Tip:
Highlight text to annotate it
X
Downloaded From www.AllSubs.org
Nu mi-e frică...
Nu sunt tristă.
Nu sunt singură.
Nici nu mă simt singură.
- Unde sunt? - Lasă asta...
Stai jos, să continuăm să citim.
"În castel era o vrăjitoare rea
împreună cu soţul ei, care era şi mai rău decât ea.
Când Regele a plecat în război... "
Ce caut aici?
"A lăsat fetiţa în grija bătrânilor... "
- Ce se întâmplă? - "Bătrânii au promis că vor avea grijă de ea... "
De ce mi-e frică. Bunico?
De ce miroase aşa urât? şi e foarte cald.
- De ce mi-e aşa frică? - Taci acum.
"Au făcut mii de promisiuni ca să-i câştige încrederea."
Bătrânii miros urât.
Şi bunicii mei miros urât.
Bătrânii nu mi-au plăcut niciodată. Toţi miros urât.
Nu pot respira din cauza lor.
Mi-e silă când bunica îmi pune mâna pe umăr şi aşteaptă să o sărut.
- Povestea asta mă sperie. - Taci odată!
Taci!
Ar fi bine să nu deschizi uşa aia.
- Vrei să mă sperii. - Fă *** vrei. Te-am prevenit.
- Dacă deschid uşa, mă trezesc. - Nu te poţi trezi.
- Ba da, dacă mă străduiesc... - Încearcă.
Îmi amintesc. N-am reuşit să mă sinucid.
- Nu, dar erai aproape. - *** adică?
Lipsa de oxigen ţi-a cauzat leziuni cerebrale. Ştii că astea pot fi fatale, nu?
- Se întâmplă şi de astea? - Da, dragă Jenny.
Exact aşa.
- Şi voi trăi aşa? - Linişteşte-te.
Medicii vor încerca să te ţină în viaţă, prin orice mijloace.
- Cât? - Până când vei muri.
Mai durează?
SAecunde, minute, ani... Cine ştie?
- N-ar trebui. - Ba da, Jenny. Aşa trebuie.
- Asta înseamnă că pot deschide uşa asta. - Logica ta e perfectă.
- Ştii ce e dincolo de ea? - De unde să ştiu eu?
Atunci, de ce m-ai prevenit?
Nu ne e frică de ceea ce ne este familiar.
Cu necunoscutul avem probleme.
- O să deschid uşa. - Fă-o, eşti liberă s-o faci.
- Pleci? - Dragă Jenny.
Nu vreau să mă complic. Scuză-mă, te rog...
Nu pleca.
O să ies din visul tău să intru in al meu. Nu încerca să mă opreşti.
Nu pleca!
Singură...
Bunico...
Cât aş vrea să mă trezesc!
- Ţi-e frig? - Da.
- Ia şalul meu. - Mulţumesc.
- Nu îţi mai e frică? - Mi-e bine, acum.
Lăsaţi-mă-n pace! Lăsaţi-mă!
Nu vreau... Lăsaţi-mă-n pace!
Daţi-mi picioarele, vă rog.
Sunt acolo, în colţ.
Bună...
Eşti aici...
Trebuia să mergem la film. Îţi aminteşti?
Nu.
Nu ştiu de ce ai închis telefonul.
Nu am înţeles. Mi s-a părut ciudat.
Aşa că am sunat eu, dar n-ai răspuns. Am crezut că te-a atacat cineva.
Nu ştiam ce să cred.
Puţină apă?
Da.
Aşa.
Eşti foarte drăguţ.
Eram atât de îngrijorat, că am venit la tine acasă,
şi am sunat la uşă.
Am să adorm din nou.
E stupid, dar sunt aşa de obosită.
- Jenny, te aşteaptă pacientele tale. - Aici?
Da, aşa s-a hotărât la noul acord. Nu ai uitat, nu?
Ai dreptate. Mă simt penibil.
Ajută-mă. Medicii mi-au deschis capul şi m-au operat...
Din cauza fricii.
Dar au uitat să-mi scoată şi frica de zi cu zi..
Întoarce-te luna viitoare.
Nu uita să-ţi iei pastilele.
Anna! Ce cauţi aici? M-ai speriat!
Sunt murdară.
Transpir...
- Soţul tău e aici. - Nu acum...
- Mi-ai făcut o mare surpriză. - Nu-i aşa?
- Vin direct de la aeroport. - Bietul de tine.
- Cred că eşti obosit. - Nu, deloc.
- Nu stai jos? - Ba da.
- Miros foarte urât. - N-are importanţă.
Nu vrei să vii mâine? Până atunci ne revenim amândoi.
Desigur, dar...
Mâine trebuie să plec cu primul avion. Iar fac parte din prezidiu...
Bietul de tine.
Nu trebuie să mă compătimeşti.
Ţi-am făcut atâtea necazuri.
Ar fi fost groaznic dacă...
Niciodată...
- Niciodată nu m-am simţit aşa de... - Iartă-mă.
- De ce ai făcut asta? - Iartă-mă.
Iartă-mă...
Ştiu că am o mare parte de vină.
Dar nu ştiu cu ce am greşit. Am încercat să mă gândesc...
Altă dată, Erik.
- O să reuşeşti să te odihneşti? - Da, cred că da. Nu-ţi face griji, dragă.
Ce să-i spun bunicii?
- Dacă mă întreabă... - Poţi să-i spui adevărul.
Şi Annei?
O să-i spun eu. Ar trebui s-o suni.
- Să vezi ce mai face? - Desigur.
La revedere.
O să mai vorbim la telefon. Vrei?
Ai grijă de tine.
Mamă, unde eşti?
Tată, am venit acasă.
De ce vă ascundeţi?
De ce nu vă arătaţi? Vreţi să mă speriaţi?
Mamă, eu sunt.
Tată, eu sunt!
Nu mă recunoaşteţi?
Tată, te iubesc aşa de mult... Mereu ai fost atât de bun cu mine.
Dacă aţi şti cât de ciudat mi s-a părut că nu mai sunteţi aici.
V-am văzut pe amândoi morţi.
Mamă, nu fii atât de neliniş***ă. Nu ţi se poate întâmpla nimic rău.
Acum sunt mare, nu mai am nouă ani. Am luat somnifere
dar n-am reuşit.
Tată? Mamă? You can't help that you were always so afraid.
N-a fost vina voastră că eraţi mereu îngrijoraţi.
Mamă... Bună şi blândă, mamă.
La tine toate lucrurile trebuiau să fie atât de exacte şi ordonate.
Tată, îţi plăcea atât de mult să mă ţii în braţe şi să mă săruţi.
Dar erai mereu trist şi nervos.
Ne-am făcut rău unii altora, fără să vrem.
O viaţă întreagă, zi de zi....
Tată? Mamă??
dar eram fericiţi împreună, nu? Eram un copil, nu puteam înţelege...
Deschideţi!
Sunt singură şi mă simt vinovată!
Să porţi greutatea vinovăţiei toată viaţa...
Mamă! Tată!
Plecaţi! Plecaţi, şi să nu vă mai întoarceţi!
Vreau să uit de voi de tot! Nu mai vreau
să vă văd ochii fricoşi şi nici vocile temătoare!
Thomas...
- De ce te joci de-a medicul cu mine? - Am motivele mele.
- De acum, sunt medicul tău. - Nu ştiam.
- Acum ştii, s-a stabilit aşa. - În termosul ăla e cafea?
- Da. - Am voie să beau?
Nu, îţi face rău dacă bei cafea în starea în care eşti.
- Dar poţi bea un suc. - Nu.
Foarte rău, ţi-ar face bine.
- Ce faci cu slujba ta? - Sunt în concediu.
N-ai altceva mai bun de făcut în concediu decât să îngrijeşti o sinucigaşă confuză?
- Nu. - Povesteşte-mi ceva.
Pe la nouă ani am învăţat să râgâi. Fratele meu mai mare mi-a arătat.
Într-o seară, am vrut să-mi etalez noul talent la cină,
în faţa familiei. Între friptură
şi tarta cu vişine. A fost un "succes" *** nu-ţi poţi imagina.
Eram nervos, aşa că am tras şi un vânt.
- Tot ce trebuia... - Îţi dai seama ce "succes"..
N-am mai primit tartă şi am fost trimis în camera mea.
- Am primit o educaţi foarte strictă. - Mai spune-mi ceva amuzant.
- Nu prea mai ştiu ce. - Spune-mi orice.
Despre ultima carte citită, despre o întâlnire cu cineva interesant,
despre un film care ţi-a plăcut, despre o călătorie...
- Sincer, de un an, nimic interesant. - Dar acum un am?
- M-a părăsit. - Aşa-i, ai divorţat.
Nu e vorba de o femeie. M-a părăsit iubitul meu.
Îl iubeam foarte mult.
Nu e adevărat. Îl iubeam.
Am trăit împreună cinci ani.
L-am cunoscut la petrecerea soţiei doctorului Wankel.
Presupun că ştii despre cine vorbesc
- Despre actor, despre Strömberg? - El e.
- Acum suntem doar prieteni. - De ce v-aţi despărţit?
Printre noi, perfidia e obişnuită, iar concurenţa e teribilă
Drăguţa dnă Wankel i-a făcut o ofertă mai bună.
Îi acceptă iubitul şi îl întreţine fără probleme.
- Poate să facă asta. - Dar nu ţinea la tine?
Ţinea.
Dar e frumos, fără talent şi vrea să-şi schimbe viaţa.
Apoi crizele mele de gelozie au început să-l agaseze.
Vrei să dormi?
- Cât e ceasul? - 01:30, în curând se luminează.
Ajutor!
Vă implor!
Mamă!
Tată!
Când eram mică, mi-era o frică teribilă de moarte.
O simţeam mereu în preajmă. Era mereu în jurul meu.
Câinele meu a murit călcat de o maşină. A fost cea mai mare pierdere.
Mama şi tata au murit într-un accident. Cred că ţi-am spus deja.
Vărul meu a murit de poliomielită. Aveam 14 ani.
Ne sărutasem sub masă, într-o sâmbătă.
Vinerea viitoare a murit.
Şi tu treci drept o tipă echilibrată!
Înainte de căsătorie, am trăit o vreme cu un artist nebun.
Într-o zi, într-o criză de nervi a vrut să mă rănească spunându-mi:
"Frigiditatea ta totală e interesantă."
I-ami răspuns: "E vina ta că sunt frigidă, cu alţii ating orgasmul."
Acum câtva timp, la un party, am ascultat pe cineva
recitând un poem despre dragoste şi moarte,
despre modul în care acestea se întrepătrund, nrputând fi separate.
Îmi amintesc că am râs de acele versuri.
- Credeam că sunt copilăreşti? - Poate.
Tata era aşa de blând. Puţin alcoolic poate.
Tot timpul voia să ne luăm în braţe. Ne simţeam bine împreună.
*** apărea mama şi auzeam: "Gata cu pupăceala."
Apoi bunica : "Tatăl tău e un om bun, dar atât de leneş".
Mama şi bunica gândeau la fel. Ajungeau până la al dispreţui pe tata.
Fără să vreau m-am alăturat lor. Am început să fiu deranjata de îmbrăţişările lui.
Voiam să-i intru în voie bunicii. Ea fusese prima care-l făcuse leneş.
Apoi am făcut un copil. Anna plângea ciudat.
Nu plângea ca ceilalţi copii. Nu plângea de nervi
sau de foame. Plângea ca un adult, în hohote.
Îţi frângea inima. Uneori îmi venea s-o bat, alteori s-o iubesc.
Ceva mă oprea să mă deschid.
Simţeam o frică stranie, in interiorul meu, care nu mă lăsa să fiu aşa *** voiam.
Atunci a dispărut bucuria.
Îmi amintesc când am auzit-o prima oară pe mama plângând.
Eram în dormitor, şi ea vorbea cu bunica în salon.
Bunica avea o voce ciudată, aspră.
Apoi mama a ţipat. Nu ştiu despre ce vorbeau.
Am fost foarte speriată. Mai ales din cauza vocii aspre a bunicii.
Am alergat în salon şi am văzut-o pe mama pe un scaun la fereastră
şi pe bunica în mijlocul salonului. Bunica s-a întors şi m-a privit fix.
Era bunica mea, dar alta decât cea pe care o ştiam.
Arăta ca un câine gata să muşte. M-am speriat şi am fugit în dormitor,
rugându-mă ca bunica mea să revină ca cea pe care o ştiam,
şi mama să nu mai plângă. E groaznic să vezi un chip schimbat atât
încât să nu-l mai poţi recunoaşte.
Îmi face rău să vorbesc despre asta.
Nu mai vreau.
Fă-mi o injecţie. Nu mă atinge, lasă-mă-n pace!
Nu ştiu ce-i cu mine.
Nu vreu să mai trăiesc aşa.
Linişteşte-te.
Jenny, n-ai voie să-ţi pui rochia asta! E rochia de duminică!
N-ai să reuşeşti. Lasă-mă pe mine, dragă.
Fetele cuminţi mănâncă tot.
Acum, te rujezi? Cât timp stai în casa asta, n-ai voie.
Iar ai întârziat! Ce-i asta, o boală?
Eşti leneşă şi răsfăţată. Te vom trimite la internat.
Acolo vor şti să te dreseze.
Aici au loc numai oamenii decenţi. Oamenii care duc
o viaţă cinstită şi ordonată Dacă vrei să mai stai
cu mine şi cu bunica, trebuie să te schimbi, Jenny.
Eşti o ingrată! Măcar odată să ne fi arătat recunoştinţă!
Nu mă pălmui! Nu-mi mai da peste faţă!
Te învăţ eu *** e viaţă. Termină cu plânsul.
Uite *** te smiorcăi. Nu-mi pasă de văicărelile tale.
Lasă-mă! Fac ce vreau eu!
Eşti o vită împuţită! Te urăsc!
E mai bine că ai tu grijă de mine.
Înseamnă că mă iubeşti. O să faci totul pentru mine.
Ştiu că e bine să te ascult.
De ce să fiu mereu vinovată?
Încearcă să mă ierţi, te rog. Iartă-mă.
Ştiu că am greşit iar. Mereu greşesc.
Sunt nepoţica ta cuminte.
La bunica e linişte mereu.
Bunica are grijă de mine.
Dacă nu ies din dulapul ăsta o să mor.
Fac tot ce vrei tu, dar te rog deschide uşa.
Te impor, bunico, te implor.
Îţi cer iertare din suflet. O să mor dacă rămân în dulapul ăsta.
Crezică e normal să închizi în dulap un copil căruia îi e frică de întuneric?
- Nu crezi că e groaznic? - Da, aşa cred.
Thomas, o să fiu toată viaţa infirmă emoţional?
Crezi că e posibil să existe atâţi infirmi emoţionali în lumea sta,
care-ţi vorbesc unii cu alţii,
folosind cuvinte fără sens, amplificându-şi astfel frica?
Nu ştiu.
- Există o invocaţie pentru cei ce nu cred. - Ce vrei să spui?
- Uneori, mi-o spun în sinea mea. - Vrei să mi-o spui şi mie?
"Aş vrea ca cineva sau ceva să mă atingă,
şi să devin real."
Trebuie să repeţi asta mereu: "Să devin real".
Ce înţelegi tu prin "real"?
Inseamnă să auzi vocea unui om şi să ştii că vine dintr-o fiinţă la fel ca tine.
Să săruţi o gură şi, în acelaşi timp, să realizezi că este reală.
- Îmi pare rău că vă deranjez... - Suntem în toiul nopţii.
- În toiul nopţii? - Ceasul meu arată 04:05.
Pendula arată ora 08:05.
- Azi e marţi? - Da, aşa cred.
Vreu să-i spun dr Isaksson că a venit fiica dânsei.
Vreau s-o văd, dar nu aici. Pot s-o primesc în sala de aşteptare?
Desigur. Doamna care s-a aşezat acolo a ieşit la o plimbare.
Să mă aranjez puţin.
Cred că dna Isaksson poate fi externată azi.
- Să-l informez pe dr Wankel? - Nu e necesar.
Poate doriţi cafea pentru dumneavoastră şi fiica dumneavoastră.
Da, mulţumesc.
O să te revăd?
Cu plăcere. Dar va trece ceva timp.
- Mult timp - Mâine plec în Jamaica.
- Şi mie nu mi-ai spus? - Am uitat să-ţi spun.
- Crezi că o să mă descurc singură... - Cred că mai greu a să-mi fie mie.
Dacă vrei, vin cu tine.
- Nu, mulţumesc. - Ce faci în Jamaica?
Am auzit că e mai liber ca aici.
- Când te întorci? - Nu pot să promit nimic.
- La revedere, Thomas. - La revedere..
Ai grijă de tine...
Şi fă-ţi timp pentru cei care te iubesc.
Bună, mamă.
M-a sunat tata şi mi-a spus că eşti la spital.
- Am luat trenul şi am venit. - Ţi-a spus de ce sunt aici?
Mi-a spus doar că te-au adus cu salvarea.
- Nu ţi-a spus de ce? - Nu.
- Poftim. - Mulţumesc.
- Închid uşa? - Da. Să stăm jos.
- Vrei cafea? - Nu.
Nu, mulţumesc.
Nu va fi uşor... Nici pentru tine, nici pentru mine.
Acum câteva zile, am făcut o prostie.
Am încercat să mă sinucid.
E greu de explicat.
N-aş vrea să crezi că nu vă iubesc, pe tine sau pe tata.
Nu are nici o legătură cu asta.
Te iubesc mai mult decât pe oricine.
Pe tine, pe bunica. Şi pe tata.
Uneori faci ceva făra să gândeşti.
- Fără să ştii, înţelegi? - Binenţeles.
- Trebuie să mă ierţi. - Nu înţeleg nimic.
- Pleci azi înapoi la şcoală? - Am tren peste o oră şi jumătate.
- Ai nevoie de bani? - Mă descurc.
- Îţi place acolo? - Da.
Salută-le pe Lena şi pe Karina.
- Te întorci vineri? - Da.
Vrei să mergem să cinăm împreună?
Treci pe aici înainte să pleci la Skĺne. Vii la prâz
şi ai tren abia la 10 noaptea, nu-i aşa?
Avem timp să mâncăm şi vedem un film. Nu-i o idee bună?
Mamă...
Ai să mai faci chestii din astea?
- Nu. - Să te cred?
- Ar trebui să crezi ce spun. - Dar ştii ce spui, nu-i aşa?
- Da, aşa cred. - Nu eşti sigură?
Ce vrei să-ţi spun? Văd că nu înţelegi nimic
Ştiu bine că nu mai iubit niciodată.
E adevărat.
E târziu trebuie să plec.
Nu-ţi face griji, mă descurc.
- Te simţi mai bine? - Mult mai bine.
- De ce nu mi-ai spus şi mie? - Nu aveam ce.
Am vorbit cu dr Jacobi. Mi-a spus că a fost o formă de stress.
- Da. - Şi Erik a venit din America.
Însă a plecat la fel de repede *** a venit.
A înţeles că nu era ceva foarte grav.
Pari obosită.
Poţi să te duci în pat.
Nu, mulţumesc.
Ar trebui să te duci la ţară, să te odihneşti.
Nu pot acum, Erneman se întoarce abia peste două luni.
Atunci, o să plec cu Erik în vacanţă.
Ţi-e rău, bunico?
Astăzi dimineaţă
bunicul n-a mai vrut să se ridice din pat.
Trebuia să se întâmple.
Mă gindesc la toate astea de câţiva ani.
Orice am face...
tot nepregătiţi suntem la sfârşit.
Asta e viaţa...
- Mă duc să-l văd. - Vino.
Am rămas în uşă mult tmp...
privindu-i cu drag pe aceşti doi bătrâni. Se înţelegeau aşa de bine...
Se apropiau incet, încet de momentul când vor trebui să se despartă.
Le admiram demnitatea. Şi umilinţa.
În acel moment am înţeles că iubirea acoperă totul.
Chiar şi moartea.
Cu sora Gunnel de la secţia 11.
Dna Gunnel, sunt dr Isaksson.
Da, mulţumesc. Spuneţi-i doctorului Wankel
că mâine dimineaţă la ora 07:30 voi veni la clinică.
Mulţumesc.
Downloaded From www.AllSubs.org