Tip:
Highlight text to annotate it
X
Discursurile OSHO: Tăcerea împărtăşită în cuvinte
Fundaţia Internaţională OSHO prezintă:
Puterea non-minţii - fără ataşament, fără lăcomie, fără gelozie, fără mânie
*** reuşeşte observarea
să ducă la non-minte?
Sunt din ce în ce mai capabil să-mi urmăresc corpul,
gândurile şi sentimentele,
şi asta e minunat.
Dar momentele de non-gândire
sunt puţine şi la distanţă unul de altul.
Când te aud spunând:
”meditaţia înseamnă a fi martor”,
simt că înţeleg.
Însă când vorbeşti despre non-minte,
nu sună uşor deloc.
Vrei să comentezi, te rog?
Prem Anubuddha,
meditaţia acoperă
un pelerinaj foarte lung.
Când spun ”meditaţia înseamnă a fi martor”,
este începutul meditaţiei.
Iar când spun ”meditaţia înseamnă non-minte”,
este sfârşitul pelerinajului.
A fi martor este începutul,
iar non-mintea este împlinirea.
Starea de martor este metoda prin care ajungi la non-minte.
Natural, vei simţi că starea de martor e mai uşoară.
E aproape de tine.
Însă a fi martor e doar asemeni seminţelor,
şi apoi este lunga perioadă de aşteptare.
Nu doar aşteptare, ci a avea încredere
că această sămânţă va
încolţi,
că va deveni
un tufiş;
că într-o zi va veni primăvara
şi tufișul va avea flori.
Non-mintea este ultima etapă
a înfloririi.
A sădi sămânţa este desigur foarte uşor;
stă în puterea ta.
Dar a aduce florile
este mai presus de tine.
Poţi pregăti întreg terenul,
însă florile vor veni în ritmul lor;
nu poţi să le forţezi să vină.
Primăvara este în afara controlului tău,
dar dacă pregătirea ta este perfectă,
primăvara vine;
asta e absolut garantat.
Este perfect în regulă, aşa *** te mişti.
Starea de martor este calea,
şi tu
începi să simţi, din când în când,
un moment lipsit de gânduri.
Acestea sunt licăriri ale non-minţii...
dar numai pentru un moment.
Ţine minte o lege fundamentală:
ceea ce poate exista doar pentru un singur moment,
poate de asemenea deveni etern.
Nu ţi se
dau
două momente deodată,
ci întotdeauna un singur moment.
Şi dacă poţi transforma un singur moment
într-o stare lipsită de gânduri,
înveţi secretul.
Atunci nu există nici un obstacol, nici un motiv pentru care să nu poţi schimba
al doilea moment,
care şi el va veni singur,
cu acelaşi potenţial şi aceeaşi capacitate.
Dacă ştii secretul,
ai cheia cheilor
care poate deschide fiecare moment
spre o licărire de non-minte.
Non-mintea este etapa finală,
când mintea dispare pentru totdeauna
şi pauza fără de gânduri
devine realitatea ta intrinsecă.
Dacă aceste puţine licăriri vin,
ele îţi arată că eşti pe drumul cel bun
şi foloseşti metoda corectă.
Dar nu fi nerăbdător.
Existenţa are nevoie de o răbdare imensă.
Misterele ultime sunt deschise doar celor
care au o răbdare imensă.
Îmi aduc aminte...
În vechiul Tibet
se obişnuia,
ţinea de respect,
ca fiecare familie
să
contribuie
la marele experiment al
expansiunii conştiinţei.
Aşa că primul copil al fiecărei familii
era dat
la mănăstiri
pentru a fi instruit în meditaţie.
Poate că nici o ţară nu a făcut
un experiment atât de vast în conştiinţă.
Distrugerea Tibetului aflat în mâinile Chinei comuniste
este una dintre cele mai mari calamităţi
ce se puteau întâmpla umanităţii.
Nu este doar o chestiune legată de o mică ţară,
este o chestiune legată de un mare experiment
care avea loc de secole în Tibet.
Primul copil era dat mănăstirilor când era foarte mic,
la cinci sau cel mult şase ani.
Îmi aduc aminte de un incident, trebuie să fi fost milioane asemenea lui.
Un copil de şase ani...
Dar Tibetul ştia
că, copiii pot învăţa să fie martori mai bine ca adulţii.
Adulţii sunt deja
complet
stricaţi.
Copilul este inocent şi totuşi
tabla minţii sale este goală,
să îl înveți goliciunea este absolut uşor.
Dar
intrarea unui copil într-o mănăstire
era foarte dificilă, în special pentru un copil mic.
Vă spun numai despre unul; vor fi fiind sute de incidente ca acesta.
E sortit să fie aşa.
Un copil mic,
de şase ani,
pleacă.
Mama sa plânge,
pentru că viaţa într-o mănăstire pentru un copil mic
o să fie atât de dificilă.
Tatăl
îi spune copilului:
”Nu te uita înapoi.
E o problemă
de respectabilitate a familiei noastre.
Nici măcar o dată, în întreaga istorie a familiei noastre
un copil nu a privit înapoi.
Oricare este testul care trebuie dat pentru intrarea în mănăstire,
chiar şi dacă viaţa îţi este în pericol,
nu te uita înapoi.
Nu te gândi la mine sau la mama ta şi la lacrimile ei.
Te trimitem către experimentul suprem al conştiinței umane
cu mare bucurie,
chiar dacă despărţirea este dureroasă.
Dar noi ştim
că vei trece peste toate testele;
eşti sânge din sângele nostru,
şi bineînțeles că vei păstra
demnitatea familiei tale.”
Copilaşul merge pe cal, cu un servitor
călare pe un alt cal.
O imensă dorinţă apare în el,
când drumul îşi schimbă direcţia,
să arunce doar o privire, din nou, înapoi
la casa familiei, la grădina sa.
Tatăl trebuie că stă acolo, mama trebuie că plânge...
dar el îşi aduce aminte că tatăl a spus: ”Nu privi înapoi.”
Şi el nu priveşte înapoi.
Cu lacrimi în ochi,
el schimbă direcţia odată cu drumul.
Acum nu îşi mai poate vedea casa,
şi nu se ştie niciodată cât va dura,
poate ani şi ani,
până când va putea
să-şi vadă tatăl şi mama
şi familia sa din nou.
El ajunge la manăstire.
La poarta mănăstirii
stareţul îl întâlneşte,
îl primeşte cu graţie,
ca şi *** ar fi un adult,
se închină în faţa lui,
la fel *** şi el se închină în faţa stareţului.
Şi stareţul spune:
”Primul tău test va fi
să stai în afara porţii
cu ochii închişi,
nemişcat,
dacă nu eşti chemat înăuntru.”
Copilaşul stă la poartă,
în afara porţii,
cu ochii închişi.
Orele trec...
şi el nici măcar nu se poate mişca.
Sunt muşte
care stau pe faţa sa, dar el nu le poate îndepărta.
E o chestiune
a demnităţii
pe care stareţul i-a arătat-o.
El nu mai gândeşte ca un copil;
atât de respectat,
el trebuie să împlinească
aspiraţia familiei sale,
aşteptările stareţului.
Întreaga zi trece,
şi chiar şi altor călugări din mănăstire începe să le pară rău pentru copil.
Flămând,
însetat...
el doar aşteaptă.
Ei încep să simtă că copilul e mic,
dar are
un mare curaj şi îndrăzneală.
În cele din urmă, când soarele apune,
toată ziua a trecut,
stareţul vine
şi ia copilul înăuntru.
El spune: ”Ai trecut
primul
test,
dar mai sunt multe vârfuri înainte.
Îţi respect răbdarea, fiind un copil atât de mic.
Ai rămas nemişcat,
nu ai deschis ochii.
Nu ţi-ai pierdut curajul,
ai avut încredere că oricând e timpul potrivit,
vei fi chemat înăuntru.”
Şi apoi ani de antrenament în a rămâne martor.
Copilului i se permitea
să-şi vadă iar părinţii
poate doar după ce
10 ani, 20 de ani,
se scurgeau.
Însă criteriul era
ca, până când
nu experimentează starea de non-minte,
nu i se poate permite
să-şi vadă părinţii, familia.
Odată ce dobândeşte starea de non-minte,
atunci el se poate întoarce în lume.
Acum nu este nici o problemă.
Odată ce un om se află într-o stare de non-minte,
nimic nu îl poate distrage din fiinţa sa.
Nu este nici o putere mai mare decât puterea non-minţii.
Nici un rău nu poate fi făcut unei astfel de persoane.
Nici un ataşament, nici o lăcomie,
nici o gelozie,
nici o furie,
nimic nu poate apărea în el.
Non-mintea este un cer absolut pur,
fără nici un fel de nori.
Anubuddha,
spui:
”*** reuşeşte observarea să te ducă la non-minte?”
Este o lege intrinsecă:
gândurile nu au o viaţă a lor proprie.
Ele sunt paraziţi;
ele trăiesc
pe seama identificării tale cu ele.
Când spui: ”Sunt furios,”
tu verşi energie de viaţă în furie,
pentru că te identifici cu furia.
Însă când spui: ”Eu observ
furia licărind
pe ecranul
minţii din interiorul meu”,
nu mai dai nici un fel de viaţă, de savoare, de energie
furiei.
Vei putea să vezi ***, din cauză că nu eşti identificat,
furia este absolut neputincioasă,
nu are nici un impact asupra ta,
nu te schimbă,
nu te afectează.
Este absolut goală şi moartă.
Va trece
şi va lăsa cerul curat
şi ecranul minţii gol.
Încet, încet,
începi să ieşi din gândurile tale.
Acesta e tot procesul faptului de a fi martor şi de a observa.
În alte cuvinte,
George Gurdjieff obişnuia să-i spună
non-identificare,
nu te mai identifici cu gândurile tale.
Pur şi simplu stai deoparte şi la distanţă,
indiferent,
ca şi *** ar putea fi gândurile oricui.
Ai rupt
legăturile tale cu ele.
Doar atunci le poţi observa.
A observa necesită o anumită distanţă.
Dacă eşti identificat, nu este nici o distanţă,
ele sunt prea aproape.
E ca şi *** ai pune oglinda
prea aproape de ochii tăi:
nu poţi să-ţi vezi faţa.
O anumită distanţă e necesară;
numai atunci îţi poți vedea faţa în oglindă.
Dacă gândurile sunt prea aproape de tine,
nu poţi observa.
Devii impregnat şi colorat
de gândurile tale: furia te face furios,
lăcomia te face lacom,
pofta te face pofticios,
pentru că nu există nici un fel de distanţă.
Ele sunt atât de aproape
încât eşti sortit să gândeşti
că tu şi gândurile tale.
sunteţi una.
A observa distruge această unime
şi creează o separare.
Cu cât observi mai mult, cu atât mai mare este distanţa.
Cu cât este mai mare distanţa, cu atât mai puţină energie obţin gândurile tale de la tine.
Şi ele nu au nici o altă sursă de energie.
Aşa că încep să moară,
să dispară.
În aceste momente de dispariţie vei avea primele licăriri ale non-minţii.
Asta e ceea ce experimentezi tu.
”Sunt din ce în ce mai capabil să îmi observ corpul,
gândurile şi sentimentele mele,
şi asta e minunat.”
Acesta e numai începutul.
Chiar şi începutul este extraordinar de frumos,
doar să fii pe drumul cel bun,
chiar şi fără a face un singur pas,
îţi va da o imensă bucurie,
absolut fără nici un motiv.
Şi odată ce începi să mergi pe drumul cel bun,
fericirea ta, experienţele tale
minunate, vor deveni din ce în ce mai profunde,
din ce în ce mai extinse,
cu nuanțe noi,
cu flori noi,
cu parfumuri noi.
Anubuddha, ceea ce simţi
e un mare indiciu
că eşti pe drumul cel bun.
E mereu o problemă pentru căutător
dacă se mişcă în direcţia bună sau nu.
Nu există nici o siguranţă, nici o asigurare, nici o garanţie.
Toate dimensiunile sunt deschise;
*** o vei alege pe cea bună?
Acestea sunt
căile
şi criteriile
despre *** trebuie să aleagă cineva.
Dacă mergi pe orice cale, orice metodologie,
şi ea îţi aduce bucurie,
mai multă
sensibilitate,
mai multă observare,
şi îţi dă un imens sentiment de bine,
acesta este singurul criteriu că mergi pe calea cea bună.
Dacă devii mai nefericit,
mai furios,
mai egoist,
mai lacom,
mai plin de pofte,
acestea sunt indiciile că
mergi pe o cale greşită.
Pe calea cea bună, fericirea ta va creşte tot mai mult în fiecare zi,
şi experienţele tale cu sentimente minunate
vor deveni
extraordinar
de psihedelice,
mai colorate,
culori pe care nu le-ai văzut niciodată în lume,
parfumuri pe care nu le-ai experimentat niciodată în lume.
Atunci poţi să păşeşti pe cale
fără nici o teamă
că poţi să greşeşti.
Aceste experienţe interioare te vor menţine mereu pe calea cea bună.
Doar ţine minte
că dacă ele cresc,
asta înseamnă că te mişti.
Acum ai
doar câteva momente
de non-gândire...
Nu este o realizare simplă;
este e o mare realizare,
pentru că oamenii toată viaţa lor
nu cunosc nici măcar un moment în care să nu existe nici un gând.
Aceste pauze vor creşte.
Pe măsură ce vei deveni din ce în ce mai centrat,
din ce în ce mai alert,
aceste pauze vor începe să se mărească.
Şi ziua,
nu foarte departe - dacă continui să te mişti
fără a privi înapoi,
fără a merge pe alături,
dacă continui să mergi drept,
nu este departe ziua
când vei simţi
pentru prima oară
că pauzele au devenit atât de mari,
încât trec ore
şi nici măcar un gând nu apare.
Acum ai
experienţe mai semnificative ale non-minţii.
Realizarea supremă este
când 24 de ore pe zi
eşti înconjurat de non-minte.
Asta nu înseamnă că nu poţi să-ţi foloseşti mintea;
aceasta este o concluzie greşită
susţinută
de cei care nu ştiu nimic despre non-minte.
Non-mintea nu înseamnă că
nu poţi să foloseşti mintea;
înseamnă pur şi simplu că mintea nu te poate folosi pe tine.
Non-mintea nu înseamnă că mintea e distrusă.
Non-mintea înseamnă pur şi simplu că mintea e pusă deoparte.
Poţi să o pui în acţiune în orice moment ai nevoie
să comunici
cu lumea.
Va fi servitorul tău.
În acest moment este stăpânul tău.
Chiar şi atunci când stai singur, continuă, taka-taka, taka-taka,
şi tu nu poţi face nimic,
eşti atât de neajutorat.
Non-mintea înseamnă pur şi simplu
că mintea a fost pusă la locul său.
Ca servitor, este un instrument minunat;
ca stăpân,
este o mare nenorocire.
Este periculoasă.
Îţi va distruge întreaga viaţă.
Mintea nu este decât
un mijloc
pentru momentele în care vrei să comunici cu ceilalţi.
Dar când eşti singur,
nu este nevoie de minte.
Aşa că, de fiecare dată când vrei să o foloseşti, o poţi folosi.
Şi ţine minte încă un lucru:
când mintea rămâne
tăcută timp de ore întregi,
devine proaspătă, tânără,
mai creativă,
mai sensibilă,
reîntinerită prin repaos.
Minţile oamenilor obişnuiţi încep undeva în jurul vârstei de 3 sau 4 ani,
şi apoi continuă să meargă timp de 70, 80 de ani,
fără nici un fel de vacanţă.
Natural, ei nu pot fi foarte creativi. Ei sunt complet obosiţi,
şi obosiţi de prostii.
Milioane de oameni din lume
trăiesc fără nici un fel de creativitate.
Creativitatea este una dintre cele mai extatice experienţe.
Dar minţile lor sunt atât de obosite...
ei nu sunt
într-o stare de energie care se revarsă.
Omul non-minţii
păstrează mintea în repaos,
plină de energie,
extraordinar de sensibilă,
gata să treacă la acţiune în momentul în care i se ordonă.
Nu este o coincidenţă că la oamenii care au experimentat non-mintea,
cuvintele încep să aibe o magie specială.
Când îşi folosesc mintea,
aceasta are o charismă,
are o forţă magnetică.
Are o imensă spontaneitate
şi prospeţimea picăturilor de rouă ale dimineţii
dinainte de răsăritul soarelui.
Şi mintea
este mijlocul
cel mai
evoluat,
de expresie şi creativitate al naturii.
Deci omul meditaţiei,
sau cu alte cuvinte, omul non-minţii
îşi schimbă proza în poezie.
Fără nici un efort,
cuvintele sale devin atât de
pline de autoritate,
încât nu au nevoie de nici un fel de argumente.
Ele devin
propriile lor argumente.
Forţa
pe care o poartă
devine un adevăr evident în sine.
Nu este nevoie de nici un alt sprijin din partea logicii
sau a scripturilor.
Cuvintele unui om al non-minţii
au o siguranţă intrinsecă
în ele.
Dacă eşti pregă*** să primeşti şi să asculţi,
o vei simţi în inima ta:
adevărul evident în sine.
Anubuddha,
spui:
”Când te ascult
spunând 'Meditaţia înseamnă a fi martor',
simt că înţeleg.
Dar când vorbeşti despre non-minte,
nu sună uşor deloc.”
*** poate suna uşor?
pentru că este posibilitatea ta viitoare.
Meditaţia ai început-o;
poate fi în etapele de început,
dar ai o anumită experienţă a ei
care te face să mă înţelegi.
Dar dacă poţi să înţelegi meditaţia,
nu-ţi face deloc griji.
Meditaţia duce în mod sigur la non-minte,
la fel *** fiecare râu
se mişcă spre ocean fără nici un fel hărţi, fără nici un fel de ghizi.
Fiecare râu,
fără nici o excepţie,
în cele din urmă ajunge la ocean.
Fiecare meditaţie,
fără nici o excepţie,
în cele din urmă ajunge la starea de non-minte.
Dar, în mod natural,
când Gangele este în Himalaya, rătăcind prin munţi şi văi,
nu are nici o idee ce este oceanul,
nu-şi poate închipui
existenţa oceanului,
dar se mişcă spre ocean,
pentru că apa are capacitatea intrinsecă
de a găsi întotdeauna locul cel mai de jos.
Şi oceanele sunt locurile cele mai joase...
aşa că râurile se nasc pe vârfurile din Himalaya,
şi încep să se mişte imediat spre
spaţiile joase,
şi în cele din urmă, ele
sunt sortite să găsească oceanul.
Exact inversul este procesul meditaţiei:
ea se mişcă în sus,
spre culmi mai înalte,
şi culmea supremă este non-mintea.
Non-mintea este un cuvânt simplu,
dar înseamnă exact iluminare,
eliberare,
libertate de toate servituţile,
experienţa nemuririi şi a imortalităţii.
Acestea sunt cuvinte mari
şi nu vreau să fii speriat,
aşa că folosesc un cuvânt simplu, non-minte.
Tu cunoşti mintea...
poţi concepe o stare
în care această minte
va fi non-funcţională.
Odată ce această minte este non-funcţională,
devii parte din
mintea cosmosului, din mintea universală.
Când eşti parte din mintea universală, mintea ta individuală funcţionează
ca un minunat servitor.
A recunoscut stăpânul,
şi aduce veşti
de la mintea universală
celor
care sunt încă
înlănţuiţi de mintea individuală.
Când vă vorbesc vouă,
de fapt universul este cel care mă foloseşte.
Cuvintele mele nu sunt
cuvintele mele;
ele aparţin adevărului universal.
Aceasta este puterea lor,
aceasta este charisma lor,
aceasta este magia lor.
Copyright©Fundaţia Internaţională OSHO
Pentru mai multe informaţii: www.OSHO.com
OSHO este o marcă înregistrată a Fundaţiei Internaţionale OSHO