Tip:
Highlight text to annotate it
X
Traducător: Madalina Dinita Corector: Ruxandra Taleanu
Mi-am început cariera
de scriitor și cercetător
ca stagiar la chirurgie,
nu eram nici pe departe
un expert.
Normal, m-am întrebat *** pot
să devin bun în ce fac?
Până la urmă, întrebarea e
*** devenim buni
în ce încercăm să facem?
E greu să deprinzi toate abilitățile,
să-ți însușești toate informațiile
din sarcinile primite.
Trebuia să mă gândesc *** să cos, să tai
și *** să aleg persoanele potrivite
care să intre în sala de operații.
Și pe lângă astea,
a mai apărut întrebarea:
ce înseamnă să fii bun?
În ultimii ani,
am realizat că medicina se află
într-o criză profundă
din cauza unui aspect la care nu te gândești
când ești doctor
și vrei să faci bine oamenilor,
și anume cât costă
serviciile medicale.
Nu există țară în lume
care să nu analizeze
costul serviciilor de sănătate.
Confruntarea politică creată
s-a redus la a ne întreba
dacă guvernul e problema
sau companiile de asigurări.
Răspunsul e da și nu;
lucrurile merg mai departe de atât.
Sursa problemelor noastre
e complexitatea ce ne-a dat-o știința.
Pentru a înțelege asta,
vreau să mergem cu câteva generații în urmă.
Vreau să ne întoarcem în vremea când
Lewis Thomas scria cartea „Știința cea mai tânără”.
Lewis Thomas a fost medic-scriitor,
unul dintre scriitorii mei preferați.
A scris această carte pentru a explica, printre altele,
*** era să fii medic stagiar
la spitalul municipal Boston
în anul dinaintea
descoperirii penicilinei, 1937.
Atunci, medicina era ieftină
și foarte ineficace.
Dacă ajungeai la spital, spunea el,
era un lucru bun
doar fiindcă îți ofereau
căldură, mâncare, un adăpost
și poate puțină grijă și atenție
din partea unei asistente.
Doctorii și medicina
erau neputincioși.
Dar asta nu i-a împiedicat pe doctori
să fie foarte ocupați zi de zi,
după *** explica el.
Ei încercau să-și dea seama
dacă nu cumva ai unul dintre diagnosticele
pentru care puteau să te ajute.
Astfel de cazuri erau rare.
Puteai avea pneumonie lobară, de exemplu,
și ți-ar fi putut da un antiser,
o injecție cu anticorpi puternici
ca să atace streptococul,
dacă stagiarul îl încadra corect.
Dacă aveai insuficiență cardiacă congestivă,
puteau să îți ia 0,5l de sânge,
deschizându-ți o venă din braț,
îți aplicau o tinctură din frunze de degețel
și erai pus într-un cort de oxigen.
Dacă pacientul avea simptome de paralizie
și te pricepeai să adresezi întrebări personale,
ai fi putut să-ți dai seama
că paralizia era din cauza sifilisului,
și i-ai fi putut administra un amestec
de mercur și arsenic -
dacă nu-i dădeai o supradoză și-l omorai.
Dincolo de aceste lucruri,
medicul nu prea putea face altceva.
Atunci s-a creat structura
de bază a medicinei -
ce însemna să fii bun în ce făceai
și *** vroiam să construim medicina în viitor.
Atunci,
puteai știi tot ce se știa,
aveai informațiile în minte și puteai face tot.
Dacă aveai un rețetar,
o asistentă,
un spital care să ofere
un loc de recuperare și câteva ustensile de bază,
chiar le puteai face pe toate.
Te ocupai de fracturi, recoltai sânge,
analizai sângele,
te uitai la el la microscop,
recoltai secreții, injectai antiserul.
Era o viață de meșteșugar.
De aceea, am creat
o cultură și un set de valori
în care erai bun dacă
erai îndrăzneț,
curajos,
independent și te descurcai singur.
Autonomia era valoarea supremă.
Să mergem cu câteva generații înainte,
acolo unde suntem acum -
lumea arată cu totul altfel.
Azi am descoperit tratamente
pentru aproape toate miile de boli
pe care le poate avea omul.
Nu le putem vindeca pe toate.
Nu putem garanta că toți vor trăi mult și vor fi sănătoși.
Însă îi putem ajuta
pe majoritatea.
Dar de ce avem nevoie?
Am descoperit până acum
4.000 de proceduri medicale și chirurgicale.
Am descoperit 6.000 de medicamente
pe care sunt autorizat să le prescriu.
Încercăm să folosim aceste cunoștințe
în fiecare oraș,
pentru fiecare om -
în țara noastră,
să nu mai vorbim de restul lumii.
Am ajuns în punctul în care am conștientizat,
ca doctori,
că nu le putem ști pe toate.
Nu le putem face pe toate
singuri.
S-a făcut un studiu care a analizat
de cât personal medial e nevoie
să te îngrijească când ajungi în spital,
și *** s-a schimbat acest număr în timp.
În 1970
era nevoie doar de două persoane.
Asta înseamnă
că era nevoie doar de o asistentă
și de un doctor
care venea în control
o dată pe zi.
Până la sfârșitul secolului XX,
numărul a ajuns la peste 15 angajați
pentru același pacient spitalizat -
specialiști, terapeuți fizici,
asistente.
Acum toți suntem specialiști,
până și medicii primari.
Fiecare se ocupă doar de
un palier al îngrijirii medicale.
Dar acea structură construită
în jurul îndrăznelii, independenței,
autonomiei
fiecăruia din acei oameni
s-a transformat într-un dezastru.
I-am pregă***, angajat și recompensat pe oameni
să fie cowboy.
Însă noi avem nevoie de mecanici,
echipe tehnice pentru pacienți.
Suntem înconjurați de dovezi:
40% din pacienții cu boli coronariene
din comunitățile noastre
primesc îngrijire incompletă sau inadecvată.
60%
dintre pacienții cu astm, cu atac cerebral
primesc îngrijire incompletă sau inadecvată.
Două milioane de persoane ajung în spital
și contractează o infecție
pe care nu o aveau
fiindcă cineva nu a respectat
practicile de bază de igienă.
Experiența noastră,
ca oameni care se îmbolnăvesc
și au nevoie de ajutorul altor oameni
e că avem personal extraordinar
la care putem apela -
muncitori, bine pregătiți și foarte inteligenți -
avem acces la tehnologii incredibile
care ne dau speranță,
însă nu ne fac să simțim
că toate se leagă, constant,
de la cap la coadă,
într-o manieră reușită.
Și mai e un semn
că avem nevoie de echipe tehnice
și acela e costul imens
al îngrijirii medicale.
Noi, cei din medicină,
suntem uluiți de problema costului.
Vrem să spunem: „așa stau lucrurile.”
„De asta e nevoie în medicină.”
Când ajungi dintr-o lume
în care artrita se trata cu aspirină,
care nu dădea rezultate,
într-o lume unde, dacă situația se agravează,
înlocuim șoldul, genunchiul
care-ți oferă ani, poate chiar decenii
de viață fără dizabilități,
e un salt imens.
E, oare, o surpriză
că înlocuirea de șold de 40.000 de dolari
care a luat locul aspirinei de 10 cenți
e mult mai scumpă?
Așa stau lucrurile.
Cred că ignorăm anumite lucruri
care ne spun ceva despre ce putem face.
Analizând datele
despre rezultatele la care s-a ajuns
pe măsură ce complexitatea a crescut,
am constatat
că asistența medicală cea mai scumpă,
nu e neapărat și cea mai bună.
Și invers,
îngrijirea cea mai bună
adesea e cea mai puțin costisitoare -
aduce mai puține complicații,
oamenii sunt mai eficienți în ce fac.
Asta înseamnă
că există speranță.
Dacă pentru a avea cele mai bune rezultate
ai nevoie de cea mai costisitoare îngrijire
din țară sau din lume,
atunci chiar vom ajunge să raționalizăm
și vom restructura personalul în sistemul de asistență medicală.
Ar fi unica soluție.
Dar când analizăm anomaliile pozitive -
cele mai bune rezultate obținute
cu cele mai mici costuri -
vedem că acelea care acționează ca sisteme
sunt cele mai eficace.
Înseamnă că am găsit o cale
de a pune elemente diferite,
componente diferite
cap la cap, pentru a forma un întreg.
Nu e suficient să ai componente extraordinare,
deși în medicină suntem obsedați de componente.
Vrem cele mai bune medicamente, tehnologii,
cei mai buni specialiști,
dar nu ne gândim prea mult
*** se leagă toate între ele.
De fapt, strategia e foarte proastă.
E un exercițiu celebru de imaginație
care face referire tocmai la asta:
*** ar fi să construim o mașină
din cele mai bune componente auto?
Am folosi frâne Porsche,
un motor Ferrari,
o caroserie Volvo, un șasiu BMW.
Le punem pe toate cap la cap și ce obținem?
O rablă foarte scumpă care n-ar ajunge nicăieri.
Uneori așa ne simțim și în medicină.
Nu avem un sistem.
Într-un sistem,
când lucrurile încep să se lege,
îți dai seama că există anumite trăsături
care-l fac să reacționeze și să arate așa.
Prima caracteristică
e capacitatea de a recunoaște
succesul și eșecul.
Când ești specialist
nu vezi foarte bine rezultatul final.
Trebuie să te intereseze mult datele,
oricât de neatrăgător ar suna.
Un coleg, chirurg în Cedar Rapids, Iowa,
a vrut să afle
câte tomografii se făceau
în comunitatea lor din Cedar Rapids?
A vrut să afle asta
fiindcă apăruseră rapoarte guvernamentale,
articole în presă
care spuneau că se făceau prea multe tomografii.
Nu observase asta la pacienții lui.
Așa că a întrebat: „Câte tomografii am făcut?”
și a vrut să afle cifrele.
A avut nevoie de trei luni.
Nimeni nu mai întrebase asta.
Și așa a aflat că,
pentru cei 300.000 de locuitori,
anul trecut
se făcuseră 52.000 de tomografii.
Identificaseră o problemă.
Iată a doua caracteristică a unui sistem.
Prima: identifică-ți eșecurile.
A doua: găsește soluții.
A început să mă intereseze asta
când Organizația Mondială a Sănătății mi-a contactat echipa
și ne-a întrebat dacă-i putem ajuta la un proiect
pentru reducerea deceselor în chirurgie.
Numărul operațiilor a crescut
la nivel global,
însă siguranța chirurgiei
nu a crescut.
Tacticile noastre obișnuite
includ mai multă pregătire,
specializare mai intensă
sau să folosim și mai multă tehnologie.
În chirurgie, nu puteam avea oameni mai specializați
și mai bine pregătiți.
Totuși, avem rate crescute
de decese, dizabilități
care ar fi putut fi evitate.
Așa că am analizat ce fac alte industrii cu risc ridicat:
industria construcțiilor de zgârie-nori,
domeniul aviației
și am constatat
că au tehnologii, au personal bine pregă***
și mai au un lucru:
au liste de verificare.
Nu mă așteptam
să-mi petrec mare parte a timpului,
fiind chirurg absolvent al Harvard,
analizând liste de verificare.
Totuși, am constatat
că acestea erau instrumente
care-i ajutau pe experți să fie mai buni.
Am solicitat sprijinul inginerului șef pentru securitate al Boeing.
Puteam proiecta o listă de verificare pentru chirurgie?
Nu pentru angajații de jos,
ci pentru oamenii
din întreg lanțul,
întreaga echipă, inclusiv pentru chirurgi.
Așa am învățat
că a proiecta o listă de verificare
pentru a-i ajuta pe oameni să facă față complexității
era mult mai dificil decât am crezut.
Trebuie să te gândești la lucruri
*** ar fi pauzele.
Trebuie să identifici momentele dintr-un proces
când poți identifica o problemă înainte să devină un pericol
și să faci ceva în legătură cu asta.
Trebuie să identifici asta
ca o listă de verificare dinaintea decolării.
Apoi te concentrezi pe elementele periculoase.
O listă de verificare din aviație.
precum aceasta, pentru un avion cu un singur motor,
nu e o rețetă despre *** se pilotează un avion,
ci o listă care-ți amintește lucrurile esențiale
care se uită sau sunt ignorate
dacă nu sunt verificate.
Și exact asta am făcut.
Am creat o listă de verificare în 19 puncte, de două minute,
pentru echipele chirurgicale.
Am introdus pauzele
dinaintea administrării anestezicului,
dinaintea efectuării primei incizii,
înainte ca pacientul să părăsească sala de operații.
Am creat o combinație de lucruri simple -
asigură-te că antibioticul e administrat în timpul corect
findcă așa rata infecțiilor se înjumătățește -
și apoi vin lucrurile interesante,
fiindcă nu poți avea o rețetă simplă pentru chirurgie.
În schimb, poți avea o rețetă
ca să ai o echipă pregă***ă pentru lucruri neașteptate.
Asigură-te că toți cei din sală
și-au spus numele la începutul zilei,
fiindcă ai șase persoane sau mai multe
care uneori formează o echipă
pentru prima oară în acea zi.
Am implementat această listă de verificare
în opt spitale din lume,
intenționat, din regiuni rurale din Tanzania
până la Universitatea Washington din Seattle.
Am constatat că după ce au adoptat-o
rata complicațiilor a scăzut
cu 35 %
în toate spitalele.
Rata deceselor a scăzut
cu 47%.
Rezultatele au fost suprinzătoare.
(Aplauze)
Și așa ajungem
la a treia caracteristică,
abilitatea de a implementa,
de a-i convinge pe toți colegii
să respecte aceste lucruri.
Procesul e unul lent.
Încă nu e devenit normă în chirurgie -
să nu mai vorbim de listele de verificare
introduse în maternități și alte departamente.
Rezistența e foarte mare
fiindcă utilizând aceste instrumente
suntem obligați să recunoaștem
că nu facem parte dintr-un sistem,
să adoptăm un alt set de valori.
Pentru a folosi o listă de verificare
trebuie să îmbrățișăm valori diferite de cele anterioare,
precum modestia,
disciplina,
lucrul în echipă.
Sunt opusul celor de până acum:
independență,
autonomie.
Apropo,am cunoscut un cowboy adevărat.
Și l-am întrebat *** e
să mâni o mie de vite
pe sute de kilometri?
*** reușește?
Mi-a răspuns: „Avem cowboy în diferite puncte, de jur împrejur.”
Comunică în permanență, electronic,
și au protocoale și liste de verificare
pentru *** se abordează fiecare lucru -
(Râsete)
de la vremea potrivnică
la urgențe sau vaccinările vitelor.
Acum până și cowboy sunt mecanici.
Era timpul
să devenim și noi așa.
Implementarea unor sisteme funcționale
e misiunea generației mele
de medici și oameni de știință.
Însă merg chiar mai departe
și spun că a face sistemele să funcționeze,
fie că vorbim de sănătate, educație,
schimbări climatice,
eradicarea sărăciei,
e misiunea generației noastre, în ansamblu.
În toate domeniile, cunoștințele au explodat,
însă asta a generat complexitate,
specializare.
Am ajuns în punctul când nu mai avem de ales
decât să recunoaștem,
oricât de individualiști am fi,
că o astfel de complexitate necesită
cooperarea întregului grup.
Toți trebuie să fim o echipă acum.
Vă mulțumesc!
(Aplauze)