Tip:
Highlight text to annotate it
X
Să scoatem copiii afară,
elevii afară din bănci, afară în pădure,
în chei și smârcuri și să le mărim notele la ***.
Despre asta vreau să vă vorbesc.
Gândiți-vă când ați învățat cel mai bine,
când vi s-a imprimat ceva cu-adevărat.
Probabil că făceați, sau simțeați, sau experimentați ceva.
Aceste experiențe sunt cele care ne ajută
să ne dezvoltăm o profundă autocunoaștere,
conectarea cu ceilalți și cu lumea largă.
În ultimii 25 de ani, am avut șansa
să observ și să ajut copiii din tot New Orleans-ul
să se poată pierde
în acele momente „de realizare” în lume.
În 1985 eram profesoară în școli publice din New Orleans.
Clasa a cincea. Elevii făceau
ceea ce cred că toți cei ca mine și-ar putea imagina.
Învățam, apoi dădeam ***
și apoi se ștergea rapid tot ce învățam.
Eu vroiam ca elevi mei
să învețe și apoi să rămână cu ceva,
nu doar pentru testul de la școală, ci pentru toate testele și testul vieții reale.
Ceea ce am găsit cu acești elevi
era că puteam să îi scot afară, și am făcut-o,
în mijlocul naturii, pentru cinci zile și patru nopți.
Și astfel am putut să-i învăț lucruri minunate, creative,
cunoștințele școlare, lucruri de care au atât de mare nevoie.
Nu era vorba, și vreau să fiu clară...
nu îi scoteam la un camping,
ieșeam la lecții adevărate în aer liber.
Mă asiguram că avem activități uimitoare,
lucruri pe care copiii le puteau înțelege,
iar eu îi puteam învăța mai multe, mai mult timp și mai bine
decât într-o clasă obișnuită.
După ce am făcut asta timp de zece ani,
am putut demara în New Orleans o organizație nonprofit
numită „TREE” (Educație Eco-responsabilă)
și am putut să extind programele noastre de la clasa a patra la clasa a șaptea,
lucram la astea la ambele capete de interval.
Și am putut lua toți elevii pe care puteam noi
și puteau să-și permită școlile să fie afară.
Asta a dat lucrurilor o nouă întorsătură
pentru că acum puteam să aud
ce spuneau ceilalți profesori, nu numai eu,
să cunosc și alte perspective.
Și auzeam că elevii învățau lucruri uimitoare
și progresele lor școlare erau foarte bune.
Dar ceea ce evidențiau mai ales profesorii
erau relațiile pe care și le stabileau elevii între ei.
Copiii care nici măcar nu vroiau să stea și să vorbească între ei
erau acum prieteni.
Copiii care au mers afară
și care în școală nu puteau sta locului
sau se luptau cu învățatul,
erau cei care acum străluceau.
Ei au fost cei din clasa din natură
care au devenit lideri.
Corpul lor nu era îngrădit.
Aveau minți care... și inteligența lor s-a manifestat.
Profesorii îi priveau cu alți ochi,
ceilalți copii îi priveau cu alți ochi.
Iar când acești copii s-au întors în clasă
au început... era o nouă dinamică
și copilul deținea informația pe care a primit-o afară.
Apoi a venit Katrina. Ați auzit aici discursuri elocvente
despre cât de minunate sunt oportunitățile
și lucrurile pe care apucăm să le facem în sistemul nostru educațional.
Și a fost minunat.
Dar auzim și despre profesori
și părinți frustrați și tot ce derivă de aici,
despre *** trebuie împinși copiii de la spate.
Sigur, vrem ca ai noștri copii să învețe.
Nu vă îndoiți de asta!
Dar știm și că există calea prin care presăm zicând:
„Stați mai mult în bănci.”
Și acesta nu e singurul lucru care să ducă la note bune.
Astfel, cu Katrina ne-am dat seama de asta,
dar am mai aflat ceva cu Katrina,
că elevii au nevoie de ceea ce le tot dăm,
aveau nevoie atunci să fie ancorați de lumea din exterior,
să poată petrece un timp acolo, în singurătate, să aibă timp de reflectare
ca să vadă ce este în interiorul lor
și în interiorul tuturor celor care îi înconjoară.
Pot să vă spun că în acești copii se naște o poezie minunată.
Elevii din clasa a 4-a până la a 7-a vroiau să împărtășească cu toată lumea.
Le schimbă perspectiva. Le schimbă viața.
Și am văzut copii...
un elev de clasa a șaptea a rezumat astfel:
„Știți, când mă uit aici văd un copac și aud păsările,
mă simt împăcat cu prietenii.
Când mă uit afară din casa mea, acasă,
văd luminile albastre ale girofarului poliției.”
Asta schimbă vieți.
Deci, asta trebuie să ne gândim să facem.
Știm că unele lucruri se întâmplă la școală
și știm că vedem
și avem nevoie de cele trei lucruri în ansamblu.
Mi-ar plăcea să-i priviți în ochi
și să-i vedeți cât sunt de încântați elevii care sunt în natură.
Cele trei lucruri sunt: cunoștințe școlare superbe, sunt foarte importante;
dar și conectarea cu ceilalți și conectarea cu lumea de afară, relația cu ea.
E foarte important ca aceste trei lucruri să se întrepătrundă.
Să considerăm asta ca fiind calea pentru toți copiii din New Orleans,
să îi scoatem din bănci în natură!
Mulțumesc.
(Aplauze)