Tip:
Highlight text to annotate it
X
Povestea lucrurilor
cu Annie Leonard
Aveti asa ceva?
Eu am devenit obsedata de al meu,
de fapt am devenit obsedata de toate lucrurile mele.
V-ati intrebat vreodata
de unde vin lucrurile pe care le cumparam
si unde ajung dupa ce le aruncam?
Eu m-am intrebat si m-am apucat sa caut!
Manualele ne invata ca toate lucrurile din jurul nostru
trec prin aceste stadii: Extractie, Productie,
Distributie, Consum, Eliminare.
Acest lant formeaza economia materialelor.
Ei bine, am studiat mai in profunzime.
De fapt, am petrecut 10 ani calatorind si urmarind
de unde vin lucrurile si unde se duc.
Si stiti ce am aflat?
Explicatia din manuale nu este completa. Din ea lipsesc foarte multe.
La suprafata, acest sistem este in regula. Nici o problema.
Adevarul este insa ca este un sistem in criza.
Pentru ca acesta este un sistem linear
iar noi traim pe o planeta cu resurse limitate
si nu poti sustine un sistem linear, pe o planeta finita, la nesfarsit!
In fiecare etapa. acest sistem interactioneaza cu lumea reala.
In realitate, el nu este izolat.
Interactioneaza cu societatile, culturile, economiile si mediul.
Si de fiecare data forteaza limitele.
Limite pe care nu le vedem aici, pentru ca diagrama este incompleta.
Sa ne intoarcem deci la ea si sa vedem ce lipseste.
Ei bine, unul dintre cele mai importante lucruri care lipsesc sunt Oamenii.
Da. Oamenii.
Oamenii traiesc si muncesc in acest sistem.
Iar unii oameni din sistem conteaza ceva mai mult decat altii,
cuvantul lor are mai multa greutate.
Cine sunt ei? Pai sa incepem cu guvernul.
Prietenii mi-au sugerat sa folosesc un tanc pentru a simboliza guvernul
si asta este o realitate in multe tari si din ce in ce mai mult si in Statele Unite
in definitiv peste 50% din taxele federale sunt destinate armatei.
Dar eu voi folosi totusi o persoana pentru a simboliza guvernul,
deoarece cred in ideea ca guvernele trebuie sa fie din oameni
si pentru oameni.
Este treaba guvernului sa ne protejeze si sa ne ingrijeasca.
Asta este sarcina lor.
Apoi intra in sistem corporatiile.
Motivul pentru care corporatiile apar mai mari decat guvernul
este pentru ca ele sunt mai mari decat guvernul.
51 dintre cele mai mari 100 de sisteme economice din lume sunt corporatii.
Pe masura ce corporatiile au devenit mai mari si mai puternice
am observat o schimbare in comportamentul guvernelor.
Au devenit mai preocupate de interesele corporatiilor decat de ale noastre.
Sa vedem ce altceva mai lipseste din acest desen.
Vom incepe cu Extractia,
care este doar un neologism pentru exploatarea resurselor,
care este un neologism pentru vandalizarea planetei.
In realitate, inseamna taierea copacilor, distrugerea muntilor pentru metale,
poluarea apelor si exterminarea animalelor. Aici ne lovim de prima noastra limita.
Resursele sunt pe terminate. Folosim prea multe lucruri.
Stiu ca este greu de acceptat, dar este adevarul si trebuie sa il suportam.
Numai in ultimii 30 de ani, o treime din resursele naturale ale planetei
au fost consumate. Au disparut.
Taiem, extragem, jefuim si murdarim planeta atat de repede,
incat suntem pe cale de a distruge mediul propice
pe care ni-l asigura pentru a trai.
In Statele Unite, unde traiesc eu, am ramas cu mai putin de 4%
din fondul forestier initial.
40% din ape sunt poluate si nu pot fi baute.
Problema noastra nu este numai ca folosim prea multe lucruri,
dar si ca folosim mai mult decat ni s-ar cuveni.
Statele Unite reprezinta 5% din populatia lumii
dar consuma 30% din resursele planetei si creeaza 30% din deseurile lumii.
Daca toti oamenii ar consuma in acest ritm, am avea nevoie de 3 sau de 5 planete...
Dar stiti ceva? Avem doar una singura.
Raspunsul tarii mele la aceste limite a fost sa ia pur si simplu resursele altora!
Si vorbim de Lumea a 3-a, care, dupa *** ar spune unii, este o alta denumire pentru
"resursele noastre care au ajuns din intamplare in posesia altora".
Deci, a ce va seamana asta? Acelasi lucru: batjocorirea planetei.
75% din locurile de pescuit sunt exploatate la maximum sau peste capacitate.
80% din padurile originale ale planetei au disparut.
In jungla Amazoniana se taie 2000 de copaci pe minut.
Echivalentul a 7 terenuri de fotbal intr-un singur minut!
Ce se intampla cu oamenii care traiesc acolo?
Ei bine, dupa acesti indivizi, bastinasii nu au dreptul la resurse,
chiar daca traiesc acolo de generatii.
Nu au mijloace de productie si nu consuma prea mult.
Si in acest sistem, daca nu ai sau nu cumperi o gramada de lucruri,
nu contezi.
Apoi materialele se muta catre "productie".
Aici consumam energie pentru a combina resursele naturale
cu chimicale toxice, rezultand produse contaminate toxic.
Astazi exista in comert peste 100.000 de produse chimice sintetice.
Doar pentru o mica parte din acestea a fost testat impactul asupra sanatatii oamenilor
si pentru NICIUNA nu a fost testat impactul sinergetic asupra sanatatii
adica ce se intampla cand acestea
interactioneaza cu celelalte chimicale la care suntem expusi zilnic.
Deci inca nu stim care este impactul real al materialelor toxice
asupra sanatatii si mediului nostru.
Dar sigur stim un lucru: toxine intra. toxine ies.
Atata timp cat vom folosi materiale toxice in sistemele noastre de productie,
vom produce bunuri toxice pe care le vom folosi in casa noastra,
la locurile de munca, in scoli...
ah, da, si in corpurile noastre.
De exemplu, produsele pentru ignifugare. Sunt chimicale care fac lucrurile
rezistente la foc, dar sunt super-toxice.
Sunt neurotoxine, adica toxice pentru creier.
De ce le mai folosim, daca sunt asa de toxice?
Si totusi, exista in computere, decoratiuni, canapele, saltele, chiar si in unele perne.
De fapt, pernele noastre sunt impregnate cu neurotoxine
pe care le aducem acasa si le folosim
8 ore pe noapte pentru a dormi.
Sincer, cred ca intr-o tara cu asa mare potential
am putea gasi un mod mai inteligent
de a ne proteja capetele de incendiu pe timpul noptii.
Aceste toxine se acumuleaza in lantul alimentar si se depoziteaza in corpurile noastre.
Stiti care este alimentul cu cel mai ridicat nivel de contaminanti toxici?
Laptele matern.
Asta inseamna ca am ajuns la nivelul la care cei mai fragili membri
ai societatii noastre, copiii nostri,
primesc prin alaptare cea mai mare doza de chimicale toxice.
Nu este aceasta o violare incredibila?
Alaptarea trebuie sa fie actul fundamental de hranire.
Ar trebui sa fie sacru si sigur. Alaptarea ramane cel mai bun lucru
si mamele nu trebuie sa renunte la ea, dar ar trebui sa o protejam.
Ei ar trebui sa o protejeze. Credeam ca au grija de noi.
Si, bineinteles, oamenii care sunt cei mai afectati
de aceste chimicale toxice sunt muncitorii din fabrici,
dintre care multe sunt femei la varsta reproducerii.
Ele lucreaza cu toxine reproductive, carcinogene si multe altele...
Va intreb ce femeie aflata la varsta reproducerii
ar accepta sa lucreze intr-un mediu toxic, alta decat o femeie fara alternative?
Si aceasta este una din "frumusetile" acestui sistem:
deteriorarea mediului si a economiilor de aici
asigura o resursa permanenta de mana de lucru fara alte optiuni.
In lume, 200.000 de oameni pe zi parasesc mediile care i-au sustinut
timp de generatii, inspre orase. Multi traiesc in suburbii, cautand de lucru
indiferent de toxicitatea muncii.
Asa ca, vedeti, nu doar resursele sunt risipite in acest sistem, ci si oamenii.
Sunt distruse intregi comunitati.
Asadar: toxine intra, toxine ies.
Multe dintre ele ies ca si produse, dar si mai multe ies ca produse auxiliare,
sau poluare. Si avem foarte multa poluare.
In Statele Unite se recunoaste ca industria polueaza cu peste 2 miliarde de kg.
de chimicale toxice in fiecare an si probabil in realitate sunt mult mai multe,
din moment ce acest nivel este recunoscut oficial.
Si aici apare o noua limita, pentru ca, uh!, cine ar vrea
sa respire cele peste 2 miliarde de kg. de toxine anual?
Deci ce fac guvernele tarilor dezvoltate? Exporta fabricile murdare peste mari.
Polueaza pamantul altora!
Dar, surpriza, aerul poluat acolo se intoarce la noi, purtat de curentii de aer.
Asadar, ce se intampla dupa ce aceste resurse sunt transformate in produse?
Ajung aici, pentru distributie. Distributia inseamna
"vinde toate porcariile astea contaminate cat mai repede posibil".
Scopul este: "preturile trebuie sa fie joase,
oamenii trebuie sa cumpere iar stocurile sa se roteasca".
*** poti mentine toate preturile scazute?
Ei bine, muncitorii din magazine au salarii mici,
iar asigurarile sociale nu sunt platite foarte des.
Este vorba in principal de externalizarea costurilor.
Aceasta inseamna ca nu toate costurile unui produs sunt incluse in pretul de pe raft.
Cu alte cuvinte, nu platim costul real al lucrurilor pe care le cumparam.
M-am gandit la asta zilele trecute: mergeam la munca si am vrut
sa ascult stirile, asa ca am intrat intr-un magazin sa imi cumpar un radio.
Am gasit un aparat verde, simpatic, care costa numai 4 dolari si 99 de centi.
In timp ce asteptam la rand m-am gandit, *** este posibil ca doar 4.99$
sa acopere toate costurile producerii si distributiei lui?
Metalul a fost probabil extras din Africa de Sud,
petrolul din Iraq, plasticul de undeva din China
si a fost asamblat de un baiat de 15 ani intr-o fabrica din Mexic.
4.99$ nu ar acoperi nici macar chiria pentru spatiul de pe raft pana cand l-am cumparat,
fara sa mai punem la socoteala salariul vanzatorului care m-a ajutat sa il aleg
sau transporturile pe mare si pe uscat prin care a trecut acest produs.
Asa am inteles ca pur si simplu nu eu am platit pretul acestui radio.
Deci, cine a platit?
Ei bine, acesti oameni au platit cu pierderea resurselor lor naturale.
Acesti oameni au platit cu pretul aerului lor curat,
cu o rata in crestere a imbolnavirilor de astm si cancer.
Copiii din Congo au platit cu pretul viitorului lor:
30% din copiii din Congo au intrerupt scoala pentru a lucra in mine de coltan,
metal folosit in produsele electronice.
Chiar si acesti oameni au platit, cu pretul asigurarilor lor sociale.
De-a lungul acestui lant, oamenii au contribuit pentru ca eu sa platesc doar 4.99$.
Si niciuna din aceste contributii nu a fost inregistrata in vreo contabilitate.
La aceasta ma refer cand spun ca proprietarii companiei
au externalizat adevaratele costuri de productie.
Si acum ajungem la sageata de aur a consumului.
Aici este inima intregului sistem, motorul care il pune in miscare.
Consumul este atat de important, incat protejarea acestei sageti
este o prioritate pentru fiecare din acestia doi.
De aceea, dupa 9 septembrie, cand tara noastra a fost in stare de soc
presedintele Bush ar fi putut sa sugereze oricare din aceste lucruri:
sa ne intristam, sa ne rugam, sa speram...
NU! El a spus sa facem cumparaturi!
SA CUMPARAM?
Am devenit o natiune de consumatori. Identitatea noastra principala a devenit
cea de consumatori. Nu mame, nu profesori, nu fermieri, ci consumatori.
Suntem evaluati in principal dupa contributia la aceasta sageata,
dupa cat de mult consumam. Si consumam!
Cumparam, cumparam, cumparam. Sustinem fluxul materialelor.
Si ele curg!
Ghiciti ce procent din intregul flux de materiale din acest sistem
este inca in consum sau in functiune la numai 6 luni dupa vanzarea sa in America de Nord?
50%?
20%?
NU. Un procent! Unul!
Cu alte cuvinte, 99% din ceea ce cultivam, extragem, procesam, transportam,
99 la suta din aceste lucruri pe care le introducem in sistem,
sunt aruncate la gunoi dupa 6 luni.
*** credeti ca putem sustine echilibrul unui planete
cu acest ritm de consum al lucrurilor?
Nu a fost intodeauna asa.
In medie, o persoana din SUA consuma astazi dublu fata de cat consuma cu 50 de ani in urma.
Intrebati-va bunica. Pe vremea ei, responsabilitatea, folosirea cu atentie a resurselor
si chibzuinta erau valori. Deci. *** s-a intamplat?
Ei bine nu s-a intamplat pur si simplu. A fost planificat.
Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, acesti indivizi s-au gandit
*** sa relanseze economia Statelor Unite. Economistul Victor Lebow a lansat
o solutie care a devenit apoi norma intregului sistem.
El a spus: "Economia noastra extrem de productiva cere sa convertim
consumul intr-un mod de viata, sa transformam cumpararea lucrurilor intr-un ritual,
sa gasim satisfactie spirituala si personala in consum.
Avem nevoie de lucruri sa le consumam ardem, inlocuim si sa le aruncam,
intr-un ritm pe care nu l-am mai cunoscut pana acum".
Iar seful consiliului economic al presedintelui Eisenhower a spus:
"Scopul final al economiei americane va fi sa produca din ce in ce mai multe bunuri de consum"
MAI MULTE BUNURI DE CONSUM??? Scopul final al economiei noastre?
Nu asigurarea sanatatii, educatiei sau siguranta transportului
sau sustenabilitate sau justitie? Bunuri de consum?
*** au reusit sa ne faca sa sustinem acest program cu entuziasm?
Ei bine, doua dintre cele mai eficace strategii sunt uzura planificata si uzura perceputa.
Uzura planificata este un eufemism pentru "proiectat pentru a se strica".
Inseamna ca in realitate bunurile sunt proiectate pentru uzura rapida,
astfel incat sa le aruncam cat mai repede si sa cumparam altele noi.
Ea este evidenta la produse precum plasele de plastic sau paharele de cafea,
dar se aplica si la lucruri mai mari: mopuri, DVD-uri, aparate foto, gratare de friptura...
Se aplica la tot! Chiar si la computere.
Nu ati observat ca daca astazi cumparam un calculator, tehnologia se schimba
atat de repede, incat in doi ani, el devine practic un impediment in comunicare?
Am fost curioasa si am vrut sa vad ce este in interiorul unui calculator.
Si am aflat ca modificarile din fiecare an constau in principal
numai in schimbarea unei piese mici dintr-un colt.
Dar nu poti schimba pur si simplu doar acea piesa,
pentru ca fiecare noua versiune are o forma diferita,
deci trebuie sa arunci intreg lucrul si sa iti cumperi unul nou.
Am cautat dovezi in jurnalele de design industrial din anii '50,
cand uzura planificata incepuse cu adevarat sa prinda.
Acesti designeri erau foarte expliciti.
Discutau cat de scurta poate fi durata de viata a unui produs
astfel incat consumatorul sa nu isi piarda increderea si sa il cumpere din nou.
Totul a fost absolut intentionat. Dar lucrurile nu se strica suficient de repede
pentru a sustine aceasta sageata, asa ca exista si "uzura morala".
Uzura morala ne convinge sa aruncam lucruri care sunt inca perfect folositoare.
*** fac asta? Ei bine, schimba aspectul lucrurilor,
astfel incat daca ai cumparat ceva acum 2 ani, oricine isi va da seama
ca nu ai contribuit recent la sageata consumului,
iar din moment ce modul in care ne demonstram valoarea
este prin contributia la aceasta sageata, acest lucru poate fi jenant.
Stiu. Am acelasi monitor umflat pe birou de 5 ani.
Colega mea tocmai a primit unul nou. Are un ecran plat si lucios.
Se potriveste cu calculatorul, telefonul, chiar si cu suportul ei de creioane.
Ea pare a fi la pupitrul unei nave spatiale, iar eu...
eu parca am pe birou o masina de spalat.
Moda este un alt exemplu de uzura morala.
V-ati intrebat vreodata de ce tocurile pantofilor se schimba
de la un an la altul. de la subtire la gros?
Nu este efectul unei dezbateri asupra formei ideale
pentru sanatatea picioarelor femeilor.
In realitate purtarea unor tocuri groase intr-un an al tocurilor subtiri
arata tuturor ca nu ai contribuit de curand la aceasta sageata,
deci nu esti la fel de valoros ca persoana cu tocuri subtiri de langa tine.
Este pentru a ne face sa cumparam noi pantofi.
Reclamele, media in general, joaca un rol important in acest domeniu.
Fiecare cetatean al SUA este tinta a peste 3000 de reclame/zi.
Vedem mai multe reclame intr-un an decat vedeau intr-o viata oamenii in urma cu 50 de ani.
Si daca e sa ne gandim, care este scopul unei reclame,
altul decat de a ne face nefericiti cu ceea ce avem?
Deci, de 3000 de ori pe zi ni se spune ca parul nostru este urat,
pielea este in neregula, hainele sunt in neregula,
mobila este gresita, masina noastra este nepotrivita,
noi suntem in neregula iar singurul remediu este sa mergem la cumparaturi.
Mass media da o mana de ajutor pentru a ascunde toate acestea
asa ca singura parte din economia materialelor pe care o vedem
sunt cumparaturile.
Extractia, productia si depozitarea deseurilor, toate se intampla fara publicitate.
Astfel am ajuns ca in Statele Unite sa avem mai multe lucruri ca niciodata,
dar sondajele arata ca fericirea nationala este in declin.
Fericirea noastra nationala a atins maximul undeva in anii 1950,
in acelasi timp cu explozia consumerismului. Hmmm... Interesanta coincidenta.
Si cred ca stiu de ce. Avem mai multe lucruri, dar mai putin timp
pentru ceea ce ne face fericiti: familie, prieteni, timp liber.
Muncim mai mult ca niciodata. Unii analisti spun ca am ajuns
sa avem mai putin timp liber decat in societatea feudala.
Si stiti care sunt principalele activitati, in putinul timp liber pe care il avem?
Ne uitam la televizor si mergem la cumparaturi.
In Statele Unite, petrecem de 3-4 ori mai multe ore pentru cumparaturi
decat semenii nostri din Europa. Asa am ajuns in situatia ridicola
in care mergem la munca, poate avem chiar doua joburi, iar cand ajungem acasa
suntem atat de sfarsiti incat ne trantim pe noua noastra canapea si ne uitam la televizor.
Reclamele ne spun: "ESTI FRAIER", asa ca trebuie sa mergem la mall,
sa cumparam ceva care ne face sa ne simtim mai bine,
apoi mergem la serviciu sa muncim pentru lucrurile pe care tocmai ni le-am cumparat,
apoi ne intoarcem acasa si mai obositi
ne trantim pe canapea si ne uitam din nou la televizor
si el ne indeamna sa mergem din nou la mall
si intram in aceasta roata munca - televizor - consum
din care nu ne mai putem opri.
In final, ce se intampla cu lucrurile pe care le cumparam?
La acest ritm de consum, nu ar incapea in casele noastre,
desi suprafata medie a unei case din Statele Unite s-a dublat
incepand cu anii 1970.
Toate lucrurile sfarsesc la galeata de gunoi.
Si aceasta ne duce la eliminarea deseurilor.
Aceasta este partea economiei materialelor pe care o cunoastem toti,
deoarece toti ducem gunoiul la pubela.
Fiecare locuitor al Statelor Unite produce zilnic peste 2 kg. de gunoi.
Aceasta inseamna dublu fata de cat producea in urma cu treizeci de ani.
Tot acest gunoi sfarseste intr-o groapa de gunoi,
care este fix o gaura in pamant, sau, daca sunteti ghinionisti,
este mai intai incinerat si mai apoi ingropat intr-un camp.
Ambele moduri polueaza aerul, pamantul, apa si nu uitati, schimba clima.
Incinerarea este cu adevarat nociva.
Va amintiti acele toxine din stadiul de productie?
Arderea gunoaielor elimina toxinele in aer. Chiar mai rau, genereaza noi supertoxine.
Ca de exemplu dioxina.
Dioxina este cea mai toxica substanta cunoscuta, produsa de om.
Iar incineratoarele sunt sursa numarul unu de dioxina.
Aceasta inseamna ca putem opri sursa principala
a celei mai toxice substante, pur si simplu oprind incinerarea gunoaielor.
Am putea sa ne oprim chiar astazi.
Unele companii nu vor sa aiba de a face cu gropile de gunoi
sau incineratoarele, asa ca isi exporta deseurile.
Ce putem spune despre reciclare? Ajuta reciclarea?
Da, reciclarea ajuta. Reciclarea reduce cantitatea de gunoaie de la acest capat
si reduce presiunea de a exploata noi resurse la acest capat.
Da, Da, Da. Toti ar trebui sa reciclam.
Dar reciclarea nu este suficienta. Reciclarea nu va fi niciodata suficienta,
pentru urmatoarele motive:
In primul rand, deseurile pe care le producem in casa
sunt doar varful icebergului. Pentru fiecare galeata de gunoi
pe care o aruncam, 70 de galeti de gunoi sunt produse in amontele fluxului,
doar pentru a produce galeata de gunoi pe care o aruncam.
Asa ca, si daca am putea recicla 100% deseurile din consumul casnic,
tot nu am ajunge la miezul problemei.
De asemenea, mult gunoi nu mai poate fi reciclat, fie pentru ca este prea toxic,
fie pentru ca este proiectat sa NU fie reciclabil.
Ca acele ambalaje de suc, cu straturi de carton si plastic lipite.
Nu le poti separa niciodata pentru o reciclare corecta.
Asa ca vedeti, este un sistem in criza.
De-a lungul intregului drum ne lovim de limite.
De la schimbarea climei pana la declinul fericirii,
acest sistem pur si simplu nu functioneaza.
Dar partea buna pentru o problema asa generalizata este ca exista
multe puncte de interventie. Exista oameni care lucreaza aici
pentru salvarea padurilor si aici pentru o productie nepoluanta.
Oameni care lucreaza pentru drepturile muncii, un comert corect,
interzicerea gropilor de gunoi si al incineratoarelor si, foarte important,
recuperarea guvernului pentru a fi cu adevarat al oamenilor pentru oameni.
Toate aceste eforturi sunt de o importanta critica, dar lucrurile se vor misca
doar atunci cand vom intelege legaturile si vom vedea ansamblul.
Cand oamenii din acest sistem vor fi uniti, vom putea transforma un sistem linear
in ceva nou, intr-un sistem care nu risipeste resurse naturale sau oameni.
Trebuie sa ne debarasam de aceasta atitudine invechita si risipitoare.
Exista deja o noua scoala de gandire pentru aceste lucruri
care se bazeaza pe sustenabilitate si echitate, chimie verde, zero risipa,
bucle de productie inchise, energie alternativa, economii locale.
Se intampla deja. Unii oameni spun ca este nerealist, idealist
si nu poate deveni realitate. Dar eu spun: nerealisti
sunt cei care vor sa continue vechile obiceiuri. Aceasta este o utopie.
Amintiti-va ca nici vechiul sistem nu s-a produs de la sine.
Nu este o forta, ca si gravitatia in care ne-am nascut.
Oamenii l-au creat. Iar noi suntem tot oameni.
Este momentul sa cream ceva nou!