Tip:
Highlight text to annotate it
X
Aţi fost însărcinată cu organizarea COP 15 de la Copenhaga
şi ulterior v-aţi asumat noi răspunderi
ca cel dintâi comisar UE responsabil pentru combaterea schimbărilor climatice.
Ce aţi întreprins de la începutul anului
pentru a garanta că viitoarea COP de la Cancun
va înregistra succese acolo unde a eşuat Conferinţa de la Copenhaga?
Un eveniment de genul celui de la Copenhaga este unic:
crearea unei dinamici, a unei presiuni,
eforturi pentru ca problema schimbărilor climatice să devină
o prioritate politică de nivel internaţional.
De fapt, la Copenhaga s-au înregistrat câteva succese,
chiar dacă nu tot ceea ce mi-am dorit.
Acest lucru nu se poate realiza însă de două ori.
Pe de alt parte, ceea ce am constatat la Copenhaga
a fost că lumea nu este pur şi simplu pregă***ă.
Părţile nu au dorit să facă compromisurile necesare.
Aşadar, în calitate de nou membru al Comisiei, încă de la începutul lunii martie,
am propus ca, pentru Cancun
să adoptăm o abordare mai progresivă.
De ce nu am valorifica la Cancun rezultatele de la Copenhaga?
Poate reuşim să adoptăm şi o serie de decizii în ceea ce priveşte silvicultura,
legate de modalităţile de adaptare la schimbările climatice,
să ne ţinem promisiunile, ţările dezvoltate să îşi respecte angajamentele financiare,
ş.a.m.d.
Există o serie de decizii
pe care ar trebui să fim în stare să le adoptăm până la Cancun.
Liderii de la nivel naţional şi ai UE
au revenit probabil dezamăgiţi de la COP15,
chiar foarte dezamăgiţi,
însă liderii de la nivel local şi regional nu stau cu braţele încrucişate.
Ce aşteptaţi de la aceşti oameni?
Aştept ca ei să continue să meargă în aceeaşi direcţie.
Din fericire, mulţi dintre ei fac deja multe lucruri bune.
Trebuie să spun că, de câte ori vizitez oraşe
şi stau de vorbă cu persoane din administraţiile locale,
sunt surprinsă şi impresionată
de numărul mare al ideilor care se pun în aplicare în viaţa de zi cu zi.
Aşa trebuie să fie.
La Bruxelles, în Europa, putem avea idei.
La nivel naţional, se poate elabora legislaţie,
dar, până la urmă, abia la nivel local
va prinde aceasta viaţă.
Fondurile europene pot fi orientate
mai bine la nivelul regiunilor,
dacă, de exemplu, construim un pod, iar Europa sprijină
construirea acestui pod,
de ce să nu se ţină seama deja din această fază,
întrucât cunoaştem ameninţarea schimbărilor climatice,
de faptul că nivelul apei va creşte?
Aşadar, poate că podul ar trebui să fie ceva mai lung sau ceva mai înalt?
Vedeţi, astfel de lucruri de bun simţ.
Măsurile în domeniul climei reprezintă o chestiune care afectează
aproape toate domeniile politice europene.
Sunteţi un „super-comisar”?
Nu este vorba de a fi un „super-comisar”,
ci depre un alt stil de lucru.
În loc să se spună:
avem un comisar,
trebuie să se ocupe de tot ceea ce priveşte clima,
se poate adopta o altă atitudine şi spune:
trebuie să integrăm o viziune privind clima
în toate domeniile politice pertinente.
Când luăm decizii privind viitorul transporturilor,
agricultura, clădirile,
maşinile sau orice altceva,
ar trebui să ne gândim şi la climă.
Toate acestea costă
şi ştim cu toţii că fondurile publice…
De altfel, este vorba şi despre a economisi bani.
Când consumi mai puţină energie, economiseşti bani,
fie că e vorba de o gospodărie, de o întreprindere sau de orice altceva.
Este adevărat, dar fondurile publice necesare
pentru a pune aceste programe în aplicare, într-un fel sau altul,
sunt din ce în ce mai reduse în prezent.
Lupta împotriva şomajului
şi relansarea economică:
nimeni nu pune aceste probleme la îndoială,
dar cât ne preocupă combaterea schimbărilor climatice?
După părerea mea, dacă acţionăm inteligent,
acest domeniu poate genera de asemenea locuri de muncă.
Am certitudinea
că dacă, în Europa, continuăm să ne menţinem pe primul loc
în ceea ce priveşte dezvoltarea de noi idei,
noi soluţii, noi tehnologii,
produsele eficiente din punct de vedere energetic,
atunci vom avea şi de câştigat
şi invers,
dacă ne mulţumim cu ce avem, dacă ne culcăm pe-o ureche,
vom pierde locul fruntaş,
care a facilitat deja exporturile şi crearea de noi locuri de muncă,
şi îl vom oferi concurenţilor noştri
din Coreea, Brazilia, China sau din altă parte.
Ar trebui să existe un nou instrument european de finanţare
pentru schimbările climatice
sau preferaţi o gestionare mai strictă
a resurselor existente
în cadrul fluxurilor de finanţare,
precum fondurile structurale?
Ştim că nu vor fi multe fonduri suplimentare
care vor circula în următorii ani,
ceea ce nu e obişnuit pentru Europa.
Aşadar, aş prefera de departe
să valorificăm mai bine toţi banii
care există deja: în fondurile structurale,
în fondurile regionale, în sectorul agricol.
Există mulţi bani în aceste zone
pe care i-am putea orienta mai bine
în funcţie de priorităţile politice.
În cadrul dezbaterii privind Europa 2020 şi bugetul
îi veţi cere colegului dvs, comisarul Hahn,
un buget mai mare?
Da, am şi făcut-o şi s-a constituit
un grup de comisari însărcinaţi cu schimbările climatice,
pe care îl conduc.
Am avut o întrunire, iar eu am propus
ca toate bugetele să fie analizate din perspectiva chestiunilor climatice,
iar colegii mei au fost în principiu de acord.
Dar, dacă înţeleg bine,
calea de viitor rămâne utilizarea fondurilor regionale
pentru finanţarea acestor proiecte?
Da, şi cred că acest lucru i-ar ajuta şi pe locuitorii regiunilor,
de altfel ei ştiu că resursele sunt substanţiale,
dar de ce să nu le utilizăm într-un mod cât mai judicios cu putinţă?
Fondurile publice nu vor fi suficiente.
Care este poziţia dvs. în ceea ce priveşte recurgerea la parteneriatele public-privat
în domeniul schimbărilor climatice?
Sunt un adept al parteneriatelor public-privat,
care se vor impune ca o evidenţă în acest moment
întrucât sectorul privat îşi va da seama
că preţul emisiilor de dioxid de carbon
va creşte în cursul următorilor ani
pentru că avem obiective ambiţioase.
De asemenea, acesta va fi interesat să colaboreze cu sectorul public.
Aveţi perfectă dreptate,
nu putem combate schimbările climatice numai prin mijloace publice.
În niciun caz, nu va fi suficient.
Vă veţi adresa Comitetului Regiunilor
în sesiunea plenară din octombrie.
De ce aţi luat această hotărâre?
Am fost invitată.
Cred că este esenţial întrucât
putem duce tratative la nivel internaţional
şi discuta la nesfârşit
reuşind poate uneori să ajungem la un acord.
Dar, până la urmă, numai acolo unde oamenii îşi duc viaţa
vor trebui găsite şi puse în aplicare soluţiile.
Cred că regiunile au o enormă responsabilitate
şi o enormă capacitate de a pune soluţiile în aplicare.
Cred că este foarte important
să purtăm un dialog adecvat
între diferitele niveluri.
Nu numai că aş putea să le spun ce cred eu că ar trebui să facă,
dar, încă mai important, ele ar putea veni să-mi spună,
ca reprezentant al Comisiei,
care sunt, obstacolele care le împiedică să îşi ducă la îndeplinire proiectele.
Comitetul Regiunilor va semna un acord
cu Asociaţia Americană a Primarilor
privind schimbările climatice.
V-aţi dori ca alte ţări
să semneze cu noi un astfel de acord?
Cred că ceea ce ne trebuie la nivel european
este să adunăm toate contribuţiile şi ideile existente
şi să devenim mai buni în difuzarea celor mai bune practici
şi să ne apucăm de treabă.
Dar sunt perfect de acord ca iniţiativa europeană
să încerce să-i inspire pe americani,
întrucât iniţiativa oraşelor americane este în realitate
una dintre cele mai revoluţionare
văzute în SUA în ultimii ani.
Să vorbim puţin despre sistemul european de comercializare a cotelor de emisie.
Unii doresc acum un obiectiv mai ambiţios,
cerând reducerea cu 30% a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Ce părere aveţi?
Cred că este foarte important ca Europa
să-şi respecte promisiunea,
adică, dacă şi ceilalţi să îşi stabilească obiective ambiţioase,
suntem gata să mergem până la 30%.
Cred că ar fi regretabil
ca Europa, după Copengaha,
să revină asupra acestei promisiuni.
Aţi merge până la 30%?
La momentul potrivit.
Potrivit, adică…
Adică atunci când şi ceilalţi vor face ceva.
Trebuie să ne alegem foarte bine momentul,
de preferinţă în aşa fel încât să putem folosi acest lucru
ca argument de negociere pentru a-i convinge pe ceilalţi să contribuie la rândul lor;
altfel, noi vom fi poate fericiţi, dar restul lumii
nu o va duce mai bine
pentru că este nevoie ca ceilalţi să fie mai ambiţioşi
pentru ca temperatura să nu crească cu mai mult de 2 grade.
Mai multe fabrici din ţările în curs de dezvoltare
par să-şi sporească producţia de gaze extrem de nocive
cu scopul de a obţine certificate pentru distrugerea lor ulterioară.
În prezent, situaţia este alta.
Este adevărat că, la început, au existat astfel de proiecte
în cadrul a ceea ce se numeşte mecanismul de dezvoltare curată,
care dădea posibilitatea obţinerii unor avantaje,
însă acest lucru nu mai este posibil.
Există un sistem mai bun?
Poate, dar lumea nu l-a descoperit încă.
Fixarea unui preţ pe emisiile de dioxid de carbon este instrumentul de piaţă cel mai eficace:
dacă poluezi mai mult, plăteşti mult,
dacă poluezi mai puţin, plăteşti mai puţin.
Cine controlează în final dacă lucrurile se petrec întocmai?
De exemplu, dacă un proiect este finanţat prin acest mecanism de dezvoltare curată,
există o comisie însărcinată cu controlul.
Au existat câteva incidente nedorite, din care, însă, au tras învăţăminte.
Cred că aşa stau lucrurile întotdeauna
când construieşti un sistem complicat, *** este cazul acum
şi nu ar trebui să ne facem iluzii,
va fi întotdeauna aşa pentru sistemele internaţionale.
Da, este important şi să existe posibilitatea de a controla
că lucrurile se petrec într-adevăr aşa *** s-a prevăzut.
Faptul că vă ocupaţi de toate aceste probleme globale care ne ameninţă planeta
vă lasă să dormiţi noaptea?
Da, dorm foarte bine în fiecare noapte.
Sunt numeroşi cei care încearcă să-şi aducă contribuţia
pentru ca lumea să meargă pe calea cea bună.
Şi nu vom reuşi
să facem acest lucru zilnic.
Când mă gândesc la situaţia de acum cinci ani,
îmi spun iată ce departe am ajuns.
Uneori, ca om politic, nu trebuie să te întrebi
dacă ai făcut un mare pas în fiecare zi.
Dar câteodată, dacă priveşti problema ca pe un proces,
îţi spui că nu ai fi crezut nicio secundă,
cu cinci în urmă, că s-ar fi putut ajunge aici.
Uneori mă bucur să pot vedea
că de fapt mergem în direcţia cea bună, deşi prea încet
ceea ce m-ar putea împiedica să dorm,
dar dacă nu dorm, nu pot lupta,
deci trebuie să dorm.