Tip:
Highlight text to annotate it
X
Traducător: Karina Herman Corector: Ariana Bleau Lugo
Mă aflu aici pentru a vă arăta fotografiile mele.
Dar, chiar sunt fotografii?
Pentru că, bineînţeles, aceasta e o poză
pe care nu o poţi face cu aparatul.
Cu toate astea, interesul meu pentru fotografie a început
când am primit primul aparat foto digital
la 15 ani.
S-a combinat cu pasiunea mea anterioară pentru desen,
dar a fost un pic diferit,
pentru că, folosind camera,
procesul se muta la faza de planificare.
Iar atunci când faci o poză cu aparatul,
procesul se termină când apeşi pe buton.
Pentru mine deci, fotografia consta mai mult
în a fi în locul potrivit la momentul potrivit.
Simţeam că oricine ar putea face asta.
Aşa că am vrut să creez ceva diferit,
ceva în care procesul să înceapă
atunci când apeşi pe buton.
Poze ca asta:
un drum aglomerat în construcţie.
Dar care are o întorsătură neaşteptată.
Şi, în ciuda acestui fapt,
păstrează un nivel de realism.
Sau poze ca acestea --
întunecate şi colorate în acelaşi timp,
dar toate cu scopul comun
de a păstra nivelul de realism.
Când spun realism,
mă refer la foto-realism.
Pentru că, evident,
nu e ceva ce poţi capta în realitate,
dar vreau întodeauna să pară ca şi când ar fi putut fi captate cumva
ca o fotografie.
Poze în care ai nevoie de un scurt moment de gândire
ca să te prinzi de şmecherie.
E deci vorba mai mult despre captarea unei idei
decât despre captarea unui moment.
Dar care e trucul
care le face să pară realiste?
Are legătură cu detaliile,
sau cu culorile?
E ceva legat de lumină?
Ce creează iluzia?
Uneori perspectiva e iluzia.
Dar în final contează *** anume interpretăm lumea
şi *** poate fi realizată pe o suprafaţă bidimensională.
Nu contează de fapt ce e realist,
ci de fapt ce credem noi că pare realist.
Eu cred că elementele de bază
sunt destul de simple.
Eu le văd ca pe un puzzle al realității
în care poţi lua bucăţi diferite de realitate şi să le pui laolaltă
pentru a crea o realitate alternativă.
Daţi-mi voie să vă arăt un exemplu simplu.
Avem aici trei obiecte fizice perfect imaginabile.
ceva cu care putem toţi interacţiona într-o lume tridimensională.
Dar, combinate într-un anume fel,
ele pot crea ceva ce arată încă tridimensional,
ca şi când ar putea exista.
Dar, în acelaşi timp, ştim că nu poate.
Aşa că ne păcălim creierele,
deoarece creierul nostru pur şi simplu nu acceptă faptul
că nu are niciun sens.
Eu văd acelaşi proces
în combinarea fotografiilor.
E vorba de fapt doar despre combinarea realităţilor diferite.
Aşa că lucrurile care fac o fotografie să pară realistă,
sunt, cred, lucrurile la care nici nu ne gândim,
lucrurile care ne înconjoară zi de zi.
Dar atunci când combinăm fotografii,
este foarte important să le avem în vedere,
pentru că altfel arată nefiresc.
Aş vrea să spun că există trei reguli simple de urmat
pentru obţinerea unui rezultat realist.
După *** vedeţi, aceste imagini nu sunt deosebite.
Dar combinate, pot crea aşa ceva.
Prima regulă este deci ca pozele combinate
să abiă aceeaşi perspectivă.
În al doilea rând, pozele combinate
trebuie să aibă acelaşi tip de lumină.
Iar aceste două imagini îndeplinesc aceste cerinţe --
sunt realizate de la aceeaşi înălţime şi cu acelaşi tip de lumină.
A treia regulă e să faci să fie imposbil să distingi
unde încep şi unde se sfârşesc imaginile diferite
făcând îmbinarea invizibilă.
Să fie imposibil să îţi dai seama
din ce a fost compusă de fapt imaginea.
Deci, prin potrivirea culorilor, contrastului şi luminozităţii
la graniţele dintre imaginile diferite,
adăugând defecte fotografice
*** ar fi adâncimea,
culorile desaturate şi zgomotul,
ştergem graniţele dintre imaginile diferite
şi le facem să pară o singură imagine,
în ciuda faptului că o imagine
poate conţine de fapt sute de straturi.
Iată un alt exemplu.
(Râsete)
S-ar putea crede că e doar o poză a unui peisaj
şi doar partea de jos a fost manipulată.
Dar această imagine e de fapt compusă în întregime
din fotografii din diferite locaţii.
Personal, cred că e mai uşor să creezi un loc
decât să îl găseşti,
pentru că aşa nu trebuie să faci compromisuri
cu ideile din capul tău.
Dar e nevoie de multă planificare.
Şi, *** această idee mi-a venit iarna,
ştiam că am mai multe luni la dispoziţie pentru planificare,
să găsesc diferitele locaţii
pentru piesele din puzzle.
De exemplu,
peştele a fost fotografiat într-o ieșire la pescuit.
Ţărmurile sunt din altă parte.
Partea subacvatică a fost pozată într-o groapă de piatră.
Şi da, am schimbat chiar şi culoarea casei din vârful insulei în roşu
pentru a o face să pară mai suedeză.
Pentru a obţine deci un rezultat realist,
cred că totul stă în planificare.
Începe întotdeauna cu o schiţă, cu o idee.
Urmează combinarea diferitelor fotografii.
Iar aici, fiecare bucăţică e foarte bine planificată.
Şi dacă faci o treabă bună cu fotografierea,
rezultatul poate fi foarte frumos
şi de asemenea destul de realistic.
Toate instrumentele există,
şi singurul lucru care ne limitează
este imaginaţia noastră.
Vă mulţumesc.
(Aplauze)