Tip:
Highlight text to annotate it
X
Bine aţi venit la Prezentarea campionului League of Legends, cu Garen, puterea Demaciei.
Garen este un campion melee şi este cel mai respectat luptător al elitei demaciene.
Având la dispoziţie vrăji care nu costă nimic, Garen are un stil de joc extrem de agresiv şi poate executa adversari-cheie în timp ce luptă cu mult curaj în prima linie.
Datorită rezistenţei şi puterii sale de regenerare, Garen este un luptător de culoar solo de temut.
Abilitatea pasivă a lui Garen este "Perseverenţa".
Dacă evită să sufere daune pentru o perioadă, Garen va începe să-şi regenereze rapid un procent din viaţa maximă cu fiecare secundă.
O excepţie demnă de luat în seamă este faptul că daunele cauzate de minionii de pe culoar nu vor anula acest efect şi nici activarea abilităţii "Perseverenţă".
După activare, "Lovitura decisivă" va anula toate efectele de încetinire şi va creşte viteza de mişcare a lui Garen timp de câteva secunde.
Următorul său atac de bază împotriva oricărei unităţi sau structuri va provoca, de asemenea, daune în plus şi va amuţi ţinta o scurtă perioadă de timp.
Această abilitate are şi capacitatea de aplicare a loviturilor critice.
În situaţii dificile, Garen poate folosi "Lovitura decisivă" pentru a amuţi un atacator şi pentru a prinde viteză îndreptându-se către un loc sigur.
Abilitatea "Curaj" are un efect pasiv şi unul activ.
Efectul pasiv îi oferă lui Garen o creştere procentuală pentru toate rezistenţele date de armură şi pentru toate rezistenţele la magie conferite de obiecte, rune, măiestrii şi abilităţi.
Activarea abilităţii îmbunătăţeşte şi mai mult capacitatea de apărare a lui Garen, reducând procentual toate daunele primite şi reducând durata efectelor de control al mulţimii timp de câteva secunde.
Trebuie să activezi abilitatea "Curaj" chiar înainte de confruntarea cu atacurile şi vrăjile puternice, pentru a-ţi creşte considerabil şansele de supravieţuire.
Principala vrajă a lui Garen din punct de vedere al daunelor este "Judecata".
Garen se învârte plin de furie, provocând daune fizice la intervale regulate, fără a-şi întrerupe mişcarea.
Fiecare lovitură individuală are şansa de deveni una critică, însă Garen nu poate utiliza atacuri de bază şi nu poate aplica "Lovitura decisivă" cât timp abilitatea "Judecată" este activă.
Garen poate însă să reactiveze abilitatea pentru a anula învârtirea.
Abilitatea "Judecată" este şi o modalitate excelentă de a scăpa rapid de valurile de minioni la nivelurile superioare.
Chiar şi atunci când nu are obiecte care să provoace daune, Garen poate distruge rapid minionii-magi cu o vrajă de nivel 3.
Abilitatea supremă, "Judecată demaciană", provoacă daune masive unei singure ţinte.
Garen provoacă o cantitate fixă de daune din magie unui singur campion inamic, dar şi daune bonus substanţiale, în funcţie de viaţa lipsă a ţintei.
Deoarece abilitatea sa supremă este utilizată pentru a elimina un inamic, aceasta va anula în mod convenabil învârtirea atunci când se utilizează abilitatea "Judecată".
Nu uitați că sincronizarea corectă a abilităţii supreme a lui Garen este esenţială pentru a maximiza daunele, aşa că nu folosiți această abilitate prea devreme, deoarece adversarul poate scăpa dacă mai rămâne cu o brumă de viaţă.
Înainte de a detalia stilul de joc, să aruncăm o privire asupra uneia dintre combinaţiile de abilităţi cheie ale lui Garen, utilizată pentru urmărirea unui inamic şi uciderea acestuia.
Pentru moment, vom numi această combinaţie „Tufişuri letale“.
Începând cu abilitatea Q pentru a-l amuţi pe Teemo şi pentru a-şi procura o creştere de viteză, Garen foloseşte abilitatea E pentru a-i reduce suficient de mult viaţa astfel încât să-şi asigure uciderea prin folosirea abilităţii supreme.
Abilitatea W este complet opţională în acest caz şi o puteţi utiliza în orice moment pentru a vă spori apărarea.
Când avansează în culoar, Garen poate profita de timpii de reactivare reduşi şi de vrăjile cu cost zero pentru a-şi învinge adversarii mai slabi de la început.
Folosind abilităţile "Lovitură decisivă" şi "Judecată", Garen îl poate învinge pe inamicul Shen prin forţă şi inteligenţă, forţându-l pe acesta să se retragă în tureta sa.
Chiar dacă abilitatea Q reprezintă un mod de luptă excelent, vă recomandăm să nu folosiți această abilitate prea devreme împotriva adversarilor care au abilităţi de ameţire sau imobilizare.
Dacă vă avântați prea rapid în luptă, aceşti adversari vă pot contracara şi, în plus, vă veți fi irosit modalitatea de scăpare în caz că se întâmplă ceva nedorit.
Chiar dacă rămâneți în urmă, "Perseverenţa" îi oferă lui Garen suficientă regenerare pentru a rămâne pe culoar în timp ce alţi campioni vor fi forţaţi să revină la bază.
În urma suferirii unor daune majore într-o ambuscadă, Garen se poate vindeca aproape complet în timp ce adună cu atenţie aur sub tureta sa.
Deoarece "Lovitura decisivă" are rolul de a amuţi o ţintă, fiți în permanenţă atenți la oportunităţile de a anula canalele de pătrundere a inamicilor.
Aici, Garen se aşteaptă ca Shen să-şi folosească abilitatea supremă asupra unui aliat, aşa că apare în scenă pentru a întrerupe abilitatea "Unire în luptă" şi pentru a-şi salva colegul de echipă.
Prin combinaţia tuturor abilităţilor sale, Garen este un jucător de forţă formidabil, care poate rezista la daune masive şi ademeni luptele pe teritoriul său preferat.
Când Shen şi Zac se pregătesc să ia cu asalt tureta, Garen le provoacă daune maxime, folosind abilitatea "Curaj" pentru a absorbi daunele adiţionale primite în timp ce trage de timp pentru a aştepta salvarea din partea Oriannei.
Revenind cu atenţie în luptă, în ciuda faptului că mai are puţină viaţă şi este mult în urmă în privinţa obiectelor, Garen reuşeşte să-l ucidă pe Shen şi să încaseze două ucideri pentru echipa sa.
Abilitatea supremă a lui Garen are o rază de folosire bună, ceea ce face ca scăparea să fie mai dificilă în cazul în care acesta foloseşte abilitatea "Lovitură decisivă".
Aruncându-se în luptă, Garen foloseşte combinaţia completă asupra lui Lux, după care se îndreaptă către Tristana.
După ce o alungă pe aceasta, Zac intervine şi Garen schimbă ţintele.
După ce-şi ajută echipa să-l elimine pe Zac, Garen foloseşte abilitatea "Curaj" pentru a bloca atacurile Tristanei, ştiind că are o poziţie excelentă pentru a o ucide dacă aceasta îşi concentrează atenţia asupra cuiva din spatele lui.
Însă după ce Thresh foloseşte cu succes un cârlig, Garen profită de ocazie şi apelează la abilitatea Q, după care reuşeşte uciderea folosindu-se de "Flash" şi "Igniție".
Garen este bătăuşul suprem în luptele de echipă, iar adesea se aruncă în luptă asupra unităţilor care provoacă cele mai multe daune, aflate în liniile din spate.
Când echipa sa se află în dificultate, Garen îl urmăreşte pe Corki folosind abilitatea "Dreptate demaciană" şi "Igniția" pentru a-şi asigura uciderea, după care scapă de pericol datorită creşterii de viteză acordată de abilitatea "Lovitură decisivă".
Când îl construieşti pe Garen, concentrează-te pe o combinaţie de penetrare a armurii, reducerea timpului de reactivare, daune din atac şi apărare.
Un Sălbatic rapid este ideal ca obiect de atac în fazele incipiente ale jocului.
În ceea ce priveşte runele, încercați însemnele de penetrare armură, sigiliile de armură, glifele de rezistenţă la magie şi chintesenţele de daune din atac.
Ca măiestrii, încercați 9/21/0, luând penetrare armură şi reducerea timpului de reactivare în atac şi viaţă şi rezistenţă în apărare.
Pentru vrăjile de invocator, încercați "Fantoma" sau "Flash" împreună cu "Igniția" pentru a vă asigura uciderile în cazul în care adorabilul Teemo reuşeşte să supravieţuiască abilităţii voastre supreme.
Vă mulţumim că ați urmărit Prezentarea campionului: Garen.
Abonați-vă la canalul YouTube Riot Games şi lăsați-ne comentarii sub materialul video.