Tip:
Highlight text to annotate it
X
Acum la teme economice.
Pentru mulţi oameni, economia nu funcţionează.
În parte datorită colapsului financiar din 2008.
Aşadar, *** putem depaşi momentul şi progresa?
Deci după *** ştiţi, problemele mari au nevoie de idei mari.
Şi aici este una, începeţi cu aceasta: banii.
Şi...aruncaţi-i. Pare o nebunie, nu?
Ei bine, acum vom vorbi cu cineva care crede că asta ar putea fi exact lucrul de care avem nevoie.
Peter Joseph este producător de film şi totodată fondatorul Mişcării Zeitgeist.
Bună Peter, eu desigur simplific aici.
Ideea nu este doar să scapi de bani sau de valută. În loc să practicam
această economie bazată pe monedă...trebuie sa practicam o economie bazată pe resurse.
Să discutăm despre ce înseamnă asta?
De fapt, ai pe jumătate dreptate. O Economie Bazată pe Resurse
doreşte în mod explicit să elimine mecanica actuală a schimbului
şi sistemul de piaţă în sine tot atât de radical cât poate să pară aceasta celor mai mulţi.
Trebuie să înţelegi, înainte de toate, că problemele pe care le vedem în lume
nu sunt rezultatul unei politici proaste oarecare ori a unei anumite legislaţii sau
a unui anumit fenomen ciclic de creştere inflaţionară explozivă
aşa *** ni se predă de obicei în economia tradiţională.
Însăşi temelia Structurii Economice este intrinsec greşită.
Creăm bani din datorii, percepem dobândă pe ei,
adică pe ceva care nu există. Creăm regula, dar chiar
regula plus dobânda rămân întotdeauna neonorate.
Oameni buni, într-un singur cuvânt nu-i decât un simplu joc de scaune muzicale.
Toată lumea suferă sistematic din cauza acestui sistem şi a ramificaţiilor sale.
Deci, când auzim de colapsul datoriilor, neachitarea datoriilor nelimitate,
acestea sînt fatalităţi ale sistemului, ele nu sunt cauzate doar de politica nefericită a cuiva
sau activitatea scandaloasă a burselor,
deşi acestea sînt atribute importante asociate cu asemenea fatalităţi.
Concluzia - şi activitatea mea cu mişcarea Zeitgeist - este că sistemul însuşi
e problematic şi pentru ca noi să putem construi o societate durabilă
care să nu sufere consecinţe economice
trebuie să revenim la realităţile existenţei umane,
la ceea ce am învăţat de la natură, sisteme care într-adevar generează hrană.
Cînd realizăm asta, trăim într-o realitate tehnică în loc de una monetară.
De exemplu, un copil moare la fiecare cinci secunde
pe această planetă din cauza sărăciei şi bolilor care pot fi prevenite.
Din punct de vedere tehnic, asta nu e necesar.
Am putea hrăni foarte simplu toată populaţia planetei.
Dacă generalizăm această idee, dacă aplicăm o perspectivă tehnică
- opusă perspectivei monetare - vedem că am putea găsi soluţii
practic tuturor problemelor omeneşti cunoscute pe această planetă
prin restructurarea economiei
către prezervare şi durabilitate.
Peter, mai înainte ai spus:
"Toată lumea suferă datorită sistemului."
Poate ar trebui să clarificăm puţin această afirmaţie.
Mulţi oameni suferă, dar există oameni
care vor să menţină acest sistem neschimbat. Nu e aşa?
Mda, aş spune că o elită de 1% este... are un interes deosebit,
are o explicaţie foarte simplă pentru a justifica fructele pe care le doresc.
1% din populaţia planetei deţine 40% din bogăţia planetei.
Dacă acesta nu este un indiciu al problemelor acestui sistem,
şi anume că sistemul există pentru a perpetua superioritatea unei clase asupra altora,
atunci nu ştiu exact ce e.
Ca atare, 1% are un interes deosebit şi în mod natural
determină guvernele care sînt în esenţă
sponsorizate şi sprijinite de către corporaţii şi alte instituţii.
Stiu că ai scris despre această mare diferenţă între bogaţi şi săraci
iar una dintre ideile promovate în articolele tale
este că America e una dintre ţările cele mai pre-determinate din punct de vedere social ale lumii.
A trebuit să mă opresc şi să recitesc ce ai scris, dar cred că în esenţă ar putea fi exprimat ca:
dacă te naşti sărac, cel mai probabil vei rămîne sărac,
în majoritatea cazurilor şi cu foarte puţine excepţii.
Ce fel de schimbare propune "sistemul Zeitgeist" în această privinţă?
In primul rînd nu e "sistemul Zeitgeist".
Aceste idei construiesc pe fundaţiile cercetării conduse de Jacque Fresco.
Care la rîndul său construieşte pe baza cercetării din ultimii 150 de ani.
Oameni care s-au gîndit în continuu la un alt model economic
decît cel bazat pe schimb monetar şi la toate problemele generate de bani.
E important să menţionez Proiectul Venus
şi vă sugerez o privire,
care are un parteneriat cu mişcarea Zeitgeist
şi care defineşte un model bazat pe legea naturală.
Concret: reconsiderarea valorilor naturale.
Pornind de la înţelegerea esenţei umane,
ce înseamnă a satisface necesităţile umane - de la
cele mai simple pînă la fenomenele emoţionale, biologice şi
psiho-sociale care ne determină comportamentul -
spre a genera bună-stare şi sănătate mentală la nivel global.
Analiza corelată a acestor elemente - în manieră tehnică fără multe oportunităţi de interpretare
bazată pe opinii
- apropos, aceasta este ceea ce ştiinţa ne oferă -
determină concluzia că modelul economic curent este învechit.
Nu reprezintă - şi nu satisface - necesităţile umane.
Pe măsură ce ne detaşăm de sistemul monetar şi analizăm cît de mult am putea oferi din punct de vedere tehnic
pentru oameni - eliminarea războaielor, a foametei, sărăciei,
a 95% din majoritatea crimelor (care apropos, sînt determinate de bani sau de lipsa lor) -
Incepi să vezi că o metodă cu totul nouă poate fi folosită.
Mi-e foarte greu să descriu această metodă în detaliu într-un timp scurt,
dar o economie bazată pe resurse are la bază întîi şi întîi managementul resurselor.
Relaţiile monetare nu administrează nimic, reducem mereu costurile,
şi experimentăm multe alte lucruri care ne împiedică să putem crea bunuri durabile.
Am creat instituţii care încearcă în mod constant
să îşi păstreze "bucata" lor din piaţa de bunuri.
In esenţă, o orientare mafiotă.
Un grup împotriva altuia, toată lumea se luptă şi avem această iluzie
că într-un mod magic acest interes personal ne va face mai buni
deşi nu se întîmplă cu adevărat.
Nu se întîmplă cu adevărat, dacă ne uităm la istorie şi la ceea ce pregătim pentru noi înşine,
dat fiind că sîntem într-o cursă fatală către dezastru ecologic şi social.
Peter, vreau să te întrerup puţin.
Pot deja să-mi imaginez sloganele electorale.
Dacă această mişcare cîştigă suporteri, cei care beneficiază de pe urma sistemului monetar
vor interveni şi vor spune:
"vor să ne aducă înapoi la..."
"ştiţi că vor să ne transforme într-o societate comunistă."
Poţi comenta?
Asta e ceea ce ştiu, ăsta e punctul lor de referinţă.
Propaganda Vestului şi a Pieţii Libere
(sau a Pieţii Libere pentru Toţi), *** îi spun eu,
este să asume pe baza trecutului, să se orienteze considerînd
aceste structuri învechite create de către
dictatori autocraţi fără atribute comuniste reale.
O idee cu adevărat comunistă este familia, ale cărei principii le cunoaştem cu toţii.
Noi sîntem inteligenţi în ceea ce priveşte administrarea resurselor,
învăţînd *** să ne purtăm de grijă singuri din punct de vedere tehnic
şi creăm pe baza acestor concepte un sistem nou.
Singurul mod în care putem face asta este prin eliminarea
acestui interes personal
ca atribut definitoriu şi natural al modului în care trăim şi interacţionăm.
Bineînteles avem cu toţii interese personale, dar
interesul personal trebuie să devină interes social,
dacă ne aşteptăm şi dorim să supravieţuim ca specie.
Cred că una dintre întrebările interesante este,
în acest sistem, care este motivaţia
de a contribui mai mult, de a încerca mai bine,
dacă, la urma-urmelor, vom fi toţi egali?
Pentru început, nu sîntem toţi egali în sens arbitrar.
E un concept dificil şi încărcat cu semnificaţii.
Egal în posibilitatea de a obţine necesarul vieţii
şi de a abandona materialismul în care ne complacem.
Aceste aspecte hrănesc consumismul
care distruge planeta.
Aceste valori se vor schimba, deci motivaţia va consta
în convingerea şi înţelegerea fiecăruia că de fapt contribuie societăţii
cînd produc ceva real spre deosebire de a lucra în marketing sau la bursă,
că munca şi educaţia lor contribuie la bunăstarea generală
pe lîngă satisfacţia şi împlinirea personală.
Deci dacă aş fi inventator, aş inventa ceva nu ca să vînd,
pentru că această motivaţie este bolnavă.
Aş inventa ceva ca să îmbunătăţesc lumea,
ştiind că rezultatele mă vor răsplăti şi mă vor face o persoană mai bună.
Este o scară de valori complet diferită
şi cel mai bun exemplu este Familia.
Ceea ce înseamnă să trăieşti într-o familie şi respectul mutual din familie.
Nu îi dai mamei bacşiş de cîte ori te serveşte la masă.
Această orientare la o altă scară de valori are dezavantajul
că trebuie să corectăm uriaşa interpretare psihologică
greşită care a fost creată
în secole de sistem despotic care se prăbuşeşte văzînd cu ochii
şi care va conduce doar la mai mult război, mai multă sărăcie.
Nici măcar nu trebuie să exemplific prea mult,
tot ceea ce trebuie să faceţi este să observaţi critic ce se întîmplă acum
şi ceea ce va continua să se întîmple, dacă urmăm aceleaşi tendinţe.
Rapid, dacă vă uitaţi la ce se întîmplă, în mod special acum, nu este...
Stiu că ideea şi Mişcarea are suporteri în toată lumea,
mai mult de 200 de ţări sînt reprezentate.
Te rog să ne explici de ce nu este doar o idee naţională,
ci una globală.
Suveranitatea este
în esenţă o reflexie a conceptului de corporaţie.
Este o idee referitoare la păstrarea independenţei.
Lumea va trebui să înveţe să coopereze.
Din păcate trebuie sa le spun tuturor politicienilor:
după Albert Einstein "patriotismul este o boală".
Trăim într-o singură lume, pe aceeaşi planetă, şi trebuie să acceptăm acest fapt.
Trebuie ca atare să administrăm această lume în concordanţă cu unicitatea sa,
este o realitate tehnică, nu doar filozofică.
Mişcarea Zeitgeist consistă din a îndeparta diferenţele dintre rase,
naţionalităţi, religii, tot ceea ce ne divide,
pentru că toţi trebuie să ne întoarcem la ceea ce e necesar vieţii.
Pentru că acestea nu funcţionează în sistemul monetar.
Suferinţa este inacceptabilă şi nu e necesară.
Este timpul pentru o iniţiativă globală fermă.
Din păcate nu mai avem timp, Peter
dar sigur e o idee mare în aceste timpuri cu mari probleme.
Peter Joseph, realizator de film şi fondator al Mişcării Zeitgeist.