Tip:
Highlight text to annotate it
X
[MUZICĂ]
AARON MARSHALL: Fac parte din acel procent foarte mic
de oameni care chiar pot lucra de oriunde.
Iar pentru mine, asta a însemnat libertate.
Una dintre valorile familiei mele
este convingerea că viața înseamnă să trăiești povești extraordinare.
De aceea, credem că mutarea la Cape Town, începerea acestei afaceri
și felul în care trăim aici sunt o poveste extraordinară.
Aici, posibilitățile sunt nelimitate.
Ne place la nebunie.
Over este o aplicație simplă pentru adăugare de text pe fotografii.
Poți să rotești textul, să schimbi culoarea,
să aprofundezi personalizarea.
Oferim sute de fonturi
și încărcăm mereu fonturi noi
pe care le poți debloca.
Avem și lucrări de artă, unele chiar în exclusivitate.
Pentru noi, decizia de a folosi Android a fost evidentă.
Android reprezintă 80% din piața globală.
Ne-am dorit cu adevărat să ajutăm oamenii
să fie creativi, iar acesta a fost un mijloc simplu
de a ajunge la mult mai mulți oameni.
JONATHAN ORFORD: Este peste tot.
Se dezvoltă foarte, foarte rapid.
Iar noi vrem să facem parte din acest fenomen.
Toate dispozitivele, și high-end și low-end,
sunt compatibile cu Over, iar pentru noi, asta este fantastic.
Când am decis să dezvoltăm aplicația pentru Android,
deja mă gândisem la doi dezvoltatori.
Aceștia lucraseră mult cu Java, însă experiența lor cu Android
era extrem de limitată.
Au reușit să învețe foarte, foarte repede
și în câteva zile am putut să scriem cod.
JOHAN NELL: Când am început să lucrez la Over nu aveam experiență ca dezvoltator pentru Android.
Totuși, eu și Herko am reușit să îi prezentăm lui Aaron un prototip funcțional
din prima săptămână.
HERKO LATEGAN: Experiența mea privind dezvoltarea aplicației Over
pentru Android a fost una foarte rapidă.
Am terminat în două luni.
Iar la început, managerul nostru de produs
credea că o să dureze mult mai mult.
Cred că cel mai mare avantaj în lucrul cu Android
a fost că instrumentele sunt uimitoare.
Poți să folosești Android Studio.
Și ai toată documentația la îndemână,
iar asta simplifică enorm lucrurile.
JONATHAN ORFORD: Oferim aplicația
în cât mai multe țări cu putință
și, din acest motiv, trebuie să ajustăm prețurile.
În unele țări se preferă prețurile rotunde, dar în altele nu.
Consola pentru dezvoltatori Google Play ne oferă
control absolut asupra prețurilor.
Acolo pot vedea toate informațiile.
Pot să văd statisticile,
pot să văd lansările,
pot să văd evaluările și recenziile.
Este excelent.
Ai toate informațiile într-un singur loc și sunt extrem de ușor de folosit.
AARON MARSHALL: Îmi place foarte mult experiența Google Play.
Pot într-adevăr să discut cu clienții în recenzii.
Legătura asta cu clienții este nemaipomenit de importantă.
Dacă nu știi ce gândește clientul,
dacă nu poți să interacționezi, să discuți și să pui întrebări,
este greu să înțelegi care sunt aspectele importante.
Iar pentru o companie, mai ales pentru una la început de drum,
esențial este să le oferi clienților un produs de valoare.
JOHAN NELL: Îmi aduc aminte de ziua în care am lansat aplicația.
Ne uitam la statistici și vedeam *** încep
oamenii să folosească aplicația,
apoi am intrat pe rețele de socializare
și am văzut lucrările de artă, imaginile pe care oamenii le creează
folosind cod scris de noi.
Creativitatea inspirată de aplicația noastră este nemaipomenită.
A fost foarte interesant.
AARON MARSHALL: Noi la Over avem o mantră.
Ne place să spunem: fă ceva măreț, dar stai și acasă.
Nu credem că trebuie să îți sacrifici viața de familie
ca să câștigi bani sau ca să creezi ceva de valoare
ori ca să schimbi lumea.
La ce folosesc toate lucrurile astea
dacă nu ai o familie cu care să te bucuri
de reușita ta?
Pentru noi, succesul este ambivalent.
Vrem să avem realizări mari, dar vrem să ne ducem și acasă.