Tip:
Highlight text to annotate it
X
Întreabă un astronom!
*** evoluează şi dispar stelele? (ciclul de viaţă al stelelor)
Ciclul de viaţă al stelelor capătă sens când analizăm ceea ce reprezintă de fapt o stea.
Simplificând, o stea este o cantitate imensă de gaz şi praf
care se contractă sub influenţa propriei gravitaţii.
La început, această contracţie gravitaţională aduce interiorul stelei
la o temperatură suficient de mare pentru a iniţia o explozie nucleară.
Această explozie menţine structura stelei şi o face pe aceasta să strălucească.
În cazul Soarelui, această etapă va dura în jur de 10 miliarde de ani.
Dar în cele din urmă tot combustibilul nuclear din interiorul stelei (în cea mai mare parte hidrogen şi heliu) se consumă.
Apoi, nu va mai fi nimic care să suporte gravitaţia stelei. Astfel că steaua se contractă o dată în plus.
Iar continuarea depinde de masa iniţială a stelei
şi de forţele naturii care se opun în cele din urmă colapsului gravitaţional.
În cazul stelelor de dimensiunea Soarelui,
gravitaţia va înghesui totul strâns laolaltă.
Doar că în cele din urmă structura internă a atomilor stelei va ţine în frâu gravitaţia.
Stelele asemănătoare Soarelui devin astfel pitice albe.
O pitică albă este în fapt un morman imens de "cenuşă", cam de dimensiunea Pământului
şi cu o densitate echivalentă cu cea a 18 tiruri comprimate într-un volum cât al unui cub de zahăr.
Dacă steaua de care vorbim este ceva mai masivă decât Soarele,
nici chiar structura internă a atomilor stelei nu poate ţine piept gravitaţiei
şi totul este strivit sub forma unui nucleu atomic gigant.
Astfel ia naştere o "stea neutronică" al cărei diametru este în jur de 10 mile
şi a cărei densitate echivalează cu cea a muntelui Everest comprimat în volumul unui cub de zahăr.
Dacă steaua este mult mai masivă decât Soarele - să zicem în jur de 3 ori mai masivă -
atunci nimic nu va mai putea face faţă gravitaţiei.
Colapsul gravitaţional al stelei va duce la dispariţia sa completă,
iar în locul astrului va rămâne o groapă fără fund pe care noi o numim "gaură neagră."
Nimic nu poate scăpa atracţiei gravitaţionale exercitate de o gaură neagră.
De fapt, motivul pentru care le numim "negre"
este faptul că gravitaţia lor este atât de intensă încât nici lumina nu poate scăpa atracţiei acestora.
Aşadar, finalul vieţii unei stele depinde de masa acesteia,
şi de ceea ce va ţine piept în final, dacă va fi posibil, asaltului copleşitor al gravitaţiei
care a început încă dinainte ca steaua să înceapă să strălucească.
Pentru "Întreabă un astronom," Dr. Michelle Thaller de la Centrul Ştiinţific SIRTF.