Tip:
Highlight text to annotate it
X
Recifele de corali sunt printre cele mai spectaculoase
ecosisteme ale planetei;
sunt de asemenea, printre cele mai vulnerabile.
Dar *** putem proteja recifele
și plantele și animalele conectate cu acestea?
*** ne asigurăm că protejarea anumitor zone
nu-i va afecta pe localnicii ce trăiesc acolo?
Sunt întrebări importante
pentru biologii ce se ocupă de conservarea habitatelor marine.
Să luăm de exemplu Fiji.
Fiji e format din mai multe insule din sudul Oceanului Pacific.
Pentru a echilibra nevoia de protecție cu cea de supraviețuire,
oamenii de știință au sugerat că în loc de un singur parc mare
care să asigure protecția la scară mare a unui singur sistem coralier,
celelalte rămânând neprotejate,
o soluție mai bună ar fi crearea unei rețele de zone protejate
dispuse ca un șirag de perle.
Ideea se numește conectivitate,
iar astfel oamenii de știință pot proteja mai multe habitate diferite,
fără a-i priva pe localnici de posibilitatea pescuitului tradițional.
Singurul mod în care va putea funcționa această rezervație de tip șirag-de-perle
e ca fiecare parc să fie conectat la celelalte.
Astfel, există două beneficii majore.
În primul rând, siguranță.
Dacă se întâmplă ceva într-un parc,
să zicem se produce o pată de petrol
sau decolorarea coralilor,
dat fiind că parcul e parte dintr-un sistem,
se poate primeni de la restul acestuia, ce nu a fost afectat.
Al doilea beneficiu e reprezentarea.
Conservând mai multe zone diferite,
se asigură protecția mai multor habitate diferite.
Astfel, cercetătorii se pot asigura că toate habitatele marine din Fiji
*** sunt recifele de corali,
desișurile de mangrove
și zonele cu iarbă-de-mare,
sunt reprezentate.
În acest fel, niciun sat sau grup de oameni
nu va fi împovărat peste măsură
de reducerea teritoriilor de pescuit.
Prin împărțirea costurilor acestor rezervații,
comunitățile pot împărți și beneficiile.
Înțelegând că în loc de un parc mare
trebuie să fie mai multe parcuri de diferite mărimi
care să cuprindă diferite habitate,
oamenii de știință trebuie să se asigure
că acele parcuri mai mici sunt interconectate
pentru că dacă nu sunt,
probabil nu se vor pute autosusține.
Dar *** putem ști asta?
Aici intervine genetica, ADN-ul.
Prin studierea gradului de înrudire a peștilor
din fiecare din aceste mici rezervații din Fiji,
cercetătorii pot să-și dea seama de intensitatea migrației
din cadrul rezervațiilor din sistem.
E importantă studierea mai multor specii
pentru că nu există garanții
că ce se întâmplă cu aceștia
e ceea ce se întâmplă cu aceștia.
Dar dacă privim cu atenție și studiem suficient de multe specii,
putem vedea dacă șiragul funcționează sau nu.
Până acum, cercetătorii au găsit că,
în general, există suficientă conectivitate
între parcurile din Fiji.
Nu e doar un liber-pentru-toată-lumea;
mai degrabă, se pare că la unele specii
puieților născuți în vestul extrem le vine greu
să treacă departe în est.
Pentru a ajuta,
biologii sugerează
să fie parcuri suficiente atât in est, cât și în vest
pentru a menține populațiile sănătoase.
Asta nu se limitează doar la Fiji.
Conectivitatea rezervațiilor poate ajuta în toată lumea,
în locuri ca Indonezia,
Papua - Noua Guinee
și insulele Bahamas.
Cercetătorii folosesc mai multe modalități
pentru înțelegerea integrării în ansamblu
a funcționării fiecărui parc individual,
astfel ca rezultanta să fie mai mare decât simpla sumă a părților.
Astfel putem păstra intact minunatul șirag
al recifelor de corali.