Tip:
Highlight text to annotate it
X
Traducător: Madalina Dinita Corector: Ariana Bleau Lugo
În New York, sunt șeful departamentului pentru dezvoltare
al unui ONG numit Robin Hood.
Atunci când nu lupt împotriva sărăciei, sunt pompier,
sunt căpitanul adjunct al unei brigăzi de pompieri voluntari.
În orașul nostru,
unde voluntarii suplimentează un personal foarte bine instruit,
trebuie să ajungi la locul incendiului destul de repede
pentru a intra în acțiune.
Îmi amintesc prima mea intervenție.
Am fost al doilea voluntar care a ajuns la fața locului,
deci aveam șanse mari să intru în acțiune.
Dar a fost o adevărată cursă împotriva celorlalți voluntari,
pentru a ajunge la căpitan
și a afla care vor fi sarcinile noastre.
Când am dat de căpitan,
acesta avea o discuție foarte aprinsă
cu proprietara casei,
care, cu siguranță trăia una din cele mai nefericite zile din viața ei.
Era miezul nopții,
stătea afară în ploaia torențială,
sub o umbrelă, în pijama, era desculță,
iar casa ei ardea.
Celălalt voluntar care ajunsese înaintea mea --
să-i spunem Lex Luther --
(Râsete)
a ajuns primul la căpitan
și a fost rugat să intre în casă
și să salveze câinele femeii.
Câinele! Am fost consternat de gelozie.
Iată un avocat sau manager financiar,
care, pentru restul vieții sale, poate spune oamenilor
că a intra într-o clădire în flăcări
să salveze o ființă vie
doar pentru că mi-a luat-o înainte cu 5 secunde.
Oricum, eu eram următorul.
Căpitanul mi-a făcut semn cu mâna.
A spus: ”Bezos, vreau să te duci în casă.
Vreau să te duci sus, să treci prin flăcări
și vreau să îi aduci acestei femei o pereche de pantofi.”
(Râsete)
Vă jur că așa a fost.
Deci nu era exact ce sperasem,
dar m-am dus.
Am urcat scările, am traversat holul pe lăngă pompierii profesioniști,
care aproape că stinseseră incendiul în acel moment,
și-am intrat în dormitorul principal pentru a lua o pereche de pantofi.
Știu la ce vă gândiți acum,
dar nu sunt un erou.
(Râsete)
Am dus ”încărcătura” până jos,
unde mi-am întâlnit competitorul
cu prețiosul câine lângă ușa din față.
Am dus ”comorile” afară, le-am înmânat proprietarei,
și, fără prea mare surpriză,
el a primit mult mai multă atenție decât mine.
Câteva săptămâni mai târziu,
departamentul a primit o scrisoare de la proprietară,
mulțumindu-ne pentru efortul depus
în salvarea casei ei.
Actul pe care l-a remarcat mai înainte de toate celelalte:
cineva i-a adus chiar și o pereche de pantofi.
(Râsete)
Atât în activitatea mea de la Robin Hood,
cât și în cea de pompier voluntar,
văd acte de generozitate și bunătate
la scară monumentală,
dar văd și fapte de bunăvoință și curaj
pe plan individual.
Și știți ce am învățat?
Toate contează.
Când mă uit în această încăpere
la oamenii care fie au realizat
sau sunt pe cale să înfăptuiască
succese remarcabile,
aș vrea să vă reamintesc un lucru:
nu așteptați!
Nu așteptați până ajungeți la primul milion
pentru a schimba ceva în viața cuiva.
Dacă aveți ceva de oferit,
oferiți-l acum!
Serviți supa la un centru pentru săraci, faceți curat într-un parc invecinat,
fiți mentor!
Nu fiecare zi ne oferă șansa
să salvăm viața cuiva,
dar fiecare zi ne oferă ocazia să influențăm o viață.
Așa că intrați în joc! Salvați pantofii!
Vă mulțumesc.
(Aplauze)
Bruno Giussani: Mark, Mark, vino înapoi!
(Aplauze)
Mark Bezos: Vă mulțumesc.