expediţii ale lui Alexandru Macedon
şi ale lui Lisimah în teritoriul geţilor, ajunge la domnia lui Burebista şi spune :
"Ajungînd în fruntea neamului său, care era istovit de războaie, de războaie dese,"
"getul Burebista l-a înălţat atît de mult prin exerciţii,"
"abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încît în cîţiva ani,"
"a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine."
"Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani,"
"căci trecînd plin de îndrăzneală Dunărea şi jefuind Tracia pînă în Macedonia şi Iliria,"
"a pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi cu ilirii,"
"şi a nimicit pe de-a-ntregul pe boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros şi pe taurisci."
"Spre a putea ţine în ascultare poporul, el şi-a luat ajutor pe Deceneu,"
"care rătăcise multă vreme prin Egipt, învăţînd acolo unele semne de proorocire,"
"mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor."
"Ba, încă de un timp fusese socotit şi zeu, aşa *** am arătat cînd am vorbit despre Zamolxis."
Carolus Lundius recunoaşte
– Carolus Lundius fiind "magisterul", cel mai mare procurator de legi al lui Carol al XI-lea al Suediei –
şi spune : "De vrei să conduci Europa, tu, rege al tuturora,"
"de vrei să faci dreptate, aşa *** vine de sus, de la D-zeu,"
"tu trebuie să aplici Legile lui Zamolxe,"
"primul mare legistor al geţilor, căci noi de-acolo ne tragem."
– 1671, în cartea "Zamolxis, primus legistor getorum", de la Universitatea din Upsala.
Nu noi o spunem, EI O SPUN !
De-a lungul vremii, informaţiile geografice despre Dacia au fost foarte numeroase.
Putem aminti de Strabon, de "Itinerarul lui Antoninus",
de hărţile lui Ptolemeu, de "Tabula Peutingeriana".
Au fost... au mers cu informaţii din exemplar în exemplar,
pînă într-o perioadă foarte apropiată de noi. De exemplu, în vremea lui Mihai Vitezul,
chiar în anul în care s-a dat celebra bătălie de la Călugăreni,
un cunoscut geograf al vremii, Ortelius, a realizat o hartă a Daciei.
Dintr-o dată, interesul pentru expediţiile militare ale lui Mihai Viteazul,
care a şi fost numit de contemporani un "Restitutor Daciae", un refăcător al Daciei,
sau de către duşmani numit "Malus Dacus", Dacul cel Rău,
Dacia revenea în atenţia puterilor europene, în geopolitica europeană,
şi Ortelius realizează în acel... [an] chiar în 1595, harta Daciei,
o hartă pe care astăzi o găsim uneori reprodusă în reviste de specialitate, în...
Şi, mai recent, Editura Dacica a republicat-o în mărime naturală, să spunem,
în mărimea în care autorul a pus-o în circulaţie.
Alte mărturii, de data aceasta săpate în piatră,
ne vorbesc despre faptul că dacii erau priviţi cu respect de către conducătorii imperiului roman.
Potrivit lucrării de doctorat a specialistului în istoria artei Leonard Velcescu,
numărul statuilor de daci aflate-n muzeele lumii, şi în special la Roma, sînt de peste 100.
Nici un alt popor învins de Roma nu a beneficiat vreodată de atît de multă atenţie
din partea artiştilor plastici romani, precum au beneficiat dacii.
Înfăţişarea şi localizarea acestor statui reprezintă un alt mister.
Învinşii au figuri de învingători şi decorează cele mai importante monumente romane.
Să privim doar la Arcul lui Constantin,
construit în anul 312 e.n., la 41 de ani după retragerea romanilor din Dacia.
Cel mai tulburător lucru pe care-l putem constata
sînt cele 8 statui impunătoare de daci, 4 pe o parte, 4 pe cealaltă,
care străjuiesc monumentul de la o înălţime de 25 de metri.
Ce caută aceşti daci cu atitudini mîndre
pe un monument care comemorează victoria împăratului Constantin
împotriva rivalului său, Maxentius, în bătălia de la Ponte Milvio ?
Statuile provin, cu siguranţă, din Forul lui Traian,
însă prezenţa lor dominantă pe Arcul lui Constantin este o enigmă.
De ce daci şi nu soldaţi şi generali romani ?
Ei bine, dacă aşa stau lucrurile şi toate sînt evidente ?
De nu se regăsesc astea în manualele noastre şcolare,
ca să producă mîndria identităţii noastre ?
Să producă măreţia
şi să introducă în trăitorul acestor locuri
acea demnitate, acea onorabilitate a descendenţei ?
O descendenţă care a preocupat pe mulţi dintre înaintaşii noştri,
de la Mihai Vitezul la Dimitrie Cantemir,
de la Matei Basarab la Tudor Vladimirescu
de la Mihai Eminescu la Lucian Blaga,
de la Bogdan Petriceicu-Haşdeu la Mircea Eliade.
Cu toate că etosul Daciei nu a fost abandonat niciodată,
cu toate că artizana Unirii de la 1859, generaţia paşoptistă,
privea unificarea provinciilor româneşti ca pe o renaştere a regatului Daciei,
numele dat noului stat a fost "România",
iar susţinătorii latinităţii exclusive au avut cîştig de cauză.
Acest lucru s-a putut petrece deoarece influenţa şi intervenţia forţelor occidentale şi a Vaticanului,
care doreau să-şi impună dominaţia politică şi religioasă în această ţară,
au încliant balanţa în favoarea reprezentanţilor Şcolii Ardelene.
Ceea ce nu toată lumea ştie este că aceşti corifei ai Şcolii Ardelene
care au marşat enorm pe romanitate, pe latinitatea exclusivă a poporului român,
au fost intelectuali greco-catolici din Transilvania
instruiţi de Vatican în şcoli iezuite, unde au fost supuşi unei puternice îndoctrinări.
Formaţi într-o ideologie care servea intereselor occidentale,
beneficiind în acelaşi timp de sprijinul occidentului,
au reuşit să impună n conştiinţa multora dintre intelectualii români ai secolului al XIX-lea
teoria potrivit căreia "dacii fuseseră nişte barbari"
"exterminaţi de imperiul roman civilizator"
"iar poporul român era urmaşul Romei."
Desigur,
această teorie a fost impusă de Şcoala Ardeleană, cu igonarea tuturor dovezilor istorice
care vorbeau despre o continuitate a dacilor pe aceste meleaguri.
În acest sens, este bine cunoscut că Mihai Viteazul
era privit la vremea lui ca un "Restitutor al Daciei",
intenţiile sale fiind continuate şi de Matei Basarab ceva mai tîrziu.
Dimitrie Cantemir avea de gînd să scrie o "Istorie a Daciei vechi şi noi"
lucru care dovedeşte încă o dată că în conştiinţa Europei acelor vremuri
era prezent numele "Dacia".
Tudor Vladimirescu, într-o adresă trimisă lui Alexandru Ipsilanti,
conducătorul revoluţiei eteriste din Pricipate, cu care era în conflict, întreba :
"Ce au dacii de cîştigat de la greci ? Ce au dacii în comun cu grecii ?"
O dovadă evidentă a faptului că el se considera dac.
Eminescu, numit de unii "precursor al disciplinei dacologice",
afirma la un moment dat că : "Totul trebuie dacizat în această ţară."
Acelaşi Eminescu mai spunea :
"Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmoră (marmură) a lumii, Roma."
"Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle (umple) de lacrimi, iar nu de disperare,"
"iar a fi descendentul unui popor de eroi plini de nobleţe, de amor de patrie şi libertate,"
"a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată."
Lupta lui Eminescu pentru recuperarea adevărului istoric şi pentru reîntregirea Daciei
avea să-l coste mai tîrziu viaţa.
În anul 1882, ministrul plenipotenţiar al Austriei în România
făcea raportări despre existenţa "Societăţii Carpaţi", considerată o organizaţie paramilitară.
Printre diverse alte informaţii, se raporta despre propunerea lui Eminescu, membru al organizaţiei,
de a trimite tinerii transilvăneni în satele natale
pentru a vorbi despre ideea de unitate a tuturor românilor într-o "DACIE MARE".
Un an mai tîrziu, Eminescu este victima unui complot care îl scoate de pe scena publică.
Dar despre otrăvirea lui cu mercur,
închiderea al ospiciu şi discreditarea operată în presa vremii de forţele antinaţionale
s-au publicat deja multe lucruri şi nu vom însista pe marginea lor.
Revenind la personalităţile care au adus mai multă lumină asupra istoriei acestui popor,
se impune să-i amintim şi pe Nicolae Densuşianu, a cărui lucrare "Dacia preistorică"
a stîrnit şi stîrneşte încă puternice controverse,
sau pe Bogdan Petriceicu-Haşdeu, care într-un studiu publicat în secolul al XIX-lea se întreba :
"Perit-au (pierit-au) dacii ?"
Apropiindu-ne de vremurile noastre, să ne amintim şi de Lucian Blaga.
În anul 1921, acesta publica în revista "Gîndirea" articolul "Revolta fondului ne-latin",
în care critică exclusivismul latin, opunîndu-i o bogată moştenire traco-slavă.
În anul 1943,
Mircea Eliade publica sinteza "Los humanos breviario histórico"
unde, în capitolul "Sub semnul lui Zamolxis", marele istoric al religiilor,
pune accent pe menţinerea substanţei etnice primare a acestui popor, în ciuda romanizării,
considerînd că dacii au adoptat imediat creştinismul datorită pregătirii lui Zamolxis.
Fără îndoială, aceste informaţii nu le veţi găsi în cărţile de istorie
şi nici în poziţiile publice ale celor care astăzi ne scriu istoria.
Ori ignorarea acestor dovezi sau minimalizarea lor
ridică mari semne de întrebare vizavi de credibilitatea ştiinţifică a acestor oameni
sau de onestitatea lor profesională.
Toţi neaveniţii incapabili să producă
marele gest asanator din necunoaşterea lor, care sînt incapabili să-şi recunoască limitele,
nu găsesc cale către publicitate ştiinţifică decît negînd.
Ce este mai simplu decît să negi ?
"Nu sînt de acord cu dumneata c-aşa vrea muşchiul meu, aşa vrea neuronul meu zburdalnic."
Dar fără să pună nimic în loc !
Dacă pentru cei sceptici sau pentru cei care-i acuză de protocronism
pe majoritatea cercetătorilor dacologi
aceste informaţii nu sînt suficiente pentru a-i pune pe gînduri,
propunerea mea este să ne deplasăm în spaţiul revoluţionar al paleogeneticii,
un domeniu de studiu al ADN-ului vechi şi degradat.
Paleogenetica poate aduce informaţii foarte importante
despre originea şi evoluţia omului şi-a genomului uman, migraţia populaţiilor umane
şi relaţiile de înrudire genetică dintre populaţiile umane vechi şi cele actuale.
În cadrul acestor studii de paleogenetică moleculară, care sînt studii foarte complexe
şi necesită şi laboratoare foarte bine utilate şi complexe, cu aparatură,
şi mai ales şi personal ştiinţific care este foarte bine să fie foarte bine calificat,
se analizează informaţia genetică
[pe] care au avut-o respectivii indivizi, axîndu-ne aicea pe indivizii umani.
Se poate stabili, cu ajutorul acestor markeri genetici de ADN mitocondrial,
care se găseşte în mitocondrii, – deci e extracelular – şi ADN-ul nuclear.
Aceşti markeri genetici sînt foarte importanţi,
pentru că ne dau posibilitatea de-a urmări şi evoluţia genetică
a acestor indivizi sau populaţii sau grupuri etnice de-a lungul timpului,
datorită faptului că în cadrul acestei perioade de timp
se produc o serie întreagă de modificări genetice în materialul genetic al acestor indivizi.
Aceste modificări le numim noi "mutaţii",
şi aceste mutaţii au un ritm destul de precis.
De exemplu, mutaţiie la nivelul ADN-ului mitocondrial
se realizează cu un ritm mult mai rapid decît mutaţiile din ADN-ul nuclear,
adică din informaţia genetică [pe] care o primim noi de la tată şi de la mamă.
ADN-ul mitocondrial – informaţia genetică – o primim numai de la mamă, este absoluit numai maternală.
Aşadar, se poate urmări aicea foarte bine linia maternală,
şi la ADN-ul nuclear se poate urmări, pe lîngă linia maternală, bineînţeles, şi linia paternală,
datorită cromozomului Y care, de fapt, se primeşte de la tată la fiu numai, cu mici excepţii.
Şi aceşti markeri de ADN sînt constituiţi din aceste "pietre" din care e construit ADN-ul
sau "cărămizi", *** le spunem noi, noi le numim "nucleotide".
Şi-n cadrul acestei secvenţe de nucleotide care se realiează în cadrul cromzomilor umani,
se pot produce, la un anumit interval, aceste schimbări minore – "punctiforme" le numim noi –
mutaţii punctiforme genice, care se întîmplă în anumite perioade de timp
şi ne dau nouă informaţiile *** a evoluat,
din punct de vedere genetic, de exemplu, o populaţie în [într-o] anumită regiune
sau în anumite condiţii geografice,
şi ne permite, de asemenea, să ne dea informaţii şi despre înrudirea dintre diferitele populaţii.
În momentul cînd, de exemplu, două populaţii, care se bănuiesc că sînt înrudite,
au anumite mutaţii genice în acest ADN mitocondrial sau nuclear, care sînt exact la fel,
atuncea probabilitatea ca aceste mutaţii să se realizeze întîmplător
între două populaţii diferite care nu sînt înrudite, este extrem de mică.
La ADN-ul mitocondrial ajunge la o probabilitate de cam 1 la 10.000,
la ADN-ul nuclear la o probabilitate de pînă la 1 la un milion.
Deci, dacă aceste două grupuri etnice sau două populaţii au aceeaşi mutaţie
şi se află şi-ntr-o zonă geografică destul de apropiată,
putem trage concluzia că ele sînt şi înrudite din punct de vedere genetic.
Am realizat aceste studii de paleogenetică între anii 2004 şi 2006
la Institutul de Genetică Umană din Hamburg, sub conducerea d-lui profesor Alexander Rodewald,
care mi-a fost "tată de doctorat", aşa *** se spune în Germania,
eu realizîndu-mi doctoratul în această perioadă acolo, în Hamburg, la Universitatea din Hamburg.
Am realizat studiul de paleogenetică pe piese osoase,
aparţinînd unor indivizi care au trăit...
... unor indivizi din populaţiile umane vechi de pe teritoriul României,
din epoca bronzului şi epoca fierului.
Am analizat atît markeri de ADN mitocondrial, cît şi markeri de ADN nuclear,
scopul studiului nostru fiind, în primul rînd, o analiză a structurii genetice
a populaţiilor umane vechi de pe teritoriul României,
şi totodată, am dorit să comparăm aceste date
cu datele genetice ale populaţiei umane actuale din România.
În acest scop, deci urmărind această comparaţie,
am realizat tot în Hamburg, de asemenea,
un studiu de genetică moleculară şi pe populaţia umană actuală,
pentru a avea date...
... pentru a le putea compara cu datele obţinute pe populaţiile umane vechi.
Interesante sînt şi rezultatele [pe] care le-am obţinut
prin comparaţia acestor markeri de ADN mitocondrial şi ADN nuclear
cu populaţiile actuale din Europa şi mai ales din sud-estul Europei.
Aici se conturează o înrudire foarte strînsă
cu populaţiile greci (greceşti) şi populaţia bulgară,
şi o înrudire ceva mai îndepărtată cu populaţia actuală italiană.
În cercetările de ADN mitocondrial
se realizează şi o înrudire evidentă cu populaţiile acestea vechi,
care-au trăit pe teritoriul României din epoca bronzului şi epoca fierului,
cu populaţia actuală română.
Italienii, în procentaj de 75%, aparţin grupului spaniol, se numeste "R1b".
Dar noi,
noi, în proporţie tot de 75%, aparţinem grupului "I1b", central-european carpatic,
şi ceilalţi, 12,5%, aparţinînd grupului masagetic,
şi în comun cu italienii avem sub 4%.
Deci, domnilor, cine greşesc ?
Greşesc cei care spun că originea noastră NU este latină, "Noi NU sîntem urmaşii Romei" ?,
sau greşiti Dvs, care din punct de vedere ŞTIINŢIFIC de astă dată,
nu aveţi nici o dovadă să spuneţi că aparţinem grupului latin ?
O altă concluzie surprinzătoare pe care domnul Rodewald ne-o împărtăşeşte,
vorbind despre moştenirea genetică lăsată de traci, este aceea că...
...Se conturează şi o oarecare înrudire şi cu populaţia actuală din Italia de nord, mai ales.
Aşadar, cercetările de paleogenică realizate acum cîţiva ani
ne spun că o parte dintre italieni, în special cei din nord,
se înrudesc genetic cu tracii care au locuit acum 3.000-5.000 de ani pe teritoriul României.
Haideţi să plasăm aceste rezultate ale paleogeneticii în contextul istoric al antichităţii.
Tracii ocupau acum 3.000 de ani un spaţiu imens din Europa şi Asia Mică.
Marea Neagră era înconjurată de neamurile tracice,
istoricii greci numind-o, de altfel, acum 2.500 de ani "Marea Getică".
Despre ei, Herodot spunea că "sînt cei mai numeroşi după inzi".
Roma a fost înfiinţată în anul 753 î.e.n.,
adică acum 2.765 de ani.
Istoricul roman Titus Livius, care a trăit între anii 59 î.e.n. şi 17 e.n.,
a scris o lucrare "Ab urbe condita libri",
în care prezintă istoria înfiinţării Romei şi a poporului roman.
El povesteşte în această scriere despre Eneea, ginerele regelui Priam al Troiei,
care imediat după căderea Troiei a fugit pe mare, împreună cu alţi troieni,
a ajuns în actuala Italie şi a întemeiat o cetate.
Eneea şi troienii lui sînt consideraţi strămoşii romanilor.
Doar că Troia, locul de unde au venit aceştia,
este o cetate localizată de cercetători pe actualul teritoriu al Turciei, în Anatolia,
o zonă locuită acum 3.000 de ani de traci.
Prin urmare, punînd la un loc informaţiile istorice despre traci,
cu informaţiile istorice despre înfiinţarea Romei
şi cu rezultatele cercetărilor de paleogenetică prezentate,
se naşte o concluzie halucinantă.
Şi anume că, NU noi sîntem urmaşii romanilor,
ci o parte dintre romani erau urmaşii tracilor !
Descriind războiaiele purtate între daci şi romani,
istoricul roman Dio Cassius întăreşte această posibilitate spunînd, citez :
"Să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil."
"Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide,"
"iar tracii au fost daci."
Am încheiat citatul.
De asemenea, să ne amintim şi de afirmaţia împăratului Traian care,
aşa *** ne-a relatat deja d-l general Mircea Chelaru,
spunea cu ocazia războiului împotriva Daciei că...
..."Mă întorc în ŢARA STRĂBUNILOR MEI !"
Este evident că toate aceste informaţii
sînt în contradicţie cu varianta oficială a istoriei noastre.
Adevărul însă este unul singur, iar rezultatele studiilor de paleogenetică
vin în sprijinul celor care susţin că istoria României se bazează pe teorii false.
În curînd veţi afla mai multe despre aceste studii, deoarece ele vor vedea lumina tiparului.
Rezultatele, toate rezultate cercetărilor noastre de paleogenetică şi de genetică moleculară,
vor fi prezentate publicului sub forma a două monografii.
Una va cuprinde reconstituirea
genealogiei primilor domnitori ai Moldovei din secolul al XIV-lea,
şi cealaltă va cuprinde studiile de paleogenetică şi genetică populaţională
pe populaţii umane vechi şi actuale din România.
Controversele legate de adevărul istoric şi de moştenirea lăsată de strămoşii noştri
nu se opresc la romanizarea sau ne-romanizarea poporului român.
Ele merg mai departe în timp şi ţintesc cea mai veche scriere din lume.
Dacă pînă nu demult se considera că cea mai veche scriere este cea sumeriană,
astăzi, plăcuţele de la Tărtăria şi obiectele din cultra Turdaş-Vincea
vorbesc despre o scriere cu 1.000 sau 2.000 de ani mai veche decît cea sumeriană.
Cînd în anii 1960 arheologul Nicolae Vlassa
descoperă la Tărtăria-Sebeş cele 3 mult-discutate plăcuţe de lut,
încă nu se ştia cărei culturi aparţin.
Însă cercetări ulterioare au atestat faptul că cioburile descoperite în 1875 de Sofia Turmă,
la fel cu întreaga cultură Vincea din Serbia şi Bulgaria, conţin, de fapt, acelaşi inventar de semne.
Este vorba despre semne simple, gravate pe ceramică, în special arsă şi lut nears, uscat la soare,
care reprezintă o unitate, cel puţin culturală, între mileniile 6 şi mileniul 4 î.e.n.
Prin anul 2003 a sosit la mine un cercetător din Italia, îl chema Marco Merlini.
Mi-a vorbit frumos şi mi-a spus c-a bătut pe la toate uşile de la Academie,
de la Facultatea de Istorie-Arheologie,
încercînd să afle informaţii despre tăbliţele de la Tărtăria.
Răspunsul a fost "NU !". Fie stimabilii nu vorbeau limbi străine,
fie cei care vorbeau sigur prost,
nu au vrut să-i dea nici o infomaţie, spunînd că sînt nişte simple falsuri.
Cineva mai amabil însă l-a îndreptat, l-a îndemnat să vină la mine,
la Congresul de Dacologie [pe] care-l aveam undeva la Intercontinental.
Am venit, am vorbit cu el, chiar am devenit prieteni,
şi mi-a spus că el chiar are un studiu îndelungat, de cîţiva ani, pe cultura Vincea,
în care a găsit peste 300 de mărturii cu scrisuri din această civilizaţie,
fie pe simple cioburi, fie pe obiecte de cult, statui.
A avut amabilitatea să-mi arate studiile lui şi pe Internet
Şi atuncea, anul următor, am făcut un congres
[pe] care l-am numit "Tărtăria", cred c-a fost în 2004.
Cu acea ocazie am şi ridicat un monument în cinstea primei apariţii a scrisului în lume, la Tărtăria.
Greutatea de care ne-am lovit
a constat în faptul că nu puteam să datăm acele tăbliţe cu carbon radioactiv,
deoarece cercetătorii le arseseră şi le spălase[ră], ca să vadă mai bine scrisul,
şi în felul ăsta orice informaţie care putea să fie obţinută cu carbon radioactiv a fost distrusă.
Puţin dezamăgiţi, am avut o idee
care la momentu-ăla mi s-a părut o idee deosebită, şi continui s-o cred.
Am spus: "Împreună cu tăbliţele s-au găsit şi nişte oase îngropate."
"Dacă oasele au fost îngropate împreună cu tăbliţele, înseamnă că vechimea tăbliţelor"
"trebuie să fie cel puţin egală cu a persoanei care a fost îngropată, dacă nu chiar şi mai veche."
Următorul pas a fost să obţinem acele resturi osoase.
*** cercetătorii de la Cluj nu au fost exact foarte prietenoşi şi favorabili acestei idei,
*** împingi la şah un pion ca să faci regină, l-am împins în faţă pe Merlini.
Merlini, un străin care-a sosit acolo, i-a impresionat
şi cu multă dificultate a obţinut cîteva resturi osoase.
A fugit cu ele la Roma, cineva a plă*** pentru acest studiu,
şi studiul a fost foarte clar : 7.500 de ani vechime, cu carbon radioactiv.
Ba mai mult, au găsit că acele oase aparţineau unei femei,
şi nu unui bărbat preot, *** se crezuse înainte, femeia era puţin şchioapă...
Şi, sigur, am publicat aceste informaţii într-una (într-unul) din numerele lui "Dacia magazin".
Deci dintr-o dată, pentru prima oară, tăbliţele au putut să fie datate.
Puţin indirect, dar sînt datate, cu toate că arheologii îmi spuneau :
"Stratigrafic, d-le doctor, vă spun eu, ca specialist,"
"nu pot să fie mai vechi decît [cu] 2.000 de ani înainte de Cristos."
Dar dintr-o dată descopeream că scrisul de la Tărtăria este cu 2.000 de ani înaintea celui sumerian.
Cea mai veche scriere e sumeriana. A căzut !
A venit scrierea de la Tărtăria, confirmată încă din 1961 de Institutul de Arheologie de la Moscova,
preluată ulterior de către americani, în 1970,
şi confirmată că este cu 1.000 de ani mai veche decît cea mai veche scriere sumeriană.
Ele sînt amintite în primul volum din "Istoria românilor",
publicat sub egida Academiei Române începînd din anul 2001.
Sînt şi reproduse cele 3 tăbliţe
sînt descrise din punct de vederea arheologic,
este descris situl, toate celelalte artefacte descoperite în acelaşi loc.
Dar autorul, un cercetător de la Institutul de Arheologie din Iaşi
ajunge la concluzia că "soluţionarea acestei probleme",
deci realizarea, să zicem, formularea unei concluzii ştiinţifice privind scrierea de la Tărtăria,
"nu poate fi rezolvată decît aşteptînd noi descoperiri şi noi ipoteze de interpretare."
Acum, în acelaşi an – în anul 2001 – la Paris, la Editura Flammarion,
apărea o "Istorie a scrisului", "Histoire de l'écriture de l'idéogramme..."
"... à l'ordinateur" sau aşa ceva, deci "de la ideogramă la ordinator" (la calculator)
şi acolo primul capitol din carte
este intitulat "Precursorii scrisului în limba română".
Şi autorul, un francez care nu avea nici interese economice,
nici interese politice sau de altă natură, nici ideologice,
afirmă răspicat că scrierea de la Tărtăria
ocupă un loc extrem de important în istoria scrisului mondial.
Şi nu întîmplător, primul capitol este dedicat culturii Turdaş-Vincea.
Şi în cadrul acestei culturi, tăbliţele de lut de la Tărtăria
sînt prezentate acordîndu-li-se importanţa lor,
fără a se mai aştepta alte descoperiri şi ipoteze de interpretare,
*** încercăm noi să amînăm întotdeauna
şi să nu recunoaştem valoarea propriilor descoperiri.
Tăbliţele de la Tărtăria, de fapt, se găsesc în mai multe muzee occidentale.
La Muzeul din Graz se pare că ele se găsesc într-o vitrină cu totul aparte,
în timp ce la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Cluj
se găsesc undeva, într-o vitrină în care se spune "Scrieri de tip sumerian",
cel puţin aşa era acum cîţiva ani, cînd am trecut pe-acolo.
Dacă urmărim cu atenţie cele 3 tăbliţe de la Tărtăria,
o să observăm în tăbliţa mare, circulară, rotundă,
trei-patru semne care sînt prezente şi în cultura Vincea din sudul Dunării,
în special în Serbia şi în cîteva locuri din Lepinski Vir, Bulgaria.
Problema scrierii în Valea Dunării este o problemă mai veche,
care-a fost abordată cu mare reticenţă, în special în cercetările române,
însă există o tradiţie, poate de peste 100 de ani, care ar trebui menţionată.
În primul rînd, în anul 1875, nişte ţărani din Sebeş, din satul Turdaş,
au semnalat învăţătorul că s-au descoperit în malul Mureşului nişte cioburi.
Este vorba despre cioburi pe care arheologul Sofia Turmă le-a adunat în lădiţe.
La vremea respectivă, cu excepţia lui Cezar Bolliac arheologia română nu avea o cercetare şi-o metodă.
Cioburile au fost puse în lădiţe
şi sînt depozitate pînă astăzi în subsolul Muzeului de Istorie de la Cluj.
În anii '90, cînd s-au deschis graniţele spre Vest,
un cercetător important – nu e cunoscut în literatura de specialitate în România
pentru că vorbeşte limba germană şi a scris în limba germană – Harald Haarmann
publică un "Universalgeschichte der Schriftung", o "Istorie universală a scrierii",
care apare în '91, reeditată în '94 şi care face un inventar al acestor cioburi.
Este prima dată cînd în anii '90 aflăm, de fapt, despre existenţa unei scrieri în Valea Dunării.
Haarmann, pe baza cercetării Marijei Gimbutas, vorbesc despre o cultură europeană veche unitară.
Este vorba, de fapt, despre un areal în cursul superior al Dunării şi cursul inferior al Dunării,
care cuprinde mai multe culturi, în special din mileniile 6 pînă în mileniul 4,
cu un inventar de scriere unitar.
Harald Haarmann neavînd un limbaj pînă atunci în ştiinţă,
a inventat cuvîntul "scriere veche europeană", "Alteuropäische Schriftung".
Ele apar şi observăm, pe de o parte, o unitate
între ceea ce în 1875 fusese descoperit pe fusaiole,
pe bucăţele de lut şi pe cioburi ceramice în Sebeş
şi ceea ce în 1908 şi 1910 descoperă sîrbii şi bulgarii în cultura care va purta numele Vincea.
De atunci vorbim despre "cultura Vincea-Turdaş".
Este vorba despre un spaţiu de pe un mal şi celălat al Istrului,
în care în mileniile 6 şi 4 î.e.n. s-a folosit o scriere unitară,
considerată pînă la vremea respectivă o scriere artizanală.
Nişte simboluri care însoţeau vasele de lut,
cioburile funerare care-au fost găsite-n inventariile funerare,
şi mai ales fusaiolele sau amuletele magice făcute din lut.
Ceramica respectivă a fost inventariată abia mai tîrziu,
deja circulă pe Internet variante cu aceste inventare făcute de Haarmann,
care atestă în primul rînd o unitate într-o parte şi cealaltă a Istrului,
pe care-o putem aproxima şi-o putem suprapune
cu teoria Marijei Gimbutas despre "cultura Marii Zeiţe",
asta datorită mai ales multitudinii de statuete ale Zeiţei Mamă
pe care le găsim şi de-o parte şi de alta a Dunării,
o parte dintre ele chiar poartă asemenea însemne ca şi cele de pe fusaiole.
Istoria adevărată a acestor meleaguri este încă ţinută ascunsă privirilor noastre.
Să fie la mijloc doar mediocritatea celor care din spatele unor poziţii oficiale
şi a unor diplome de istorici sau arheologi
consideră că toate aceste dovezi sînt lipsite de importanţă ?
Sau e vorba şi de rea-credinţă ?
Subiectele controversate şi a căror cercetare ar putea duce la rescrierea istoriei acestui popor,
sînt mult mai numeroase.
Din luna aprilie a anului 2012
vom continua seria documentarelor care vizează recuperearea adevărului istoric cu un nou film :
"Arhivele regale ale dacilor"
Află mai multe despre ADEVĂRATA istorie a poporului român alături de Radio "Vocea Sufletului" !
General în rezervă Dr. Mircea Chelaru îţi dezvăluie tainele Şcolii Hiperboreene.
Prof-Dr. Mihai Popescu te conduce către rădăcinile dacice ale poporului român.
Ascultă Radio "Vocea Sufletului", un radio care vorbeşte despre ceea ce conteză CU ADEVĂRAT !
Agenţia de turism Bonsi Travel te invită să descoperi locurile de taină ale României,
cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, misterioasa Pădure Baciu,
Ceahlăul – muntele sacru al dacilor – trovanţii şi complexele rupestre din Munţii Buzăului.
Un proiect unic de turism, alături de oameni care te pot duce dincolo de obişnuit.
Călătoreşte conştient în locurile de taină ale României !
Romanian subtitle by Geea2012 © ™ (subtitrarea în româneşte: Geea2012 © ™)