De Ce Avem Icoane în Biserică
Tip: Highlight text to annotate itX
Oamenilor din Anglia, venind la o biserică ortodoxă, în primul rând, le este atrasă atenția asupra icoanelor.
Pentru început, ar trebui să spun că aceasta nu este doar o pictură religioasă.
Icoana este un fel de fereastră spre lumea duhovnicească.
În afară de lumea cea de jos, văzută, fizică, materială, pe care o percepem cu ajutorul simțurilor,
există și lumea cea de sus, lumea căutărilor duhovnicești, care a fost creată de Dumnezeu înainte de universul material.
În Cartea Facerii este scris:
„La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.”
Cerul înseamnă aici lumea duhovnicească.
Icoana face invizibilul vizibil, perceptibil.
Noi, care suntem alcătuiți din carne și sânge, avem nevoie de aceste ferestre materiale, perceptibile,
pentru a vedea lumea duhovnicească și chiar a intra în ea.
Dar noi nu ne închinăm icoanei în sine.
Vedem chipurile sfinților. Vedem în ei un exemplu de slujire lui Dumnezeu, dar ne închinăm reprezentării lor.
Cinstim icoanele stând în fața lor, însemnându-ne cu semnul crucii și sărutându-le.
Aceasta este o expresie a dragostei noastre pentru Dumnezeu, pentru Hristos, pentru Maica lui Dumnezeu, pentru sfinți.
De fapt, nu este nimic neobișnuit în acest lucru.
Mulți păstrează fotografiile rudelor și ale apropiaților, mai ales dacă acești oameni se află undeva departe.
Rămânând singuri, noi scoatem fotografiile, ne uităm la ele, iar, uneori, chiar le sărutăm.
Și nu este un lucru ciudat. Aceasta este o expresie foarte firească a dragostei noastre.
Mulți oameni vin la biserică și se întreabă:
„Cărui sfânt trebuie să mă rog ca să se împlinească una și la care sfânt ca să se împlinească cealaltă?”
Trebuie să fim atenți cu astfel de gânduri. Rugăciunile nu sunt vrăji.
Puteți menționa lucrurile importante pentru dumneavoastră în rugăciune, dar trebuie să înțelegeți că aceasta nu este magie.
Aici totul depinde de Dumnezeu.
Dacă ne rugăm simplu și sincer, atunci nu mai contează *** ne rugăm, cărui sfânt.
Vă puteți ruga sfântului ai cărui chip vă este cel mai apropiat
sau sfântului al cărui exemplu v-a ajutat în trecut,
ai cărui Viață ați studiat-o, care v-a inspirat, ale cărui cuvinte v-au mișcat.
Aici nu puteți face ceva „corect” sau „greșit”.
Când intrăm pentru prima dată în biserică,
e ca și *** am face cunoștință cu o familie mare.
Este nevoie de timp pentru a-i cunoaște pe toți,
a înțelege în ce relații se află acești oameni între ei, *** te raportezi tu la ei.
De aceea, atunci când vedem icoanele pentru prima dată,
cu siguranță avem nevoie de timp pentru a le cunoaște mai bine.
Atunci când, în timpul slujbei, merg prin biserică tămâind icoanele,
acest lucru îmi dă o șansă extraordinară de a mă ruga sfinților, ale căror chipuri îmi trec prin fața ochilor.
Privesc chipul și mă gândesc la ce înseamnă acest sfânt pentru mine personal.
Acesta este un proces lung de aflare și de cunoaștere a vieților sfinților.
Întotdeauna îi sfătuiesc pe oameni:
faceți cunoștință cu sfinții, citiți-le Viața, lucrările, intrați cu ei într-un dialog lăuntric.
Viețile Sfinților și Evanghelia ne ajută foarte mult să aflăm mai multe despre sfinți.
Dar nu ne gândim la ei ca la niște oameni care au trăit cu multe secole în urmă.
Ei nu sunt doar exemple de inspirație a unei adevărate vieți creștine.
Ne gândim la ei ca la niște oameni care trăiesc astăzi, doar că în Împărăția lui Dumnezeu.
Sunt chiar mai vii decât noi.
Ei sunt contemporanii noștri, pentru că acum trăiesc veșnic.
De aceea, avem în jurul Bisericii o aureolă de mister:
noi interacționăm cu această veșnicie, cu universul în care Hristos și toți sfinții nu sunt mai puțin reali decât noi cu dumneavoastră.
Alți creștini, reprezentanți ai diferitor confesiuni, îi acuză adesea pe ortodocși de idolatrie:
ca și *** am acorda o mare atenție icoanelor, uitând de Dumnezeu;
adică reprezentarea lui Dumnezeu ne îndepărtează de părtășia cu El Însuși.
Trebuie să înlăturăm această neînțelegere.
De aceea, toți ortodocșii, în niciun caz nu ar trebui să se închine icoanelor în sine, creându-și idoli.
Icoana este întotdeauna o fereastră spre Împărăția Cerurilor.
Ea reprezintă izvorul a tot ceea ce există și, în același timp, este o fereastră către lumea cealaltă.
Icoana în sine este un obiect sfânt,
un purtător al puterii duhovnicești, care ne transmite harul dumnezeiesc și minunile.
Dar nu icoana în sine face acest lucru,
Minunile sunt săvârșite de Dumnezeu pentru credința oamenilor, care se roagă înaintea lor.
